Pagina 146
Barometrul reu și tei șc olare
Formare continuă - prevenție și intervenție Inspector general Prof. Dr. Cătălina CHENDEA Ministerul Educației și Cercetării
Cursul de formare „Fenomenul violenței: de la delimitări conceptuale, la prevenire și intervenții eficiente” este unul dintre cursurile acreditate (62 ore, 15 credite) din oferta Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale Catharsis. Asociația este un furnizor privat de formare care oferă cursuri mai multor categorii profesionale, între care și cadre didactice. Acest articol nu este nici pe departe o formă de publicitate la acest curs sau la altele. Totuși, introducerea a fost necesară din curtoazie profesională, deoarece autorul este și formator în echipa Catharsis. Acest articol este un rezumat al gândurilor și trăirilor mele din sesiunile de formare cu peste 300 de profesori. Prima frază este una de recunoaștere și recunoștință: mulțumesc tuturor profesorilor care au participat la cursurile mele – de la fiecare am avut de învățat, fiecare în parte este un om extraordinar (chiar dacă unii încă nu o știu) și fiecare dintre ei merită din plin recunoașterea valorii profesionale și personale, atât cât am putut eu cunoaște în câteva ore petrecute împreună. De ce participă profesorii la cursurile de formare? M-am riscat mereu, la începutul cursurilor mele, să pun această întrebare, întotdeauna însoțită (ca o glumă mai serioasă) de un disclaimer: „vă rog căutați măcar încă un motiv pe lângă nevoia de credite”. Provocați de această rugăminte, profesorii au găsit (sau inventat, după caz, deși am subliniat nevoia de onestitate) motive variate: tema sună interesant, îmi place să învăț, m-a trimis directorul, m-a înscris un coleg, am mai fost la cursuri ale asociației etc. Motivul pe care eu îl urmăream a apărut mai greu la început dar a fost amintit în schimb destul de frecvent de-a lungul cursului: nevoia de a învăța despre violență, despre bullying și, mai ales, nevoia de a învăța elevii cum să reacționeze în asemenea situații. Sau, de ce nu, chiar nevoia de a învăța noi cum să ne gestionăm emoțiile în fața violenței de orice gen. Este destul de dificil să recunoaștem că în școala noastră există violență. Dar asta este doar o prejudecată, pentru ca violența există peste tot în jurul nostru. Ea face parte din viața noastră de zi cu zi și acest lucru este considerat (încă) o normalitate. În aceste condiții, să ne propunem să eradicăm violența este un obiectiv nerealist. De altfel, așa cum afirm într-o aplicație din curs că furia are rolul ei bine determinat în viața noastră în anumite momente, și violența este uneori justificată. Probabil că mulți dintre dvs. nu sunt de acord cu mine dar voi folosi un singur exemplu: dacă viața sau siguranța celor dragi este pusă în pericol, tocmai instinctul agresiv din noi este cel care le poate salva. După cum știm, creierul nostru cel mai „bătrân”, responsabil cu supraviețuirea, are trei reacții posibile la stimulii externi: îngheață, luptă sau fugi. În condițiile în care supraviețuirea speciei este condiționată de luptă, scopul nu este să eliminăm agresivitatea, ci să știm ce să facem cu acest instinct. Altfel spus, problema nu este instinctul agresivității, prezent în absolut fiecare dintre noi, ci modul în care alegem să îl utilizăm.
Adeseori cădem în păcatul judecății; fie ne judecăm pe noi înșine, fie (cel mai adesea) în judecăm pe alții. Prea ușor și prea des judecăm, etichetăm, interpretăm. Cam cum am făcut eu acum, pentru că eu am pus eticheta de „judecător” pe toți oamenii. Diferența este conștientizarea. Eu am ales conștient acum să fac asta, cu scopul unei exemplificări concrete. Toți judecăm. Consider această afirmație o axiomă. Dacă cineva a spus celebra expresie „Doamne, ce fraier/prost/idiot am fost”, măcar o dată în viața, înseamnă că a etichetat, pe baza unei interpretări personale. Nu voi insista pe criticile la adresa propriei persoane, deși acestea sunt adeseori cele mai dureroase și cel mai greu de eliminat, ci voi insista pe etichetarea pe care o practicăm cu elevii noștri. Când numim un elev, în gând sau cu voce tare, „rău”, „violent”, „obraznic”, „agresiv” etc., de fapt îl etichetăm și îl judecăm, cel mai adesea doar pe baza propriilor noastre valori și experiențe. Nu neg faptul că asemenea etichete au în spate anumite situații, gesturi, comportamente ale unor copii. Dar câți dintre noi au stat să analizeze cu atenție întregul complex de factori care au făcut ca un anumit copil să reacționeze într-un anumit fel într-un anumit context? Câți dintre noi s-au întrebat cu adevărat ce se întâmplă de fapt cu un copil agresiv?
Barometrul reușitei școla re, nr.40/2020 - Violența psihologică - bullying-ul
