Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.
Extinderea continuă a unor oraşe înglobări în perimetrele urbane independentizarea comportamentală noi) a acestor nuclee de viaţă, terminologie ca rurbanizare.
care generează interferenţe şi chiar a unor aşezări săteşti limitrofe; (sub forma unui tip de cartiere urbane aparent urbană este cunoscută în
1.2.2. Tranziţia de la mediul rural la zona periurbană Creşterea urbană determină, cel mai adesea, o serie de mutaţii funcţionale. Se pot distinge trei cazuri principale ale modificărilor mediului rural si agricol: un spaţiu rural şi agricol care dispare aproape cu desăvârşire, cum se întâmplă în cazul specific al zonelor periurbane, apropiate marilor aglomerări; un spaţiu rural şi agricol care devine interstiţial; un spaţiu agricol care se păstrează încă, dar în care organizarea de tip rural se schimbă (Charpentier, 1997). Zona periurbană reprezintă o parte a unui sistem complex, reprezentat de oraş şi teritoriul înconjurător („coroana” de aşezări din jurul său), ce poate juca un rol foarte important în dezvoltarea reciprocă a oraşului, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale componente a acestei zone. Sistemele oraş-zonă periurbană reprezintă areale atractiv, cu potenţial major de dezvoltare a unor relaţii parteneriale reciproc avantajoase şi importante pentru reglarea disparităţilor teritoriale. . Zonele periurbane au apărut din dorinţa de a descongestiona zonele centrale ale oraşelor, ele urmând să funcţioneze ca poli de susţinere pentru oraş. Putem vorbi aici de o tendinţă de descentralizare a oraşului, prin responsabilizarea zonelor adiacente.Din păcate, intenţiile de generare a unor zone periurbane funcţionale eşuează din ce în ce mai des din lipsa voinţei de cooperare dintre localităţi. Neînţelegerea mecanismelor specifice de reglare a acestor relaţii pentru funcţionarea reciproc avantajoasă (aşezările rurale sunt un tradiţional furnizor de hrană, în timp ce oraşele pot prezenta atu-ul unor receptori de forţă de muncă) face ca organizarea, şi, ulterior managementul zonelor periurbane să conducă la „dizolvarea” lor. Eşecurile se resimt cu atât mai mult cu cât asocierile pot crea mai uşor iniţiative utile şi pentru finanţări semnificative (exemplu: fonduri europene). În acelaşi timp, resimţirea rurbanizării este mai puternică şi dătătoare a unui sentiment de dezordine şi instabilitate în relaţia urban-rural. Dintre exemplele de notorietate, furnizăm ca exemplu cazul comunei Chitila (fost sat component al comunei Bucoveni), asimilată aproape complet de municipiul Bucureşti.
Fig. 1.1. Imagine aeriană Bucureşti-Chitila (sursa: Google Earth)
6
