INTRODUCERE 1. Audiaţi textul.
Veşnicia noastră — limba moldovenească Cele mai dulci, cele mai adînci şi răscolitoare cuvinte de preţuire a limbii noastre, a limbii moldoveneşti le-au spus marii noştri înaintaşi. Bogdan Petriceicu Haşdeu a fost primul care a demonstrat că «limba este nodul cel mai puternic, dacă nu chiar temelia societăţii... Limba unui popor se identifică cu naţionalitatea lui, cu memoria părinţilor, cu leagănul, cu mama, de unde ea se şi numeşte «limba maternă». De aceea, cu ani mai tîrziu, la 1907, scriitorul moldovean Gh. V. Madan a publicat manifestul «Dreptul firesc şi sfînt al moldovenilor», în care cu nădejde şi credinţă demonstra: «Avem dreptul să cerem ca în şcolile de la ţară să se înveţe «limba moldovenească»: acesta este dreptul cel mai sfînt şi mai firesc al oricărui popor, fiindcă limba strămoşească este pentru un neam ceea ce este pentru un om tatăl şi maică-sa şi cînd părinţii noştri au fost din neamul moldovenesc şi au vorbit limba moldovenească, cînd maicile noastre ne-au învăţat să ne închinăm şi să ne rugăm lui Dumnezeu în limba moldovenească, noi n-avem dreptul, nu ne lasă inima să ne lepădăm de ea, căci lepădîndu-ne de limba părintească, de neamul nostru ne lepădăm... ». Cu atît mai mult, că din primii ani de existenţă a Statului Moldovenesc, de la Bogdan I întemeietorul pînă în zilele noastre, pe parcursul a 650 de ani, mărturiile vremii ne demonstrează că unde s-ar afla moldovenii, unde i-ar fi aşezat soarta, ei păstrează «luminoasă conştiinţa unei Patrii — Moldova, a unui norod — moldovenesc, a unei naţii — moldoveneşti, a unui neam — mol6
