Eugeniu Coșeriu – 100 de ani de la naștere
PASIUNEA AȘTEPTĂRII Elena BELINSCHI, doctor în filologie, bibliotecar, Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți 2021 este anul omagial al municipiului Bălți, când se celebrează aniversarea a 600 de ani de la înființare. Anul 2005 e anul când Bibliotecii Municipale i s-a conferit numele genialului lingvist Eugeniu Coșeriu. Cenaclul „Sfânta casă de acasă” organizează, periodic, întâlniri, la care participă mulți doritori: comunitatea din teritoriu (Bălți) și din republică (Chișinău, Telenești, Florești, Fălești, Râșcani), dar și din alte țări (România, Germania, Anglia). În primul rând, îi avem pe bălțeni ‒ cei de-acasă. Biblioteca bălțeană, nu o singură data, promovează valori culturale, cum ar fi: scriitori, medici, arhitecți, ingineri, pedagogi, artiști, muzicanți etc. Răscolind trecutul și răsfoind pagini de carte, lista personalităților notorii de la Bălți este în creștere. Această tradiție a urbei noastre a fost respectată și în acest an, desfășurând lucrările Conferinței ‒ centenar coșerian. Conferința cu genericul „Eugeniu Coșeriu, pe drum de țară și studii bălțene, genial lingvist pe plan internațional”, în contextul zilelor de sărbătoare a căruntului oraș Bălți, este dedicată pământeanului nostru, savantului național și internațional Eugeniu Coșeriu și este consacrată aniversării a celor 100 de ani de la nașterea marelui lingvist. Conferința este o întâlnire prielnică, care a depășit din toate punctele de vedere dificultățile vremii (perioadă de vacanță, caniculă, pandemie...). Cu acces on-line, conferința a decurs în susținere și colaborare cu savanți, cercetători, conferențiari universitari, profesori filologi, matematicieni etc. din diverse instituții de învățământ, precum și cu bibliotecari, jurnaliști, elevi, studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Educației, Psihologie și Artă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți etc.