Zz alchemia 2 2018

ALCHEMIA

No.2 MAI 2018

Arhiva Alchemia • Grup FB

In Vino Veritas Redactare, corectură: Dana Weiss, Otilia Rossetti, Maria Sava Tehnoredactare / concept grafic: Sash Segal Grafică, Fotografie, Colaj: Baruch Elron, Anath Hanit, Tiberiu Mursa, Michael Schwartz, Beatrice Bernath, Çagdaş Topçu, Sash Segal Fotografie şi Grafică| Internet Shutterstock | Pixabay | Wallpaper.net | etc.

Grafica coperţilor şi coperta interioară | Sash Segal

No. 2 Mai 2018

CUPRINS NOTA EDITURII ..................................................................4 Sash Segal | Adevărul de pe fundul sticlei .................................. 4

IN VINO VERITAS ..............................................................8 Sofia Gelman | In vino veritas........................................................ 9 Gabriela Garlonta | Un pahar de vin ........................................ 14 Nicolae Vălăreanu Sârbu | Un oraş transilvan .......................... 18 Daniel Marin | Duhul vinului ........................................................ 19 Adriana Moscicki | A băut vin… ................................................. 22 Simona-Ioana Cucuian | Vinul ca paradis natural .................. 26 Ana Ardeleanu | Vinul chemării ................................................. 39 Daniela Voicu | Să renaştem noi ................................................ 42 Cătălin Borangic | Despre prohibiţia vinului la daci ................ 43 Şerban Foarţă | O picătură de pictură ..................................... 49 Laurenţiu Artim | Umbra Dabijei Vodă ....................................... 51 Grigoraş Bratosin | De la cramă-acuma vin ............................. 58 Păstorel şi vinul ................................................................................ 59 Daniela Hendea | Ceremonia anuală de zdrobire ................. 63 Iris Dan | Cultura vinului ................................................................ 64 Sash Segal | Khayyam .................................................................. 66 alchemia| No.2 - mai 2018

1

Julia Henrietta Kakucs | Ceartă matinală ................................. 70 Margareta Froim | Noi şi vinul ...................................................... 73 Faraon Raluca | Vinoteca unei renunţări.................................. 75 Vlad Muşat | Sec ........................................................................... 76 Beatrice Bernath | Plimbări prin oglinzi strâmbe ....................... 77 Dorel Schor | Amintiri nostalgice ................................................. 81 Maria Cecilia Nicu | Cana cu vin ............................................... 83 Veronica Pavel Lerner | Despre cărţi şi vinuri ............................ 88 Recipiente de altădat’ ................................................................. 92 Divertimento ................................................................................... 99 Dan Romaşcanu | 4 podgorii în 4 continente ........................102

TRADUCERI, REINTERPRETĂRI .......................................110 Şerban Foarţă | Vin şi alchemie ................................................111 Daniela Hendea | Pablo Neruda .............................................117

ARTĂ VIZUALĂ ..............................................................122 Baruch Elron | Pe temă bahică.................................................123 Sash Segal | Cleştar muiat în vin ...............................................126 Çagdaş Topçu | Via de smarald ..............................................143 Tiberiu Mursa | Cu dalta şi penelul............................................146 Anath Hanit | Iată vin cu noi desene .......................................152 Beatrice Bernath | Transparenţe ...............................................160 Michael Schwartz | Trei sori ........................................................164

ULTIMA PAGINĂ ...........................................................173

alchemia| No.2 - mai 2018

2

Mulţumim pentru susţinere tuturor autorilor şi cititorilor noştri. Nu am fi aici fără voi.

Fie că ne ajutaţi cu scrisul, imaginea sau lectura, ridicăm în cinstea voastră un pahar de vin bun!

alchemia| No.2 - mai 2018

3

NOTA EDITURII Sash Segal | Adevărul de pe fundul sticlei Primele mele amintiri legate de vin sunt dintr-o călătorie pe undeva pe la nord de Târgovişte. Aveam cam cinci ani şi deja făcusem cunoştinţă cu lichiorul de ciocolată pe care ai mei îl lăsaseră pe jos sub masă la o petrecere. Atunci scursesem ultimele degete de “sirop” de pe fundul sticlei şi adormisem buştean sub faţa de masă lungă până în podea. Ai mei mă căutaseră înnebuniţi peste tot până le-a dat prin cap să se uite şi sub masa din colţ.

Acum aveam Dacie nouă, care trebuia încercată şi tata s-a oferit să plece în expediţie după “mere de Voineşti”, care cel puţin din explicaţiile lui, erau ceva mai mere decât celelalte mere pe care le luam de la piaţă. Fiindcă tocmai rămăsesem fără “femeie la copil” şi mama era plecată în deplasare, s-a gândit să mă arunce şi pe mine în maşină, printre nişte lăzi şi sacoşe. Asta probabil în ideea să nu dau foc la casă, dacă mă lasă de izbelişte.

Când am ajuns la ţăranii de unde trebuia să ia mere, i-a dat prin cap că n-ar fi rău să cumpere şi nişte nuci. Cum cei cu nucile stăteau peste deal, m-a lăsat pe mine la cei cu mere şi s-a dus cu ţăranul până acolo. Pe mine ţăranca m-a poftit în bucătărie, unde nişte plozi puţin mai mari ca mine mâncau cârnaţi. De foame nu prea mi-era foame, dar mi-era cam sete şi i-am cerut nişte apă.

“Ia, mamă, aicea nişte vin.” a zis ea turnându-ne la toţi în pahare.

Bea să te-nzdrăveneşti puţin, că nu prea ai culoare în obraji. Ia uite ai mei ce rumeni sunt, nu ca tine. Şi beau numai vin de casă, făcut de noi.” alchemia| No.2 - mai 2018

4

Nevrând să rămân cu mutra gălbejită, că mă prinsesem că nu-i de slavă, am luat paharul cu vin şi am început să beau din el. La culoare semăna cu siropul de vişine, dar la gust nu prea. Până la urmă l-am terminat. Am mâncat şi nişte cârnaţi şi am mai băut nişte vin, apoi am simţit că îmi iau foc obrajii şi începe să se clatine bucătăria cu mine.

Când a venit tata cu nucile, abia m-am târât până la maşină şi m-am prăvălit pe bancheta din spate mormăind ceva despre “vin de căpşunică”. Tata, care nu bea deloc, s-a ofticat pe ţărani, dar cum era deja, vorba lui, “fait accompli” ne-am luat nucile şi merele şi ne-am cărat acasă.

A doua mea întâlnire cu vinul a fost pe la doisprezece ani, în tabără la Buşteni, unde ne aflam copii de toate vârstele, de la cei din clasele primare şi până la cei de liceu. Fire aventuroasă, mă lipisem de unii mai mari ca mine, care într-o după-amiază s-au întors din plimbare cu o sticlă în care se afla un lichid grena, cu o uşoară tentă de mov.

“Puterea Ursului”, a zis unul din băieţi, foarte mândru de sine.

Cumpărase vinul de undeva din gară, sau mai precis din spatele ei.

Sticla a trecut pe la toţi, din mână în mână, în timp ce puştiul care făcea trataţia ne explica cum vinurile astea roşii vineţii sunt cele mai tari şi pline de sănătate. Când s-a întors sticla la el, a dat să scurgă ultimele picături şi ne-am trezit că scuipă nişte… bucăţele de creion chimic care se aflau pe fundul recipientului.

Am căscat ochii, dar era prea târziu, pentru că deja băusem “Puterea Ursului” cu tot cu anilină. Am început să scoatem limba unii la alţii să vedem după coloraţie cum stau lucrurile. Nu stăteau bine. Pe urmă, în cameră m-am curăţat cât am putut de tare cu pastă de dinţi în gură, în timp ce meditam la ce ne spusese asistenta medicală de la şcoală… adică să nu mai băgăm creionul chimic în gură, că facem cancer.

alchemia| No.2 - mai 2018

5

De atunci s-au scurs mulţi ani şi multe sticle de vin, majoritatea ceva mai bune decât cel care ne-a învineţit limba. Am învăţat câte ceva despre vinuri şi struguri, despre asocierea vinurilor cu mâncarea, despre istoria lor şi despre tradiţiile culturale din care fac parte. Am degustat cu plăcere vinuri româneşti, franţuzeşti, italieneşti şi germane, canadiene, israeliene, sud-africane, argentiniene şi multe altele. Am găsit în vinurile băute adevărul multor discuţii cu miez şi câte o ocazională migrenă tratabilă cu ciorbă de potroace sau alte remedii naturale. Am găsit deopotrivă şi multe ocazii de flecăreală deşartă şi încălcare flagrantă a principiilor diplomaţiei.

Anticii spuneau “In vino veritas”, dând a se înţelege că la băutură e greu să disimulezi sau să îţi ţii gura. Herodot spunea despre persani că dacă luau o hotărâre când erau beţi, o cântăreau treji. Şi viceversa. Tacit spunea despre germani că preferau să ţină sfat la beţie, dat fiind că asta limita stratagemele şi maşinaţiunile participanţilor. Vedeai omul în culoarea lui adevărată. În retrospectivă, gândindu-mă la păţania cu vinul vopsit cu mină de creion chimic, se pare că pe fundul sticlei a stat şi o parte din adevărul despre culoarea lui.

Iar vouă vă doresc numai vin bun şi neprefăcut, în a cărui aromă şi culoare să găsiţi bucurie, inspiraţie şi adevăr despre voi înşivă!

alchemia| No.2 - mai 2018

6

alchemia| No.2 - mai 2018

7

IN VINO VERITAS

alchemia| No.2 - mai 2018

8

Sofia Gelman | In vino veritas Viţa de vie însoţeşte cu o absolută fidelitate derularea istoriei, ea face parte integrantă din cronologia etapelor de dezvoltare ale omenirii. Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat de descoperirea unui depozit de vin, vechi de 7000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, în 1996.

Numeroase dovezi demonstrează că mesopotamienii şi egiptenii aveau plantaţii de viţă de vie şi deţineau măiestria producerii vinului. Filozofii greci preamăreau puterea vindecătoare a strugurilor – ca fruct – dar şi a vinului rezultat din prepararea lor.

De-a lungul multor secole, seva viţei de vie s-a dovedit a fi folositoare pentru tratarea diferitelor boli, dar, rolul cel mai important îi va reveni când are să devină părtaşa omului în diverse circumstanţe spre a crea atmosferă propice… destinderii.

Vinul va însoţi procesul creator al unor compozitori, se va furişa pe scenă uneori în spectacolele de operă, va face parte astfel din rechizitoriul teatrului, dar rolul său principal va fi acela de a înveseli consumatorii săi în toate împrejurările. Este greu – dacă nu chiar imposibil – să încercăm conturarea unui tablou exhaustiv cu privire la prezenţa vinului în diversele aspecte legate de muzică, dar, pars pro toto, vom schiţa câteva momente semnificative în care ele apar concatenate.

alchemia| No.2 - mai 2018

9

Iată spicuirile: un oarecare M. Loibl, franc-mason şi el precum compozitorul, locuia la Viena în apartamentul vecin cu Mozart de care îl despărţea doar un perete subţire. Liobl îl asista cu drag pe compozitor în orele sale de creaţie; în momentul în care auzea sunete muzicale îndărătul peretelui, îşi trimitea servitorul în pivniţa plină cu vinul păstrat pentru prietenul său, spre a-i oferi plăcerea de a bea un pahar în toiul plăsmuirii.

Numeroase scene ale operelor semnate de Mozart fac apel la prezenţa vinului sau a ipostazei sale mai rafinate, şampania; Osmin şi Pedrillo cântă în duet despre Bacchus – în Răpirea din Serai. Don Giovanni cântă aria şampaniei sub fereastra uneia dintre cele multe iubite cucerite. Karl Maria von Weber scrie prima sa operă cu titlul “Puterea dragostei şi a vinului” – ca atare, vinul prezintă interes în perimetrul creaţiei compozitorilor…

Giuseppe Verdi îl îndeamnă pe Iago în opera Othello să cânte despre licoarea magică : “vinul bun nu este dăunător”; în actul întâi al operei Traviata când răsună celebrul duet interpretat de Violeta şi Alfredo, toată lumea bea vin. Ultima operă semnată de marele maestru al epocii romantice, Falstaff este presărată cu divinul nectar. Este interesant de menţionat faptul că Falstaff este singura operă bufă în repertoriul lui Verdi. Celebrele drame muzicale parafate de personalitatea sa care figurează pe afişele teatrelor de pe mapamond, toate fac parte din categoria operei seria. În tinereţe Verdi scrisese comedia O zi din viaţa unui rege a cărei reprezentaţie s-a soldat cu un adevărat eşec; atunci a hotărât să nu mai scrie muzică… Este perioada în care viaţa sa particulară constituie o adevărată tragedie: soţia sa, Margherita Barezzi, moare la vârsta de 26 de ani de encefalită, după ce copiii lor muriseră cu alchemia| No.2 - mai 2018

10

puţin timp înainte. La insistenţa lui Antonio Barezzi – tatăl Margheritei – Verdi a acceptat să compună o operă pe libretul Nabucco iar premiera a fost un mare succes! După o carieră lungă în care muzica sa răsună în configuraţii sonore tragice, ultima operă, Falstaff după piesa Nevestele vesele din Windsor de Shakespeare încheie ciclul creator al compozitorului prin revenirea sa la comedie… În mozaicul lucrărilor muzicale cu text, se află şi opusuri vocalsimfonice dedicate soliştilor, corului şi orchestrei, fără ca ele să dispună de regie şi decoruri. Carmina Burana de pildă, este o cantată scenică – după definiţia autorului, Carl Orff. Textul (în limba latină, franceză şi germană) este alcătuit din 24 de poeme laice, seculare, semnate de studenţi ai secolului XI - XIII în Europa centrală. Culegerea de texte a fost descoperită în anul 1803 în mănăstirea Benedikbeuern. Soliştii – soprano, tenor şi bariton – împreună cu corul, interpretează în acompaniamentul orchestrei textul amuzant ales, într-un stil particular conturat ce către Orff.

Printre alte titluri, se află şi un poem dedicat pivniţei (In taberna) unde, desigur subiectul principal este vinul.

Atât despre vin, v-am prezentat câteva aspecte ale prezenţei sale în lumea muzicii. Încheiem cu dictonul din titlu, in vino veritas dar îi vom adăuga şi o altă înţelepciune: in aqua sanitas…

alchemia| No.2 - mai 2018

11

alchemia| No.2 - mai 2018

12

alchemia| No.2 - mai 2018

13

Gabriela Garlonta | Un pahar de vin Poveste de logodnă Am pierdut o batistă de culoarea vinului M-am logodit în 23 august la Lisboa Pe Podul lui Vasco da Gama am primit Cartea neliniştirii de Fernando Pessoa şi o batistă de culoarea vinului.

Aveam doar 47 kg şi îmi dădeai în fiecare zi câte un pahar de vin de Porto, vin din case princiare pentru poftă de mâncare – “oasele sunt pentru câini” râdeai tu şi eu plângeam cu nasul în batista de culoarea vinului şi, beam vinul şi veninul.

Focul mă despoaie, azi am trupul unei femei pictate de Renoir şi te aştept în zadar… te-aud dar nu te recunosc ai ochiul mat întors pe dos şi strigi şi strici zeul de lemn “Precipită-mă în infern” Oh, ah, unde-i puterea mea Eram. Eram Geea – acum sunt cerşetor-satir-poet-amfitrion plâng şi suspin dar am umor… plâng şi suspin şi nu mai vreau decât un sfânt pahar de vin.

alchemia| No.2 - mai 2018

14

In vino veritas ce-i trebuie românului să fie fericit? un pahar de vin! îl văd şi azi pe moşu Ţec – bunicul din partea mamei – cum dimineaţa când mama-buie era în boacăză să coacă pâine cinstindu-se cu un pahar de vin şoptind “in vino veritas”! şi apoi pleca la pădure – era un preafrumos pădurar în cea mai frumoasă pădure de unde nu voi uita niciodată brazii şi uriaşii, păsărea nevinovată şi tot ceea ce a fost mai frumos în viaţa mea punea în loc un pahar cu apă să nu scadă nivelul lichidului din butoi şi ne trăgea cu ochiu' şi ăsta era secretul nostru... avea bunicul o brişcă faină cu care tăia slănina ca un master chief şi o desagă cu poveşti mai ceva ca în poveştile regăsite ale lui Faulkner… şi o puşcă fermecată – povestea ei v-o spun altădată cu puşca nu a tras niciodată nici măcar după vreo cioară care-i fura pita din mână şi, avea bunicul mâini de pianist şi o inimă bună ca pâinea caldă şi, un glas catifelat de violoncel şi doi cai şi un purcel 50 de găini şi zece butoaie de vin in pivniţă alchemia| No.2 - mai 2018

15

şi unul sub masa din bucătărie şi, aş putea să scriu 100 de cărţi de biografie şi de biografism şi tot nu aş epuiza setea lui de postimpresionism de ironie şi autoironie dar, ce să mai scriu, mai bine beau un pahar de vin şi vă las căci, in vino veritas!

n.a. boacăză – încăpere în care se află cuptorul de pâine

alchemia| No.2 - mai 2018

16

alchemia| No.2 - mai 2018

Sibiu – vedere Într-un pahar de vin - fotografie: Alina Iancu | Revino.ro

17

Nicolae Vălăreanu Sârbu | Un oraş transilvan Oraşul acesta e minunat şi noaptea când se plimbă singur pe străzile înguste cu mărinimie de nobil transilvan.

Catedralele şi turnurile sale meditative se rotesc într-un carusel al luminii şi eu am rămas un târgoveţ îndrăgostit sub ferestre.

Aeru-i somptuos şi parfumat are arome de vinuri vechi de la “Butoiul de aur” înveşnicit sub cetate.

E sublim să-i urc treptele pe sub arcade unde se spânzură noaptea şi domniţele chicotesc la geamuri.

De multe ori m-am salutat cu statuile unor personaje despre care ştiam puţin şi ele mi-au dezvăluit totul.

Goticul şi barocul îşi dau mâna de pe ziduri, clădirile stau de veghe, străjeri ai amintirii, oamenii curg ca nisipul în pustiu.

Nu poţi să nu cazi în agonia prezentului când trecutul păşeşte peste el în armură, noaptea în muzeu stafiile privesc capodopere.

Doamne, îmi zic, suntem atât de nevolnici!

Dacă ceasurile din turnuri s-ar opri n-am putea reţine în memorie, nici măcar întâmplările cu umbre care ne acoperă de frumos. alchemia| No.2 - mai 2018

18

Daniel Marin | Duhul vinului zei falşi în sala podită cu 13 candelabre înşiraţi la mesele ospăţului mirosul cetăţilor arse i-a ajuns scârbindu-i o mie şi mai bine de bancuri despre substanţă le erau pe limbă dar se temeau de o veselie artificială păsări rău-prevestitoare li se lipiseră de geamuri târziu de tot unul din ei a ridicat cupa dar nu ştiu care i-a dat peste mână şi toţi au strigat ca din gură de şarpe apoi s-a făcut tăcere imensă se temeau se temeau într-adevăr că nu pot cârpi cu vin infinitul terfelit la jocuri de noroc

alchemia| No.2 - mai 2018

19

îngerii coboară – înecaţi Adunaţi din nefiind în lume întâi s-au rezemat de cer sfioşi. s-au pus în rând cu păcătoşi, o vreme s-au ţinut într-o aripă strâmbă. pe urmă s-au îmbrobodit cu glume, duhul vinului i-a văruit verzui. pân-ce, îngeri blegi ai nimănui s-au încălecat cu umbrele de fluturi. din noapte scuturaţi, în zi fără de nume au gândit să dea tot pe ce fi-v’atunci. şi-au jucat norocul, pe zece porunci, de n-a rămas sămânţă a nemuririi. într-o mare unde înoată păcătoşi cât păcat încape, Doamne? îngerii coboară înecaţi, neam de îngeri se prăpădeşte, Doamne !

alchemia| No.2 - mai 2018

20

alchemia| No.2 - mai 2018

21

Adriana Moscicki | A băut vin…

A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său (Noe-Facerea, 9-21)

O legendă autohtonă spune că Diavolul ar fi turnat sânge de miel, leu, maimuţă şi porc la rădăcina viţei de vie cultivată şi trudită de Noe, ca vinul blestemat să îi transforme în cele patru animale, pe cei ce-l beau, după cât lichid îngurgitează!

Desigur, Diavolul nu putea fi decât Dionysos cu alaiul lui de fauni şi satiri, jumătate oameni - jumătate ţapi, perverşi şi destrăbălaţi, (oare imaginea diavolului şi cuvântul nu vin direct din sursă greacă?) şi pare firească punerea de stăpânire pe viţă şi vin!

De la blândeţea mielului, la nobleţea şi curajul leului, vinul te ridică, apoi te coboară în caricatură şi mizerie. Înţelepciunea populară a fost întotdeauna sănătoasă!

Cum sunt o iubitoare de vin, îmi place să-l descopăr prin toate preumblările mele, căci vinul şi mâncarea poartă amprentele specifice locului.

Vinul însuşi este o călătorie, din pântecul mineral şi întunecos, către soare. Vinul e sângele Dumne/zeilor ce poartă omul după bunul plac (şi după măsură) din întuneric în lumină ori înapoi. El naşte cântecul ori cuvântul pitit în noi, sau ne cufundă în muţenie şi durere. Între extazul primului pahar şi agonia ultimului, vinul te aruncă pe un tobogan de senzaţii şi trăiri. alchemia| No.2 - mai 2018

22

Sunt vinuri mici ce poartă aroma de frăguţă a grădinii casei şi nu se întind niciodată dincolo de curte şi butoi. Uneori ajung în biserică şi la pomeni. Într-un fel curg prin destinul omului, prin ograda şi familia lui, se rătăcesc prin vreun cămin studenţesc şi iau drumul îndărăt de sărbători. Apoi se aşează frumos şi se limpezesc, ori se tulbură şi se acresc.

Sunt vinuri mari, născute la malul apelor, ori pe coaste abrupte hărţuite de soare ziua întreagă. Ele stau în picioare şi se aşează la masă cu regi, ori cu norocoşi ai sorţii. Din adâncul pivniţelor medievale, pe sub bolte de lemn pitite în butoaie, lăsate la meditat până la intrarea în Nirvana, trase în sticle, aerisite în decantere, se lăfăie mai apoi în cristaluri şi sticle fine în şoaptele unui sommelier expert în arome şi “trup”, un fel de poet al vinului, care-l degustă cu ochii închişi şi-l roteşte pe limbă, sus pe palat şi înapoi pe limbă, apoi scrie o poezie mică despre viaţă.

Sunt vinuri de mijloc, cu potenţial. Unele fac alianţe bune, şi depăşindu-şi condiţia, ajung în capul mesei. Majoritatea însă rămân pe loc, spre desfătarea noastră, cei mulţi şi anonimi, uneori numiţi “normali”. Şi apoi, vinul e o chestiune de gust, subiectivă şi personală! Să ne bucurăm de vin şi democraţie! În trecut, vinul le era total interzis femeilor, iar în Evul Mediu exista o diferenţă mare între cine-ce bea, echivalentă cu aceea între pâine albă-pâine neagră: doar nobilii aveau privilegiul vinului lejer, delicat şi aromat, deschis la culoare, alb sau rosé. Pălmaşii trebuiau să se mulţumească îngurgitând vinul roşu, gros şi greu, plin de tanin, bieţii! Şi dacă mă gândesc la meniul lor compus din terci, pâine şi carne, probabil vinul era “bine ales”!

alchemia| No.2 - mai 2018

23

Mă leagă amintiri de via bunicilor, în care mă plictiseam de moarte, cu soarele-n creştet, lipicioasă şi-n bâzâit de albine. Toate soiurile de struguri erau etalate în faţa mea, ciorchinii cei mai graşi şi mai pârguiţi, cu boabele lor brumate şi dulci, în speranţa să-mi fie pe plac şi să tac!

Apoi, după îndelungata suferinţă de peste zi, ne-am spălat picioarele şi am ţopăit în hârdău, peste strugurii culeşi. Lichidul gâlgâia în vasul de lemn şi am băut, după binecuvântarea boabelor şi mulţumirea lui Dumnezeu, mustul dulce al bunicului meu. Pe atunci nu ştiam nimic despre zei şi legende, nici despre amfore pântecoase în care elixirul stătea sigilat, legănat în burta corăbiilor de lemn, nu ştiam nimic despre raţia zilnică a războinicilor, nici despre muza ce-ţi picură versuri în ureche, nici măcar despre “adevărul” ascuns în licoare. Eram copil şi dansam peste struguri.

Bunicul avea ochii albaştri senini şi o scripcă la care cânta de se auzea în cer, desculţ, peste fructul dat nouă de Dumnezeu, frumos ca un tablou de Chagall, dar aveam să ştiu asta mult mai târziu...

alchemia| No.2 - mai 2018

24

alchemia| No.2 - mai 2018

25

Simona-Ioana Cucuian | Vinul ca paradis natural “Sexul, beţia şi sângele au atras întotdeauna lumea subpământeană şi au făgăduit multora beatitudini ctoniene” Cesare Pavese, Dialoguri cu Leuco şi alte eseuri

Articolul de faţă îşi propune să analizeze imaginarul produs în literatură de tema vinului şi implicaţiile pe care acesta le are în interiorul textului la diferite nivele de reprezentare. Pentru că abordarea în totalitate a unei asemenea tematici necesită un spaţiu mult mai mare decât îi este destinat unui microclimat eseistic, ne vom ocupa aici de vin doar ca paradis natural, încercând o analiză a rolurilor atribuite “băuturii care îmbată”, de la origini pînă în creştinism.

Băutura Sacră Şcolăreşte spus, descoperirea alcoolului coincide cu momentul în care primii oameni au observat că un suc de fructe zaharat, expus la aer liber, devenea în câteva zile, datorită agenţilor naturali de fermentaţie, o băutură cu propietăţi psihotrope speciale. Înainte de a fi utilizată de către profani, aceasta a fost folosită în scopuri mistice şi sacre.

Potrivit lui Eliade, în Istoria credinţelor şi ideilor religioase, activitatea imaginară a omului preistoric, spre deosebire de aceea a oamenilor din socetăţile moderne, “era înzestrată cu o dimensiune mitologică”.

alchemia| No.2 - mai 2018

26

Interesant este că foarte repede, “alimentul şi băutura naturală, fie şi originare, explică Gilbert Durand în Antropologia, se decantează, psihic vorbind, într-o băutură sau un aliment pur, care nu-şi mai păstrează decît calităţile psihologice, arhetipale şi mitice.”

Frescă egipteană: Hator în copacul sacru

Simbolul băuturii sacre e legat de schemele ciclice ale reînnoirii, de simbolismul copacului, ca şi de schemele înghiţirii şi ale intimităţii. Vedele înfăţişează băutura sacră fie ca pe o plantă, fie ca pe un izvor, un râuleţ care ţâşneşte din grădina primordială a paradisului, în timp ce un basorelief egiptean ne-o înăţişează pe zeiţa Hator cocoţată într-un copac şi adăpând sufletul celor morţi cu băutura veşnică.

Practic, numeroase băuturi mai mult sau mai puţin rituale sunt extrase dintr-o plantă. “În această simbioză simbolică a băuturii, a cupei şi a copacului, observă Gilbert Durand, ne aflăm în posesia unui interesant exemplu de captare a unei semnificaţii în slujba unui simbolism diferit: prin intermediul băuturii sacre, arhetipul cupei se întoarce la mitologiile arboricole. Băutura se integrează astfel mitologiei dramatice şi ciclice a vegetalului.”

alchemia| No.2 - mai 2018

27

Lucrul vizibil în interiorul acestei paradigme mitice, precreştină, este că băutura sacră e tainică, ascunsă şi totodată elixir al tinereţii veşnice.

Tot vinul e legat de această constelaţie în tradiţia semitică a lui Friză sumeriană: turnatul vinului Ghilgameş sau a lui Noe. Zeiţa mamă era supranumită “mama butuc de viţă”. Acea zeiţă Sidhuri, “femeia cu vin”, se identifică cu Calypso din Odiseea, zeiţa care locuieşte în centru, în buricul mării.

Vinul este simbolul vieţii ascunse, al tinereţii biruitoare şi tainice. El e prin aceasta, şi prin culoarea-i roşie, o “reabilitare tehnologică a sângelui” explică Durand, care adaugă: “Sângele recreat de către teasc e semnul unei imense victorii asupra scurgerii anemice a timpului”.

Nici Homer, nici înţelepţii Vechiului Testament nu uită niciodată să reamintească că vinul e reflexul favorii divine. Cele aproximativ 500 de citări ale viţei de vie şi vinului utilizate de tradiţia iudeo-creştină, şi nu numai de ea, sunt simboluri ale monoteismului. Uneori aceste citări nu sunt decât aluzii la zona edenică, primordială, cititorul găsindu-se în faţa unor analize ataşate teologiei.

alchemia| No.2 - mai 2018

28

Vinul biblic Se ştie că vinul este unul dintre simbolurile majore ale Vechiului Testament. Vinul este metaforizat abundent în Cântarea cântărilor şi pare să fie chiar o temă a acestui epitalam biblic. Iată două exemple: “...sărutările tale sunt mai bune ca vinul... mir vărsat este numele tău. De aceea fecioarele te iubesc” sau “... şi eu cu drag ţi-aş fi dat vin bun şi must de rodii”.

Biblia recomandă foarte limpede să se consume vin, nu însă oricum şi nu orice fel de vin. “Sângele ciorchinelui”, acest vin va trebui scos dintr-o viţă de soi bun, asemănător oamenilor lui Iuda, care sunt “sădirea dragă” a lui Dumnezeu. În cartea Epopeea vinului, în capitolul intitulat Viţa de vie şi vinul De la Noe la Pasteur, Daniel Combes comentează lecţia beţiei din Biblie. El pleacă de la un verset extras din Facerea: “Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie” comentând: “Iată, deci, o conversiune profesională rapidă ce stă mărturie indispensabilei concilieri a misticismului şi a eficacităţii practice în lucrurile lumii de aici.”

A băut vin, şi, îmbătîndu-se, s-a dezgolit în cortul său " Să urmărim cum se desfăşoară “lecţia biblică a beţiei” - aşa cum o numeşte Daniel Combes: “A băut vin, şi, îmbătându-se, s-a dezgolit în cortul său.”

Laconismul acestui verset accentuează impresia că redactorul Facerii este interesat prea puţin de detaliile unei bune viticulturi sau de faptul că Noe era vinificatorul unui strugure pe care-l meritase.

alchemia| No.2 - mai 2018

29

Şi asta pentru că patriarhul “a abuzat de vinul rezultat din munca sa până când a căzut beat mort” - stare care intră în contradicţie cu morala religioasă. În ziua potopului, Noe s-a comportat ca un genetician ce acţionează sub inspiraţia divină. Acum, ieşit din torpoarea beţiei, Noe se împleticeşte. Coboară de pe piedestal, când îl blestemă pe nepotul său Canaan, pentru că fiul său Ham l-a vorbit de rău.

Getty Images: Noe beat şi fii săi

Când Sim şi Iafet merg de-a-ndăratelea spre tatăl lor umilit, întinzându-i o manta, ei nu joacă pentru posteritate o scenă de pantomimă în manieră italiană. Ei încearcă să-şi domine emoţia; pregetă pentru a reflecta la un alt aspect al misiunii tatălui lor, al acestui tată al viei, în persoana căruia ne e dată o lecţie asupra efectelor alcoolului.

alchemia| No.2 - mai 2018

30

Ei pricep intuitiv că abuzul de vin trebuie îngrădit. Ca urmare, vor fi împărţiţi cu privire la această băutură, de la care unul din ei va alege să se abţină complet. Prin atitudinea lor Sim şi Iafet demonstrează că au primit o lecţie paternă referitoare la pudoare şi la sexualitate. Beţia provocată de vin distruge pe moment în ochii lui Noe şi ai fiilor săi ceea ce rămânea lui Adam şi Evei când Dumnezeu i-a hărăzit procreerii rasei umane.

Spre deosebire de oamenii cei mai josnici, sau de bolnavii aproape de pierderea cunoştinţei, beţivul se coboară până la pierderea totală a pudorii. Comportamentul la beţie nu e nici motiv de râs, dar nici de elogiu.

Dincolo de un eventual mesaj genetic şi al conservării speciilor, beţia lui Noe prezintă o ultimă lecţie pentru cei ce se ataşează de viţa de vie şi produsele ei: interdicţia degustării fructului fermentat din Eden. “Se cuvine să ne abţinem a bea vin peste măsură” îndeamnă textul biblic.

Pentru cei drepţi, băutura care îmbată este ataşată idolatriei, adulterului şi abuzurilor carnale sau nebuniei. Consumată în exces, băutura simbolizează cauza şi efectul calamităţilor agricole, aşa cum mustra Proroocul Ioil: “Deşteptaţi-vă, beţivilor, şi plângeţi! Şi voi, băutorilor de vin, tânguiţi-vă pentru vinul cel nou, căci vi s-a luat de la gură.”

alchemia| No.2 - mai 2018

31

Un Dionysos primordial Importantă pentru ideologia teoretică a discursului de faţă cât şi pentru o posibilă istorie a beţiei este şi figura mitologică a zeului grec al beţiei, Dionysos. Mircea Eliade în Istoria sa explică, în capitolul Dionysos sau beatitudinile regăsite, faptul că Homer este cel care ne-a transmis cea mai veche mărturie asupra lui Dionysos. În Iliada există un episod celebru: eroul trac Lycurg le urmăreşte pe doicele lui Dionysos, “şi toate într-un Dionysos (Bachus) singur gest şi-au aruncat la pămînt instrumentele lor de cult”, în timp ce zeul, “cuprins de spaimă, s-a năpustit în valurile mării şi Thetis l-a primit în sânul ei tremurând: un fior puternic îl cuprinsese când a dat strigăt războinicul”. Mircea Eliade descifrează în acest episod, “în care e vorba de o urmărire de către un om-lup şi de o scufundare în mare, amintirea unui vechi scenariu iniţiatic.” În discursul lui Eliade, Dionysos este în legătură cu totalitatea vieţii, “manifestările şi dispariţiile sale reflectă întrucâtva apariţia şi ocultarea vieţii, adică alternanţa dintre viaţă şi moarte şi, în cele din urmă, unitatea lor.”

Dionysos ne apare şi în Dicţionarul de mitologie generală al lui Victor Kernbach, ca o divinitate a beţiei cu semnificaţie dublă:

alchemia| No.2 - mai 2018

32

beţia vulgară (produsă de vin) şi beţia mistică (sau iniţiatică, ducând la starea de transă), în înţelesul extazului mistic.

Potrivit lui Jean-Pierre Vernant, în Mit şi gândire în Grecia antică: “Dionysos este un maestru al magiei şi al iluziei: zeu al seducţiei ce derutează şi tulbură (...), singurul dintre toate divinităţile greceşti ce nu poate fi cuprins într-o formă, nici circumscris într-o definiţie, pentru că el reprezintă, în interiorul omului şi în natură, acel atât de divers Altceva.”

Vinul Homeric Pentru că mergem pe firul cât de cât istoric al lucrurilor, ne vom opri la Homer, care vorbeşte în mod expres de vin în Iliada şi, nu în ultimul rând, în Odiseea.

La Homer, vinul este la fel de citat ca în Biblie, pentru că, scrie Daniel Combes, poetul vede în această licoare “un fenomen al societăţii greceşti”.

O altă observaţie pe care o face Daniel Combes, în cartea Epopeea vinului, este aceea că în mentalitatea grecilor, vinul e creat pentru om, “nu pentru marionete, nebuni ori fricoşi”. La Homer, în privinţa lui trebuie să-ţi păstrezi mereu raţiunea. Este oare întâmplător că printre atâtea aluzii la vin, în opera lui Homer nu este nici una care să evoce bacanalele, chiar dacă specialiştii au consacrat grecilor un fel de uniune mistică a hranei şi băuturii? Îi trebuie lui Homer o îndemânare puţin obişnuită pentru a înfiera abuzul de vin în purtarea războaielor sau în compensarea naufragiilor, fără să înceteze a-l servi cu măsură la masa celor umili şi în palatul prinţilor; şi prin această folosire a menţinut strălucitoarea reputaţie a băuturii. alchemia| No.2 - mai 2018

33

“(...)lasă / Vinul mai tare să fie şi dă un pocal fiecărui " Homer nu se lasă prins de valorile practice, sfătoase ale Muncilor şi zilelor lui Hesiod în ceea ce priveşte formula vinului, ci este mai “creativ”. În Iliada, cînd îi primeşte la el pe solii lui Agamemnon, Ahile îi spune lui Patrocle: “Adu-ne-ncoace o cană cu vin (un crater), o Patrocle, şi lasă / Vinul mai tare să fie şi dă un pocal fiecărui.”

crater grec pentru diluarea vinului

Teoretic, am putea să oscilăm aici între două interpretări, ipoteze mai mult sau mai puţin forţate: tăria vinului nelungit cu apă, aşa cum se obişnuia adesea la greci, ar putea fi pe de o parte semnul unei ospitalităţi premonitoare pentru epopee, iar, pe de altă parte, ar putea trimite la un truc de tipul Calului Troian, în ideea în care tăria ar putea înmuia puterea de convingere a soliei.

Rugul stropit cu vin Înaintea banchetului de onoare ce urmează funeraliilor lui Hector, rugul în care arde trupul acestuia e stropit cu vin: “Prinseră-ndată vin negru să toarne şi focul să stingă / Până pe unde lăţit era el”.

Caracterul ritualic al vinului este evident în acest pasaj funerar.

alchemia| No.2 - mai 2018

34

Când vinul “s-a urcat la cap” Agamemnon e fricos, rău strateg şi foloseşte procedee nedemne pentru un conducător, mai ales prin raptul captivei lui Ahile, “Briseis cea cu obraji frumoşi”. Desigur el protestează că n-a urcat niciodată în patul domniţei, ceea ce Patrocle, care e un frate pentru ea, ar putea confirma. Dar Ahile tot are un dinte împotriva lui Agamemnon. Împins de Atena, el îl provoacă: “Tu, beţivan, tu obraz de dulău sperios ca şi cerbul.” (Iliada, I, 224)

Ahile, Briseis şi Agamemnon – Jean Auguste Dominique, 1801

alchemia| No.2 - mai 2018

35

Nostalgii şi stratageme Cu Odiseea, imnul vinului e reluat, spre gloria navigatorilor. În călătoria lui iniţiatică, Ulise poartă cu el nostalgia “vremurilor bune”, a paradisului pierdut: “Aveam vin, cărnuri din belşug... ospătarăm cu mult prisos de carne, cu vin dulce...”. Cu toate acestea, Ulise nu duce niciodată lipsă de strategeme. Astfel, chiar în peştera lui Polifem, el aduce un burduf cu acel vin delicios de Ismaros şi, în cursul încercării pe care monstrul le-o impune prizonierilor săi, el îl îmbată, îl orbeşte, iese din capcană şi fuge.

Ulise îmbătându-l pe Polifem, pentru a-l putea orbi

alchemia| No.2 - mai 2018

36

O inimă de om La sfârşitul Odiseei, Homer pomeneşte de acel “vin care ne face o inimă de om”, instaurând, printre rânduri, ideea că vinul e un remediu bun împotriva adversităţilor. Un alt vers exclamă: “Beţi cu mine acest vin de cinste, cu focuri întunecate!”.

Marea de culoarea vinului Cititorul lui Homer este adesea intrigat de repetarea unei aluzii la marea “de culoarea vinului” - oinops - sau “de culoarea drojdiei vinului”.

Maria Daraki, în cartea cu titlul Dionysos, insistă asupra acestei nuanţe a mentalităţii greceşti. Percepţia unei mări de culoarea vinului se impune grecilor pentru că ei îl au în spirit pe Dionysos.

Acesta “e prezent în natura Greciei”. Pentru că reuneşte în sine autoritatea zeului agrar şi aceea a zeului marin “el trasează o cale de circulaţie ce îngăduie să te gîndeşti la vie şi la vin cînd pluteşti pe mare”. Nu departe de aceste idei este şi expresia “a se clătina ca o corabie (beată)”.

Pentru Maria Daraki, Dionysos e angajat într-o perpetuă opoziţie între viaţă şi moarte, a cărei culoare sumbră se găseşte atât de des în imaginaţia grecilor. Vinul poartă în el această culoare şi această opoziţie, căci dacă e de partea soarelui şi a focului, Iliada şi Odiseea îl declară uneori de culoarea focului, în acelaşi timp, legături profunde legându-l de lumea de jos. “El e băutura arzătoare a mării negre.”

alchemia| No.2 - mai 2018

37

alchemia| No.2 - mai 2018

Marea la apus | Wallpapers.net

38

Ana Ardeleanu | Vinul chemării Cu pasărea amintirii pe umăr Mă simt ca o peşteră Unde generaţii de sentimente Precum liliecii de adăpostesc Lăsând pe umezii pereţi Semnele unor poeme nemuritoare E greu să-ţi înalţi casă deasupra unui fluviu Unde peştii îşi depun icrele apoi mor Cântecele pescarilor te inspiră Carnea dulce a iluziilor te hrăneşte în fiecare zi Fără de saţiu şi fără odihnă este inima mea Multe anotimpuri şi balade poposesc în ea Pentru o cană de vin Vai vai străine Cum imi ocupi camerele inimii Bagajele şi mandolina poartă iniţialele focului sacru Nu ştiu încotro să privesc pentru a le feri de impostori Ca nişte insecte aşezaţi pe dulcele florii Strigătul ce-l auzi atât de aproape e al mesagerului Care-ţi aduce un dar (cu valoare sentimentală) Primul păcat al omului pe pământ Numele neamului Ce l-a cântat cel dintâi În cântece de dragoste alchemia| No.2 - mai 2018

39

Ştiu un caz de albastru Care ar deveni roşu cât ai clipi Dacă ai vrea tu Ştiu un caz şi mai clar de privighetoare Care ar dori să devină cuc Înainte de-a deveni damă de cupă Câştigându-şi iubirea la masa de joc Dimineaţa îmi place să-i fac minţii Exerciţii de înviorare Să-şi frângă oasele sărind Prin cercul de foc al cuvintelor Să o trimit la piaţă pentru a cumpăra câteva frunze de salvie De mălin puţină iederă şi neaparat frunze de mentă Ele dau răcoarea dorită şi întăresc structura ideilor bune Oferindu-ţi să bei pe stomacul gol Vinul dragostei Când copiii liniştii încă dorm Iar Baba Cloanţa nu trece cu mătura sub braţ Pentru a mătura strada principală Şi pentru a o stropi cu câteva lacrimi de mamă Doar timpul trece Ca orice slujbaş al statului Pregătit pentru a intra în casa cifrelor A evidenţelor şi-a scadenţelor Luându-i imaginaţiei gloria zilei

alchemia| No.2 - mai 2018

40

Strănutul memoriei Sentimentele se scaldă în pulberea cărnii Acolo unde au zăcut câteva umbre apoi au apus Totul se roteşte în jurul unui trup Ce şi-a schimbat de mai multe ori chipul Modul de viaţă culoarea lacrimei Apoi a dezertat din sine pe calul furat Şi vai furiei care a întrupat miezul acţiunii Câte victime a făcut Nimeni nu le-a împrumutat patul cald Nici arma personală Pentru a apăra visul de lupii feeriei Lăutari lunatici se apropie de sufletul meu Şi-l scot afară din culcuşul stelar Câteva iluzii de petrecere îl însoţesc chiuind Încercând să-l convingă cu un pahar de vin dulce Vinul chemării îl numesc ei Răcoarea aripei şterge de pe frunte polenul Declanşează strănutul memoriei Şi împrăştie literele aurii Ce au compus cu pasiune momentul

alchemia| No.2 - mai 2018

41

Daniela Voicu | Să renaştem noi fiecare om care moare în noi se naşte un alt om apoi ca şi când toate paharele de vin roşu ar spăla mâinile femeilor incestuoase care te ating sau sângele din venele lor te face mai bun nu oricum ceva trebuie să moară: un lemn o gutuie un suflet, de plăcerea cu care te întinde câinilor, plagiindu-te până la ultimul pahar.

alchemia| No.2 - mai 2018

42

Cătălin Borangic | Despre prohibiţia vinului la daci Convulsiile politice, sociale, religioase şi militare determinate de domnia regelui Burebista au transformat fundamental interiorul lumii dacice la un nivel atât de intim încât, chiar după ieşirea din scenă a marelui rege, societatea dacică nu a mai putut să se reîntoarcă la valorile şi organizarea tribală anterioară.

La rigoare, reglajele civilizaţiei dacice nu pot fi atribuite strict unui personaj carismatic, fie el regele Burebista sau marele preot şi apoi rege el însuşi, Deceneu. Chiar dacă oricare dintre aceşti reformatori a avut parte de succese conjuncturale, un sistem social eficient se sudează în timp, prin acţiuni reuşite şi repetate, motiv pentru care rezultatul a fost mai degrabă finalul unui parcurs derulat în timp.

Descriind ţara dacilor, Strabon fixează în scris opera politică şi militară burebistană spunând că [...] ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălţat atât de mult prin exerciţii, abţinere de la vin, şi ascultare faţă de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic şi a supus geţilor cea mai mare parte a neamurilor vecine [...].

Geograful grec surprinde, posibil fără să aibă acest scop, modificările de fond ale structurii interne dacice. Impunerea acelor exerciţii, a ascezei – văzută doar ca un control spiritual – precum şi a disciplinei, arată, dincolo de oricare interpretare textuală, dimensiunea puterii basileului şi influenţa covârşitoare a marelui preot. Forţa militară, combinată cu sentimentul religios, asociere care modifică fundamental sistemul de coduri interne ale societăţii, au fost bazele noilor structuri politice, dominate din acest moment de o regalitate matură şi un sistem religios instituţional.

alchemia| No.2 - mai 2018

43

În acest registru larg, teoretica asceză dedusă din abţinerea de la vin a generat de-a lungul timpului diverse interpretări, între care cea a distrugerii culturilor locale de viţă-de-vie a fost atât de uzitată, încât a devenit o acţiune aproape de la sine înţeleasă.

Ceea ce nu o face deloc probabilă, însă.

Privind evenimentul dincolo de formularea textuală – ea însăşi discutabilă – acţiunea nu mai apare ca o campanie de defrişare a podgoriilor, destul de improbabilă sub aspect practic. Dimpotrivă, din punct de vedere arheologic nu se observă vreo modificare substanţială numeric a vaselor utilizate pentru transportul şi stocarea vinului sau în vesela pentru băut, care se regăsesc în gropi sau aşezări.

Scăderea uşoară a numărului de amfore greceşti ajunse în spaţiul nord-dunărean începând cu secolul al II-lea î.e.n. trebuie pusă în relaţie cu cucerirea Greciei de către puterea romană şi cu dificultăţile de aprovizionare cu vin grecesc ce au decurs de aici. În mod firesc, producţia de vin local a trebuit să compenseze lipsa produsului de pe piaţă. Este, însă, adevărat că se diversifică tipologia vaselor pentru consumarea vinului sau cele pentru libaţii, căci aproape dispare vesela ceremonială din metale preţioase şi se înmulţesc vasele de lut (kernoi, askoi, kantharoi, vase paralelipipedice).

Situaţia poate sugera şi o democratizare a riturilor, fapt ce poate fi interpretat ca o radiere a modelelor comportamentale specifice elitelor în alte straturi sociale.

alchemia| No.2 - mai 2018

Vas ceramic cu protomă sub forma unui berbec. Răcătău de Jos, Jud. Bacău.

44

Dacă recalibrăm autoritatea regală dacică în parametrii ei militari şi economici, este posibil să înţelegem că, de fapt, regalitatea şi-a însuşit anumite drepturi legate de producţie (şi implicit de consum). Şi aici intră nu doar producţia locală de vin, ci şi importurile băuturii. În această cheie, abţinerea ar putea fi tradusă prin diminuarea sau interzicerea comerţului – altfel profitabil – cu vin grecesc sau cu cel din producţiile interne, privilegiu anterior al nobilimii, transformat acum în monopol regal. Reducerea consumului sau reglementarea lui în sine poate fi conectată cu evoluţia fenomenului militar local, aspect posibil controlat sau protejat de cler, elită direct interesată de aspectele diverse care aveau în centru consumul de băuturi alcoolice, fie că vorbim de coordonatele economice, fie de cele spirituale, acestea cu ricoşeu în disciplina militară.

Merită menţionate, în acest sens, câteva cupe de argint şi un corn de bour prădate din tezaurul regal dacic. Hadrian primeşte acest rython, împodobit cu aur, pe care lexiconul Suda ne informează că viitorul împărat avea să-l închine lui Zeus Casius, adorat pe vârful Muntelui Casios, din Siria: Eneidul Traian, stăpânind peste toţi muritorii Zeilor mare stăpân, Casiului Zeus a dat Cupe-o pereche, ofrande frumos cizelate şi-n aur Cornul de bour legat, fruntea prăzii ce-a luat Geţilor celor trufaşi, zdrobiţi în fine acuma, mult timp cu arma loviţi până ce-au fost biruiţi. (Împăratul Hadrian, în Antologia Palatină, VI, 332) Chiar singulară, informaţia arată că cel puţin la un anumit nivel şi în anumite circumstanţe, poate religioase sau de altă natură, vinul era prezent şi existau recipiente speciale pentru băut sau libaţii până la finalul regalităţii. De remarcat că din perioada cuceririi romane a capitalei Sarmizegetusei Regia provine o serie de resturi ceramice specifice consumului de vin (amfore, kantharoi). alchemia| No.2 - mai 2018

45

Pe aceste baze, toposul interzicerii cultivării viţei de vie trebuie reevaluat în sensul unor reglementări economice şi spirituale şi nicidecum al unei abstinenţe generalizate de la consumul de vin, aspect care deformează impardonabil realitatea istorică a Daciei Preromane şi, implicit, imaginea elitelor locale.

Nu ar trebui pierdute din vedere şi existenţa altor băuturi alcoolice mai prozaice, berea şi/sau miedul, produse şi consumate de populaţia de rând sau chiar de către aristocraţie în alte ocazii sau conjuncturi, mai puţin importante socio-spiritual. Este evident că producţia acestor băuturi mai simple şi mai ieftine nu putea fi controlată eficient de autoritatea politico-militară, dacă admitem cheia prohibiţiei. Pe lângă lipsa de eficacitate a interdicţiei consumului de alcool – fără a nega complet o ingerinţă regală în acest sens – nici aplicarea politicii în teritoriu nu putea avea foarte mare succes.

Văzut din perspectiva autorităţii regale, consumul de vin avea fără îndoială o importanţă dublă.

Prima era aspectul economic.

Vinul era o băutură de calitate, scumpă şi care angrena câştiguri substanţiale.

alchemia| No.2 - mai 2018

46

Ulcior pictat cu păsări schematizate Feţele Albe, Jud. Hunedoara.

Diversitatea şi producţia vaselor ceramice specifice consumului de vin din aşezările dacice, datate şi după domnia lui Burebista, constituie un argument arheologic greu de combătut.

Controlul producţiei interne, dar mai ales controlul importurilor redirecţionau veniturile care decurgeau din negoţ. Visteria regală nu putea fi impasibilă la aceste surse financiare, cu atât mai mult cu cât acum avea posibilitatea de a controla porturile de la mare, căile interne de transport, punctele obligatorii de trecere peste munţi şi pieţele de desfacere.

Supravegherea şi reglementarea producţiei şi importului de vin nu puteau fi lăsate la discreţia aristocraţiei nu întotdeauna disciplinate.

Mai mult chiar, anularea sau diminuarea unor privilegii ale nobilimii locale era acum un program politic accesibil regalităţii. Asocierea cu autoritatea religioasă supremă a fost, fără îndoială, un argument suplimentar important.

A doua dimensiune a problemei este dată de încărcătura spirituală cu care era investit vinul în Antichitate. Dacă populaţia putea produce şi consuma băuturi ordinare, consumul de vin – şi aici intră nu doar consmul propriu-zis, ci şi utilizarea lui în cadru religios – era un ingredient de bază al imaginii aristocraţiei locale. O imagine din care afişarea proprietăţii şi a posibilităţilor economice era obligatorie. Consumul de vin din import, alături de posesia de alte bunuri sau produse străine era dacă nu doar un apanaj al elitelor, ci chiar un atribut. Elitele sunt dintotdeauna etajul social cel mai mobil al unei societăţi. Şi în cazul aristocraţiei, vinul de import era un indicator social. Şi, în plus, era controlabil de către autoritatea centrală.

Textul strabonian mai are şi alte nuanţe de lectură prin care putem exfolia dincolo de prima lectură înţelesuri mai apropiate de mentalitatea războinică a elitelor dacice. Astfel, din fraza în care expune modificările impuse de binomul rege-mare preot putem extrage existenţa unor antrenamente riguroase, foarte probabil militare, dar nu numai; un set de interdicţii, între care cea mai importantă pare să fi fost o abstinenţă – sau mai bine zis o reducere alchemia| No.2 - mai 2018

47

a consumului de alcool – precum şi disciplina şi obedienţa faţă de autoritatea regală.

Oricum am citi informaţia, ea relevă un sistem de selecţie meritocratic, care irumpe într-adevăr la un moment dat, fără să-i putem preciza foarte exact rădăcinile. Este dificil de acceptat faptul că Deceneu a fost singurul artizan al întregii reforme spirituale şi morale atribuite lui, având în vedere moştenirea de rit pitagoreic a acestui succesor într-o funcţie inaugurată de fapt de miticul Zalmoxe. Cel mai probabil, întregul fenomen spiritual a fermentat cu mult timp înainte de epoca burebistană, iar apariţia unor personaje carismatice şi a unei conjuncturi politice potrivite a coagulat fenomenul relativ difuz până atunci într-un program politic coerent.

Reglementarea consumului de vin fie în cheia economică, fie în cea pragmatic-militară ori cea religioasă rămâne o posibilitate mai concretă decât o inutilă şi ineficientă prohibiţie.

alchemia| No.2 - mai 2018

48

Şerban Foarţă | O picătură de pictură Localul e ieftin; ziua, mornă (6 noiembrie ’98). Clientul nu e pictor propriu-zis, dar, uneori, se face că pictează.

Acum, e trist şi,-n aşteptarea unor prieteni, trasează linii (expresive, poate) într-un banal bloc-notes fără glorie.

Neavând asupră-i culori, nici ustensile (ci doar un biet creion cu pastă), o face cu câteva lacrimi de vin negru (un Pinot noir, în speţă), – peniţă fiindu-i vârful şi căuşul unei linguriţe de cafea.

Cafeaua e, şi ea, o acureală, iar solniţa din dreapta, de pe masă, adaugă desenului sclipiciul fără de care ar rămâne tern... Un amic, bun fotograf, anume Costi Duma, intră-n locandă chiar atunci, eternizându-l prompt în iureşul creaţiei...

alchemia| No.2 - mai 2018

49

alchemia| No.2 - mai 2018

50

Laurenţiu Artim | Umbra Dabijei Vodă Ruda mai puţin pomenită a umbrei lui Mircea la Cozia din versurile lui G. Alexandrescu este umbra lui Istrate Dabija Voievod. Domn fără o deosebită însemnătate pe scena politică a Moldovei, Dabija a reuşit a-i capta interesul lui Eminescu suficient ca acesta să-i compună un elogiu care se ridică mult desupra celui ieşit de sub pana desuet-romantică a lui Alexandrescu.

Niciodată publicată în timpul vieţii poetului, “Umbra lui Istrate Dabija Voievod” a fost găsită, se pare, de Perpessicius printre manuscrisele eminesciene, datată 1878. Ca paralelă, “Umbra lui Mircea – La Cozia apăruse în 1844 în “Propăşirea – foaie pentru intereseurile materiale şi intelectuale”.

Mai mult cântec goliardic decât evocare glorioasă a unei ilustre umbre, creaţia lui Eminescu este pătrunsă atât de spiritul lui Sic transit gloria mundi cât şi de cel a lui Gaudeamus igitur.

Scena aproape hamletiană a apartiţiei umbrei voievodului pe zidurile scufundate în noapte ale Sucevei, virează repede spre registrul comic atunci când poetul încearcă să decripteze semnificaţia celor rostite de spectru.

Din vechi icoane numai pete, / Sub mine-aud un glas ce sună, / Un glas adânc zicând: “Mi-e sete” Măria Voastră-nsetoşează / De sânge negru şi hain?

El capu-şi clatină, oftează: / De vin, copilul meu, de vin.

alchemia| No.2 - mai 2018

51

Conversaţia celor doi are loc fără amestecul curios al vreunui cronicar, la adăpost de judecata morală a posterităţii. … N-ai grijă, / Ce zic nu trece la izvod. / Eu sunt vestitul domn Dabijă, / Sunt moş Istrate-voievod.

Dabija Vodă cel al izvoadelor era pomenit sub numele august de Eustratie sau Eustatie (din grecescul Εὐστράτιος), variantă pe Istrate Dabija Voievod, gravură de epocă care nu mulţi modoveni o vor fi folosit cu aceeaşi plăcere ca pe Istrate, prescurtare bonomă şi neprotocolară, la fel ca şi ei.

Moş Dabija îi dezvăluie, glumeţ, poetului şi motivul pentru care l-a ales ca interlocutor: Dacă venea să rătăcească / V-un învăţat arheolog, / Vorbind în limba păsărească, / Nu m-arătam ca să mă rog. / Dar ţie-ţi place doina, hora, / Îţi place-al viţei dulce rod, / Tu povesteşte tuturora / De moş Istrate-voievod.

O poveste fără glorie răsunătoare, dar şi fără vărsare de sânge sau tragedii teribile.

alchemia| No.2 - mai 2018

52

În cei patru ani de domnie (1661 – 1665), Vodă Dabija s-a făcut iubit de boieri şi norod prin firea lui milostivă şi petrecăreaţă.

Neculce îl pomeneşte ca pe un om darnic, gospodar şi fără pretenţii: “…acest domnu avè obicei, când şidè la masă şi vidè niscaiva oameni săraci dvorind prin ogradă, învăţa de lua câte doao, trii blide de bucate din masa lui şi le trimetè acelor oameni acolo în ogradă, de mânca acei oameni. [...] Aşişdere el bè vin mai mult din oală roşie decât din păhar de cristal, dzicând că-i mai dulce vinul din oală decât din păhar.”

Istrate Dabija a murit pe 11 septembrie 1665 şi a fost înmormîntat în propria ctitorie, mănăstirea Bârnova. Tot din spusele lui Neculce: “…l-a dus cu toată boerimea cu mare cinste, de l-au îngropat la mănăstirea lui, în Bărnova, care este de dânsul, isprăvită; iară din temelia ei a fost început-o Bărnovscki Vodă a o zidire, şi n-a apucat să o isprăvească, că a perit la Poartă.”

Mai târziu, Nicolae Iorga scria: “Istrati Dabija, un bun bătrân beţiv, muri în Scaun pentru că vârsta-i era prea înaintată ca să-l mai poată atinge nenorocirea maziliei”

Biserica Mânăstirii Bârnova

alchemia| No.2 - mai 2018

53

Umbra lui Dabija îşi însumează domnia în versurile şlefuite şi curgătoare ale lui Eminescu: Când eram vodă la Moldova / Hălăduiam pe la Cotnari. / Vierii toţi îmi ştiau slova / Ş-aveam şi grivne-n buzunar. […] Pe vinul greu ca untdelemnul / Am dat mulţi galbeni venetici…

Atunci când turcii, agarenii/ Mureau în iuruş cu halai, / Oştirea noastră, moldovenii / Se prăpădeau într-un gulai. / Şi zimbrul cel cu trei luceferi / Lucea voios pe orice cort. / Precum ne-am dus, venirăm teferi / Şi toţi cu chef şi nime mort.

Se certe ungurii şi leşii... / Ce-mi pasă mie? La Cotnari / Eu chefuiam cu cimpoieşii, / Cu măscărici şi lăutari: / Şi sub umbrarele de cetini / Norodu-ntreg juca şi bea, / Iar eu ziceam: să bem, prietini,/ Să bem, pân-nu vom mai putea.

Fiu de preot şi podgorean din ţinutul Putnei, Istrate Dabija nu a rămas cunoscut doar pentru înclinaţia-i bahică, sau pentru campaniile militare fără prea mare răsunet. Va fi cheltuit el mult pe “vinul greu ca untdelemnul” în peregrinările pe la Cotnari, dar a pus şi o dajdie nouă, vădrăritul, prin care i-a taxat pe cei care-l produceau.

Vodă Dabija a fost interesat şi de fabricarea monedei, atât în nume propriu cât şi a falsurilor. În timpul domniei sale s-au emis şilingi de aramă, numiţi în popor “şalăi” iar în limba latina “solidi”. În Cronica Racoviţeană, atribuită cronicarului Nicolae Muste, citim despre aceşti şilingi: “Era bănarie în Cetatea Sucevei, care era de la Dabija-voda, şi făcea şalăi de aramă, cari numai aici, în ţară, îmblau, patru şalăi la un banu bunu.” alchemia| No.2 - mai 2018

54

Mulţi dintre şilingii fabricaţi în această monetărie sunt o copie a celor polonezi contemporani, ai lui Ioan al II-lea Cazimir. Erau destinaţi spre a fi răspândiţi în Polonia, care trecea la acea vreme printr-o avansată stare de debandadă politică şi economică.

Vecinii Poloniei au profitat din plin de instabilitatea aceasta, realizând venituri mari din contrafacerea monedei polone.

Probabil, chiar predecesorii lui Dabija începuseră baterea de monedă falsă, deşi Muste îl creditează pe el pentru începuturile monetăriei. Practica a continuat şi după Dabija, în competiţie cu alte guverne care făceau acelaşi lucru. De exemplu, Suedia imita în mod sistematic banii poloni şi îi introducea în număr mare în Polonia şi Lituania.

Şilingi polonezi fabricaţi la monetăria lui Dabija Vodă

Falsurile moldoveneşti din timpul lui Dabija au fost produse, se pare chiar cu concursul lui Titus Livius Boratini, meşterul monetar însărcinat cu producerea monezilor autentice în Polonia. Emisiunile de monedă falsă cu aceste tipare au continuat sub domniile lui Gheorghe Duca şi Iliaş Alexandru. alchemia| No.2 - mai 2018

55

Revenind la “Umbra lui Istrate Dabija Voievod”, dincolo de uşurătatea cu care e tratată tema istorică, Eminescu rămâne acelaşi filozof subtil, preocupat de temele majore ale vieţii.

Lui Sic transit gloria mundi i se dă o rezonanţă amintind de catrenele lui Omar Khayyam. Chipul lui Dabija e atât cel al domnitorului chefliu cât şi cel alegoric, al băutorului ezoteric, al “bătrânului hangiu”, care îndeamnă la băutură ca înţelepciune în mijlocul tumultului trecător al lumii. E de reţinut şi circularitatea existenţei sub semnul unui pocal cu vin. Şi în Moldova mea cea dulce / Orânduit-am cu prisos: / Ca butea plină să o culce, / Cea goală iar cu gura-n jos.

Pân-la al zilei blând luceafăr / Să bem ca buni şi vechi tovarăşi; / Şi toţi cu chef, nici unul teafăr, / Şi cum sfârşim să-ncepem iarăşi.

Ultima strofă este o reîntoarcere la registrul cântecului apusean de tip goliardic, de unde şi uzul frazelor în latină.

Răpiţi paharele cu palma, / Iar pe pahar se strângă pumn / Şi să cântăm cu toţi de-avalma / Diac tomnatec şi alumn; / Cântăm adânc un: De profundis. / Perennis humus erit rex. / Frumoase vremi!

Dar unde-s? unde-s?/ S-au dus pe veci! Bibamus Ex.

Bibliografie: Bănăria lui Dabija Vodă, “Colecţionarul Român”, No.6 / 2006 Eustratie Dabija, Adevărul Goliarzii, Wikipedia

alchemia| No.2 - mai 2018

56

alchemia| No.2 - mai 2018

57

Grigoraş Bratosin | De la cramă-acuma vin Ce frumoasă este via, când e coaptă numai bine!

Cu sâni fermi, mijloc subţire şi picioare aşa lungi, Când pe harta ei precisă rătăceşti, uitând de tine Şi triumful te-ameţeşte, când la nurii ei ajungi!

Ce frumoasă este via, când e coaptă pe deplin!

Cu ciorchini din care mustul, singurel se cere-afară, Să-şi urmeze epopeea drumului până la vin, Cu scântei multicolore din lumina cea solară!

Orice vin ce se respectă, îl are pe vino-ncoace Şi-n adâncul său, ascuns e numai adevărul gol, Şi pe du-te-ncolo-l are, dacă bei multe bardace, Ca un nărăvaş trânteşte pe-nălţimea ta de sol!

La altar, când duci mireasa, ţi se dă din vin să bei, Iar obrazul feciorelnic, din bălan devine roşu, Şi în noaptea nunţii tale, cuibărit la sânul ei, Fără nicio partitură, cântă-n aşternut cocoşul...

Apoi fraţilor, din veacuri ştim eroii vinului De la Noe, Diogene, până la Ştefan cel Mare, Şi învinşi căzuţi de-a latul sau de-a lungul şanţului, Trădători care-l adapă, mincinoşi, parfum, duhoare...

Aş fi scris mai multe strofe, despre vinul dat ca temă, Dar tot ridicând paharul, muza mi s-a cherchelit, Trepte-n cramă coborâte, apoi iar urcate, mă Făcură moale-cârpă, de abia m-am iscălit!

Grriiggoolaş Bblattoof of!sin & vin alchemia| No.2 - mai 2018

58

Păstorel şi vinul din înţelepciunea şi spiritul acestui mare epigramist care, după cum spunea chiar el şi-a dăruit “ficatul vinurilor şi inima, doamnelor”

“Vinurile şi mâncărurile sunt sortite să-şi sporească reciproc calităţile.

Dar între vinuri şi mâncăruri se stabilesc nu numai mutuale şi spontane simpatii, ci şi ireconciliabile aversiuni. Şi nu e nevoie să fii un mare iniţiat în subtilele arcane ale pivniţei şi bucătăriei, pentru a şti că o regulă generală ca în succesiunea vinurilor la masă să porneşti de la sec spre dulce, de la slab la puternic, de la tânăr spre bătrân”.

“Dacă sticla de vin e pe masă, ai grijă ca paharul vecinei din stânga să fie întotdeauna plin. Dacă cea din dreapta stă alături de un mojic, trebuie să ai grijă şi de ea.” În viziunea lui Păstorel vinul era ”singura fiinţă în stare lichidă”, ”pentru că se bucură de aproape toate atributele fiinţei vii: se naşte, trăieşte şi moare. E drept că nu se reproduce(şi e păcat)…”

Tot el asemuia strugurele necopt (verde) cu un ”giuvaer clorofilat”.”Strugurele e fapta stihiilor, vinul e opera omului şi fără îndoială una din capodoperele sale.”

alchemia| No.2 - mai 2018

59

Povestea de dragoste a lui Păstorel cu epigramele pe tema vinului a început, se pare, în clasa a V-a de liceu, când profesorul de română, pe nume Fântânaru, a dat la teză subiectul “despre epigramă”. Cum tânărul Teodoreanu cunoştea pasiunea profesorului pentru vinul de Cotnar, şi avea chef de glume, a scris doar atât: Dacă apa din fântână S-ar preface-n vin Cotnar Aş lăsa limba română Şi m-aş face Fântânar.

Când a adus tezele înapoi, Fântânaru i-a zis lui Teodoreanu: “Măgarule! Ai unu la purtare şi zece pentru epigramă.”

Printre multele epigrame pe care le-a dedicat vinului, de-a lungul vieţii, au fost si acestea, în chip de parodie a unor cunoscute versuri eminesciene: Aroma vinului trecut Încet la cap se suie, Era pe când nu s-a băut, Azi l-am băut şi nu e. Şi astăzi, ca-n atâtea seri Când pivniţa-i adâncă, Tăria vinului de ieri Ne urmăreşte încă.

alchemia| No.2 - mai 2018

60

Dintr-una din epigramele lui Păstorel vine şi cunoscuta expresie “viii cu viile”: Nu contrazice voia sorţii Şi nu sfida stihiile!

Aşa fu scris: cei morţi cu morţii.

Iară cei vii cu… viile!

Despre vinurile româneşti a avut de zis lucruri măgulitoare: Faima lor a dat ocoale Peste nouă mări şi ţări; O afirm pe-această cale Şi-o confirm pe trei cărări!

Murfatlar Nici în prisacă şi grădină Şi nici într-un întreg grânar, Nu e miroznă şi lumină Cât într-un strop de Murfatlar Cotnar “Dacă se va întâmpla ca la vreo masă să se destupe fie şi o singură sticlă de Cotnar vechi (adică cinci ani de butoi şi cel puţin unul de butelcă), niciun soi de vin nu mai e volnic să se încumete pe acea masă”.

alchemia| No.2 - mai 2018

61

Drăgăşani Despre vinul de Drăgăşani, spunea că este “un vin uşurel, delicat, suav, şi, când e sec (şi aşa trebuie să fie) nu prea cunoaşte rival care să poată întovărăşi un păstrăv sau o lostriţă rasol”.

Dar ca Francois Villon, care cerea să fie atârnaţi în ştreang hangii care toarnă apă în vin, Păstorel a lansat un pamflet împotriva sifonului, pe care-l considera marele vinovat pentru ceea ce el numea, cumplita “mezalianţă a şpriţului”.

Când înjoseşti şi sucul ei şi via Şi cu sifon spurci vinul pe care va să-l bei, Nu te gândeşti tu oare, mişel între mişei, Că pângăreşti natura şi compromiţi beţia?

alchemia| No.2 - mai 2018

62

Daniela Hendea | Ceremonia anuală de zdrobire (fragment) Intro: S-a-ntâmplat să mai torn şi cel de-al treilea pahar de vin, de pe marginea lui se vedeau lucrurile mai clar. Din proximitatea excesului. Cu asperităţile minţii polizate. Ca atunci când, cocoţată pe releu, am fost în stare să scrutez întreg lanţul Apusenilor ca-n palmă.

Ne plănuiam anotimpul în jurul lichidului care ne condamna.

Viţele şerpuiau în sus pe ziduri, creşteau frunze şi flori, apoi fruct cu seminţe, pe care îl storceau în băutură. O filtrau, o turnau cu pâlnia-n sticle de plastic, pe care-apoi le ridicau la gură. De acolo-şi urma singură traseul.

Le amorţea disperarea, acum îmi dau seama. Mamei, pe ascuns, pentru sarcina pierdută, pierdută în sensul în care-abandonezi un obiect în pădure-n timpul nopţii, apoi te întorci în fiecare zi fără să-l mai găseşti. Imposibil îi era, şi atunci a făcut tot posibilul, să nu mai crească încă un copil cu un bărbat alcoolic. Dar îl creştea în memorie, îl păstra nedezvoltat, îl dizolva cu mici sorbituri. Tatălui, în văzul lumii, încurajat şi de cutuma culturală, îi dezlega limba. Taciturnul, încruntatul se transforma peste noapte în turuitor de bancuri. Aşa îşi depăşea, în prima fază, neputinţa de a se încadra-n societate.

Copiii se alăturau cu-entuziasm Ceremoniei anuale de zdrobire. alchemia| No.2 - mai 2018

63

Iris Dan | Cultura vinului cu celălalt şezi în clinchet de cupe vinul freamătă, saltă în culorile anotimpurilor celălalt îţi spune poveştile îţi cântă cântecele lui licoarea de rubin sau de aur ca spuma sau mierea curge în panglici de catifea sau mătase ca un potir te deschizi şi laşi să te pătrundă seminţele poveştilor, cântecelor există oare fericire mai mare decât să simţi fiorul poveştilor tale stând acum să se nască - o clipă mai stelară decât să inspiri buchetul vinului vechi în cupe noi şi e ceva mai amarnic decât cupe sfărâmate-n mânie vin risipit pe masă înecând poveşti şi cântece târându-te pe tine şi pe celălalt în puhoaie de sânge

alchemia| No.2 - mai 2018

64

alchemia| No.2 - mai 2018

65

Sash Segal | Khayyam Legenda spune că demult, în Persia, trei prieteni învăţaţi au făcut un legământ. Dacă soarta îi era prielnică unuia din ei, acela se lega să-i ajute pe ceilalţi doi. Numele lor erau Omar Khayyam, Abu Ali Khasem şi Hassan-e Sabbah.

Abu Ali a ajuns vizirul unui sultan şi pentru că a pus ordine în treburile împărăţiei a fost cinstit cu numele de Nizam al-Mulk, Ordinea Ţinutului. Amintindu-şi legământul făcut, i-a chemat pe ceilalţi doi prieteni, Omar şi Hassan şi le-a oferit ranguri la curte. Amândoi au primit cu dragă inimă.

După scurtă vreme, Omar Khayyam i-a cerut lui Nizam să-i ia de pe umeri povara funcţiei şi să-l lase în schimb să-şi vadă de treburile astronomiei, matematicii şi poeziei. Vizirul i-a îndeplinit voia, dându-i mijloacele care îi trebuiau pentru trai şi pentru învăţătură.

Hassan a rămas la curte o vreme, dar muşcat de viermele invidiei, a căutat să-i ia locul lui Nizam şi a fost gonit de acesta. A cutreierat multe locuri, căutându-şi rostul şi în cele din urmă şi-a adunat în jur o ceată de discipoli cu care s-a adăpostit într-o cetăţuie de munte.

Aici a pus stăpânire pe mintea lor şi le-a poruncit să se strecoare prin târguri şi prin cetăţi, ucigând pe cei care îi erau potrivnici. Cei victorioşi erau răsplătiţi cu un tain de răşină de cânepă indiană, căreia i se zice haşiş.

După o vreme, lumea i-a uitat numele lui Hassan şi l-a poreclit “Bătrânul din munte”. Iar pe cei care îi erau credincioşi i-a numit ucigaşi împătimiţi ai haşişului, sau, în mai puţine cuvinte, asasini. alchemia| No.2 - mai 2018

66

Nizam şi-a dus mai departe dregătoria sub doi sultani, ocrotindu-l în acest răstimp şi pe învăţatul său prieten Omar. Acesta a continuat să observe stelele, să scrie cărţi despre numere şi cercuri şi adesea să încalce porunca de a se ţine departe de vin, aşa cum se cădea unui bun musuluman. Printre altele mai scria şi versuri închinate acestei licori de haram, scrieri preţuite de unii şi mult urâte de alţii. Într-o bună zi, Nizam al-Mulk a plecat la drum cu treburile dregătoriei. Şi pe când călătorea, un derviş s-a apropiat de el şi l-a înjunghiat de moarte. Unii au dat vina pe Bătrânul din munte, care s-ar fi răzbunat astfel pentru ocara dedemult, iar alţii pe sultan, care ar fi dorit să scape de un slujitor prea puternic. Scurtă vreme după moartea lui Nizam, sultanul a murit şi el otrăvit. Unii au dat vina pe cei care voiau să-l răzbune pe vizir, iar alţii pe urmaşii la tron ai sultanului.

Oricum ar fi stat lucrurile, Omar s-a văzut fără sprijin şi înconjurat de cei care îi purtau sâmbetele pentru purtările necuvioase. Ca să pună capăt bârfelor de tot felul, s-a făcut hagiu, ducându-se la Mecca. La întoarcere, a primit să fie, scurtă vreme, astrolog la curtea noului sultan. Apoi s-a retras în oraşul lui de baştină, unde şi-a trăit ultimii ani de viaţă bucurându-se de tovărăşia vinului şi a poeziei.

Au rămas în urma lui Omar Khayyam sute de catrene despre vin, vremelnicie şi dragoste. Cu trecerea vremii, cei care îi admirau versul, au adăugat şi altele, pe care le-au răspândit sub numele lui.

Astăzi, e greu de spus care anume sunt ieşite de sub condeiul lui Khayyam şi care sunt adăugirile altora.

alchemia| No.2 - mai 2018

67

Beau vin şi mi se spune de unul şi de altul: “Să nu mai bei, căci vinul duşman este de moarte Al lui Alah”. Atuncea - zic eu - pentru Prea-Naltul Voi bea păgânul sânge. E-un act de pietate. *** Îneacă-n vin şi teama şi umbrele tristeţii!

N-ai să mai şovăi între nenumărate secte.

Căci vinu-i filtrul magic al liniştii perfecte.

E-un alchimist ce schimbă în aur plumbul vieţii. *** Se-ntoarce anotimpul suav al tinereţii.

Mi-e dor de vinu-acesta în care înfloresc Surâsurile toate. Chiar aspru-l preţuiesc.

Nu mă certaţi. E aspru, căci are gustul vieţii. *** Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.

Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.

Căci, în afara cupei, Khayyam azi nu mai are Măcar un singur prieten cu inima curată. *** Nu mă certaţi! Lăsaţi-mi pe masă vinul bun!

Căci ascultaţi: atuncea când beau, aud ce spun Narcişii, trandafirii şi-aprinsele lalele.

Aud chiar şi cuvântul nespus al dragei mele.

Traducere - George Popa, “Catrene” Editura Univers, 1979

alchemia| No.2 - mai 2018

68

alchemia| No.2 - mai 2018

69

Julia Henrietta Kakucs | Ceartă matinală M-am trezit dimineaţa supărată pe Wittgenstein. Da, pe Ludwig Wittgenstein, cel născut la 26 aprilie 1889 la Viena şi decedat tot în aprilie, în ziua de 29, a anului 1951 la Cambridge. Iritată de ideea postulată de el: “Despre ce nu se poate vorbi, trebuie să tăcem!”, revoltată, pusă pe luptă m-am apucat să-mi fierb o cafea moca, promiţându-mi răspunsuri veridice citite în zaţul prelins pe pereţii ceştii. Unde nu este logică să nu o cauţi, mi-am spus, mulţumită cu modul meu de a adapta filozofia la viaţă sau viceversa.

Recunosc, poate eram influenţată încă de visul din care mă aruncase complet trează, incapacitatea mea de a traduce o scrisoare din franceză. O scrisese tocmai tatăl meu, acolo printre stelele pe care le vizita, şi mă rugase să o corectez. Arhiplină de idei despre care nu se poate vorbi îmi demonstrase încă o dată limitele ridicate de propriul nostru limbaj, graniţele comunicaţiei...

Nu avea dreptate Karl Popper... scuze, Sir Karl Raimund Popper care şi-a criticat conaţionalul? Născut 13 ani mai târziu în acelaşi oraş, trăind la Londra până în anul decesului (1994) Popper s-a întrebat ce a vrut să ne spună exact vienezul care a pus fundamentele filozofiei limbajului, ale logicii moderne? Nu se poate spune, se întreabă el, punând bazele raţionalismului critic, că raţiunea singură nu ajunge pentru a demonstra un adevăr? Nu se poate spune despre Wittgenstein că postulează tăcerea, vorbind despre ce nu se vorbeşte şi nespunând astfel nimic? Altfel spus, “Ştiu că nu ştiu nimic, dar şi aceasta într-o măsură foarte mică.”?

Ce m-am putut supăra! Rob al tăcerii, ucigaş al întrebărilor... căci cum să întrebi ceea ce este îngropat în tăcere? Noţiunile ce nu pot fi cuprinse în cuvinte nu există, mi-am spus.

alchemia| No.2 - mai 2018

70

Doi filozofi fascinaţi de întrebări, de logica gândirii, de raţiune, doi refugiaţi evrei din Viena nazistă, adepţi ai democraţiei şi toleranţei, se întâlnesc la mine, în mine, în zorii unei zile de vacanţă şi mă fac total nefericită. Nu se poate vorbi despre ce nu se vorbeşte. Ce dureros! Îmi voi înghiţi durerea într-o mare de vin... Mă voi gândi la Ulyse, la faptul că a reuşit să-l îmbete pe ciclopul Polifem, fiul lui Poseidon.

Cu ajutorul vinului a scăpat cu viaţă.

Nu iubea Polifem o nimfă? Cum de nu cunoştea băutura din struguri a zeilor, te întreb, în timp ce umplu două pahare cu un vin roşu, aromat, un Primitivo sosit din podgoriile din Apulia. Îţi place? Simţi mireasma fructelor negre de pădure, a scorţişoarei, cuişoarelor şi a piperului negru? Picăturile grele, ce alunecând de pe buze, se ascund pe limbă şi mângâind cerul gurii te lasă să le respiri aroma? Închide ochii şi urmează-i drumul.

Istoria vinului se lasă citită asemeni notiţelor unui detectiv. În anul 1825, George Gibbs, proprietarul unei şcoli viticole din Long Island, New-York, a importat un soi de viţă de vie din Viena Gumpoldskirchen. (Vezi? Nu doar Wittgenstein şi Popper vin din Viena... ) Din acest an provine probabil şi numele de Zinfandel. Se presupune că denumirea Zierfandler a fost trecută în mod eronat pe un pachet sosit din Croaţia. Scriitorul Morris L. West (autor printre altele şi al romanului care l-a făcut celebru în 1959 The Devil's Advocate), originar din Australia, care a trăit însă un timp în Austria, Italia, Statele Unite, reîntorcându-se abia în anul 1980 în Australia, aminteşte că Ágoston Haraszty, colonel maghiar, a adus din Ungaria acest soi de viţă de vie – cunoscut până atunci doar ca strugure de masă – în California. alchemia| No.2 - mai 2018

71

Începând din anul 1960 americanii încep să caute originea exactă, europeană a acestei viţe de vie. Primul care găseşte paralela între viţa de vie Zinfaden şi Primitivo din Italia, este americanul Austin Goheen, specializat în patologia plantelor. Imaginează-ţi, el aduce Primitivo în California pentru a face comparaţia. Cercetările sale, deşi pot scoate în evidenţă asemănările dintre cele două lăstare, nu pot demonstra cu siguranţă faptul că este vorba de aceeaşi plantă.

Dovada ultimativă a fost adusă abia în anul 1999 de către Carole Meredith, profesoară pentru oenologie la Universitatea din Davis, care a analizat genetic plantele, demonstrând identitatea la nivelul DNS-ului. Tot ea este aceea care cu un grup de cercetători găseşte originea comună a lăstarelor din Apulia, Austria şi California, în Croaţia. Cercetările au necesitat un drum lung şi anevoios, găsindu-se abia în anul 2001 viţa de vie absolut identică, Crljenak kaštelanski, struguri plantaţi în zona de graniţă dintre Ungaria şi Croaţia. În dialectul Medimurje, numele, Roşcatul, descrie culoarea atrăgătoare a vinului în care se ascunde soarele fierbinte şi patima iubirii.

Mă uit în oglindă urmărind cum ridicăm amândoi paharul... În sănătatea lui Wittgenstein, dragul meu!

“Ceea ce poate fi gândit este şi posibil”, a spus el iar eu... eu... zâmbesc acum împăcată.

alchemia| No.2 - mai 2018

72

Margareta Froim | Noi şi vinul “E vinul de azi mai rău ca cel de ieri, amicii mei?

Mai bun ca orice vin băut e cel pe care-l bei!”

Mihai Eminescu

Cât de mult m-am pregătit pentru prima mea petrecere dată în Israel! Nou-veniţi, dornici să cunoaştem oamenii de aici, din ţara asta oarecum ciudată, am invitat într-o seară de vineri câteva perechi de colegi, născuţi aici, cu care lucram împreună.

Am gătit (eu gătesc cu vin şi câteodată îl pun şi în mâncare), am făcut o prăjitură complicată dar gustoasă, am cumparat câteva sticle de vin de calitate. Pe la nouă seara totul era gata: masa împodobită, fetiţa noastră dormea sforăind încetişor în camera ei, iar eu şi soţul meu eram îmbrăcaţi frumos şi dichisiţi.

Se aude şi soneria. Au venit! Am deschis, emoţionată, mulţumită că ştiu urarea de întâmpinare în ebraică: “Shabat shalom”.

Marcel a deschis prima sticlă (de fapt a doua, căci pe prima o băusem amândoi înainte), a turnat vinul lucitor în paharele aduse cu multă greutate din Bucureşti şi am început festinul.

Oamenii au gustat cu plăcere din toate felurile de mâncare pregatite de mine. Povesteau întâmplări din viaţa lor, glumeau, se tachinau, păreau că se distrează. Dar nimeni, în afară de noi doi, nu atingea paharele de vin. Stăteau pe masă exact în poziţia în care le pusesem la început. alchemia| No.2 - mai 2018

73

Mi s-a părut foarte ciudat, oare nu le placea vinul? Oare era mai bine dacă aş fi cumpărat altul? Dar, nu, nu aveau cum să ştie dacă era dulce sau acru, nici măcar nu îl gustaseră. Ce să fac? Am intrat puţin în panică. M-am uitat la Marcel. Şi el la mine. Ei, atunci am prins curaj şi am întrebat musafirii: “Vouă nu vă e sete?”

“Da, sigur că ne e sete, a spus colega mea, după aşa o mâncare bună merge un ceai tare. Ce fel de ceai aveţi?”

For the love of wine

alchemia| No.2 - mai 2018

74

Faraon Raluca | Vinoteca unei renunţări beau din vinul aspru – poem ai cărui struguri s-au amărât în toamna sfârşitului de lume – gustul pelinului păstrează în memorie tălpile femeilor care au zdrobit inima poetului – poet cu oasele încâlcite în aşteptarea unui răspuns al unei întrebări niciodată rostite beau până via întreagă se contorsionează şi ne sugrumă unul altuia căutarea

alchemia| No.2 - mai 2018

75

Vlad Muşat | Sec te apropii la două pahare de mine vinul de ţară are gustul picioarelor tale fiecare deget a stors de viaţă strugurii din sângele lor ne umezim buzele nesărutate dincolo de jaluzele o noapte cabernet sauvignon ne comportăm stângaci ca doi somelieri amatori închide lumina desfă o nouă sticlă să uităm de borhotul lumii

alchemia| No.2 - mai 2018

76

Beatrice Bernath | Plimbări prin oglinzi strâmbe plimbări prin oglinzi strâmbe rime inversate şampanie falsă, nici măcar spumos şi am plecat în povestea iepurelui grăbit căzută în oglindă am crezut c-am slăbit am picat pe nepusă masă într-o sticlă cu vin era poemul unui poet inspirat din pelin şi ne-am iubit aşa inconştienţi până-n ultimul pahar cine eram chiar nu aveam habar pe când calul vecin cânta obsesiv la clavecin cocoşul şi curcanul nechezau turmentaţi – nu, nu, noi nu suntem rataţi! mănâncă-mă zice ciuperca mea din lună mună promit nu te voi infecta... pe bune... eşti bună şi-n oglinda ta Dorian tu tot sughiţi în tine zicând: e o demenţă să bei de complezenţă în lumea asta nebună nebună nebună fără alchemia| No.2 - mai 2018

77

un strop de clemenţă eliberaţi beţivii propui ridicând ca de-obicei pocalul să ne jucăm de-a arca lui Noe cu groparul... în revers selectând ideea ca un joc pervers şi totuşi nu ai învăţat nimic din lecţie că de eşti beat sau nebun oricum te internează în secţie fugeai după mine în jurul patului promiţându-mi o frecţie ţi-am evadat din braţe în altă disecţie ştiind cum merge treaba mă întreb înciudată de ce mai aştept la barză..., prefer să ştii raţă pe varză nu barză aşa că expunându-mi precis opinia am încălecat pe-o şa a calului înaripat pictat pe zidul dărâmat de orice pretenţie căci oricum caii verzi au zburdat de pe pereţii imobilului de detenţie ...am prins disperată iepurele grăbit cu ceasul din secolul trecut de coadă, obsesia timpului sperând alchemia| No.2 - mai 2018

78

că o înnoadă, în oglinda mea cea strâmbă în care m-am pierdut în ieri cam de alaltăieri şi mă bâlbâi teribil ignorând pe “mâine” mi-e frică nu dorm şi sufăr de somn şi sete de pâine ca un câine sunt javra de pripas cu rădăcini tăiate de trendul emigraţiei răsucesc frustrările dorinţelor cu graţie în statutul meu temporar al pietrelor atârnate de gât ca memorii cu monstrul paharului plin ce nu aduce glorii in vino veritas spui dând peste cap pocalul femeie mă vezi apoi… pe frunte cu lauri că put a creier pe unde tu ai găuri, îmbâcsite sinapsele astea împung ascuţit între coaste sunt proaste căci totul e-n capul meu chiar totul din facere şi tu şi voi ce vă zgâiţi alchemia| No.2 - mai 2018

79

de dincolo de vitrină în prefăcuta tăcere şi iepuroiul cu timpul oprit pe retină... complotaţi neruşinaţi istoria, hotărând cine vom fi cei cu gloria cine sunt eu.

Cine sunt eu? tu vezi: a răsărit soarele şi plec, că doar n-oi fi molie

fotografie / colaj | Beatrice Bernath

trezită din mahmureală, trec mai departe. încotro? ideea e: mai departe

alchemia| No.2 - mai 2018

80

Dorel Schor | Amintiri nostalgice – Ţin minte că odată, mai de mult, pe vremea când eu eram responsabil sindical la întreprinderea noastră, mă întâlneşte într-o seară directorul meu, tovarăşul Grigore Vasilievici Komsomolski. Se spunea că de fapt îl chema Pohoronâi, dar şi-a schimbat numele ca sarcină de partid.

– Păi, de ce? ne mirăm noi.

– Pentru că Pohoronâi înseamnă funerar sau funebru, iar noi eram întreprindere socialistă fruntaşă pe ramură...

– Aşa, şi...?

– Şi mă învită la restaurant. Acuma, nu ştiu dacă mă înţelegeţi, când te învită directorul la băut, sunt două aspecte importante: unul ar fi că e o mare cinste şi onoare, aşa că atunci nici nu se pune problema să te grăbeşti sau să refuzi invitaţia... Al doilea aspect ar fi că, prin firea lucrurilor, el comandă dar tu plăteşti consumaţia, adică exact ca la serviciu... Aşa că am stat noi la băut şi la taclale vreo două ceasuri, poate chiar ceva mai mult. Eu, de fapt, abia mi-am muiat buzele în pahar, iar el, aşa să fim cu toţii sănătoşi, nu ducea deloc la ureche... Până când, nu ştiu ce îl apucă pe tovarăşul Grigore Vasilievici şi-mi arde un pumn între coaste, că vorba aia, dacă nu mi-ar fi trecut, mă mai durea şi acuma.

“Ce s-a întâmplat, spun eu, nu vă simţiţi bine, tovarăşe director?” ...

Făceam pe grijuliul şi îngrijoratul, dar nu mai ştiam cum să fac stânga-mprejur mai repede. “Să vă comand o murătură, Grigore Vasilievici? Sau poate doriţi un taxi?”... alchemia| No.2 - mai 2018

81

– Dar el, nimic!

– Exact... El nimic. Nu vrea murături, nu vrea antinevralgic, nu vrea taxi, vrea numai să-mi împingă mie lăboaiele în beregată. Şi atunci îmi vine ideea să strig “Potoliţi-vă, pentru numele lui dumnezeu, vreţi să vărsaţi bunătate de vin? Mai bine mi-aţi spune cu ce v-am supărat eu personal!”.

– Şi s-a potolit?

– S-a mai liniştit, ticălosul. Şi incepe aproape urlând, să-mi povestească ce i s-a şoptit, că eu, Boris Israelovici Glazpapier, l-aş înşela cu tovarăşa Marusia Feodorovna Komsomolskaia, adică cu nevastă-sa.

– Adică invers, îl corectăm noi, că ea de fapt îl înşeală...

– Şi eu, pentru că ar fi în timpul orelor de la servici.

– Ce fantezie de om băut!

– Da, că eu îi pun coarne. Degeaba i-am spus că reputaţia dumneaei este deasupra oricăror zvonuri, că tovarăşa Marusia e o persoană mai plinuţă, care nu e genul meu, că e membră de partid şi de sindicat..., că morala proletară... Nimic.

– Pretexte! exclamă domnul Oiţerman, numai ca să te persecute.

– Un naţionalist! spunem toţi ceilalţi. Ca să vezi... Vinul... La beţie.

– Chiar aşa, clatină nostalgic din cap Boris Israelovici. Naţionalist era el, directorul, dar în ce priveşte nevastă-sa, nu greşise deloc. Era o bucăţică bună Marusia aia...

alchemia| No.2 - mai 2018

82

Maria Cecilia Nicu | Cana cu vin “Parcă făceai naveta?”

Sigur că făceam, personalul pleca – din Gara de Nord bineînţeles – cât era de personal ori numai cursă de navetişti n-aş putea să spun, cert este că pleca la 6:45 în fiecare dimineaţă, plin ochi cu mai toţi somnorosii – aşa ca mine – obligaţi să funcţioneze indiferent unde numai să funcţioneze, dacă-ţi aduci aminte, se oprea la fiecare haltă şi se mişca în ritmul şaretei bunicului când ne ducea la târgul de Sf. Ilie... ce vremuri... chiar parcă nu prea îndepărtate când lumea avea dimensiunea nedefinită a curiozităţii şi şansa convertirii ei în certitudini care mai de care mai indispensabile, ţii minte, vârsta aia a mişcării neîntrerupte şi a bucuriilor conclusive, a poveştilor transmise şi din care reţineam doar ideea reproducerii ei... bat câmpii, ce mai... naveta este o realitate cu nuanţe acute – speram noi ăia care apucam personalul de 6:45 – vine şi trece chiar dacă, doare ba chiar produce şi leziuni.

“Ia-o uşor, te-ai ambalat profesional şi adu-ţi aminte că eu nu-ţi sunt elev.”

Chiar. Şi, de fapt, nici nu ştiu de ce-ţi spun chestiile astea că tu n-ai cum să pricepi, trebuie să fi făcut naveta ca să înţelegi ce vreau să spun. Şcoala la care eram atunci era, este cred şi acum, la vreo 80 de km şi 2 ore zilnice dus şi alte 2 de întors, 4-5 ore de clasă, o şedinţădouă şi ceva activităţi culturale (strict necesare, ce dracu, doar construiam socialismul, nu!?) tocesc nervii şi subţiază energia indiferent de vârstă. alchemia| No.2 - mai 2018

83

Îmi plăcea toamna, o lumină filtrată parcă abureşte câmpurile, un fel de lene inexplicabilă frânează grijile, dar începe şcoala şi când stai în fiecare zi cu orele într-un tren care abia se târăşte ritmurile fireşti se alterează, îţi întinzi picioarele pe bara banchetei din faţa ta şi picoteşti că somnul nu e niciodată suficient când te scoli la 4 ca să prinzi trenul... problemă majoră la mine cu punctualitatea care ştii cât (ne)caracteristică-mi este. “Şi?”

Cum şi? Mi-am luat gazdă: zice Nelu – îl ştii, profesorul de geografie şi localnic ceea ce înseamnă că ştie cam tot ce se întâmplă la faţa locului – “ştiu eu că nea Jenică, ăla care are cel mai bun vin din oraş – da’ asta nu te interesează pe tine – are casă nouă şi goală chiar la şosea că ei stau în casa a bătrână în fundul curţii, o să-ţi placă, e linişte că maşini nu prea trec noaptea şi nici n-o să te deranjeze nimeni” Perfect!

Camera mi-a plcut din prima clipă... aerul unic al camerei “din faţă” ori cum zicea bunica, odaia “a bună”, mirosul de miere şi simfonia culorilor m-a trimis imediat între dealurile de la Horezu... bunica... de... şi toată chemarea aia magică a vacanţelor... ştii tu!

Că pe masa aşezată aproape de fereastră – sigur că era şi un pat acolo nu face pe deşteptul, n-am luat un “one bedroom appartment” ţi-am precizat, ce zic, pe masă era o cană de sticlă de vreo doi litri plină cu apă şi primul gând a fost să-l chem pe Fane, copilul gazdei care-mi deschisese uşa şi care era elevul nostru într-a XI-ea...

alchemia| No.2 - mai 2018

84

“Tu nu-i eşti dirigintă precizase Nelu, eşti numai prof. Toţi îi suntem”să-l rog să-mi aducă apă proaspătă... părea prea stătută, îngălbenită... bine.

“Ce-ai făcut cu apa aia?” Relu, ăsta era ăla de biologie, cred că ţi-l aduci aminte, cam şleampăt totdeauna nepieptănat şi avea părul destul de lung (aproape “nejust”, ţii minte?) cămaşă mai totdeauna ponosită, burlac desigur, şi nu numai, dar să nu deviez, are ochii mari deschişi ca o întrebare continuă dar care mai ales aşteaptă un răspuns alarmant...”i-am dat cana lui Fane că era plină cu vin nu cu apă” zic. Ţi-ar fi plăcut să fii acolo!

“Ai dat vinul înapoi?” şi un fel de cor ad-hoc umple cancelaria, scena are nuanţele unui spectacol teatral pe care îl poţi defini tragic dar şi absurd comic: doamnele râd cu gura până la urechi, se distrează copios evident, bărbaţii, poate chiar cu excepţia lui Nelu apar oripilaţi ca de vestea unei gafe majore, un fel de dramă locală pe care numai ei o înţeleg.

“Ei, şi?”

“Cum adică ei şi? Ce fel de colegă eşti tu chiar dacă vii de la Bucureşti mai in fiecare zi, dar acum mai stai şi pe aici şi trebuie să înţelegi câteceva, să te adaptezi... nea Jenică are cel mai bun vin al văilor ăstora şi nu vrea să vândă nimănui, adică nouă, eu am gazda vis-a-vis de casa lui, fereastra camerei tale e aproape de gard, o aruncătură de băţ şoseaua, nu puteai să strigi să dai cu o piatră în geam ca să vin şi să iau cana... ce trebuia să ştie el că tu nu bei vin?”

alchemia| No.2 - mai 2018

85

Relu mi-a ţinut conmferinţa zilei, vezi bine şi eu nu am reacţionat adecvat, m-am alăturat colegelor şi am râs cu acea lipsă de simpatie cu care de fapt îl tratam mai totdeauna.

“Sigur că nu poţi să mă suferi”- concluzionează Relu – dar ăsta nu-i un motiv să dai cana înapoi.”

Sigur! “Şi ţi-ai reluat naveta zilnică, presupun” Ei da în primăvară şi între timp am mai luat câte un litru-două de vin pentru cei de acasă, că le plăcea grozav.

alchemia| No.2 - mai 2018

86

alchemia| No.2 - mai 2018

87

Veronica Pavel Lerner | Despre cărţi şi vinuri O carte bună lângă un vin bun…

Voi scrie, în cele ce urmează, câteva cuvinte despre două cărţi: “Dictionnaire amoureux du vin” de Bernard Pivot (Edition Plot, 2007) şi “Istoria sticlei de vin” de Jean-Robert Pitte (Editura Books and Arts, 2018, colecţia “In vino Veritas”)- în traducerea lui Valeriu Stoica.

Bernard Pivot e un mare iubitor al cărţilor şi, simultan, al vinurilor. În prefaţa cărţii intitulate Dictionnaire amoureux du vin, autorul declară: “Scriu în acest dicţionar numai despre ce cunosc, iubesc şi mă pasionează. Sunt în el note autobiografice, lecturi, amintiri despre vinării, cave, ospăţuri… Iată totuşi esenţialul: vinul este o cultură. Cultura viţei de vie, dar şi a spiritului. Tocmai această dimensiune culturală a unui produs de consum universal a stârnit ambiţia cărţii de a o reaminti, într-o vreme în care vinul nu mai e bine văzut. […] Există o expresie care traduce bine rolul social al vinului în ţara noastră: vin d'honneur. Acest Dictionnaire amoureux se vrea un vin d'honneur fericit.”

Am găsit, referitor la această carte, un comentariu interesant postat la 1 noiembrie 2007, semnat sub numele “aventuriers”. Comentariul este în limba franceză şi traducerea aceasta, ca şi cea a prefaţei lui BP, îmi aparţine.

Sunt menţionaţi, în comentariul respectiv, nume de autori celebri în literatura franceză care au iubit vinul. Printre ele, îl întâlnim pe cel al lui Maurice Noël, un mare erudit, redactor şef la Figaro littéraire şi prieten cu Paul Claudel. Maurice era un mare iubitor al vinului alchemia| No.2 - mai 2018

88

Beaujolais, ca şi Bernard Pivot, născut în acea regiune. François Mauriac avea o vinărie " Le château de Malaga", de care era foarte mândru. Alphonse de Lamartine, proprietarul unui domeniu vinicol de peste 100 de hectare, s-a ruinat pentru vin şi a vândut, la 70 de ani, domeniul lui din Milly. Tot el a vrut să afle dacă la Cina cea de Taină, Iisus a folosit vin alb sau roşu, cu atât mai mult cu cât, în acea vreme, în Palestina era foarte puţină viţă de vie. Biserica catolică a folosit mulţi ani vinul roşu, pe care preoţii îl binecuvântau.

Recent el a fost înlocuit cu vinul alb, pentru că… nu pătează!

Dicţionarul are şi o mulţime de anecdote, prezente şi ele în comentariul citat, din care am ales câteva:  Pasteur spunea că e mai multă filosofie într-o sticlă de vin decât în toate cărţile.  Poetul bahic Raoul Ponchon, de la începutul secolului XX, asistând la o întrunire a ligii anti-alcoolice, în cadrul căreia unui porc i s-a dat să bea vin şi a murit, a spus: “Şi ce? Asta demonstrează doar că alcoolul nu e pentru porci!”  În Australia, boilor li se dă un litru de vin roşu pe zi, care le măreşte pofta de mâncare, îi destinde şi le colorează carnea.  Care e diferenţa dintre un pahar de vin pe jumătate gol şi unul pe jumătate plin: din cel pe jumătate gol a băut cineva, cel pe jumătate plin a fost umplut de un zgârcit!

Despre cartea Istoria sticlei de vin am aflat citind de curând o incitantă cronică semnată de Cristian Pătrăşconiu în revista LaPunkt.

alchemia| No.2 - mai 2018

89

Aflăm, de la Cristian Pătrăşconiu, că autorul cărţii, apărută în Franţa şi tradusă recent în româneşte, JeanRobert Pitte este o somitate în materie, dar nu numai: preşedinte al Academiei Vinului din Franţa, preşedinte al Societăţii de Geografie, membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice şi fost preşedinte al Universităţii Sorbona din Paris (2003 – 2008).

Istoria formelor sticlelor de vin e parte a unui proiect de cercetare a lui Pitte, iar cartea aduce la cunoştinţă cititorilor, printrun interesant text şi o prezentare grafică de excepţie, evoluţia formei recipientelor în care se ţinea vinul. Iată citatul pe care ni-l oferă cronicarul: “Sticla de vin. Peste Marea Mânecii, în formă de ceapă, de pară, apoi cilindrică şi cu umeri drepţi. În Franţa, mai degrabă ovoidă, cu umeri înclinaţi, atât în Champagne, cât şi în Burgundia sau la Bordeaux unde, din secolul al XIX-lea, s-au impus tot formele cilindrice cu umeri drepţi. Dar creatorii au mers mai departe cu imaginaţia: fluierul renan, sticlă îmbrăcată în paie din Toscana, bocksbeutel-ul în formă de tărtăcuţă din Franconia, sticla clavelin din Jura, butelia mică de Tokaj cu gâtul alungit sau constantia din Africa de Sud.” alchemia| No.2 - mai 2018

90

Aş putea aici adăuga o experienţă personală, în legătură cu tradiţia vinului în Franţa. Lucrând la o companie multinaţională cu sediul principal în Franţa, cu ocazia centenarului acestei companii, am primit cu toţii, drept cadou, câte un imens recipient în care se toarnă vinul roşu imediat ce a fost destupat. Forma recipientului, identică celei de pe coperta cărţii, permite vinului, roşu, care se află în partea bombată a vasului, deci are o suprafaţă mare de contact cu aerul, să se “oxideze” şi să prindă gustul cu care se delectează iubitorii de vin.

În încheierea acestei mici incursiuni în lumea cărţii şi a vinului, voi cita două catrene scrise de tatăl meu (Doru Pavel 1908 - 1997) prin anii '90. Jurist de meserie, în timpul liber scria epigrame şi răvaşe:

Că vinul te trezeşte,-ţi dă putere, Adesea eu am auzit; Dar pentru asta, vezi, se cere Ca el să nu fie... trezit. *** Un turmentat trecând pe plajă Rosti aşa, în zeflemea: “De-aia-i marea-atât de mare, Că nu e nimeni să o bea”.

alchemia| No.2 - mai 2018

91

Recipiente de altădat’ O mică expoziţie virtuală de sticle, carafe şi cupe de vin din veacurile trecute.

Rython trac – colecţia Vassil Bojkov

alchemia| No.2 - mai 2018

92

Recipient Mameluc de vin / sorbet din sticlă pictată, Siria, sec. XIII - XIV

alchemia| No.2 - mai 2018

93

Recipient de vin din ceramică glazurată cu cobalt, Persia, sec. XIII

Cupa de vin a împăratului Mughal Jahangir cca. 1600

alchemia| No.2 - mai 2018

94

Corn german de băut vin, cca 1900 Vas de vin din ceramică împodobit cu scena beţiei lui Noe, Italia, cca 1540

alchemia| No.2 - mai 2018

95

Carafă de vin din sticlă gravată şi argint, Londra, 1856

Cupă de vin din argint, Augsburg, cca. 1630

burduf de vin, replică modernă

alchemia| No.2 - mai 2018

96

Sticlă de vin de tip Kuttrolf (cu gâtul împărţit in mai multe tuburi).

Aceste recipiente s-au bucurat de popularitate în secolele XVI şi XVII. Atât forma neobişnuită cât şi faptul că vinul eta turnat în fir subţire şi cu un gâlgâit specific le-a facut atrăgătoare pentru colecţionari.

Numele recipientului derivă din latinescul “gutta” – picătură.

alchemia| No.2 - mai 2018

97

alchemia| No.2 - mai 2018

98

Divertimento Vin Mariani Coca Cola are ca strămoaşă o băutură pe bază de vin şi de cocaină. Acest coctail suspect a debutat în 1863, ca invenţie a unui francez corsican, Angelo Mariani, care a amestecat vin de Bordeaux şi extract de frunze de coca, din Peru. Comercializat sub numele de Vin Mariani, preparatul s-a bucurat de succes. Printre consumatori s-au numărat Thomas Edison, Jules Verne, Sarah Bernhardt, Ulysses Grant şi Regina Victoria. Papa Leo al XIII-lea a acordat vinului o medalie şi a participat la o campanie de publicitate.

Varianta americană a Vinului Mariani a început în 1880, în Georgia, unde un farmacist numit John Pemberton a pus pe piaţă propria-i marcă de vin de coca. În 1886, când Georgia a trecut la prohibiţia alcoolului, Pemberton a dezalcolizat produsul, dar cocaina a rămas în reţetă încă două decenii.

alchemia| No.2 - mai 2018

99

20 de zile În timpul Marii Prohibiţii americane, producătorii de concentrat de suc de struguri au pus următoarea avertizare pe eticheta produsului: “După ce amestecaţi concentratul cu apă, nu lăsaţi amestecul în bidon mai mult de 20 de zile, ca să nu se transforme în vin.”

Vânzările au avut deosebit de mult succes.

Decan de vârstă Cea mai veche sticlă de vin din lume este datată cca 325 AD. A fost găsită într-un mormânt roman lângă Speyer, în Germania şi se află acum în muzeul de istorie al oraşului.

Este vorba de un flacon din sticlă verde, cu toarte, al cărui volum este de aproape 1,5 litri. Sticla a fost sigilată cu ceară fierbinte, iar deasupra vinului a fost turnat probabil ulei de măsline, pentru a feri vinul de contactul cu aerul. Sticla nu a fost încă deschisă, dar curatorul muzeului stă cu ochii pe ea de 25 de ani.

alchemia| No.2 - mai 2018

100

alchemia| No.2 - mai 2018

101

Dan Romaşcanu | 4 podgorii în 4 continente Vizitarea podgoriilor este o pasiune relativ nouă pentru mine, o componentă suplimentară a bucuriei de a colinda lumea, de a descoperi culturi şi feluri de viaţă diferite, de a cunoaşte oamenii şi istoria locurilor. Urmează câteva note din locuri pe care am avut bucuria şi plăcerea să le vizitez.

Israel Vinul are o istorie îndelungată în Ţara Sfântă, fiind legat de perceptele şi practicile iudaismului religios. Conform interpretărilor din Midrash (comentarii rabinice la Tora) fructul cu care l-a ispitit Eva pe Adam a fost nu un măr ci... un ciorchine de struguri.

Descoperirile arheologice demonstrează fără drept de tăgadă că vinul era produs şi consumat în gospodăriile evreieşti începând cu trei mii de ani în urmă. El face parte din ritualurile religioase săptămânale ale Shabatului sau ale unor sărbători ca Pesah şi Purim. Pentru a fi utilizat în aceste ceremonii sau pentru a fi consumat de evreii religioşi vinul trebuie să fie “kosher” ceea ce înseamnă îndeplinirea unor reguli stricte de producţie, depozitare şi folosire.

Majoritatea vinurilor produse în Israel sunt “kosher” şi dintre ele am ales să va relatez despre cele produse de Podgoria Dalton din Galileea, la nord de Tzfat (Safed), aproape de frontiera de nord a Israelului cu Libanul.

alchemia| No.2 - mai 2018

102

Podgoria Dalton, Israel

Înfiinţată în 1995 de familia Haruni, imigranţi din Anglia, această podgorie a avut începând cu anul 2002 ca oenolog şef pe doamna Na'ama Sorkin, fapt cu atât mai remarcabil cu cât între condiţiile de “kashrut” se află şi restricţii privind contactul fizic al femeilor cu instrumentele şi recipientele de depozitare. Între vinurile mele preferate de la această podgorie se află Viognier Reserve. Strugurii provin de la podgoria Misgav Am din Galileea Superioară, aflată la 850 de metri altitudine. Parcela este înclinată treptat spre nord-vest, cu solul complus din argilă mixtă şi calcar.

Strugurii pentru acest vin sunt recoltaţi manual, la mijlocul lunii septembrie, apoi răciţi şi presaţi. Sucul este transferat în butoaie de stejar franţuzeşti pentru fermentaţie naturală profitând de drojdia ambiantă din struguri. Vinul este în continuare păstrat în butoaie timp de şase luni. Rezultatul are consistenţă, aromă şi caracter, excelent companion pentru cărnuri afumate sau peşte. alchemia| No.2 - mai 2018

103

Statele Unite Vinurile Zinfandel din California reprezintă pentru mine o pasiune câştigată la prima degustare, prin anii 1990, pe undeva prin Massachusetts. Este un soi de vin din struguri negri, originar din Croaţia şi Italia (unde este cunoscut sub numele de Primitivo). În California au ajuns cam pe la mijlocul secolului 19, odată cu imigranţii din Europa sosiţi pe malul Pacificului în goana după aur.

Prima podgorie de Zinfandel din California (Original Grandpère Vineyard) atestată şi funcţionând neîntrerupt există din anul 1869.

Soiul a contribuit la repopularea Europei cu viţă distrusă pe vechiul continent de filoxeră, şi a supravieţuit chiar şi perioadei prohibiţiei în Statele Unite, când producţia a continuat cu autorizaţie pentru scopuri... medicale.

Preferatul meu este vinul Zinfandel produs de Podgoria Ravenswood înfiinţată în 1976 de Joel Peterson în Valea Sonomei.

Este un vin aromat, cu o culoare aproape vişinie, tare şi lăsând în gură o senzaţie de durată.

Podgoria Ravenswood, California

alchemia| No.2 - mai 2018

104

Australia Pasiunea şi plăcerea de a descoperi sursa vinurilor de calitate m-au dus până în Australia. Anul trecut am avut plăcerea de a vizita faimoasele podgorii Jacob's Creek din Valea Barossa, la nord de Adelaide, în sudul central al Australiei. Şi aici industria vinului datează de la mijlocul secolului al 19-lea, şi are chiar şi o dată exactă pe “certificatul de naştere”, anul 1847 când Johann Frederick August Fiedler a plantat primii struguri din soiul shiraz pe lotul cu numărul 1, lot care face parte din Podgoria Turkey Flat, care există şi astăzi.

Exact cu un secol mai târziu, în 1947, după cel de-al doilea război mondial a fost organizat primul festival al culesului viilor, eveniment devenit tradiţional de atunci, cel mai important în calendarul viticultorilor de la antipozi. Istoria lui Jacob's Creek începe în acelaşi an 1847, când colonistul german Johann Gramp cumpără primele 30 de hectare şi plantează viţă de vie pe malul unui pârâu, zonă în care se aşezase cu câţiva ani înainte englezul William Jacob.

Primele sticle de vin au fost produse pe la 1850.

Astăzi podgoria produce o gamă extrem de largă de soiuri de vin, şi vizita la centrul lor de prezentare este o experienţă îmbogăţitoare.

Shiraz-ul rămâne însă specialitatea numărul 1 (ca şi a întregii văi Barossa) cu o menţiune specială pentru Shiraz-ul spumant. Este unul dintre puţinele locuri din lume unde se produce vin spumant roşu, extrem de gustos chiar şi în opinia mea, care nu sunt un mare amator şi consumator de “şampanie”.

alchemia| No.2 - mai 2018

105

alchemia| No.2 - mai 2018

Dan RomaĹ&#x;canu, imagine din arhiva personală

106

România Exemplul pe care l-am ales dintre podgoriile europene pe care leam vizitat este din România. Este vorba despre Cramele Rotenberg, întemeiate cu ceva mai mult de un deceniu în urmă de Mihail Rothenberg, inventator şi antrepenor cu contribuţii remarcabile în domeniul reţelelor locale de calculatoare Ethernet şi wi-fi.

După o carieră spectaculoasă în domeniul ingineriei, Mişa (aşa cum îl cunosc prietenii) s-a dedicat de pe la mijlocul deceniului trecut industriei vinului, cumpărând 6 parcele (un total de 23 de hectare) de vie aflată între comunele Ceptura şi Fântânele din zona Dealul Mare, şi ceea ce el numeşte o “ruină” în centrul comunei Ceptura de Jos, numită Crama Veche. În câţiva ani locul a fost renovat şi reutilat, şi a devenit un centru modern de prezentare şi degustare, care păstrează însă respectul faţă de metodele tradiţionale de producţie. Vinurile Rotenberg sunt produse prin procedeul numit “cramă gravitaţională”.

Strugurii sunt fermentaţi separat pe plaiuri, fiecărui plai fiindu-i potrivită drojdia optimă. Vinul roşu este fermentat în vase semideschise, cu căciulă imersata. Sâmburii sunt menţinuţi în căciulă care nu este spartă (pigeage) şi ca urmare se elimină cea mai mare parte a taninurilor rele, amare şi ierboase. Cu toate că este scump şi neindustrial, acest procedeu conferă vinurilor o fineţe deosebită, de neatins în "inoxuri". Cele 2 beciuri suprapuse permit un flux tehnologic gravitaţional în care vinul nu este agresat de pompe. Trecerea vinului din vasele de fermentare în butoaie şi din butoaie în sticle se face sub influenţa greutăţii proprii. Evităm filtrarea mecanică. - sursa alchemia| No.2 - mai 2018

107

Rezultatul este o familie de vinuri căreia cramele Rotenberg îi fac publicitate ca “cel mai bun Merlot din România” cu o gamă care se extinde de la nivelul de vinuri de masă la vinurile de colecţie.

Sunt vinuri ferme, echilibrate şi elegante. Mai recent au fost adăugate câteva vinuri rosé, şi nu sunt excluse şi alte versiuni în viitor, căci după cum spune Mişa, Merlot-urile nu au frontiere, nu în ceea ce priveşte culoarea în orice caz.

Sper că până la ediţia următoare dedicată de Alchemia vinurilor să pot adaugă încă două continente relatării. Am vizitat Argentina dar nu am reuşit să ajung la podgoriile care produc renumitele Malbec-uri. Africa de Sud rămâne şi ea un teritoriu ne-explorat pentru mine din toate punctele de vedere.

Noroc!

alchemia| No.2 - mai 2018

108

alchemia| No.2 - mai 2018

109

TRADUCERI, REINTERPRETÄ‚RI

alchemia| No.2 - mai 2018

110

Vin şi alchemie Şerban Foarţă | Vin şi alchemie poeme în traducerea lui Şerban Foarţă

Iubirea nouă-i vinul ce fierbe; cu cât are a se-nvechi,-i mai molcom, mai limpede, mai tare.

Angelus Silesius | Distih

Paul Valéry | Vinul Pierdut Cândva,-n ocean lăsat-am (dar, Sub care cer, nu pot să jur) Să-mi cadă, hăului în dar, Un strop din vinul cel mai pur.

De ce a fost să-l pierd pe mări?

Unui oracol am dat curs?

Unei lăuntrice chemări, Că,-n loc de sânge, vin am scurs...

O purpurie-ntunecare Pe faţa apei, – după care, Din nou, prin clarul ei străvezi; Curs vinul, ce beţie-n unde!

Iar în amarul aer vezi, Săltând, fantasmele afunde.

alchemia| No.2 - mai 2018

111

J.W. Goethe | Balada regelui din Thule În Thule,-ncins cu laur, Domnea un crai; în dar, Murind, o cupă de-aur, Iubita-i dete, – iar, Din ea doar, la banchete, Vin, tot mai trist, sorbea Cu-aşa amară sete, Că lacrima-l orbea.

Venindu-i rândul, suma-i De fiefuri o dădu Erezilor lui, – numai Cupa de aur, nu.

Cu ea în mână, iată, Cu sfetnicii-n jur, cum El, ce li-i ca un tată, Stă la ospăţ acum, Închină-apoi şi, după Ce bea, la rândul său, Aruncă scumpa cupă În largul mării hău.

Privirea-i stinsă-ndură S-o vadă, tot mai grea, Cum piere... Nicio gură N-are-a mai bea din ea.

alchemia| No.2 - mai 2018

112

Arthur Rimbaud | Biet vis Poate mi-e scris de soarte Să beau întru Amurg, În tihnă,-ntr-un vechi burg, Şi să-mi aştern de moarte, Căci răbdător îs foarte.

Amaru-mi, dacă-l las ’Napoi, – spre miazănoapte Sau către-al Viţei coapte Ţinut, s-o iau la pas, Căci sfanţi nu mi-au rămas?

Nedemn e orice vis Căci totdeauna pierde! Şi de-aş fi iar un PierdeVară, la hanul verde Tot nu-mi va fi deschis!

alchemia| No.2 - mai 2018

113

Hugo von Hofmannsthal | Pocalul În mână poartă, poleit, Pocalul – gurii ei leit –, Atât de ferm călcând, şi lin, Că nu prelinge pic de vin.

Dibace – mâinile-i ce ţin În frâu, alene, roibul sprinten Ce-ascultă, fără bici sau pinten, De glas, dacă-l ridici puţin.

Ci totuşi, când, din pumnu-i fin, Vrea cupa s-o ia el, – prea grea Părându-i, mâna lui tresaltă, Ca şi a ei, ce, pe cealaltă Nemaigăsind-o, – pe podea, Scurge-se, râu, un sumbru vin.

alchemia| No.2 - mai 2018

114

Rainer Maria Rilke | Sonet către Orpheu (I. VII) O, laudă! Născut ca glas să-i dea, ţâşnise ca un cuarţ din piatra mută.

O vreme, struguri inima-i transmută în vin, – prea mult ca să-l putem noi bea.

Moartea nu-l face a tăcea. L-aud cântând, căci zeitatea,-n el, e vie. Şi toate-ajung ciorchini şi verde vie care se coc în rodnicul său sud.

Nici regii putrezind în sarcofage, nici umbra ce, aici, vreun zeu o face, extazu-i, să-l dezmintă, nu au cum.

El este, între crainici, cel mai trainic; el poartă,-n poarta Hadesului tainic, o cupă-mprăştiind divin parfum.

alchemia| No.2 - mai 2018

115

alchemia| No.2 - mai 2018

Amforă greacă, reprezentându-l pe Dionysos, cca 540 – 530 BC

116

Daniela Hendea | Pablo Neruda (12 iulie 1904 – 23 septembrie 1973) Născut cu numele de Ricardo Eliecer Neftalí Reyes Basoalto în Parral, Chile, Pablo Neruda a dus o viaţă încărcată de poezie şi activitate politică. Primul volum, Crepusculario (“Twilight”), a fost publicat sub pseudonimul “Pablo Neruda”, pentru a evita un conflict cu familia sa, care dezaproba preocupările sale literare. Al doilea volum, Veinte poemas de amor y una cancion desesperada (“Twenty Love Poems and a Song of Despair”) l-a făcut celebru. În 1927, Pablo Neruda şi-a început lunga carieră diplomatică, întreruptă de izbucnirea Războiului Civil Spaniol, pe când ocupa postul de consul onorific la Madrid. A documentat acei ani cumpliţi, incluzând execuţia poetului spaniol şi prietenului său Federico García Lorca, în volumul Espana en el corazon (1937). S-a întors în Chile, unde şi-a reînnoit cariera politică şi a devenit unul dintre cei mai prolifici scriitori. Când Partidul Comunist din care făcea parte a fost scos în ilegalitate de către noul guvern chilean la putere, Neruda s-a ascuns. În aceşti ani, a scris şi a publicat Canto general (1950). În 1971, i-a fost decernat premiul Nobel pentru Literatură. Pe 23 septembrie 1973, la doar douăsprezece zile de la căderea regimului democratic în Chile, murea în Santiago de Chile cel ce ajunsese recunoscut ca cel mai mare poet sud-american al tuturor timpurilor.

alchemia| No.2 - mai 2018

117

Odă vinului traducere din spaniolă şi engleză Vin de culoarea zilei, vin de culoarea nopţii, vin cu picioare de purpură ori sânge de topaz, vinul, fiu înstelat al pământului, vinul, neted asemeni unei săbii de aur, gingaş în felul unei catifele neîngrijite, vin spiralat şi vaporos, amoros, marin, n-ai încăput vreodată într-o cupă, într-un cântec, într-un om, coral, guraliv eşti, şi, măcar, al tuturor.

Uneori te hrăneşti cu amintiri muritoare, şuvoiul tău ne poartă din mormânt în mormânt, cioplitor de cavou îngheţat, şi vărsăm lacrimi tranzitorii, alchemia| No.2 - mai 2018

118

dar frumosul tău costum de primăvară e altfel, inima se caţără pe ramuri, vântul umple ziua de fiori, nimic nu rămâne din sufletul tău de neclintit.

Vinul stârneşte primăvara, creşte ca o plantă fericirea, se prăbuşesc zidurile, stâncile, se-ncuie abisurile, cântecul se naşte.

Oh, tu, ulcior de vin, şi-alături iubita mea îmbietoare în pustie, după cum spunea poetul din vechime.* Să-şi alăture carafa de vin al ei sărut, celui din iubire.

Dragostea mea, dintr-odată forma şoldului tău urmează conturul bombat al cupei cu vin, sânul tău e ciorchinele, strălucire-n părul tău alcoolul, boabe de struguri îţi sunt sfârcurile, ombilicul tău sigiliu pur pecetluit pe vasul mijlocului tău, iar dragostea ta o cascadă alchemia| No.2 - mai 2018

119

inepuizabilă de vin, claritatea ce mi se aşterne-n simţuri, a vieţii splendoare terestră.

Dar nu numai iubire, ci şi sărut înfocat sau inimă dogorită eşti, vin al vieţii, comuniunea fiinţelor, străvezime, cor al disciplinei, belşug al florilor. Îndrăgesc s-am pe masă, în timp ce se discută, lumina unei sticle de vin inteligent.

Să-l beţi, amintindu-vă la fiecare strop de aur, sau cupă de topaz, sau polonic de purpură, de truda toamnei la umplerea vaselor cu vin, iar, în ritualul treburilor sale, omul de rând să se deprindă cu gândul la pământ şi la îndatoririle sale, incantaţia rodului s-o răspândească.

Notă: * Omar Khayyam

alchemia| No.2 - mai 2018

120

alchemia| No.2 - mai 2018

121

ARTĂ VIZUALĂ

alchemia| No.2 - mai 2018

122

Baruch Elron | Pe temă bahică Arta apreciatului pictor israelian Baruch Elron (1934 – 2006) a împodobit de multe ori paginile revistei noastre. Iată de data aceasta două imagini mai puţin cunoscute, pe temă bahică, primite prin amabilitatea soţiei artistului, doamna Lydia Elron.

alchemia| No.2 - mai 2018

123

alchemia| No.2 - mai 2018

124

alchemia| No.2 - mai 2018

125

Sash Segal | Cleştar muiat în vin Istorie şi mit Numele modern al ametistului provine din greaca veche, unde se referea la capacitatea lui de a proteja împotriva efectelor neplăcute ale consumului de alcool. Dacă “methi” însema a fi beat, “a-methi-stos” se referea la acela care nu se îmbată, sau nu suferă de pe urma beţiei.

O veche legendă grecească făcea din ametist darul Rheei către Dionysos, zeul vinului, cunoscut ca Bacchus la romani. Cristalul purpuriu creat de Rhea era menit să protejeze sănătatea şi judecata celor care doreau să se împărtăşească din licoarea zeului.

Asocierea ametistului cu luciditatea a dus la folosirea lui ca talisman contra neplăcerilor bahice. În cultura greco-romană cristale de ametist erau puse în vasele în care se ţinea vinul în speranţa de a-l face mai puţin inebriant, iar cei care îşi puteau permite, îl beau din cupe cioplite în întregime din ametist. O soluţie mai ieftină era considerată plasarea unei amulete de ametist în zona buricului în timpul petrecerilor.

Totuşi, nu toţi erau convinşi de eficienţa acestui remediu şi Pliniu cel Bătrân nota în a sa Istorie Naturală: “Minciunile vracilor susţin că aceste pietre ne protejează contra beţiei, aceasta fiind se pare sursa numelui lor.”

O altă menţiune a ametistului într-un text clasic e aceea a lui Asclepiades din Samos, un poet grec născut în jur de 320 î.e.n. care a compus un scurt poem, numit “Inelul Cleopatrei”: alchemia| No.2 - mai 2018

126

“Beţie sunt – giuvaer lucrat de o măiastră mână Cioplit în ametist, ce nepotrivire între simbol şi piatră!

Dar ca avuţie dragă Cleopatrei, pe al ei regesc deget Până şi beţia se cade să devină trează” În perioada renaşterii, poetul francez Remy Belleau (1528 – 1577) a inventat mitul dragostei nefericite a zeului Bacchus pentru o tânără fată cu numele de Amethyste (Amethystos).

Vrând să rămână castă şi temându-de de atenţiile zeului care o urmărea neobosit, fecioara a apelat la zeiţa Diana care a transformat-o într-o statuie de cristal. Neconsolat, Bacchus a decis să toarne vin peste statuie, schimbându-i culoarea.

O altă variantă a legendei pomeneşte de mânia lui Bacchus care, insultat de pământeni, a decis să dezlănţuie tigrii asupra primei fiinţe care îi va tăia calea. Din nou, nimeni alta decât biata Amethystos a pornit în drum către templul Dianei, unde se pregătea să se roage. Şi din nou Bacchus a rămas cuprins de remuşcări în faţa frumoasei statui pe care a decis să o spele cu esenţa purpurie a strugurilor.

Merită consemnat totuşi că niciuna dintre variantele mitului nu se regăseşte în sursele clasice ale antichităţii, acestea fiind probabil doar compilaţii renascentiste.

Conexiunea dintre ametist şi luciditate sau domolirea pasiunilor, a făcut din această piatră preferata episcopilor creştini care o purtau sub formă de inel. În Evul Mediu şi în Renaştere ametistul, încă aflat pe lista celor mai importante pietre preţioase, era considerat norocos pentru comercianţi, soldaţi, vânători şi călători. Se presupunea că alchemia| No.2 - mai 2018

127

asistenţa lui îndepărta uneltirile şi atacurile surpriză, atrăgea vânatul şi îi făcea pe purtători circumspecţi şi capabili de a lua decizii bune.

Descoperirea bogatelor resurse de ametist din America de Sud, a dus la pierderea statutului de piatră preţioasă şi la ieftinirea lui considerabilă. În zilele noastre ametistul nu mai are aura de mister şi raritate de altă dată, dar rămâne aceeaşi piatră frumoasă care ne delectează privirile.

Chimie, geografie Paleta coloristică a ametistului variază de la violet închis, la rozviolet, violet fumuriu sau cu tente de roşu, oranj sau galben.

Câteodată culoarea pietrei este uniformă, alteori este distribuită în benzi sau voaluri cu intensităţi şi nuanţe diferite.

Culoarea ametistului este dată de ionii de fier trivalent (Fe3+) integraţi în matricea de cuarţ în timpul formării cristalelor. Multe cristale de ametist conţin diverse incluziuni, fie hematit (Fe2O3) de culoare roşie sau cărămizie, fie goetit (FeOOH) sub forma unor ace negre sau maronii. Înainte de descoperirea bogatelor rezerve de ametist din Brazilia şi Uruguay, majoritatea ametistului folosit în industria obiectelor de podoabă provenea din India şi Ceylon (Sri-Lanka), sau din regiunea Munţilor Ural, în Rusia.

Varietăţi interesante de ametist se găsesc şi în regiunea IdarOberstein din Germania, în regiunea Thunder Bay (Lake Superior) din Ontario, Canada, în Africa de Sud şi în Madagascar. alchemia| No.2 - mai 2018

128

Ametistul brazilian este deseori de un violet intens şi multe dintre cristale conţin ace de goetit grupate în fascicule. O cantitate mare de ametist brazilian este încălzită în cuptoare la temperaturi de 300 – 500 °C pentru a obţine o varietate de culoare galbenă a ametistului, denumită citrin. Spre deosebire de citrinul natural (foarte rar şi de un galben pal, limoniu), cristalele tratate termic au o culoare intensă de un galben auriu sau cu tente portocalii.

Ametistul din regiunea Thunder Bay din Ontario are incluziuni roşii de hematită în straturile superficiale, sau depozite de hematită pe suprafaţa cristalelor şi este cunoscut de aceea sub denumirea de ametist hematizat.

O varietate unică de ametist, numit “Cactus” sau “Spirit” se găseşte în apropriere de Pretoria, Africa de Sud, lângă Boekenhouthoek.

Varietatea se distinge prin prezenţa unor cristale de ametist mai vechi pe care de-a lungul timpului au crescut alte cristale mai mici, îmbrăcându-le aproape până la vârf. De aici denumirea de “Ametist Cactus”. Denumirea de “Spirit” (spirt) provine de la culoarea de un violet palid a alcoolului medicinal din Africa de Sud, care seamănă cu cea a cristalelor de ametist.

Ametistul găsit în Madagascar este de o mare varietate. Unele cristale conţin incluziuni de hematit, fisuri şi văluri diferit colorate, de la cuarţ transparent, la straturi de un violet intens. De o varietate asemănătoare este şi atrăgătorul ametist găsit în nordul Namibiei, în regiunea Masivului Brandberg.

alchemia| No.2 - mai 2018

129

...şi fotografie Multe dintre detaliile care fac deliciul colecţionarilor sunt inaccesibile ochiului liber, sau par nesemnificative din cauza dimensiunilor reduse. Odată mărite de sticla lupei sau de mecanismul unei lentile macro, toate aceste amănunte prind viaţă şi devin parte a unui univers fascinant.

Imaginile ce urmează îşi propun să redea o mică parte din frumuseţea acestor varietăţi de ametist şi să atragă privitorul într-o lume descoperită prin lentila fotografică.

Lista imaginilor: ametist din Uruguay ametist brazilian cu ace de goetit ametist hematizat din regiunea Thunder Bay ametist din Madagascar ametist cactus din Boekenhouthoek ametist din Namibia, cu “curcubeu”

fotografie Sash Segal

alchemia| No.2 - mai 2018

130

alchemia| No.2 - mai 2018

131

alchemia| No.2 - mai 2018

132

alchemia| No.2 - mai 2018

133

alchemia| No.2 - mai 2018

134

alchemia| No.2 - mai 2018

135

alchemia| No.2 - mai 2018

136

alchemia| No.2 - mai 2018

137

alchemia| No.2 - mai 2018

138

alchemia| No.2 - mai 2018

139

alchemia| No.2 - mai 2018

140

alchemia| No.2 - mai 2018

141

alchemia| No.2 - mai 2018

142

alchemia| No.2 - mai 2018

143

Çagdaş Topçu | Via de smarald Pasionat fotograf şi grafician, Çagdaş Topçu locuieşte şi lucrează în Istanbul, un oraş ca niciun altul, aflat la răscruce de vremuri şi de continente. Deşi temele abordate de obicei de el sunt marea sau clădirile istorice, Çagdaş a decis să surprindă pentru noi frumuseţea misterioasă a strugurilor încă verzi din bolta de viţă de vie aflată în curtea casei sale. Boabele de smarald au fost prinse aşa cum ies din penumbră, ca să soarbă cu nesaţ razele soarelui în drumul lor de la nestemată la vin.

alchemia| No.2 - mai 2018

144

alchemia| No.2 - mai 2018

145

Tiberiu Mursa | Cu dalta şi penelul Tiberiu Mursa este un artist polivalent care tratează cu egală dragoste şi dăruire atât sculptura cât şi pictura.

Născut în Luduş, în 1969, Tiberiu a ajuns la Roma în 1994 pentru a-şi continua cariera de sculptor începută la terminarea liceului. Rămas aici, a excelat prin harul cu care a fost înzestrat de la naştere şi prin seriozitatea cu care a abordat arta cioplirii pietrei. Dintre sculpturile cu care a împodobit atât Roma, cât şi localităţile din împrejurimi, amintim statuia Sfântului Valentin din faţa catedralei cu acelaşi nume din Terni, statuia unui înger cu un porumbel în mâini amplasată la intrarea cimitirului din Terni, “Il Tritone”, o sculptură destinată Romei şi statuia lui Padre Pio aşezată în piaţa din localitatea San Polo. De asemeni a creat basoreliefuri pentru cele 14 staţiuni din Via Crucis şi nenumărate alte lucrări ornamentale pentru biserici, ca altare, ornamente, scări şi mozaicuri.

Ca absolvent al şcolii de pictură bisericească din Târgu Mureş, Tiberiu nu a abandonat nici penelul. Pictează din pasiune, în timpul liber şi participă la diferite expoziţii personale şi de grup în Italia.

Preferatele lui sunt naturile moarte, abordate în stil hiper-realist. În 2015 şi 2016 a câştigat locul II ca artist al anului în Sicilia. De asemeni a câştigat premiile “Agrigento Arte”, “Ortigia Arte”, “Vittoria in Arte”, “Eco Dimensione arte” şi altele la expoziţii organizate în Torino, Agrigento, Roma, Catania.

Imaginile cu care participă la acest număr sunt inspirate de aromele vinului şi strugurilor, un subiect abordat cu virtuozitate şi pasiune pentru frumos. Simţul culorii şi al detaliului se îmbină aici cu rigoarea clasică întru delectarea privitorilor. alchemia| No.2 - mai 2018

146

alchemia| No.2 - mai 2018

147

alchemia| No.2 - mai 2018

148

alchemia| No.2 - mai 2018

149

alchemia| No.2 - mai 2018

150

alchemia| No.2 - mai 2018

151

Anath Hanit | Iată vin cu noi desene Draga noastră Anath Hanit ne răsfaţă cu o nouă serie de ilustraţii în care tema vinului este tratată cu aceeaşi fantezie jucăuşă cu care ne-a obişnuit până acum.

Vinul şi recipientele în care este păstrat devin subiectul unor explorări glumeţe. Petreceri spumoase şi reverii solitare. Acuarelă, creion şi pixeli. Sticle încondeiate cu figuri vesele, momente petrecute în compania unui pahar de vin, licori care înmuguresc cu promisiunea vieţii şi a dragostei. Vinul ei are o sută de chipuri şi o mie de arome.

L’haim! În sănătatea voastră, a privitorilor. Pentru viaţă! Pentru o lume care ştie să o aprecieze şi să o facă să merite trăită!

alchemia| No.2 - mai 2018

152

alchemia| No.2 - mai 2018

153

alchemia| No.2 - mai 2018

154

alchemia| No.2 - mai 2018

155

alchemia| No.2 - mai 2018

156

alchemia| No.2 - mai 2018

157

alchemia| No.2 - mai 2018

158

alchemia| No.2 - mai 2018

159

Beatrice Bernath | Transparenţe desene cu vin rusesc, cafea şi curcumin

nud “Nudul e doar o unealtă care exprimă o stare sufletească, un gest sau o simplă linie dar e absolut necesar sa fie personal şi intim.”

dansez pierdută în “bea-mă” vezi tu în anumite spaţii îmi permit dedublarea în demonii timpului agitat te încearcă o furtuna ce scoate din tine amprenta mă transform regăsită în “ia-mă” fiindcă ştiu cine sunt şi mă las dusă de val

alchemia| No.2 - mai 2018

160

alchemia| No.2 - mai 2018

161

alchemia| No.2 - mai 2018

162

alchemia| No.2 - mai 2018

163

Michael Schwartz | Trei sori Unul dintre fotografii favoriţi ai revistei noastre, Michael Schwartz, revine cu imagini dedicate unor faimoase podgorii din regiunea Lavaux din Elveţia, care a fost declarată acum un deceniu Unesco World Heritage Site.

Terasele Lavaux, în suprafaţă de aproape 800 de hectare, se întind pe o distanţă de 30 km pe ţărmurile însorite ale Lacului Leman (Geneva), de la Chateau de Chillion şi până la periferia de est a oraşului Lausanne. Deşi se spune că viticultura e tradiţie moştenită de pe vremea romanilor, viile de acum se trag din cele plantate în Secolul XI, de călugării benedictini şi cistercieni.

Se spune că viilor le place aici din cauza celor trei sori – “Trois Soleils”: unul pe bolta cerului, unul reflectat în Lacul Lehman şi unul acumulat în pietrele teraselor, de unde căldura radiază peste noapte. Primul şi ultimul se regăsesc prinşi în savoarea neegalată a strugurilor şi vinurilor regiunii.

alchemia| No.2 - mai 2018

164

alchemia| No.2 - mai 2018

165

alchemia| No.2 - mai 2018

166

alchemia| No.2 - mai 2018

167

alchemia| No.2 - mai 2018

168

alchemia| No.2 - mai 2018

169

alchemia| No.2 - mai 2018

170

alchemia| No.2 - mai 2018

171

alchemia| No.2 - mai 2018

172

ULTIMA PAGINĂ Pentru că am fost atât de răsfăţaţi cu materiale de toate felurile, n-am putut scoate doar un singur număr… fără să riscăm să publicăm un volum de vreo 500 şi ceva de pagini. Aşa că am stat, am cugetat şi am împărţit materialele selecţionate în două căprării: cea a vinului şi cea a altor bucurii, tristeţi şi nelinişti.

Prima selecţie, “In vino veritas” a ajuns deja pe ecranele dumneavoastră, după cum am făgăduit. Ridicăm paharul şi vă urăm degustare plăcută!

Cel de-al doilea grupaj de materiale va sosi în iunie, cu multe lucruri bune şi pline de învăţăminte. Textele sunt deja strânse, iar redacţia lucrează deja să strunească virgulele şi pixelii şi să pună ordine în acest micro-univers.

Alchemia iunie 2018 – Amalgam dintre autori: Claudiu Komartin • Ioana Scoruş • George G. Astalosz • Silviu Dachin • Paul Vinicius • Liviu Antonesei • Iris Dan • Maria Sava • Dan Romaşcanu • Daniela Sorina Ciurariu • Dana Fodor Mateescu • Adrian Creţu • Alexandru Cazacu • Daniel Marin • Vasi Cojocaru • Cătălin Borangic • Simona-Ioana Cucuian • Elena Katamira • George Kun • Alexandru Cazacu alchemia| No.2 - mai 2018

173

program de vară În iulie şi august vom fi puţin mai leneşi ca de obicei şi nu vom publica decât un mic supliment dedicat felinelor: De Felibus. Vor intra întrânsul numai cele legate de neamul mâţesc şi acestea cu multă cernere şi discernere, ca să vă punem înaintea ochilor numai lucru puţin şi bun. De aceea, colectarea materialelor se va face numai prin invitaţie directă din partea redacţiei.

Ne vom reveni la bunele obiceiuri democrate cu numărul din septembrie, pe care îl lăsăm cu temă liberă, ca să ne bucuraţi cu ce aveţi mai bun. Acceptăm poezie, povestiri, umor, recenzii şi fireşte, artă grafică şi fotografie.

Toate textele trebuie să aibă specificat numele autorului şi titlul. Pe cei care trimit un grup de poeme, îi rugăm să sugereze şi un titlu sub care grupul respectiv urmează să apară la cuprins.

Textele trimise redacţiei trebuie scrise după gramatica Academiei, cu diacritice, şi, pe cât posibil, cu font “Century Gothic” de mărime 15. De asemeni, preferăm să fie trimise într-un document MS Word, redactat după regulile de mai sus.

Fişierele pot fi trimise prin email la sandra.segal@gmail.com sau prin mesaj privat pe Messenger. alchemia| No.2 - mai 2018

174