Nicolae Costenco. Limba moldovenească

mai deverse ipostaze: credinciosă, fericită, frumoasă, gingaşă, prietenă, rea, vicleană, dezamăgită... N. Costenco a activat în domeniul poeziei moldoveneşti mai bine de cinci decenii, răstimp în care a creat o bogată şi emoţionantă biografie lirică a contemporanului nostru. Poeziile lui, de o rară sensibilitate artistică şi de o plasticitate surprinzătoare, sînt pătrunse de un suflu popular. În convingerea lui N. Costenco menirea poetului e de a-l sluji pe om cu devotament în orice împrejurări: şi la bine, şi la greu, şi la bucurie, şi la durere. Adevăratul poet trebuie să fie un «interpret al vremii sale» şi un «neadormit paznic al adevărului» vieţii, iar însăşi poezia — o «armă» mereu în luptă cu «întunerecul şi nedreptatea», mereu «pavăză» de nădejde «frumosului» Pentru N. Costenco trăirea durută în poezie întotdeauna a fost şi este starea cea mai firească, mai adecvată a modului lui de existenţă: «Trăiesc în poezie, ca o floare/Înmormîntată în parfumul ei suav». E starea optimă dintotdeauna a creatorului cu adevărat autentic.

Medităm, conversăm

1. Unde şi-a petrecut N. Costenco copilăria? De ce? 2. Cum se numeşte culegerea de debut a lui N. Costenco? Cine este cîntat în versurile lui N. Costenco după 1940? 3. Cui este consacrată poezia-odă «Cîntare omului»? 4. Prin ce se caracterizează poezia de dragoste a lui N. Costenco? 5. Care este menirea poetului, după N. Costenco? 6. Realizaţi informaţia «Sînt cetăţean al ţării Poezia», referindu-vă la viaţa, activitatea literară a lui N. Costenco. Consultaţi ziarul

«Luceafărul», № 8-11, 2017.

LIMBA MOLDOVENEASCĂ

Limba ţării mele, limba mea de-acasă, răşădită-n suflet de al mamei cînt, ai crescut pe brazde grea în spic, miezoasă, între fraţi prin veacuri trainic legămînt.

Limbă strămoşească, glas de voinicie, de pe-ngălbenite

foi cronicăreşti, din cenuşa vremii faci să reînvie gloria străbună, vechile poveşti.

Limba mîngîioasă, fi ică-a vieţii aspre, ne doineşti şi-acuma ca la început. Mulţi au fost s-o smulgă fi inţării noastre, dar nici s-o clinteacă nimeni n-a putut.

Cîntăreţii meşteri te-au purtat departe. Cu cetăţi de piatră Ştefan te-a păzit. A baladei noastre vorbă fără moarte, dragostea obştească ţi-a fost cuib şi zid.

Limba mea sfătoasă Creangă ce-a iubit-o şi-a înaripat-o-n vers Alecsandri,

A. Cebotaru. «Imn limbii materne»

Eminescu forma ţi-a desăvîrşit-o în cultura lumii spre a ne mîndri.

Limba moldovană, Zînă între zîne. Muzica latină, demnitatea slavă, se-ntîlnesc în tine şi se înfrăţesc. Tu — mîndria noastră, Tu a noastră slavă, veşnicia noastră, grai moldovenesc!

SUGESTII ANALITICE

Din marea dragoste faţă de poporul moldovenesc, faţă de bogata lui zestre spirituală, dragoste prezentă în întreaga creaţie poetică a lui N. Costenco, a izvorît poezia «Limba moldovenească» — un frumos imn de proslăvire a limbii materne, a acelui «şirag de piatră rară pe moşie revărsată», pe care A. Mateevici îl numea metaforic «o comoară» («Limba noastră»). Continuînd tradiţiile lui A. Mateevici, N. Costenco, la fel ca şi predecesorul său, pune pe primul plan ideea că adevăratul păstrător şi creator al limbii materne este poporul ce o vorbeşte, cu credinţele şi ocupaţiile lui, cu cultura lui veche şi cu vechile poveşti, cu cronicile îngălbenite de timp, cu poezia şi muzica pururea vii; că «veşnicia» limbii constă în legătura ei organică cu viaţa din trecut şi din prezent a poporului, cu ţara, cu brazdele hrănitoare ale pămîntului natal, unde numai aici ea poate creşte «grea în spic, miezoasă». În credinţa eroului liric limba maternă, pe care a vorbit-o mama şi strămoşii, care a înveşnicit în cronici «gloria străbună» şi în care se cîntă fermecătoarele doine şi balade populare, nu poate să fie strămutată din albia dezvoltării ei naturale de nimeni şi de nimic. Iar acei care totuşi au încercat s-o facă au suferit întotdeauna eşec. În continuare N. Costenco accentuează ideea că la desăvîrşirea şi înălţarea frumoasei, bogatei limbi moldoveneşti au adus o contribuţie imensă şi marii scriitori clasici I. Creangă, V. Alecsandri, M. Eminescu, care, prin operele lor nemuritoare, ne-au făcut un loc de cinste în cultura lumii. Misiunea ei supremă, conchide poetul, e de a duce poporului moldovenesc «adevărul».

Poezia «Limba moldovenească» are o construcţie anaforică, majoritatea strofelor începînd cu adresările: «Limba ţării mele», «limba strămoşească», «limba mîngîiosă», «limba mea sfătoasă», «limba moldovană». A se reţine în adresările citate epitetele apreciative, care definesc limba sub aspectul ei valoric. Tot cu scopul de a caracteriza anumite calităţi esenţiale ale limbii materne poetul creează şi două metafore desfăşurate, fiecare avînd o linie de asociaţie proprie. Astfel, mai întîi limba e asociată cu o plantă rară, care e «răsădită» adînc în «brazdele» pămîntului străbun, care «creşte», «grea în spic, miezoasă» şi care nu poate fi «smulsă» sau «clintită» din loc de nimeni, deoarece «dragostea obştească» «i-a fost cuib şi zid». Pe parcurs poetul mai realizează o asociaţie a limbii, de astă dată cu o fiinţă aleasă, creînd metaforele denominative — contrastante: «fiică — a veţii aspre» şi «zîne între zîne». Poezia «Limba moldovenească» e scrisă în strofe octave. Dintre cele opt vepsuri rimeză numai versul doi cu versul şase şi versul patru cu versul opt, restul versurilor fiind libere. Versurile 1, 2, 3, 5, 6, şi 7 au cîte 6 picioare, iar versurile 4 şi 8 au numai cîte 5 picioare. Ritmul trohaic al poeziei împrumută versurilor unele tonalităţi folclorice, sporindu-le muzicalitatea şi expresivitatea. (După M. Dolgan)

Medităm, conversăm

1. De unde îşi ia izvorul poezia lui N. Costenco «Limba moldovenească»? 2. Care este ideea pe care o împărtăşeşte poetul şi o plasează pe primul loc atunci, cînd este vorba de limba maternă? 3. De ce limba maternă «nu poate fi strămutată din albia dezvoltării ei naturale»? 4. Cine sînt cei care au contribuit la desăvîrşirea limbii noastre materne? 5. De ce limba maternă e o plantă rară? 6. În urma discuţiilor purtate asupra întrebării № 5, alcătuiţi un microtext, în care veţi rezuma opţiunile colegilor. 7. Identificaţi în text imaginile cu sens simbolic şi explicaţi-le. 8. Determinaţi felul rimei în versurile care rimează. 9. Discutaţi. În strofa a treia a poeziei N. Costenco ne anunţă că au fost mulţi cei ce au dorit să ne smulgă limba maternă, dar

«nimeni n-a putut». Astăzi se fac încercări de a «smulge limba fiinţării noastre»? Putem afirma: «În faţa poporului ce ţine sus făclia dragostei faţă de limba maternă», «În faţa Lui: jos pălăria!» (A. Hropotinschi)? 10. Realizaţi un text coerent, în care veţi medita asupra afirmaţiei lui

N. Costenco: «Iubiţi-vă limba, iubiţi-vă baştina,/Prin limbă, prin viaţă/ne nemurim, fraţilor!»