ECATERINA CHIFU, IA ROMÂNEASCĂ

terţine danteşti, strofe safice, stampe bacoviene), apoi o lamentaţie, tot existenţială, asupra fragilei „alcătuiri umane”, care apare în „fragmente” și în „mii de combinări incongruente” (amintite în scurtul poem Caleidoscop), în expuneri discursive lungi cu accente de răzvrătire ironice şi satirice expresioniste, în retrospective sociogonice (cu o cuprindere şi a istoriei dramatice a creatorilor Mioriţei, imitată reuşit în Solie), care duc la imaginarea Omului virtual şi a călăuzelor arhaice. Netentat de mode, neprizat de critica postmodernistă, pentru care pare un tradiţionalist, Viorel Dinescu rămâne, în mod imprevizibil, după cum observă Theodor Codreanu, în canonul simulacrelor postmoderne prin chiar aparenta parodiere e danteismului, pe care-l părăseşte trecând la verslibrism.

Ia românească, mărgăritar ceresc, Păstrată prin veacuri în raiul românesc, Cunună de stele adunate-n şiruri Cu razele vieţii, mărturii iubirii, Lasă prin veacuri dulce amintire, Înfloreşte-n inimi pline de simţire, Scrie cartea neamului cu mătase, Purtată cu drag de fete frumoase. Ia românească poartă crucea vieţii, Adunate-n albul moale al speranţei,

Dincolo de formule, este un bun creator de atmosferă lirică, de „corelative obiective” prin împăcarea contrastelor şi moderarea tensiunii expresioniste. Dovadă e unul din cele mai realizate volume ale sale Asimptotă (2004), unde adâncei şi necunoscutei armonii transcendente i se asociază o armonie ciudată, generată de conştiinţa că ţintele râvnite „nebune” pot rămâne „niciodată atinse” sau atinse doar asimptotic, adică printr-o apropiere relativă, ca cea de iubita din poemul titular: „şi trupul tău cum strălucea prin ceţuri!/ Ca o promisiune sfântă-a nemuririi.../ Dar nu-ncercam prea mult să mă apropii/ Ştiind că sunt venit din altă lume/ Şi că minunile atâta timp râvnite,/ Se-ascund în vid prea mult/ când te apropii”. Cei doi Maeştri – Erosul şi Respingerea, sunt singurii care „Traduc transcendentalul scop în Fapte/ Însufleţind întunecatul Haos/ Cu flacăra subtilă-a existenţei” (Coborârea în forme). Theodor Codreanu ne-a pus la îndemână un florilegiu de poezii – erotice (danteşti), filosofice (heraclitene), scientiste (barbiene) –, care reprezintă sigiliul distinct al lui Viorel Dinescu în contextul poeziei româneşti de azi

Razele de soare, iubirea divină, Ia românească, o mare de lumină, Aduce din veacuri vis de fericire, Seamănă-ntre oameni atâta iubire, O carte deschisă, cu multe mistere Şi doruri nespuse, caldă înflorire. Ia românească, mărgăritar ceresc, Păstrată prin veacuri în raiul românesc, Cunună de stele adunate-n şiruri Cu razele vieţii, mărturii iubirii…

SCRISOAREA DE ADIO A LUI GABRIEL GARCIA MARQUEZ TRIMISĂ PRIETENILOR SĂI

„Dacă pentru un moment Dumnezeu ar putea uita că sunt o păpuşă de cârpă şi mi-ar da drept cadou o bucăţică de viaţă, aş profita de ea cât mai mult posibil. Nu aş spune probabil tot ceea ce gândesc,dar cu siguranţă aş gândi tot ceea ce spun. Aş da valoare lucrurilor, nu pentru ceea ce ele reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnificâ. Aş dormi puţin, aş visa mai mult, ştiind că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumină. Aş merge când alţii se opresc; m-aş trezi când alţii adorm. Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou încă puţină viaţă – m-aş îmbrăca cu simplitate, m-aş lungi pe burtă pe pământ, lipindu-mi de el nu numai corpul ci şi sufletul. Le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci când încetează să iubească. Unui copil iaş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe singur să zboare. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea. Am învăţat atâtea de la voi, oameni!... Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful muntelui, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care urci. Am învăţat că atunci când un nou născut strânge pentru prima dată, în mâna sa micuţă, degetul tatălui său, el îl prinde în capcană pentru toată viaţa. Am învăţat că un om nu are dreptul să privească de sus pe un semen al său, decât atunci când trebuie să îl ajute să se ridice. Sunt atâtea lucruri pe care le-am putut învăţa de la voi! Dar puţine îmi vor servi cu adevărat, pentru că atunci când ele vor fi fostaranjate în această valiză, care este viaţa mea, din păcate eu voi fi pe cale să mor. Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti!Dacă aş şti că astăzi este ultima dată când te văd adormind, te-aş strânge tare în braţele mele şi L-aş ruga pe Dumnezeu să îţi păzească sufletul. Dacă aş şti că acestea sunt ultimele minute în care te văd, ţi-aş spune “Te iubesc”şi aş ignora, ruşinat, că tu o ştii deja. Există întotdeauna un „mâine” şi viaţa ne dă o altă oportunitate de a face lucrurile bine; dar dacă mă înşel şi această zi este singura care ne-a mai rămas, mi-ar place să-ţi spun cât te iubesc şi că nu te voi uita niciodată. Ziua de mâine nu este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Astăzi ar putea fi ultima dată când îi vezi pe cei dragi. Nu mai aştepta, acţionează acum, pentru că s-ar putea ca “mâine” să nu mai vină niciodată şi cu siguranţă, vei regreta ziua în care nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi în care ai fost prea ocupat pentru a adresa celor dragi o ultimă urare. Păstrează-i aproape de tine pe cei pe care îi iubeşti; şopteşte-le la ureche că ai nevoie de ei; iubeşte-i şi poartă-le de grijă; fă-ţi timp să le spui „te înţeleg”, „iartă-mă”, „te rog”, „mulțumesc” şi toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunoşti. Nimeni nu-şi va aminti de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I lui Dumnezeu forţa şi înţelepciunea să le exprimi. Demonstrează prietenilor tăi şi fiinţelor dragi cât de mult înseamnă pentru tine.”