3.1.3. Distribuţia plan spaţială a aşezărilor

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

care implică zonificare, relaţie între zone şi elemente de compoziţie generală), conformarea zonei rezidenţiale (a locuirii propriu-zise) şi organizarea gospodăriei (care implică tehnică şi materialele de construcţie, funcţionalitate generală, morfologie, etc.).

Ocuparea unui loc şi amenajarea lui în scopul asigurării condiţiilor de viaţă ale unui grup uman este primul gest al edificării unei aşezări, implicit al locuirii. Aşadar, raportul general dintre situl natural şi aşezare constituie primul şi cel mai important reper. Conformarea generală a aşezării este în strânsă legatură cu alegerea locului, în care o însemnătate deosebită îl are raportul dintre centru şi locuire. Dacă primul reprezintă nucleul de interes al satului, a doua componentă constituie restul aşezării. Centrul concentrează principalele spaţii şi arhitecturi comunitare, în timp ce rezidenţa rurală concentrează toate celelalte funcţii. În general, centrul este, fie locul geometric al aşezării, fie locul intersecţiilor mai multor direcţii de dezvoltare ale aşezării, fie locul ocupat de biserică, fie locul unor evenimente, al unor ceremonii religioase, al sfatului etc. Tradiţional, aşezările româneşti nu posedă amenajări anume destinate centrului, el fiind, de regulă, spaţiul din jurul bisericii (marea majoritate a satelor de vale sau de pantă) sau pur şi simplu zona de intersecţie a mai multor drumuri. Conformarea rezidenţei (a ariei locuirii). Elementul definitoriu al acestei arii este lotizarea, care determină anumite morfologii parcelare. Sistemul de lotizare este expresia cea mai fidelă a modului de locuire, de structurare a spaţiului în perspectiva locuirii. El este generat de anumite concepţii politice şi administrative, economice, sociale, de o anumită structurare a familiei, de relaţia dintre familii, toate formând un anume sistem de legi sau cutume. Se poate afirma că sistemul de lotizare conferă aşezării (îndeosebi celei săteşti) calităţi mai pregnante decât cele ce rezultă din conformarea centrului. Conformarea gospodăriei este o consecinţă a integrării gospodăriei în sistemul de lotizare, la rândul său integrat ansamblului aşezării. Este, pe de altă parte, o consecinţă a unor factori care acţionează la nivelul familial: număr de persoane/ generaţii, vârsta, puterea economică, activităţi specifice, dinamica familiei, etc.

3.1.3. Distribuţia plan-spaţială a aşezărilor

Configuraţia reliefului poate constitui un element de atracţie sau respingere. Relieful montan şi colinar dispersează aşezările, consecinţă a fragmentării proprietăţilor. Aşezările sunt atrase de versanţii însoriţi, de crestele munţilor. Constituţia solului influenţează, la rândul său, amplasamentul aşezărilor rurale. Aşezările ocolesc terenurile umede din lunci şi urcă pe muchiile teraselor, pe terase şi pe interfluvii. Aşezările, indiferent de categoria lor, se află într-o permanentă mobilitate. Tendinţa de evoluţie a majorităţii este spre forme moderne, în concordanţă cu un standard ridicat de viaţă.

În general, se pun în evidenţă trei situaţii de modelare în distribuţia spaţială a aşezărilor: a) distribuţie grupată; b) distribuţie aleatoare (întâmplătoare); c) distribuţie uniformă.