MIC DICŢIONAR DE TERMINOLOGIE LITERARĂ Adresare retorică (fr. adresser) — figura de stil ce constă în adresarea directă a autorului către erou, cititor sau un fenomen din natură pentru a se evidenţia obiectul dat. Acrostih (gr. akrostichis — rînd de la margine) — poezie în care literele iniţiale, citite vertical, alcătuiesc un cuvînt sau, mai rar, o propoziţie. Alegorie (gr. allegoria — de la allos — altul; agoreuein — a vorbi) — figură de stil care constă în reprezentarea unor noţiuni abstracte (idei, concepte) sau a unor acţiuni prin imagini al căror sens imediat este doar aparent şi trebuie interpretat simbolic. Anafora (gr. anaphora — repetare) — figura de stil ce constă în repetarea aceluiaşi cuvînt sau a unor grupe de cuvinte fie la începutul versurilor, fie la începutul propoziţiilor alăturate într-o operă artistică în proză. Barbarism (lat. barbarismus — străin) cuvînt, expresie sau construcţie, împrumutată dintr-o limbă străină şi care nu corespunde normelor limbii literare respective. Basm — specie a genului epic (în proză sau în versuri), în care se povestesc întîmplări fantastice, iar eroii sînt înzestraţi cu puteri supranaturale, ce luptă pentru victoria binelui şi a adevărului, ieşind întotdeauna învingători. Dedicaţie (lat. didicatio — închinare) — text scris la începutul unei opere literare, care exprimă omagiul sau afecţiunea autorului faţă de o persoană. Disonanţă (lat. dissonantia — ce sună diferit) — rimă imperfectă, caracterizată prin lipsa de armonie a vocalelor accentuate în cuvintele rimate. Epigraf (gr. epigraphe — scris deasupra) — text scurt (de obicei, un citat din altă operă în proză sau în versuri), pus la începutul unei opere literare sau a unui capitol (motto) şi care rezumă ideea principală sau indică tema, sensul general, spiritul operei date. Epilog (gr. epilogos, epi — după + logos — cuvînt) parte finală a unei opere artistice, în care autorul comunică cititorilui anumite idei, evenimente mai însemnate, ce au urmat în viaţa eroilor după sfîrşitul acţiunii din operă. Hăitură — cîntec popular, ritual ce se recită în ajunul Anului Nou de către colindătorii, care umblă cu pluguşorul. Iamb (lat. iambus — instrument muzical din Turcia) — picior de vers bisilabic cu accentul pe a doua silabă. Ideea (gr. ideea — noţiune, gînd) operei literare este gîndul principal, concluzia ce reiese în mod consecvent şi logic din problema pusă de autor în opera sa; dezlegarea acestei probleme. Idilă (gr. eigyllion — poezie mică) — operă lirică, în care este zugrăvită, într-o formă idealizată, natura şi viaţa rustică. Cazanie (v. sl. scazanie — povestire) — culegere de predici, cu caracter beletristic, răspîndită în literatura medievală.
278
