Text pentru rubrica «Lectură individuală» A. S. Puşkin
MOZZART ŞI SALIERI (Fragment) SCENA I
O cameră SALIERI Se zice: nu-i dreptate pe pămînt. Dar nici în ceruri nu e. Lucrul ista Îmi este clar ca cea mai simplă gamă. Am fost născut în dragoste de artă; Copil fiind, în vechea catedrală Cînd îşi urca acordurile orga, O ascultam cu patimă, şi lacrimi Îmi rourau involuntar obrajii. Am renunţat de tînăr la petreceri; Mă dezgustau ştiinţele şi-atunci Le-am ignorat cu mîndră cerbicie, Ca să-mi consacru muzicii silinţa. Doar armoniei! Greu e primul pas Şi-ntîiul drum — urît. Dar am învins Tot ce-a fost vitreg. Fundament al artei Am pus dintru-nceputuri meşteşugul. Am devenit meşteşugar; supusă şi mlădioasă pînă mi-am făcut, Şi credincios auzul. Ucigînd al sunetului miez — l-am disecat Ca pe-un cadavru şi-am pătruns adînc Cu mintea în algebra armoniei. Abia atunci, a toate ştiutor, Am cutezat să mă dedic întreg Vrăjitoriei dulci de a crea. Şi am creat: în linişte şi taină, Neîndrăznind la slavă să aspir. Închis adesea zile-n şir — lucram Uitînd de somn şi hrană, zguduit De lacrimi şi extaz — ca să arunc Apoi în foc, şi rece să contemplu Cum gîndul meu şi sunetul dispar În chip de fum uşor, născut din flăcări. Dar ce vorbesc eu! Cînd semeţul Gliuk.
265
