Din literatura română

4. Cine din scriitori îndeamnă: «Tot urcînd prin camioane,/Ia-ţi şi graiul, moş Ioane...»: a) A. Şalari? b) V.Teleucă? c) P. Cărare? II. 1. Opera A. Şalari «Un om printre oameni» este o satiră la adresa societăţii.

A F

2. Criticul M. Dolgan îl numeşte pe V. Teleucă «poet al pămîntului şi al horei, al luminii şi al liniştilor».

A F

3. După N. Costenco, menirea poetului e de a-l slugi pe om cu devotament în orice împrejurări.

A F

4. În «Fulgere basarabene» P. Cărare spune: «Mai bine să murim de foame, decît să murim de rîs».

A F

III. 1. Realizaţi recenzia prozei lui I. Burghiu «Soare în cîrjă». 2. Alcătuiţi o povestire despre un moment hazliu din viaţa unei persoane.

MIHAIL SADOVEANU (1880 — 1961)

Mihail Sadoveanu după absolvirea liceului, sfătuit de tatăl său, se înscrie la Facultatea de drept. Nu va studia multă vreme, căci era atras de literatură. Începe să scrie povestiri. M. Sadoveanu a avut o gospodărie mare şi îi plăcea să umble la vînat, să joace şah şi să lucreze prin gospodărie. Se mai ştie că M. Sadoveanu era asociat la o moară cu aburi. Pe lîngă grijile avute aici, el a înfi inţat, într-o odaie a morii, o bibliotecă de vreo două sute de volume. Ca să aibă ţaranii ce citi pînă le vine rîndul la măcinat. Debutează impunător în 1904. Activitatea literară a marelui proztator se întinde pe mai bine de jumătate de veac, universul operei sale cuprinzînd o vastă problematică a istoriei sociale şi a vieţii umane sub multiplele ei aspecte: «...Trebuie să fac mărturisirea de credinţă că poporul este părintele meu literar, că trecutul pulsează în mine ca un sînge al celor dispăruţi, că mă simt ca un stejar vînjos cu mii şi mii de rădăcini, înfi pte în pămîntul neamului meu» — nota scriitorului. Din viaţa poporului, din creaţia poetică orală îsi trage seva 150

întreagă operă sadoveniană: «De la aceste fermecate izvoare de apă vie cată să se adape toţi cei care cîntă şi se simt ai acestui popor şi ai acestui pămînt». Eroul preferat al lui M. Sadoveanu este ţăranul înzestrat cu o morală sănătoasă şi un caracter dîrz, capabil să înfrunte vitregiile soartei, un ţăran cinstit, sîrguincios, iscusit, pătruns de sentimentele iubirii de baştină, al demnităţii de om. Eroul lui M. Sadoveanu, fi e că e aşezat în istorie pe o treaptă mai înaltă, fi e că e un om simplu, necăjit, emanează virtuţi proprii neamului, modelîndu-i calităţile acestuia: sacrifi ciu în numele unor idealuri umane, generozitate, bunăvoinţă, răbdare, credinţă în viaţă. El refl ectă, totodată, zbuciumul poporului, concretizat în pasiunile, suferinţele şi speranţele oamenilor din felurite straturi rustice: păstori, vînători, pescari, argaţi, razeşi, haiduci — toţi angajaţi în lupta pentru existenţă şi interese sociale. Arta, pentru M. Sadoveanu, însemnă un mijloc efectiv de înnobilare sufl etească a omului şi de salvare a omenirii: «Între zădarnicele şi trecătoarele lucruri ale oamenilor singură arta sparge negura viitorimilor. Ambiţii nemăsurate, războaie glorioase, împărăţii bogate-toate au căzut în pulbere ca într-un mormînt opac. Iar sufl etul popoarelor întrupat în opera de artă şi glasul inimii lor — după ce se alină deşertăciunele — mult timp încă stăruiesc, ca şi «Lumina stelei ce-a murit...». Să ne referim aici la toate operele lui M. Sadoveanu este imposibil: el a lăsat o imensă moştenire literară — peste 100 de volume. Vom numi doar cîteva opere care, sperăm, vor provoca interesul pentru lectura de cărţi bune: «Ţara de dincolo de negură», «Împărăţia apelor», «Neamul Şoimăreştilor», «Fraţii Jderi», «Hanul Ancuţei», «Nicioară Potcoavă», «Zodia Cancerului». «Baltagul» este capodopera prozei sadoveniane, o replică sugestivă la balada păstorească «Mioriţa». Vigoarea naţională şi-a afl at expresie puternică în cartea «Viaţa lui Ştefan cel Mare», care, după cum arată prefaţatorul ei, «este scrisă nu atît cu condeiul,

Statuia lui Mihail Sadoveanu cît cu inima...» Cu un talent ce-i este aşa la Falticeni de propriu M. Sadoveanu a povestit viaţa unui popor şi a unui mare om politic şi oştean vrednic, zămislit din mijlocul acestui norod într-un veac greu, de mare primejdie. A povestit simplu despre moldovenii din Ţara Moldovei, condusă de Marele Ştefan, vorbind mai mult prin fapte, prin eroism, prin jertfe, prin dreptatea cea nedezminţită a cauzei libertăţii. Cînd cititorul ajunge la ultima fi lă, se simte îmbogăţit cu acea comoră de simţire şi mîndrie legitimă, cu acea piatră scumpă a bucuriei că străbunii au putut înfrunta furtunile, cu acea mi151

reasmă a încrederii, a nădejdii că dacă am fost, vom mai fi şi mîine, şi-n multe secole ce vor mai veni. M. Sadoveanu a picurat în zidirea acestei lucrări mult din dragostea pentru vrednicii bărbaţi de altădată, din dragostea pentru popor, care «din mii de guri» a repetat cuvintele voievodului Ştefan: «Viu este Dumnezeu! Vie fie pe totdeauna Moldova!... Cine este în stare a semnala bărbăţia moldovenilor?» (G. Asachi, «Valea-Albă».) Opera lui M. Sadoveanu reprezintă o amplă monografie artistică a poporului. Ea continuă şi desăvîrşeşte tradiţia marilor înaintaşi I. Neculce şi I. Creangă. Strîns legată de creaţia folclorică, opera sadoveniană reflectă înţelepciunea omului de la ţară, însetat de adevăr şi dreptate, sensibil la frumuseţea natirii. Prozatorul este un peisajist neîntrecut. Tablourile naturii, zugrăvite măreţ, sînt pline de culoare şi pitoresc, de detalii ale florei şi faunei pămîntului natal. Armonia omului şi a naturii este privită de M. Sadoveanu ca o condiţie supremă a existenţei umane. Iată doar cîteva meditaţii ale scriitorului în această problemă veşnică, ce se cuvine să ne preocupe mai tare pe noi, cei de astăzi, aflaţi pe marginea unei catastrofe ecologice: «Fiinţa mea întreagă se armoniza cu cerul, cu apele, cu toate peisajele. Învăţatura mea era că lăsam să pătrundă în mine taina tuturor acestor lucruri noi. Poposeam la izvor mă odihneam pe brazdă de fîn, intra în mine puterea vieţii nemuritoare; eram fericit... Se înşală cine crede că o privelişte e aceeaşi văzută în aceleaşi condiţii, că răsăriturile, amezile şi amurgurile se repetă, că clipele curg monoton... Aş îndrăzni să-ţi repet acest învăţămînt: că e bine să te integrezi peisajului şi să te armonizezi în toate, ca să-ţi cînte fiinţa de putere a acestui pămînt şi să simţi că te adaogi neamului tău... Lumea de azi merge cu viteza aeroplanului şi automobilului, spre un ţel necunoscut. Preocupări noi, afaceri, speculaţii fantastice prefac sufletele şi le depărtează tot mai mult de vechea simplicitate. Dacă un om din lumea aceasta nouă, îndopat cu fumul oraşelor şi cifrele registrelor, s-ar rătăci într-o tovărăşie ca a noastră, adică într-un cerc de vînători, ar putea să constate mai multe lucruri vrednice de mirare...» Omul, natura, istoria alcătuiesc, în creaţia scriitorului, un tot armonios şi în aceasta constă, înainte de toate, marea originalitate a scriitorului. Dar M. Sadoveanu, după cum apreciază cercetătorii literari, este şi creatorul unui original, inimitabil. Perioada amplă, savant orchestrată, capătă cadenţă de poem. Scriitorul valorifică artistic expresivitatea graiului popular, păstrînd o uşoară nuanţă regională, moldovenească, dezvoltă limba literară, utilizînd cu măsură lexicul arhaic şi neologic... Pătrunsă de spirit popular şi de înalte idealuri general-umane, opera lui M. Sadoveanu ocupă un loc meritat printre marile valori ale literaturii universale. Se adevereşte deplin mesajul prietenului său Ilia Erenburg cu prilejul împlinirii a 75 de ani: «Nu mi s-a întîmplat să întîlnesc adesea un 152