3.1.5. Caracteristicile spaţiului rural

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

Ruralul, ca mod de viaţă se detaşează expresiv în raport cu oraşul. Ritmul vieţii şi al proceselor lucrative este subordonat legilor biologice care imprimă ciclicitate si sezonalitate cu intensităţi diferenţiate ale muncii. Sezonalitatea şi ciclicitatea proceselor de muncă imprimă un mod de viaţă specific care are mai multe divergenţe decât convergenţa cu modul de viaţă urban.

3.1.5. Caracteristicile spaţiului rural

1. Din punct de vedere al structurii economice, în spaţiul rural activităţile agricole deţin ponderea cea mai mare. Aceasta nu exclude existenţa altor activităţi, (silvicultura şi industria forestieră în zonele montane şi colinare, la care se adaugă turismul şi agroturismul de agrement, serviciile pentru populaţie etc.). Ponderea superioară a agriculturii în economia spaţiului rural devine din ce în ce mai discutabilă pentru că tendinţa de implementare în spaţiul rural a unor elemente specifice urbanului (industria de procesare a produselor agricole, dezvoltarea infrastructurii, extinderea activităţilor culturale etc.) determină scăderea ponderii agriculturii din punct de vedere al locului pe care-l ocupă. Tendinţele de scădere a ponderii activităţilor agricole în economia spaţiului rural sunt accentuate de reducerea terenului arabil în favoarea altor categorii de terenuri: cum ar fi cele pentru plantaţii forestiere, şosele, drumuri, spaţii pentru alte construcţii cu scopuri turistice şi de agrement.

2. Din punct de vedere ocupaţional, spaţiul rural este preponderent un spaţiu de producţie în care activităţile sectoarelor primare deţin o pondere ridicată în economia acestuia. Alături de agricultură, procesarea produselor, silvicultura cu exploatarea pădurilor, industria lemnului, industria casnică, producţia artizanală etc. vin să completeze economia spaţiului rural. Serviciile productive legate de activitatea agricolă şi silvică încep să prindă contur şi să-şi aducă un aport în acest domeniu, la care se adaugă dezvoltarea industriilor conexe agriculturii. Cu privire la activităţile umane practicate în spaţiul rural, acestea sunt practice, manuale, unele necesitând un grad de calificare şi chiar policalificare profesională. Populaţia ocupată în servicii neproductive, activităţi social – culturale deţine o pondere redusă în numărul locuitorilor din comunităţile rurale. 3. În ceea ce priveşte forma de proprietate, cea privată este predominantă. În zonele rurale proprietatea publică şi privată a statului este mult mai redusă, ea fiind constituită din păşuni, izlazuri, parcuri şi terenuri cu destinaţii speciale (rezervaţii, parcuri naţionale etc.).

4. O caracteristică importantă a spaţiului rural constă în densitatea redusă a populaţiei. Comunităţile umane din spaţiul rural au însă unele caracteristici specifice semnalând faptul că raporturile interumane sunt mai bune şi întrajutorarea este reală. Locuitorii se cunosc între ei din toate punctele de vedere şi ierarhizarea socială se face ţinând seama de comportamentul în familie şi societate.

5. Din punct de vedere peisagistic, spaţiul rural exprimă o puternică relaţie cu natura, simbioza natural-construit atingând cote excepţionale care se impun valorificate. Caracteristica „prelungirii” în natură a gospodăriilor tradiţionale, cu zone de grădini sau livezi se poate păstra, chiar şi în condiţiile în care activităţile agricole nu mai au o mare

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

dezvoltare. În aceste condiţii, activizarea gospodăriilor pentru turism poate utiliza favorabil cadrul natural cu condiţia unei maxime griji pentru conservarea şi valorificarea acestuia.

6. Viaţa în spaţiul rural, mai mult decât în oricare alt mediu social, este aşezată pe o serie de norme rezultate din experienţa de viaţă, din tradiţii, obiceiuri şi cultură locală. Viaţa socială şi culturală, caracteristicile ruralului, reprezintă un patrimoniu de neegalat, element care alături de economie şi ecologie dă adevărata dimensiune a spaţiului rural.

7. Activităţile neagricole, în special cele industriale şi de servicii se bazează pe complementaritate faţă de agricultură dar aceasta nu exclude posibilitatea de înfiinţare a întreprinderilor mici şi mijlocii din alte domenii. Şi în acest caz, faptul că satul furnizează forţa de muncă adecvată vine în complementarea economiei spaţiului rural.

3.2. COMPONENTELE HABITATULUI RURAL

O aşezare rurală se compune din trei elemente indispensabile, aflate în relaţii de conexiune ce funcţionează pe principii sistemice, şi anume: populaţia, vatra şi moşia (hotarul satului).

Fig. 3.2. Graful componentelor aşezării rurale (Surd, 2003).

Populaţia reprezintă componenta dinamică a aşezării rurale, şi în funcţie de acţiunea ei se organizează vatra şi teritoriul aferent. Vatra reprezintă un segment al spaţiului rural organizat pentru a răspunde nevoilor de adăpost şi odihnă a forţei de muncă în sensul ei cel mai larg. În cele mai numeroase cazuri vatra joacă şi un rol secundar de producţie. Moşia întruchipează suportul economic al aşezării rurale. El este supus în permanenţă unor importante mutaţii structural-funcţionale dictate de nevoile colectivităţii rurale ori a tipului major de economie. De regulă, teritoriul se asociază vetrei, neexistând discontinuităţi. Apar cu toate acestea unele abateri de la regulă, vetrele fiind situate la distanţe mari faţă de întregul teritoriu. Intravilanul reprezintă terenul arondat vetrelor de aşezări, aprobat conform planurilor de urbanism (P.U.G.) Extravilanul cumulează restul terenurilor din teritoriul administrativ al localităţii De regulă, suprafaţa teritoriului unei localităţi rurale se află în raporturi direct proporţionale cu numărul populaţiei. Cu toate acestea regula suferă