Dezvoltarea rurală ca factor de competitivitate teritorială în vederea reducerii disparităţilor intraregionale. Faza VIII - Susţinerea procesului de urbanizare prin adaptarea structurilor rurale tradiţionale şi promovarea caracterului identitar al fondului construit.
1.4.5. Tipologia funcţională a aşezărilor Comunităţile rurale au evoluat în strânsă legătură cu potenţialul productiv al terenului, cu tehnicile agricole, axate pe cultivarea pământului şi creşterea animalelor, ulterior pe specializarea în domeniul meşteşugurilor şi al activităţilor industriale, cunoscând perioade de creştere, stagnare sau de regres economic determinate atât de contextul social-istoric, cât şi de fenomenele demografice şi economice interne, contactul cu zonele periferice având o influenţă deosebită în timp. Criteriile de bază în stabilirea tipurilor de activităţi sunt cele ale structurii socioprofesionale ale populaţiei active, în strânsă corelare cu valoarea producţiei, poziţia geografică a aşezărilor rurale (care justifică în parte existenţa unor anumite activităţi economice) şi volumul fluxurilor de navetişti. Pe baza lor, au fost delimitate 4 mari tipuri funcţionale de aşezări rurale: 1. aşezări rurale cu funcţii predominant agricole; 2. aşezări rurale cu funcţii predominant industriale; 3. aşezări rurale cu funcţii mixte; 4. aşezări rurale cu funcţii speciale. 1.4.5.1. Aşezări rurale cu funcţii predominant agricole Asemenea aşezări se caracterizează prin predominarea populaţiei agricole, care reprezintă peste 65% din populaţia activă dar şi prin valoarea producţiei agricole ce constituie peste 70% din totalul producţiei globale a aşezării respective. Populaţia neagricolă pendulează spre oraşele apropiate, spre diferite puncte de exploatare forestieră sau centre ale industriei extractive sau chiar este ocupată, pe plan local, în activităţile din sectorul secundar şi terţiar. Se disting mai multe subtipuri: 1. agricol; 2. agricol cu industrie mică şi meşteşugărească; 3. agricol cu rol de cazare a forţei de muncă. a. Aşezările agricole. Profilul agricol nu este static în spaţiu şi timp, el se modifică în funcţie de necesităţile economiei şi populaţiei la un moment dat, de mijloacele de producţie existente şi de ponderea producţiei agricole, întâlnim astfel: • aşezări cu profiluri cerealiere şi de creştere a animalelor, care se suprapun teritorial marilor unităţi de câmpie şi de podiş, unde culturile cerealiere, respectiv creşterea animalelor şi culturile cerealiere deţin ponderea cea mai mare; • aşezări cu profil legumicol - sunt relativ recente. Au apărut şi s-au dezvoltat o dată cu ascensiunea marilor centre urbane şi industriale, ca bază de aprovizionare a acestora cu materii prime agricole. Producţia de legume deţine ponderea cea mai mare în totalul producţiei vegetale, aceasta constituind şi principala sursă de venituri a populaţiei; • aşezări cu profil viticol în care peste 15% din suprafaţa agricolă este ocupată cu vii (cele predominant viticole au peste 30% din suprafaţa agricolă cultivată cu viţă-de- vie). Le întâlnim în zonele subcarpatice şi în zonele; • aşezări cu profil de creştere a animalelor (asociate de cele mai multe ori cu activităţile forestiere); constituie activitatea de bază în marea majoritate a aşezărilor montane bogate în păşuni şi fâneţe. 21
