Barometrul reușitei școlare nr.40

Page 140

Pagina 140

Barometrul reu și tei șc olare

Spune NU gândirii stereotipe prin teatru de umbre Prof. Ionela Diana DONCEAN Liceul Tehnologic Mihai Eminescu Dumbrăveni

Pornind de la vorbele înțeleptului Seneca, ar trebui ca fiecare dintre noi să reflecteze asupra rolului pe care îl avem în calitate de dascăli: să ne învățăm elevii să trăiască frumos, în armonie cu ceilalți și cu sine. Uneori, armonia este doar un ideal deoarece unii dintre elevi se confruntă cu probleme reale (agresivitatea părinților, hărțuire din partea colegilor, abuzuri), trăiesc drame doar de ei știute pentru că cei din jur sunt deseori prea ocupați, alteori indiferenți față de nevoile lor. Pentru că violența, sub toate formele ei, există, din nefericire, i-am ajutat pe elevi să descopere cum se pot apăra sau cum pot interveni pentru a-i proteja pe alții. Prin teatru, consider că elevii pot conștientiza mai bine care sunt comportamentele dăunătoare, le pot recunoaște și pot devini mai empatici.

„Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa: nu

interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.” Seneca

Teatrul de umbre este una dintre metodele utilizate în acest scop. Astfel, cu ocazia mobilității derulate în liceul nostru, în luna martie 2020, în cadrul proiectului „Preventing harassement and violence in EU schools”, elevii din trupa ROSE-ACT au prezentat piesa „Say NO to stereotypical thinking”. Protagonista piesei este Ana, o adolescentă de clasa a X-a, victima bullyingului colegilor, care are drept singură vină faptul că e cea mai bună la învățătură. Din nefericire, performanțele ei școlare stârnesc invidii și i se caută fetei diverse defecte, fapt pentru care este poreclită „Rățușca cea urâtă”. Ferită de pericole, sub pătura ei pufoasă, Ana evadează din realitate în lumea visului. În chipul Rățuștei cele urâte, adolescenta pleacă într-o adevărată aventură, pe parcursul căreia se întâlnește cu mai multe personaje literare: Alba ca Zăpada, Cenușăreasa, Frumoasa și Bestia, Quasimodo și Esmeralda, și, nu în ultimul rând, piticii. Fiecare dintre personaje o ajută pe protagonistă să înțeleagă că discriminarea are la bază gândirea stereotipă și faptul că, de multe ori, oamenii sunt prea superficiali și nu văd dincolo de aparențe. Rățușca se metamorfozează în lebădă, iar Ana, trezită de către mamă, se întoarce la viața reală cu încredere în ea: Am înțeles de fapt, că „nu-i nim ic dacă crești printre raţe, numai să ieşi dintr-un ou de lebădă!” De azi o să fiu o lebădă, și ce dacă nu or să mă vadă ei așa, eu așa o să mă comport! Astfel, teatrul de umbre i-a ajutat pe elevi să se identifice cu personajele prezentate, să recunoască diverse idei preconcepute care îi împiedică să-i vadă pe ceilalți așa cum sunt în realitate și să îi valorizeze. Cea mai importantă lecție, însă, a fost cea legată de atitudine, elevii înțelegând că trebuie să aibă încredere în ei, în calitățile lor. Fiecare individ este valoros prin sine însuși, trebuie doar să se descopere și să își regăsească în ei puterea de a merge mai departe. Adoptând o atitudine de învingător, nimeni nu va mai deveni o victimă! „Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai repede vei ști cum să trăiești.” [Johann Wolfgang von Goethe] Barometrul reușitei școla re, nr.40/2020 - Violența psihologică - bullying-ul


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.