3. Enumeraţi cele mai valoroase creaţii artistice ale lui C. Negruzzi? Ce părere are scriitorul despre teatru? 4. Opera cărui savant a fost valorificată şi popularizată de către C. Negruzzi? De ce C. Negruzzi s-a ridicat împotriva concepţiilor lingvistice reacţionare? 5. Documentaţi-vă şi pregătiţi o expunere oarlă «Negruzzi — traducătorul». Utilizaţi ca sursă «Istoria literaturii moldoveneşti» vol.II, pag.79-82. 6. Datorită căror fapte, acţiuni, activităţi şi-a cucerit C. Negruzzi un loc de vază în istoria literaturii moldoveneşti?
ISTORIA UNEI PLĂCINTE (Scrisoarea XXII) Dechemw 1847 Iţi aduci aminte de copilăria noastră — care s-a dus ca să nu se mai întoarcă! — ce plăcută impresie ne făcea strigarea: coooovrigi! gugoseeeele! Cum alergam toţi, copii şi bătrîni, şi cei mai mari şi cei mai mici; cu ce nerăbdare aşteptam să-şi puie plăcintarul jos tablaua din cap, şi cît de iute i-o deşertam! Astăzi plăcintele au perdut valoarea lor şi plăcintarul poezia lui; civilizaţia 1-a omorît. Toţi l-au părăsit, şi surisul se vede pe buzele lui numai cînd e încongurat de băieţi şi de copii, singurii ce i-au mai rămas credincioşi. Aceştia uneori îi mai deşartă tablaua, iar cele mai adese se întoarce seara acasă cu dînsa plină. Atît numai că marfa lui e marfă ce nu aduce pagubă; ce nu se vinde se mînîncă. La 1821, după spargerea eteriştilor, paşa din Iaşi, văzînd că nu poate scoate pre ianiceri din ţară, ceru ajutor. I se trimiseră deci spre acest sfîrşit cîteva mii tulimeani. În cîteva mii de tulimeani (miliţie) toate zilele urma colizii între ei, şi ele se sfîrşeau totdeauna prin moartea a cîţiva. Într-una din zile — era iarmaroc pe şesul Frumoasei — un plăcintar s-a dus cu o pohace s-o vîndă; un tuliman o tîrguia, cînd un ianicer vine şi vrea s-o ieie. Tulmanul însă nu o dă. Iataganele iese din teacă. Tulimeni şi ianiceri se amestecă la sfada plăcintei, şi comedia se mîntuie cu uciderea a vro treizeci de inşi din ambele părţi; iar plăcinta, trista cauză a acestei dispute, şi autorul ei au rămas turtiţi şi hăcuiţi într-o baltă de sînge. În vremea domnilor fanarioţi, plăcintele şi gugoaşele erau mult mai căutate. Un domn grec — a cărui nume ingrata istorie a uitat a ne-1 păstra — era un mare mîncău de plăcinte. Caimac, gugoaşe, alivenci, iaurt, seralii, baclavale, plăcinte, învîrtite ş.c.l. se îngropau în stomahul lui ca într-un abis fără fund. În toată dimineaţa — păn-a nu face divan — trata cu becerii săi despre felul plăcintelor ce trebuia să aibă la masă.
101
