SALONUL LITERAR
terţine danteşti, strofe safice, stampe bacoviene), apoi o lamentaţie, tot existenţială, asupra fragilei „alcătuiri umane”, care apare în „fragmente” și în „mii de combinări incongruente” (amintite în scurtul poem Caleidoscop), în expuneri discursive lungi cu accente de răzvrătire ironice şi satirice expresioniste, în retrospective sociogonice (cu o cuprindere şi a istoriei dramatice a creatorilor Mioriţei, imitată reuşit în Solie), care duc la imaginarea Omului virtual şi a călăuzelor arhaice. Netentat de mode, neprizat de critica postmodernistă, pentru care pare un tradiţionalist, Viorel Dinescu rămâne, în mod imprevizibil, după cum observă Theodor Codreanu, în canonul simulacrelor postmoderne prin chiar aparenta parodiere e danteismului, pe care-l părăseşte trecând la verslibrism.
Dincolo de formule, este un bun creator de atmosferă lirică, de „corelative obiective” prin împăcarea contrastelor şi moderarea tensiunii expresioniste. Dovadă e unul din cele mai realizate volume ale sale Asimptotă (2004), unde adâncei şi necunoscutei armonii transcendente i se asociază o armonie ciudată, generată de conştiinţa că ţintele râvnite „nebune” pot rămâne „niciodată atinse” sau atinse doar asimptotic, adică printr-o apropiere relativă, ca cea de iubita din poemul titular: „şi trupul tău cum strălucea prin ceţuri!/ Ca o promisiune sfântă-a nemuririi.../ Dar nu-ncercam prea mult să mă apropii/ Ştiind că sunt venit din altă lume/ Şi că minunile atâta timp râvnite,/ Se-ascund în vid prea mult/ când te apropii”. Cei doi Maeştri – Erosul şi Respingerea, sunt singurii care „Traduc transcendentalul scop în Fapte/ Însufleţind întunecatul Haos/ Cu flacăra subtilă-a existenţei” (Coborârea în forme). Theodor Codreanu ne-a pus la îndemână un florilegiu de poezii – erotice (danteşti), filosofice (heraclitene), scientiste (barbiene) –, care reprezintă sigiliul distinct al lui Viorel Dinescu în contextul poeziei româneşti de azi
ECATERINA CHIFU
IA ROMÂNEASCĂ Ia românească, mărgăritar ceresc,
Razele de soare, iubirea divină,
Păstrată prin veacuri în raiul românesc,
Ia românească, o mare de lumină,
Cunună de stele adunate-n şiruri
Aduce din veacuri vis de fericire,
Cu razele vieţii, mărturii iubirii,
Seamănă-ntre oameni atâta iubire,
Lasă prin veacuri dulce amintire,
O carte deschisă, cu multe mistere
Înfloreşte-n inimi pline de simţire,
Şi doruri nespuse, caldă înflorire.
Scrie cartea neamului cu mătase,
Ia românească, mărgăritar ceresc,
Purtată cu drag de fete frumoase.
Păstrată prin veacuri în raiul românesc,
Ia românească poartă crucea vieţii,
Cunună de stele adunate-n şiruri
Adunate-n albul moale al speranţei,
Cu razele vieţii, mărturii iubirii…
SALONUL LITERAR / 44
107 / iunie 2022
