1.4.4. Tipuri de aşezări după poziţia şi localizarea geografică a vetrei

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

(500-1.000 loc.) şi mijlocie superioară (1.000-2.000 loc.); • aşezări mari (2.000-4.000/5.000 locuitori); • aşezări foarte mari (peste 4.000/5.000 locuitori).

1.4.4. Tipuri de aşezări după poziţia şi localizarea geografică a vetrei

Poziţia şi localizarea geografică sunt categorii teritoriale care au repercusiuni directe sau indirecte asupra tuturor manifestărilor de viaţă subordonate satului. Prima categorie teritorială defineşte suma relaţiilor nemijlocite ale vetrei cu componentele majore ale spaţiului geografic - limite de contact între unităţile de relief, ape, văi, căi de comunicaţie, obiective industriale, zone de specializare agricolă, pieţe de desfacere, integrate sau periferice satului. Imaginile aeriene arata aşezarea tradiţională pe văi a satelor componente ale comunelor, fapt care poate susţine chiar teorii privitoare la ocuparea terenurilor dinspre munte/deal spre vale, în funcţie de favorabilitatea condiţiilor naturale.

Fig.1.6. Comuna Capreni, jud Gorj (sursa: Google Earth)

Cea de-a doua, „localizarea”, reflectă relaţia directă dintre partea materializată prin fondul construit şi natura terenului pe care s-au aşezat. Ca localizare, vatra ocupă punctul optim, de interferenţă şi convergenţă geografică, atât în cuprinsul hotarului său firesc, cât şi în contextul componentelor majore teritoriale periferice ale acestuia. Această centralitate optimă, determinată în esenţă de modul cum este parcelat pe categorii de folosinţă agricolă, trupul moşiei, îi permite o integrare rapidă şi o valorificare avantajoasă a tuturor condiţiilor economice ce decurg din raporturile şi legăturile vetrei cu elementele teritoriale înconjurătoare. Aceste categorii geografice cuprind şi elemente restrictive, care apar în procesul evoluţiei satului, frânând progresul său, cum ar fi riscurile naturale (alunecările de teren, inundaţiile) provocate printr-o utilizare neechilibrată a teritoriului (de exemplu: despădurirea). Degradarea parţială sau integrală a acestui „punct optim” duce uneori la stagnarea sau chiar la dispariţia totală a vetrei. Privită din perspectiva poziţiei geografice în teritoriul naţional, reţeaua vetrelor rurale relevă o aliniere, o concentrare şi o predominanţă a satelor către râuri şi văi, către ariile de contact ale marilor unităţi geografice - câmpie şi deal, deal şi munte , cu o slabă distribuţie în spaţiile dintre râuri (interfluvii).

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

Diferenţele sesizabile dintre aşezări au ca motivaţii relaţia direct proporţională a habitatului cu nevoia de satisfacere a necesităţilor satului sub raportul produsului, al accesului către materiile prime pentru construcţii, al desfacerii bunurilor, al alimentărilor cu apă, al adăpostului faţă de violenţele sociale şi naturale.

1.4.4.1. Localizarea vetrelor în cadrul văilor

Văile râurilor au, în raport cu celelalte două arii de convergenţă umană - ţinuturile de contact şi interfluviile - prioritate în comasarea şi concentrarea aglomerărilor rurale. Mai mult decât atât, în ariile carpatice şi subcarpatice, cât şi în acelea de podişuri şi câmpii, râurile mai mari - Mureşul, Jiul, Oltul, Argeşul, Buzăul, Siretul etc. - au creat în lungul văilor pe care le străbat cadre geografice cu potenţial cvasiidentic de habitat: facilităţi în practica agriculturii pe lunci şi terase, pe baza accesului la pânzele freatice, captate uşor cu mijloace simple de săpare a puţurilor, folosirea deopotrivă a râurilor ca surse de hrană şi căi de comunicaţie, în folosirea drumurilor ce însoţeau cursurile de apă etc. Ca localizare, deosebim:  satul de fund de vale şi versant - în general întâlnim aglomerări mici, afectate puternic de inundaţii şi alunecări, ridicând probleme dificile în gruparea populaţiei;  satul de luncă - întruneşte condiţii optime de organizare a vetrei pe formele pozitive de relief - grădişti şi grinduri; grădinăritul în câmp deschis, pentru care lunca se pretează în mod deosebit, ca şi folosirea deopotrivă a resurselor din afara luncii le asigură o bază tehnico-materială stabilă, reflectată în vetre cu aglomerări mai mari, mai bine structurate sub raportul texturii şi al spaţiului construit;  satul de terasă - specific văilor cu un cadru geomorfologic mai evoluat, şi-a organizat vatra în mod frecvent în părţile periferice ale terasei: spre contactul cu lunca pentru a beneficia de fertilitatea ei şi de izvoarele potabile sau cu câmpurile; vetrele satelor de terasă sunt mult mai evoluate sub raport morfologic şi ca organizare socială, concentrează un număr mai mare de locuitori, au texturi bine conturate, evoluând de la structura adunată către cea compactă, suportă modernizări şi poate căpăta uşor forma urbană, către care tinde prin puterea economică.

1.4.4.2. Localizarea vetrelor în ariile de contact

Ariile de contact - câmpie şi dealuri, depresiunile subcarpatice şi zona montană - se situează pe locul al doilea, după văi, în concentrarea vetrelor săteşti. Clasice sunt, de pildă, contactele dintre Câmpia Română şi Subcarpaţii de la Prahova la Siret, dintre piemonturile vestice şi câmpia Tisei, ca şi acelea ale depresiunilor subcarpatice externe (depresiunea olteană) şi interne (Ţara Oltului). Chibzuinţă vădită a satului de a-şi organiza, preferenţial, vatra în aceste arii de contact are fireşte o raţiune economică, dar şi una geografică, în cadrul acestui complex zonal interferându-se factori fizici şi economici care îmbină posibilităţile complementare a două unităţi geografice adiacente. Pe aceste contacte s-au constituit, în mod justificat şi de timpuriu, căile de legătură (drumurile de negoţ), care au multiplicat, prin funcţiile aducătoare de bunuri materiale, baza existenţei satelor. Pe aceste contacte se află linia de descărcare a pânzelor freatice, cu debite bogate, creând condiţii lesnicioase în procurarea apei potabile, element vital în organizarea vetrelor. Pe aceste contacte, pânzele sunt puternic filtrate, au debit mare şi permit captări cu mijloace uşoare. La aceste raporturi de continuitate a vetrelor în zonele de contact a contribuit, cu o pondere importantă, caracterul strategic al localizării, pădurea şi relieful accidentat funcţionând ca adăposturi naturale în vremuri de instabilitate socială. Vetrele satelor din ariile de contact se desfăşoară pe forme variate de relief. Atunci

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

când contactul se realizează printr-o mare denivelare - cazul seriei de sate Şiria - Pâncota de la contactul câmpiei Tisei cu munţii Zarand - vetrele tind mai mult către forma de organizare a satelor de câmpie sub raportul extinderii intravilanului şi al concentrărilor demografice (3000 - 4000 locuitori); în acelaşi mod se comportă vatra şi în cadrul contactului dintre depresiunile subcarpatice şi zona montană, cu deosebirea că aici intravilanul este parţial extins şi pe versanţii cu pante mai dulci, imprimând un caracter mai dispersat vetrei, care grupează şi o populaţie mai puţin numeroasă (1500 - 2000 locuitori). La ambele sunt de semnalat, ca factori restrictivi, torenţii de pantă, care inundă şi aluvionează părţi construite. Teritoriul pe care îl valorifică vetrele săteşti în zona contactului dintre Subcarpaţi şi câmpia Bărăganului - aşa numitul glacis, în limbaj geografic permite intravilanelor extinderea, prin activităţi şi construcţii, atât către deal, cât şi către câmpie. Drept urmare, casele au o evoluţie mult mai liberă, realizându-se în texturi simple sau complexe, cu tendinţe de concentrări în areale discontinui, când vatra este fragmentată de ape. Vetrele numără între 2000 - 3000 locuitori. Dezvoltarea în perspectivă a satelor din arealele de contact nu pune probleme prea complicate gândirii de regrupare a populaţiei rurale. La toate sunt, însă de luat în seamă, ca factori restrictivi, torenţii de pantă, care inundă, aluvionează şi degradează o bună parte a spaţiului construit.

1.4.4.3. Localizarea vetrelor pe interfluvii

Condiţionări tehnico-economice şi motivări de ordin geografic l-au împiedicat pe om să manifeste un interes deosebit pentru teritoriile periferice văilor şi ariilor de contact. O atare localizare necesită rezolvarea problemei apei potabile până şi în interfluviile de la şes, fără a mai vorbi de podurile piemontane, cu pânze la peste 200 m adâncime. Interveneau, apoi, dificultăţile de circulaţie, izolarea şi ruperea satului de contactul cu drumurile de negoţ, frecvent orientate la limita pădurii cu stepa sau în lungul văilor, porţi naturale de pătrundere în masivele forestiere, ca şi în zonele cu relief accidentat. Remarcabil s-a dovedit efortul satului în organizarea vetrelor; interfluvii în dealuri şi munţi. Fragmentarea şi energia adâncită a reliefului (lipsit în general de suprafeţe plane), a impus satului subcarpatic şi montan evoluţii diferite: • sate de coamă de deal şi versant, cu vatra organizată pe partea cea mai înaltă a reliefului accesibil, cu întinderi de gospodării spre vale, în general fără texturi şi structuri, concentrările mergând de la stadii polinucleare la risipirea totală a satului; • satul de coamă montană şi versant, deosebit de acela din dealuri prin altitudinea la care se află, prin dispersarea vetrei în gospodării complet izolate (în Pasul Branului, în Munţii Apuseni), prin reducerea numărului de locuitori. Pulverizarea vetrei atinge stadiul contopirii gospodăriilor cu locul de muncă, fiecare gospodărie formează un corp comun atât cu terenurile cultivate, cât şi cu fâneţele şi păşunile naturale, în aşa fel încât întreaga moşie a satelor apare ca o vatră continuă de aşezări. Caracterul extensiv al economiei pastorale şi relieful frământat au contribuit la formarea acestui tip de sat. Vetrele satelor de interfluvii din zonele de altitudine ridică serioase dificultăţi în regruparea gospodăriilor izolate în aşezări închegate. Nevoia valorificării terenurilor înalte reclamă prezenţa satelor, dar forma haotică a reliefului împiedică formarea de vetre pe măsura cerinţelor actuale; în ambele cazuri, factorii restrictivi - climatici şi geomorfologici - degradează în permanenţă fondul construit şi coeziunea vetrelor.