Lectură. A. Puşkin. Mozzart şi Salieri

Text pentru rubrica «Lectură individuală»

A. S. Puşkin

MOZZART ŞI SALIERI (Fragment)

SCENA I

O cameră SALIERI Se zice: nu-i dreptate pe pămînt. Dar nici în ceruri nu e. Lucrul ista Îmi este clar ca cea mai simplă gamă. Am fost născut în dragoste de artă; Copil fiind, în vechea catedrală Cînd îşi urca acordurile orga, O ascultam cu patimă, şi lacrimi Îmi rourau involuntar obrajii. Am renunţat de tînăr la petreceri; Mă dezgustau ştiinţele şi-atunci Le-am ignorat cu mîndră cerbicie, Ca să-mi consacru muzicii silinţa. Doar armoniei! Greu e primul pas Şi-ntîiul drum — urît. Dar am învins Tot ce-a fost vitreg. Fundament al artei Am pus dintru-nceputuri meşteşugul. Am devenit meşteşugar; supusă şi mlădioasă pînă mi-am făcut, Şi credincios auzul. Ucigînd al sunetului miez — l-am disecat Ca pe-un cadavru şi-am pătruns adînc Cu mintea în algebra armoniei. Abia atunci, a toate ştiutor, Am cutezat să mă dedic întreg Vrăjitoriei dulci de a crea. Şi am creat: în linişte şi taină, Neîndrăznind la slavă să aspir. Închis adesea zile-n şir — lucram Uitînd de somn şi hrană, zguduit De lacrimi şi extaz — ca să arunc Apoi în foc, şi rece să contemplu Cum gîndul meu şi sunetul dispar În chip de fum uşor, născut din flăcări. Dar ce vorbesc eu! Cînd semeţul Gliuk. 265

Ne-a dezvelit adînci şi noi secrete, (Secrete-ntr-adevăr zguduitoare!) N-am aruncat eu oare tot ce-aveam, În ce credeam şi ce iubeam cu sete, Ca să pornesc docil pe urma lui, Cum un drumeţ din calea-i abătut O ia pe-ntîiul drum ce-l duce-aiurea? Dar, în sfîrşit, cu aprigă-ndîrjire În perfecţiunea artei am atins Şi treptele de sus. Scăldat în glorii În suflete şi inimi am aflat Răsunet pentru tot ce zămisleam. Ferice soarta mea! Mă delectam De truda, de succesul şi de slava Ce-mi surîdeau şi nu-mi uitau amicii — Tovarăşii mei buni în ale artei. Nu! Niciodată nu am fost pizmaş, Nicicînd! Nici chiar în ziua cînd Picini Solomonea sălbatecul Paris, Şi nici în ziua cînd mă-nmărmurea Acordul prim al marei Ifigenii! Cine-ar putea să spună — Salieri A fost un arogant ros de invidii, Un şarpe veninos zdrobit de oameni, Muşcînd în neputinţa lui pămîntul? Nu poate spune nimeni! Ci eu spun: Sînt un pizmaş! Invidiez adînc, Chinuitor şi dureros! O, ceruri! Dreptate nu-i, cînd harul vostru sfînt, Al geniului har nu e menit Să răsplătească jertfa, străduinţa, Istovitoarea trudă, zelul, ruga — Ci-ncoronează-o frunte de smintit, Un cap de haimana!.. O, Mozart, Mozart! Intră MOZART. MOZART Ah, m-ai văzut! Şi tare mai voiam Să-ţi joc o festă pe neaşteptate. SALIERI Erai aici? Demult? MOZART Din clipa asta. 266

Veneam la tine să-ţi arăt ceva: Dar cum treceam prin faţa crîşmei, iată, Aud un viorist... O, Salieri, Să mor, în viaţa ta n-ai auzit Ceva mai dandana! Un orb bătrîn Cînta voiche sapete. O minune! Eu n-am putut răbda şi ţi-am adus Diblarul să te bucur şi pe tine Cu arta lui. Hai, intră! Intră un bătrîn orb cu o vioară. Zi-i din Mozart! Bătrînul cîntă o arie din Don Juan Mozart rîde cu hohote. SALIERI Şi poţi să rîzi?.. MOZART Dar, dragă Salieri. Tu nu găseşti că e caraghios? SALIERI Nu! Eu nu pot să rîd, dacă Madona Lui Rafael pocită-i de-un zugrav, Eu nu pot rîde, cînd un saltimbanc Pe Dante-Aligieri-l necinsteşte! Bătrîne, pleacă. MOZART Stai! Bea un pahar În sănătatea mea. Bătrînul pleacă Tu, Salieri, Nu-mi pari prea vesel azi. Vin altădată. SALIERI Voiai, îmi pare, să-mi arăţi ceva? MOZART Un fleac... O bagatelă. Noaptea asta Pe cinste chinuit de-o insomnie Mi-au dat prin cap nişte idei. Şi iată Le-am aşternut aici. Voiam să ştiu Cum ţi se par. Dar văd că nu-ţi prea arde De insomnia mea... SALIERI Ah, Mozart, Mozart! Cînd n-am avut eu vreme pentru tine? 267

Stai jos. Te-ascult. MOZART (se aşează la pian) Închipuieţi... Pe cine?.. Să zicem, chiar pe mine... Dar mai tînăr. Îndrăgostit. Un pic. Abia-abia... Stau cu-o duduie... Sau cu un prieten... Cu tine... Şi sînt vesel. Cînd, de odată — O nălucire sumbră şi macabră... Se face beznă... Sau... Mai bine-ascultă. (Cîntă) SALIERI Cu asta îmi veneai şi ai putut Să te opreşti la cîrciumă s-asculţi Pe orbu-acela-ngrozitor? — O, doamne! Tu nu eşti demn de tine însuţi, Mozart! MOZART Îţi place, zici? SALIERI Atîta adîncime! Ce eleganţă suplă, cît curaj! Eşti, Mozart, zeu şi n-ai habar! Dar eu, Eu ştiu! MOZART Ei zău! Serios? Dacă zici tu... Dar zeului din mine-i e cam foame! SALIERI Păi să prînzim în doi la vreo tavernă: La «Leul cel de aur»? MOZART S-a făcut. Cu bucurie. Dar mă duc pe-acasă Să dau de veste soaţei că nu vin La masă. (Pleacă.) SALIERI Du-te! Vezi, să nu te-aştept. Nu! Nu mai pot să stau potrivă sorţii: Sînt cel ales ca să-l opresc — altfel Pieri-vom toţi cei ce ne-am închinat Destinul armoniei; nu doar eu — Firav stăpîn pe slava mea plăpîndă... 268

O, ce folos că Mozart va trăi Şi alte culmi de glorii va atinge? Va înălţa şi arta astfel? Nu! Ea se va prăbuşi cu el odată, Căci nu rămîne după el urmaş. Nici un folos de el! Un heruvim Ce ne-a adus cîntări de paradis, Ca să aţîţe-n noi, cei din ţărînă, Avînturi fără aripi şi — să zboare! Deci zboară! Cît mai iute! E mai bine. Acesta-i darul ultim al Izorei: Venin. Îl port de optsprezece ani. De-atuncea viaţa mi-a părut o rană Nemeritată. Cu acest vrăjmaş Am stat adesea la aceeaşi masă, Dar niciodată n-am putut ceda Tentaţiei; deşi nu-s un fricos, Deşi mă dor jignirile, iar viaţă Nu-mi este scumpă — eu nu m-am grăbit. Dar mă rodea dorinţa de-a muri! Să mor voiam, ci mă gîndeam că viaţa Îmi poate da un dar neaşteptat; Nădăjduiam ca inima-mi să bată Al zămislirii inspirat avînt, Ori, poate noul Haidn s-aducă lumii Ceva măreţ, ca să mă delecteze... O, cum benchetuiam cu răul oaspe, Nădăjduind să aflu un vrăjmaş Şi mai hain; mai crîncenă obidă Nădăjduind să-mi cadă din înalt, Ca darul tău, Izora, să nu piară! Şi n-am sperat în van! Eu l-am aflat Pe-acel duşman: el este, noul Haidn, Ce m-a-mbătat cu vraja ca divină! E timpul! Azi, tu, al iubirii dar — În cupa amiciţiei te varsă!

(Traducere de A. Busuioc)

MIHAIL IURIEVICI LERMONTOV

(1814-1841) Mihail Lermontov s-a născut în 1814, la Moscova, într-o familie de militari. Copilăria şi-a petrecut-o alături de familie, apoi a urmat cursurile pensionului universităţii din Moscova. Acolo, la vîrsta de 14, a început a scrie primele sale poezii. Ulterior, Mihail Lermontov a fost admis la Universitatea din Moscova şi a avut şansa de a învăţa doar doi ani. Din caza faptului că a participat la performanţele studenţilor împotriva profesorilor conservatori, el a fost forţat să părăsească studiile. Împreună cu bunica tînărul se mută cu traiul la Peterburg cu scopul de a-şi continua studiile la universitate. Circumstanţele sînt de aşa natură încît Lermontov îşi face studiile la şcoala de cadeţi — instituţie superioară de învăţămînt, care pregătea ofi ţeri. Astfel a absolvit şcoala militară din Sankt-Peterburg. Lermontov şi-a început cariera militară în Unitatea de husari. În scurt timp, însă, pentru poezia (Moartea poetului) scrisă după moartea lui Aleksandr Puşkin, Lermontov este arestat şi pe parcursul unei săptămîni a fost exilat în Caucaz. În timpul exilului caucazian, Lermontov desfăşoară o prodigioasă activitate de creaţie. Mai mult, poetul începe să picteze. Acolo au fost scrise celebrele Mţîri şi Demonul. În scurt timp, Lermontov este eliberat şi revine la Sankt-Peterburg. Publică o mulţime de creaţii şi devine cunoscut în Rusia. Totuşi această perioadă nu durează mult. Pentru un duel, este din nou exilat în Caucaz, unde a participat la acţiuni militare. În ultimii ani ai vieţii 1840-1841, confl ictul dintre poet şi despotismul ţarist se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun — unde, ca şi marele său premergător Puşkin, îşi va găsi moartea într-un duel absurd — poetul este copleşit de amărăciune, luîndu-şi rămas bun de la acea Ţară de robi şi de stăpîni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanţe adînci şi bogate, a vibrat pentru tot ce este simţire înaltă şi gînd înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluţionară, poetul şi-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fi del şi generos a iubit-o cu toată puterea sufl etului său furtunos. M. Lermontov s-a format citindu-i pe Goethe, Schiller şi Byron şi avîndu-l pe Puşkin ca fi gură parentală. Poemele pe care le-a scris au fost cenzurate în repetate rînduri în timpul vieţii.