CORINA LIGIA PĂTRAȘCU, POEZII

NUNTA COSMICĂ

Mă ridic și mă îndrept din

tină. Și ador să zbor, plutesc fără odihnă. Mă-nvață, mă-nalță și m-alină Cu dor, fior, amor. Strânsoare fină.

Nu mă opresc din drum. Tu, numai vină! Mă-nalț în zbor, în dor, fior. Tu, vină! Iubind, iubită sunt, flacără vie! Mă-nvăluiești, lucind în poezie.

Alunec în culoare și mă-nvelesc cu ea, Culoare ce mă doare, când vine-n lipsa ta. Și mă prefac în roză, parfumu-mi picurând Pe-o adiere lină, prin suflet străbătând.

Suflarea-ți este blândă, pe chipu-mi tresărind, Și mângâierea-ți caldă, pe trupul meu arzând. Privirea ta străbate tot drumu-acesta lung O clipă. Doar o clipă, și ești la mine-n gând.

Am sens acum, în drumul către tine! Cu soare în privire, mănunchi de raze fine. Cu stelele din noapte, ce toate murmurând: „Iubirea ți-e aproape, iți face legământ!”

Și luna îmi zâmbește cu gingașă iubire, Și-mi dă șirag de perle. Din tine pân` la mine. Și oglindit în mare, întregul Cer ce cântă: „E nuntă. Nuntă mare!”, iar mirii se sărută.

Pământul, vesel, e în sărbătoare! Așterne primăvară și-mpodobind cununi, Copiii și-i cuprinde, la pieptul Ei, zicând: „Mereu să fiți iubire, în lume strălucind!”

CORINA LIGIA PĂTRAȘCU

RĂSPUNS

cerul nu deșiră încă stele candela e stinsă norii visează furtună armăsarii pur-sânge joacă macii înghițiți de jarul apusului

iubite, nu țin minte sărutul tău știu doar că inima mea te caută în inima macilor...

DESFRUNZITĂ

ah, toamnă... pune veșmânt pământului meu apusul închide-l cu pleoape de plumb păsările rătăcite nu mai pleacă în țările calde doarme, Soare, pat de frunze așază de-acum în păr oprește-mi desfrunzirea cu palmele tale

dar de-o veni stropește-mă cu vin și bea din cupa de argint numele meu

(din volumul de versuri, E timpul iubirii) mă doare, toamnă, să plângi puțin.

(din volumul de versuri, Vând rochie de mireasă)

EVADARE

M-am hotărât să fug în sfârșit am îndesat în buzunare tot în cel drept, un codru de pâine o nucă, hârtie rozhabar nu am de ce roz, un ruj în buzunarul stâng o cutie cu chibrituri, un nasture, o bomboană nu știu de ce am luat inima în pungă, o bucată de pământ.

(din volumul de versuri, Am doruri prea adânci)

NINA-ELENA PLOPEANU REGINA MARIA ȘI OAMENII VRANCEI, ÎN TIMPUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

Maria, a doua regină a României, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în Marea Britanie, ca fiică a principelui SaxaCobur-Gotha și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei. În anul 1892, la numai 17 ani, s-a căsătorit cu prințul Ferdinand, moștenitorul tronului României. În 1914, după moartea lui Carol I, într-un context intern și internațional dificil, cei doi au devenit regi. Datorită calităților sale deosebite, Maria a reușit să se facă iubită de români, care au denumit-o mama regina. La rândul său, și-a iubit sincer patria adoptivă și oamenii acestor locuri.Missi a fost una dintre cele mai frumoase femei din Europa vremurilor sale. Era cultă, avea înclinații artistice și către scris, de aceea i s-a spus și regina artist. Sensibilă și generoasă, îi plăcea să fie înconjurată permanent de oameni și de flori. Deși erau firi diferite și nu întotdeauna s-au înțeles perfect, regele Ferdinand îi admira voința, sinceritatea, vitalitatea și veselia. Maria i-a fost, de altfel, cel mai bun sfătuitor. El însuși recunoștea că regina înțelegea lumea mult mai bine. Ea l-a determinat să accepte intrarea României în primul război mondial alături de Tripla Înțelegere. După înfrângerile din 1916, și-a urmat soțul în refugiul din Moldova. Aici a fost aproape de soldați, i-a ajutat pe cei răniți și a amenajat cimitire pentru cei morți. În ziua de 27 octombrie/9 noiembrie 1916 se afla pe drumul dintre Tîrgu Ocna și Adjud. Din cauza drumurilor foarte proaste și a întunericului, Automobilul în care se afla regina și doamna ei de companie, doamna Mavrodin a fost implicat într-un eveniment rutier, a lovit un car încărcat cu fân. Din fericire, deși proprietarul carului și băiatul care îl însoțea au zburat prin aer, iar doamna Mavrodin s-a lovit strașnic la genunchi, nu a avut nimeni de suferit. În schimb carul a fost distrus în întregime. Vorbele frumoase ale reginei și despăgubirea în bani au aplanat incidentul nedorit. Regina descria astfel vizita la spitalul din Adjud. „Am ajuns la Adjud întro beznă deplină, e un orășel cu un spital mare al Crucii Roșii, care nu e tocmai un spital, ci mai degrabă o mulțime de paturi provizorii aranjate în mai multe case”. Deși vizita a avut loc pe neașteptate, i-am găsit pe doctori și pe doamnele care-i ajută la posturile lor. Mi-au lăsat o impresie bună, mărturisea regina în Jurnalul său. Tot de la regină aflăm că doctor chirurg era un tânăr ce se nuea Leonte, iar printre doamnele care ajutau la îngrijirea răniților se găsea și Chita Cherchez. Impresionată de faptul că pacienții erau în mare parte grav răniți, regina a trecut pe la patul fiecăruia și le-a dat tutun și cruciulițe. „Toți păreau a se bucura să mă vadă, scrie regina, chiar și cei mai suferinzi mă recunoșteau”. În martie 1917, primăvara s-a instalat destul de greu. Iarna și cortegiul său de zăpezi nu voiau să plece cu niciun chip. Viața mamei regine continua să se desfășoare între spitale, dimineața, iar după amiaza îi era plină de întâlniri cu oameni politici, cu personalități militare, cu medici și prieteni, care-i aduceau vești de pe front, din spatele acestuia sau din partea de țară ocupată, unde sub o piatră de mormânt îi rămăsese și fiul cel mic, Mircea. La 22 martie/ 4 aprilie 1917, Regina a primit-o pe Colette Plagino, doamnă de onoare a acesteia încă de la nunta cu principele Ferdinand. Nicola Plagino, născută Lahovary, fiica diplomatului Alexandru Emilian Lahovary, devenită vrânceancă prin căsătoria cu George Plagino, primul român participant la Jocurile Olimpice. Nepot al fanariotului AichachiPlagino și fiu al lui Alexandru Plagino ( la rândul său ginere al domnitorului Gheorghe Știrbey) deținea la Dumbrăveni ( localitatea Plaginești) o moșie uriașă de 60.000 de ha. Deoarece erau firi diferite, Colette și George Plagino nu s-au înțeles prea bine. Încă de la începutul marelui război, ea a lucrat ca voluntară la Spitalul

Brâncovenesc. În octombrie 1916, Societatea Națională de Cruce Roșie a României a luat hotărârea ca pe lângă fiecare tren sanitar să lucreze câte o echipă de doamne formată din infirmiere voluntare. Colette Plagino a fost numită șefa echipei sanitare nr.6, atașată trenului permanent nr.9.

La 28 martie 1917, a fost detașată împreună cu patru infirmiere la spitalul din Căiuți (Bacău), unde a îngrijit pacienții bolnavi de tifos. Pentru devotamentul și abnegația sa, la 15 iunie 1917, i s-a acordat ordinul”Crucea Regina Maria” clasa I. La 11 iulie 1917, în timp ce bătălia de la Mărăști era în plină desfășurare a cerut să plece pe front. A fost numită șefa echipei de infirmiere voluntare care funcționa pe lângă ambulanța Diviziei aIII-a din Armata a II a, la spitalul din localitatea Mușunoaiele. În tot cursul anului 1918, perioadă în care s-a întâlnit de mai multe ori cu regina, echipa sanitară condusă de Colette Plagino a participat la acțiunile Societății Naționale de Cruce Roșie pentru ajutorarea invalizilor și orfanilor de război, precum și a refugiaților din teritoriul ocupat. În primăvara anului 1917, la sfârșitul lunii martie, îmbiată de vremea frumoasă, regina și fiica sa Lisabetta au ieșit la o plimbare. Atrase de priveliștea frumoasă și de nucii superbi cele două s-au strecurat într-o livadă, ce la prima vedere părea pustie. La un moment dat, de nicăieri a apărut o femeie care s-a bucurat foarte mult s-o întâlnească pe Maria. I-a mărturisit că este moașă, refugiată din Focșani. După părerea ei întâlnirea cu regina a fost de-a dreptul miraculoasă. Refugiata din Focșani i-a mai spus că are vise profetice și că cea mai arzătoare dorință a ei era aceea de a o întâlni pe majestatea sa și a i le povesti. Pe 27 octombrie/9 noiembrie 1917 Regina Maria vizitează Valea Șușiței. În satul Câmpuri a asistat la o demonstrație de luptă, ce, deși simulată, părea cu adevărat o luptă reală cu tunuri, puști, mitraliere, grenade și tranșee. Apoi, generalul Mărgineanu a condus-o la postul lui de comandă de la Moșinoaia. Aici a văzut un întreg sat îngropat. Ca de obicei, a împărțit soldaților tutun. Regina a rămas mută de uimire în fața peisajului de pe drumul din pădure. „Culorile erau mag-

nifice, soarele apunea și întreaga pădure era toată o flacără de lumină aspră, ruginie, sumbră, în timp ce copacii și pământul aveau o culoare închisă, de aramă învechită”.

La Coțofenești și la Bicaz, înveșmântată în costumul românesc tradițional, a trăit aproape de țărani și a venit în întâmpinarea nevoilor acestora. Era neobosită. Colinda dealurile și luncile de unde se întorcea cu brațele pline de flori. În iulie 1918, așa cum menționează în Jurnalul de război, se afla la Bicaz. Împreună cu cei apropiați făcea diverse vizite prin satele din împrejurimi. Așa a ajuns și la Ruginești –Vrancea. Aici și-a făcut prieteni printre locuitori, mai ales printre cei nevoiași. Din același Jurnal aflăm că în ziua de 24 iulie/6august, regina a plecat cu Lili, domnișoara de onoare, cu fiica Lisabbeta și pictorul Stoica spre Ruginești. În timp ce Lisabbeta și pictorul imortalizau pe pânză chipul unui bătrân, ea s-a plimbat printre țărani: „Le-am văzut casele – scrie

regina – am vorbit cu ei, le-am ascultat necazurile și durerile și mi-am făcut peste tot buni prieteni….Urmată de o mulțime de țărani, am urcat până la o căsuță aflată mai sus de pantă și am stat acolo, admirând panorama și calmul serii”.

Pe 11 august 1918, familia regală, cei apropiați precum și toți miniștrii guvernului Marghiloman au sărbătorit la Bicaz ziua regelui Ferdinand. Regina, cu reținere, călcându-și pe inimă, a trebuit să stea de vorbă cu toți membrii guvernului rămași în capitală. Șeful guvernului a rostit cu acest prilej un discurs în care afirma că „viața este ca o piesă de teatru, comedie și dramă deopotrivă”. Spre seară, regina, Ileana și colonelul Boyle au făcut o plimbare cu automobilul. La Ruginești le-au vizitat pe cele două bătrâne, care deveniseră prietene cu majestatea sa. Din spusele reginei aflăm că cele două femei erau simpatice, volubile dar cam firave, motiv pentru care le-a adus mâncare bună și țigări. De altfel regina Maria avea în permanență cu ea tot felul de bunătăți, îmbrăcăminte și țigări pe care le împărțea celor cu care se întâlnea în peregrinările sale cotidiene. În Jurnalul său menționează că „ Priveliștea era mai frumoa-

să ca niciodată, seara era calmă, iar aerul nici prea cald, nici prea rece”.

Pe 1 septembrie Regina și cei din anturajul său au vizitat din nou Rugineștii, considerat un loc energizant și binecuvântat de Dumnezeu. Cu acest prilej au vizitat casele a numeroși rugineșteni printre care și casa celor două amice. Acestea au povestit cu multe vorbe și lacrimi despre faptul că au început să fie invidiate de consătenii lor pentru că se numărau printre favoritele reginei, care consemna în Jurnalul său că a asistat la niște scene destul de comice, un fel de râsul-plânsul în care se evidenția povara invidiei care este savuroasă, dar are și spini. Pentru a le împăca, regina s-a așezat pe pământul bătut de lângă una dintre colibe, le-a oferit țigări și a fumat împreună cu ele. Următoarea întâlnire cu Rugineștii și locuitorii acestui sat a aut loc pe 17 septembrie,când colonelul Boyle a cumpărat o vacă pe care a dat-o uneia dintre cele mai respectabile și conștiincioase femei sărace care trebuia să împartă lapte copiilor săraci. De asemenea a cumpărat și o casă pe care, după ce a refăcut-o și a denumit-o Ileana, a dat-o la trei familii de refugiați. Prietenul reginei a făcut și alte acte caritabile: a reparat acoperișuri, a reconstruit sobe, a dăruit porci și găini familiilor nevoiașe. Regina Maria le-a invitat pe cele două băbuțe la un adevărat picnic cu prăjitură cu rom, pâine cu unt și gem și nelipsitele țigări. Pe măsură ce știrile de pe front erau din ce în ce mai bune și anunțau victoria Antantei, starea de spirit a reginei și a celor din anturajul său se schimba. În vizitele pe care le-a făcut la Ruginești și în alte sate din zonă, regina era tonică, veselă și foarte bine dispusă. Băbuțele pline de umor îi asigurau confortul psihic atât de necesar în vremurile grele. După vizita din 2 octombrie 1918, Maria consemna în jurnal că cele două bătrâne sunt „o adevărată comedie”. Peste alte câteva zile, la 7 octombrie, o găsim pe regină, pe Ileana, pe Niki și pe colonelul Boyle la o anume familie Șerbu. Toți membri acestei familii au fost fotografiați în hainele lor de sărbătoare. Desigur, de la întâlnire n-au putut lipsi simpaticele femei. Spre sfârșitul lunii octombrie, când războiul era aproape de final și odată cu acesta se încheia și refugiul casei regale în Moldova, împreună cu Mignon și Ileana, regina face o vizită de rămas bun prietenilor din Ruginești, care, peste ani, vor avea ce să povestească nepoților. Referindu-se la eroismul de care regina Maria a dat dovadă în timpul primului război mondial, îndeosebi în perioada refugiului în Moldova între anii 1916-1918, Constantin Argetoianu scria în cartea Pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri următoarele: „… războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi… Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei regele Ferdinand nu a ratificat dezastroasa pace de la București, regina s-a așezat ca (o adevărată) ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”. Bibliografie selectivă Maria, Regina României, Jurnal de război 1916-1917, vol. I Editura Humanitas, 2014.Maria, Regina României, Jurnal de război 1917-1918, vol. II, Editura Humanitas, 2014.Maria, Regina României, Jurnal de război 1918, vol. III, Editura Humanitas, 2014. Maria, Regina României, Povestea vieții mele, Editura Rao, 2013. Maria, Regina României, Țara pe care o iubesc, Editura Humanitas, 2016. Regina Maria a României, Însemnări zilnice, vol.VI-IX,ditura Polirom, 2012.