Literatura moldovenească în limba slavă veche (slavonă

rari G. Ureche, M. Costin, I. Neculce se prezintă ca monumente de literatură şi limbă, fi ind citite şi astăzi cu interes. Literatura moldovenească veche a servit drept izvor de inspiraţie pentru scriitorii de mai tîrziu. Episoade, subiecte, personaje din scrierile literare vechi i-au inspirat pe scriitorii clasici C. Negruzzi, V. Alecsandri, B. P. Haşdeu, M. Eminescu. Literatura veche înfăţişează etapa iniţială a dezvoltării literaturii moldoveneşti. În cultura şi literatura epocii feudale s-a cristalizat treptat acea spiritualitate neaoşă moldovenească, de care s-au simţit organic legaţi toţi scriitorii moldoveni de mai tîrziu. Ei au recurs din plin şi la limba scrisă a secolelor de mijloc, la savurosul grai bătrînesc al lui Varlaam şi Dosoftei, G. Ureche, M. Costin, I. Neculce, care a constituit principalul izvor de formare a literaturii moldoveneşti contemporane.

(După «Istoria literaturii moldoveneşti», sursă anunţată în primele pagini ale acestui manual)

Medităm, conversăm

1. Relataţi despre premisele apariţiei literaturii vechi moldoveneşti. 2. Numiţi perioadele de dezvoltare a literaturii vechi moldoveneşti. 3. Care cărturari au activat în sec. XVII-XVIII? 4. În ce constă însemnătatea literaturii vechi?

Literatura moldovenească în limba slavă veche (slavonă). Literatura religioasă

Literatura moldovenească în limba slavonă nu cedează cu mult altor literaturi europene de tip feudal. În literatura medievală predomină numeric lucrările religioase, care sînt şi cele mai vechi din cele scrise pe pămîntul Moldovei. Cu tot caracterul ei teologic, literatura religioasă nu poate fi ignorată de istoria literară. În primul rînd, pentru că spiritualitatea creştină a rezultat din întrepătrunderea a două culturi antice: greco-romană şi a Orientului Apropiat. În al doilea rînd fi indcă în textele bisericeşti au intrat şi opere proeminente, în care elementele religioase se împletesc cu cele laico-literare.

Sfîntul Ierarh Ioan Gură de Aur. 438

Acesta şi este cazul Bibliei — monument al creştinismului. Operă de proporţii, Biblia se compune din două cărţi bine distincte: Vechiul şi Noul Testament. Vechiul Testament prezintă o amplă antologie a literaturii feluritor neamuri din Orientul Apropiat dintr-o perioadă de peste un mileniu. Mai redus ca volum decît Vechiul Testament, Noul Testament încorporează evangheliile, patru la număr, purtînd numele autorilor închipuiţi (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) şi «Faptele apostolilor», care cuprind laolaltă bazele mitologiei creştine. În manuscrisele slavoneşti, copiate şi răspîndite în Moldova, nu se afl ă textul integral al Vechiului Testament, dar în diferite culegeri sînt reproduse compartimente întregi din el. Copiile Vechiului Testament, Noului Testament erau depăşite numeric de manuscrisele lucrărilor liturgice, menite a servi la ofi cierea slujbei bisericeşti Liturghierile, tipicarele, triodurile, molitvenicele (trebnicele), ceasloavele conţineau felurite servicii religioase şi rugăciuni de rigoare. Pe lîngă cărţile liturgice, din patrimoniul bizanti-

Pagină din «Vechiul Testament». 1582 no-slav, preluat de moldoveni, făcea parte şi literatura patristică (dogmatică), care aparţinea părinţilor bisericii şi în care se expuneau bazele moralei creştine. De o mare autoritate se bucurau în Moldova omiliile (predicile) lui Ioan Gură de Aur. Un alt gen foarte popular al literaturii religioase îl constituie hagiografi a sau vieţile sfi nţilor, care urmărea să atingă obiectivele prin exemplifi cări concrete din viaţa sfi nţilor. Concomitent cu scrierile hagiografi ce în Moldova a pătruns şi primul curent ideatic –isihasmul, care-şi are originea în lucrările contemplativ-astetice ale lui Isaac Sirul. Este un curent mistico-fi lozofi c. Pornind de la ideea că omul poate să-şi recapete perfecţia divină, pe care a pierdut-o odată cu prima cădere în păcat, teologii greci Grigore Sinaitul şi Grigore Palamas (sec. XIV) au elaborat un sistem de norme şi reguli în vederea înălţării treptate a spiritului uman înspre dumnezeire. În condiţiile Moldovei feudale isihaismul n-a reuşit să depăşească limitele unei gîndiri strict religioase.

Pagină din «Noul Testament». 1648 Pe lîngă cărţile religioase canonice şi necanonice, în literatura comună sud-est europeană au fost răspîndite şi scrierile apocrife, în care învăţătura religioasă este tîlcuită într-o măsură oarecare din punctul de vedere al legendelor folclorice, din care motiv erau combătute de biserică şi interzise.

Activitatea lui Grigore Ţamblac

Pe baza tradiţiei literare comune din sud-estul Europei se înfi ripează, spre sfîrşitul sec. XIV — începutul sec. XV literatura moldovenească originală, care iniţial recurge şi ea la limba scrisă a întregii arii — cea slavonă. Din acest moment şi începe propriu-zis istoria literaturii moldoveneşti. Primele manifestări literare originale în Moldova au fost răzleţe şi modeste: la unele mănăstiri s-au alcătuit pomelnice, s-au compus cîntece bisericeşti şi rugăciuni ocazionale, s-au creat imnuri religioase. Încercări de creaţie originală au fost făcute în domeniul hagiografi ei şi ale omileticii. Cele mai substanţiale lucrări de acest gen sînt legate de numele lui Grigore Ţamblac, cărturar de vază, care a trăit la sf. sec. XIV — încep. sec. XV. Bulgar de origine, Grigore Ţamblac s-a născut în anul 1364 la Tîrnova (Bulgaria) şi a fost învăţăcelul patriahului Eftimie, căruia i-a consacrat la moarte un emoţionant panegiric (elogiu). După cotropirea capitalei Bulgariei de către otomani, în 1393 a pribejit în Siberia. Spre sfîrşitul sec. XIV se afl a la Constantinopol în slujba patriarhului, de care, în 1401, este trimis la domnitorul Alexandru cel Bun pentru a aplana o divergenţă între patriarhia din Constantinopol şi biserica moldovenească. Ţamblac hotărăşte să rămînă în cnezatul Moldovei, unde, mai întîi, este «presbiter al marii biserici a Moldovlahiei» din Suceava, iar apoi stareţ al mănăstirii Neamţ. Aici el organizează o şcoală de copişti şi se ocupă de copierea şi alcătuirea cărţilor religioase. Ca şi alte ţări creştine independente, Moldova avea nevoie de patronajul unui sfînt, iar pentru canonizarea lui se cerea neapărat să fi e glorifi cat într-o scriere hagiografi că. Răspunzînd la această necesitate, învăţatul călugăr compune «Viaţa Sfîntului Ioan cel Nou», prima lucrare literară, legată prin conţinutul ei de realitatea Moldovei. În toamna anului 1406 Ţamblac se găseşte de acum la Vilno, iar de acolo pleacă la Kiev, unde în 1415 este ales mitropolit. În aceşti ani, în afară de pomenitul panegiric consacrat lui Eftimie, a scris şi un cuvînt de laudă la adresa mitropolitului Moscovei Kiprian, o lucrare dogmatică «Mărturisirea credinţei» şi cîteva cazanii. Se presupune că ar fi murit prin 1419—1420. Protagonistul principalei lucrări a lui G. Ţamblac «Viaţa Sfîntului Ioan cel Nou», creată în Moldova şi pentru moldoveni, este un negustor grec din portul aziatic Trapezonda, care a purces la Cetatea Albă pentru afaceri şi care se remarca printr-o aplecare constantă spre meditaţie, smerenie, compasiune, dar, mai ales, prin marea lui pietate. Este pîrît de căpitanul corabiei, care era catolic, comandantului tătar al cetăţii. Ultimul vrea să-l silească pe negustor să se lepede de Sfîntul Ioan cel Nou. 1402 25