SALONUL LITERAR MAGDA URSACHE
PE CONTRASESNS CU CONTE (Articol preluat din revista Polemice, nr. 07 / 1 iulie 2021)
Spuneam, într-un foileton mai vechi din Acolada, intitulat România în programul cultural RABLA, că nerecunoaşterea valorilor de criticari (deviaţie semantică de la circari), incompetenţi cu tupeu, produce haos. Actualul proces al valorizărilor se face după ambiţie şi parti-pri-uri. Revizuirea, reexaminarea, regândirea trecutului sunt binevenite, dar după criterii precise. În caz contrar, revizuirea devine revizionism. Se lucrează după liste cu buni şi cu răi. La 130 de ani de la moartea lui Kogălniceanu, s-a omis să se scrie despre el, din pricina rolului său de „făclie naţională”, rol ironizat de te miri cine. Mihail Kogălniceanu ştia că fără arhivă (document) nu exişti ca popor. Trec zilnic pe lângă statuia lui din faţa Universităţii „Al.I. Cuza” şii văd mâna arătând dincolo de Prut. Ar fi spus omul din Cogâlnic? „Istoria e o seamă de gheşefturi mai mult sau mai puţin reuşite.” Nu, desigur. A spus-o un diplomat român, gândindu-se pesemne la o Clio re-coafată, care să servească celor convinşi de Lucian Boia că „viitorul nu se clădeşte pe trecut”. În Mircea Eliade aceiaşi criticari văd doar „megalomanie şi frustrare”. Proscrişii (citiţi: des-ţăraţii de nevoie), ca Vintilă Horia, Amăriuţei, Horia Stamatu, Ştefan Baciu, sunt încă neîntorşi în marile istorii literare. „Uriaşii de litere”, cum formulează Aura Christi, au încă poarta casei zăvorâtă. Ea însăşi se simte exilată, depeizată, din cauza detractorilor marilor valori (v. Acasă – în exil, Editura Ideea Europeană, 2016). Eminescu deranjează ca „exponent suprem al românismului”, în neştiinţa spusei lui Emil Cioran: „Fără Eminescu neamul nostru ar fi neînsemnat şi aproape de dispreţuit”. Altfel îl vede Boia: o SALONUL LITERAR / 16
făcătură, o născocire, un fake. Gyr şi Crainic sunt condamnaţi de odraslele cominterniştilor, primul dezamăgindu-i ca poet, celălalt dezamăgindu-i ca teolog. Ca şi V. Voiculescu, prea fundamentalist ortodox pentru atei. Discreditarea marilor personalităţi se face cu o incredibilă energie mediatică. În plină democratură (vocabula lui Pierre Hassner), sunt mulţi cei care vor să bage soarele-n sac, aşa cum ar zice Creangă. De-tabuizarea a fost pusă pe tapet de şcoala Boia, discipolii săi fiind mereu dispuşi să ne vadă popor de javre şi de idioţi, în frunte cu „idiotul naţional”, Eminescu, declarat, cu repetiţie, „realmente nul”. Istoria stă deseori cu minciuna la masă, poeziei şi prozei le place să facă trotuarul, iar premierul Cîţu scrie „esee”, pentru care – minune! – e recompensat cu o bursă în Străinezia. Posibil să ajungă şi-n „almanahe”, de vreme ce de la „succesuri” (creaţie EBA) încoace n-am întâlnit o mai mare schilodire a limbii române decât acest „esee”. Cum e omul e şi idiomul, ar exclama Gabriel Mardare, excedat de limba ce-o stâlcim la televizor. Radu Cosaşu avea altă vorbă: omul şi sindromul. Domnul Ghiţă de la Craiova are sindromul Călinescu, câţiva profesori de liceu au sindromul Sadoveanu, userista doamnă Chichirău are sindromul Goga. Şi câţi nu detestă tema eroilor şi a sacrificiului pentru etnie. Neomarxiştii recenţi, ca şi vechii marxişti, văd roşu când aud de neam, de trăsături etnice, de patrie, de eroi. N-ai alergie la etnie, cum cere trendul? Nu cauţi pete-n soarele marilor istorici, Iorga şi Brătianu, nu-ţi repugnă Marea Unire, îţi pasă de unitatea pământului românesc, atunci ajungi sigur pe lista neagră ca antieuropean. Ca şi cum nu poţi fi şi sincronizat cu Europa, şi, totodată, etnicist. Am spus listă neagră? Am călcat în strachina corectitudinii politice! Cum neagră, dacă nici şah n-o să se mai joace cu albele şi cu negrele? 107 / iunie 2022
