Povestea «Ruslan şi Ludmila» a fost editată cînd Puşkin nu mai era în Peterburg. Pentru exprimările neadecvate, epigramele îndrăzneţe a fost exilat la sud, sub supravegherea generalului Inzov. În 1812 vine la Chişinău, centru al mişcării decabriste în acea perioadă. A fost de nenumărate ori în Ucraina, a vizitat oraşul Ismail. În timpul aflării la sud, A. Puşkin scrie mult. Aici au fost scrise «Poemele sudice».
Monumentul lui A.S. Puşkin la Odesa
Puşkin soseşte în Odesa după exilul din Moldova. A trăit un an de zile, căci după un conflict cu general-guvernatorul M. Voronţov, Puşkin a fost exilat la Mihailovsk, gubernia Pskov. Anume aici, în Mihailovsk, devine Puşkin adevărat poet. Termină poemul «Ţiganii», lucrează intens asupra romanului «Evghenii Oneghin», scrie tragedia «Boris Godunov». După răscoala din 1825 A. Puşkin se întoarce în Peterburg. În anul 1828 scrie poemul «Poltava», iar în 1835 — poemul «Călăreţul de aramă». Nu mai puţin importante sînt şi operele în proză ale lui Puşkin. Printre ele se numără romanul neterminat «Harapul lui Petru cel Mare», un ciclu de opere în proză «Povestirile lui Belkin». În anul 1831 se întoarce la Moscova, unde s-a căsătorit cu Natalia Nicolaevna, cu care a avut 4 copii. Ultima operă de volum, terminată şi publicată în timpul vieţii lui A. Puşkin, a fost «Fiica căpitanului». Puşkin a avut parte de o soartă vitregă. Moare în urma unui duel la vîrsta de numai 38 de ani. E vorba de un duel care trebuia să apere cinstea familiei sale, care pentru A. Puşkin era divinitate supremă. A. Puşkin este deschizător de drumuri în literatura rusă, reînnoind-o în toate genurile, ca poet, prozator, dramaturg. Opera lui este expresia unei concepţii artistice înaintate, a unui artist — cetăţean, care cîntă durerile şi bucuriile poporului său. Receptiv faţă de literatura europeană, valorifică în opera sa tradiţiile naţionale, folclorul şi istoria patriei. El este creatorul liricii moderne
239
