Alchemia 1 / 2019 - Urzeli

No. 1 - martie 2019

Urzeli Tehnoredactare / concept grafic: Sasha Segal

Redactare, corectură: Otilia Rossetti, Robert Novac, Dana Weiss

Grafică, fotografie, colaj: Michael Schwartz, Zina Stein, Filomela-Elena Bucur, Obafa Onema, Peter Pusztai, Anath Hanit, Erica Weisz Schweiger, Gabriela Năftănăilă Levenţu, Ana Barton, Sasha Segal

Fotografie şi grafică stoc: Shutterstock | Pixabay | Wallpaper.net | Onepixel, etc.

Grafica de copertă şi interior: Sasha Segal

ALCHEMIA

alchemia No.1 - martie 2019

sumar Schimbarea la faţă

6

Urzeli

11

Ultima pagină

221

Liviu Antonesei

14

Emil Brumaru

Ana Barton

26

Trei ore cu Emil Brumaru

Daniel Wolf

114

Apocalipsa din Silos

Elena Malec

142

Gobelin

Laurenţiu Artim

166

Un veac de Bauhaus

1

alchemia No.1 - martie 2019

Claudiu Komartin

29

Până la încheierea stagiului pământean

Nistor Tănăsescu

35

Alchemia

Ioan Şerbu

41

Firul roşu

Adriana Chidu

57

Translucid

Julien Caragea

58

Un tablou

Daniela Hendea

81

Şiretricks

Adrian Creţu

88

Instrumentar pentru a scrie o poezie

Emanuel Pope

109

Din punctul suprem de vedere al vieţii

Sasha Segal

110

Cuvânt

Gabriela Ana Balan

127

Pod

Raluca Faraon & Bogdan Donose

130

Scrisori – Îndreptar epistolar

Silviu Dachin

135

Adândălade

Elena Katamira

162

Ea

Josiane LeBlanc

163

#poezii_din_realitatea_imediată

Marcica Belearta

164

Poezii necuvântătoare

2

alchemia No.1 - martie 2019

Emanuel Pope

111

Valery Oişteanu – Femei ale Marocului

Şerban Foarţă

121

Balada bailivului Jean Regnier

Paul Vinicius

145

Max Ritvo – Romanţă liniştită

Cindrel Lupe

183

Bernard Dimey – Curul soră-mii

Şerban Foarţă

31

Textúri Isadoriene

Septimiu Pan

43

O mică neînţelegere

Iris Dan

62

Idei pentru reuşita unui banchet funebru

Raul Sebastian Baz

92

Femeie aşteptând

Cătălin Borangic

124

Urzeala dacilor

Maria Cecilia Nicu

131

În dodii

Em Sava

136

Iarnă în vară

Veronica Pavel Lerner

154

Urzeli şcolare

Dana Fodor Mateescu

174

O fustă mai găseşti, dar un prieten, greu

Emanuel Pope

189

Mortul

3

alchemia No.1 - martie 2019

Colţul grafic

38

Peter Pusztai

Erica Weisz Schweiger

76

Fibre vii

Urzeli urbane

96

Michael Schwartz, Sasha Segal, Zina Stein

Obafa Onema

148

Arborele vieţii

Gabriela Năftănăilă Levenţu

158

Inima reginei

Filomela-Elena Bucur

222

Mascota anului

Cuvânt înainte

197

Premiul 1 - Otilia Rossetti

202

Premiul 2 – Tamás Mihók Premiul 3 – Octavian Perpelea

204

Locul 4 – Cătălin Borangic

208

Locul 5 – Laurenţiu Artim

210

Locul 6 – Silviu Dachin

214

Locul 7 – Mihai Ispas

218 220

206

Locul 8 – Jeanine Mitu

4

alchemia No.1 - martie 2019

sans

S 5

alchemia No.1 - martie 2019

Century Gothic Century Gothic Bold

6

alchemia No.1 - martie 2019

gâlceava serifelor cu

7

y bun de tipar

poezie articol dificil la mărimi mici, în copii neclare, sau pe ecrane cu rezoluţie proastă

simplu

8

alchemia No.1 - martie 2019

alchemia No.1 - martie 2019

Georgia Bold Georgia Italic Century Gothic

rezland

9

alchemia

alchemia No.1 - martie 2019

10

alchemia No.1 - martie 2019

11

alchemia No.1 - martie 2019

Concursului de cărĹŁi imaginare

12

alchemia No.1 - martie 2019

Emil Brumaru

13

alchemia No.1 - martie 2019

Bătălia cu şi pentru Emil Brumaru Basarabia, Moldova, Bucovina, Moldova

14

alchemia No.1 - martie 2019

15

alchemia No.1 - martie 2019

O cosmogonie scrisă pe mantaua lui Cehov

16

alchemia No.1 - martie 2019

17

alchemia No.1 - martie 2019

Nevinovata utopie

18

alchemia No.1 - martie 2019

Prezentare

19

alchemia No.1 - martie 2019

Dulap

Dulapul ĂŽndrăgostit

20

alchemia No.1 - martie 2019

O anti-mimesis radicală şi o întâmplare sosită din memorie

21

alchemia No.1 - martie 2019

Apocrifă

22

alchemia No.1 - martie 2019

23

alchemia No.1 - martie 2019

Conjurația imbecililor

24

alchemia No.1 - martie 2019

25

alchemia No.1 - martie 2019

26

alchemia No.1 - martie 2019

27

alchemia No.1 - martie 2019

28

alchemia No.1 - martie 2019

gellu naum

29

alchemia No.1 - martie 2019

30

alchemia No.1 - martie 2019

În ceea ce priveşte sfârşitul Isadorei, e cazul, domnule, să vi-l reamintesc (cu vorbele poetului Cocteau): “Une longue écharpe”/“Un châle [rouge] qui la détestait…” …Pentru că uneia ca ea, mecanicele urzitoare vor fi decis să nu-i ursească un simplu fir uniliniar, fie şi dacă preasinuos (cum fu acela al Ariadnei, ce este unisensul însuşi), dar o reţea întreagă, şi anume, cu mâini paciente şi integre, şalul (ei) lung, ca o greşală.

E ceea ce, în ocurenţă, fac eu însumi, urzind, bătând, de-a lungul şi în lat, în strânse de(n)se linii, o ţesătură de cuvinte, pe canavaua albă, negre: şalul (meu) strâmt, ca o greşală.

Cu toate că, la urma urmei, nu ursitoarele moire, nici credincioasa Penelope, cu trama-i mult prea dilatorie, dar, mai curând, Arachne ar fi totemul nostru, urzindu-şi ea, din propria-i mâzgă, pânze febrile şi alegre: şalul radial (al ei), ca o greşală.

31

alchemia No.1 - martie 2019

Arachne, domnule, şi, la rigoare, Philomela, cea care, în muţenia-i, întreţese, într-o textură albă, semne roşii (indiciu al sacrilegiului tereic, – al castităţii ei nemaiintegre): şalu-i strigând la cer, ca o greşală. ** Care e, totuşi, fraza însăşi ce s-ar (căci i s-ar) cuveni să fie scrisă de zece, de o mie, de zece mii de ori, greşind-o, pe alocuri, din extenuare sau distracţie, dacă nu chiar cu dinadinsul: pentru a lua-o iară şi iarăşi de la capăt, ca pe un pensum infinit (ceea ce înseamnă, latineşte, “câtul de lână ce-i datoare să-l toarcă, într-o zi, o sclavă”, – cu care, ca “textieri”, ca textori, aducem, iată, cel mai mult!); nu, însă, doar ca penitenţă, nici pentru-a-i da, într-astfel, curs grafomaniei noastre subsidiare, dar de dragul torsului în sine, – cu fir când gros, când mai subţire, deşurubându-se din (c)a(i)er, rupt, întrerupt, reînnodat, dus şi întors, şi stors de sensuri, contorsionat, urzit, ursit, (re)modelat şi modulat, – usque ad extremum vitae diem? ** Nu, nu cred, domnule, că poate să existe ceea ce înşivă numeaţi odată, într-o epistolă, “le chiffre des étoffes”; ci nu din cauza, să zicem, a (implicate-ntr-însele cu totul, inseparabile de ele) culorilor avându-şi “cheia” lor (după cum şi florile au una), dar întrucât aceste artefacte, trădându-şi, uneori, vocaţia, preluând subit iniţiativa şi

32

alchemia No.1 - martie 2019

devenindu-ne ostile, nu pot să aibă decât post eventum: omoruri, suiciduri, catastrofe, semnificaţii proprii (pe lângă trista faimă de bune, mult prea bune, conducătoare, domnule, de moarte).

Numele lor, altminteri, şi, nu o dată, ele înseşi, evocă ţări, cetăţi defuncte, continente, vagi adieri (primă)văratice, persoane (persoane dragi), flori scumpe sau... nimic. (Şi totuşi, a iubi pentru el însuşi, exempt de fetişisme, eresuri, conotaţii, un lenaj, un lenj, un dejalen; a vedea într-un polog de andrinopol, aidoma unor copii teribili, un semn de rău augur, de “neoguri”: prologul unor crâncene istorii; a afirma despre cutare Clitemnestră că este “galeşă şi calmă ca 2 m de mătase albă”1; a te încrede-n cânepă, în in; a nu avea încredere în moaruri; a spune că “trocheele sunt stambe”2 sau stampe: imprimate/imprimeuri; a fi aspru şi băţos ca organdiul, – şi tot pe-atâta,-n rest, de străveziu; a iubi, pentru frumoasele lor nume, atlazul, lastra, belacoasa, buhurul, filendreşul, serasirul; a te mira că nu auzi pe nimeni spunând că-i place să viseze, în timp ce foarfecile-i intră, cu amploare, într-un cupon de şantung consistent.) _______________________ 1 Cf. Tristan Tzara, Œil.

2 Cf. M. Eminescu, Cum negustorii din Constantinopol.

33

alchemia No.1 - martie 2019

** Cu gându,-n fine, la domnia voastră, voi fi schiţat această paralelă (în care stofele aflate, îndeobşte, într-o relaţie de contrarietate, cum roşul-oranjul-galbenul-albastrulverdele-indigoul-violetul, ajung într-una de fla-grantă contradicţie, ca aceea dintre alb şi negru): MĂTASE vs. CATIFEA Opacitatea, moliciunea, căldura, insonoritatea, „blana” acesteia din urmă vs. transparenţa (relativă), răcoarea şi asprimea (relative), foşnetele (cel de frunză moartă, cel de friabilă elitră), adierile celei dintîi; animalitatea catifelei vs. spiritualitatea (relativă): evanescenţă, vaporozitate, porozitaze (cf. “aer”; ba, prin hazard lingvistic, chiar “gază”) a mătăsii, – vermut, liqueur, vin greu vs. şampanie (o muselină franţuzească nu poate fi decât moussante!); cârtiţă vs. libelulă; tactognozia catifelei vs. perceperea auditivă a mătăsii. A mătăsurilor, – căci textilul ăsta e defectiv, de fapt, de singular, el putând fi crep, fai, tafta, brocart, rips, voal ş. cl. De unde şi relativismul, adică treptele, gradaţia, întinsa şi subtila gamă a atributelor mătăsii; ca şi “entropica”-i tendinţă ca, pe măsură ce devine tot mai opacă şi mai moale, mai caldă şi mai insonoră, să se convertească-n catifea.

34

alchemia No.1 - martie 2019

35

alchemia No.1 - martie 2019

36

alchemia No.1 - martie 2019

37

alchemia No.1 - martie 2019

Peter Pusztai

“Straturi de amintiri�

38

alchemia No.1 - martie 2019

39

alchemia No.1 - martie 2019

40

alchemia No.1 - martie 2019

41

alchemia No.1 - martie 2019

“Krav Maga�

42

alchemia No.1 - martie 2019

Se apropia bine de 60 de ani şi era considerat un om calm şi echilibrat, rece. Unii îl suspectau chiar de faptul că e total lipsit de sentimente, ceea ce nu era adevărat, doar că avea personalitate de introvertit, lăsa greu să i se citească ceva pe chip. Pe la spate vecinii şopteau că lucrase... şi făceau un semn cu două degete la umăr. Nu ştia nimeni exact, dar nu prea îi suflau în borş.

El în schimb, ştia. Anii lungi de serviciu şi trecerea bruscă în rezervă îl afectaseră. La ultima testare psihologică fusese diagnosticat cu o formă uşoară de paranoia. Oricum, niciodată nu fusese un geniu. Gândea lent pentru anumite standarde, de aceea nici nu ajunsese prea sus. I se recomandase să evite alcoolul şi şocurile emoţionale şi îl azvârliseră ca pe ultimul gunoi. Trecuse rapid prin protocolul descărcării informative, predase armamentul, nici măcar la ăla nu mai avea dreptul în calitate de pensionat medical, semnase contractele de confidenţialitate cu clauze ce îi puteau afecta până şi rudele, nu numai pe el, şi din clipa aia îl uitaseră toţi, ca şi cum n-ar fi existat. Îl îngropau. Aşa cum la rândul lui o făcuse cu alţii. Şi odată cu el tot ce ar fi putut spune.

Nu putea afirma că era nemulţumit de viaţa lui. Se cam lăsase, însă, în voia sorţii şi ajunsese la vârsta asta să fie singur.

43

alchemia No.1 - martie 2019

Trecuse prin mai multe divorţuri, avea chiar şi un copil pe undeva, nici nu mai ştia bine pe unde. Acum probabil era mare, cu copii la rândul lui. Paternitatea pentru el însemnase plata unei pensii alimentare, obligaţie de care se achitase corect, deşi uneori cu obidă, trăgând de fiecare leuţ în instanţă, pentru că avea impresia că banii sunt pentru fosta nevastă, nu pentru copil.

Ieşise recent la pensie şi o parte din lumea lui dispăruse odată cu mediul în care lucrase. Dintr-o dată realizase că nu mai are nimeni nevoie de el. Se trezea dimineaţa şi-şi dădea seama că gestul său e inutil, nu-l aşteaptă nimeni, niciunde.

O vreme profitase de linişte şi se izolase oarecum, nu prea mai ieşea din casă. Încerca, de fapt, să uite şi să liniştească astfel ochii încă aţintiţi asupra lui. Îşi comanda totul, mâncare, apă, ţigări. Chiar şi cumpărăturile lunare le făcea online. Îşi permitea, ştia şi de unde să o facă, să fie sigur pe ce primea. Avea pensie bunicică, ceva bani puşi deoparte şi un venit constant din închirierea unei garsoniere pe care o deţinea într-un bloc vecin. Numai singurătatea nu o putea alunga cu bani, companie nu avea unde să comande. Iar de prostituate nu se atinsese toată viaţa, nu avea să înceapă acum. Fusese plecat din ţară cu anii, prostituatele fiind de multe ori singurele legături feminine ce-i erau permise, dar el nu înţelegea sexul golit de orice fel de sentimente. Începuse să se îngrijească mai puţin, stătea zile întregi cu aceleaşi haine şi nebărbierit, când se vedea întâmplător în oglindă, se mira singur de cât de mult se schimbase. Îmbătrânea. Nelinişti interioare, pe care nu le înţelegea şi nu le putea controla, începuseră să-l macine.

44

alchemia No.1 - martie 2019

Într-o zi, un prieten venise pe la el să-i ceară nişte bani şi-l certase: – Cum, bă, un om cu situaţia ta să decadă în halul ăsta? E plină lumea de femei şi tu stai şi-ţi plângi de milă p-acilea?

– Cum, unde? Întrebase timid, să ies aşa, pe stradă, la agăţat, la vârsta mea, parcă nu-i de mine...

Oricum, pe stradă era învăţat să treacă neobservat, nicidecum să epateze.

– Ce stradă, băi, dobitocule, în ziua de azi totul se întâmplă pe Facebook. N-ai cont de Facebook nu exişti, nu eşti pe piaţă, cum se spune, nu contezi. Şi îi făcuse la repezeală un cont de Facebook, ca la carte, cu o fotografie mai veche în care arată bine, singura, de altfel, găsită prin casă. O descriere interesantă şi detalii din care să reiasă inclusiv situaţia materială destul de încurajatoare pentru o eventuală privire mai atentă, completau profilul.

Tot amicul îi strânsese un mic cerc de prieteni, printre care şi câteva dudui care corespundeau tactic, subliniind faptul că îi face o mare favoare permiţându-i accesul la “rezerva” lui strategică.

La început intrase pe cont sporadic, neînţelegând prea bine principiile interacţiunii virtuale. Pentru el funcţionau aceiaşi inhibitori ca în viaţa reală, aceleaşi reguli de politeţe, care spuneau că nu te bagi în seamă cu oameni pe care nu-i cunoşti. Mai ales că în meseria lui nu vorbea cu nimeni. Erau alţii care “făceau vorbele”.

45

alchemia No.1 - martie 2019

I se părea că încalcă intimitatea cuiva dacă intră să citească sau să dea un like la câte o postare drăguţă. De comentarii nici nu se punea problema.

Apoi, treptat, îşi regăsise o pasiune din tinereţe, fotografia, şi începuse să iasă mai des din casă, surprinzând cu mult talent instantanee urbane, ori din natură. Postase pur şi simplu, fără vorbe şi fără să editeze, iar succesul relativ îl încurajase. Îşi cumpărase un aparat scump, urmase un mic curs online de fotografie şi lucrările lui deveniseră din ce în ce mai reuşite.

Timid, nu oferea niciodată explicaţii cu privire la fotografii, nu răspundea la comentarii şi-şi ţinea mesageria blocată în permanenţă. Talentul deosebit şi misterul ce plana în jurul lui, îl făcuseră interesant inclusiv pentru doamne care în mod normal nici nu s-ar fi uitat la el, la o intersectare oarecare prin viaţa reală.

Faptul că nu trecea la atac, aşa cum erau ele obişnuite cu majoritatea “bizonilor” care le abordau frust şi mitocănesc, ba mai mult, lăsa impresia că le ignoră, le intriga şi le incita în acelaşi timp, mai ales că unele îşi manifestau făţiş interesul în comentarii.

Pe Marlena o remarcase în timp, venea constant la postările lui, iar comentariile îi erau discrete, atent gândite, în uşoara disonanţă faţă de celelalte. Fără să vrea, avea impresia că recunoaşte nişte tipare, că vorbele acelea sunt piesele unui puzzle pe care încă nu îl vedea în ansamblu.

Apoi se obişnuise şi renunţase la idee, aruncând vina pe afecţiunea lui psihică.

46

alchemia No.1 - martie 2019

O vreme se tatonaseră. Deşi o plăcea, el nu îndrăznise mai mult de câteva saluturi şi urări formale la diverse ocazii, considerând că diferenţa de aproape 15 ani dintre ei e mult prea mare. În cele din urmă ea preluase iniţiativa şi lucrurile evoluaseră rapid din acel moment.

Peste vreo lună venise la el în oraş, sub un pretext oarecare, un târg de carte la care amândoi semnalaseră că vor participa, şi acolo se văzuseră prima dată.

Povestea se transformase treptat în una de dragoste. În iarna ce a urmat, ea s-a mutat la el timp de două luni, până după sărbători. Fuseseră cele mai frumoase două luni de care îşi aducea aminte. Marlena se dovedise o gospodină desăvârşită şi o amantă fierbinte, cu erotismul dezlănţuit al vârstei când deja a sunat clopoţelul şi nu mai e nimic de pierdut. Ca o adevărată femeie crescută la malul mării, era lipsită total de inhibiţiile în care el se complăcuse toată viaţa, iar asta îl ajutase mult să le depăşească. Îi luminase casa austeră, transformând-o într-un cămin cald şi primitor, împodobit cu toată simbolistica zglobie a sezonului şi cu parfumul prăjiturilor copilăriei. Prezenţa ei fizică devenise o necesitate, chiar şi atunci când se fâţâia aparent fără rost, în ritualuri feminine greu de înţeles pentru el. Sau poate mai ales atunci.

Aveau timp şi tot ce le trebuie, el nu dăduse înapoi de la nicio cheltuială, în ciuda faptului că ea nu-i ceruse niciodată ceva în mod direct. O ascultase îndelung, seri la rând, era o plăcere să urmăreşti însufleţirea cu care îşi expunea proiectele, visele, felul luminos în care îşi vedea viitorul.

Timpul trecuse repede şi din păcate, ea avea o situaţie complicată. Încă mai locuia cu mama ei, care suferea de o 47

alchemia No.1 - martie 2019

maladie ce impunea prezenţa permanentă a unui însoţitor, iar pentru aceste două luni libere Marlena reuşise cu greu să convingă o mătuşă să îi preia atribuţiunile. Stătea în casa bătrânească a familiei, promisă ei dacă are grijă de bătrână, într-o localitate turistică de la malul mării. Visa să o transforme într-o pensiune adevărată la un moment dat, însă resursele financiare lipseau cu desăvârşire, din cele două cămăruţe pe care le închiriau vara, abia strângeau să supravieţuiască până la următorul sezon.

La începutul lui ianuarie Marlena plecă, lăsând în urma ei un gol pe care el îl resimţi imens. Se transformase. Solitarul conspirat avea nevoie de un om. *** Au continuat să ţină legătura telefonic şi pe Facebook, dar pentru el asta nu mai era suficient. Cum, necum, simţea că o iubeşte şi într-o zi, făcu primul gest spontan din viaţa lui, se urcă în maşină pe nepusă masă şi plecă să o vadă.

Sfârşitul de martie îl făcu să se îndrăgostească subit şi de locuri, de străduţele pustii, unele încă pietruite, de faleza mai blândă decât în alte părţi, de plajele nesfârşite în absenţa oamenilor, de golfurile ferite, ascunse ochiului necunoscător, vechi bolte de ancoraj pentru braconieri, de bătrânele barcazuri. Şi evident, din ce în ce mai profund, de Marlena.

Câteva zile au fost de ajuns să decidă că vrea să rămână cu ea. S-a întors în oraş şi într-o săptămână a vândut apartamentul în care se simţea deja străin, a cumpărat cel mai frumos inel pe care îl găsise de-a gata, şi într-o seară, la 48

alchemia No.1 - martie 2019

malul mării, şi-a cerut iubita în căsătorie. Iar ea a acceptat fără ezitare.

Imediat s-au apucat de treabă, au demolat parţial, extins şi consolidat casa veche, ridicând un etaj deasupra, cu opt camere de închiriat, iar la parter au amenajat un mic magazin la stradă şi apartamentul matrimonial. Diferenţa de temperament îi ajută să se înţeleagă foarte bine, când ea se aprindea, o liniştea el cu calmul său, când el era prea bleg, îi punea ea jar sub fund.

Pe la începutul lui august construcţia era aproape gata, magazinul funcţiona, dar la etaj lipseau încă finisajele.

Rataseră sezonul cu pensiunea, însă nu-şi făceau griji, se puteau descurca. Plus că în octombrie era programată nunta, aşa că hotărâră să se oprească pentru moment.

Nemaifiind în niciun fel legat de oraşul său, a vândut şi garsoniera, cu toate că notarul îl privise puţin ciudat şi mormăise: – Aveţi grijă, domnule, aveţi grijă...

Lui însă, prins cu alte gânduri, îi scăpase complet această remarcă aproape şoptită şi sensurile ei nebănuite.

Banii i-a pus bine, într-un cont comun cu ea, pentru cheltuielile ce aveau să urmeze. După această ultimă etapă, viaţa s-a mai liniştit un pic. Îşi făcea de lucru pe lângă magazin. Mai un drum până la engros după marfă, mai la vânzare, când băiatul de noapte era liber, sau ea era prea ocupată cu pregătirile de nuntă. Visa să poarte un costum popular în loc de rochie de mireasă şi confecţionarea unuia se dovedise mult mai complicată decât păruse la prima vedere.

49

alchemia No.1 - martie 2019

De Facebook aproape uitase, rar mai posta câte o fotografie, şi aia făcută în grabă, cu telefonul mobil.

Se apropia septembrie şi în una din zilele sfârşitului de sezon se întâlnise prin staţiune cu vechiul său prieten, cel care îi schimbase complet viaţa în urmă cu un an, deschizându-i ochii şi contul virtual. La început ăsta se cam codea, nici acum nu-i restituise suma împrumutată şi părea că nu înţelege motivele efuziunii şi entuziasmului cu care era întâmpinat.

Pe măsură ce pricepea povestea prietenul se umflă în pene, supraevaluându-şi meritele în vederea maximizării profitului, la care începuse să spere, dincolo de anularea datoriei. În cele din urmă se înfundaseră într-o cârciumă şi cum el nu prea bea, se făcuse pulbere. Nu-l lăsase prietenul din mână până nu îi băuse ultimul ban.

Ajunsese acasă în creierii nopţii, Marlena îl aştepta nervoasă şi îngrijorată. Când îl văzuse în ce hal e, sărise cu gura pe el.

Degeaba, n-aveai cu cine te înţelege, devenise arţăgos, o înjurase: – Du-te fă-n... mă-tii de aici, că eu te-am făcut om... după care o bruscase cu un gest al mâinii.

Asta declanşă o criză de nervi din partea Marlenei, rămasă cu sechele de la un tată beţiv şi violent. Sări la el să-l gherăie şi-l dădu afară din curte, aşa cum era, ţipând după el: – Să nu te mai prind la mine în curte, beţivul dracului, că te rup cu bătaia şi chem şi poliţia!

Prea beat să mai riposteze, plecă pe străzi fără să înţeleagă prea bine ce se petrece. La marginea comunei se prăbuşise, 50

alchemia No.1 - martie 2019

iar dimineaţa îl găsise zăcând în şanţul care delimita localitatea de terenurile agricole din jur.

*** Zorii zilei picară ca un duş de gheaţă în capul lui. Realiză brusc că din punct de vedere juridic, în clipa aceea, era un boschetar fără casă, în chiloţi de sport, maieu şi papuci, fără acte, fără bani, pe un câmp de la marginea unui sat cu care, cel puţin din punct de vedere legal, nu avea absolut nicio legătură.

Mintea lui de om care nu făcuse aproape niciodată gesturi definitive, iar când le făcuse erau cu adevărat finale, nu putea admite că în interpretarea unui coleric un astfel de gest nu are deloc aceeaşi greutate. Treptat, dezastrul pe care şi-l imagina căpătase proporţii epice. Se simţea hărţuit, vânat şi se întorcea treptat la vechile obiceiuri. Prefera să rămână în marginea satului pentru că avea impresia că oricine din localitatea aceea îl cunoaşte şi îl va turna, iar rudele Marlenei vor veni după el şi-l vor căsăpi fără milă. În tinereţe, când se ascuţea lupta de clasă, “dispăruse” şi el câţiva, ştia cât de uşor ajunge un om să nu-l mai găsească nimeni în veci, mai ales în regiunea asta aproape pustie şi ciuruită ca un şvaiţer.Devenise lucid, sau cel puţin aşa credea, rememoră dintr-o cu totul altă perspectivă cele întâmplate în ultimul an. Punea totul cap la cap într-o altă logică. Apariţia prietenului în momente cheie nu i se mai părea întâmplătoare, iar legătura lui cu Marlena se contura din ce în ce mai evident. Cum putuse să facă o astfel de greşeală, investise acolo de bună voie, e adevărat, dar nu avea absolut nicio dovadă. Pentru celeritate, autorizaţia de construire 51

alchemia No.1 - martie 2019

fusese obţinută pe vechiul număr cadastral, practic pe numele mamei ei, proprietatea urmând să se regleze ulterior. Şi totuşi, de ce mai făcuse tot circul acela cu nunta şi costumul popular? Nu înţelegea...

Măcar de n-ar fi apucat să vândă şi garsoniera. Îşi aduse aminte avertismentul voalat al notarului şi-şi dădu seama că nici măcar banii aceia nu-i putea accesa, neavând niciun act. În schimb, Marlena putea. În urechi îi răsunau ţipetele ei în timp ce îl gonea şi treptat i se înfiripă ideea că e victima unei conspiraţii şi că fusese înşelat.

Cinci zile se furişase, timp în care delirul i se accentuase.

Uneori, în din ce în ce mai rarele moment de echilibru şi de adevărată luciditate, realiză că deja din a treia zi îl mai caută şi alţii, nu numai neamurile. Cunoştea, aruncase telefonul într-un canal colector, dacă nu dorea să-l găsească cineva, nu-l găsea nici dracu. Mâncase numai corcoduşe din gară, noaptea, când avea curaj să se apropie. A cincea noapte nu mai rezistă. Trebuia să facă ceva să scape de acolo. Se furişă în sat şi sări gardul în curte. Casa scufundată în beznă şi magazinul închis îi întăriră impresia că aici nu-i pasă nimănui de soarta lui. În hol găsi pantalonii lungi şi o cămaşă cu care fusese ultima dată la cumpărături. Spre norocul lui în buzunarul de la spate avea portofelul cu acte şi o sumă mică de bani. De pe etajeră luă cheile de la maşina lui, o rablă pe care o avea de mulţi ani, poate prea mulţi.

Ar fi putut să ia cheile de la maşinuţa ei cea roşie, nouă nouţă, pe care i-o făcuse cadou, în definitiv tot el o plătise, dar îi era teamă să nu fie acuzat de furt. Se strecură afară şi ieşi pe poartă cu hainele în braţe. Satul pustiu, sezonul se încheiase.

52

alchemia No.1 - martie 2019

Pe drum spre ieşire surprinse privirea măcinata de Alzheimer a bătrânei. Era aşezată în curte, pe şezlongul unde stătea toată vara. Avu senzaţia că-l mustră şi că aude un şuierat gâtuit: – Fugi...

Părăsi satul în goana maşinii, trebuia să ajungă undeva, oriunde, la poliţie, dar nu la poliţia din localitate... sau la ai lui, dar la cine, primise interdicţie să contacteze. Să povestească, să ceară un sfat... ce prostie, ce să vorbeşti cu ăia? Trebuia să se descurce singur. Nu cunoştea bine zona, mai ales noaptea, aşa că se rătăci. Găsi în cele din urmă o benzinărie prăpădită, în pustiu, puse câţiva litri de benzină şi de restul cumpără biscuiţi săraţi şi o sticlă cu apă. Era lihnit şi deshidratat, dar nu-i plăcuse mutra benzinarului aşa că plecă mai departe.

Pe drumul îngust şi prost, prin beznă, lovi la un moment dat un bolovan ajuns cine ştie cum în mijlocul drumului. Unul dintre cauciucuri explodă, iar sistemul de frânare cedă. Reuşi cu greu să controleze maşina şi să o oprească din inerţie, ajutându-se de frâna de mână şi de toate tehnicile de condus pe care le cunoştea.

Coborî din maşină. Era plin de sânge, se lovise cu capul de parbriz şi avea o tăietură adâncă în frunte. De jur împrejur, beznă, nicio lumină. Într-un moment de raţiune decise că trebuie să se odihnească. Îşi curăţă rana cu apă minerală şi o pansă cu maieul, păstrând cămaşa, care probabil încă nu figura la semnalmente. Mâncă ceva şi se hidrată, apoi se urcă în maşină şi încercă să adoarmă. Îşi murmură de câteva ori:

53

alchemia No.1 - martie 2019

– Mâine o să fie bine, mâine mă duc acasă... Bine, bine, acasă, dar unde?

Simţea că ceva nu se leagă, că-i scapă ceva, dar în cele din urmă organismul cedă şi adormi răpus de oboseală. *** În noaptea aceea Marlena se culcase furioasă. Habar nu avea în ce circumstanţe se îmbătase al ei, nici n-o interesa. Dacă ştia că e prost la băutură trebuia să se abţină. Nu-şi făcea griji, apare el, dimineaţa, abia aştepta să-i mai tragă o săpuneală.

A doua zi nu apăruse. Pe seară începuse să se îngrijoreze. Îşi sunase neamurile şi începuseră să-l caute. Nici urmă...

A treia zi se dusese la postul de poliţie să reclame dispariţia.

Băieţii veniseră la faţa locului să ridice probe biologice în vederea prelevării de ADN şi o fotografie mai recentă.

Avea sute, mii, atât în format electronic, cât şi pe hârtie fotografică. Dar niciuna cu el. Absolut niciuna. Omul fără chip, trebuiră să se mulţumească cu cea de la profilul de Facebook, veche de cel puţin zece ani şi neclară, descărcată de Marlena în rezoluţia de doi bani pe care o oferă saitul.

A patra zi deja îl căutau cu câinele de urmă pe coclauri şi scafandri în mare. Cineva, nu se ştie cum, mobilizase forţe importante, probabil se temea de o defectare, ori dispariţia unui fost membru al Serviciului Z (a cărui existenţă o negaseră în permanenţă) chiar şi a unuia sărit de pe fix, ar fi putut crea o problemă imensă.

54

alchemia No.1 - martie 2019

Dar Marlena nu avea de unde să ştie, zicea că aşa-i caută pe toţi, cu câini, scafandri şi elicoptere, cum văzuse ea la televizor, odată. Plângea degeaba, încontinuu, nu înţelegea şi nici nu avea cum să înţeleagă. În dimineaţa în care constatase dispariţia hainelor şi a maşinii se mai liniştise. Era viu. Anunţase pe toată lumea şi căutările încetaseră. Aşteptau să apară pe undeva.

Apoi, pe la prânz, venise la ea şeful de post, să o anunţe că îl găsiseră. Făcuse pană şi adormise în maşină, oprit chiar pe o linie de cale ferată industrială, la vreo 30 de km de sat. Noroc că mecanicii îl observaseră la timp şi reuşiseră să frâneze.

Mai multe nu ştia nici el.

Se urcaseră repede în maşina ei şi porniseră grăbit la faţa locului. Marlena conducea fericită şi plină de speranţă, încă plângând. Când au ajuns în apropiere, văzu maşina, dar un poliţist în uniformă neagră antitero le blocă accesul. Nişte oameni în combinezoane albe se învârteau preocupaţi prin zonă. De jur împrejur, pustietate cât vezi cu ochii.

Al ei dormea în maşină, cu capul pe spate, rezemat de tetieră. La jumătatea gâtului se căsca o gaură imensă, de la o ureche la alta. Incizia fusese sălbatică, toate arterele şi tendoanele fuseseră secţionate, inclusiv traheea. Tăietura era aproape chirurgicală, cu continuitate, dintr-o singură mişcare de la stânga la dreapta. Practic capul se mai ţinea în câteva resturi de piele de la ceafă şi în vertebrele coloanei, una dintre ele atinsă adânc de tăiş.

55

alchemia No.1 - martie 2019

Mâna dreaptă era plină de sânge. Din palma căzută în poală şi întredeschisă, se iţea lama cutterului cu care desfăcea baxurile când venea cu marfă de la engros. Arăta ridicol de mică în comparaţie cu proporţiile dezastrului anatomic pe care-l provocase.

Mâna stângă mototolea în pumnul strâns fotografia Marlenei, pe care o purta permanent cu sine în portofel.

Realizase în cele din urmă că indiferent ce mai face de aici înainte, n-o să-i ierte nimeni momentul de rătăcire şi exhibiţionism. Nu ştia ce urmează, aşa că îşi folosise ultimele resurse de luciditate încercând să distingă în întuneric trăsăturile ei. Pentru ultima oară.

Undeva într-un birou, cineva ştampilă sec o coală de hârtie.

Picase testul. Caz închis.

56

alchemia No.1 - martie 2019

57

alchemia No.1 - martie 2019

(Predică rostită spre dimineață, ușor înfrigurat, pisicilor)

(Tutuială de

circumstanță)

58

alchemia No.1 - martie 2019

(Techno pentru camionagii. Ștergătoare de parbriz cosind ploaia)

(Felinar jumate cu alcohol)

rătundului)

(Atracția irezistibilă a

59

alchemia No.1 - martie 2019

pieptănați)

fanfarei)

(Avatari, ceva mai

(Turmă de oi așteptând sosirea

60

alchemia No.1 - martie 2019

61

alchemia No.1 - martie 2019

Rețete, toalete și idei de conversație

Un ospăț îmbelșugat Zidurile cele mai greu de trecut dintre religii nu sunt legate de probleme doctrinare, pe care cei mai mulți nu le cunosc, nu le înțeleg și nici nu vor în mod special să le cunoască, ci de practici și rituri: forme fixe pe care le-a văzut fiecare în casa părinților săi și pe care le consideră singura modalitate valabilă de a face lucrurile. Și chiar dacă cineva e suficient de liberal sau flexibil pentru a accepta, mintal, că mai există și alte modalități valabile, reacția sa afectivă la aceste practici va fi una de excludere, variind între condescendență și repulsie.

62

alchemia No.1 - martie 2019

Riturile funebre stârnesc probabil emoțiile cele mai violente. Popoare care-și incinerează morții le disprețuiesc pe cele care-i îngroapă, argumentându-și disprețul cu descrieri plastice ale procesului de descompunere. Cei care practică înhumarea au o plăcere considerabilă în a relata că Gangele este plin de resturi de cadavre incinerate incomplet, care plutesc la suprafața apei împreună cu coroanele de flori și cu lumânările flotante. Și câte și mai câte… În religiile care practică înhumarea – în cele trei religii monoteiste adică – variantele preferate sunt percepute ca definitorii, ca explicând anumite trăsături dezagreabile de caracter atribuite celuilalt, și în primul rând ca făcând conviețuirea familială și socială suportabilă. Exemple din propria mea familie îmi vin în minte: Una din surorile bunicii mele materne, Tante Betty, a decis la un moment dat să se căsătorească cu un tânăr catolic pe care-l cunoscuse la Viena și cu care părea să se potrivească din diverse puncte de vedere. Părinții ei muriseră, deci nu mai risca vreo opoziție serioasă pe tema diferenței de religie. Pe lângă aceasta, prăbușirea Imperiului Habsburgic la sfârșitul primului război mondial, prăbușirea lumii pe care o cunoștea, prăbușirea băncilor în care se afla dota ei au transformat-o într-o persoană care a știut de foarte curând că nu se poate bizui decât pe ea însăși – nu pe alți oameni și nu pe Dumnezeu. La vârsta de 18 ani a plecat la Viena, unde a învățat meseria de modistă. Cu puținul pe care-l câștiga se ducea la operă și la filarmonică.

63

alchemia No.1 - martie 2019

Era frumoasă, inteligentă, plină de umor – și foarte dură.

Voi mai povesti despre ea. Ceea ce voi povesti acum e că, în ciuda independenței ei, a simțit totuși nevoia să se consulte cu o rudă în vârstă în privința căsătoriei prospectate și să elogieze calitățile tânărului. Bătrâna a ezitat îndelung, după care s-a pronunțat: “Toate bune și frumoase, Betty, dar gândește-te ce-o să se întâmple dacă pe băiatul acesta drăguț îl lovește damblaua și moare. Va trebui să-l îmbraci în costumul lui cel mai bun și să-l ții trei zile pe masă.”

Acest argument nesofisticat s-a dovedit a avea o greutate mai mare decât s-ar fi putut bănui. Evreii, care consideră contactul cu moartea impur, se străduiesc să-și îngroape morții chiar în ziua decesului, într-o ceremonie rapidă, fără multe ornamente, care i se pare unui creștin stranie și brutală. Evreii se dau înapoi de la practica machierii, dichisirii și expunerii cadavrului, pe care o privesc ca pe o dublă profanare: atât a mortului, căruia i se cuvine să fie returnat în pulberea din care este constituit, cât și a celor vii, care trebuie feriți de impurificare.

Tante Betty a abandonat ideea căsătoriei, s-a întors în Suceava ei natală și a deschis un atelier de mode, care a prosperat. Avea enorm de mult de lucru, și e amuzant că o mare parte din comenzile ei erau legate de înmormântările notabililor creștini.

64

alchemia No.1 - martie 2019

În asemenea ocazii, nu numai membrele familiei notabilului decedat, dar și toate doamnele din oraș comandau pălării mari cu voal negru, care trebuiau terminate în cele trei zile până la înmormântare.

Tante Betty nici nu se ducea acasă în zilele acelea, rămânea în atelier după plecarea lucrătoarelor, fasona, însăila și cosea până-i cădea capul pe masă, iar dimineața se spăla pe față cu apă rece și o lua de la capăt.

Cu toată graba și tensiunea, Tante Betty a început, din motive evidente, să aibă cea mai înaltă apreciere pentru înmormântările creștine și să le desconsidere pe cele evreiești, unde, după spusele ei, era de ajuns să-ți arunci o broboadă pe cap ca să te poți prezenta onorabil la cimitir.

Cred că descrierea de workaholic i se potrivea. Și la fel ca mulți workaholics, nu avea timp pentru o viață socială. De la rude mai îndepărtate am auzit că ar fi avut câteva relații cu bărbați (termenul folosit a fost “a avut amanți”), dar nu s-a căsătorit decât spre 40 de ani, cu un bărbat foarte înstărit care avea un magazin de galanterie la Rădăuți.

Până la deportarea în Transnistria au condus împreună acest magazin, iar în anii comunismului, după ce magazinul și tot ce posedau le-a fost “naționalizat”, li s-a permis, pentru că erau deja în vârstă, să deschidă un atelier de pălării, principalii lor clienți fiind țăranii din satele din apropiere. A murit foarte bătrână, aproape oarbă, aproape până la sfârșit cu acul în mână.

65

alchemia No.1 - martie 2019

Dacă Tante Betty s-a speriat de ideea căsătoriei cu un catolic, din motivul riturilor funerare, sora ei mai mare Amelie (Melie) s-a arătat mai curajoasă, sau poate mai indiferentă. După ce logodnicul ei a căzut pe frontul italian, ea a plecat la Paris, cred – nu știu detaliile exacte – și a devenit infirmieră la Crucea Roșie.

A cunoscut acolo un elvețian, cu care s-a căsătorit și cu care a trăit într-o localitate idilică undeva pe malul lacului Geneva. Surorile o vizitau adeseori în perioada dintre cele două războaie mondiale. În copilăria mea ascultam fascinată poveștile despre Elveția, care mi se păreau aproape la fel de fantastice ca basmele Fraților Grimm. Unul din lucrurile greu de conceput pentru mine era că, procedural, pregătirea unei vacanțe în Elveția nu prezenta mai multe complicații decât a uneia la Vatra Dornei, de pildă. Mătușile citau adeseori expresii dialectale elvețiene și dădeau exemple menite să ilustreze mentalitatea locală, pe care, spre regretul lor, Melie părea s-o fi adoptat. La una din vizitele lor au avut ocazia să participe la înmormântarea unei persoane din localitate.

La ieșirea din cimitir, oamenii s-au îndreptat spre casa decedatei, pentru ospățul funebru. Surorile au fost șocate. “Și tu te duci acolo, Melie?”, au întrebat-o, iar ea a dat un răspuns a cărui naturalețe și seriozitate încapsula tot abisul care se crease între ele. “Natürlich. Nach dieser ganzen Aufregung gehört sich ein herzhafter Schmaus.” Adică: “Desigur. După toată agitația asta se cuvine un ospăț îmbelșugat.”

66

alchemia No.1 - martie 2019

Limba era altă limbă, deși fiecare cuvânt era inteligibil.

Termenul “Schmaus” este arhaic, folosit în general numai în mod ironic, pentru o masă la care nu se mănâncă, ci se înfulecă. (Am căutat traduceri ale termenului în română și am găsit “chef” sau ”bairam”.) În dialectele elvețiene, care ca toate dialectele conțin numeroase cuvinte mai mult sau mai puțin dispărute din limba standard, termenul s-a păstrat probabil în sensul său primar, de ospăț, fără nicio conotație de lipsă de măsură sau de ignorare a bunelor maniere.

Mătușile, desigur, nu s-au dus la acel Schmaus, și nu din motive de kashrut, ale cărui reguli de mult nu le mai respectau; dar a întinde o masă după moartea cuiva li se părea cultural inacceptabil. Nu așa se făceau lucrurile în comunitatea evreiască de la Suceava. (Desigur, dacă Tante Betty ar fi avut o firmă de catering și nu un atelier de mode, poate ar fi ajuns să aprecieze și acest aspect al înmormântărilor creștine.) *** Riturile funerare evreiești conțin sfâșierea (simbolică) a hainelor și acoperirea (simbolică) a capului îndoliatului cu cenușă. La moartea mamei mele, sfâșierea hainelor a constat în desfacerea foarte delicată a cusăturii de la umăr a jachetei pe care o purtam, așa încât să poată fi reparată fără nicio daună; căci hainele se obțineau greu, costau mult și trebuiau respectate. (În Israel, în schimb, cu serviciile funerare dominate de o ramură fundamentalistă a 67

alchemia No.1 - martie 2019

iudaismului, sfâșierea hainelor se ia în serios; drept care îndoliații principali se duc la înmormântare cu cele mai proaste cămăși, de care nu le va părea rău pe urmă.) Înmormântarea – cum am spus, foarte succintă – este urmată de șapte zile de Shiva, adică ședere, numite astfel pentru că se șade (sau ar trebui să se șadă) direct pe podea: probabil un rit extrem de vechi, descris și în Biblie, și nu numai în cazuri de moarte (iat-o pe Tamar, fiica regelui David, sfâșiindu-și hainele și aruncându-se la pământ jelindu-și soarta după ce fusese violată de fratele ei). Dar n-am văzut pe nimeni șezând direct pe podea; în comunitatea în care am crescut se ședea pe un taburet jos, iar în Israel se șade pe canapele, în fotolii, pe scaune și pe ce se mai poate.

Nu are loc nici un Schmaus pregătit și organizat, dar lumea vine să condoleze și aduce mâncare de tot felul: și mâncare gătită pentru a scuti familia îndoliată de grijile de fiecare zi, dar în general gustări și băuturi răcoritoare, pentru ca vizitatorilor să li se poată oferi întotdeauna câte ceva.

Prietena mea decedată Eva era coproprietară a unei mici afaceri de expediere de cadouri din Statele Unite în Israel: de aniversări, de sărbători, dar și în caz de moarte.

Partenera ei din Statele Unite primea comenzile, iar prietena mea cumpăra aici produsele și se îngrijea de expedierea lor la familii. De la ea am aflat că în familiile evreilor orientali nu se duc pateuri și fursecuri la moartea șefului familiei, ci dimpotrivă produse de bază: făină, zahăr, orez, ca pentru a asigura văduva și orfanii că nu

68

alchemia No.1 - martie 2019

trebuie să-și facă griji; comunitatea le va asigura subzistența.

Un obicei frumos și mișcător – și extrem de patriarhal.

(Dar ce să-i faci, moartea bărbatului a fost întotdeauna percepută – pe drept sau pe nedrept – drept catastrofă care pune în pericol supraviețuirea fizică a familiei. Îmi vine în minte un monument ridicat de Regina Victoria în memoria Prințului Albert, conținând cuvintele: “văduva ta și sărmanii tăi orfani”. Doliul ei a fost fără îndoială sincer și a durat o viață întreagă; însă referirea la “sărmanii orfani” are o tentă grotescă, sugerând asociații cu romanele lui Dickens.) *** Voi descrie acum cea mai bizară vizită de condoleanțe pe care am făcut-o vreodată. Eram pe vremea aceea, cooptată de Eva, membră a unui grup care se întrunea o dată pe lună ca să joace Trivia. De cele mai multe ori, întrunirile acestea erau găzduite de un cuplu de aficionados, Becca şi Yura, care cumpărau cărțile specializate cu întrebări și răspunsuri, dar foloseau și material auxiliar, ca de pildă rubrica de Trivia din suplimentul de sfârșit de săptămână al ziarului Haaretz și întrebări traduse de Yura din limba rusă (căci era și membru al unui cerc de Trivia în rusă, potrivit afirmațiilor lui, mult mai avansat decât cel în ebraică).

69

alchemia No.1 - martie 2019

Amândoi erau divorțați, cu copii mari, amândoi lucrau la bancă și amândoi erau membri ai societății Overeaters Anonymous (umbla vorba că de-a lungul vremii Becca şi Yura se îngrășaseră şi slăbiseră cu un total de o jumătate de tonă, dar în perioada respectivă amândoi se aflau în partea de jos a curbei si chiar “sponsorizau” alți mâncăi anonimi).

Când tatăl Beccăi a murit, ne-am dus desigur şi la înmormântare, şi la shiva. Am găsit o casă plină de oameni de o vârstă foarte înaintată – tatăl era un personaj destul de cunoscut, dirijor al unui cor bulgar, pe care-l conducea cu autoritate, deși, dupa cum ne-a spus Becca, nu știa să citească notele.

Sosirea noastră a reprezentat o vădită ușurare pentru Becca; un motiv de a se îndepărta puțin de muzicienii amatori din corul bulgar şi de spectatorii acestora şi de a-și depăna propriile ei amintiri. De obicei o persoana foarte timidă, care dincolo de răspunsurile de la Trivia şi de descrierea programului de 12 puncte de la Overeaters Anonymous nu prea avea nimic de spus, de data asta Becca era pusă pe confidențe.

Foarte repede am ajuns la începuturile relației ei cu Yura, ilustrate și cu fotografii din acea perioadă. Fotografiile arătau două persoane aproape perfect sferice; la Becca sfericitatea era accentuată de un breton și de niște pantofi cu botul rotund și cu barete.

70

alchemia No.1 - martie 2019

Și iată ce-a ieșit la iveală: cei doi se cunoscuseră, așa cum era usor de ghicit, într-un cerc de Trivia. Yura era atunci proaspăt divorțat şi împărțea un apartament cu un amic pe nume Alex, care juca şi el Trivia uneori, dar mai mult lipsea, pentru că pasiunea lui reală era șahul şi participa regulat la tot felul de turnee.

Când relația dintre Becca şi Yura a început să devină serioasă și Becca a sugerat conviețuirea ca pas ce se impune, Yura i-a spus că are o înțelegere cu Alex, și anume că dacă o femeie intră în viața unuia dintre ei, ea va trebui să intre și în viața celuilalt.

“Să fie clar”, a ținut Becca sa precizeze, “Yura şi Alex nu aveau relații sexuale. Și nici n-am făcut sex de grup.”

Situația asta a durat cât a durat, după care s-a dovedit intenabilă. Cine știe, poate din cauza imposibilității coordonării unui orar corespunzător, în care și campionatele de Trivia, și cele de șah, şi obligațiile sexuale ale părților să poată fi împăcate. Așa că Alex a ieşit din ecuație, iar Becca şi Yura au devenit cuplul pe care-l cunoșteam și au început să frecventeze împreună Overeaters Anonymous, cu urcușurile şi coborâșurile în greutate pe care le știam deja.

De-a lungul relatării, Eva şi cu mine ne străduiam să menținem o expresie empatică şi încurajatoare, de parcă situaţia descrisă era curentă în rândul cunoscuților noștri. În orice caz, am ieșit de acolo cu coada între picioare. Am păstrat multă vreme tăcerea, până când Eva a exclamat indignată: “Ei, ce părere ai?”

71

alchemia No.1 - martie 2019

Indignarea ei nu se datora desigur bizareriei sexuale a poveștii, ci faptului că se simțea indusă în eroare.

Amândouă ne consideram mai sofisticate, mai cunoscătoare într-ale lumii decât Becca; aveam un usor dispreț pentru înfățișarea ei cenușie, pentru lipsa ei de umor, pentru predictibilitatea absolută a fiecărui moment din viața ei, şi iată că ne făcuse să ne simțim ca două femei plicticoase și oarecare, sufocate de convenționalitatea căsătoriilor lor. *** Thanatos și Eros, câte nu s-au scris despre asta! Dar această pereche este pomenită în special în contextul din Tristan și Isolda, în contextul “eliberării de erotism prin moarte”, ca să folosesc expresia unui foarte pretențios intelectual pe care l-am cunoscut în tinerețea mea. Sau mai bine zis: nu este pomenită în termeni poetici și sublimi decât într-un asemenea context.

Cât despre vectorul invers, încercarea de fugă de moarte prin erotism, acesta este de obicei tratat în cu totul alți termeni: a se vedea filmele (adeseori cu gangsteri) în care văduva, îmbrăcată într-o ispititoare rochie neagră, face mișcări sugestive în direcția bărbaților veniți să-și prezinte respectul, chiar deasupra sicriului deschis al răposatului.

Dar și în creații aparținând celei mai elevate literaturi, ca “Muntele Vrăjit” al lui Thomas Mann, coexistența destul de pașnică și de banală dintre Thanatos și Eros într-un sanatoriu de tuberculoși, unde prin forța lucrurilor se 72

alchemia No.1 - martie 2019

moare tot timpul și unde personajele se împerechează ca iepurii, este prezentată cu ironia specifică autorului în termeni în cel mai bun caz comici, dacă nu de-a dreptul grotești.

Dar grotescul, ca și excesul, sunt forme de afirmare a vieții și de sfidare a morții. Toate riturile legate de pomenirea morților instituționalizează și încearcă să îmblânzească acest aspect. Viața și moartea stau împreună la masă, uneori nu numai în mod simbolic; uneori chiar mortul se alătură, cum se întâmplă în priveghiul orgiastic din “Finnegan’s Wake” al lui James Joyce. Și e aproape un clișeu expresia folosită de atâtea ori că numai prezența celui care nu mai este ar putea face întrunirea în cinstea lui completă. Numai el sau ea ar fi putut găsi cuvântul potrivit pe care-l caută cu toții, numai el sau ea ar fi putut aprecia la justa lor valoare mâncarea servită sau conversația purtată. Îmi amintesc de parastasele din România. Termenul parastas, pe care nici un dicționar etimologic nu-l explică satisfăcător, și pe care l-am lămurit pe Facebook, cu un membru grec al unui grup de lingvistică, înseamnă “ședere alături”, ceea ce ar implica prezența simbolică a decedatului.

Am mai găsit pe internet discuții teologice legate de tot felul de credințe populare conform cărora morții mănâncă sau beau din cele puse pe masă; în unele sate li se lasă chiar sticle de rachiu pe morminte. Dar morții, oricât ar fi de jeliți, se retrag la un moment dat și-i lasă pe comeseni să-și vadă de ale lor. O colegă de-a mea de serviciu din 73

alchemia No.1 - martie 2019

vremea aceea relata parastasul pentru o rudă răpusă de cancer.

“După zece minute în care s-au făcut că o plâng, toți au început să înfulece și să vorbească despre operă, apoi despre mașini… și cât s-a chinuit săraca…”

Iar un coleg care-mi lumina zilele cu umorul lui a comentat: “Ei da, după metastaze nu poți să te aștepți decât la parastaze”, și cu toții, inclusiv colega care deplora frivolitatea parastasului la care tocmai luase parte, am izbucnit într-un râs isteric.

Până la urmă, incapabili cum suntem de a concepe moartea și fiindu-ne frică de ea, nu ne putem confrunta cu ea decât dându-i cu tifla. Vizitele de condoleanțe, la care, până și la evrei, se mănâncă și se vorbește despre verzi și uscate, și ospețele ritualizate precum parastasele, iau în considerare această limită umană. De asemenea, ele ne permit să creăm o zonă de intersecție și să ne includem morții în plăcerile simțurilor noastre. Și pentru noi, dar și pentru ei, după toată agitația asta se cuvine un ospăț îmbelșugat.

74

alchemia No.1 - martie 2019

75

alchemia No.1 - martie 2019

Erica Weisz Schweiger

76

alchemia No.1 - martie 2019

77

alchemia No.1 - martie 2019

78

alchemia No.1 - martie 2019

79

alchemia No.1 - martie 2019

Erica Weisz Schweiger

80

alchemia No.1 - martie 2019

81

alchemia No.1 - martie 2019

82

alchemia No.1 - martie 2019

83

alchemia No.1 - martie 2019

84

alchemia No.1 - martie 2019

85

alchemia No.1 - martie 2019

86

alchemia No.1 - martie 2019

87

alchemia No.1 - martie 2019

88

alchemia No.1 - martie 2019

89

alchemia No.1 - martie 2019

90

alchemia No.1 - martie 2019

91

alchemia No.1 - martie 2019

92

alchemia No.1 - martie 2019

93

alchemia No.1 - martie 2019

94

alchemia No.1 - martie 2019

95

alchemia No.1 - martie 2019

96

alchemia No.1 - martie 2019

97

alchemia No.1 - martie 2019

98

alchemia No.1 - martie 2019

99

alchemia No.1 - martie 2019

100

alchemia No.1 - martie 2019

101

alchemia No.1 - martie 2019

102

alchemia No.1 - martie 2019

103

alchemia No.1 - martie 2019

104

alchemia No.1 - martie 2019

105

alchemia No.1 - martie 2019

106

alchemia No.1 - martie 2019

107

alchemia No.1 - martie 2019

108

alchemia No.1 - martie 2019

109

alchemia No.1 - martie 2019

110

alchemia No.1 - martie 2019

*

**

111

alchemia No.1 - martie 2019

***

*Riad

**Medina ***Tagine

112

alchemia No.1 - martie 2019

113

alchemia No.1 - martie 2019

Beatus din LiĂŠbana

In Apocalipsin Libri Duodecim Beati

114

alchemia No.1 - martie 2019

Apocalipsa din Silos

Munnio

Domenico

Prior Petrus

115

alchemia No.1 - martie 2019

British Library – Apocalipsa din Silos (link inclus)

116

alchemia No.1 - martie 2019

117

alchemia No.1 - martie 2019

118

alchemia No.1 - martie 2019

119

alchemia No.1 - martie 2019

120

alchemia No.1 - martie 2019

*

121

alchemia No.1 - martie 2019

*

122

alchemia No.1 - martie 2019

123

alchemia No.1 - martie 2019

D

eceneu învârtea atent bucata de slănină înfiptă în țepușă. Nu-i plăcea să fie nici prea arsă, că-l jena la gingii și nici prea nefriptă, că se mesteca greu. Așa că se strofoca să-i iasă cât mai bine, chiar dacă era puțin mâhnit și asta-l scotea din ale lui. Burebista, prietenul lui, zăcea înfofolit în mantie și dacă Deceneu s-ar fi străduit mai tare lar fi auzit cum horcăie ușor. Mâncase bucata lui de slană așa cum era în desagă, crudă, ba chiar fără pâine, că și asta se terminase de alaltăieri. Nu era el cu finețuri și nici mofturos nu era.

Dar Deceneu n-avea vreme de mărunțișuri de astea și chiar la țepușă era doar pe jumătate atent. Zeci de gânduri i se vălureau prin cap, planuri, proiecte, strategii, toate deodată.

Plus prăjitul nenorocitei de slănini, care tocmai când i s-a părut potrivit de perpelită i s-a scurs fierbinte pe palmă, făcându-l să-și bage iute mâna în zăpadă. Buimăcit de usturime și cu unsoarea scurgându-i-se pe barbă, șterse tot din cap și se uită la tovarășul prăvălit ghem lângă foc. Abia atunci i se păru nedreaptă împărțeala ostenelii și povara gândurilor. Îl împinse cu piciorul pe adormit.

– Bă, Bure, hai scoală!

Poate n-ar fi trebuit să fie așa direct că, mno, Burebista nu era el prea filozof, drept pentru care trezirea s-a facut la fel de repede ca adormirea, ba mai mult, Deceneu avea acum în fața lui spada lungă a prietenului. Deh, un războinic ager, că doară de aia și l-a luat ortac.

124

alchemia No.1 - martie 2019

– Stai, bre, că nu dau pizmașii. Ce sari așa?, zise Deceneu, uitând convenabil din câte primejdii îl scosese iuțeala bătăușului.

– Ce e? mormăi nemulțumit și netrezit de tot matahala.

– Băi, m-am tot gândit cum să facem. N-are rost să luăm cetățile tarabostesilor ăstora. Îs prăpădite, niște cotețe.

Mai bine ne facem noi altele, din piatră, ca alea din Pont sau din Grecia. Ți-am zis de ele. Cu temple, sanctuare, palate, străzi, apeducte.

– Apeducte nu!

– De ce, mă? că ai apă la botul calului și gura nevestelor.

– Apeducte nu! repetă uriașul, că se pișă unul și altul în apă și nu vreau să beau după toți betegii.

– Bine, apeducte nu, atunci, dar mai vreau să ne facem brățări de alea mari, să punem biciul pe ăia de au râurile de se spală aur, să poprim argintăria, să luăm noi negoțul cu vin - ai văzut ce de denari se mișcă în negustoria asta?

– Bine, facem cum vrei tu, dar lasă-mă să dorm acum, că mai avem de mers.

– Dar, zic și cred că mai avem un necaz și mai mare.

– Ce necaz? Romanii? Celții? Îi încalec ca pe cai, nu-ți bate capul cu ei, aia e grija mea. Tu fă să asculte prostimea de mine, cum ai zis că poți.

– Nu mă, alta, mai groasă și supărătoare.

– Ha? Mai supărătoare decât tine, acum?

– Mai. Uite, am luat legătura cu zeul, știi tu, ăla mare de sus, de ne-a zis ce și cum să facem. Cât ai soilit tu, am luat niște fumuri de alea bune.

– Așa, și? Ceva rău, vreun ucigaș tocmit?

– Sunt și de ăia, dar mai încolo. Acum o fost o chestie urâtă, mai tare chiar.

125

alchemia No.1 - martie 2019

– Zi o dată și dacă pot, o tai ca pe ceapă.

– Neah, uite, peste cam fo două mii de ani, o să vină unii să ne dezgroape oasele.

– Și ce să facă cu ele? Zamă?

– Nu fi prost cum te știu, numa la mâncare îți stă capul. Or să ne ia tot ce avem și or să le pună în saci, prin temnițe, beciuri și hrube.

– Dar de ce?

– N-am putut vedea așa de amănunțit, doar că parcă nu-mi place, sculele dacă ni le iau, treacă meargă, dar și pe noi, mă? Nu-mi place și gata.

– Și pentru atâta m-ai trezit?

– Da, că nu-mi place să stau înghesuit în vreo ladă sau sac, uitat în vreun beci.

– Treaba ta, zi dacă vrei ceva și nu mă purta aiurea cu vorbe de babe.

– Auzi, m-am gândit că, după ce punem povestea pe roate, cum am zis, să dăm poruncă să ardem morții și să aruncăm cenușa. Măcar să le dăm cu tifla la proşti, dacă n-au cinstire. Fac prinsoare că dacă vor găsi numai romani or să se scarpine ani la rând în cap. Și oricum fustițelor ăstora le place să fie băgaţi în seamă. Să stea ei la periat.

– Cum vrei tu facem, știi că nu mă bag la boscoanele tale. Tu numai zi cine te supără și-l altoiesc fără zăbavă. Ah, să nu uiți, rămâne cum am povestit? Vreau trei muieri tinere, una bălaie, de-a noastră, una roșcată, cum au celţii și una oacheşă, o grecoaică.

– Nesătul te-am găsit, nesătul ai să mori. Trei o să ai. Cel puțin! Hai, scoală și strânge boarfele. Azi trecem munții.

126

alchemia No.1 - martie 2019

127

alchemia No.1 - martie 2019

ă

128

alchemia No.1 - martie 2019

129

alchemia No.1 - martie 2019

130

alchemia No.1 - martie 2019

slang slang

131

alchemia No.1 - martie 2019

shut up

132

alchemia No.1 - martie 2019

nu

133

alchemia No.1 - martie 2019

just in case

tocmai

134

alchemia No.1 - martie 2019

135

alchemia No.1 - martie 2019

136

alchemia No.1 - martie 2019

137

alchemia No.1 - martie 2019

138

alchemia No.1 - martie 2019

139

alchemia No.1 - martie 2019

140

alchemia No.1 - martie 2019

141

alchemia No.1 - martie 2019

obelin, iată un nume încărcat de istorie, de faimă, de frumos, de meșteșugul celor care au tradus arta tapiseriei in limbă internațională. La Paris, in al 13lea arrondissement, Faubourg Saint Marcel, se află manufactura, atelierele și galeriile Gobelins, devenite instituție națională franceză.

G

Manufactura Gobelins a cunoscut de la inițiere in sec. XVII perioada monarhică, perioada Revoluției, perioada napoleoneană și in ultimele 3 secole perioada republicană, urmând o tradiție originând în tapiseria flamandă. În epoca modernă printre artiștii a căror opere au fost reprezentate de Gobelins se numără: Paul Cézanne, Jean Arp, Fernand Léger, Alexander Calder, Jean Picart le Doux, Gaston Prunier, Yves Brayer, Sonia Delaunay, Jean Dewasne, Serge Poliakoff, Jean-Paul Riopelle, Zao Wou-Ki, Jean Lurçat, Marcel Gromaire, Joan Miró, Victor Vasarely, Eduardo Arroyo, Gérard Garouste, Louise Bourgeois, Pierre Alechinsky, Matali Crasset, Christian de Portzamparc, Raymond Hains, Roger Lersy, Claude Lagoutte, Jean Labellie, Jean-Michel Othoniel şi Martine Aballéa.

142

alchemia No.1 - martie 2019

În 2007, cu ocazia sărbătoririi a 400 de ani de la înființarea Manufacturii Gobelins sub Henric al IV lea, s-au redeschis galeriile Gobelins și găzduirea de expoziții oferă șansa vizitării lor. O vizită la Paris trebuie să includă, pentru culoarea locală, și o vizită la această manufactură.

Tapiseriile produse azi sunt de obicei de talie mare pentru reședințe oficiale, cadouri diplomatice, săli de palate și clădiri somptuoase din toată lumea. Vânzarea către publicul larg se face prin site-ul online sau la adresa lor din Paris.

143

alchemia No.1 - martie 2019

144

alchemia No.1 - martie 2019

145

alchemia No.1 - martie 2019

146

alchemia No.1 - martie 2019

147

alchemia No.1 - martie 2019

148

alchemia No.1 - martie 2019

149

alchemia No.1 - martie 2019

150

alchemia No.1 - martie 2019

151

alchemia No.1 - martie 2019

152

alchemia No.1 - martie 2019

153

alchemia No.1 - martie 2019

154

alchemia No.1 - martie 2019

155

alchemia No.1 - martie 2019

156

alchemia No.1 - martie 2019

157

alchemia No.1 - martie 2019

“Inima reginei�

158

alchemia No.1 - martie 2019

159

alchemia No.1 - martie 2019

160

alchemia No.1 - martie 2019

161

alchemia No.1 - martie 2019

162

alchemia No.1 - martie 2019

163

alchemia No.1 - martie 2019

164

alchemia No.1 - martie 2019

165

alchemia No.1 - martie 2019

Bauhaus

1919 Walter Gropius “bau”

“haus”

1925

166

alchemia No.1 - martie 2019

Schlemmer

Vasily Kandinsky Paul Klee Oskar Laszlo Moholy-Nagy

1928 Hannes Meyer

1930: Ludwig Mies van der Rohe 1933:

Stil InternaĹŁional

Tel-Avivul Muzeul Bauhaus

Centrul Bauhaus

167

alchemia No.1 - martie 2019

Marcel Breuer Mariannei Brandt Anniei Albers Almei Siedhoff-Buscher

168

alchemia No.1 - martie 2019

Set Thonet

Scaun Spoleto

Fotoliu Wassily 169

alchemia No.1 - martie 2019

Bauspiel

170

alchemia No.1 - martie 2019

171

alchemia No.1 - martie 2019

172

alchemia No.1 - martie 2019

173

alchemia No.1 - martie 2019

Când trec azi prin fața vitrinelor de pe Calea Victoriei sau de oriunde, luminate a giorno, colorate, gâdilate, gândite de artiști în branșă, înțesate de rochii, pantaloni, tricouri și cămăși splendide, de stă mâța nu în coadă, ci în cap!, îmi amintesc cu o dulce-amară duioșie de vremurile Bucureștiul anilor 80. Mai știți cum arătau magazinele de țoale? Unirii, Cocor, București, Tineretului… Și ce manechine sinistre și belalii ne rânjeau de după geamuri? Eu n-am uitat.

Atunci nu prea aveam haine și nici bani. Cred că mai toți eram așa. Aveam însă imaginație multă și o voință tâmpită de a face din rahat bici, care să și pocnească, fără să mă stropească! Eram la liceu, în clasa a noua sau a zecea. Se purtau în draci espadrilele, fustele lungi, mulate pe fese și largi spre poale, colanții (ehee, cine avea!) pantalonii pensați, colorați și cu “vedere la gleznă”, tricourile cu mâneci largi care se strâmtau la încheietura mâinii și multe alte “minuni”.

Ca să fentez handicapul hainelor, exageram îmbrăcându-mă cât mai extravagant și mai ciudat.

174

alchemia No.1 - martie 2019

De la depărtare, semănam cu un papagal: colanți negri sau blugi rupți în genunchi, cu alți blugi scurți, pe deasupra, maiou roz, strâmt, cumpărat de la raionul de copii, pe care scrisesem cu o cariocă roșie: “Star Wars”, o geantă din cârpă, făcută dintr-un material care imita leopardul și espadrile la fel. Eram dureros de “șic”.

La glezna dreaptă purtam ceasul lui nea Fodor, tata adică, era stricat, dar arăta excelent și stârnea indignarea-n populație: “Fata asta-i fugită de la Bălăceanca!” La încheieturile mânuțelor eram plină de brățări din “aur” de clanță, iar la gât îmi flutura o sârmă periculoasă, în formă de șpan, pe care o găsisem în curte la fosta întreprindere Electrotehnica din Drumul Taberei.

Prin raioanele textile ale patriei cam sufla vântul, e drept!

Găseam numai porcării din cârpă ordinară, cu imprimeuri nasoale și desene de te lua groaza. Atunci, sătulă să tot improvizez, mi-am zis așa: de ce să nu-mi croiesc eu niște țoale conform gândurilor mele excentrice și revoluționare? Și am pus mâna, nu pe ac și pe ață, ci pe telefon. Nu, nu coseam cu el, ci încercam s-o conving pe o bună prietenă, care se pricepea la metraje, să-mi confecționeze ceva interesant.

“Croitoreasa” se numea Mirandolina, dar ai ei o strigau Mandolina pentru că în copilărie, Fernando, fratele ei mai mic, îi crăpase capul cu o mandolină din fier. Era un fel de jucărie, nu exista pe atunci familie, cât de săracă, să nu aibă în dotare și câte o mică mandolină. Ei, Mandolina asta a mea, era o lebădă neagrăăă, neagrăăă, ceaunel, dar cu trăsături exotice, frumușică și foarte talentată în ale croitoriei. As! Geniu! Dintr-o batistă îți făcea un costum de baie, de murea lumea!

175

alchemia No.1 - martie 2019

Locuia în două camere împreună cu cei șase (am scris bine, nu e o eroare!) frați ai ei și cu mă-sa. Tac-su îi părăsise, își luase lumea-n cap, sau lumea îl ținea pe el în cap, nimeni nu știa exact. Mandolina făcea bani din croitorie. Vedea o textilă pe cineva și-i plăcea? Ajungea acasă și, dacă-i dădai o perdea sau o față de masă, ți-o făcea întocmai! Ce Botezatu, ce Romanița, Venera Arapu sau alte nume celebre!? Mandolina, frate! Era stilistul cartierului!

Lucrătura ei se cunoștea de la o poștă: vedeai la Gorjului o bluză cu o mânecă verde și alta mov? Era marca Mandolina.

La Lujerului îți săreau în ochi niște budigăi cu un crac turcoaz și altul galben? Tot Mandolina era de vină. Nevestele tinere și puștoaicele făceau coadă la ea la ușă, iar fata trăia mai bine decât dacă ar fi avut o slujbă, undeva la o fabrică de confecţii.

Eu făceam scamatorii și trocuri nemaipomenite cu prietenele mele din blocul 110: “Fată, îți dau mărgelele verzi de la mama, cerceii cu strasuri, o ceașcă de șampon polonez de la Nuța, și-un săpun Lux, dar vreau până la ora 5 o pereche de espadrile, tricoul ăla portocaliu, sacoul galben și inelul cu pietricică verde!” Într-o zi, pe la 4 și 20 după-amiaza, m-am îndrăgostit beton, lulea, leșinată eram! Doar aveam 16 ani, v-am zis. Tipul se numea Cristi, semăna cu Al Pacino, De Niro, Johnny Depp și Brad Pitt la un loc. Eu nu semănam cu nimeni și n-aveam cu ce să mă-mbrac. Eram tristă-tristă. Voiam să arăt trăsnet, săl epatez, să-l înnebunesc, să-l fac să-și piardă mințile și să se dea cu capul de tabla tramvaiului 41 cu care ajungeam eu la locul de întâlnire…

176

alchemia No.1 - martie 2019

Și pentru că mă săturasem de împrumuturi riscante și gheșefturile din care ieșeam mereu în piedere, – ba rămâneam fără pantofi, ba fără inel, ba mă trezeam cu bluzele pătate - apelam discret la Mandolina. Formam numărul la telefon și… Țrrrrr! Alo! Mandolina? Răspundea cu acul în gură, îi clănțănea printre dinți. Tocmai termina un sacou pentru vânzătoarea de la pâine, care stătea pe aceeași scară cu ea.

Aia o putea ajuta să cumpere, pe sub mână, de la Cosmetice, șampon de urzică și Deodorant Favorit, să crape de ciudă madam Țugulea de la 4 și grasa aia de Corina, care stă la parter și are coșuri pe nas. Îi explicam în trei vorbe și trei mișcări că plănuiesc să-mi trag pe mine niște pantaloni pensați (niște orori, recunosc!!!) galbeni, semitransparenți, realizați la mare artă și precizie tot de ea, strânși pe fese, de-mi ieșeau în relief până și alunițele. Ca să-i pun pe mine, trebuia să fac eforturi supraomenești, să-mi sug burtica și să stau așa, cu abdomenul încordat, ore în șir. Dacă-mi dădeam drumul, îmi pocnea nasturele! Era cam greu, dar mă descurcam. Parcă eram un robot. Mandolina n-a fost de acord. Şi mi-a pregătit ea ținuta.

“Mă, Dano! Io-ți fac două espadrile turcoaz și două negre, ca să fii șucară, da’ te duci la întâlnire cu una d-un fel și hailaltă dă al’fel și să vezi ce mișto o să fii! Da-mi dai în șchimb o ojă cu sidef, nouă-nouță, un kil dă zahăr dă la mă-ta din cămară, că am văzut că are, și un pachet dă Carpați dă la tac-tu. Și te înbrac io cum știu. Să vezi dacă nu cade-n cur Cristi ăla al tău, cân’ te-o vedea!” Mi-am dat seama că avea dreptate. Aș fi arătat ravisant așa: bluză turcoaz, fustă scurtă din finet 177

alchemia No.1 - martie 2019

(era mai ieftin) negru și espadrile diferite: stânga turcoaz, dreapta neagră. Pe cap, o bentiță turcoaz. La urechi, talăngi din plastic, evident tot turcoaz. Păpușă eram! Fardată ușor, să nu mă vadă nea Fodor, că iar începea cu teoria, n-arătam rău, recunosc. Dar nici sănătoasă la cerebel nu prea păream.

O, Doamne, mă întreb și acum cum naiba aveam curajul să ies așa pe stradă?

Pășeam ca o balerină, ca o gheișă, nu puteam face pasul mai mare, că-mi crăpa minunea de fustuliță și rămâneam în curul gol pe bulevard! Din fața blocului și până-n stația tramvaiului n-am auzit în urechi decât aprecieri “gentile” de tipul: “Făăă, panchisto, făăă! Un’ te duci, așa mișto-nțolită?” etc… și alte măgării urbane specifice golanilor de cartier, pe care nu le mai descarc aici din fișierul meu cu vorbe triviale. Înghițeam, dar nu le răspundeam.

Bucureștiul asuda ca un brutar gras lângă cuptor.

Transpirasem și eu, dar mă țineam bâț. Trebuia să fiu frumoasă! În 41 m-am suit relativ ușor, mi-am luat avânt cu putere și, ca sportivele de performanță, am zburat: zbrrrr!

Apoi am țopăit pe vârfuri, direct în brațele unui tataie simpatic cu mustață gri. Fusta nu s-a rupt, iar tătăicul s-a bucurat ca în copilărie când primea de la mă-sa mare cadouri de Crăciun.

Când m-a văzut Cristi ăla, n-a știut cum să scape mai repede de mine. Eram tăcută și țeapănă ca o statuie. Stăteam numai în picioare, de frică să nu-mi crape fustulița. Pe bancă nici vorbă să mă așez! Băiatul a vrut să mă pupe, dar pentru că-mi țineam respirația, era să mor sufocată.

178

alchemia No.1 - martie 2019

Peste 30 de minte de încercări și întrebări cretine, de genul: “Ți-e rău? Vomiți? Să chem un taxi? Vrei apă?” m-a condus la tramvai. De atunci, gagiul nu m-a mai sunat. S-o fi speriat? Ah! De vină era numai Mandolina, cu javra ei de fustă! Bucăți o s-o fac!

M-am dus la ea, s-o cert și s-o înjur, mama ei de baragladină, cu idei tâmpite de croitoreasă celebră!

Ajung, deschid ușa cu un șut și intru ca furtuna. Ea era la mașina de cusut “leana”, că I-ul era șters demult!, o râjniță care funcționa: târ, târ, târ, cu o sfoară udă, în loc de curea de transmisie. Lucra de zor, fata. “Din pricina ta m-am făcut de căcat la cea mai iubită întâlnire, am fost o idioată că mam luat după tine!! În viața mea nu mă mai îmbrac cu porcăriile tale! Tâmpito ce ești!” îi zic, sărind furioasă peste boarfele întinse peste tot, o bucată de plăcintă bâzâită de muște și o cană pe jumătate cu nechezol.

Mandolina m-a privit cu niște ochi plini de întuneric și, după ce m-a “uns” cu nițel langaj scatologic, să-mi țină vreo 30 zile, îmi răspunde calmă: “Tâmpită, ai? Ești proastă și agitată. Stai dracu’ jos, că-l chem acu’ pă nea Emil dă la 2 și te bate, de te caci pe tine! (nea Emil era administratorul blocului, spaima străzii, ieșea cu măciuca la drumul mare și lovea cetățenii patriei la gioale!) Mai bine vino să vezi ce lucrătură ți-am făcut acilea! Iete ce material meseriaș am!”, spunea ea, arătându-mi mândră câteva… perdele de tren!

Da, da, perdele d-alea verzi, pe care scrie CFR. “Tu ai căpiat definitiv? De unde le ai?”, zic.

“Le-a adus frate-miu. Cică s-au agățat dă el în tren, s-a inervat și le-a șparlit.”

179

alchemia No.1 - martie 2019

Nu-mi venea să cred! Cum să croiești țoale din perdeaua de tren? Mai rămânea să-i aducă frac-su perdele de la ITB și cortina de la teatrul Nottara. Dar mi-am dat seama în clipele următoare că Mandolina nu era chiar o tâmpită. Nu căpiase.

Asta am constatat-o după ce m-am îmbrăcat cu pantalonii, care erau calzi încă! – și cu o gecuță șic, până la brâu, supermegamișto!!!

Arătam fantastic! Electric! Dacă mă atingeai, curentam!

Veneau nădragii ca turnați, se vedeau bine crupa, linia coapsei, genunchiul… erau meseriași, ce mai! Iar geaca, o nebună! M-am benoclat, apoi, într-un ciob de oglindă, pe care-l ciordiseră ai ei frați tot dintr-un tren. De la depărtare păream o bomboană cubaneză verde. Jurai că-s înțolită-n cel mai șmecher și reacționar costum de blugi, adus de peste mări și foarte multe țări! Însă dacă te apropiai și “mă citeai”: CFR sus, CFR jos, la stânga și la dreapta, CFR la inimă, dar și prin alte părți, simțeai în nas miros patriotic de zgură, de fum și auzeai în urechi semnalul ăla celebru: “Glasul roților deee treeeen!” și-ți venea, zău!, să și alergi după ultimul vagon.

Ah! când m-o vedea mama, care lucra de vreo 20 de ani la Gara de Nord, o să cârâie de emoție! Ce mai fată are!!! Și asta nu era tot. Îmi inventase Mandolina și-o pereche de ciubote, în ton cu restul țoalelor lipite de mine, de ziceai că-s din Neckermann. “Vezi, fă, Dano, că-s țigancă cu talent și caracter? O să turbeze toată lumea, când te-o vedea așa! Ca lupii or să facă ăia din Lujerului, hau-haaau! În special tactu! Hi! hi! Hi!”, râdea ea, în timp ce-mi rupea o ață cu dinții.

180

alchemia No.1 - martie 2019

Ce suflet frumos înflorea, totuși, sub bluza dubioasă a Mandolinei! Cum s-a gândit ea la mine și la viitorul meu! Îmi mângâiam pulpele zvelte, pline de litere CFR și gândul meu poznaș fugea poetic, cu duioșie, în trenul văduvit de perdele… la câte minuni au văzut și-au auzit ele, de-a lungul timpului: trenul accelarat 1622 care circulă în direcția: Ploiești-Vest, Comarnic, Bușteni, Predeal, Brașov, Codlea, Făgăraș, Ucea, Avrig, Sibiu, pleacă peste 5 minute de la linia a optaaa! Aaaa! Ce de vorbe au zburat pe lângă ele, câți navetiștii muncitori, care au depășit planul cincinal cu peste 180 la sută, și-au sprijinit frunțile ostenite de ele sau și-au șters sudoarea intelectuală de literele lor! Ce dar de preţ mi-a făcut Mandolina! O iertasem… Cât de importantă mă simțeam! Și aveam toată viața înainte, nu? Mai dă-l încolo pe Cristi! N-a înțeles nimic din frământările și fustele mele! Un bou!

181

alchemia No.1 - martie 2019

“Poveştile mele sunt vii şi mă scot din minţi. Mă rod pe dinăuntru. Le cert şi le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid şi le readuc la viaţă. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât şi pe fiecare deget.

Eu însami sunt o poveste. Atât.”

182

alchemia No.1 - martie 2019

183

alchemia No.1 - martie 2019

184

alchemia No.1 - martie 2019

185

alchemia No.1 - martie 2019

186

alchemia No.1 - martie 2019

187

alchemia No.1 - martie 2019

188

alchemia No.1 - martie 2019

189

alchemia No.1 - martie 2019

190

alchemia No.1 - martie 2019

191

alchemia No.1 - martie 2019

192

alchemia No.1 - martie 2019

193

alchemia No.1 - martie 2019

194

alchemia No.1 - martie 2019

195

alchemia No.1 - martie 2019

196

alchemia No.1 - martie 2019

Cuvânt Înainte

Orgile Orgiile din

din Banat Banat

Hedonius Metodicus

Bounce & Wobble Ergasmus Wittgenstein 197

alchemia No.1 - martie 2019

Rosencrantz & Guildenstern Corneliu Capdefier

Rosenkrantz & Guildenstern

Prof. Dr. Corneliu Capdefier

198

alchemia No.1 - martie 2019

Gabi Schuster, Daniela Hendea, Robert Novac, GrigoraĹ&#x; Bratosin, Emanuel Pope Sasha Segal

Blockprint Design (Sasha Segal)

199

alchemia No.1 - martie 2019

Premiul 1 Premiul 2 Premiul 3

200

alchemia No.1 - martie 2019

201

alchemia No.1 - martie 2019

Clara Edipa Braiu De-a baba oarba De-a baba oarba

T. Cuci În curs de apariție la Editura Ochii văd inima cere: “Marie Curie, La vache qui rit și Kiri Te Kanawa (sau Cine râde la urmă râde mai bine)” antologie de umor cu perdea

202

alchemia No.1 - martie 2019

203

alchemia No.1 - martie 2019

Grigore Penetrache

FLEG MEME TEASC te-asc

Socolcan Bolicanu

204

alchemia No.1 - martie 2019

205

alchemia No.1 - martie 2019

Vasile Ternu Strania continuitate a gastritei mele Miracol Moldav

Horia Scârbea Jr.

206

alchemia No.1 - martie 2019

207

alchemia No.1 - martie 2019

Lefter Ambrozie DISPOZITIVE RADIONICE DRACICE Xamolxe Slogan: Xamolxe pelticul

Cotiso Baștovoi

208

alchemia No.1 - martie 2019

Rabbi Abraham Ben Gurion

Eufrosin Pedală

209

alchemia No.1 - martie 2019

210

alchemia No.1 - martie 2019

211

alchemia No.1 - martie 2019

Clement Dihonie Mari instalatori ai Judeţului Giurgiu

N.Apoc & Lipsa, 2017 Reducere 75%

“Ghidul de menaj în trei simplu” “Cum am evadat din beciurile Muzeului Naţional de Artă” “Avortul pentru începători”

Alfred C. Rugină

212

alchemia No.1 - martie 2019

213

alchemia No.1 - martie 2019

Tiro Liană Pe mine undeva mă doare Scutul Minorilor

214

alchemia No.1 - martie 2019

215

alchemia No.1 - martie 2019

Un. Č˜tramp

216

alchemia No.1 - martie 2019

217

alchemia No.1 - martie 2019

Grigore Agarici Amanita Muscaria 100 de reţete culinare

motto:

Toate ciupercile sunt comestibile, dar unele o singură dată.

Amanita muscaria

Piţa Muscariţa Ciulama cu vertij Şarpelui Spori în ciocolată

Zacuscă cu supriză Mascotă Şepcuţa Colivă bio Grigore Agarici

218

alchemia No.1 - martie 2019

219

alchemia No.1 - martie 2019

Ignaţio Bandea Moaca Escrocherii financiare pentru începători Cum să dai ţeapă cu succes maxim

Ponzi Publishing

Riga Crypto

220

alchemia No.1 - martie 2019

Issuu, Alchemia Reloaded

Alchemia – iunie 2019

Tipare sandra.segal@gmail com

221

alchemia No.1 - martie 2019

Precizări

222