1.4.3. Tipuri de aşezări rurale după mărimea populaţiei

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

• Satele răsfirate polinucleare (pluricelulare) sunt formate din 2-3 sau mai multe nuclee de răsfirare, mai ales în zonele deluroase şi de podiş. • Satele răsfirate complexe rezultă din îmbinarea spontană a diferitelor tipuri de bază: areolar - tentacular, linear - tentacular etc., şi sunt prezente în zonele depresionare, în zonele interfluviale din regiunile de deal şi podiş, sau chiar în câmpiile străbătute de drumuri.

Satele adunate

Tendinţa de grupare, de adunare a gospodăriilor între limitele unor vetre bine conturate, detaşate net de teritoriul moşiei, apare în mod obişnuit în câmpie, dar şi în partea joasă a depresiunilor intramontane, submontane sau intracolinare. Satele adunate caracterizează, în general, zonele cu o economie agricolă intensivă, de cultură a cerealelor şi fragmentare redusă a reliefului, fiind adesea lipsite de vegetaţie interioară. Fenomenul de adunare a gospodăriilor a fost, fie spontan - din nevoia de a economisi spaţiul agricol , fie dirijat, prin acţiunea de populare a unor. Teritorii. Gradul de îndesire a gospodăriilor este direct proporţional cu vechimea şi puterea economică a satelor. Satele cu structură adunată au, de regulă, un profil cerealier-zootehnic, un număr relativ mare de locuitori, în cadrul lor distingându-se mai multe subtipuri: • sate compacte, când casele sunt aliniate la stradă, calcan lângă calcan şi creează impresia de aşezare întărită; • sate aglomerate, cu casele despărţite între ele prin curţi înguste, străzile sau drumurile fiind strict delimitate; • sate adunate propriu-zis, unde gospodăriile sunt despărţite prin curţi largi; în vatră existând chiar terenuri pentru culturi sau livezi.

Dezvoltarea predominant spontană, nedirijată, a aşezărilor rurale este subliniată de textura neregulată, a majorităţii satelor, textură influenţată de caracteristicile reliefului. O bună parte a aşezărilor de vale are o textură mono şi biliniară simplă sau tentaculară, în timp ce aşezările risipite şi cele cu o răsfirare areolară nu au textura definită. Remarcăm şi frecvenţa relativ mare a satelor cu vetre polinucleare, formate din mai multe nuclee, fapt explicabil, parţial, şi prin înglobarea, în timp, a cătunelor şi satelor mici, cu un potenţial economic şi demografic redus, de către satele mari din apropiere.

1.4.3. Tipuri de aşezări rurale după mărimea populaţiei

Mărimea populaţiei aşezărilor rurale constituie o particularitate importantă, întrucât semnalează indirect raporturile reciproce dintre populaţie şi mediul înconjurător şi constituie unul dintre elementele de bază în aprecierea gradului lor de viabilitate. Numărul populaţiei devine un criteriu într-adevăr realist în evaluarea viabilităţii satelor numai în condiţiile încadrării acestora între limitele teritoriale ale unor arii omogene sau apropiate sub aspectul funcţionalităţii, a gradului de dotare. Aşezările din spaţiul geografic românesc au fost grupate (conform grupelor de mărime din literatura de specialitate) în: • aşezări mici şi foarte mici (sub 500 locuitori), din care foarte mici (sub 100 loc.); • aşezări mijlocii (500-2000 locuitori), cu subgrupa mijlocie inferioară