LITERATURA MOLDOVENEASCĂ DIN SEC. XVII-XVIII Cronografia sec. XVII Genul de frunte al literaturii moldoveneşti din sec. XVII îl constituie cronografia. Istoriografia sec. XVII a preluat de la cronografia moldo-slavonă nu numai un imens material documentar, ci şi forma expunerii: cronicarii nu se apucau să înşire faptele de la începutul începuturilor, ci se continuau unii pe alţii. Cronografia sec. XVII se deosebeşte de cronografia secolelor anterioare. În primul rînd, letopiseţele sec. XVII nu mai erau scrise în limba slavonă, dar în moldoveneşte, în limba maternă a autorilor lor. Letopiseţele sînt scrise de reprezentanţii altor pături sociale, şi nu de feţe bisericeşti. Autorii letopiseţelor se arată a fi înţelegători faţă de interesele majore ale patriei, compătimitori faţă de nenorocirile şi suferinţele ce se abăteau asupra ţării. S-a observat că letopiseţele se adresau mai mult contemporanilor decît urmaşilor, că aveau un caracter limitant. Menirea principală a cronicilor a fost însă înregistrarea sistematică a evenimentelor, faptelor ş.a. Istoriografia moldovenească a sec. XVII, creată în limba poporului, sub înrîurirea puternică a graiului oral, se distinge şi prin alese calităţi artistice. GRIGORE URECHE (1590-1647)
Grigore Ureche provine dintr-o familie de vechi boieri moldoveni, ascendenţii căreia sînt menţionaţi în documente încă pe timpul lui Alexandru cel Bun (1400—1432). Străbunicul cronicarului, Danciul Ureche, a trăit pe timpul lui Ştefan cel Mare, iar bunicii lui se numeau Maxim şi Dumitra şi au trăit în prima jumătate a secolului XVI. De ei nu ştim nimic mai mult şi credem că nu s-au evidenţiat în istoria noastră pe tărîm politic sau cultural, însă fiul lor, Nistor Ureche, devine una din cele mai marcante personalităţi politice ale Ţării Moldovei de la sfîrşitul secolului XVI şi începutul secolului XVII. Nistor avu doi fii — Vasile şi Grigore — şi două fiice — Anastasia şi Măria. Grigore văzu lumina zilei prin anii 90 ai secolului XVI. Nu este cunoscut nici anul, nici locul naşterii lui. Copilăria şi adolescenţa le petrece în Polonia, ţara în care se refugiase tatăl său şi a cărei indigenat îl primise în anul 1607. Tot în Polonia, probabil la Lvov, într-un colegiu al ordinului iezuit, tînărul
51
