Natalia SERJANTU. Eugeniu Coșeriu – Lingvistul mileniului

oportunismul și duplicitatea, lucid și critic, cu o capacitate rară de asimilare, o memorie rar întâlnită – calități care l-au ajutat să înfrunte mizeriile vieții în favoarea ideii.

Dincolo de aparența severității ca savant și profesor, Coșeriu rămâne un model uman, intelectual, profesional, valabil pentru comunitatea științifică mondială, iar reputația sa în lumea savantă n-a fost egalată de niciun lingvist al lumii. El a ajuns un Model pentru că a pus în practică propriile principii privind moralitatea omului de știință: a avea încredere în semeni, a vedea partea pozitivă a lucrurilor, a nu crede că numai cei care spun ceva nou își închipuie că spun ceva important. Dovadă a modestiei de geniu sunt mulțumirile sale aduse intelectualilor și oamenilor simpli din Basarabia, care au avut puterea și dragostea de limbă și neam, păstrând și apărând aceste valori. Anvergura științifică a lui Eugeniu Coșeriu, contribuția sa la dezvoltarea gândirii lingvistice pe plan mondial rămân un punct de referință majoră pentru orice intelectual, profesor de română, fiind, prin excelență, un model de intelectual umanist”.

EUGENIU COȘERIU – LINGVISTUL MILENIULUI

Natalia SERJANTU,

bibliotecar, Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu”Bălți

Eugeniu Coșeriu sau Eugeniu Coseriu, sau Von Eugen Coseriu (precum se vedea el însuși), maestrul de la Tübingen, părintele lingvisticii integrale, filolog, profesor universitar, romanist, prozator ce se situează cu o oră mai devreme în linia literaturii absurdului, autorul unor încercări poetice timide sub semnul lui Blaga, filosof al limbajului, om de știință al „evoluției creative rapide”. Cercetător de excepție cu o înclinație deosebită spre teoretizare și revizuire a punctelor de vedere științifice preexistente asupra limbajului, naturii, structurii și funcționării acestuia, precum și

modalității de prezentare a trăsăturilor sale caracteristice în procesul de predare pe materialul limbilor predominant romanice. Și ...putem continua astfel lista la nesfârșit. Pornit de la Mihăileni, un sat din nordul Basarabiei, a ajuns mai apoi la Roma, Milano, Padova unde a obținut al doilea doctorat filosofic. La Montevideo a înființat un institut de lingvistică – locul unde a profesat cu adevărat. Urmează o catedră invitată pentru mai multe semestre la Bonn și, în sfârșit, așezarea lui Coșeriu la Tübingen unde și rămâne până la sfârșitul vieții sale în calitate de profesor la Universitatea de la Tübingen, ceea ce a și prezentat un mare noroc pentru lingvistica germană, căci a fost inițiată o schimbare radicală de orientare, care a obținut efecte de durată. Unul din cei mai importanți lingviști ai secolului al XX-lea. Drumul său a fost pavat doar cu intenții bune, fiind promotorul a tot ce înseamnă limbă, limbaj, lingvistică. Ideile sale din domeniul lingvisticii pot fi considerate, pe drept, inovatoare. Ele se disting prin excentricitatea și dorința de a îmbunătăți știința limbajului. A făcut adevărate descoperiri lingvistice, aruncând concepte tradiționale învechite și creând noi teorii. Marele maestru a rămas un disciplinar al reflectării lingvistice de-a lungul vieții. Nu a abandonat abordarea structurală pe care a reprezentat-o în descrierile sale lingvistice. Prietenul său cel mai bun, Wolf Stempel, analizând lucrările lingvistice coșeriene, a scos în evidență concepția despre limbaj a lui Coșeriu. Premisele de bază ale pragmaticii ulterioare, precum înțelegerea vorbirii ca activitate, modernizarea subiectului lingvistic și accentul pe conceptul de „alteritate” au fost componente ale concepției despre limbaj a lui Coșeriu, limbajul fiind apoi și punctul de plecare pentru ingenioasa determinare teoretică a schimbării limbajului. A avut la dispoziție mai mult de două decenii pentru a-și clarifica și fundamenta conceptul lingvistic, aducând doctrina sa a câmpurilor semantice și a universalelor lingvistice la perfecțiune. Conceptul lingvistic a lui E. Coșeriu este prezentat ca un sistem dinamic bazat pe ideea principiului creativ al limbajului (întrucât a vorbi înseamnă întotdeauna „a vorbi cu cineva”, cu altcineva). Prin ideea creativității, marele maestru

plasează studiul limbajului în sfera științelor culturale. Ideea lui Coșeriu este că vorbitorul nu doar modifică sau transformă regulile deja generate de cineva, ci și „creează” în mod constant aceste reguli datorită nevoii de a-și exprima gândurile și a nevoii de a fi înțeles de alți vorbitori. Deci principala abordare de cercetare în lingvistică ar trebui să fie o descriere a structurii lingvistice de la conținut la formă, adică de la vorbire la limbaj. Profeția și măreția lui E. Coșeriu ar putea fi exemplificate și prin apariția unei lucrări așa-zise „eterne”. Această lucrare, „Întroducerea în lingvistică”, scrisă încă în 1951, a fost inițial destinată ca un „ghid de uz intern menit inițierii în studiile lingvistice”. Fiind redescoperită după 30 de ani, și-a păstrat în întregime valoarea, fapt singular în epoca noastră, și fiind considerată drept una dintre cele mai bune introduceri de care dispune disciplina lingvistică pe plan internațional. Este și mai valoros faptul că lucrarea dată, realizată în 1951, la Montevideo, de cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari lingviști ai secolului nu numai că a rezistat în toată această perioadă, dar și a fost recunoscută mai întâi în 1983 în Mexic, și apoi în 1986, în Spania, când textul inițial al manualului va fi tipărit și prefațat de către lingviști reputați în ediții de prestigiu, conferindu-i o viață nouă și o circulație de prestigiu în lumea academică și științifică. Astfel, omenirea câștigând unul dintre cele mai bune texte de inițiere în domeniul lingvisticii, recomandat prin simplitatea tratării și limpezimea expunerii, cât și accesul spre fundamentele teoriei lingvistice în general propus de gigantul de la Tübingen. Este reeditată ca mărturie a valabilității doctrinei lingvistice expuse de Eugeniu Coșeriu în tinerețea sa deja matură de atunci. Interesant este faptul că, deși concepută ca manual pentru începători, nu este deloc așa. Reprezentând o operă complexă, este totuși una simplă, aproape fără dificultăți, stimulantă, orientativă. Este o operă originală în care fundamentele științei sunt expuse cu o claritate de invidiat, conținând rădăcinile cele mai simple ale gândirii științifice ale unui mare lingvist, ale unei mari școli: funcționalismul realist.