SALONUL LITERAR DAN PERȘA.
IZVORÂREA DIN FIINȚĂ Prozopoetă... iată o numire nerevendicată de cineva până acum, din câte ştiu, deşi „prozopoemele” datează de ceva vreme, eu cunosc acest cuvânt de la Mircea Ţuglea, de la chiustengenii Cenaclului de Marţi, de la Grigore Şoitu, însă paternitatea vorbei, nu bag mâna în foc, ar putea fi şi a vreunui optzecist, sau poate datează chiar mai dinainte. Prozopoeme s-ar putea spune că scrie Tinca Tamaș-Pavel, dar ele nu seamănă, la început, în acele „Insomnii subiective”, cu prozopoemele poeţilor, care pornesc dinspre poezie spre proză, ci startul este proza, care, graţie unei libertăţi asumate, capătă valenţe poetice. I s-ar putea spune „proză liberă”, pentru că refuză logica şi determinismul prozei. Scormoneşte undeva spre adâncurile fiinţei, ca şi poezia, dar nu vrea să intre în matca unei forme fixe. Înlocuieşte logica prozei cu visarea şi trama epică o adânceşte într-o căutare a sinelui. I s-ar putea spune şi „proză visătoare”. Pentru că dă libertate viselor şi îşi asumă libertatea viselor. Sau „proză curgătoare”, pentru că nu se opreşte niciodată, este ca o apă curgătoare. Sau „proză muzicală”, pentru că aici cuvintele nasc un sound. Se înrudeşte cu suprarealismul, cu dicteul automat, deloc însă cu dadaismul (prea ideologic) şi, într-un sens larg cu onirismul. Dar mai bine să evităm acest cuvânt, onirism, fiindcă este deja revendicat în sintagma „onirism estetic”, cel al „creatorilor de vise”, deci cu un sens stabilit, fixat, în istoria literară. Pe când prozopoemelor Tincăi Tamaș-Pavel li se potrivesc mai degrabă cuvintele lui Proust: „să visezi tot timpul”. Dacă mă gândesc la literatura lumii, părintele unor astfel de scrieri trebuie că este Lautreamont. Prozopoemele dau permanent senzaţia că revendică anume ceva, dar nu-şi revendică, de fapt, decât libertatea. Libertatea de a scrie. Să scrii curgător. Fără poticniri în judecăţi, în raţionalitate. Ci ele, cuvintele, să fie mai degrabă SALONUL LITERAR / 20
o expresie a fiinţei. Totuşi, Tinca Tamaș - Pavel este la obârşie poetă şi nu rezistă total tentaţiei de a a-şi înrădăcina prozopoemele în poezie. Există o diferenţă, contează dacă porneşti prozopoemele din proză sau din poezie? Se pare că da, a porni din poezie implică o techne, o tehnică poetică, nu o curgere, ci o anumită respiraţie, care aduce sacadarea unui ritm poetic, aduce fixarea propoziţiei ca vers şi astfel obligaţia de a semnifica. Însă starea onirică rămâne şi de aici îndemnul:„Nu, nu te trezi!/Încă nu am terminat să îți spun despre/ce va fi”. Şi în continuare:„Nu vreau să-mi auzi gândurile, vreau/doar să le simți, să le trăieşti”. Nu gânduri, ci simţiri, trăiri, acestea sunt ale prozopoemelor Tincăi Tamaș-Pavel. Refuzând raţionalitatea, luciditatea, „conştiinţa mereu trează” (a lui Ulise) în favoarea cufundării în sensibilitate, într-un univers organic, trăind prin simţuri, pipăit, gust, miros, auz, văz şi se adaugă sentimentele, toate transformând lumea întro viziune ce nu reprezintă exteriorul, „scena lumii”, cum o numea Shakespeare, ci interiorul, lumea lăuntrului omenesc, lumea lăuntrului poetului ce scrie. Cine va fi citit poeme din trecut ale poetei, va fi văzut că ele se încastrau în riguroase versuri cu ritm şi rimă, „clasice”, cu un profund respect pentru convenţia poetică din vremea romantismului, dar iată o prefacere neaşteptată, o „modernizare” a poeziei, o renunţare la sprijinul oferit de ritmul „troheilor” şi săltăreţilor „dactili” şi o renunţare la sensibilitatea de împrumut, un împrumut, fireşte, eminescian, iar cum Eminescu îi conţine pe cei de dinaintea lui, un împrumut de sensibilitate paşoptistă. „Modernizare” este, desigur, un cuvânt destul de urât prin inadecvarea lui. De fapt, Tinca Tamaş - Pavel descoperă o nouă formulă poetică, altfel zis, găseşte modul de a-şi exprima propria sensibilitate, găseşte calea de a fi prezentă în cuvintele scrise de ea. Sunt sigur că „Insomnii subiective” va fi o carte iubită de cititori, pentru că aceştia, întotdeauna, au un simţit aparte pentru literatură, resping tot ce este formal, pentru a îmbrăţişa ce este autentic. Şi aici, în „Insomnii subiective” este Tinca Tamaş - Pavel autentică, aici se caută şi se regăseşte pe sine, aici îşi exprimă visele şi sentimentele, aici spulberă 107 / iunie 2022
