3.1.1. Spaţiul rural. Conţinut şi semnificaţii

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

CAP. 3. AŞEZĂRILE RURALE

3.1. CONSIDERATII GENERALE

3.1.1. Spaţiul rural. Conţinut şi semnificaţii

Ruralul şi ruralitatea constituie un obiect de studiu pentru diferite ştiinţe umaniste – economie, istorie, geografie, sociologie, etnografie etc. Aceste ştiinţe abordează conceptul de rural prin prisma obiectului lor specific de cercetare. Frecvent, prin termenul de rural se reflectă un concept de natură fizică, economică, socială şi culturală, pus în balanţă cu urbanul. În consecinţă, termenul de rural are un caracter generic, exprimând realităţi foarte diferite şi fiind, în esenţă, un concept plurivalent, interdisciplinar şi integrator. Conceptul de rural este interpretat de specialişti din diverse domenii în diferite moduri. Dintre multiplele definiri ale conceptului reţinem: • ruralul reprezintă câmpurile, ţăranii şi, în general, toate activităţile şi teritoriile neurbane; • adjectivul rural este folosit pentru a defini tot ceea ce se raportează la câmpuri şi de o manieră generală la viaţa în mediul sătesc, care se situează în afara graniţelor marilor oraşe; • spaţiul rural nu este numai sediul activităţilor agricole, ci şi al artizanatului şi comerţului rural; • spaţiul rural nu este un spaţiu abstract, nici omogen; el este un spaţiu umano-geografic şi eterogen; • spaţiul rural se împarte în două secţiuni care definesc, pe de o parte, problema pur agricolă, iar pe de altă parte problema vieţii rurale, pentru persoanele care nu se ocupă de agricultură; • prin rural se înţelege şi un anumit tip de peisaj, receptat ca o suprafaţă de teritoriu cultivat, un teritoriu pe care activitatea agricolă este intensă, şi care în general poartă amprenta activităţii omului: câmpii arate, livezi, păşuni, zone construite, iar într-un anume sens, o realitate culturală; • ruralul desemnează un mediu diferit de cel urban. Criteriile utilizate pentru definirea caracterului urban sau rural al unui spaţiu sau al unei colectivităţi relevă diferite abordări, care se pot sintetiza după cum urmează: - economic - mediul rural se caracterizează prin predominarea activităţilor agricole şi a industriei de prelucrare, spaţiul rural având ca funcţie esenţială specifică producţia agricolă; - sociologic - societatea rurală se caracterizează printr-un specific al modului de viaţă, comportament şi un sistem de valori distincte faţă de cel urban; - geografic - mediul rural se diferenţiază prin modul de ocupare a spaţiului, modul de locuire, grupat sau dispersat. Această ultimă interpretare dată spaţiului rural stă la baza investigării spaţiului rural sub aspect economic, sociologic şi geografic. Economic, privim ansamblul activităţilor economice ce se desfăşoară în spaţiul rural. Pe lângă agricultură, sunt cuprinse şi activităţile tradiţionale (meşteşugurile, artizanatul, valorificarea faunei şi florei locale etc.), precum şi noile îndeletniciri

Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.

generate de civilizaţia urbană şi care se referă la dezvoltarea sectorului micii industrii, a serviciilor şi infrastructurii. Sociologic, se referă la definirea trăsăturilor caracteristice comunităţilor rurale, satul constituind o comunitate socio-economică autonomă, alcătuită dintr-o mulţime de gospodării individuale şi dintr-o reţea complexă de relaţii şi roluri generate de activitatea agricolă propriu-zisă şi de viaţa politică, morală, culturală. Pe plan sociologic, se încearcă surprinderea trăsăturile specifice ale ruralului în comparaţie cu cele ale urbanului, cu referire la: dimensiunile teritoriale mai reduse ale comunităţii urbane; densitatea scăzută a populaţiei; contactele dintre oameni, predominant personale, toate determinând o unitate interioară a grupurilor rurale mult mai trainică decât în comunităţile urbane. Geografic, se are în vedere că termenul de rural are un caracter convenţional pentru a desemna un spaţiu delimitat, caracteristic comunităţilor săteşti. Din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale se utilizează termenul de localităţi, grupate în urbane şi rurale. Dar, termenul cu cea mai frecventă utilizare este: aşezări umane, clasificate în aşezări urbane (oraşe) şi aşezări rurale (sate). În ultimele decenii, tot mai frecvent, termenul de rural este legat de cel de peisaj, în contextul interpretărilor impuse de Convenţia Europeană a Peisajului şi bazat pe percepere directă. În timp, conţinutul conceptului de dezvoltare rurală a cunoscut diferite interpretări. Astfel, în cadrul Uniunii Europene se pot distinge următoarele faze de abordare a conceptului: • faza iniţială, care a durat de la fondarea Pieţei Comune până la mijlocul anilor '70, perioadă în care dezvoltarea rurală era considerată esnţialmente, dezvoltare agricolă. Această abordare a fost justificată prin faptul că agricultura era considerată un fel de amortizor social capabil să menţină migraţia populaţiei din zonele rurale în limitele capacităţii de absorbţie a celorlalte sectoare; • a doua fază, din a doua jumătate a anilor '70 până în prima perioadă a anilor '80, când problema rurală a fost văzută în contextul politicilor regionale, iar soluţiile au fost găsite prin intervenţii extra – agricole, cum ar fi dezvoltarea rurală integrată deschisă diferitelor activităţi economice şi serviciilor. În această fază au apărut şi instrumentele care au făcut posibilă intervenţia pentru dezvoltarea socio-economică a regiunilor mai puţin dezvoltate: Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER), Fondul Social European (FSE), Fondul European pentru Orientarea şi Garantarea Agriculturii - Secţiunea Orientare (FEOGA); • a treia fază, după 1985, în care problemele agriculturii au fost abordate în termeni de dezvoltare rurală integrată, accentul fiind pus pe mediul înconjurător, legăturile acestuia cu agricultura şi silvicultura căpătând atât semnificaţii pozitive cât şi negative. În această fază au apărut şi unele tendinţe de renunţare la Politica Agricolă Comunitară (PAC), dintro serie de motive, inclusiv urmare a nerezolvării problemelor dezvoltării rurale în anumite regiuni. În preocupările U.E., dezvoltarea rurală ocupă un loc distinct, extrem de important, ca efect al conştientizării pericolului care ameninţă identitatea culturală, resursele naturale şi viabilitatea spaţiului rural.