Costache Negruzzi. Istoria unei plăcinte

3. Enumeraţi cele mai valoroase creaţii artistice ale lui C. Negruzzi? Ce părere are scriitorul despre teatru? 4. Opera cărui savant a fost valorificată şi popularizată de către

C.Negruzzi? De ce C. Negruzzi s-a ridicat împotriva concepţiilor lingvistice reacţionare? 5. Documentaţi-vă şi pregătiţi o expunere oarlă «Negruzzi — traducătorul». Utilizaţi ca sursă «Istoria literaturii moldoveneşti» vol.II, pag.79-82. 6. Datorită căror fapte, acţiuni, activităţi şi-a cucerit C. Negruzzi un loc de vază în istoria literaturii moldoveneşti?

ISTORIA UNEI PLĂCINTE (Scrisoarea XXII)

Dechemw 1847 Iţi aduci aminte de copilăria noastră — care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! — ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! gugoseeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrîni, şi cei mai mari şi cei mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cît de iute i-o deşertam! Astăzi plăcintele au perdut valoarea lor şi plăcintarul poezia lui; civilizaţia 1-a omorît. Toţi l-au părăsit, şi surisul se vede pe buzele lui numai cînd e încongurat de băieţi şi de copii, singurii ce i-au mai rămas credincioşi. Aceştia uneori îi mai deşartă tablaua, iar cele mai adese se întoarce seara acasă cu dînsa plină. Atît numai că marfa lui e marfă ce nu aduce pagubă; ce nu se vinde se mînîncă. La 1821, după spargerea eteriştilor, paşa din Iaşi, văzînd că nu poate scoate pre ianiceri din ţară, ceru ajutor. I se trimiseră deci spre acest sfîrşit cîteva mii tulimeani. În cîteva mii de tulimeani (miliţie) toate zilele urma colizii între ei, şi ele se sfîrşeau totdeauna prin moartea a cîţiva. Într-una din zile — era iarmaroc pe şesul Frumoasei — un plăcintar s-a dus cu o pohace s-o vîndă; un tuliman o tîrguia, cînd un ianicer vine şi vrea s-o ieie. Tulmanul însă nu o dă. Iataganele iese din teacă. Tulimeni şi ianiceri se amestecă la sfada plăcintei, şi comedia se mîntuie cu uciderea a vro treizeci de inşi din ambele părţi; iar plăcinta, trista cauză a acestei dispute, şi autorul ei au rămas turtiţi şi hăcuiţi într-o baltă de sînge. În vremea domnilor fanarioţi, plăcintele şi gugoaşele erau mult mai căutate. Un domn grec — a cărui nume ingrata istorie a uitat a ne-1 păstra — era un mare mîncău de plăcinte. Caimac, gugoaşe, alivenci, iaurt, seralii, baclavale, plăcinte, învîrtite ş.c.l. se îngropau în stomahul lui ca într-un abis fără fund. În toată dimineaţa — păn-a nu face divan — trata cu becerii săi despre felul plăcintelor ce trebuia să aibă la masă. 101

Un curtezan — unde nu-şi vîră ei coada! — care îmbla demult să se facă vornic, nu ştia ce mijloc să mai întrebuinţeze, şi şedea trist odată cu soţia sa la masă. Iehnelele şi cataifurile treceau pe dinaintea lui fără măcar să le atingă, cînd iaca se înfăţoşează o plăcintă pîntecoasă cu o ghirlandă de gugoşele, împărăteasa plăcintelor, capdoperă în gastronomie. — Nevastă! strigă boierul meu sărind de la masă. — M-am făcut vornic. — Cînd? — Acum. — Cum? — Vezi plăcinta asta? Din pîntecele ei o să iase vornicia mea. Îndată plăcinta s-a trimis la curte. Înălţimea-sa se pusese la masă, dar faţa-i era posomorită. Edicliii şi iciolanii stau înmărmuriţi dinaintea lui, cu mîinile pe pept. Curtea toată tremura; căci nu era vorbă de nimic altă, decît de a trimite la Ocnă pe şese beceri, a pune la falangă pre stolnicii curţii şi a bate cu urechea în stîlp pre credincerul cel mare. Pentru ce astă urgie? Pentru că ticăloşii au uitat să facă plăcinte la masa măriei-sale. Uitare vinovată şi neiertabila! Cînd acum era să se puie în lucrare înalta hotărîre, iaca norocita plăcintă, de care am vorbit, întră adusă pe o tipsie de argint. De aş fi fost faţă, aş putea să-ţi descriu înaintarea ce a căşunat sosirea astei ancore mîntuitoare, dar eu încă nu eram pe lume; precît însă am auzit din bătrîni, bucuria a fost mare, şi credincerul, stolnicii şi becerii au scăpat de pedeapsa meritată. Trimisul s-a întors bogat răsplătit aducînd şi pe curtizanul nostru următorul bilet din partea marelui postelnic: «Arhon... Înălţimea-sa mi-a poruncit să-ţi fac cunoscut că mîine dimineaţă să te înfăţoşezi la curte, în spătărie, spre a îmbrăca catan de vornic mare.

P.S. Nu uita să trimiţi mîine, pentru masa măriei-sale o plăcintă ca cea de astăzi». A doua zi, meterhaneaua juca în ograda boierului cu plăcinta, care, şăzînd în balcon, îşi netezea barba cu mulţîmire; iar cînd înceta cîte puţin scîrţiitorul ţipet a surlei lui mehter-basa, s-auzea între norodul grămădit la poartă cîntînd: «Cu iaurt, cu gugoşele, /Te făcuşi vornic, mişele!»

SUGESTII ANALITICE Scrisorile

C. Negruzzi este promotorul unei specii noi în literatura moldovenească din sec. XIX –scrisoarea literară. A publicat prin revistele şi gazetele timpului o serie de scrisori destinate publicului cititor, mai bine de un pătrar de secol. Adresate unui prieten imaginar, scrisorile lui C. Negruzzi sînt o cronică a vre102

mii sale. «Scrisori la un prieten» au o tematică foarte variată: momente din viaţa personală, probleme de istorie, limbă, critică literară, folclor, amintiri. Scrisorile din ciclul «Negru pe alb» conţin o galerie de portrete cu trăsături psihologice, morale etice, descrise viu de autor. O parte din scrisori — «Reţetă», «Fiziologia provinţialului», «Istoria unei plăcinte», «Statistica timpurilor», «Un proţes de la 1826» ş.a. — sînt adevărate schiţe literare, care ilustrează realitatea socială. În «Fiziologia provincialului» e satirizat boierul ţinutaş — om mărginit, egoist şi înfumurat, ce caută cu orice preţ să ajungă la «înălţimea» celor mai mari din «capitalie». Provincialul reprezintă o anumită categorie socială cu moravuri specifice. Ajuns în oraş, îşi cumpără lornetă. Pentru a fi la modă, se îmbracă « frac fără mîinice, abia înseilat, pre care îl scrie calfa la toate încheieturile cu credă». C. Negruzzi ridiculizează cu mare efect comic eroul său, care «e fudul din născare şi evghenis din cap pînă la călcîie». Acasă e aşteptat de nevastă «să vie isprăvnicit sau prezidenţit». În prezentarea personajului, scriitorul nu s-a limitat numai la aspectul fiziologic, dar a pătruns în psihologia, în lumea interioară a acestuia. C. Negruzzi a biciuit cu ironie moravurile boierimii feudale sub domniile fanariote. În «Istoria unei plăcinte» e descris urîtul obicei de a aduce plocon (dar) domnitorului, cu scopul de a obţine un rang înalt. Un boier, aflînd că domnitorul «e un mare mîncău de plăcinte», îi dăruieşte o «plăcintă pîntecoasă cu o ghirlandă de gugoşele». Drept răsplată, el e îmbrăcat în «caftan de voinic mare». Faptul nu rămîne fără urmări: la sfîrşitul scrisorii autorul evidenţiază atitudinea poporului, care, «grămădit la poartă», cîntă bătîndu-şi joc de boierul căftănit: «Cu iaurt, cu gugoşele,/Te făcuşi voinic, mişele!» Scrisoarea are un ton hazliu şi e plină de umor. Domnitorul fanariot e caracterizat succint: «Caimac, gugoaşe, alivenci, iaurt, seralii, baclavale, plăcinte, învîrtite ş.a. se îngropau în stomahul lui ca într-un abis fără fund». Efectul comic e obţinut printr-o acumulare de substantive, menite să evidenţieze lăcomia domnitorului. Scrisoarea «Tîndală şi Păcală» e o mărturie a dragostei lui C. Negruzzi pentru creaţia populară. În ea sînt îmbinate, cu măiestrie, cîteva zeci de proverbe şi zicători, care formează o naraţiune foarte atrăgătoare. Scrisoarea «Lumînărica» constituie o expresie a consideraţiei autorului faţă de oamenii din popor. Lumînărica fusese un cerşetor, întîlnit deseori «pe uliţe, prin peţe, pe la biserici». Om cu suflet larg, el trecuse peste interesele sale personale şi-i ajutase pe cei mai nevoiaşi ca el. Autorul a ţinut să sublinieze umanismul luminos al cerşetorului în opoziţie cu morala clasei dominante: «Da-i o haină, o cămaşă; peste un ceas nu o mai are; a dat-o altui pe care îl socoate mai nevoiaş decît dînsul». Portretul personajului se remarcă prin simplitate, laconism: «Desculţ, cu capul gol, încins cu o funie şi traista la şold. Lumînărică pînă-n ziuă colinda 103

toate bisericile, împărţind lumînări şi cerşitorind nu pentru dînsul — lui nu-i trebuia nimică –, ci pentru alţii». Trăsăturile fizice ale eroului, schiţate numai prin cîteva epitete, se îmbină armonios cu cele morale, exprimate în acţiunile şi faptele lui. Portretul lui Lumînărică e unul din cele mai reuşite în literatura noastră din prima jumătate a sec. XIX. Scrisoarea «Un proţes de la 1826» critică necruţător puterea juridică moşierească. C. Negruzzi este uimit de cantitatea proceselor, de «anaforalele şi hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puţin». Autorul persiflează ocîrmuirea pentru faptul că ea săvîrşea acte arbitrare şi jefuia poporul în mod ruşinos. O scurtă privire asupra istoriei feudalismului în Moldova C. Negruzzi o face în scrisoarea «Ochire retrospectivă». Scriitorul condamnă aspru aristrocraţia pentru că ea exploatează crunt norodul. Pentru ţărănimea subjugată autorul exprimă o adîncă compătimire şi subliniază, în acelaşi rînd, că starea mizerabilă a ei se datoreşte nelegiuirilor boierimii feudale lacome şi desfrînate. Privite în ansamblu, «Scrisorile» literare ale lui C. Negruzzi constituie o bogată sursă pentru cunoaşterea epocii. Tablourile zugrăvite sînt o expresivitate deosebită datorită ironiei şfichiuitoare şi umorului fin. V. Alecsandri remarcă la 1872 că «Scrisorile» se disting prin eleganţă, limpezime de stil şi energie.

(După «Istoria literaturii moldoveneşti»)

Medităm, conversăm

1. Cui sînt adresate «Scrisorile» lui C. Negruzzi? Care sînt temele abordate de autor în «Scrisori»? 2. Caracterizaţi eroul din «Fiziologia provinţialului». Ce a vrut să spună autorul prin cuvintele «e fudul din născare şi evghenis din cap pînă la călcîie»? 3. Depistaţi, din conţinutul scrisorii «Fiziologia provinţialului» portretul boierului ţinutaş. 4. Ce şi pe cine a criticat vehement scriitorul în «Istoria unei plăcinte»? 5. Numiţi scrisoarea în care C. Negruzzi oglindeşte problema folclorului. 6. Cine este Lumînărică şi ce atitudine aveţi dvs. faţă de acest erou? 7. În ce scrisoare aţi întîlnit cuvintele «anaforalele şi hotărîrile de acum, care în multe rînduri cuprind atît de puţin» şi despre ce ne vorbesc ele? 8. Numiţi scrisoarea în care autorul exprimă, pentru ţărănimea subjugată, o adîncă compătimire. 9. Realizaţi informaţia «Scrisorile» lui C. Negruzzi — tablou al epocii în care a trăit autorul.