4. respectarea strictă a unor anumite reguli de compoziţie (unitate de timp, loc şi acţiune). Cei mai de seamă reprezentanţii ai clasicismilui au ridicat în operele lor un şir de probleme însemnate pentru epoca lor, pregătind într-o anumită măsură apariţia realismului. În acelaşi timp, clasicismul, deservind cultura aristocrată de la curtea suveranilor, nu putea să nu conţină elemente contradictorii (lipsa de perspectivă istorică, îndepărtarea de interesele naţionale şi de viaţa poporului, respectarea prea riguroasă a unui şir de reguli, schematismul în zugrăvirea personajelor ş. a.), ce au dus la decăderea acestui curent artistic şi au frînat dezvolterea de mai departe a artei şi literaturii. Din această cauză clasicismul capătă un caracter conservativ şi la începutul sec. XIX cedează locul altui curent literar — romantismul. În Europa Occidentală clasicismul apare pe la sf. sec. XVI în Italia, dar înfloreşte în Franţa (sec. XVII). În Moldova clasicismul n-a căpătat o dezvoltare largă; găsim doar elemente clasice în creaţia unor scriitori: G. Asachi, N. Istrati, C. Stamati ş.a. Text pentru «Lectură individuală»
FIZIOLOGIA PROVINŢIALULUI (Scrisoarea IX)
C. Negruzzi
Martie, 1840 Nu ştiu dacă cineva a cercat păn-acum a descrie figura astă curioasă, originală şi crohmolită a boierului ţinutaş. Voi întreprinde eu a face acest tablou, pentru că ar fi păcat a rămînea nezugrăvit un portret atît de caracteristic, cerîndu-ţi însă iertare dacă nu voi putea a ţi-1 arăta chiar întocmai cum îl vedem cînd ni-l aduce poşta sau harabagiul jidan de-l trînteşte liop! pe paveaua Iaşilor; şi mai vîrtos că el are deosebit tip după ţinutul din care vine, după tîrgul din care iase, după vrîsta lui şi trebuinţa ce are în capitalie, şi e o lighioaie atîit de variată, încît ar fi o nespusă greutate a închide într-un singur cadru toate feţele şi coloarele lui. Provinţialul îmbla încotoşmănat într-o grozavă şubă de urs; poartă arnăut în coada droşcii înarmat cu un ciubuc încalafat şi lulea ferecată cu argint; şuba de urs, arnăutul şi ciubucul sînt cele trei neapărate elemente a boierului ţinutaş; fără ele nu se vede nicăiuri. Figura lui e lesne de cunoscut; cel mai des este gros şi gras, are faţă înflorită, favoriţi tufoşi şi musteţi răsucite, dar pre lîngă aceste fireşti podoabe, natura, ca o miloasă mumă, a răspîndit asupra-i şi un nu ştiu ce care vorbeşte mai tare ochilor ispitiţi decît orice altă; un nu ştiu ce care face a fi destul să-1 vezi ca să-1 cunoşti şi să ghiceşti din ce ţinut soseşte, sau din ce bortă iese; un nu ştiu ce, în sfîrşit, care te face să rîzi cum îl zăreşti.
106
