Alecu Russo. Poezia poporală

Acest articol numit «Despre Steaua Dunării» este ultimul din cele scrise şi publicate de A. Russo. A. Russo a optat pentru promovarea literaturii originale şi se ridică cu hotărîre împotrtiva pastişării literaturilor străine, văzînd în acest fenomen o mare primejdie — a ruperii totale de viaţa poporului. În Piatra teiului el declară: «Ce-mi pasă mie, moldovean ruginit, de scenele voastre din Italia, de serile voastre pariziene,... de fantomele voastre nemţeşti, de comediile voastre traduse şi adaptate. Zugrăviţi-mi mai curînd o icoană din ţară povestiţi-mi o scenă de la noi,... căci bunul şi răul, simplul şi emfaticul, adevărul şi ridicolul se întîlnesc la fiecare pas». A. Russo se stinge din viaţă în noaptea de 4 februarie 1859. Înaintea morţii, părăsindu-şi pentru vecie prietenii, le-a spus: «Curaj, prieteni, deşteptaţimi Patria, dacă vreţi să pot dormi în pace». Cuvinte înălţătoare, în care rezumă sensul întregii sale vieţi.

Medităm, conversăm

1. Numiţi piesele de teatru, srise de A. Russo şi prezentate, pentru prima dată, în limba moldovenească. 2. Relataţi despre aportul lui A. Russo pentru făurirea literaturii moldoveneşti. 3. De ce A. Russo era împotriva pastişării literaturilor străine? 4.A. Russo îşi publica opera sub pseudonim? De ce?

POEZIA POPORALĂ

Datinele, poveştile, muzica şi poezia sînt arhivele poporale.Cu ele se poate oricînd reconstrui trecutul întunecat. Să luăm, de exemplu, aceste versuri dintr-o baladă: Viaţa omului –Floarea cîmpului! Cîte flori p-acest pămînt, Toate se duc la mormînt; Însă floarea lacului Stă la uşa raiului De judecă florile, Ce-au făcut miroasele? Mult am cerceta în literaturile cele mai înaintate şi în operele poeţilor celor mai eminenţi, fără a găsi o idee atît de minunată şi aşa de frumos zisă. O asemenea idee este rezumatul cuminţiei omeneşti, relevarea simţului de nemurire, exprimat prin glasul poporului. 92

Poezia poporală este întîia fază, a civilizaţiei unui neam, ce se trezeşte la lumina vieţii; iar cînd acest neam cade din vechea sa civilizaţie, poezia poporală devine paladium al limbii şi al obiceiurilor strămoşeşti. Pentru noi ea este şi fază, şi un paladium. Poporul e un mare neolog, cînd îi face trebuinţă; el răstoarnă sistemele învăţaţilor, cînd ele sînt întemeiate pe logică, şi îşi formează o limbă curată, expresivă, armonioasă, căci îi place armonia. El cată a cuprinde în puţine cuvinte o lume de idei, fiind vorba lungă sărăcia omului, adică sărăcia gîndului; prin urmare tocmai în forma frazelor lui descoperim înrudirea limbii noastre cu limba latină. Poporul împarte poeziile sale în cîntice bătrîneşti, în cîntice da frunză, în doine şi hore. Cele mai multe balade, ce le-avem, datează de la secolele XVI, XVII şi XVIII, precum: Toma Alimoş, Gruia Grozovan, Codreanul, Novac etc. Soţietatea de pe atunci era războinică; toţi oamenii erau înarmaţi şi toate ideile erau pornite spre luptă cu duşmanii ţării. Nu poţi să nu admiri calul lui Codrean, care cînd fugea: văile le limpezea! Nu poţi să stai nesimţitor în auzul armoniei limbii poporului, cînd Toma Alimoşi zice murgului său:

Aşterne-te drumului, Ca şi iarba cîmpului La suflarea vîntului!

IV Poezia poporală este nu numai expresia cea mai vie a caracterului naţional, dar ea aruncă şi o lumină asupra comerţului din timpurile trecute: Măiculiţa tot mă-ntreabă, Care muncă mi-i mai dragă? – Un cal bun de călărie Şi arme de Veneţie. Nici Miron, nici Niculcea, nici Ureche în cronicile lor nu pomenesc de comerţul veneţianilor şi al jenovenilor cu ţările noastre, însă cîntecul poporal îndeplineşte acea lacună cu două cuvinte. Este oare vre-o întroducere mai minunată în literatura modernă, un tablou mai omeric, decît această strofă, care începe un vechi cîntic haiducesc? Sub poale de codru verde O zare de foc se vede, Şi-împrejiurul focului Stau haiducii codrului!.. etc. Este mai simplă, mai colorată, mai frumoasă descriere decît aceasta din Balada Badiului?

Pe luciul Dunării La scursurile Gîrlii, 93

La cotitura mării, Ian, mări, că mi-şi venea... Un caic lung, şinuit, Pe dinăuntru poleit, Cu postav verde-nvălit. Şi-n caic şedea lungit Tăietorul frîncilor, Macelariul turcilor!.. etc. Poezia poporală se mai deosebeşte şi printr-o cunoştinţă psiholojică, care denotă spiritul observator al poporului. De voieşte să arate cochetăria femeiască, cîntecul zice: Puica trece şi zîmbeşte Şi-a mă zări nu voieşte etc. În balada Păunaşul Codrului, femeia, privind lupta pe moarte a doi voinici, care o iubesc, zice cu mîndrie: Din doi care-a birui Eu cu dînsul m-oi uibi. Bărbăţel vois mi-a fi etc.

V La notiţele preţoiase despre relaţiile (referinţele) noastre politice şi comerţiale, poezia poporală mai adaogă o largă prescriere de stare morală. Albia literaturii noastre e atît de îngustă, că, de-aş zice că mai nici o scriere nouă nu posedă condiţiile unei scrieri nemuritoare, aş zice un adevăr supărător pentru tagma literaţilor, şi adevărul, de cînd lumea, umblă cu capul spart, însă mărturisesc, că privind babilonia lingvistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar şi mă mîngîi numai cu credinţa că acest viitor îşi va găsi un loc de scăpare în poezia poporală! Îmi închipuiesc că sînt un străin venit în Moldova. Deschid o carte istorică şi văd în ea nume, date, pomeniri de războaie, însă nici o idee de mişcare soţială de instituturi, de gradul civilizaţiei diferitelor epoce. Nemulţămit, mă duc să vizitez monumentele, doar voi descoperi un vestijiu din lumea trecută: monumentele lipsesc! Mă întorc deci la limba şi literatura de astăzi! Aicea mă cuprind fiori de gheaţă! ● S-a respectat ortografia originalului.

SUGESTII ANALITICE

O dominantă a creaţiei lui A. Russo o constituie folclorismul, excepţionalul său interes faţă de creaţiile geniului popular. De exilul lui A. Russo la Soveja este legat, cum s-a menţionat mai înainte, şi studiul «Poezia poporală», care a fost publicat după moartea scriitorului. 94