Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.
habitatelor şi nişelor ecologice din zonele urbane, precum şi a grupelor de organisme din cadrul micro-habitatelor (Gilbert, 1989). Analiza speciilor de animale ce pot trăi în ariile urbane a scos în evidenţă faptul că numărul speciilor de vertebrate este relativ mic. În răspândirea şi menţinerea speciilor, un rol important îl au „coridoarele” seminaturale din vegetaţie. Câinii şi pisicile vagabonde trebuie adăugate speciilor ce trăiesc în oraş. Reducerea numărului lor poate favoriza dezvoltarea speciilor „sălbatice” (Petrişor, 2008a). Datorită marii lor mobilităţi, care le asigură locurile de cuibărit, ca şi teritoriul pentru vânătoare, la distanţe mari unele faţă de altele, păsările reprezintă o categorie deosebită. Teritoriile puternic antropizate sunt, de obicei, locuite de păsări al căror peisaj originar îl reprezentau stâncile (porumbel sau stăncuţă). Speciile de preerie (vrabia) s-au adaptat foarte bine la condiţiile de viaţă din oraş. Numărul de specii de păsări variază semnificativ în raport cu poziţia ariei studiate în oraş, crescând de la câteva în zonele centrale la câteva zeci la periferie. Densitatea creşte, de asemenea, faţă de biotopurile originare, ariile urbane oferind o mai mare varietate de terenuri de hrană şi absenţa duşmanilor naturali. În plus, oraşul favorizează menţinerea speciilor omnivore. În ariile periurbane există specii aflate în migraţie sau care iernează în aceste zone, de aici se poate deduce importanţa acestor arii în studiul habitatelor naturale de pe teritoriul oraşului. În sfârşit, este importantă şi apariţia unor specii noi. Nevertebratele sunt reprezentate de artropode (mai ales insecte) şi viermi paraziţi. Zonele plantate rămân locul predilect pentru viaţa celor mai multe insecte, şi, parţial, a celorlalte nevertebrate, inclusiv în timpul iernii. Larvele diferitelor specii au un rol esenţial în ciclul nutrienţilor. În general, aceste specii de animale îşi găsesc loc practic în oricare dintre zonele de pe teritoriul oraşului, reacţionând în mod caracteristic la presiunile generate de biotopurile urbane (Petrişor, 2008a). Studiul vieţuitoarelor din sistemele acvatice se referă la ape curgătoare şi lacuri, a căror problematică este diferită. Apele curgătoare, prin lucrările de îndiguire executate ca protecţie la inundaţii, provoacă schimbări majore în regimul de curgere a apei, producând cel mai adesea creşterea vitezei şi erodarea mai puternică a malurilor, cu consecinţe în creşterea volumului suspensiilor, şi, în final, alături de poluare, în modificarea drastică a biotopului. Fitoplanctonul este extrem de sensibil la aceste schimbări. Introducerile de specii noi, pentru considerente economice sau accidental (specii decorative) au modificat profund biocenozele respective. Poluarea termică, pe de altă parte, poate stimula proliferarea speciilor termofile (ca, de exemplu, melcul de acvariu). Lacurile din ariile urbane sunt extrem de sensibile la elementele poluante, scăpările accidentale de substanţe poluante ca rezultat al unor procese tehnologice echivalând cu adevărate catastrofe ecologice. Pericolul eutrofizării este, de asemenea, mai ridicat decât în cazul apelor curgătoare (Petrişor, 2008a). 2.2.3. Elemente funcţionale Pentru a se putea înţelege în ce constau particularităţile funcţionale ale sistemelor dominate de om, comparativ cu cele naturale, se vor prezenta unele dintre trăsăturile caracteristice ale ecosistemului urban, ceea ce va permite o mai bună înţelegere a aspectelor funcţionale prezentate ulterior. 1. Complexitatea sistemelor: descrierea unora dintre principalele caracteristici ale ecosistemului urban pleacă de la principiile generale ale teoriei sistemice; unul dintre acestea afirmă că, pe măsură ce creşte multitudinea elementelor unui sistem, apare tot mai evidentă tendinţa naturală de specializare în scopul îndeplinirii unui anumit rol funcţional. Creşterea nivelului de organizare se manifestă în 40
