Barometrul reușitei școlare nr.46

Page 1

Barometrul reuşitei şcolare Călătorie către succes ISSN 2344-6277 ISSN - L 2344-6277 Publicaţie bianuală nr. 46- Anul X, 2022 Proiect finanţat de Consiliul Judeţean Suceava

Succesul este călătoria, nu destinaţia! Nu te gândi că succesul este un anumit punct în care trebuie să ajungi, ci priveşte-l ca pe un drum pe care îl ai de străbătut. Succesul trebuie să fie o călătorie de care să te bucuri zilnic şi înseamnă realizarea progresivă a unui scop predeterminat”, spunea John C. Maxwell, lider mondial în leadership.

O astfel de călătorie celebrăm acum, prin premierea copiilor și tinerilor excepționali ai acestor generații. Reușitele lor vorbesc de la sine despre pasiune și atitudine, despre presiune și altitudine.

Pasiunea și atitudinea sunt premise ale determinării și consecvenței în atingerea visului devenirii personale.

Presiunea și altitudinea sunt inerente reușitei în orice sferă a vieții umane.

Nicidecum substituibile, cele două noțiuni descriu, din laturi diferite, două dintre condițiile aspirației spre succes: presiunea-internă sau indusă extern, este factorul propulsator, stimulentul necesar, altitudinea rămânând ținta, mereu întrezărită, niciodată suficient stăpânită. Împărtășim acum poveștile de succes ale adolescenților din școlile sucevene, din anul școlar 20212022, repere de reușită și de aspirație continuă către succesul școlar și personal, în nr.46 al Barometrului reuşitei şcolare – instrument al comunității educaționale FnonF (formal - nonformal), un produs al proiectului omonim derulat de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava.

Ați reușit, continuați! Nu ați reușit, continuați!

Echipa de proiect

„Călătorie către succes”, ediţia 2022

Director: prof. Nuţu Silvia Corina

Director adjunct: prof. Gabriela Cazac

Diriginte prof. Macarie Camelia

Limba română: prof. Husariu Anca Anamaria

Matematică: prof. Pintea Eugen

„Am fost elevă la această școală din clasa pregătitoare până la terminarea gimnaziului, alegând, în urma examenului de evaluare națională, să-mi continui parcursul școlar în același loc, fapt ce m-a ajutat să mă dezvolt și să ajung la performanță.

Cu ajutorul profesorilor mei de matematică și de limba română, am reușit să-mi ating potențialul maxim și sunt extrem de recunoscătoare pentru oportunitățile la care am avut acces.

În prezent, mă aflu la un profil real, specializarea matematică-informatică-intensiv engleză și pot spune cu sinceritate că sunt impresionată de ajutorul necondiționat pe care îl primesc.”

În timpul anilor de gimnaziu, Teodora s-a remarcat prin participarea la activități variate, în cadrul cărora a dat mereu dovadă de responsabilitate, capacitate de a lucra în echipă, gândire critică și creativitate.

De asemenea, eleva a dat dovadă de seriozitate atât în relația cu profesorii, cât și cu elevii. S-a bucurat de reușite numeroase, fiind ghidată de dorința de autodepășire, calitate ce a devenit un mod de raportare la sine și la ceilalți.

Astfel, media obținută încununează efortul depus în anii de gimnaziu, nota zece reprezentând, de fapt, rezultatul muncii constante.”

Prof. limba și literatura română, Husariu Anca-Anamaria

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava
EN 2022

Curcă

,,Viața la Colegiul Național a fost, chiar din ziua în care am intrat pe porțile sale pentru a da examenul de admitere în clasa a V a, o provocare frumoasă care cere mult devotament și muncă. Chiar dacă să fii ștefanist nu înseamnă doar note și rezultate bune, ci și nopți nedormite, emoții puternice, multe ore petrecute la birou, știu că pentru a face lucruri mărețe este nevoie de efort și astfel nu m-aș vedea fiind în alt loc.

Cu toții știm că mulți copii au evitat acest colegiu auzind că este foarte mult de învățat, profesorii sunt stricți și așa mai departe. Cu toate acestea profesorii noștri sunt foarte deschiși, ne-au încurajat mereu să ne autodepășim, ne-au stârnit interesul pentru a învăța la un nivel înalt făcând fiecare oră de curs interesantă. Pentru acest lucru vreau să le mulțumesc, ei fiind cei cărora le datorez această performanță. In plus colegiul m-a influențat și în timpul liber, dându-mi oportunitatea de a participa la nenumărate voluntariate dar și la alte activități extrașcolare precum antrenamentele de baschet. Acestea nu numai că sunt benefice pentru sănătate, dar m-au ajutat și să socializez dezvoltând conexiuni speciale cu membrii echipei. În concluzie, viața la Colegiul Național Ștefan cel Mare poate fi epuizantă dar frumoasă, ajutându-te să te dezvolți pe multiple planuri.” (Curcă-Costan Sabina)

bună

ștefanistă, Sabina, a adăugat plus valoare palmaresului colegiului obținând mențiune la Concursul Interjudețean de Matematică Memorialul Ștefan Dîrțu - clasa a V-a, Premiul al III-lea la Olimpiada Județeană de Fizică și Premiul I la Cangurul Lingvist – Engleză – clasa a VI-a, Premiul al III-lea la Comper și Mențiunea V la concursul de matematică și limba română al claselor a VIII-a, premiul I la Campionatul GutenTurnier, categoria Streetball-fete, dar și titlul de merit al colegiului. Sabina a desfășurat în cei patru ani de gimnaziu activitate în calitate de ELEV VOLUNTAR, în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, în cadrul proiectelor Let s Do It, România!, Verde pentru Planeta Albastră! – activități de curățenie sau împădurire, demonstrând respect și responsabilitate față de mediul înconjurător dar și în cadrul acțiunilor caritabile Vestitorii Nașterii Domnului dovedind mobilizare în cadrul activităților de voluntariat.”

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Director
Diriginte:
„În
Colegiul
Naţional Ștefan cel Mare Suceava Director: prof. Popescu Dan
adjunct: prof. Hacman Gabriel
prof. Alexa Raluca Crisantha Limba română: prof. Șandru Andreea Ionela Matematică: prof. Alexa Raluca Crisantha
tradiție
Prof. Alexa Raluca Crisantha EN 2022

Director: prof. Coroamă Sorin Nicolae

Director adjunct: prof. Apetrei Sorina Andreea

Diriginte: prof. Maleş Nadia

Limba română: prof. Mandiuc Veronica

***Premiul I la Concursul de istorie „Clio”; ***Mențiune la Olimpiada de Fizică- etapa județeanăă;

***Certificatul B2 la examenul Cambridge;

Matematică: prof. Popescu Silvia „O elevă de nota 10 în toți cei patru ani de gimnaziu, nu doar pentru rezultatele obținute la învățătură, ci și pentru implicarea în multe din activitățile școlii, pentru dragostea cu care îi ajuta pe ceilalți, pentru perseverență și încredere, pentru bunătate și optimism.

***Premiul III la Olimpiada de Chimie- etapa județeană;

*** Mențiune la Olimpiada de Limba și Literatura Română- etapa județeană;

*** Premiul I la Concursul de fizică, chimie și biologie „Zircon”;

***Premiul I la Concursul „Hurmuzachi-150 ani de știință”.

Elisabeta este una dintre elevele cu care școala se mândrește, un model pentru toți ceilalți copii, o bucurie pentru familie. Mult succes!

Inteligența, munca, ambiția, conștiinciozitatea, dorința de împlinire a visului (acela de a deveni medic), colaborarea cu cadrele didactice din școală, susținerea familiei, toate au dus la rezultatul obținut la finalul clasei a VIII-a: nota 10 la Evaluarea Națională.”

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Școala Gimnazială Mihai Eminescu Rădăuţi
EN 2022

„Faptul că un copil de 14 ani poate fi și frumos, și educat, și însetat de cunoaștere, și altruist, o dovedește eleva noastră dragă, Amedeea, în care s-au întâlnit toate calitățile umane frumoase. În toți anii de gimnaziu, această fetiță deosebită ne-a demonstrat că poți învăța bine la toate disciplinele, că poți face performanță la disciplinele care te atrag și că școala este un spațiu care te formează și ca om, și ca elev.

Pasionată de limba engleză, a promovat examenul Cambridge-First, obținând nivelul C1, dovedind competențe superioare de comunicare în limba engleză. Iubitoare de lectură și literatură, a participat la concursuri școlare și olimpiade, obținând și rezultate, dintre care amintim mențiunea la faza județeană a Olimpiadei de Cultură și spiritualitate românească. Chiar dacă cei doi ani de pandemie au venit peste noi neașteptat, ținându-ne departe de spațiul școlii, acest lucru nu a împiedicat-o pe Amedeea să continue să învețe și să-și cultive pasiunile. Astfel că, a reușit performanța de a încheia toți anii de gimnaziu cu media 10. Și pentru a ne demonstra că nu ne-am înșelat în privința ei, Amedeea ne-a făcut și frumoasa surpriză de a obține media 10 și la examenul de Evaluare Națională.

Urmărind evoluția Amedeei în școală, am înțeles cu toții că există copii care, pur și simplu, sunt oameni ai timpului lor, deschiși către cunoaștere și apți de a ne servi, de multe ori, nouă, adulților, lecții prețioase de viață.”

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către

succes Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava Director : prof. Nechifor Magdalena Diriginte: prof. Ciubotariu Mihaela Limba română: prof. Badragan Cornelia Matematică: prof. Rebenciuc Mariana Lionte N. Amedeea EN 2022 (Prof. Cornelia Badragan)

EN 2022

Școala Gimnazială Ion Irimescu Fălticeni

Director: prof. Costică Parfenie

Director adjunct: prof. Ciocan Andreea Niculina

Diriginte: prof. Pintilii Alina Maria

Limba română: prof. Pintilii Alina Maria

Matematică: prof. Parfenie Costică

Eleva Purdilă Daria, eleva Școlii , este o elevă remarcabilă care a obținut rezultate notabile a, când a participat la faza națională a Olimpiadei de cultură civică și educație socială, obținând mențiune.

Fire neconflictuală, Daria a dovedit că este o bună colegă, capabilă să lucreze atât în echipă, cât şi individual.

Parcursul ca elev în ciclul gimnazial a fost unul foarte bun, Daria remarcându-se, în toți acești ani, prin inteligență și prin dorința de a ști mereu mai mult. A fost un elev care a acordat interes fiecărei discipline studiate, formându-și, astfel, o vastă cultură generală.

În clasa a V-a, a fost premiată cu mențiune la etapa judeţeană a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română.

Pe lângă cunoştinţele dobândite de-a lungul anilor de şcoală, s-a remarcat şi prin talentul la desen, fiind premiată în anul şcolar 2018-2019 la Concursul Interjudeţean „Numai poetul...” pentru modul în care a transpus în imagini o poezie de Mihai Eminescu. În plus, s-a implicat în activităţile din cadrul proiectului „ECO-ŞCOALA”, fiind reprezentanta clasei în Comitetul Eco de la nivelul şcolii.

În clasele a VII-a și a VIII-a , a participat la activități din cadrul PROIECTULUI ERASMUS+ KA229 „Do best with waste", fiind prezentă la mobilitățile din Turcia și Portugalia. În clasa a VIII-a, a obținut locul 1 la etapa județeană a Olimpiadei de Limba engleză, reprezentându-ne județul la Etapa națională unde s-a situat pe locul 17.

A încheiat clasa a VIII-a cu media 10, fiind șefă de promoție , obținând apoi remarcabila medie de 10 la Evaluarea Națională 2022.

Daria este un copil empatic, sensibil la problemele ce îl înconjoară, un elev silitor care a demonstrat că prin muncă poți ajunge unde îți dorești, un elev de care vom fi mereu mândri cu toții. (Profesor diriginte, Pintilii Alina Maria)

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Purdilă V. Daria Maria

EN 2022

Tudose Gr. Eliza Miruna

Diriginte: prof. Nistor Oltea

Limba română: prof. Nistor Oltea

Matematică: prof. Tudose Georgeta Anca

Rețeta succesului a constat în perseverența, determinarea, dorința de autodepășire și modul constant, riguros și serios de a se pregăti pe parcursul anilor de gimnaziu. Sociabilă și sensibilă, empatică și implicată, responsabilă și flexibilă, energică și cu reale calități de lider, Eliza s-a bucurat de apreciere și respect din partea colegilor și al cadrelor didactice pentru calitățile personale și intelectuale deosebite. Permanenta sa preocupare pentru obținerea unor rezultate foarte bune în pregătirea școlară s-a materializat prin premiile obținute pe parcursul ciclului gimnazial la diferite concursuri școlare și extrașcolare. Printre performanțele obținute se numără:

Premiul I: Concurs Internațional ProLectura, Republica Moldova; Concurs Național Interdisciplinar „Poveștile cangurului” - etapa națională; Concursul ComPer Limba și literatura română – etapa națională; Euro Junior – English My Love – etapa națională; Concursul național Metaforă și culoare în zi de sărbătoare; Tradiție și culoare în satul românesc – etapa regională; Open Doors for Future – etapa regională; Sărbătoarea Învierii - spiritualitate şi tradiţii prin ochi de copil - etapa interjudețeană; Tradiții de Crăciun – etapa județeană; Concurs județean Primăvara în ochi de copil.

Premiul II: Concursul Național Cultural Artistic Unirea: libertate și unitate, 2018; International Kangaroo Linguistic Contest – English – etapa națională; Concursul interjudețean „Numai poetul...”; Concursul interjudețean de artă – teologie „Icoana din sufletul copilului”.

Premiul III: Concursul ComPer Matematică organizat în parteneriat cu MEN- etapa județeană.

Mențiuni: Olimpiada de limba și literatura română – etapa județeană, Olimpiada Națională a Societății Române de Fizică – etapa județeană, Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”, etapa județeană. A participat la activitățile unor proiecte europene Erasmus+ „We do STEAM together (STEAM) și Games Of A Lifetime GOAL”, s-a implicat în activități e-Twinning: „My town”, „English on the Wall” , „Poverbs and idioms in teaching”. (Prof. Diriginte, Oltea Nistor)

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Școala Gimnazială George Voevidca Câmpulung Moldovenesc
Director: prof. Băcanu Lăcrămioara Director adjunct: prof. înv. preşcolar Năstase Petronela

EN 2022

,,Acum eu sunt în al cincilea an la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava. La început nu înțelegeam cât de norocos am fost să fiu acceptat la acest liceu, deoarece mi se părea să fie ca oricare altul, însă am ajuns să realizez că este mai special.

Mi-am facut nenumărați prieteni, unii pe care îi mai am și astăzi. Am cunoscut multe persoane noi și am învățat la un nivel mai înalt decât la alte școli. Profesorii de aici își dau silința și își iau din timpul lor liber pentru ca noi, elevii, să putem învăța. Am fost și trist de la o notă sau de la o situație neplacută, însă am reușit să merg înainte.

Dacă ar fi să mai aleg încă o dată unde să fac gimnaziul, aș veni din nou la Ștefan.”

(Varvaroi Sebastian-Adrian)

„Sebastian Varvaroi elev de 10 la evaluarea națională a promoției 2022, o promoție strălucită a Colegiului Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava, se distinge prin seriozitate și consecvență.

În cei patru ani de gimnaziu a învățat ce înseamnă competitivitatea obținând Premiul al III-lea la Concursul Cangurul Lingvist – Engleză în clasa a VI-a, Premiul al II-lea la Concursul Comper și Mențiunea a IX -a la Concursul de matematică și limba română pentru elevii claselor a VIII-a, dar și Titlul de merit al colegiului în anul școlar 2019-2020.

Sebastian un ștefanist definit prin dorința de a-și depăși limitele.”

Prof. Alexa Raluca Crisantha

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Colegiul Naţional Ștefan cel Mare Suceava Director: prof. Popescu Dan Director adjunct: prof. Hacman Gabriel Diriginte: prof. Alexa Raluca Crisantha Limba română: prof. Șandru Andreea Ionela Matematică: prof. Alexa Raluca Crisantha
Varvaroi F. Sebastian - Adrian

Premiul I la etapa națională a CDIdei în cărți” – Sibiu, 7 iunie 2019 proiectul pe baza cărții de Rui ZinK.

MENŢIUNE la etapa județeană - Olimpiada de lingvistică „Solomon Marcus”, 2019

Premiul al II-lea la faza județeană a Concursului național de geografie „Terra” pentru clasele V-VII, 2019.

Premiul I la etapa interjudețeană a Concursului interjudețean de geografie „Ioniță Ichim”.

Premiul special al Societății de Geografie din România, etapa națională a Concursului Național „TerraMica olimpiadă de geografie pentru clasele V-VII”.

Premiul II, Concursul Național Transcurricular de Lectură

„Am apreciat forţa sa intelectuală, limpezimea gândirii, curiozitatea vie, acurateţea exprimării, pasiunea pentru matematică şi preocuparea permanentă pentru ştiinţă. Modest din fire, s-a lăsat descoperit în timp, învingându-şi timiditatea prin ambiţie şi perseverenţă. Educaţia primită în familie l-a ajutat să se dezvolte armonios şi să aibă o atitudine deschisă faţă de profesori şi colegi. În viitor, Albert va şti să mizeze pe ceea ce îl va pasiona, iar disponibilitatea de a munci îl va conduce spre o carieră strălucită.” (prof. Pașcan Mihaela - Loredana)

succes Verciuc F. Albert Ștefan EN 2022 Școala Gimnazială Ion Creangă Suceava Director: prof. Martiniuc Elena Luminiţa Director adjunct: Beligan Ionuţ Bogdan Diriginte:
Mihaela
Loredana Limba
Loredana Matematică:
și Interpretare „Ionel Teodoreanu”, Literatură, artă, comunicare. Dialoguri necesare în universul educației interculturale, Iași, 2021. Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către
prof. Paşcan
-
română: prof.Paşcan Mihaela -
prof. Andrian Loredana Alina

*** Locul 9-10 la etapa națională a ONSȘ tetratlon individual, Craiova (Dolj), 2022.

***locul IV la Cros - Etapa Județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, 2022.

***Cambridge Preliminary for Schools, nota A, nivelul B2, 2021.

***Mențiune la Olimpiada de Limba Englezᾶ, etapa județeană, locul IV, 2022.

*** Șef de promoție al Școlii Gimnaziale „Bogdan Vodă” Rădăuți, media 10.

***În prezent, elev la Colegiul Național „Sf. Sava”București, profilul matematică-informatică, bilingv, limba engleză.

Responsabil,cuoatitudineserioasăîn relaţiile cu profesorii și colegii, sociabil, cu deschidere faţă de problemele celor din jur, Andrei a dezvoltat relaţii interumane armonioase.

Prompt îna răspunde solicitărilor celor din jur, remarcându-se prin pertinenţa opiniilor sale, ela dezvoltat uncomportament exemplar, modeldeconduităpentrucolegiisăi.

În timpul anilor de gimnaziu, Andrei s-a implicat activ şi în activităţi extraşcolare şi extracurriculare, dar şiȋnceledevoluntariat

„Nu încerca să fii un om de succes, ci un om de valoare." (Albert Einstein)

” (Prof.dirigintePuiuLoredana) Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Școala Gimnazială Bogdan Vodă Rădăuţi Director: prof. Munteanu Radu Gheorghe Diriginte: prof.
Limba
Matematică:
din diversedomenii.
Puiu Loredana
română: prof. Luculescu Mihaela Gabriela
prof. Nicuţă Mariana EN 2022

Bacalaureat 2022

Colegiul Naţional

Gane Director: prof. Benţa Codrin Director adjunct: Corbu Luminiţa Diriginte: prof. Rădulescu Liliana Limba română: prof. Iacob Marius Istorie: prof. Vasiliu Anişor Logică: prof. Caulea Ioan

Ambiție, dăruire și performanță sunt cele trei valori pe care le însumează Simina Buculei, eleva care s-a remarcat în istoria Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni în anul 2022, prin modul exemplar în care s-a prezentat la atât la Olimpiada Națională de Istorie de la Târgu Mureș, unde a obținut locul I pe țară, sub îndrumarea profesorului Vasiliu Anișor, cât și prin faptul că a obținut doar medii de 10 la toate disciplinele din cei patru ani de liceu.

„Confirmarea valorii sale a venit și după ce s-a remarcat și la examenul de simulare a examenului de bacalaureat, unde a obținut trei de 10 la cele trei probe scrise: limba și literatura română, istorie și logică, fapt ce a însemnat singura medie de 10 din județul Suceava la acest test aflat înaintea examenului maturității.

Pentru Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni a fost atât un moment de reliefare a meritelor unor dascăli dăruiți profesiei cât și o evidențiere a dorinței și perseverenței unei eleve remarcabile, care a știut să depășească dificultățile revenirii din pandemie performând la toate disciplinele.”

Mai era de așteptat de la ea o altă mare realizare, aceea de a lua 10 la examenul final de bacalaureat și acest plan s-a concretizat în urma unui efort consistent sub îndrumarea unor profesori remarcabili.”

„Învățătura este comoara care își urmează oriunde posesorul." (proverb chinezesc )

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 -
Nicu
Călătorie către succes
Buculei S.S. Simina Teodora

Colegiul Naţional Petru Rareș Suceava

Director: prof. Dungeanu Daniela

Director adjunct: Greculeac Anca Viorica

Diriginte: prof. Ciubotariu Mihaela Iuliana

Limba română: prof. Ciobîcă Maria

Istorie: prof. Preda Lorin

Buliga D.G. Miruna Ștefana

Absolventă a Colegiului Național Suceava, profil umanist, specializarea științe sociale bilingv, română franceză

Performanțele școlare și extrașcolare prin care s-a remarcat în timpul liceului sunt:

obținerea certificatului lingvistic DELF B2, care atestă cunoașterea limbii franceze;

obținerea certificatului digital IC3;

Bacalaureat 2022 „Învățătura necesită o muncă de fiecare moment; munciți câte puțin în fiecare zi." (Grigore Moisil )

Logică: prof. Voicu Armand Călin „Pe parcursul liceului, Miruna s-a remarcat prin altruism, empatie, capacitate de a lucra în echipă, tenacitate. Am remarcat la Miruna talentul deosebit în studiul limbilor străine, spiritul oratoric, bunul simț și buna cuviință. În prezent, este studentă a Universității „Babeș Bolyai“ din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, specializarea franceză-spaniolă.” (diriginte, prof. Mihaela CIUBOTARIU)

participarea la acțiuni de voluntariat în comunitate și la activitățile derulate în cadrul cercului de traduceri, cercului de dezbateri academice și clubului de educație juridică pentru liceeni.

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Bacalaureat 2022

Director: prof. Dungeanu Daniela

Director adjunct: Greculeac Anca Viorica

Diriginte: prof. Ududec Marius

Limba română: prof. Cazacu Ana

Matematică: prof. Melinte Michaella

Informatică:

Prof. Ududec Marius

Prof. Erhan Mihail

Învățătura trebuie să fie uneori un drum; întotdeuna un orizont."

(Nicolae Iorga)

„Alexandru s-a remarcat în anii de liceu prin perseverență, maturitate și putere de muncă. În anii de liceu s-a preocupat în permanență de formarea sa, atât la disciplinele umaniste cât și cele din profilul real. A obținut astfel trei certificate: un certificat de recunoaștere a competențelor de limba străină, un certificat IC3 de recunoaștere a competențelor digitale la nivel internațional, precum și un certificat de atestat pe domeniul informaticii.

În colectivul clasei de elevi s-au integrat foarte bine, implicându-se în proiectele derulate atât la disciplina informatică, cât și în activitățile extrașcolare derulate cu colectivul clasei.

În prezent urmează cursurile facultății de informatică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.” (diriginte, prof. Marius UDUDEC)

Călătorie către succes

Colegiul
Naţional Petru Rareș Suceava
reușitei școlare, nr.46/2022
Barometrul
-

Bacalaureat 2022

Căpusneac M. Daniela Mihaela

Director:

Director

Diriginte: prof. Sahleanu Cecilia

Limba română: prof. Ciobîcă Maria

Istorie: prof. Preda Lorin

Logică: prof. Voicu Armand Călin

Invață tot ce poți, în orice moment disponibil, de la oricine și întotdeauna va veni o vreme când te vei simți recompensat pentru ceea ce ai învățat." (Sarah Caldwel)

Capabilă de profunzimi, Daniela ştie să-şi susțină punctul de vedere. Perspicacitate şi modestie, iată o combinaţie cu adevărat de excepţie. Este și o elevă de o discreţie remarcabilă. Intuiește întotdeauna ce şi când să spună. Orice critică, măruntă, la adresa ei este remediată printr-un răspuns concret şi valoros. Dincolo de dorința de a avea note bune, de ambiție, am apreciat dezideratul de cunoaștere, de autoperfecționare, deschiderea spre lectură, curiozitatea și inclinația spre dezvoltarea gândirii critice. Daniela este o fire optimistă, deţine competenţe de mediere a conflictelor, abilităţi pentru lucrul în echipă, coordonare, organizare, dă dovadă de rigurozitate, seriozitate și perseverență. Disciplina, autocontrolul, autoeducarea sunt alte trăsături de personalitate ale Danielei.

Atât faţă de colegi, cât şi faţă de profesori a avut întotdeauna un comportament ireproşabil având şi competenţe de interrelaţionare şi comunicare.” (prof. Maria CIOBÎCĂ)

Activități extrașcolare relevante: voluntar activ în cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceava, fiind una dintre cele mai implicate persoane în organizarea strângerii de fonduri pentru copiii nevoiași.

Călătorie către succes

Colegiul Naţional Petru Rareș Suceava prof. Dungeanu Daniela adjunct: Greculeac Anca Viorica
Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022
-

Bacalaureat 2022

Director:

Director adjunct: prof. Cazac Gabriela

Diriginte: prof. Brădăţan Claudiţa

Limba română: prof. Strejac Oana

Matematică: prof. Popescu Mariana

Chimie: prof. Maxim Cristina

deviza Colegiului Suceava, a călăuzit pașii timp de patru ani, perioadă în care traiectul vieții mele era întocmai ca al unei funcții crescătoare, ascendent.

Privind în retrospectivă, îmi aduc aminte cum acum patru ani făceam o alegere care avea să îmi influențeze viitorul. Am urmat la Eminescu profilul real matematică-informatică intensiv limba engleză, cu gândul că o să profesez în domeniul IT. Se pare că Dumnezeu avea cu totul alte planuri pentru mine, întrucât astăzi sunt student în anul I la Facultatea de Medicină generală din cadrul UMF IAȘI.

Pe căi anevoioase se ajunge la stele, parcursul meu fiind la fel de anevoios până la obținerea succesului. Provocările au luat amploare odată cu începerea pandemiei. Astfel, cea mai dureroasă a fost despărțirea de colegi și profesori, pe care îi vedeam doar în mediul on-line. O provocare care a venit ca un fulger a fost răpirea persoanei care înțelegea orice elev, domnul director Tronciu Renato. Am fost puternici și împreună am depășit toate obstacolele. Poate că această pandemie care încă nu s-a sfârșit a fost un test, ceva care ne-a unit și ne-a învățat să apreciem viața la adevăratele ei valori.

Am găsit în acest colegiu cadre didactice cu vastă experiență, dovadă fiind rezultatele mele cât și a colegilor la concursuri, olimpiade și nu în ultimul rând la examenul maturității.

La Eminescu profesorii reușesc să rupă granița profesor-elev, devin adevărați conferențiari, devin ce unii ar numi PRIETENI, lucru de care nu toți profesorii dau dovadă, fapt pentru care o să le fiu veșnic recunoscător

Așadar, Călătoria spre succes este lungă, cu urcușuri și coborâșuri, dar dacă ai lângă tine adevărați susținători întocmai ca la Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava, succesul și rezultatele nu întârzie să apară.

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava prof. Nuţu Silvia Corina Horgot G. Andrei - Gheorghe

Bacalaureat 2022

Rădăuţi

Director: prof. Puiu Adrian-Nicolae

Director adjunct: prof. Lăzărescu Luminiţa Mirela

Diriginte: prof. Leon Postolache Miriam

Limba română: prof. Anfimov Cristina

Istorie: prof. Puiu Adrian-Nicolae

Logică: prof. Florin George Popovici

Implicare civică prin încadrarea în diverse structuri școlare și proiecte 

Vicepreședinte și președinte al Consiliul Școlar al Elevilor din cadrul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi ” Rădăuți; 

Proiectare și organizare de webinarii privind incluziunea socială în urma participării la tabără finanțată de Ambasada USA, YES Camp, unde a fost invitată Cătălina Olteanu, membru în Colegiul Director al CNCD.

„Lavinia Simona s-a remarcat pe durata anilor școlari prin competitivitate, corectitudine, eficiență, adapatabilitate, dar și sensibilitate si imaginație creativă. Eleva s–a implicat nu doar în activitățile formale ci și în cele nonformale dând dovadă de spirit de orientare, fair-play, capacitate deosebită la efort asumarea responsabilităților la nivelul grupului și stăpânire de sine în relațiile interpersonale. În calitate de vicepreședinte și președinte al Consiliul Școlar al Elevilor s-a implicat în acțiunile organizate la nivelul unității școlare având inițiativă, comunicare asertivă și abilități de leader. Dovada acestor calități stau rezultatele de excepție obținute de a lungul celor patru ani școlari, rezultate încununate cu media 10 la examenul de bacalaureat”. (Diriginte clasa a XII-a-prof. Leon Postolache Miriam)

„Lavinia este o tânără dinamică, altruistă, comunicativă, implicată cu multă dăruire în activitățile școlare și extrașcolare. A avut rezultate foarte bune la învățătură dând dovadă de o mare capacitate de sintetizare și creativitate. Pe parcursul anilor de liceu sa implicat cu multă afecțiune în organizarea și desfășurarea activităților de voluntariat. Este apreciată de colegi că fiind optimistă, empatică și un bun organizator”. (diriginte clasele IX-XI-prof. Liteanu Cornelia)

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Colegiul Naţional Eudoxiu Hurmuzachi Cîrdei M.C. Lavinia Simona

Colegiul Naţional Ștefan cel Mare Suceava

Director: prof. Popescu Dan

Director adjunct: Hacman Gabriel

Diriginte: prof. Șandru Andreea Ionela

Limba română: prof. Șandru Andreea Ionela

Matematică: prof. Scutaru Constantin

,,Când mă gândesc la întreaga perioadă în care am fost elev la Colegiul Suceava, conștientizez cât de inspirată a fost această

Am avut parte de colegi minunați, alături de care orice provocare sau examen a fost ușor de depășit. În ceea ce privește profesorii, îi stimez pe toți foarte mult atât pentru devotamentul lor față de această meserie, cât și pentru tot bagajul de cunoștințe și experiență pe care ni l-au oferit cu atât de multă pasiune. Datorită lor, dar și prietenilor pe care i-am întâlnit în cadrul acestui liceu m-am dezvoltat mult pe plan social și academic, fiind astfel pregătit pentru viitoarele etape ale vieții de student. Am iubit și voi îndrăgi în continuare acest liceu care m-a făcut să fiu ceea ce sunt astăzi.” (Dinu Dan Hostiuc)

Chimie: prof. Cojocariu Florin Ioan

„Dinu este acum student al Universității de Medicină și Farmacie ,,Grigore T. Popa” Iași și rămâne un model de ambiție și de perseverență pentru noi toți. Într-o lume tot mai sedusă de succesul facil și ostentativ, Dinu s-a dedicat neobosit, cu o maturitate care adesea i-a depășit anii, unor țeluri întemeiate pe munca serioasă și pe consecvență.

Cei patru ani de liceu au dezvăluit un tânăr exigent cu sine și cu ceilalți, cu o extraordinară disciplină a muncii, cu un puternic un simț al familiei și al comunității. Perfecționist și competitiv, a văzut în concursurile școlare un mod de a se verifica: în clasa a IX-a a obținut 100 de puncte din 100 la Concursul de chimie ,,Magda Petrovanu”, iar mențiunile obținute la etapa județeană a Olimpiadei de chimie, în primii doi ani de liceu și locul III la etapa județeană a Olimpiadei de biologie l-au motivat să aprofundeze studiul acestor discipline fascinante.

Deși în mod evident pasionat de științele naturii, Dinu a dovedit deschidere și spre alte domenii ale cunoașterii – cititor atent și sensibil, a contribuit cu observații pertinente la discuțiile desfășurate în cadrul orelor de limba și literatura română sau istorie.” (Prof. Andreea Șandru)

Hostiuc S.G. Dinu Dan
reușitei școlare, nr.46/2022 -
Bacalaureat 2022 Barometrul
Călătorie către succes

Colegiul

Alexandru cel Bun Gura Humorului

*** Mențiune Olimpiada de limba franceză.

*** Mențiune și locul II la Olimpiada de limba engleză.

*** Participare la Forumul Național de Dezbateri Academice (FNDA 2021)

*** Cambridge English Exam, nivel C2 (2021), Deutsches Sprachdiplom DSD, nivel B1 (2022).

*** Ambasador junior în cadrul programului EPAS - Școli ale Parlamentului European (2020 - 2022).

„Spiritul liber în gândire” este mesajul educațional al liceului, pe care Ilinca l-a internalizat și l-a promovat prin performanțe deosebite fiind șefă de promoție, în perioada 2018 - 2022. „Învățat este omul care nu termină niciodată de învățat." (Lucian Blaga)

Director:
Directori adjuncţi:  Prof. Condur
Lucia  Prof.
Diriginte:
Limba
Istorie:
Filosofie:
obținut la examenul de bacalaureat reprezintă suma tuturor zilelor și nopților pe care le-am petrecut studiind și pregătindu-mă pentru acel moment, dar mai ales reprezintă îndrumarea și încurajările profesorilor mei, fără de care cu siguranță nu aș fi putut ajunge în acest punct. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să îmi ating țelul!” (Ilinca Rusu) Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022
prof. Ursaciuc Mihaela
Liliana
Tudor Cristina Profira
prof. Gotcu Ortenzia
română: prof. Gotcu Ortenzia
prof. Botuşan Mihaela
prof. Rusu Daniel
- Călătorie către succes
Bacalaureat 2022
Rezultate școlare și extrașcolare

Director: prof. Nuţu Corina Silvia

Director adjunct: Cazac Gabriela

Diriginte: prof. Meliş Irina

Limba Română: prof. Ciobîcă Maria

Istorie: prof. Fărcuţ Eugenia

Logică: Prof. Mihoc Anamaria

„După aproape șase luni de la terminarea examenului de bacalaureat, sunt încântat să rememorez o parte din amintirile frumoase pe care le-am avut începând cu ultimul an de liceu. Spun o parte deoarece aș putea scrie o carte despre „călătoria” asta.

În primul rând, vreau să mulțumesc tuturor profesorilor, colegilor și prietenilor care m-au susținut și mi-au oferit sprijinul lor necondiționat. De fiecare dată când am avut nevoie de o rază de lumină, cineva a fost acolo pentru mine. Fără ei nu aș fi putut să am un astfel de rezultat.

Este important de știut că pentru mine, această odisee a început cu o motivație de nedescris. Încă dinaintea începerii clasei a 12-a îmi doream foarte mult să reușesc să-mi depășesc limitele, să fiu cea mai bună versiune a mea.

Pe tot parcursul acestui an școlar, am reușit să îmi direcționez atenția, timpul și inclusiv gândurile într -o direcție foarte clară, ziua de 20 iunie, ziua primei probe din cadrul examenului de bacalaureat. Indiferent că eram la ora de limba română sau la ora de educație fizică, mintea mea stătea cu gândul la acea zi și la ce aș putea face ca să îmi ating țelul. În acea perioadă am îmbrățișat pentru prima dată cu adevărat ambiția. Știam că dacă vreau să reușesc trebuie să cred în mine și în idealurile mele, drept urmare, am continuat să fac acest lucru, indiferent de vicisitudinile pe care le-am întâmpinat. Munca și devotamentul și-au spus cuvântul în cele din urmă și nu regret nici măcar pentru o secundă faptul că am luat această decizie.

Un rol cheie în această poveste l-au avut însă profesorii, oameni a căror sprijin nu l-aș putea răsplăti niciodată, indiferent de cât de mult aș încerca. Simpla lor prezență, alături de starea de spirit pe care o împărtășeau în clasă îmi dădeau speranța, dar și certitudinea că voi reuși. Cuvintele sunt de prisos pentru a-mi exprima recunoștința pe care le-o port acestor oameni și sper ca aceștia să fie mândri de mine, și nu doar pentru rezultatul de la examenul de bacalaureat.

În final, aș dori să las un citat care m-a inspirat întotdeauna: „Bunătatea adevărată este neapărat inteligenţă şi imaginaţie.”

Călătorie către succes

Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava
Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 -
Tenciu C. Marian Bacalaureat 2022

Bacalaureat 2022

Colegiul Naţional Eudoxiu Hurmuzachi

Rădăuţi

Director: prof. Puiu Adrian-Nicolae

Director adjunct: prof. Lăzărescu Luminiţa Mirela

Diriginte: prof. Leon Postolache Miriam

Limba română: prof. Anfimov Cristina

Istorie: prof. Puiu Adrian-Nicolae

Logică: prof. Florin-George Popovici

Pasionat de istorie, științe umaniste, 

Marele Premiu în cadrul Concursului de discursuri organizat cu prilejul Serbării Studențești de la Putna 150, cu lucrarea „Românii în Europa: între identitate și integrare” (august 2021); 

Premiul I la etapa națională a Concursului internațional de dezbateri în limba germană Jugend debattiert (2021); 

Primul elev din România care s-a calificat pentru faza finală a Olimpiadei Internționale de Istorie, desfășurată in orașele americane New York și Princeton (2022); 

Premiul I în cadrul Concursului național de eseuri filosofice „Din lumea Sofiei” (2022); 

În prezent, studiază Dreptul în cadrul UAIC din Iași, respectiv Politică, Administrație și Sociologie la Universitatea din Hagen (Germania).

Elev eminent, pasionat, cu precădere, de științele sociale și umaniste, Cosmin Țugui a fost un reper de performanță în educație, reprezentând spiritul erudit și enciclopedic specific ethosului hurmuzăchesc. Implicat și proactiv, perfecționist și profund, competitiv și altruist, Cosmin a manifestat constant sete de cunoaștere și dorință de autodezvoltare, excelența caracterizând rezultatele obținute de-a lungul întregului său parcurs educațional”. (profesor de istorie Puiu Adrian Nicolae)

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Director: prof. Dungeanu Daniela

Director adjunct: Greculeac Anca-Viorica

Diriginte: prof. Ciubotariu Mihaela-Iuliana

Limba română: prof. Ciobîcă Maria

Istorie: prof. Preda Lorin

Sociologie: prof. Sinescu Mihaela-Laura

Bacalaureat 2022

(Epictet)

Absolventă a Colegiului Național „Petru Rareș“ Suceava, profil umanist, specializarea științe sociale bilingv, română-engleză, 2018-2022.

Performanțele școlare și extrașcolare prin care s-a remarcat în timpul liceului sunt: obținerea certificatului lingvistic TOEFL IBT, care atestă cunoașterea limbii engleze; obținerea certificatului digital IC3; participarea la cursurile Academiei „Otzenhausen“ din Augsburg Germania și la competiții naționale și internaționale de dans sportiv.

„Pe parcursul liceului, Isabella s-a remarcat prin purtare exemplară, pasiune pentru dans și studiul limbilor străine, capacitate de a munci foarte mult, individual și în echipă. Deși a practicat dansul sportiv ca un hobby, talentul și pasiunea i-au permis obținerea de performanțe deosebite în acest domeniu. În prezent, este studentă a University of „California“ din Irvine, SUA, School of Humanity, specializarea film/media studies.” (diriginte, prof. Mihaela CIUBOTARIU)

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Colegiul Naţional Petru Rareș Suceava

Colegiul Naţional Ștefan cel Mare Suceava

Director: prof. Popescu Dan

Director adjunct: Hacman Gabriel

Diriginte: prof. Șandru Andreea Ionela

Limba română: prof. Șandru Andreea Ionela

Matematică: prof. Scutaru Constantin

Sunt mândră de faptul că am făcut parte din colectivul unuia dintre cele mai bune licee din Suceava, acesta având un impact

Am întâlnit oameni minunați, oameni au învățat lucruri noi, care m-au îndrumat și m-au ajutat să devin cea mai bună versiune a mea. A fi ștefanist nu înseamnă doar o uniformă, ci înseamnă să dai tot ce poți pentru a ajunge la performanță, pentru că (așa cum spunea domnul profesor de matematică) ,,noi constituim o elită.” (Alina Vișan)

Chimie: prof. Cojocariu Florin Ioan

„Alina Vișan este una dintre elevele strălucite ale promoției 2022, alături de care s-a format în cei patru ani la Colegiul Național ,,Ștefan cel Mare” Suceava. În prezent studentă la Universitatea de Farmacie și Medicină ,,Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Alina s-a distins prin perseverență și prin viziunea clară asupra a ceea ce dorea să realizeze. Om cald și echilibrat, cu un ascuțit simț al dreptății, și-a reprezentat colegii de clasă în Consiliul elevilor și a fost mereu atentă ca așteptările și problemele lor să fie discutate și soluționate.

Pasionată de matematică, a transformat participarea la concursuri și competiții de profil într-o modalitate fertilă de autodepășire: la concursul ,,Arhimede” a obținut premiul al III-lea în clasa a IX-a, iar la Concursul Național ,,Tehnici matematice” a participat în clasa a X-a și a obținut premiul 1 la etapa județeană.

În afara programului școlar încărcat, Alina a găsit timp pentru activități de voluntariat. Alături de organizația ,,Salvați copiii”, a participat la campanii de informare, a susținut în școli sesiuni de prezentare și ateliere destinate celor mici, în cadrul cărora s-a dovedit a fi un vorbitor extrem de persuasiv.” (Prof. Andreea Șandru)

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Bacalaureat 2022

Elevii care au obţinut media 10 la examenul naţional de Evaluare Naţională - 2022

Numele şi prenumele

Unitatea şcolară

Brumă P. Teodora Colegiul Național „Mihai Eminescu" Suceava

Curcă-Costan C. Sabina Colegiul Național „Ștefan cel Mare" Suceava Filimon I. Elisabeta Școala Gimnazială „Mihai Eminescu" Rădăuți

Lionte N. Amedeea Liceul Teoretic „Filadelfia" Suceava Purdila V. Daria Maria Școala Gimnazială „Ion Irimescu" Fălticeni

Tudose Gr. Eliza Miruna Școala Gimnazială „George Voevidca" Câmpulung Moldovenesc Varvaroi F. Sebastian-Adrian Colegiul Național „Ștefan cel Mare" Suceava Verciuc F. Albert-Ștefan Școala Gimnazială „Ion Creangă" Suceava Vicol C. Andrei Școala Gimnazială „Bogdan Vodă" Rădăuți

Elevii care au obţinut media 10 la examenul naţional de Bacalaureat - 2022

Numele şi prenumele Unitatea şcolară

Buculei S.S. Simina - Teodora Colegiul Național „Nicu Gane" Fălticeni

Buliga D.G. Miruna-Ștefana Colegiul Național „Petru Rareș" Suceava Butnaru E. Alexandru Colegiul Național „Petru Rareș" Suceava Căpusneac M. Daniela-Mihaela Colegiul Național „Petru Rareș" Suceava Cîrdei M.C. Lavinia Simona Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuți Horgot G. Andrei Gheorghe Colegiul Național „Mihai Eminescu" Suceava Hostiuc S.G. Dinu-Dan Colegiul Național „Ștefan cel Mare" Suceava Rusu D. Ilinca

Colegiul „Alexandru cel Bun" Gura Humorului Tenciu C. Marian Colegiul Național „Mihai Eminescu" Suceava Țugui P. Cosmin

Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi" Rădăuți Ududec M. Isabella

Colegiul Național „Petru Rareș" Suceava Vișan F. Alina

Colegiul Național „Ștefan cel Mare" Suceava

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes

Barometrul reușitei școlare, nr.46/2022 - Călătorie către succes Barometrul reuşitei şcolare Călătorie către succes Colectiv de redacţie: Grigore BOCANCI Petru CRĂCIUN Gabriel MATEI Lidia ACOSTOAIE Coordonator: Tatiana VÎNTUR ISSN 2344-6277 ISSN - L 2344-6277 Publicaţie bianuală Nr. 46- Anul X, 2022 Design şi tehnoredactare: Tatiana VÎNTUR Proiect finanţat de Consiliul Judeţean Suceava
Barometrul reușitei Școlare Călătorie către succes Nr. 46/ Anul X/ 2022
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.