Stigma HIV se termină cu noi: Ghid metodologic

Page 33

Managementul de caz al persoanei care trăiește cu HIV în România Autoare: Alina Dumitriu

Managerii de caz ajută pacienții să navigheze în sistemele de îngrijire de sănătate și servicii psiho-sociale. De asemenea, ei ajută clinicienii să coordoneze și să implementeze planul de îngrijire al clientului, colaborând cu acesta, atunci când este posibil. Managerii de caz care lucrează în domeniul HIV oferă educație și monitorizare esențială clienților și familiei acestuia, pentru a se asigura că aceștia înțeleg importanța respectării tratamentului și păstrarea programărilor atât de rutină, cât și de specialitate, oferind o gamă largă de servicii centrate pe clienți, care fac legătura între aceștia și serviciile psiho-medico-sociale. Bine de știut Potrivit Administrației Serviciilor de Abuz de Substanțe și Sănătate Mentală (SAMHSA) din SUA, 70% din persoanele care trăiesc cu HIV (PLWIH) au suferit traume, iar PLWIH sunt de douăzeci de ori mai predispuse să aibă traume, comparativ cu populația generală. Aceste experiențe traumatice au un caracter social, comportamental, economic, și consecințe asupra sănătății care sunt experimentate în mod disproporționat. Abilități și cunoștințe ale managerului de caz Managerul de caz ar trebui să stăpânească destul de bine următoarele abilități și cunoștințe, esențiale pentru gestionarea complexității nevoilor și condițiilor medicale ale PLHIV:   Terminologie medicală asociată cu cazuri de HIV sau SIDA   Medicamentele utilizate pentru tratamentul sau prevenirea HIV și afecțiunile asociate   Proceduri comune de laborator asociate cu îngrijirea HIV și semnificația rezultatelor   Legile și reglementările privind viața cu HIV   Obținerea și menținerea accesului la asistență medicală primară și tratament.   Obținerea și menținerea accesului la medicamente antiretrovirale.   Menținerea și respectarea tratamentului antiretroviral.   Ajutarea pacientului să (re)devină autonom, să își păstreze locul de muncă, să revină la un trai cât mai apropiat de cel de dinaintea diagnosticului (dar mai sănătos și lipsit de riscuri, dacă e cazul).

33


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.
Stigma HIV se termină cu noi: Ghid metodologic by Accept România - Issuu