
11 minute read
135
Educație incluzivă - acces la educație
Inspector școlar prof. Lidia ACOSTOAIE Inspectoratul Școlar Județean Suceava
Advertisement
Proiectul E-PROFI - Educație prin PROgrame de Formare Inovative pentru resurse umane calificate și
motivate în județul Suceava este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional
Capital Uman 2014 – 2020
Obiectivul general al proiectului: creşterea calității serviciilor educaționale și prevenirea, diminuarea părăsirii timpurii a școlii de către copiii aflați în risc educațional prin crearea oportunităților și creșterea participării personalului didactic din 14 școli din județul Suceava, precum și a membrilor echipelor manageriale, la programe de formare continuă, de dezvoltare a competențelor didactice și profesionale, activități de tipul mentoratului didactic, precum şi schimb de bune
practici.
Proiectul a vizat:
Dezvoltarea competențelor a 280 de cadre didac-
tice/personal de sprijin şi 30 de membri ai
echipelor manageriale prin organizarea a 15 evenimente de atragere şi menținere în şcolile țintă a resurselor umane calificate, furnizarea de programe de formare continuă şi de dezvoltare de competenţe didactice cu credite transferabile, precum şi prin programe de instruire şi de dezvoltare a competenţelor profesionale și activităţi de tipul mentoratului didactic. Reducerea abandonului şcolar şi creşterea ratei de participare la o educaţie de calitate, prin dezvoltarea şi implementarea în cele 14 şcoli ţintă a unei aplicaţii educaţionale privind reducerea absenteismului. Stimularea și motivarea resurselor umane calificate prin acordare a 50 de burse pentru persoanele din grupul țintă care cresc rata de frecvenţa şcolară a copiilor în situații de risc educațional şi reuşesc îmbunătățirea performanțelor educaționale ale copiilor, 50 de premii pentru persoanele din grupul țintă care demonstrează, prin bune practici, promovarea principiului de educație incluzivă în școlile țintă, 280 de subvenții stagii de practică pentru cadrele didactice care participă la o formă de formare continuă/instruire/dezvoltare a capacităţii în cadrul proiectului, precum și prin încurajarea mobilității profesionale pentru 30 de cadre didactice.
Cadrele didactice din grupul țintă și-au îmbogățit competențele profesionale participând la programele de formare continuă și de dezvoltare de competențe didactice cu credite transferabile: „Multimedia în educație” „Comunicare, negociere, mediere” „Medierea conflictelor în mediul școlar” „Creativitate și inovare în procesul instructiv-educativ” „Parteneriatul educativ școală – familie – comunitate”.
În cadrul proiectului s-a constituit rețeaua de mentori „E-Mentoring – Educație prin mentorat” care reprezintă un real suport în iniţierea cadrelor debutante spre o desăvârşire profesională. Reţeaua asigură premizele unei educaţii de calitate, bazate pe profesionalism, sprijină cadrele didactice debutante prin labirintul profesiei şi dupa finalizarea proiectului se asigură continuitatea dintre formarea iniţială şi formarea continuă a personalului didactic din judeţul Suceava, precum şi transferul de know-how pedagogic.
Motivarea resurselor umane, prin acordarea de stimulente şi încurajarea mobilităţii profesionale, dus la menţinerea în şcolile ţintă a resurselor umane calificate timp de cel puţin 4 semestre consecutive, continuând să-şi aducă contribuţia asupra prevenirii şi reducerii absentesimului şi la continuarea activităţilor de sustenabilitate asumate de proiect.


Proiectul „PRO-EDU – PROgrame
inovative personalizate în funcție de nevoile educaționale”
Educația reprezintă, pentru orice societate, vectorul dezvoltării durabile. Educația constituie o premisă a incluziunii sociale active, în contextul schimbărilor economice, sociale și politice care se produc la nivel european și mondial. Motivațiile care stau la baza proiectului se datorează dorinței de a răspunde unor nevoi acute în sistemul educațional accesul la o educație de calitate orientată pe nevoile elevilor și ale unei școli incluzive. Proiectul a vizat creșterea frecvenței școlare și reducerea părăsirii timpurii a sistemului educațional prin campaniile de promovare și de conștientizare a beneficiilor educației, prin activitățile inovative ce se vor implementa pentru antepreșcolari, preșcolari și școlari, respectiv programele de consiliere educațională, activitățile pregătitoare pentru adaptare preșcolară, implementarea programului „Școala după școală”, organizarea Târgului Educațional „Handmade With Love”. Elevii beneficiază ăn acest fel de condiții îmbunătățite pentru a frecventa școala ăi pentru a rămâne mai mult timp în sistemul educațional, urmărindu-se de asemenea creșterea performanțelor școlare.
Proiectul s-a adresat unui grup țintă variat: beneficiari: 60 de ante-preșcolari; 100 de preșcolari; 420 de școlari, 100 de tineri ți adulți din programe de tip „A doua șansă”, 141 persoane aparținând personalului didactic sau personal de sprijin, inclusiv mediatori școlari, dintre care 16 persoane aparținând echipelor manageriale. Unitățile școlare implicate în proiect: Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus Liceul Tehnologic Cajvana Școala Gimnazială Nr.3 Vicovu de Sus Școala Gimnazială Voitinel Școala Gimnazială Burla Școala Gimnazială Drăgoiești Școala Gimnazială Verești Școala Gimnazială Mitocu-Dragomirnei.


Activitățile propuse în cadrul proiectului corespund cu Strategia de Dezvoltare a județului Suceava în care se încurajează folosirea educației de calitate drept pilon pentru dezvoltarea economică și prevenirea abandonului școlar. Prin activitățile sale, proiectul aduce valoare adăugată în dezvoltarea unui sistem educațional incluziv și de calitate.

„A fost o zi cu adevărat specială la târgul educațional „Handmade with love", cu tema „Prietenie și toleranță”, am descoperit împreună unele dintre cele mai frumoase moduri de a exprima creativitatea, și, pas cu pas, am văzut bucuria pură a copiilor, dragostea, speranța, iubirea și armonia care parcă pluteau în aer ca într-un dans de o materialitate invizibila, care ne amintește, în fiecare clipă, de cea mai prețuită emoție pe care oamenii o pot trăi: aceea de a împărtăși cu celălălt.”
Hand to Hand –Together in Europe
Palmaresul de proiecte Erasmus+ al Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, recompensat în 2019 cu titlul de „Școală Europeană”, s-a îmbogățit prin implementarea și coordonarea parteneriatului de schimb interșcolar „Hand to Hand – Together in Europe”, acronim HHTE, finanțat prin intermediul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.

Proiectul și-a propus promovarea valorii sociale și educaționale a patrimoniului cultural european, având ca priorități secundare incluziunea socială și dobândirea de abilități și competențe. Obiectivele vizate prin activitățile organizate de către școlile partenere au fost promovarea diversității culturale și a dialogului intercultural, sprijinirea includerii elevilor expuși riscului de marginalizare, internaționalizarea curriculum-ului școlar pentru succesul școlar și educația pentru viață, îmbunătățirea comunicării în limba engleză ca limbă străină, precum și stimularea interesului pentru autodezvoltare într-o societate multiculturală. Grupul țintă, elevi cu vârste între 12 și 15 ani, care au avut posibilitatea să participe la vizite de schimb și la activități organizate la nivel de școală, grupați în cinci cluburi: „Lumea magică a basmelor”, „Suntem noi! - cântece și dansuri”, „Șoapta trecutului construiește viitorul”, „Minunile naturii” și „Patrimoniul artistic”. Munca lor a vizat domenii diverse ale patrimoniului cultural: literatură, teatru, muzică, istorie, geografie, folclor, artă naţională, dar și ecologie, ştiinţe ale naturii, voluntariat, sport și TIC. Deschiderea oficială a proiectului a fost realizată prin intermediul reuniunii transnaționale găzduită de Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni în perioada 26-28 noiembrie 2018, la care au participat în special coordonatori și membri ai echipelor manageriale din școlile partenere. Participanții au discutat și au adoptat forma finală a documentelor necesare pentru buna implementare a proiectului și au discutat despre strategiile și metodele de lucru, distribuirea sarcinilor și responsabilităților în rândul partenerilor, organizarea activităților transnaționale și a celor la nivelul școlii, precum și chestiuni financiare. Reuniunea transnațională a reprezentat o oportunitate importantă pentru interacțiunea directă între partenerii din cele cinci școli implicate, punându-se astfel bazele unei colaborări strânse și a schimbului fructuos de bune practici. În cadrul primului schimb de grupuri de elevi pe termen scurt găzduit de școala parteneră Agrupamento de Escolas de Samora Correia din Samora Correia (Portugalia). Vizita de schimb a fost dedicată clubului „Minunile naturii”, iar fiecare echipă de elevi a pregătit prezentări despre activități care contribuie la protecția mediului, importanța conservării patrimoniului natural, evenimente culturale și turistice ce promovează patrimoniul natural, precum și despre activitățile desfășurate în cadrul clubului până în luna februarie 2019. Programul a inclus de asemenea ateliere de lucru, jocuri pentru dinamica grupului, activități în aer liber, o vânătoare de comori, un concurs pentru alegerea logoului proiectului și excursii educaționale la obiective turistice din zonă familiarizându-se cu patrimoniul natural și cultural dezvoltându-și competenețele lingvistice. Al doilea schimb a fost găzduit de școala parteneră Şehit Ali Aksoy Ortaokulu din Akhisar (Turcia) și a fost dedicat clubului „Patrimoniul artistic”. Elevii participanți au prezentat materiale interesante despre folclorul național, bucătăria tradițională, evenimente culturale și turistice ce promovează patrimoniul cultural. Fiecare echipă de elevi a interpretat o scenetă sau un dans prin care a recreat un ritual ancestral și a gătit o rețetă tradițională pentru toți participanții, o activitate ce a reprezentat un adevărat periplu culinar. Programul a inclus ateliere de lucru pe tema meșteșugurilor tradiționale turcești, activități pentru dinamica grupului, sporturi, jocuri și dansuri și excursii educaționale în numeroase locuri uimitoare, cum ar fi orașele antice Hierapolis și Efes, Casa Fecioarei Maria și terasele albe de travertin de la Pamukkale.
Derulat într-o zonă încărcată de istorie din apropierea Romei, al treilea schimb de grupuri de elevi pe termen scurt din cadrul proiectul „Hand to Hand – Together in Europe” a reprezentat o adevărată călătorie în timp pentru participanți. Găzduită de școala parteneră Istituto Comprensivo „Giovanni Pierluigi” Palestrina din Palestrina (Italia) în perioada 25 – 29 noiembrie 2019, această activitate transnațională a fost dedicată clubului „Șoapta trecutului construiește viitorul” și a avut ca temă familiarizarea cu patrimoniul istoric din țările partenere. Elevii din fiecare echipă națională au prezentat activitățile derulate până în acel moment în cadrul clubului la nivel de școală, precum și trei materiale informative legate de monumente istorice importante, festivaluri care promovează patrimoniul istoric și respectiv evenimente istorice marcante. Programul vizitei de schimb a mai cuprins realizarea unor fresce în stil renascentist, preparea biscuiților tradiționali numiți „giglietti” și participarea la jocuri sportive, toate aceste activități contribuind la consolidarea relațiilor de prietenie între elevi. Excursiile educaționale organizate de școala gazdă au oferit participanților oportunitatea de a face interesante incursiuni în istoria antică și renascentistă. Printre impresionantele obiective turistice vizitate s-au numărat Villa d’Este și Villa Adriana din orașul Tivoli, Colosseumul, Piața Veneția, Columna lui Traian și Panteonul din Cetatea Eternă. Cântecele, dansurile și tradițiile au fost reperele celui de-al patrulea schimb de grupuri de elevi pe termen scurt, care le-a permis participanților să se familiarizeze cu patrimoniul muzical și cultural din toate țările partenere. Vizita de schimb a fost găzduit de școala parteneră Rīgas 22. vidusskola din Riga (Letonia) între 17 și 21 februarie 2020 și a fost dedicat clubului „Suntem noi! - cântece și dansuri”. Fiecare echipă de elevi a prezentat materiale interesante despre activitățile desfășurate în cadrul clubului, despre evenimente ce promovează patrimoniul muzical și despre costume populare și de asemenea a interpretat un cântec și un dans tradițional. Toți elevii participanți au lucrat în echipe transnaționale la pregătirea și prezentarea unor momente artistice comune, ce au inclus o îmbinare de teatru, muzică și dans. Programul vizitei de schimb a mai cuprins multe activități interactive, cum ar fi decorarea unor tricouri prin tehnica imprimării serigrafice, experimentarea stilului de viață al cavalerilor teutoni recreat în castelul din orașul Cesis, familiarizarea cu numeroase instrumente muzicale tradiționale și învățarea unui dans popular leton. De asemenea, toți participanții au admirat clădirile impresionante din centrul vechi al orașului Riga, zonă inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cel de-al cincilea schimb de grupuri de elevi pe termen scurt din cadrul proiectului „Hand to Hand – Together in Europe” a fost unul special din două motive: a fost ultima activitate transnațională cu implicarea elevilor și a fost organizat online din cauza pandemiei de COVID-19. Această mobilitate neconvențională a avut loc între 6 și 10 octombrie 2020 și a fost găzduită de către școala coordonatoare Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, fiind dedicată clubului „Lumea magică a basmelor”. Printre cele mai antrenante activități s-au numărat: recitarea de poezii în limbile materne ale proiectului și editarea materialelor cu Windows Movie Maker, prezentarea de dramatizări după basme din fiecare țară parteneră, prezentarea de momente artistice pentru spectacolul online „Creativitate în Europa”, jocuri Kahoot pe tema patrimoniului cultural și a basmelor, crearea unor nori de cuvinte pe site-ul Mentimeter, scrierea de mesaje către prieteni dragi din proiect, flashmob pe melodia „Jerusalema” și interpretarea imnului proiectului. Programul a mai inclus și alte activități educaționale, cum ar fi: prezentarea unor filmulețe despre activitățile realizate de-a lungul timpului în cadrul cluburilor „Lumea magică a basmelor”, crearea unui material despre basmele din țările partenere pe platforma Padlet, prezentarea de materiale despre evenimente culturale și literare din țările partenere, prezentarea unei expoziții photovoice pe tema „Micul prinț” sau a unui tur virtual prin bibliotecile din școlile partenere, vizionarea și discutarea filmulețului de animație „Fantasticele cărți zburătoare ale d-ului Morris Lessmore”. În ciuda distanței și a dificultăților tehnice, această activitate transnațională a oferit tuturor participanților șansa de a se familiariza cu patrimoniul literar din toate țările partenere și de a păși în lumea minunată a cărților, permițând tuturor elevilor să comunice și să se împrietenească. Prin activitățile derulate și produsele create, parteneriatul de schimb interșcolar a reușit să promoveze importanța cunoașterii, conservării și valorizării patrimoniului cultural, a condus la îmbunătățirea competențelor tuturor participanților și a adus avantaje și beneficii atât elevilor și profesorilor implicați în proiect, cât și întregii comunități școlare și locale. Fiecare participant direct sau indirect s-a convins de veridicitatea motto-ului „Erasmus+ schimbă vieți, deschide minți!”.
