3.2.1. Populaţia rurală

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

numeroase excepţii. În arealele cu soluri fertile şi agricultură intensivă, o populaţie numeroasă dispune de o moşie mai restrânsă. În arealele montane cu soluri sărace şi economie extensivă o populaţie mai puţin numeroasă reclamă un hinterland agrar şi forestier mai extins. Hinterlandul (moşia) aşezărilor de pescari este complementat cu domenii acvatice de extensiune variabilă. Mărimea satului reflectă propriul său mediu natural, social şi economic.

3.2.1. Populaţia rurală.

Modificările survenite în spaţiul rural atât pe plan mondial cât şi regional în ultimul secol sunt rezultatul evoluţiilor complexe ale tuturor elementelor şi relaţiilor existente în cadrul sistemului teritorial. Un rol esenţial în acest context îl joacă populaţia, atât ca element determinant cât şi ca element determinat. Această poziţie importantă rezultă din caracterul său activ, iniţiator în cazul tuturor proceselor ce intervin în sistem. Populaţia poate direcţiona, intensifica sau diminua evoluţii, poate modela sau structura sistemele cărora le aparţine. La rândul său, populaţia este stimulată de celelalte elemente ale sistemului, reacţia sa la impulsurile primite fiind o dovadă a calităţii sale de element activ. Aproximativ jumătate din populaţia globului trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea în aşezări aparţinătoare ruralului. De regulă mărimea aşezărilor rurale este dictată de potenţialul lor demografic. Sub acest aspect întâlnim o gamă largă de aşezări rurale, termenul mare, mijlociu şi mic având doar rolul de estimare comparativă. În cadrul populaţiei rurale este cuprinsă şi populaţia care exercită profesii neagricole pusă în serviciul populaţiei rurale. Pot exista rurali care exercită profesii neagricole în serviciul economiei regionale sau rurali care exercită profesii neagricole în oraşele învecinate (navetişti). Numeroase studii de dezvoltare rurală au pus, în ultimul timp, un accent deosebit asupra celui mai important proces demografic desfăşurat în ultimii 200 de ani la nivel mondial, pe fondul unei dezvoltări rapide economice şi a recentei globalizări, şi anume cel al migraţiei. Determinate cu precădere de modificările survenite pe plan economic, deplasările de populaţie în general, şi mai ales cele între rural şi urban, au cunoscut o evoluţie surprinzător de rapidă. În acest context specialiştii în domeniu au emis un număr important de teorii cu privire la procesul migratoriu în cadrul cărora se disting numeroşi factori de respingere şi atracţie.

Factori determinanţi ai migraţiei rural – urban

• Factori de respingere - declinul resurselor sau al preţurilor la nivel naţional; - scǎderea numǎrului locurilor de muncǎ; - discriminǎri de ordin politic religios şi etnic; - alienarea în cadrul comunitǎţilor rurale; - lipsa oportunitǎţilor de a întemeia o familie sau a gǎsi un loc de muncǎ în comunitatea ruralǎ; - pǎrǎsirea spaţiului datoritǎ unor catastrofe. • Factori de atracţie - ofertǎ superioarǎ de locuri de muncǎ; - oportunitatea obţinerii unor venituri mari; - oportunitatea atingerii unui nivel înalt de educaţie şi specializare în diferite domenii de activitate;

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

- nivel de trai mai ridicat; - deplasarea cu partenerul de viaţă sau în vederea cǎsǎtoriei; - dorinţa de a se integra într-un nou tip de comunitate.

Figura 3.3. Rata medie a migraţiei nete în spaţiul rural românesc în 2000 (%) (Man, ***)

Fig. 3.4. Reţeaua de localităţi rurale (P.A.T.N., Secţiunea a IV-a – Reţeaua de Localităţi, 2006).

Dacă sub aspect demografic aşezările prezintă mai mult un caracter de eterogenitate decât de omogenitate, ele se aseamănă prin structura profesională a populaţiei, prin modul ei de viaţă. Ruralul presupune existenţa şi dominanţa funcţiilor primare (agricole, silvice, piscicole etc.). Legat de exercitarea acestor funcţii se detaşează un mod de viaţă specific, strâns ancorat în evoluţia naturală a proceselor şi fenomenelor cu caracter productiv. Bunăoară, în cadrul zonei temperate, munca se desfăşoară cu o mai pronunţată intensitate în perioada caldă a anului şi cunoaşte o relativă latenţă pe durata iernii. Creşterea animalelor