REPETARE LA SFÎRŞIT DE AN 412. Citiţi prezentarea culegerii de povestiri a lui Alexei
Marinat. Este o naraţiune, un raţionament sau o mică recenzie? Determinaţi stilul şi argumentaţi-vă alegerea. Culegerea «Întoarce-te cu faţa către soare» asumă cîteva povestiri scrise de A. Marinat. În cele cîteva nuvele despre anii de război («Catrina Loitre», «O zi curată», «Zona Zet», «Gabriela» ş.a.) autorul reproduce fidel atmosfera anilor de grele încercări în viaţa poporului, psihologia, frămîntările eroilor, faptele acestora fiind raportate, cu toate semnificaţiile lor, la prezent, la fenomenele vieţii noastre de azi. Povestirile inspirate din contemporanietate «Întoarce-te cu faţa spre soare», «Ieşirea din beznă», «Pînza» impresionează atît prin calităţile narative, cît şi prin lirism, proza lui A. Marinat fiind una de analiză totuşi. Faptele şi eroii lui sînt reali, autorul «Urmelor pe prag» întreţinînd în această culegere un dialog cu viaţa, cu timpul şi semenii săi. «Întoarce-te cu faţa spre soare» — acesta ar fi laitmotivul cărţii, soarele simbolizînd triumful forţelor binelui şi al dreptăţii, purificarea şi credinţa eroilor în realizarea celor mai înalte idealuri. (După revista Nistru)
Vocabular
laitmotiv — frază, formulă care revine în repetate rînduri într-o operă literară, într-un discurs. Redaţi oral, succint, conţinutul textului. Stabiliţi părţile componente ale textului. Citiţi cu voce introducerea şi încheierea. Selectaţi din alineatul II părţile de vorbire flexibile, din alineatul III — părţile de vorbire neflexibile. Formulaţi trei întrebări cu trei variante de răspuns în baza conţinutului textului. 205