LECTURĂ
Umbra noastră. La Cozia de Ioana Brușten Am privit ușor peste umăr... umbre ciudate îmi însoțeau pașii... Se mișcau haotic... O parte din grup era în față, alții abia acum intraseră în curtea Mănăstirii Cozia. Am întârziat nepermis de mult, în curând, va apune soarele... Of! Îl aud pe Bassam, e undeva în spate, e cu niște fete, râde cam tare, după părerea mea. „Ești în biserică, frate, mai puțină gălăgie! N-ai și tu respect?” mă pregăteam să-i spun, cu satis‑ facția că îi fac observație Înălțimii Sale. Rivalitatea dintre noi a început chiar în clipa în care ne-am cunoscut pe aeroportul din Istanbul. Proiectul care ne adusese în Turcia aduna împre‑ ună zece copii, cinci români și cinci turci. Timp de două săptămâni, una petrecută la ei acasă, alta la noi, vizitam monumente istorice, cu explicațiile și poveștile lor aferente, participam la spectacole de dansuri și de muzică tradițională, descope‑ ream mâncărurile tradiționale și făceam diverse activități pe teme istorice. Foarte interesant totul, inclusiv colegii noștri cei noi, cu care, după pri‑ mele tatonări, ne-am împrietenit fără probleme. Doar Bassam... are el ceva care mă face să devin țepos. Vorbește mult, are un accent englezesc de invidiat, le știe pe toate, comentează absolut orice și face pe Sultanul. Mereu! — Mircea, fii atent la explicații! Unde îți sunt gândurile? îmi șoptește doamna Ionescu. Roșesc, mai ales când văd că Bassam îmi zâmbește com‑ pătimitor de la trei pași distanță. Nici nu remarca‑ sem că începuse prezentarea mănăstirii. Eu știam povestea Coziei, mi-o spunea bunica mereu, în vacanțe, când ne plimbam împreună pe malul Oltului... Of! Doamna profesoară are dreptate, trebuie să fiu atent. Bassam îmi șoptește, la ureche. (Sigur! Pe el, nu-l vede nimeni!) „Hagia Sophia!” și îmi arată prin gesturi că e cu muuuuult mai mare... 122
— Da! Bine! răspund eu. Devin serios și îi fac semn să mă lase în pace. Poate înțelege că nu are voie să vorbească. Bassam ar vrea să-mi răspundă ceva ironic, cu siguranță, dar, chiar în acest moment, ghidul nostru începe să ne zică legenda tunelului secret, care pleacă de sub biserică, traversează Oltul pe dedesubt și iese pe partea cealaltă... Ochii colegu‑ lui meu turc se fac mari și scormonesc colțișoa‑ rele din jurul altarului, în căutarea unui indiciu. Aflăm povestea clopotelor care lipsesc... a fân‑ tânii pe lângă care am trecut, în curte... plină de bănuți și chiar bancnote de hârtie, cred că ăsta e un obicei care nu are nimic cu tradiția noastră, e un copypaste al altor obiceiuri, născute pe alte meleaguri... Bun, este doar un amănunt neim‑ portant, ghidul nu se pierde în detalii, ne poves‑ tește despre bătăliile împotriva expansiunii oto‑ mane... Puțini, dar curajoși și uzând de strategii
