
3 minute read
DIN LITERATURA SEC. XIX
Literatura moldovenească din deceniile III-IV ale sec.XIX cunoaşte transformări semnificative. Ca urmare a descătuşării personalităţii umane din lanţurile ideilor religioase, ia naştere poezia lirică în care şi-au găsit expresie sentimentele şi gîndurile fireşti ale omului. La început stîngace şi imitativă prin caracterul ei, literatura moldovenească din această perioadă prinde din ce în ce mai mult suflet, originalitate şi expresivitate. Depăşind sfera îngustă a tematicii eroice, ea tinde să se apropie de relaţiile concrete, să trateze probleme sociale actuale. Patriotismul devine unul din imboldurile principale ale creaţiei scriitoriceşti. Tot el, patriotismul, i-a îndemnat pe scriitorii vremii să reînvie episoade eroice din istoria Moldovei. Nu întîmplător acum apar astfel de specii literare, cum sînt balada şi nuvela istorică. Acelaşi sentiment patriotic îi îndeamnă pe scriitori să critice plăgile «strîmbătăţile» orînduirii feudale, viciile omeneşti. Ca urmare se dezvoltă fabula şi satira, cultivate de G. Asachi, C. Stamati, A. Donici. Pentru scriitorii din această perioadă este caracteristică ideea umanismului, a dragostei faţă de om, sentiment care şi-a aflat expresia în compătimirea sinceră faţă de soarta grea a celor umuliţi şi asupriţi, în apărarea drepturilor fireşti ale omului, în aspiraţia spre dezvoltarea multilaterală a personalităţii umane. În acest interval activează şi procesul de plămădire a limbii literare contemporane. Pentru întîia oară problemele lingvisticii devin obiect de discuţie, în majoritatea cazurilor preconizîndu-se fundamentarea limbii literaturii artistice pe vechea limbă a cărţilor bisericeşti şi îmbogăţirea ei pe contul împrumuturilor lexicale. Scriitorii noii etape au contribuit la desăvîrşirea elementului lingvistic, debarasîndu-se de arhaisme de prisos şi de barbarisme turco-greceşti, recurgînd la împrumuturi lexicale şi ordonînd structura frazei. Lupta cărturarilor moldoveni din primele decenii ale sec. XIX pentru desăvîrşirea şi îmbogăţirea limbii va fi continuată de scriitorii din perioada următoare, cărora le va reveni şi meritul de a forma limba literară moldovenească contemporană (modernă).
Alături de marii scriitori de la mijlocul sec. XIX, A. Russo a dus o luptă consecventă pentru făurirea literaturii moldoveneşti. Studiile sale consacrate folclorului şi limbii literare, deosebindu-se prin spiritul lor critic ascuţit şi analiza adîncă a problemelor lingvistice, literare şi culturale au contribuit mult la progersul literaturii şi la dezvoltarea limbii literare. Asupra unor momente ale biografiei lui A. Russo continuă să planeze incertitudinea. Faptul se datoreşte nu numai lacunelor de documente, ci şi modestiei lui.
ALECU RUSSO
(1819-1859) Un paşaport datînd din perioada studiilor sale în străinătate atestă că s-a născut la 17/29 martie 1819 la Chişinău, în familia unui boier de viaţă veche, cu o situaţie socială relativ modestă. Anii copilăriei şi i-a petrecut la ţară, după cum afl ăm din scrierea sa «Amintiri». Se presupune că ar fi vorba de satele Străşeni sau Prodăneştii-Vechi. Dar această vreme senină a copilăriei s-a sfîrşit într-un mod năprasnic. O cumplită epidemie de holeră i-a secerat framilia: «din 40 de persoane ce locuiau într-o casă» au scăpat cu viaţă numai el şi tatăl său. Rămas orfan de mamă, A. Russo e trimis de tată-său la studii în Elveţia, la institutul lui F. Navaill. Urmează apoi studiile la o academie comercială la Viena. A învăţat el ceva carte pînă a pleca în Elveţia? Unele aluzii, strecurate în scrierile sale, ne fac să presupunem că întîile cunoştinţe le căpătase acasă de la un dascăl grec. Primele lui înscenări literare rămase în manuscris şi publicate după moartea autorului, ţin de perioada afl ării lui în Elveţia. Neînţelegerile permanente între tată şi fi u au adus, în 1841, la o ruptură defi nitivă. Rămas fără mijloace de trai, A. Russo e nevoit să solicite locul de jdecător. Slujba însă nu-l atrage. A. Russo sprijină lupta pentru dezvoltarea teatrului, pentru crearea unui repertoriu original moldovenesc. Astfel în seara zilei de 11 ianuarie 1846 a fost jucată comedia sa «Băcălia ambiţioasă», iar la 25 februarie 1846 — cea de-a doua piesă, «Jicnicierul Vadră». A doua zi, după reprezentarea piesei, A. Russo a fost arestat şi trimis în surghiun la schitul Soveja. În timpul afl ării lui la Soveja descoperă balada «Mioriţa». După întoarcerea din surghiun scrie studiul «Poezia poporală». În anul 1851 preferă să se ocupe cu avocatura. Paralel îşi continuă activitatea literară, publicînd în gazeta «Zimbrul», sub pseudonimul Terentie Hora, interesanta lucrare «Studie moldavă», iar în «Calendarul» — povestirea «Holera». Destul de productiv a fost pentru A. Russo anul 1855. În acest an publică articole şi cronici literare, printre care «Cugetări» şi «Amintiri». A colaborat cu gazeta «Steaua Dunării», unde a publicat articolele «Dezrobirea ţiganilor» şi «Contra latinizaţilor ardeleni». Pe paginile acestei gazete A. Russo formulează cîteva observaţii critice referitoare la limba foii editate. El îşi exprimă părerea că «Steaua Dunării» ar avea mai mulţi cititori, «dacă s-ar putea rosti mai moldoveneşte cele scrise, carele pentru noi, poligloţii, sînt negreşit foarte frumoase, dar pentru mulţi moldoveni de prin ţară..., unde răzbate «steaua, sînt moarte».