Taina amintirilor. Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet

Elena Belinschi

Taina amintirilor

Bălți, 2020

2

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

T 11

Alcătuitor: Elena Belinschi Coordonator responsabil: Ludmila Ouș Redactor: Cincilei Rodica Tehnoredactare și machetare: Victor Țaulean și Victoria Țîcu Culegere computerizată, design și concepția grafică: Alexandr și Micaela Țaulean, Victoria Țîcu, Maria Caraștefan Coperta: Alexandr Țaulean Această publicație apare cu sprijinul Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” Bălți.

Responsabilitatea pentru conţinutul şi corectitudinea articolelor revine autorului Taina amintirilor / alcătuitor: Elena Belinschi ; design şi concepţia grafică: Alexandr Ţaulean [et al.] ; coperta: Alexandr Ţaulean. – Bălţi : Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu”, 2020 (Tipografia din Bălţi). – 124 p. : fot.

60 ex.

ISBN 978-9975-3309-6-1.

821.135.1(478)-82

M

Cuvânt-înainte -am gândit la o carte... Mă gândesc întotdeauna cum să le

exprim recunoștință socializatorilor care ne vin. Vin la Cenaclul „Sfânta casă de acasă” fără multă vorbă, fără agitație. La ieșire, mă întreabă doar când va avea loc următoarea acțiune. Cartea de poezii a fost gândită și proiectată împreună cu echipa Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” Bălți, ghidată de Ludmila Ouș.

Plămădită la Cenaclul „Sfânta casă de acasă”, cartea se preconizează de a fi lansată la 31 august 2020, când sărbătorim „Limba noastră”.

La orele de recital, s-a pus în discuție titlul cărții. Placheta a fost concepută ca imbold de frecventare a Cenaclului, iar mai apoi placheta, pentru unii novice, este locul unde „au răsturnat” rodul lor ascuns în lada anilor ce au trecut. Cartea, din start, „a fost botezată” cu titlul „Taina amintirilor”. Dna director ne-a mărturisit (dar a fost și ca un sfat la locul potrivit!) că ar vrea să vadă cartea ca un bun prilej de a așeza alături generații diferite: martori a mai multe momente departe de prezent și generații de navetiști în istorie și virtualități.

Ajuns la vârsta de cinci ani, Cenaclul Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” Bălți se face „casă de acasă”. Devine un loc de întâlniri literar-cultural-artistice, unde fiecare avea chef să se rețină cu o foaie sau o mapă personală. Motivațiile erau dictate de eul său, de genul literar: amintiri ori cădere în pagini de istorie sau dând în vileag secrete păstrate ascuns în suflet de adolescent. Am fost în căutare, până a-i aduna. Am reușit. I-am găsit pe mulți. Acum, e momentul oportun de a motiva structurarea textului în trei paragrafe. În primul: am invitat/căutat nume afirmat și recunoscut - să ne fie alături și să ne îndrume. Al doilea: versuri inedite. Am vrea să zicem că e bine să știm că poetul Anatol Ciocanu, profesorul, doctor habilitat și scriitoare Eliza Botezatu și profesoara de română Zinaida Canilă tot au început odată să scrie, apoi să publice, până a ajunge unde-au ajuns. Din cele scrise, au împărțit cu noi. Avându-le, am dorit și noi să le vedem publicate. Paragraful al treilea e pentru cei care vin la Cenaclu, scriu poezii și vor să fie auziți și pe alții să-i

asculte. I-am avut la ora poeziei pe cei care țin la pragurile vieții și la momentele istoriei. Ne-au onorat cu prezența și cei afirmați și recunoscuți pe plan național și internațional. Ne-au bucurat și alți poeți și poete. Unii – mai fragili, alții – dați uitării, dar promițători.

Ei, probabil, prin niște fire invizibile, rămân conectați și cu țara străină, provizoriu aleasă pentru studii sau pentru un trai mai îndelungat. Ba poate și cu locul nou de serviciu, ori cu gândul melancolic la mama, bunica, nana sau vecini – acasă, la casa părintească a lor.

Prezentăm un prim volum dintr-o panoramă de poezie sinceră, caldă și actuală, semnată de elevi, studenți, profesori, arhitecți, ingineri, diasporă, businessmani. Avem o gamă de versuri completată și cu nume de lectori și studenți de prin anii 60 ai secolului trecut, care porneau vorba cam așa: „Da pe mine mă țineți minte? Apoi, voi ști când e următoarea sesiune?” Acești cenacliști, generații diferite, reprezintă numele celor care fac un prim volum dintr-o panoramă a poeziei contemporane varia. Nu neapărat exhaustivă, dar cuprinzătoare. Tinerii de azi si cei de altădată – studenți, profesori sau niște cunoscuți ai bătrânului oraș Bălți, ba și noi – cititori în așteptare, ne propunem să „repertoriem” un număr suficient din creațiile membrilor Cenaclului, pentru a-i permite cititorului să-și formeze o părere despre „mișcarea” lirică la orele de poezie și sesiunile festive dedicate poeziei marilor poeți ai neamului nostru.

Am ales pentru acest volum 19 creatori de poezie cu vârstă variată, cu poziție și subiectivă în versificație, tendințe și viziuni diferite despre rosturile și frumusețile poeziei, stiluri și tematici individuale, cu modalități de exprimare din cele mai diverse în cultivarea și dezvoltarea limbii literare (trecută și ea – limba prin influiențe istorice, naționale și universale, ba și prin cele la modă!).

Alături de autorii acestor poezii incluse în placheta de versuri „Taina amintirilor”, s-au alăturat personalități „frate” demult cu cartea și au zis câte ceva. Mai mult sau mai puțin, dar atent, calm, Dumnealor (scriitori, poeți, profesori, din țară și diasporă), ca răspuns la solicitările noastre, au lecturat și meditat. Apoi, în „Reflecții și constatări”, delicat și atent, au lăsat în scris un suport așteptat de autori. Sperăm ca aceste versuri să fie și pe placul Dumneavoastră.

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet

Fișier biobibliografic: Originară din satul Chipeșca, Șoldănești, s-a născut în 7 martie 1967.

Tatăl, Vasile Muntean, apreciat Cavaler al Ordinului „Drapelul Roșu de Muncă”, și mama – Vera Muntean, decorată cu Ordinul „Insigna de Onoare”, au fost buni gospodari și părinți a șase copii. Angela Mândâcanu a absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. Ca tânăr specialist, a lucrat director de muzeu 10 ani la Mihăileni – satul de baștină al soțului. Prima încercare de a publica a fost reușita-i compunere de medalistă a școlii (o găsim în „Învățământul Public”, 1985).

Debutul literar începe cu poezia „Plânge-al meu popor la colț de Țară” („Literatura și Arta”, 26 noiembrie 2015). Poezii scrie din 2016. Vom trece în revistă plachete și volume de autor: „Fecior pribeag”, Bălți, 2016, lansată la Mihăileni, 27 iulie 2016; „Busuioc de icoană”, Bălți, 2016; „Oglinda Adevărului”, Bălți, 2016; „Când dragostea nu-ncape-n primăvară”, Bălți, 2016”; „Traduceri”, Bălți, 2016; „File de student”, Bălți, 2016; „Copilărie,-mi place să-ți zâmbesc”, Bălți, 2016; „Fără umbrelă”, Bălți, 2017; „Vieru”, Bălți, 2017; „Război nedrept”, Bălți, 2017; „Fuego”, Bălți, 2018; „Eugen Doga”, Bălți, 2018; „Atât de simplu și atât de-acasă”, Chișinău, 2019, lansată la Berlin, în 15 iunie 2019 (locul III în „Campionatul European de Poezie – 2020”, la compartimentul „cărți publicate”); „Protoiereu Mihail Saracuța”, Chișinău, 2019. Pe versurile Angelei Mândâcanu, în colaborare cu compozitorul român Marius Cristi Popa, răsună cântecul ,,Mamă, astăzi vin la tine”, interpretat de marele cântăreț român – Paul Surugiu-Fuego (2013) și cântecul „Să ne rugăm pentru părinți”, interpretat de Oxana Cucerianu (2020).

Premii: Medalie și Diplomă de Excelență acordată de revista „Amprentele sufletului” pentru cele mai frumoase creații literare 6

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet cuprinse în antologia „Poeți și prozatori români în Regal Eminescian”, București, 2019; Diplomă de Laureată a săptămânalului „Literatura și Arta” pentru poezie, Chișinău, 2018; Laureată al săptămânalului „Literatura și Arta” pentru anul 2019 la compartimentul „Debut, Generația XXI”.

Angela Mândâcanu-Muntean este una din cele mai citite poete a contemporaneității. Poeziile ei apar atât în cărți și ediții periodice, cât și în mediul on-line. Astfel, pe pagina de Facebook a Dnei Mândâcanu-Muntean apar aproape regulat poezii însoțite de fotografii, videoclipuri foarte emoționante, trezindu-ne dorul de părinți, casa părintească, obiceiuri vechi, strămoșești, tradiționale, naționale și, desigur, palpitante.

Tainele poeziei Dnei Mândâcanu-Muntean sunt un nesecat izvor de apă vie. Ne plac (e puțin spus!), ni-e dor de versurile munteniene. Ne bucură succesul autoarei și, îndeosebi, ultimele aprecieri – Diploma, din aprilie, anul curent, prin care se acordă trofeul de „Promovare a literaturii la nivel global”, acordat de World Literature Academy/World Poets Association (semnatari: președinte, Trandafir Simpetru; vicepreședinte, Corina Junghiatu).

Reflecții și constatări: „Vă căutăm poeziile prin toate publicațiile de pe unde le citim și le selectăm. Ne place și nouă, ca și celor care publică, editurilor de acasă sau de peste hotare, să vă pronunțăm numele. Ne încântă frumusețea sufletului, valoarea umană și harul de a fi bună cu tot neamul nostru: copii și bunei; mamă, tată, soră, frate.

Apreciem bunătatea Dumitale, starea de spirit, talentul, dragostea, simpatia față de mic și mare. Cu fiecare sesiune în Cenaclu, mărim colajul de poezii.

Sunteți așteptată cu drag în ședințele de Cenaclu. Cu mâna goală nu veniți. Din coș, tot câte o poeziesurpriză se găsește și pentru noi”.  E. Belinschi, conducătorul Cenaclului „Sfânta casă de acasă”.

7

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet „Poezia Dnei poete Angela Mândâcanu-Muntean este un dialog continuu cu sine, cu mama, cu fiul rătăcit, cu iubirea... Și o permanentă speranță în biruința Binelui, a Dorului, a Dragostei de tot ce e valoros și important”.  Maria Vleju, profesoară, gr. did. superior, Gimnaziul Ghiliceni; șef adjunct, Direcția Generală Educație din Telenești.

PE MUCHII DE CUVÂNT Să mă lăsați la margine de gând Să merg pe cuie aspre de cuvânt, Să mă lăsați la margine de gând Să ar cu vorba brazda de pământ.

Să mă lăsați sămânța s-o stropesc Cu ochii mei plecați deasupra ei, Din fiecare bob să urmăresc Cum cresc lăstari voinici de stejărei.

Iar dacă-a fi sămânța ca să cadă, Nu pe pământ, ci-n mijloc de asfalt, Să-l îngrădesc, ca firul să se vadă, Iar firul crească – Adevăr înalt.

Să mă lăsați la margine de gând Să merg pe muchii aspre de cuvânt, Să mă lăsați la margine de gând Să ar cu vorba brazda de pământ 8

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet TRIUNGHIUL VEȘNICIEI Aceeași Țară, același veac – Loteanu, Doga și Vieru!

Triunghi ce Veșnicia-mpart Doar cu Pământul și cu Cerul!

E poezie, film și cânt În care-a încăput o lume, E Arta Neamului – și-i Sfânt Acest triunghi și-aceste nume!

Talente Mari! Magie pură!

Artizanat – neam românesc, Bijuterii din piatră dură, O artă-n chip dumnezeiesc. ...Tace Vieru ce-a luptat Cu-n infinit de nedreptăți.

Loteanu tace – i-au legat Talentul altei jumătăți...

Acest triunghi doar el putu Să nască-n nopți lumini de fulger! Și azi sunt trei...

Se desfăcu – Și-i zbor cu mari aripi de înger...

Triunghi ce-a împletit cunună Bătută-n pietre sclipitoare Ce stă pe fruntea cea română Și dă lumină ca un soare!

E Țara mea și-același veac – Loteanu, Doga și Vieru!

Triunghi ce Veșnicia-mpart Doar cu Pământul și cu Cerul.

9

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet

VERONICA MICLE Lui Eugen Doga Două luni și jumătate-n șir Eu am stat la Micle-n ospeție, Fără somn sau ceai cu trandafir, Împărțind din dorul ei și mie.

Eu descopeream o lume nouă, Ca pe-un continent necunoscut, Nici nu observam cum ziua nouă Se ducea, venea sau m-a mințit.

Am scris zi de zi, seară de seară, Nopți întregi scriam și iar cântam Și dansam de unu-a câta oară, Nota rătăcită de-o găseam.

Am tot mers pe stele-n urma ei, Răscolind prin suflet de femeie – Foc și pară, ghiață și scântei, Clape albe – umeri goi de zeie.

Eu râdeam, plângeam fără motiv, Mă topisem între cânt și vers, Eram lipsă sau total captiv – Eu descopeream alt univers!

Am tot mers pe stele-n urma ei, Răscolind prin suflet de femeie – Foc și pară, ghiață și scântei, Clape albe – umeri goi de zeie...

10

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet N-AM AVERI ȘI NICI PALATE N-am averi, nici n-am avut, Am muncit cum am putut.

N-am averi și nici palate – Am o Țară, mamă, frate!

Am un grai și un pământ, Am un neam – ce-i lucru sfânt!

Am un deal și o câmpie, Am un cânt de ciocârlie!

Am un răsărit de soare, Am un codru, am o floare, Am lumină-n plină zi, Am puterea de-a zâmbi!

Am un crez în Dumnezeu – Asta-i tot ce am și eu. Și din tot ce am, mai dau, Alții nici atât nu au...

BUNA, FIULE, E MAMA – Buna, fiule, e mama.

– Mamă,-ascult, dar mă grăbesc.

– Fiule, iar vine toamna Și-am vrut numai să-ți vorbesc De șindrila găurită Și de-un geam ce a crăpat, Ieri chiar mi-a plouat în tindă, Când mai vii, mamă, prin sat?

11

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet – Vin, măicuță, de curând, Tu mă iartă-s ocupat...

Zilele-au trecut pe rând, Maica tot a așteptat.

– Alo,-i mama, dragul meu, Spune-mi măcar cum o duci?

Am strâns ce-a dat Dumnezeu: Ouă, poamă, mere, nuci.

– Am ședință, eu închid, Pe curând, vorbim deseară.

A închis maica plângând Ca și nu știu-a câta oară...

Suna maica peste-o zi, Simțea, toate-s în apus, Dar oricum nu reuși, Că-l iubește – nu i-a spus.

Voia să vină pe-acasă, Să-l cuprindă pe fecior Și să stea cu toți la masă Potolindu-și al ei dor.

– Alo! – Da, maică, iar tu?

E târziu, e miez de noapte...

– Iartă-mă, copile, tu, Sofca-i plină pentru moarte...

– Ce vorbești așa de-odată, Moartea ta e hăt departe!

– Au fost medici pe la poartă, Mi-au dat zile numărate.

12

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet – Maică, doare vorba ta, Mâine vin cu doctorii (medicamente).

(Medicii nu pot trata Dorul mamei de copii.)

– Maică, medicii dau greș, Tu așteaptă până mâine!

Ea respiră-adânc și des Și tăcu...

El vrea să sune...

Dar... nu mai răspunde mama, Plouă, lacrimi curg pe geam...

Doar acum își dădu seama: „Ce bogat, Doamne, eram!”...

– – – –

*** Buna, fiule, e mama!

Mult prea bucuros de tine!

Când să te aștepte mama?

Chiar azi îmi fac timp pe mâine!

ACASĂ Am fost, maică, azi pe-acasă, Dar era poarta-ncuiată, Numai crinul sub fereastră Înflorea ca altădată.

Era totul, nu știu cum, Și aproape, și străin, Maică, am venit să-ți spun Ce mai fac, de unde vin.

13

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet Maică, am venit să-ți spun Cât mi-i dor de vorba ta!

Dar eu m-am oprit în drum, Mi-era frică de-a intra...

Mi-era frică să nu fii Undeva pe la vecini, Să te-aștept, să nu mai vii Culegând rouă de crini...

Mi-era frică să nu fii Coborâtă în grădină, Să te-aștept... tu poate vii Doar încet, că ești bătrână.

Voiam să mă dojenești Că sunt sprinten îmbrăcat: „Mamă, vezi să nu răcești, La noi a plouat prin sat.” ...Dar privesc la ochii vii De pe poza veche-n ramă, E târziu, dar nu mai vii...

Cât mi-i dor de tine, mamă! ...Am fost, maică, azi pe-acasă, Dar era poarta-ncuiată, Numai crinul sub fereastră Înflorea ca altădată...

IARTĂ-ȚI FIUL RĂTĂCIT Iartă-ți fiul rătăcit...

Tu mă tot strigai pe nume, Însă eu am zăbovit Și-am încărunțit prin lume.

14

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet

Iartă-mă că ți-am lipsit, Ducând greul fără mine, Iartă-mă că te-am găsit Ca al nimănui pe tine.

Am să strig de prin străini Toți copiii să-și dea seama Că la casa de bătrâni E păcat să-ajungă MAMA...

M-AM ÎNDRĂGOSTIT DE TINE, VIAȚĂ M-am îndrăgostit de tine, viață, Te iubesc până la măduvă de os, Cum de soare, orice dimineață, Răsăritul sărutând frumos.

M-am îndrăgostit de primăvară Și de albul ghiocelului curat, O aștept cu sete-a câta oară Să mă-mbete verdele de mart.

Te iubesc până la nebunie, Vară, inundată de culoare, Am să spun la toți și las' să știe, Ie mi-am țesut din a ta floare.

Pân’ la lacrimi, toamnă, te iubesc, Ce te joci c-o pânză-n acuarelă, Mă topesc de farmec și opresc Frunza ta s-o strâng într-o umbrelă.

15

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet Nu mă satur, iarnă, să te-admir, Când mă viscolești plăcut în față, Nu mă satur, iarnă, să te-admir, Te iubesc pân’ dincolo de viață.

Am să stau cu fața-n sus la tine, Doamne, să-mi citești privirea mea, Mulțumindu-ți pentru ieri și mâine, Pentru viață și minunea ta.

AM SĂ TE IERT, IUBIRE De ce mereu te joci, Iubirea mea, cu mine?

Iar pleci și iar te-ntorci Când ție îți convine.

Mă-ncerci a câta oară, Ba singuri, ba-mpreună, Și dulce și amară, Și tandră, și nebună.

Când te alung, iubire, Te rog să nu mă crezi, Iar de te uit, iubire, Să vii ca să mă vezi. Și-am să te iert, iubire, Ce timpul mi-ai furat, Dar să nu uiți, iubire, Să-mi dai ce ai de dat.

Iubire, te-am știut Cu patimă și foc, Dar nu-mi da cu-mprumut Mai mult, că n-am să-ntorc.

16

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Tradiția neamului și comoara sufletului de poet

Ascultă și privește – Și chiar nu-ți pare rău Când dorul nu oprește De mult în dreptul meu?!

Eu condamnat m-aș vrea Pe viață, doar de tine, Și ferecat m-aș da În lanțuri de iubire.

Tu fă-mă sclavul tău La Curtea Fericirii Și ia destinul meu În mâna ta, iubire...

17

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite

p

are a fi ceva neordinar dacă încerc a completa paginile acestei visate broșuri de către membrii Cenaclului de azi. Dar

încerc, e o ocazie de a răsfoi pagini cu orizont de filologie, de gramatică și literatură de prin anii șaizeci. Din întâmplare, printre caiete, descopăr și niște însemnări de la orele de curs, felicitări cu ocazia zilelor de naștere și unele scrisori îngălbenite de ani de la colegi. Urmăriți, vă rog, cu ce trăiam,ce idei de carte nutream, orizontul literar, felul de a ne deranja unul pe altul.

Din galeria colegilor de facultate, aș vrea să mă opresc la câțiva. Comunicările de care voi aminti sunt o adevărată recunoștință celor care, într-un fel sau altul, m-au susținut. Miau transmis câte ceva de folos în rânduri scrise sau mi-au șoptit când, studenți-copii de la țară fiind, multe nu știam și, lăsând în urmă, la 16 ani, ograda părinților, nu aveam practica unei alte vieți. Alții mi-au dat și câte o lecție, care rămâne bună până astăzi.

Poezii și scrisori îngâlbenite de vreme, scrisori de serviciu, epistole învechite, cărți cu dedicații de la zile de naștere..., dar țin foarte mult la ele. Respectul pentru persoanele de pe ale căror mesaje șterg colbul vremii nu se măsoară. Păstrez ecoul, de mai bine de jumătate de secol, prețuind trecutul: simplu, curat cum e lacrima și scump.

18

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite

Fișier biobibliografic: Născut în 3 iunie 1940, comuna Mălăiești, jud. Bălți (actualmente, r-nul Râșcani), în familia Catincăi și a lui Haralamb Ciocanu, țărani din tată-n fiu. În 1947 pășește pragul școlii de 7 ani din satul natal. În 1954 se înscrie elev în Școala Medie din satul vecin, Șaptebani. Până la absolvire, alături de Aurel Scobioală, corespondează intens cu versuri și informații din viața satului la ziarul raional. Debutează în presa republicană de la 14 ani, cu poeziile „În poiana din pădure” – în revista „Femeia Moldovei” și „Pe la margini de câmpie” – în „Tinerimea Moldovei”. În 1957, după mari „peripeții”, a fost admis abia la 3 septembrie student la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Chișinău. În 1962 își ia licența de filolog. Pe tot parcursul celor 5 ani de studii publică versuri, traduceri, reportaje. Debut editorial cu volumul de versuri „Sărutul soarelui” (1965). Are succes în discutarea și acceptarea manuscriselor sale, recomandate spre editare. În palmaresul său apar volume și plachete de versuri considerabil de multe, cu tematică variată, pentru orice vârstă. Este distins cu premii naționale și internaționale.

Reflecții și constatări: „Creația poetului, compusă din cărți de poezie, publicistică și traduceri, se evidențiază prin puritatea și euforia sentimentelor și exuberanța romantico-juvenilă... Anatol Ciocanu nu este un tribun și nici chiar un liric în sensul acceptat al cuvântului. Este mai degrabă un subtil copil visător, care descoperă soarele așa cum ai descoperi un continent întâia oară. Locuiește în poezie cu zborul cuvintelor ca într-o casă...”.  Ioan Mânăscurtă, prozator, publicist, eseist, 1985.

19

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite

„O poezie erotică, eul liric trăiește intens sentimentul dragostei neîmpărtășite. Autorul își expune trăirile interioare, cuprins de izolare, singurătate , sugerat de universul închis „ca un cerc odaia / În care tu ești unic curcubeu”.

Comparația e sugestivă prin analogia sentimentelor cu armonia cosmică a curcubeului ce adună cerul și pământul, evidențiind imensitatea trăirilor și unicitatea chipului iubit. Disperat de neatingerea curcubeului dragostei ,,Și-l prind, și-l scap - să nu-l am niciodată”, eul liric invocă ploaia ,,să plâng ca ploaia /Lângă fereastra sufletului tău” ca o binecuvântare , o metaforă a fertilizării, o energie vitală pentru sufletulul împătimit de iubire. Rămâne deziluzionat – ,,simt atâtea ploi cum vin să bată”, ce cad apăsător prin verbul la modul conjunctiv „să bată” peste sufletul zbuciumat, formând similitudini cu poezia lui G. Bacovia. Poezia inundă în elemente de simbol ”ploaia”, ,, curcubeul”, ,, cerc”, ,,odaia“, amplificând sentimentele de nostalgie, dorul neîmplinit în raport cu elementele cosmice, configurând osmoza de semne divine, glasul ploii transformat într-un ,,nesfârșit colind”.  Raisa Pinteac, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic ,,L. Blaga”, Telenești.

20

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite Și-atât de mult mai plouă în cetate – Vreau să le uit pe toate câte-au fost, Când gestul meu încremenit va bate În ușa ta, cerșindu-ți adăpost. În noaptea asta am să plâng ca ploaia Lângă fereastra sufletului tău.

Să nu m-acuzi: e ca un cer odaia În care tu ești unic curcubeu. Și-l prind și-l scap – să nu-l am niciodată, Când mâinile spre dânsul mi le-ntind...

Dar simt atâtea ploi cum vin să bată La geamul tău un nesfârșit colind!

29 aprilie 1966. Bălți

Din scrisorile lui Anatol Ciocanu, expediate colegilor în anii de militărie, am și eu câteva. Din ele desprind alineate ce exprimă interes de cărți, personalități, cunoscuți și scriitori ai timpului. Extrag câteva fraze. Voi îndrăzni a da citirii câte ceva din lumea lui literară, pe care o purta cu el în anii de cătănie: „Am terminat ieri de citit „Maria Stuart” de Stefan Zweig și radio a adus vestea morții lui John Kennedy.

Pe prima, femeia-împărat, o ucide firea ei pătimașă, copleșitoarea dorință de a-și menține bărbatul iubit, fie și cu prețul coroanei; pe ultimul îl ucide pur și simplu societatea, căreia el, atotputernicul prezident, îi era suprastructura.” (23 noiembrie); „Iar la voi la Bălți, ca și mai înainte, nu încetează să vină scriitori, probabil... Zic probabil fiindcă nu știu...Condrov vă vizitează? Ce se mai aude de Bolduma?

Loteanu? Damian? Maestrul Madan?...”(8 mai); „Uite, am să te rog frumos: la magazinul-librărie de lângă cinematograf trebuie să fie cărțile de stihuri ale lui Sașa Cibotaru „Din leagănul holdelor”, Ion Vatamanu – „Stihuri alese”, Mihail Roman și altele noutăți de care eu habar nu am. Le pui în servietă și treci pe la cele românești, mai pui câteva și te duci cu ele la poștă... aceasta nu e greu deloc... Dovedeșteți talentul de-a fi plină de bunătate” (1963 februarie 2)...  E. Belinschi, conducătorul Cenaclului „Sfânta casă de acasă”.

21

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite

Fișier biobibliografic: Născută în 7 noiembrie 1938 (numele de fată – Cracan), în familia țăranilor Ana și Nicolae Cracan, în Briceni, județul Soroca (ulterior – r. Dondușeni). 1945-1952, elevă a școlii medii incomplete (de 7 clase) din satul natal. În 1955 a absolvit Școala Medie din Sudarca.

Debut cu poezie în „Tinerimea Moldovei”.

Un an, conducătoare de pionieri la Mereșeuca, Otaci. Apoi studentă la Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie (1956-1961). Continuă să publice poezii. Absolvește facultatea. Repartizată la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, activează în calitate de lectorasistent. Face doctorantura la Academia de Științe a Moldovei, devine doctor în filologie (1972), conferențiar universitar, profesor universitar, șef de catedră la Bălți și mai apoi – doctor habilitat, șef de catedră la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Este scriitoare și critic literar. Editează peste 400 de articole, studii științifice, monografii, manuale pentru școlile superioare și liceale. Este posesoară a diferitor decorații, medalii și mențiuni.

Reflecții și constatări: „Eu, împreună cu Liza, aspirante (doctorande) la Academie, colege de facultate la Universitatea de Stat din Chișinău, apoi, colege-lectori la aceeași catedră, Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți, călătoream prin biblioteci în speranța de a ne îmbogăți la temele de studiu. Odată, la întoarcere dintr-o deplasare științifică de o lună, m-am ales, de la colega mea, cu două poezii pentru mine, nepublicate până astăzi (mai aveam una la Bălți – ca talisman!).

Dintr-o vorbă cu fiica Dnei, înțelegătoarea Steluța, am consimțământul poetei, prof. univ., dr. hab., scriitoare, critic literar Eliza Botezatu, să mă laud. La 22

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite moment, aș dori să le destăinui și altora bucuria-mi de a poseda chiar trei poezii și să exprim, totodată, recunoștință ambelor – dnei Eliza și fiicei Stela”.  E. Belinschi, conducătorul Cenaclului „Sfânta casă de acasă”.

„Poezia Elizei Botezatu e toată o METAFORĂ, precum o METAFORĂ e autoarea ei. Plină de sensuri filozofice despre esențe valorice supreme și despre o AȘTEPTARE ETERNĂ a tot ce e SUPREM și IDEAL. Fac o paranteză: ne-a predat cursul special „Poezia meditativă moldovenească”. N-am reușit nici atunci, nici acum să descifrez fenomenul „Eliza Botezatu”, „METAFORĂ!”.  Maria Vleju, profesoară, grad didactic superior, Gimnaziul Ghiliceni; șef adjunct, Direcția Generală Educație din Telenești

CONTINUITATE A murit o ciută-n poiană, Dar altele zburdă cu picioare ca trestia.

Un fulg s-a topit la sânul pământului, Dar trăiesc zăpezile pe creste.

Un cucor obosit, scuturându-și penele ca un arbore de toamnă, Și-a frânt zborul.

Dar zboară alții în stoluri.

A murit iubirea în ochii tăi, Dar au rămas pe lume iubirile.

Au să mai cânte zorii cu glas de greier, Au să mai crească vise sub cer, Și-am să mai visez la un om de departe, În ochii căruia iubirea Nu va cunoaște moarte...

Lenuței, cu drag, Eliza Botezat 23

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite ROMANȚĂ Te voi visa mâine-n vagon Cu ochi cuminți de căprioară, Iar azi mă-ntorc spre masa ta De câte ori, a câta oară...

O, vin frumos la masa mea Și-o să se facă soare-afară -Mi-i greu să mă sucesc așa De câte ori, a câta oară...

Iar tu visezi și meditezi Cu ochii duși în depărtare – Pe cine vezi, la ce visezi, Să-mi spui, frumoasă arătare?... Îi timpul meu așa de mic Și-i universu-atât de mare...

Cu lacrimi până la buric Te plâng, cinstită arătare.

1969

EPISTOLĂ Azi cu nasul în semantici, Mâine-nasul iar în foi.

Arătare, arătare, Șezi cuminte lângă noi.

Ochi de sfântă Primadonă Și profil de Dulcinee, Arătare, arătare, Ce-ai vorbit în limba ceea?

Ocii mei ascunși de gene Te ochesc din când în când – Ce te tot foiești prin sală Și-mi faci griji ca un nătâng?

Că de nu te-astâmperi bine Și de nu mai stai cuminte – Mi-a fugi și completiva, Și semantica din minte.

1969 24

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite

Fișier biobibliografic: Născută în 1941, satul Camenca, raionul Glodeni. Școala Medie – tot acasă. În anii 1957-1962, este studentă la Universitatea de Stat din Chișinău, Facultatea de Istorie și Filologie. Se deosebea printr-o ținută delicată, era inteligentă, modestă și mult gânditoare.

Anii de studii i-au adus succes în multe discipline lingvo-literare. Ca membru al Cenaclului literar de joi, era așteptată și apreciată în diferite întâlniri literare. După absolvire, este repartizată profesoară de limbă și literatură în Sudul Moldovei, unde se dedă învățământului și activităților literar-artistice cu mare patos.

Reflecții și constatări: „Doar pentru calitatea versurilor ce meritau a fi divulgate și, după ce le-am citit în Cenaclu, ele s-au vrut înșirate pe hârtie. Semnificația mesajului poeziilor avea amprentă educativ-didactică pentru noi (copii, la 16 ani, după 10 clase, absolvente a Scolilor Medii!), care eram deja studenți la unica Universitate de Stat din Republica Moldova. Am îndrăznit să dau în vileag două din poeziile studentei Zinaida Canilă. Încercările mele de a-mi găsi colega, mult timp, nu au dat rezultat. Și numai grație revederii cu profesoara de limba română, responsabila și toleranta Rodica Bolocan-Rusu, fostă studentă la Facultatea de Filologie USARB, am aflat câte ceva. Pentru tot ce simbolizau cele două poezii ale Zinei, ele au mers din mână în mână în grupă, la facultate și la Cenaclul literar de pe atunci. Cea cu titlu era una, fără titlu – alta, dar le purtam cu noi dintr-o aulă în alta, până 25

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite când unii colegi le-au și copiat. Au trecut 63 de ani de când o știu pe Zina Canilă. Eram numiți „группа дружных” („grupa prietenoșilor”) – dat fiind că la nevoie, fulger, eram toți alături! Au zburat anii de Facultate. Am zburat și noi, prin repartizare în serviciu. Fiecare pe la „casele” menite să ne fie loc de muncă pentru toată viața.”  E. Belinschi, conducătorul Cenaclului „Sfânta casă de acasă”.

„Bună seara, dragă Doamna Profesoară! Iată câteva rânduri despre poeziile consătencei mele, Zina Canila. Autoarea își construiește rimele nepretențios, din cuvinte simple, cuminți. Așezate împreună cu delicatețe și pricepere, acestea se țes cu familiaritate în ziceri poetice despre sentimentul etern: iubirea. Un suflet îndrăgostit își plânge neîmplinirea, lipsa răspunsului reciproc la focul ce-i arde sufletul, răbufnind într-o replică tranșanta:„Pe toate le iubesti – pe mine nu!” Distanțarea spațială și gesturile faciale exteriorizează răbufnirea unei tinere îndrăgostite visa-vis de indiferența și înstrăinarea instalată între El și Ea: „Ne-am așezat pe-aceeasi bancă,/ Tu într-un capăt, eu – în celălalt./ Și strâng din dinți, din pleoape strâng,/ De frică să nu plâng”. Cu aceeași inocență juvenilă se întreabă și într-o altă poezie pe aceeași temă „Dar ce-am făcut cu dragostea,/ Căci te iubeam cu toată firea?" Ca să răspundă cu pudoare și, supărată poate pe canoanele acelor timpuri, :„Căci cere multe dragostea,/ Dar ne-am temut să-i dăm ce vrea”.  Rodica Coroban-Rusu, profesoară de limbă și literatură română, gr. did. superior, Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu- Hașdeu”, Bălți.

26

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Versuri inedite „Poeziile Zinaidei Canilă sunt o scurtă poveste de dragoste. Fiecare episod din viața personală poate fi reflectat în versuri: „Nu m-a durut plecarea ta /Și n-am simțit ce-i despărțirea,/ Dar ce-am făcut cu dragostea,/ Căci te iubeam cu toată firea…” Citim versurile ritmate și chiar simțim respirația limpede a poetesei – „Și strâng din dinți și din pleoape strâng, / De frică să nu plâng”.

Uneori simțim amărăciunea, uneori durerea, uneori dorul… de a iubi, de a fi iubită, de a simți viața din plin.

Simțim și acele sentimente nerostite pe care le observăm printre cuvinte. Dar și cuvintele, și frazele, și stilul descrise ne arată frumusețea sau tristețea, dragostea sau bucuria”.  Micaela Țaulean, conf. univ., dr., Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Pricina urii mele o știi și tu: Deși de veacuri nu mai sânt pe lume, Deși nu le cunoști pe nume, Pe toate le iubești – pe mine nu.

Ne-am așezat pe aceeași bancă, Tu într-un capăt, eu în celălat.. Și strâng din dinți și din pleoape strâng, De frică să nu plâng.

Anul I, 1957-1958

NU M-A DURUT PLECAREA TA Nu m-a durut plecarea ta Și n-am simțit ce-i despărțirea, Dar ce-am făcut cu dragostea, Căci te iubeam cu toată firea?

Atâtea vise, atâta dor, Atâtea seri de farmec pline...

Cum de-am putut așa ușor Să mă despart de tine?

Nu m-a durut plecarea ta Și n-am simțit ce-i despărțirea.

Căci – cere multe dragostea, Dar ne-am temut să-i dăm ce vrea !

Anul IV, US din Chișinău 27

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născut la 9 august 1984, Telenești. Autodidact. A învățat a scrie și a citi de la părinții săi, medici. Prima poezie scrisă în 1995. Participant activ al Festivalului anual de poezie „Dulce grai” (Biblioteca Publică „Vasile Alecsandri”, Telenești).

Prima plachetă de versuri – „Cea mai tandră fiică a naturii” – 2018. Vladimir Potlog nu are pretenții de mare poet, poezia sa fiind un refugiu și un mod de a dialoga cu Oamenii, Dumnezeu, cu idolii săi – Mihai Eminescu, Grigore Vieru dintr-un scaun cu rotile.

Tânărul Vladimir Potlog vrea să ne spună că, prin intermediul poeziei, a cuvântului scris, poți ajunge la inima altor oameni, diferiți sau la fel ca tine, care au nevoie de comunicare și înțelegere.

Reflecții și constatări: „Poezia lui Vladimir Potlog este un dialog cu sine și cu ceilalți despre lucruri importante și despre valori eterne: mama, pământul, limba, dragostea... Uneori, naive și stângace, versurile sale își iau seva din timiditatea nativă și din romantismul tineresc, Vladimir fiind un visător incurabil. Sinceritatea tânărului poet este pronunțată, această particularitate oferind personalitate versurilor sale. Poezia lui Vladimir Potlog este influențată puternic de creația eminesciană și cea viereană, motivul dragostei și, în speță, al dragostei de mamă, fiind majore. E de la sine înțeles că pentru Vladimir Potlog mama 28

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet este „cea mai tandră fiică a naturii”, ea fiindu-i mereu alături”.  Maria Vleju, profesoară, grad didactic superior, Gimnaziul Ghiliceni; șef adjunct, Direcția Generală Educație din Telenești

„Poezia trebuie să rămână „încifrată”, după Ion Barbu, și „o taină, un mister, o enigmă”, după Lucian Blaga. Poeziile lui Vladimir Potlog sunt „conectate” la sufletele cititorilor, cărora dorește să le transmită mai exact gândurile și simțămintele sale. Citind poeziile „Viața trece ca o clipă”, „Dialog”, „Vis efemer”, „Femeia rămâne o taină”, putem depista factura clasică, tradițională a versurilor. „Glasul melancolic” al lui Vladimir Potlog este plin de bogăția spirituală, generozitate, istețimea minții. Pronunțând în glas tare strofele – „Femeia, din foc o scânteie, Cu părul de vânt răvășit, A fost și rămâne o zeie…” – simțim toată frumusețea (și femeiei, și poeziei) cu parfum de romanță”.  Micaela Țaulean, conf. univ., dr., Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți.

„Vladimir Potlog și-a făcut din poezie un crez. Se identifică cu ea. Poezia îl ajută să aștepte cu drag o alta dimineață, să alunge norii din suflet. Își face din ea vâslă pentru a-și purta îndârjit corabia prin valurile vieții hărăzită mai altfel decât altora.

Poezia ii ține de foame și de sete. In ea își clătește sufletul întru tămăduire: „Ea este tot ce eu am mai sfânt”. Versurile sunt tivite cu Iubire: dragoste de viață „care trece că o clipă”; de femeie ,care „rămâne o taină, o zeie”, de creație : „de unde vii și unde pleci atunci când sete mi-e de tine?”.

Poezia este forța lui cotidiană, este balsamul 29

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet sufletului său și nu-și dorește nimic mai mult decât „ca și alții să citească al meu gând”. 

Rodica Coroban-Rusu, profesoară de limbă și literatură română, gr. did. superior, Liceul Teoretic „Bogdan Petriceicu-Hașdeu”, Bălți.

VIAȚA TRECE CA O CLIPĂ Cine eşti tu, suflet de om?

Tu care te-ai născut.

Să ai un nume, să fii un domn.

Dar până la urmă te usuci ca o frunză Pe o ramură de pom.

Cine eşti tu, pasăre care zbori?

Peste dealuri, peste nori.

Cu aripile întinse în vânt, Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine eşti tu, fir de iarbă verde?

Care nimeni nu te vede.

Dar toţi te calcă în picioare.

Poate eşti o frumoasă floare.

Cine eşti tu, pui de pom?

Care ai fost sădit de mâna unui om.

Ai suflet tu sau nu ai?

Sau poate eşti un cântec frumos cântat la nai.

Cine eşti tu, inimă care baţi în piept?

Plină de bucurie şi regret.

Tu eşti acea care ne îndemni mereu să iubim.

Căci viaţa trece ca o clipă şi trebuie s-o preţuim.

30

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

DIALOG M-a întreabat într-o zi poezia: „Ia să-mi spui, prietenul meu drag, De ce mă scrii pe o coală de hârtie Şi nu mă ţii la tine în cap?” Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie: „Ea este tot ce eu am mai sfânt.

De aceea o scriu pe o foaie de hârtie Ca şi alţii să citească al meu gând!”

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns Cu un glas plin de bucurie: „Scrie-mă, dragă poete, pe ce vrei, Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie Şi lumea e plină de atei.”

VIS EFEMER Erai înfășurată-n negru, Un îngeraș cu chip de gheață, Lăcată fără chei, o taină…

Stafie învăluită-n ceață.

De unde vii și unde pleci, Atunci când sete mi-i de tine? Și-mi lași de lacrimi ochii plini, Gura, plină de mărăcine.

Filă de toamnă-n calendar, O mai boțesc în mâini stingher, Te mai visez, frumoasă doamnă, Dar visul meu e efemer.

31

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet FEMEIA RĂMÂNE O TAINĂ Femeia, din foc o scânteie, Cu părul de vânt răvășit, A fost și rămâne o zeie, Un înger din cer coborât.

Femeia e stropul de rouă, Ca firul de iarbă să crească, Cu sorții la fel, suferindă, Să ierte și-apoi să zâmbească.

Femeia e-un fagur de miere, Parfumul tăcerii-pelinul, Îl pune sub pernă și plânge, Urmându-și tăcută destinul.

O carte cu foi necitite, La inimi un cifru cu cheie, Soție, amantă, vedetă, Femeia rămâne…femeie!

UNICA FIINȚĂ Mama mea, icoană sfântă, Mama mea, suflet de pâine, Unica ființă scumpă, Care-n suflet va rămâne.

Va rămâne peste timpul Care zboară… peste noi, Dacă vine vreo furtună, Ea mă apără… de ploi.

32

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Pentru mine, scumpă Mamă, Martor mi-este Dumnezeu.

Pot să zbor și fără aripi, Să pun umărul … la greu.

Tu îmi ești icoană sfântă, Chip mai drag nu am a ști, Câte zile mi-a da Domnul, Doar pe tine te-oi iubi.

DOUĂ LUMI Sunt mort în lumea asta vie?!

Dar poate viu în acea moartă?!

Aicea nimeni nu mă știe, Acolo nimeni nu m-așteaptă.

Mă rog lui Dumnezeu, El știe Prin ce-am trecut, ce-am suferit.

Mă scalde-n praf de Poezie, Din care ies…mai fericit.

33

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născută în 6 octombrie 1947 în Cobâlea, r-nul Șoldănești, într-o familie de gospodari harnici – Nicolae și Evdochia Vieru. Primele opt clase le face în satul natal, apoi pleacă la Bălți, unde a absolvit 11 clase la Școala Medie moldovenească Nr.1 și, paralel, Școala de Muzică. Face studii superioare la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea Clasele Primare și Muzică.

Din 1973 predă la clasele primare în școala medie moldo-rusă din orășelul Leninschii (actualmente, Ghindești, Florești). I-au plăcut mult copiii și profesia. Devine învățătoare, gradul didactic superior. Îi sunt dragi viața, versul, muzica și prețuiește omenia. În familie, a educat, cu soțul împreună (el tot pedagog), doi copii buni, dându-le școli muzicale, apoi și studii superioare. Din spusele Dnei, „iubește Moldovioara și satul natal”, situat între păduri, cu două biserici și Stejarul Secular al lui Ștefan cel Mare”, la care, zice, „voi reveni mereu ca o fiică bună a satului, cu drag nespus de neam. Voi reveni”: „Cu izvoare șopotind Și cu păsări triluind, Cu ogrăzi pline cu flori, Cu-al meu greu și mare dor.

Când suflarea mi s-a stoarce, Satule, mă voi întoarce Sub Stejarul lui Ștefan, Unde zac ai mei de ani.”

34

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Reflecții și constatări: „Se prefigurează o atitudine poetică față de evenimentele rămase în amintiri, revărsându-se treptat în rânduri de poezie. Am văzut în autorul acestor poezioare o ființă sensibilă la frumos, iubitoare de viată și dornică de a spune ceea ce i-a marcat existența”.  Ana Celpan-Grabazei, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior, Colegiul Politehnic din Bălți

„Versurile poeziei „Părinților mei decedați” sunt rânduri de dor pentru cei care au trecut prin durerea pierderii celor care le-au dat viață. Sunt veșnice chipurile părinților autoarei și vor rămâne mereu în amintirea ei. Noi toți ne putem raporta la sentimentele autoarei, împărtășite în aceste versuri, căci tragedia pierderii celor dragi, și mai ales a părinților, este inevitabilă pentru fiecare din noi; pentru unii mai devreme, pentru alții mai târziu. Casa din amintirile dnei Vieru-Bulgac nu mai are același suflet, aceeași căldură de altădată, deoarece Părinții nu mai sunt acolo.

Poezia emoționează cititorul prin simplitatea versului. Durerea pierderii părinților, plecarea lor în lumea celor drepți, la cele veșnice transpare prin versuri către cititor”.  Victor Gonța, profesor de limba română, absolvent al Facultății de Filologie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți.

„Aceste poezii sunt, uneori, monologuri, în care eroul liric își „varsă” dorul, regretele, dragostea – toată gama sentimentelor umane, pe care le trăiește; alteori - dialoguri ale aceluiași erou liric, care își spovedește trăirile, grijile față de cei dragi 35

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet sufletului său: de la fiică, fecior, părinți – la Patria sa, care e supusă încercărilor vieții.

Versurile se citesc și se memorizează ușor, autorul mizând pe o rimă jucăușă, melodioasă, cu pronunțat caracter popular”.  Maria Vleju, profesoară, grad didactic superior, Gimnaziul Ghiliceni, șef adjunct, Direcția Generală Educație Telenești

EMILUȘ Dragul mamei, scump băiat, Eu mereu te-am așteptat, Ziua, seara, dimineața, În orice clipă, toată viața.

Stejărel înalt, spătos, Puiul mamei cel frumos, Brad voinic de pe colnic, Mult te-am plâns când erai mic.

Bujor din ograda noastră, Ce-nflorește la fereastră. Și îi zicem Emiluș – băiețuș-învârtecuș, Ochii ți-i sărut acuși.

Chiar și nucul de la poartă Dorul, copile, ți-l poartă! Și te vrea, Preoțele, mai des, Nucile să i le mai vezi.

Anul 2007

36

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet PRIMEI ÎNVĂȚĂTOARE Întâi septembrie în viața mea, Micuț elev eram, dar n-oi uita Cum prima-nvățătoare-a mea Lângă castanii porții m-aștepta.

Căldura-ți sufletului m-a privit Și cu blândețe-ai zis: „Bine-ai venit!”

O, primă Doamnă-nvățătoarea mea, Acele clipe nu le voi uita.

Cum tu de mână m-ai luat Și am pășit încet al școlii prag.

Cuminți în bănci ne-ai așezat, Cu bunătate sfaturi tu ne-ai dat.

Abecedarul am deschis, Te admiram ca într-un vis, Cu vocea ta aleasă ne plimbam, Prin lumea Feților-Frumoși zburam.

Cu ce răbdare și mult drag Răspunsul meu l-ai așteptat.

O, primă Bună-nvățătoarea mea, Eu niciodată nu te voi uita.

Frumoasă ca o zână te-aplecai, Ușor-ușor să scriu mă învățai.

Mânuța mea în mâna caldă-a ta A scris cuvântul scump „Mama”.

Dar șirul de ani a trecut, Firele-argintii te-au împânzit Și mai josuță, Doamnă, te-ai făcut, Iar noi demult te-am întrecut.

37

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet O, Primă-Doamnă-nvățătoarea mea, Primește-n dar recunoștința mea.

O, Primă-Doamnă-nvățătoarea mea, Eu niciodată nu te voi uita.

Anul 2008 CA ALTĂ DATĂ...

Aș vrea ca altă dată Lângă mama, lângă tata Să fiu copiliță mică Cu bunel și cu bunică.

Să alerg desculț prin colb, Să m-ascund după cel colț. Și în vârful de cireș Să-i cânt satului întreg.

Să-mi aducă flori de câmp Mama de pe-ogorul sfânt, S-o sărut pe ochișori Și să-i spun că mi-a fost dor!

Să-i mângâi mânuțele, Să-i împletesc gâțele, Să i le-așez coroniță Cum era și ea cândva fetiță. Și să-i spun o vorbă-aleasă: – Măiculița mea frumoasă, Mă închin și te iubesc Pentru tot ce-i omenesc!

Anul 2013

38

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet VIS TRĂIT (ȘI-APOI IAR DE LA-NCEPUT) În grădina cea cu flori Se plimba un Dor cu-n Dor. De mânuțe se plimbau, Printre meri se zbenguiau.

Dorule, ce ești ușor Când ești lângă mine Dor! Și când te-ai îndepărtat, Ca tina te-ai îngrelat.

Spune-mi tu, măi pui, ce-aș da Să fim iar alăturea? Și-n grădina cea cu flori S-alergăm până în zori. Ș-apoi iar de la-nceput Să-mi furi dulcele sărut, Viața-ntreagă să nu uit, Căci odată te-am avut!

Anul 2013 DORUL CRIZANTEMEI Când te-am chemat – N-ai auzit.

Când ai venit – Nu m-ai găsit.

Te-am așteptat, Tu – ai plecat Și satu-n grabă ai lăsat De tot întunecat.

39

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Și revenind cumva, odat', Nădăjduiai ca altădat' S-o întâlnești pe ea, Pe dulcea floare rară-a ta.

Căci numai tu așa-i șopteai Și creștetul nevinovat i-l mângâiai, Și gâțele bogate i le despleteai, Și numai pentru ea cu dor nebun cântai.

Dar inimioara ei s-a ofilit, Când trista toamnă rece Peste voi ploioasă-a tăbărât, Frumoasa crizantemă albă s-a topit.

De-atâta Dor, ce ți-a purtat, Când iarna nemiloasă a picat, Dragostea din rădăcini i-a spulberat Și a rămas cu-n geamăt greu, nealintat!..

Iar jalnicul din urmă-al ei oftat Zâna înghețului pe loc l-a înecat! Și tu pe-acel ținut îndepărtat Ești singur, gol, nebun de Dor înstrăinat!..

Să-mi spui acum tu, omule, ce-ai da, Ca să învie crizantema rară-a ta? Și ochii ei cei negri să-i săruți așa Să nu vă mai despartă iarna grea!

Anul 2018

40

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet PĂRINȚILOR MEI DECEDAȚI În Săptămâna Luminoasă Cei de-au plecat revin pe-acasă.

Măicuța și cu tăicuța Vin să-și vadă și ei căsuța. În ogradă au intrat, Străina le iese-n prag: –Cine sânteți, ce căutați?

Nu vă știu și nu-mi intrați! Și cu lacrimi pe obraji, Părinții au întrebat: -Unde ni-i fiul și nevasta-i?

Că le-am dat în grijă casa.

Lasă-ne-n casă să intrăm, La unghere să ne închinăm Și pragul să-l sărutăm, Căci mai mult nu-l mai avem. Îndurerați, ei au plecat.

Pe-acasă n-au mai dat, Că fără fecioraș sau fată Căscioara e înstrăinată.

Iar sub streașină rândunele Plâng de dorul mamei mele. Întristată-i și ograda, Că demult nu e nici tata.

41

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născut în 26 aprilie 1942, în satul Balasineşti, r-nul Lipcani (actualmente, r-nul Briceni) într-o familie de ţărani agricultori. În 1949 păşește pragul Şcolii Medii necomplete din satul natal.

Absolvind-o (1956), își continuă studiile la Şcoala Medie din Corjeuți, absolvind-o în 1959. În acelaşi an este înmatriculat la Şcoala de Iluminare Culturală (actualmente, Colegiul de Muzică „Nicolae Botgros”) din Soroca. După absolvire (1962), activează în calitate de conducător artistic în Colonia pentru Copii din Soloneţ, Soroca. În 1962 a fost eliberat din funcție, pentru a fi mobilizat în rândurile Armatei Sovietice, iar în 1965 - demobilizat înainte de termen, pentru a susţine examenul de înmatriculare la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” (Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi), Facultatea „Metodica Învăţământului Primar şi Muzică”. După absolvire (1970), i s-a propus să predea disciplinile Corologia şi Instrumentul de bază „Acordeonul” la Catedra de Muzică. În 1973, se angajează ca profesor la Şcoala Medie nr. 13 (astăzi Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din Bălţi). În 1989, Şcoala Medie nr. 13 se divizează în două şcoli şi, împreună cu alţi profesori vorbitori de limba română, sunt transferaţi la Şcoala Medie nr.18 (Liceul Teoretic „B. P. Haşdeu” din Bălţi). Activează în calitate de pedagog până în anul 2017.

Actualmente, este pensionar şi este membru al Cenaclului literar „Sfânta casă de acasă”.

Este pasionat de poezie şi muzică. Întreaga viaţă îi este marcată de recitarea versurilor poeţilor din ţară, de scrierea versurilor proprii, de interpretarea muzicii vocale şi instrumentale.

A participat la diverse concursuri de poezie, fiind premiat şi menţionat cu Diplome. A activat în diverse formaţii artistice, cum ar fi coruri, orchestre, ansambluri de dans, cerc dramatic etc.

42

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Cititorului meu Stimaţi concetăţeni, prieteni, colegi, rude! Mă adresez acelora care, din întâmplare, aţi făcut cunoştinţă cu careva poezii scrise de mine. Vă rog, să nu fiţi cu obiecţii prea critice faţă de versurile mele. Nu vreau să mă compar cu marii poeţi ai neamului nostru. Fiind o fire poetică, mi-am înşirat în versuri copilăria, dragostea, visurile, durerile sufleteşti, viaţa.

Sunt momente când am ceva pe suflet şi îmi găsesc alinare în câteva catrene, scrise pe o foaie albă. După aceasta, parcă, mă simt mai fericit, mai împlinit.

Aş vrea ca versurile mele să le citească aşa persoane cu care să ne asemănăm după caractere: să fie romantic, să-şi iubească plaiul natal, să nu se descurajeze în faţa obstacolelor vieţii, să înfrunte cu dârzenie toate greutăţile, ieşind învingător din lupta de toate zilele, pe care le trăim.

Aşa am crescut de mic, aşa m-am maturizat, aşa am păşit în viaţa mare.

Versurile şi cântecele mă mângâiau, mă linişteau, îmi dădeau noi forţe pentru a trece cu succes prin labirinturile întortocheate ale vieţii. Mi-ar părea foarte bine dacă aş avea mai mulţi adepţi, care m-ar compătimi, m-ar susţine şi, citindu-mi versurile mele nevinovate, ar găsi alinare, linişte, relaxare.

Cu adânc respect, Ilie Cotic Reflecții și constatări: „Cu pixul în mână, „pe un picior de plai”. Născut „...în greul vieţii, când bântuia războiul crunt...”, în familia tatei Mitru şi a mamei Maria Cotic, în satul Bălăsineşti, un sat ca mai multe sate din Moldova. „Bătut de pumnul legii...”, Ilie, de mic copil, este dezmierdat cu dragoste şi gingăşie de mamă-sa – unicul lui sprijin în greii ani de război, secetă şi foame, căci tatăl său era plecat pe front şi se va întoarce abia în 1949. De aceea Ilie îşi aminteşte cu 43

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

durere în suflet, cu lacrimi în ochi în unele poezii ale timpului, dar şi de clipe, momente plăcute din anii de copilărie, mai ales în versurile consacrate mamei. Aş sublinia faptul că Ilie Cotic în versurile sale, în cuvinte simple, cântă neamul şi ţara, munca şi dragostea, viaţa, copilul şi mama. Ilie Cotic este conştient de faptul că noi, generaţia nouă, generaţiile de după războiul crunt, trebuie să păstrăm cu sfinţenie memoria celor dragi nouă. Ilie, după cum se observă mai în toate versurile sale, este o fiinţă legată întru totul de viaţa înconjurătoare: de baştină, de părinţi, de consăteni şi colegi”.  Victor Gonța, profesor de limba română, absolvent al Facultății de Filologie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți.

„Am citit cu mare atenție rândurle rimate, diverse după tematică (dor de mamă, drag de țară, de bunica de la sat și de Nistrul lăudat), dar unite de aceeași dorință a autorului: să rezoneze cu cititorul, cu sentimentele și emoțiile trăite de oricare din acei care, măcar o dată în viață, au așezat pe o foaie albă un catren rimat. În cazul meu, am găsit multe asemănări între poetul ILIE COTIC și tatăl meu, pe care, la una dintre aniversările mele, mi-a dedicat o poezie. La fel ca Ilie Cotic, și taică-meu a absolvit Școala de Iluminare Culturală din Soroca, este muzicant (acordeonist). Lecturând versurile (foarte sincere, calde) ale lui Ilie Cotic, m-am prins la gândul că muzica și poezia sunt muze înrudite și merg mână-n mână. Versurile autorului developează un suflet candid, aproape angelic, fiindcă se simte aplecarea dânsului la cele sfinte și încrederea că Dumnezeu e milostiv și mereu gata să-și ierte fiii și fiicele, din dragostea eternă, pe care le-o poartă.

După chipul și asemănarea Domnului, adică blânde, 44

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet gata să se jertfească, apar în versurile lui Ilie Cotic mama și bunica, tatăl, dar și iubita, pe care o proslăvește și o ridică la înălțimea baștinei dragi, pe care o cântă frumos, trezind profunde sentimente de nostalgie. Emoții de melancolie și tristețe răzbat din toate poeziile despe satul natal, despre tatăl coborât în humă, pe care „nu-l uită niciodată”. Este apreciabilă apropierea autorului de poezia inegalabilului Grigore Vieru, căruia îi dedică o poezie-elegie. E atâta părere de rău și tristețe, încât ai impresia că auzi sunând clopotele din Pererîta a durere din cauza plecării în altă dimensiune a poetului... În poezia "Multe doruri omul are" autorul se întrece pe sine însuși, n-am mai întâlnit atâtea definiții ale Dorului, atâtea ipostaze, și toate adevărate, simțite, trăite. Poezia lui Ilie Cotic se citește ușor și se memorizează la fel de ușor. Pentru că autorul este sincer cu sine și cu cititorul și pentru că el descrie ceea ce trăiește și simte cititorul său”.  Maria Vleju, profesoară, grad didactic superior, Gimnaziul Ghiliceni; șef adjunct, Direcția Generală Educație din Telenești

N-AM SĂ UIT VREODATĂ...

Ah, baştina mea scumpă, suntem în despărţire, Dar licăreşte-n suflet jeratic de iubire.

Acum eu sunt departe de locul meu natal, Aicea, în Soroca, la Nistru, pe-al său mal.

45

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Ţi-oi duce veşnic dorul şi n-am să uit vreodată, Oi ţine bine minte că am iubit o fată. Şi prima întâlnire eu n-am s-o pot uita, Atunci abia-nvăţasem ce este dragostea.

Aş vrea să simt ş-acuma momentele ferice, Sărutul cu emoţii pe o guriţă dulce...

Dar toate-aceste clipe cu anii s-au trecut, Rămas-au doar în suflet cu inima să cânt. Şi chiar de sunt departe de baştina iubită, Eu nu te-oi da uitării, în vers vei fi cântată, Ca amintire sfântă în suflet te-oi avea.

Pădurea, lunca, satul – e fericirea mea.

Soroca, 5 decembrie 1959 ÎMI PLACE PLOAIA MONOTONĂ... Îmi place ploaia monotonă, Când picură din streşină-ncet, Iar eu, aflându-mă la masă, S-aştern noi versuri pe caiet.

46

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Mi-e drag să umbl prin ploaia caldă, Pe deal, prin vii, prin aluniş Sau prin a satului livadă Să merg în lung şi-n curmeziş.

Iubesc să stau şi în coliba Tătunei, cea de la harbuji, Fiindu-mi rece, să-mbrac şuba Şi să adorm cu capu-n glugi.

Frumos era atunci cu tine La Nistru, ploaia când ne-a prins...

Tu te-ai lipit încet de mine, Iar eu cu drag te-am acuprins.

Frumos e seara în Soroca, Dar mai ales, când te iubeşti, Plimbându-mă pe mal, la Nistru, Nu uit de satul Bălăsineşti.

E admirabil în Soroca Şi-ţi pare vis, când te săruţi.

Pe ploaie sau pe vreme bună, Îmi amintesc de Corjeuţi.

Soroca, 21 mai 1961 NE DESPĂRȚIM... În orăşelul tăcut Din văgăuna nistreană, Ici între noi s-a născut Dragoste-adâncă şi plină.

Seri şi duminici la rând Le petreceam împreună, Unul cu altul în gând Şi ne ţineam tot de mână.

47

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Iată, ne vom despărţi, Eu voi pleca în vacanţă.

Totuşi eu te-aș sfătui: Capătă-n mine speranţă.

Ce te frământă mereu?

Spune, Aurica, odată Să-mi potoleşti dorul meu, Dorul de tine mă-mbată.

Soroca, 21 mai 1961 DORINŢA Nu sunt poet vestit ca să mă ştie-n ţară Şi nu scriu cărţi întregi de o grosime rară, Nu sunt nici dintr-acei să-mi placă lăudatul, Dar versul pentru mine-mi potoleşte gândul.

Eu nu gândesc la jaf, la pradă, la omoruri Şi niciodată-n viaţă n-am visat la tronuri...

Doresc ca omul s-aibă-n sine bunătate, Credinţă-n suflet multă şi sinceritate.

Smolensk, 14 aprilie 1963 MORMÂNTUL TATĂLUI Tatăl meu, îmi cer iertare, Că mormântul e-n uitare Şi-i cu crucea putrezită, Cu chirău împrejmuită...

48

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Viaţa asta-şa-i creată, Lepezi casă, mamă, tată Şi te duci în depărtare, Chinuit de-nstrăinare.

Eşti la mine-n amintire Veşnic dornic de iubire, Om sfătos şi cu povaţă, Cale tu mi-ai dat în viaţă.

Domnul rog ca să mă ierte, Dacă am făcut păcate.

N-am pus garduri betonate Pe morminte, cum fac alţii.

Ai mormânt făr-de-ngrijire, Dar te am în amintire, Mult stimate şi scump tată, Nu te uit eu niciodată.

Bălţi, 30 aprilie 2006 BUNICUŢĂ, BUNICUŢĂ...

Bunicuţă, bunicuţă – Pom de roadă din grădină, Semeni cu o albinuţă, Cea mai mare gospodină.

Ne-ntâlneşti cu sărutare În casa noastră părintească, Când plecăm în depărtare, Ai durere sufletească.

Nepoţeilor spre seară Le citeşti poveste-aleasă: Făt-Frumos cum se însoară Cu o Zână, cu-o crăiasă.

49

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Iscusită-i la bucate Bunicuţa, gospodina. Ţine minte, măi nepoate, S-o iubeşti întotdeauna.

Bălţi, 26 septembrie 2006

MULTE DORURI OMUL ARE...

Dor de mamă, care-n grele zile mă născuse, Dor de tată, care-n plen din luptă îl luase, Dor de frasini, salcii, dor de casa părintească, Dor de jocul vesel primăvara pe toloacă.

Dor de capra ce-o păscusem, hoinărind câmpia, Dor de vechii mei prieteni însoţiţi cu drumeţia, Dor de râul care mi-a scăldat copilăria, Dor de şcoala mea, ce mă-nvăţase omenia.

Dor de rude, de săteni cu casele frumoase, Dor îmi este de izvorul cel de lângă casă.

Dor de turme cu tălănci în orele de seară, Dor de cântec de cucoşi în zori de primăvară.

Dor de nechezat de cai, ce-s înhămaţi la cară, Dor de chiot de flăcăi, când alţii se însoară, De şotie-mi este dor de-s singur în pădure, Dor îmi este de fecior, când pleacă-n depărtare.

Dor îmi este şi de fiică, de nepoţi, de noră, Dor de grai, de cânt, de basm, de doină şi de horă, Dor de codru, găzduind pe crăngi privighetoarea, Dor de glie, de pământ... Cu dor mi-alin durerea.

29 octombrie 2008, vila „Ranet”

50

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

MOARTEA POETULUI Lui Grigore Vieru Sună clopote-n biserici De durere și suspin, Luptă-n lacrimi marii medici – Să te scape vor din chin.

Moartea cruntă, nemiloasă În trupul tău s-a năpustit, Cu mânie furioasă Viața scumpă ți-a răpit.

Plânge Prutul, plânge Nistrul, Plânge codru-ngândurat, Lăcrimiază-ncet izvorul – Grig Vieru-a decedat.

Bocet mare-n Pererâta, Ici poetul s-a născut.

Geme doina-ndoliată – Grig din viață s-a trecut.

Tristă-i casa părintească, Unde dânsul a crescut Și-nvățase să doinească Melodii de ne-ntrecut.

Versul tău în veci râmâne, L-om citi din neam în neam, Vers duios, o albă pâine, Vers cu sevă ce-l sorbim.

Te petrec în drumul veșnic Mii de mii, întregul neam.

Toți te-am scris într-un pomelnic, Ce în inimi îl păstrăm.

51

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Te odihnească Domnu-n pace, Om vestit, iubit de toți.

Pentru versul tău cel dulce N-om uita de-așa poeți.

19 ianuarie 2009, Bălți DE-AR FI SĂ MĂ MAI NASC O DATĂ...

De-ar fi să mă mai nasc o dată S-o iau din nou de la-nceput, S-admir grădina înflorată, Cum am văzut-o de demult.

Să pot să-ntorc copilăria Cu jocul vesel, zgomotos, Să fiu cu mama mea Maria, Cu tatăl Mitru cel sfătos.

Să merg din nou pe cai călare La capătul cel-lalt de sat, Plecând la grajd pe înserare, Să-i duc pe cai la înnoptat. În zori să merg desculţ prin iarbă, Să scutur roua de argint...

Când focul pâlpâie în sobă, Să mă-ncălzesc furat de gând.

Să beau lăpticul cald de capră, De mama numai ce adus, Să coc cartofi în foc de vatră Şi să-i înfulec cu mult gust...

52

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet De-ar fi să mă mai nasc o dată, Să mai trăiesc în satul meu, Cu vechi prieteni de-altă dată Să ne jucăm pe la pârău.

3 mai 2009, vila „Ranet”, Corlăteni CĂSUŢA MEA NATALĂ Căsuţa mea natală de pe vale, Rămasă-n satul meu Bălăsineşti, Stai tristă, singură. Cu jale Îţi aminteşti de anii mei copilăreşti.

Iar râpa verde, carea-a fost odată, S-a transformat în loc pustiitor Şi nu mai sânt copacii de-altă dată, Şi a secat demult puternicul izvor.

Când am crescut, plecasem să fac carte, Cu gândul c-oi veni din nou în sat, Dar mă-nghiţise lumea, prea departe, În Bălţi la muncă-am fost repartizat.

Te vizitam pe când trăia mămica, Văzându-mă la poartă, tu zâmbeai...

Mai aduceam nepoţii la bunica Şi tu cu dor de vorbă mă ţineai. ...Trecut-au anii. Nu mai este mama Şi eu din an în an îmbătrânesc.

Te-am revăzut din nou, abia acuma Şi sincer spun că tot te mai iubesc.

De crângul des, sălbatic eşti dosită Şi nu vezi lumea, satul prin fereşti, 53

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet În spate stânca veche-i năruită, Cu pietre mari înconjurată eşti.

Am şaptezeci de ani trecuţi la vârstă Şi iarăşi eu la tine am venit, Căsuţă scumpă, tare întristată, Eu doru-ţi duc mereu, la infinit.

Bălţi, 5 august 2012 SĂ FACI UN BINE CÂT TRĂIEŞTI... Învaţă-te să faci un bine În anii vieţii cât trăieşti Şi Domnul n-a uita de tine, Te-a ajuta să dăinuieşti.

Ajută-ţi mama, de-i bătrână, S-o-ncurajezi cu glasul blând, Să-i scoţi şi apă din fântână, S-o vizitezi din când în când.

De n-are mama de foc lemne Şi tatăl tău a-mbătrânit, Speranţa lor e doar la tine, Le eşti feciorul lor iubit. ...Tu mergi pe drum. Vezi o bătrână, Ducând în mâini o geantă grea, Ajut-o tu, ia-i geanta-n mână Şi Domnul tot te-a ajuta. Împarte buna bucăţică De pâinea cea pe care-o ai, Cu lumea, care e săracă Şi mila Domnulu-ai să ai.

54

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Ajută omul la nevoie Să-l scapi din boală şi din chin Cu suflet bun, de bună voie, Cum poate face un creştin. În viaţa ta să faci mult bine, Să fiţi mai blânzi, mai omenoşi, Că răul vine de la sine, Fac rău acei ce-s păcătoşi.

Dă, Doamne, numai bine-n lume, De răutăţi ne-am săturat...

Cei buni slăvesc un mare nume, Pe Domnul nostru lăudat.

13 iulie 2013 TOAMNĂ, TOAMNĂ...

Toamnă, toamnă, ești bogată Și de toate tu ne-ai dat: Mere, prune, poamă coaptă, Roșii, varză-am recoltat.

Toamnă, toamnă aurie, Grija noastră ai avut, Ca să strângem din câmpie Rodul care l-am crescut.

Toamnă, toamnă, ești frumoasă, Frunze ai multicolori, Ne-ai adus rodul acasă, Rodul strâns de-agricultori.

Toamnă, toamnă cu tractoare, Tot pământul am arat, 55

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Iar în brazdă-adâncă neagră Grâu de toamnă-am semănat.

Doamne-Ți mulțumim de toamnă Și de toate ce ne-ai dat, Ca o mamă toamna-i bună, De-am muncit, am câștigat.

5 noiembrie 2015

FAMILIA-I CETATEA MEA Familia-i cetatea mea pe viaţă, Ce ne-a creat-o bunul Dumnezeu, Şi sfânta Biblie pe noi ne-nvaţă Familia s-o ocrotim mereu.

Problemele din viaţa trecătoare De unul singur – greu de rezolvat, În doi trăind, cu dragoste, răbdare, Uşor rezolvi cu înţeleptul sfat.

De la serviciu când te-ntorci acasă, De munca zilnică ai obosit, Dar iată că soţia ta frumoasă C-un zâmbet dulce-n prag te-a întâlnit.

Intrând în casă-ţi dă o sărutare Şi oboseala-ndată ţi-a trecut, Cu blând cuvânt te cheamă la mâncare, Te mai întreabă ziua ce-ai făcut.

Rugându-vă cu tânăra soţie, La masă să cinaţi v-aţi aşezat Şi sufletul ţi-e plin de armonie – Aceasta şi era de aşteptat.

56

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Trăiţi viaţa-n bucurie plină Şi Domnul Sfânt de voi nu va uita, Chiar din iubirea Sa şi-n a Sa milă Un copilaş drăguţ o să vă dea. Şi fericiţi, cu pruncul la plimbare, În cărucior, în braţe-l veţi purta, În grija voastră el va creşte mare, Sperând, și calea voastră va urma.

La culme îţi ajuge fericirea, Când piciu-aleargă după fluturaşi...

Abia acum cunoşti ce e iubirea Şi n-ai dori din viaţa ta s-o laşi.

La soţii tineri iată ce le-aş spune: „Voi la gunoi ambiţia lăsaţi!

Mândria, gelozia nu-s prea bune, În viaţă reciproc să vă stimaţi.”

Trăieşte-ţi viaţa nu doar pentru tine, Trăieşte-o pentru partenerul tău, Să simtă el că tu-i doreşti mult bine, De sănătatea lui să-L rogi pe Dumnezeu.

Greşeli comite fiecare-n viaţă – Diverse caractere toţi avem, Dar nu uitaţi că Domnul ne învaţă Păcatul unul altuia să iertăm. Îţi mulţumim din suflet, Doamne Sfinte, – Familia pe lume ne-ai lăsat.

Un cuget dă-ne bun, învăţăminte, Ca să trăim în ea făr’ de păcat.

1 februarie 2017

57

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

IN MEMORIAM Lui Ion Vrabie De ce ne-ai părăsit, Ioane?..

De-acuma nu te mai vedem, Trebăluind pe la balcoane, Şi împreună nu cinăm.

De ce nu vii să stăm de vorbă Lângă-al meu pat în care zac?

Să mă serveşti cu câte-o ciorbă Pe care eu nu pot s-o fac.

De ce ţi-ai părăsit feciorul Ce de-ajutor ţie-ţi era?.. Şi veşnic îi duceai lui dorul Atunci când undeva pleca.

Ai părăsit colegi de breaslă, Cu care-o viaţă ai lucrat...

Tu aplicai orice formulă De-aveai ceva de rezolvat.

Te-ai dus de-acum în veşnicie, De-acolo nu te-i înturna...

Noi dorul o să-l ducem ţie Câţi ani de zile vom avea.

26 decembrie 2018

58

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născut în 10 februarie 1995, naționalitate turcă. Face studiile la Liceul „Kazim Kaynak” de la Denizii, Turcia (2010-2013) cu susținerea diplomei de bacalaureat. Continuă studiile în Moldova. Devenind student (2013) la Facultatea Limbi Străine a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, în 2018 susține teza de licență la această facultate. În anii de studenție s-a evidențiat și ca poet. A fost apreciat de colegi și profesorii universitari ca autor de bune și originale versuri (în deosebi, despre mama), scrise de Mehmet concomitent în două limbi. Accentuăm competențele-i personale la studierea de limbi: pe lângă turca-maternă, cunoaște și două limbi străine: româna și engleza.

Reflecții și constatări: „Fiind pasionat de cultura națională (a poporului moldav – nota redacției), a participat activ și cu mare drag la evenimentele extracurriculare, organizate la Facultatea de Litere, catedra de filologie engleză și germană. Spre exemplu, în cadrul Christmas party în ajunul Crăciunului, împreună cu prietenii la carte veniți din Turcia și colegii de grupă au dansat hora mare în costume naționale moldovenești împreună cu profesorii – Micaela Țaulean, Diana Mirca-Grițunic, Liuda Răciulă, Silvia Bogdan, Aliona Crăciun și profesoara din Polonia Kinga...”  Micaela Țaulean, conf.univ.,dr., Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți

„Prin poezia sa, Mehmet Ozyurt încearcă să ne convingă că pentru a realiza ceva frumos, superior, pentru a dura ceva, viața, firea, natura nu cere 59

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet jertfe, însă niciodată și nimic nu ne reușește fără careva sacrificii. Plecarea departe de casă, dorul față de țară, față de mamă, tată, frate este acel sacrificiu al autorului nostru în numele creației, în numele unui schimb inedit de experiență – studiile în Republica Moldova a unui cetățean turc.

Satisfacția, alinarea și împăcarea autorului constă în aceste confesiuni dedicate mamei. A scrie despre mama înseamnă a onora rezervele de omenie și bunătate. Mama, Dumnezeu și dorul – valori care te depășeșsc, care nu pot fi cucerite decât cu dragostea sublimă a unui fecior. Ce alt cuvânt mai vechi, mai nou, mai bogat, mai viu, mai apropiat de lumină decât cuvântul MAMA poate alina DORUL”.  Rodica Cincilei, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Bălți.

Îți scriu această poezie, mamă, Cu lacrimi în ochi, ca de fiecare dată, Căci tu nu citești, dar iarăși a trecut un semestru, Și numai știu că ești departe de mine acum.

Ești de neuitată între noi, Dar ce mai faci, ce îmi povestești? Îți aduci aminte din când în când, Tu te gândești la mine?

Eu am nevoie doar de tine Și vocea ta să mă adoarmă în această iarnă.

Tu nu ești alături de mine ca să-mi faci un bine, Dar, oricum, mie îmi este rău!

60

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Te iubesc, Dragă mamă, Și dacă citești și începi să plângi, încetează!

Ești cea mai scumpă, Cea mai iubită dintre părinți.

Mi-i dor de tine, Mamă!

15.11.2016

DORUL AMAR La moment, sunt foarte departe de casă, Vreau să-mi văd tatăl, fratele şi mama, Sunt ca o pasăre cu aripa ruptă, Vântule, du-mă acolo, unde m-am născut, Du-mă acolo, unde îmi voi alina tristeţea, Du-mă acasă...

Destinul nu îmi permite să plec acasă, Nu îmi permite să-mi văd părinţii şi să fiu alături de ei, Sufăr mult de dorul lor..

Vântule, du-mă acolo, unde am copilărit, Du-mă acolo, unde voi fi mai vesel, Du-mă în Turcia mea...

12. 02. 2017

61

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născută în 11 august 1954 în Camenca, Glodeni. Din 1961 este elevă în Școala Medie din satul natal. Din primii ani de școală a înțeles că lectura e pasiunea ei.

După absolvire, în toamna anului 1971 devine studentă la Institutul Pedagogic de Stat „Alecu Russo” din Bălți (actualmente, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți), Facultatea de Filologie. Din spusele Dumneaei aflăm că „...aici am fost încântată de orele lui Valeriu Senic, ale Elenei Belinschi și Elizei Botezatu; am admirat omenia lui Ion Evtușenco.” Din 1975 activează ca profesoară de limba maternă în satul Albinețul Vechi, Fălești. Timp de 40 de ani împarte elevilor din bunul ce la adunat – lumina cărții și căldura sufletului. E la curent cu tot ce e nou, accesibil și de folos adolescenților de azi. A crescut și educat doi copii, se bucură de nepoți și-i cu gândul la ei.

Reflecții și constatări: „Trăiri profunde și sincere, vărsate în versuri ritmate. Oricine se poate regăsi în ele într-o copilărie îndepărtată sau adolescență zbuciumată”.  Ana Celpan-Grabazei, profesoară de limba și literatura română,gr. did. superior, Colegiul Politehnic din Bălți

„O poezie trăită e poezie simțită”, afirma Gr.Vieru.

Am savurat din secvențele poetice ale Dnei Parfeni ce răsar din sentimentul firesc al iubirii pentru ființe 62

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet dragi (mama, fiica, iubitul). Și-a exprimat viziunea lirică, semn al datoriei sacre, pentru martirul neamului – Gr.Vieru, un elogiu. O modulație de rugă va rămâne pentru noi ,,Dor și poezie în cartea românească”. ,,Rondelul dorului de școală” – poezie de formă fixă, ce respectă trăsăturile specifice rondelului: primul vers constituie un refren poziționat în mijlocul și finalul poeziei „Ce dor îmi este mie-acum”. Această repetare formează un cerc inelar de o puternică încărcătură emoțională, un raport afectiv-dascăl-elev. „Vântul” – motivul vântului, din perspectiva Dnei Parfeni, evocă o stare poetică pătrunzătoare – durerea dispoierii sufletului de cununa de ani, smuls din copaculsimbol al vieții. Interogația retorică ,,De ce iar sufletul mi-ai răvășit?” denotă emoția de mânie, tristețe ,,ai luat în goană ce-am iubit”, remarcă o stăre de agitație interioară completată de lexemele ,,mă înfioară”, ,,frigul”, ,,crivățul”, ,,urlă”.

Resemnat ,,Dar ce să fac, acesta e destinul”, eul liric conștientizează metaforic efemeritatea omului pe pământ – viața trece ,,ca vântu-n goană.”

Poezia ,,Un vals” e axată pe tema iubirii, o iubire rămasă într-un timp atemporal. Poeta, din perspectiva eului liric și a ființei iubite, reliefează iureșul unui ,,vals de adio”. Versurile vibrează prin imaginea auditivă, ,,vioara zbuciumată tot cânta”, totodată personificare, unica martoră a sentimentului durut. E clipa unui final tensionat, ce detașează imaginea celor doi îndrăgostiți, declanșat puternic : ,,Și a luat tot ce-am iubit/ Azi ne rămâne c-amintire”. Dansul amintirii rămâne un mediator, comunică taina zbuciumului sufletesc ca formă desăvârșită de afecțiune ,,Azi ne rămâne c-amintire / Un vals și-un vis despre iubire”. Barca stopată, nelansată ar rupe echilibru dintre cei doi 63

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet îndrăgostiți, versul accede spre conotația barca – viață amenințată de valul destinului. Barca-simbol, căreia omul trebuie să-i aleagă și să-i asigure direcția, a sugerat prin transformarea metaforică ,,Al nostru val s-a dus grăbit/ Și a luat tot ce-am iubit”. Autoarea a reușit să transmită emoții profunde, de regret pentru iubirea ca cea mai tulburătoare trăire, perpetuarea ei într-o duioasă, luminoasă amintire”.  Raisa Pinteac, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic ,,L. Blaga”, Telenești.

„Aproape că toate gândurile versificate în aceste poezii ne duc la casa mamei și a tatei. Regretăm, închidem ochii și ne vedem în ogradă, lângă cuptorașul de lut cu „ceaunul în care încet-încet se scoace un borș scăzut”, iar în altul se fierbe liniștit o mămăliguță. „Tata mă întreabă de ce atât de rar vin pe acasă. Pașii mamei …mă întâmpină în prag…”  Vlad Zbârciog, scriitor

„Poezia doamnei Galina Iliev-Parfeni nu este doar o simplă înșiruire de cuvinte pe pagină, este poezia dorului, casei părintești, poezia valorilor naționale, „este o vegetație cu rădăcinile în cer și frunzișul în țărână”. În poezia dnei Iliev-Parfeni te cucerește stilul propriu, acea marcă originală, acea stare lăuntrică înaltă, bătaia inimii ce reușește să topească ghețurile din jur și să înceapă primăvara în sufletul cititorului. Poeziile „Poetului”, „Copila mea”, „Sfânt fior”, „Balanța”, „Nu te grăbi”, „Iertare” etc. au izvorât din marea dragoste față de om, țară, neam. Autoarea este legată sufletește de valorile naționale, de pământul natal, de amintirile de altădată. Este un imn închinat iubirii de Om și de neam. Viața, năzuințele omului pentru bine și 64

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

frumos, sfaturile materne, aceste probleme fundamentale pot fi urmărite în creația dnei Galina Iliev-Parfeni”.  Rodica Cincilei, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Bălți.

UN VALS Un vals noi am dansat în ora despărțirii, Cu-n vals adio am spus atunci iubirii, Doar o vioară zbuciumată tot cânta Și trist pe mal o barcă sta.

Ea nu va mai pluti în larg ușor, Căci azi cu-n val se duce-un dor, Pe Dunăre tot valuri multe vin, Ci doar un val ne este un destin.

Al nostru val s-a dus grăbit Și a luat tot ce-am iubit, Azi ne rămâne c-amintire Un vals și-un vis despre-o iubire.

Același vals ascult a câta oară Și inima mi-o frânge o vioară, Dar n-am să-l mai dansez în doi cu tine, Un val pe Dunăre o dată vine.

65

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

VÂNTUL Tu, vânt hoinar, pribeag și nemilos, De ce iar sufletul mi-ai răvășit?

Mi-ai scuturat ce am avut frumos Și-ai luat în goană ce-am iubit. În fiecare toamnă o frunză mi-ai furat Și chiar un ram prea tânăr tu mi-ai frânt, Și frunză după frunză s-a tot scuturat, Și-ncet, durut, plecat-au spre pământ.

Eu nu știu câte frunze-au mai rămas Și câte toamne le vor îngălbeni, Dar azi, aici, eu fac un mic popas Și mă gândesc la iarna ce-o veni.

Mă înfioară albul ei și simt eu frigul Și crivățu-l aud cum urlă-nfiorat, Dar ce să fac, acesta e destinul, Ca vântu-n goană toate au plecat!

RONDELUL DORULUI DE ȘCOALĂ Ce dor îmi este mie-acum Să merg grăbită pe un drum, Să mă-ntâlnească-n toamnă iar castanii Și să m-aștepte-n bănci școlarii.

Dar anii le-au luat pe toate Și au plecat și ei departe.

Ce dor îmi este mie-acum Să merg grăbită pe un drum.

66

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Un clopoțel în inimă îmi sună, Pe-ai mei elevi el nu-i adună. Îmi bate trist în geam un tei Și-mi amintește azi de ei.

Ce dor îmi este mie-acum...

POETULUI lui Grigore Vieru În ceruri ai urcat și ai luat și dorul, Dar ai lăsat în poezie plânsul, Căci ai iubit și iarbă, și pasăre, și pomul Și ce duios și sfânt îmi este cântul! În versul trist pe tata-ai plâns, O viață – un război ai blestemat, Pân-iarna-n păr, durut, ți-a nins, Cu drag și dor măicuța ai cântat. În codrul verde ți-ai ascuns iubita Și ai murit întâiul, să vezi ce-o zice ea, Dar legământ făcut-ai cu-acel băiat ori fată În noaptea grea și tristă să nu-ți închidă cartea.

Le-ai spus la toți în veci să știe: - Nu se vinde casa părintească.

Ca un VIER rămâi în sfânta-ți vie – Dor și poezie-n cartea românească.

COPILA MEA Nu ești pe cerul nalt o stea, Nici floarea mândră din grădină, Ești dor ce inima-mi alină, Tu ești copila mea!

67

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Îmi ești în viață toată-averea Și sunt cu sufletu-mpăcat, Cu tine-n noapte vise-am adunat, Căci ești copila mea!

Azi doru-l torc eu singurea, De mine să nu-ți fie milă, Doar ai acum a ta copilă, Dar...mai rămâi copila mea...

Căci într-o zi va fi plecarea, Mă vor chema ai mei cu dor Și când voi fi în lumea lor, Să nu mă uiți, copila mea!

SFÂNT FIOR Eu zile-n șir te-aștept acasă tu să vii Și mă gândesc la tine-n nopți târzii, De tine-mi amintesc cu-atâta dor, Mi-i dor de tine, dragul meu fecior. În noapte-s singură și liniștea ascult, Și mă întorc la anii de demult, Micuț și scump te văd prin anii ce s-au dus Și-ntâiul „mamă” tu, plângând, mi-ai spus.

Primul fior de mamă cu tine l-am trăit, Am plâns când erai trist ori mult prea fericit, În doi am împărțit dureri și bucurii, Azi ai de-acum ai tăi frumoși copii.

Eu îi iubesc pe ei c-atunci, la început, Dar sufletul îmi plânge-așa durut, De ce-ai încărunțit, al meu fecior?

Eu mai trăiesc și azi același sfânt fior.

68

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet BALANȚA Pe talgerile tale eu mereu am pus Și bucurii, și glorie, și vis, Dar viața echilibrul ei îl cere Și-am pus și deznădejde, și durere.

C-așa e viața, e cu alb și negru Ș-al omului destin e blând și aspru – Uităm de toate-n ora fericirii Și-o veșnicie pare-o clipă a durerii.

Atât cât viața-n noi încă durează, Cântarul vieții tot mai balansează, Sperăm c-o fi mai bine când ne este greu Și-o clipă a fericirii noi așteptăm mereu.

NU TE GRĂBI „Eu mă grăbesc, tu te grăbești...”

D. Matcovschi Nu te grăbi tu, fata mea iubită, S-aduni averi și bani, și bogății, Că viața asta e atât de scurtă, E pasărea ce-n mână n-o mai ții.

Te văd prea des că ești îngândurată, Să știi – a ta tăcere mă rănește.

Trăiește-ți tinerețea, dragă fată, Și nu uita: ce ai, acum tu prețuiește!

Spre vise mari nu alerga grăbită, Căci ele-ți fură anii și puterea.

Atingi un pisc și ești chiar fericită, Dar jos te-așteaptă uneori durerea.

69

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Tu clipe fericite să aduni Și ca pe-o comoară-n suflet să le ții, Că-n zile reci cu crivăț și furtuni La ele cu-amintirea să revii.

Prea mult lăsăm la început de drum, Cu dor vom reveni și-n suflet cu regret.

Tu clipa s-o trăiești frumos acum, Nu te grăbi și drumul fă-l încet.

IERTARE „Oamenii, dominați de frică, își cer iertare nu pentru răul făcut, ci pentru răul care li s-a făcut” Atâtea legi se schimbă-n astă lume, Doar timpul pe a sa o ține tare Și nu greșește, o unică măsură are Pentru bogat, sărac, cu mic sau mare nume.

O viață măsurată-n clipe avem toți, Deși din vis în vis noi alergăm grăbiți.

Ba adunăm, ba risipim, dar suntem fericiți, Al vieții drum să-l schimbi în timp nu poți.

Până clipa va veni, iertare, Doamne-ți cer, Căci am trăit greșind și am greșit trăind Și doar în clipe triste la Maica mă rugam plângând, Și doar când greu mi-era, priveam umil spre cer. Și nu rușine, frică atunci demult mi-a fost, Când, pe ascuns, un preot mi-a pus cununa de mireasă, Al pruncilor botez departe-a fost de casă Și nimeni nu știa că-n taină țin un post.

70

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Dar chiar și azi păcate mari adun: La crucea tatei mă duc în an o dată, Iar maica dragă acum cu dor m-așteaptă, De alte mari păcate, Doamne, doar ție o să-ți spun.

Te rog, păcatele îmi iartă, dacă poți, Căci frică mi-i de ele, tu să știi...

Nu mă gândesc la mine, ci la ai mei copii.

Dar eu? Eu i-am iertat demult pe toți.

NINGE CU-AMINTIRI În suflet iarna-mi ninge cu-amintiri, Din tot ce-a fost doar ele au rămas.

Eu printre fulgi îți cat azi tristele priviri Și parcă aud în preajmă al tău glas. Și iarna pare-aceea, de demult, Din ceruri nalte fulgi cobor încetișor.

Al iernii cântec alb în noapte iar ascult Și-acuma, peste ani, de tine-mi este dor.

Ce multe ierni venit-au și s-au dus, Te-au căutat în van pe străzile pustii, Căci un destin te ține-acolo, sus Și la portița noastră nu mai vii. Îi fi uitat de-o iarnă de demult, Căci ani prea mulți de-atunci s-au dus, Iar eu un plâns al iernii îl ascult.

Tu tânăr ai rămas în ceruri sus.

71

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

TESTAMENT Eu v-am iubit când soarele răsare Ș-aduce lumii dar o nouă zi Ș-atunci când ploaia tristă bate-n geam Cu lacrimi de durere și de-alean – Eu v-am iubit ș-atunci când m-ați rănit.

Eu v-am iubit cum am iubit și viața, Cum maica sfântă pruncul și-l iubește Cu dor, cu drag și cu speranță-n gând, C-aceasta-i rostul mamei pe pământ.

Eu v-am iubit așa cum am știut.

Nu vă las în urma mea averi, Plec c-un gând de drag și sănătate, S-aveți zbor înalt, fără păcate.

Eu vă las ce-o mamă-n suflet are Eu vă las iubirea mea cea mare.

Las în urmă-o viață zbuciumată Și îmi iau un dor fără sfârșit, Îmi iau tot ce-a fost frumos sub soare Și vă las iubirea mea cea mare...

Eu vă las iubirea mea cea mare.

72

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născut în 19 august 1942 în s.

Târnova, jud. Soroca (azi r-nul Dondușeni), a absolvit Școala Medie în satul natal (1959), școala tehnică (1960) și Institutul Politehnic din Odesa (1971). Stagii: Institutul Politehnic din Leningrad (1977); Filiala Institutului de Stagiu din Zaporojie (1981; 1986). Activitatea profesională: repartizat la Uzina Electrotehnică Bălți, este inginerconstructor (1971-1994), inginer-electromecanic. Pe parcurs, are și lucrări editate. Cu încercări de poet și prozator, devine membru al Uniunii Scriitorilor „Aleksandr Pușkin” din Republica Moldova (2018).

Lucrări editate: cartea „Слово о Бельцком электротехническом заводе” (2014); poezii în Альманах Регионального Филиала „NORD” Союза Писателей Молдовы имени А. С. Пушкина „Наши роднички” №1 (2014); cântece și poezii în biobibliografiile „Anatol Pînzaru” (2006) și „Elena Belinschi” (2004); publicații în ziarele „Спрос и Предложение” și „Голос Бэлць” (2001-2016). Distincții și premii: „Лучший инженер города 1978 года”; Лауреат творческого конкурса „Тысяча и одно утро с СП” (2013); Diplomă și Premiul I pentru cea mai bună lucrare literară în limba rusă, consacrată municipiului Bălți, în cadrul Concursului Municipal de creații proprii „Bălți – orașul meu natal” (22 mai 2011); Diplomă și Premiul de stimulare pentru participare la Concursul Municipal al propunerilor de raționalizare (2017).

73

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Reflecții și constatări: „Imnul pentru Cenaclu poartă anvergura unui îndemn constant „Vino, Vino”, un crez pentru cei sensibili la cuvântul care se cere adunat cu grijă în cununa sacră a Limbii Române – ,,Sfănta casă de acasă”. Dl Belinschi poartă în suflet o preocupare adâncă pentru perpetuarea limbii. Cu patos își exprimă mândria de apartenență la neamul românesc, „În suflet eu sunt român”, cu prisosință remarcă sorgintea sacră, dragostea pentru limba și veșmântul ei latin. Aceste licăriri lirice (dl Belinschi) poartă amprenta unei persoane – nu numai sensibil, dar și menirea actorială de a vorbi și scrie corect , ca cel mai mare elogiu adus limbii”.  Raisa Pinteac, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic ,,L. Blaga”, Telenești.

„Din poezia lui Valerian Belinschi desprindem foarte subtil vârsta autorului, care ne sugerează că în momente de tristețe, de incertitudine își găsește refugiul la „Sfânta casă de acasă” – un cenaclu literar, care promovează cele mai înalte valori naționale și care, cu certitudine, poate fi considerată cartea de vizită a bibliotecii „Eugeniu Coșeriu” din mun. Bălți.

Frământările sufletești ce țin de identitate, limbă, istorie sunt alinate de colegii care împărtășesc același ideal. Poeziile acestea, fiind mereu în căutare de adevăr, fascinează prin dorința autorului de-a găsi răspuns la orice întrebare”.  Rodica Cincilei, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Bălți.

74

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

„SFÂNTA CASĂ DE ACASĂ” (remix)

PROFESORULUI DE LIMBA ROMÂNĂ

Hai veniți la noi la masă, La Cenaclul meu iubit. „Sfânta casă de acasă” Va fl mâine renumit.

Limba noastră cea română, Limba veche și maternă Pentru noi o să rămână Veșnic tânără, eternă.

Refren : Noaptea-i senină, de stele plină, Vino la mine, căsuța mea.

Noaptea-i senină, de vise plină, Vino la mine, iubita mea.

Limba aspră, limba dulce, Graiul meu moldovenesc, Prin nevoie ne conduce, După el mă prăpădesc.

Vino, vino prin Salon, Nu te teme c-ai s-adormi. „Sfânta casă” e senină Și de lume este plină.

În suflet eu sunt român Și cu Moldova rămân.

Trăiască cerul senin Și alfabetul latin.

02.2001

Refren.

Vino, vino printre flori, Nu te teme c-ai să mori.

Vino, vino printre brazi, Nu te teme c-ai să cazi.

Refren.

20. 04.2017

75

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Adriana s-a născut la hotarul dintre milenii, în 21 martie, zi în care se sărbătorește la nivel internațional, din întâmplare sau nu, Poezia. Studiile primare și gimnaziale și lea făcut la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din orașul de baștină, Bălți. Au urmat studiile liceale la Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă” din Bălți, care activează în incinta Universității de Stat „Alecu Russo”. Deprinsă fiind cu aceste coridoare, a decis să își continuie studiile la universitatea bălțeană, la Facultatea de Litere. Dorința de schimbare și de a lua mai mult de la viață, care s-a zbătut în ea dintotdeauna, a indemnat-o să aplice la programul Erasmus, care ia oferit posibilitatea să studieze un semestru la Universitatea din Almeria, Spania. În prezent, își continuă studiile la universitatea de acasă.

Reflecții și constatări: „Versuri minunate...le-am citit dintr-o răsuflare. Are o gândire profundă, pentru care poezia este un destin, nu o simplă delectare intelectuală. O comparație foarte ingenioasă în poezia „MAMA”: „Ar plânge cei doi ochi ai ei/ Ca două universuri”.  Lidia Noroc-Pînzaru, Artistă Emerită; muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți

„Am citit cu interes versurile Adrianei Grosu, pline de dragoste față de meleagurile natale, pline de sentimente, liniște în suflet, dor de casa părintească. „Jocul” simţurilor şi al raţiunii, al felului în care percepem lumea/ universul şi înţelesurile pe care le 76

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet construim este fascinant. Poeziile „Inima”, „Iubirea mamei”, „Nu judecați…” sunt pline de gânduri, durere („De parcă suferi și te temi,/ De parcă cânți, de parcă gemi”), căutare („Disperată, /Aștept mântuire./Am trimis cei doi porumbei,/ Îți cer un ram/ Și-atât”), tristețe („Inimă, de ce nu ai putere?/ De parcă-ai împietri de friguri.../ Cu fulgi atât de mulți și singuri/ Te viscolește o durere.”). În orice vers al Adrianei răsună clavecinul cu strunele de suflet și culoare”.  Micaela Țaulean, conf.univ.,dr., Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți

POTOPUL Doamne, Oprește ploaia, Nu-mi cufunda corabia putredă!

Sunt fiica lui Noie, Caut salvare.

Disperată, Aștept mântuire.

Am trimis cei doi porumbei, Îți cer un ram Și-atât.

IUBIREA MAMEI Iubirea mamei – temelie A sufletelor noastre toate, Pe câmpul cel de bătălie – Indestructibilă cetate.

77

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Iubirea mamei – scut și apă Într-un război ce fără capăt Înaintează ca să-nceapă O eră de frică și freamăt.

Iubirea mamei – leagăn dulce, Cu flori și cu iubiri tăcute, Care alină și abduce Urma durerilor trecute.

Februarie 2016

Ea, marea fondatoare a marilor destine, Cuprinde universul cu palma-i de argint.

A ei voce plăpândă, prin mine și prin tine, Cu pași mărunți și gingași, cuprinde un pământ.

Candidă, cu-o privire, ea sufletu-ți atinge, Un univers ce ține pe firul ei de păr încărunțit.

Ea azi a râs atât de sincer, iar mâine iar va plânge.

Femeia... care a iubit.

MAMA Din tot ce-i drag, iubit și sfânt Și mă-ncălzește-ntruna, Soarele-i unul pe pământ, Mama pe lume-i una.

Eu vreau ca astăzi, mâine și-n veci Mânuța ei să fie, Pe fruntea mea cu gânduri reci, Coroana veșniciei.

78

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Icoana, căreia mă-nchin, Se roagă pentru mine, Iar glasul ei, cântec divin, Mă-ndeamnă să fac bine.

Dacă aș ști cum să măsor Toată iubirea-n versuri, Ar plânge cei doi ochi ai ei Ca două universuri.

INIMĂ...

Inimă, de ce bați așa-ncet?

De parcă suferi și te temi, De parcă cânți, de parcă gemi...

Te fulguiește un regret.

Inimă, de ce bați așa tare?

De parcă trist și singuratic, Cu nostalgie, dar sălbatic Se zbate-n tine o-ntristare.

Inimă, de ce nu ai putere?

De parcă-ai împietri de friguri...

Cu fulgi atât de mulți și singuri Te viscolește o durere.

Martie 2017

Nu judecați Sufletele ce se rup Și se înșiră pe hârtie, Frunțile ce se bat de perne, Apoi de pereți 79

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Ca să nască o poezie însângerată, Doldora de durerea, Pe care a trăit-o inima Când se zbătea în pernă.

Nu judecați prea dur Pe cei ce trăiesc vise străine, Ei nu pot să se desprindă de ele, Până le gravează Pe o piatră de temelie a minții umane... Și se liniștesc.

Nu judecați prea dur Poeții.

Martie 2017 SPER OAMENII SĂ-MI IERTE Sper oamenii să-mi ierte Firea nonconformistă, Dumnezeu ne iubește Și iartă orice-am face.

Când totul ne vorbește, El unicul ne tace... Și atât de frumoasă E lumea ce ne-a dat-o.

Curată el ne-o lasă, Iar noi am și pătat-o.

Eu parcă și-acum simt Privirea ce-a pătruns Prin mine și-napoi, Ochii tăcuți și goi Cuprinși de întristare, Acel copil sărac 80

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Și-o inimă ce doare...

A fost de ajuns să tac.

Ce crudă este viața Cu unii câteodată!

Eu știu că în final Veni-le-va răsplata.

Se clatină frunza, atinge pământul, Strigă tristețea din ochii cuminți, Colo-n pustiu nemilos bate vântul, Se zbate în inimi un dor de părinți...

Se zbate încet, tulburând fericirea, Ce zace în ochii de patimi sătui, A-nțepenit mult-amar-amintirea La gara ce macină visul oricui...

81

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născut în 29 mai 1948 în s. Sofia r-nul Drochia. A absolvit Școala Medie din satul natal. Studiile superioare le face la Institutul Politehnic din Chișinău. În copilărie visa să devină pictor, dar nu a devenit. Apoi avea o pasiune mare față de literatură. Copil cu pasiunea de a scrie versuri, dar a studiat totuși arhitectura și a devenit arhitect, consacrându-și întreaga viață urbanismului. Membru al Uniunii Arhitecților (1980). Autor de cărți. Lansarea a ultimelor două cărți („Amintiri” și „Versuri”) a avut loc chiar la Sala de Lectură a Bibliotecii Municipale „Eugeniu Coșeriu” Bălți (18 iunie 2018) în cadrul acestui Cenaclu. Decorat cu medalia „Meritul civic” (1995) și Diploma de gradul întâi a Guvernului Republicii Moldova (2013).

Reflecții și constatări: „...Personalitatea împlinită a arhitectului-poet Boris Grițunic – cu poligonul ilustrativ de creație în vecinătatea imediată a Sofiei cu municipiul Bălți – reprezintă paradigma omului norocos: să facă toată viața ceea ce-i place și ce poate mai bine să facă”.  Iulian Filip, poet, eseist și dramaturg

„Poet și architect, dl Boris Grițunic are o privire de nostalgie în aproape toate versurile sale. Are multe poezii legate de elementele din viața personală.

Poeziile poetului Grițunic pot fi privite ca o călătorie prin copilărie și adolescență, când simți verdele primăverii ( „Și s-au cutremurat stelele,/ Ogoindu-mi durerile.../ Azi aștept: în locul lor/ să răsară alte 82

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet flori”); culorile verei și toamnei („E tristă pădurea, mestecenii plâng şi frunzele – lacrimi coboară”); frumusețea neamului; aromele apei din fântână lângă casa părintească și aromele plăcintelor făcute de mama”.  Micaela Țaulean, conf. univ., dr., Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți

IUBIREA Iubirea mea, departe, Ascunsă între stele, E alăturea de mine În clipe dulci și grele.

Iubirea ce se naște la început de noapte Ne ocrotește visul și murmurul de șoapte.

Iubirea ce se naște Numai în zori de zi Ne-nvață arta vieții De-a fi și a trăi.

Iubirea ce se coace ca măru-n prag de vară Ne ocrotește dorul din zori și până-n sară.

Iubirea-i veșnicie, E o imensitate Și-alăturea de noi e, Și-atâta-i de departe.

83

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet NU SECERAȚI FLORILE...

Când ați secerat florile, s-au stins toate culorile.

De când ați ars visul meu, nu mai am nici curcubeu. Și s-au cutremurat stelele, Ogoindu-mi durerile...

Azi aștept: în locul lor să răsară alte flori, Însă ele, ca și noi, doar o dată cresc și mor.

Nu secerați florile, nu furați culorile...

IZVORUL

Şopotind, se scurge-n vale apa rece de izvor, Potolind setea în calea orişicărui trecător.

Mii de buze se apleacă şi sărută părinteşte Apa vie, apa care din adâncuri izvorăşte. Şi de fiecare dată, însetatul trecător Mulţumeşte drumul care l-a adus pe la izvor.

84

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet TOAMNA

E tristă pădurea, mestecenii plâng şi frunzele lacrimi coboară.

S-au dus lopătarii pe aripi de vânt odată cu-apusul de vară.

Mocneşte ţărâna, adie un vânt şi-i linişte-adâncă-n câmpie.

Departe- un tractor, aplecat la pământ, mai huruie-n toamna târzie.

85

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născută în 1986 la Chișinău, într-o familie de intelectuali. În 1993 merge în clasa întâi, Școala Medie Generală din s. Pîrlița, r-nul Fălești. Aici se naște prima sa poezie „O stea”, după care urmează multe altele, până în prezent. Tot în Pîrlița, în 2004, absolvește 11 clase. În toamna aceluiași an susține examenul de admitere la Facultatea Tehnică, Fizică, Matematică și Informatică, specialitatea Fizica și Informatica, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, cu studii la zi. În 2009 ia licența. În 2010-2012 face studii de master în Tehnologii Informaționale și Comunicative. În prezent activează în calitate de profesoară de matematică în municipiul Bălți.

Reflecții și constatări: „Știam de la mătușa ei, Tamara, că scrie. Studentă încă, avea deja un caiet solid de poezii.

Matematiciană, dar nu renunță și acum în a compune versuri. Dorul de a-și exprima gândurile în vers aievea îl poartă în melancolica ei privire cumpătată.

Continuă, dragă Sorina, că... faci bine”.  E. Belinschi, conducătorul Cenaclului „Sfânta casă de acasă”.

„În poezia „Cine sunt eu, omul?” poeta e în căutarea răspunsului pe care îl caută fiecare dintre noi.

Răspunsurile sunt reflecții ale incertitudinii trăite de cel ce este în căutarea unui rost în lume. Mi se pare 86

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet original și felul de a răspunde la întrebarea: „Ce e fericirea omului?” Versurile merită să fie citite cel putin pentru emoția pe care o trăim vizavi de sensibilitatea autoarei și modul cum își problematizează existența”.  Ana Celpan-Grabazei, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior, Colegiul Politehnic din Bălți

„Mă voi opri la două poezii. În poezia „Măicuța mea”, autoarea încearcă să redea un sentiment profund de dragoste și stimă față de mama, ar vrea să materializeze, să dea viață noțiunii de dragoste față de cea ce e mai scump pe lume – MAMA. Titlul expresiv-diminutiv „Mămica mea”, precum și cuvântul „mama”, care se repetă în toate catrenele sub diferite forme („maica mea”,„măicuță dragă”, „draga mea”, „maică”) îl emoționează pe cititor, îl copleșește, îl înduioșează. De ziua ei nu poate să-i dăruiască altceva decât un „mulțumesc”, pentru că: „Tu mi-ai dăruit viața”, iar prin versurile:„Măicuță dragă,/Draga mea, mă iartă/ Pentru firele albe/ Și pentru riduri săpate-n fața ta.” – s-o ierte , că poate din pricina ei prea devreme negura timpului i-a încărunțit părul. Poezia are un limbaj simplu, cu o profundă dragoste emoțională față de mama. Poezia „Am plecat de-acasă” redă sentimentul înstrăinării de casa părintească, de părinți și bunei, de sat și baștină, de tot ce e mai plăcut în anii de copilărie.

Revenită acasă după un timp, autoarea este întâlnită de „Căsuța ninsă… Bunica tristă, bunelul… supărat… C-am plecat de-acasă și rar eu vin în sat”.

Cu durere, își amintește de timpurile când în copilărie „Eram toți grămăjoară/ Și era mai bine…”

Iar când visele aveau un sens , chiar și natura era de partea lor: „Și nici gerul cel mai groaznic/ Nu putea frânge un zbor”. Cu regret, puținele versuri descriu 87

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet tristețea celor care au fost și sunt nevoiți să plece din sat”.  Victor Gonța, profesor de limba română, absolvent al Facultății de Filologie, Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți.

CINE SUNT EU – OMUL? Cine sunt eu?

Un om rătăcit Printre ploaie și vânt.

Cine sunt eu?

Sunt doar un om pe pământ.

O frunză în toamnă eu sunt.

Ne-nvăluie anii Și timpurile ne călesc.

Sunt doar un om Ce uneori plâng, alteori Zâmbesc.

Sunt gândul ce pleacă Grăbit spre nevoi, Sunt o apă ce trece Printre pietre și noroi.

Cine sunt eu?

Sunt o aparență Ce mâine va dispărea.

Sunt o ființă ce fără gânduri Nu poate respira.

88

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Și-ncet devin o umbră Ascunsă după un lăstar Cu rădăcini adânci Ce roade n-o să dea-n zadar.

Printre pietre și noroi.

MĂMICA MEA Mămica mea,în dar de ziua ta Ce pot eu să-ți aduc?

Tu mi-ai dăruit viața.

Măicuță dragă, Draga mea, mă iartă Pentru firele albe Și pentru ridurile săpate-n a ta față.

Din vina mea, adeseori, Tu te-ai scârbit aevea, Dar asta-i viața, maică, Pe toate nu le poți tu aranja.

De aici încolo îmi rămâne Să fiu o mamă curajoasă ca tine, Pentru copiii mei, la rândul meu, Să ne ajute Dumnezeu!

FETIȚA MEA, FETIȚĂ Scumpa mea fetiță Cu zâmbet de zeiță, Cu chipul plin de mreajă, Aș vrea să-ți fiu mereu în preajmă.

Ca să te apăr de furtuni, De oameni răi și care se dau buni, Să mișc pietrele din calea ta, Să îți arăt pe cer o stea.

89

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Să îți spun că te iubesc Și în viață multe stele strălucesc.

Cum curcubeul după ploaie apare, Așa și munca-ți cere doar răbdare.

Draga mea, ești mică Și multe nu le știi, Dar ai pe lume o mămică Care te-așteaptă mereu ca să revii.

Să te sărute și să-ți arate lumea, Ca să-nțelegi prea bine Că altfel nu-i posibil, Decât să lupți cum se cuvine. septembrie 2014

AM PLECAT DE-ACASĂ Am fost acasă și-am văzut bătrânii, Căsuța ninsă, cărarea nebătută, Bunica tristă, bunelul cam chiar supărat, Că-am plecat de-acasă și rar vin doar prin sat.

Eram toți grămadă Și era mai bine: Colo toți într-o ogradă; Aveau sens visele-n sine.

Cerul era mai albastru Și pe suflet mai ușor Și nici gerul cel mai groaznic Nu putea frânge un zbor.

21 martie 2017

90

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet TU RĂMÂI ÎN GÂNDUL MEU Bate vântul, norii pleacă, Tu rămâi în gândul meu Și-n castelul meu de gheață Noaptea doarme el - îngerul tău. Și doar visul încă poate Să cuprindă în imagini Chipul nostru de departe, Ce se ține strâns de mâini.

Visul... el doar ar putea Să unească două inimi, Ce se zbat în ritm de gânduri Și împreună să învingă.

Depărtarea și tristețea Ar fi doar niște-amintiri, Ar topi tăcerea crudă, Ce vorbește prin priviri.

FEMEIA Femeia-i o rază de soare, Femeia e cântec și sărbătoare, Femeia e un cer senin, E-o scânteie cu suflet divin.

Femeia e mister, liniște și furtună, Femeia e iubire, E liniște și bucurie, e viață, E aer, apă și povață!

91

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet NU ȘTIU Nu pot, nu vreau să-ți spun nimic, Dar...pe cuvânt că te-am iubit Și..., poate, te iubesc și-acum, Dar n-am curajul să ți-o spun.

Nu pot, nu vreau sau nu-ndrăznesc, Nu am puterea să-ți vorbesc, Să-ți spun tot ceea ce gândesc Și-n teamă eu mă cuibăresc.

Nu vreau, nu vreau să știu Ce poate fi pe mai târziu, Iubiți vom fi sau poate nu, Nimeni nu poate ști acu.

Te văd pe-un drum unde iubirea Se-mbină blând cu fericirea, Cu fericirea mult râvnită De noi doi, draga mea iubită. Și poate nici nu vreau să știu Dacă alături o să-ți fiu, Dar lasă-mă să te iubesc Și-n vis să te-mbrățișez.

22 martie 2020

INFERNUL Am fost de multe ori în infern Când gândurile mă chinuiau Și pe foi nu puteam să le aștern, Eu alergam din răsputeri.

92

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Era întuneric și rece, un vânt puternic mă oprea ca să nu pot trece, speram s-apara o lumină.

Nimic, era la fel, dar eu speram, a început să plouă grăbit și părul cu mâinile mi-l scurgeam, nu mă opream cu greu, dar..

Mergeam mai departe, în urmă nu mai priveam și parcă spre nicăieri mergeam, am căzut la pământ.

Cu fața zdrobită, dar zâmbind, m-am ridicat într-un genunchi și-am văzut soarele luminând, era iesirea din infern. Și nimeni în jurul meu nu mai era, aveam nevoie de-o rază de soare , atât ca să pot rezista.

22 martie 2020

93

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născută în 1 aprilie 1933 în satul Briceni, r-nul Otaci. După terminarea Școlii de 7 ani în satul natal, învață la Școala Pedagogică din Bălți. În 1952, după absolvire, lucrează un an în calitate de învățătoare la clasele primare din Balasinești, Lipcani. În 1953 devine studentă la Institutul Pedagogic din Chișinău, care apoi a fost transferat în Tiraspol. În 1958 termină Facultățile de Geografie și Biologie și este repartizată profesoară în s. Lazo. Face transferul la Bălți, la cele mai bune școli medii. Dragostea de pedagog și mamă a făcut să fie întruna căutată de foștii elevi și iubită de feciorul Oleg și nepotul Oleguț. S-a văzut câțiva ani și peste hotare. În Diaspora Intercontinentală n-a uitat nimic din tradițiile și obiceiurie naționale. Vocația de pedagog i-a creat condiții să fie apreciată și de străini, și de conaționali.

Reflecții și constatări: „De la dna Casap, care s-a consacrat școlii, procesului pedagogic, este natural că avem ce admira. În palmaresul d-ei găsim o bogăție de vorbe înțelepte, maxime, frământate acolo, pe loc, pe coridoarele școlii, în vorbă cu elevi sau colegi – învățători. Multe versuri trecute prin ciurul vremii au adunat bunătate și grijă. Ele, adunate în suflet, se vor de folos și celor de acasă și celor din diasporă. Și... vor fi. La poezia „Case părăsite”. Vesurile acestea dor...Ele ne aduc aminte de rănile adânci, pe care le credem cicatrizate. Tot mai multe case părăsite, tot 94

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet mai multe cărări îmburuienite și pomi neîngrijiți.

Autoarea se pare că „strigă” printre lacrimi, îndemnându-ne să intervenim… pentru a ne salva ca popor”.  Ana Celpan-Grabazei, profesoară de limba și literatura română, grad didactic superior, Colegiul Politehnic din Bălți

„Poezia doamnei Maria Casap este locul de taină unde se întâlnesc cuvintele care iau niște hotărâri mari și importante. Aceste cuvinte rezumă starea eului liric, încercând astfel să transmită cititorului unele mesaje atât de cunoscute, banale, la prima vedere, dar, totodată, niște afirmații care îți amintesc de conduită, bunele maniere, ironia sorții și care îți pot ghida viața cotidiană. Din afirmațiile propuse de autoarea Maria Casap, desprindem certitudine și îndoială, afirmare și negare, resemnare și revoltă, admirație și dispreț, deoarece ele ne amintesc de aforisme formulate în diverse epoci și diverse locuri ale Terrei.

Cititorului i se propun diferite viziuni asupra unor concepte ca norocul, fericirea, profitul, bunătatea, indiferența, invidia, succesul, gloria, responsabilitatea, optimismul etc., el urmând să le descopere ori să le redescopere adevărurile. Fiecare afirmație se pretează interpretării: ceea ce unora le pare înțelept, altora le pare îndoielnic, iar multora le trezește un surâs ironic sau chiar indignare.

Poeziile dnei Maria Casap sunt niște narațiuni scurte, neomogene ca structură, dar care înscriu toată diversitatea de stări ale personajului. Sunt niște constatări pe care le înregistrează și dorește să le 95

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet împărtășească citirorului, demonstrând astfel că nu este ruptă de realitate.

Prin imagini sau referiri directe, cum ar fi „Fiecare cu moștenirea lui”; „Case părăsite”; „Din ce constă fericirea omului?”; „Anii trec, timpul fuge”; „Sunt pe lume lucruri sfinte”, „Adresare pentru toți cei din apropiere și din depărtare”, conchidem că poezia doamnei Casap este un limbaj cu totul aparte, o formă de exprimare aproape de ceea ce înseamnă rugăciune, de ceea ce înseamnă imn, în sensul înălțător al acestui cuvânt”.  Rodica Cincilei, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Bălți.

AFIRMAȚII – Când norocul îți surâde, Nu te opri, fugi și-l prinde.

– S-a dus cu alai Și s-a-ntors cu scai.

– Omul vrednic Se orientează și-n întuneric.

– De la mutra lui acră Se stinge și focul în vatră.

– Dacă sărăcia te-nconjoară, E cam greu s-o dai afară.

– Când este prea multă făgăduială, Să știi că miroase a amăgeală.

– Ceea ce se obține prin șiretlic, Încă nimănui nu i-a tihnit.

96

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet – Cheltuiala fără hotar Te bate dur la buzunar.

– Nu fiecare muzicant este lăutar Și nu fiecare scoică formează mărgăritar.

– Orice grăuncior a căzut din spicușor, Da fiecare spicușor are și el un snopușor.

– Fiecare surcică Dintr-un trunchi se despică.

– Nu te stărui dinadins să faci bine, Asta nu oricui îi convine.

– Bucuria nu trebuie deodată înghițită, Da picătură cu picătură sorbită.

– Dacă ai luat-o la fugă, Nu te plânge că distanța-i lungă.

– Dacă semeni scârbă, bunăoară, Tot aceea o să răsară.

– Dacă sădești pădurețe, N-aștepta să crească mere mălăiețe.

– Limba multe, ce nu trebuie, vorbește, Da pe urmă stăpânul rău pățește.

– Până la dreptate calea-i departe Și apoi ea nu la toți se-mparte.

– Invidia e o mare otravă, Care are urmare gravă.

– Dacă mintea nu muncește, Apoi repede ruginește.

– Bunătatea care din suflet răsare Este ca o mixtură lecuitoare.

– Cât rău ai făcut, Atâta bine ai pierdut.

97

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet – Spune mai multe cuvinte plăcute, N-ai frică, limba nu se usucă.

– Bucură-te de orice mărunțiș mereu Și nu te amărî de orice derbedeu.

E FOARTE NECESAR Să ne uităm mai des în calendar.

Acolo se perindă nu numai anii și bunele Săptămânele, zilele și clipele, Dar ca printr-o fereastră, Se întrezărește toată viața noastră.

CASE PĂRĂSITE S-a îmburuienit cărărușa ce duce spre verandă Și-au rămas neîngrijiți pomii din livadă.

Portița-i pe veci încremenită Și ferestrele-s triste în căsuța părăsită, Nu se mai aud chiote de copii ca altădată Și nu mai deschide poarta nimeni niciodată.

Nici porumbeii pe casă nu mai zboară, Fiindcă nu-i așteaptă nimeni în cămară.

Floricele abia răsărite Privesc în jur nedumerite: Nimeni nu le plivește, nu le stropește, Mireasma lor nimănui nu-i trebuiește.

Așa au rămas case pustiite, De buruieni năpădite.

Pentru că stăpânii lor au plecat peste hotare De nevoi, de sărăcie, da nu pentru desfătare.

98

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet DIN CE CONSTĂ FERICIREA OMULUI? Din lucruri reale, destul de banale: Soarele să răsară, Să fie pace-n țară.

Un prieten bun să fie, În familie – voie bună și armonie, Nevoile să-l ocolească Și binele să-l însoțească, Mereu să fie sănătos Și munca să-i fie de folos, Să fie înțelept, să se poată orienta corect. Și mai are o rugă: Ca viața să-i fie mai lungă, Să dovedească măcar jumătate Din cele plănuite în realitate. Însă dorința n-are capăt Și omul este neînduplecat: Să-și vadă copiii ridicați, Pe la casele lor așezați, Nepoții să se nască și să crească, Cu toții să fie fericiți Și după merite răsplătiți.

Așa-i omul, cât trăiește, Tot ceva dorește.

ANII TREC, TIMPUL FUGE...

Clipele și zilele se duc, se duc, se duc, Așa trec anii de-a valma, buluc.

Totu-n lume-i trecător, Timpul e un mare dregător, Nimic nu face întâmplător, El acționează după al său socotitor.

99

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Viața trece pe neobservate, ca un fulger Și-nțelegi că totu-i trecător, efemer Și că viața-i cel mai mare mister, Iar omul în ea e călător, pasager.

Pe vreme nimeni nu-i stăpân, Ea vine și pleacă neîntrebată, Numai multe retrăiri rămân. Și gândul prin amintiri ne poartă, Ele insistent ne cheamă iară Spre visurile noastre de odinioară.

SUNT PE LUME LUCRURI SFINTE În ziua aceasta de amintiri sfinte Îngerii din ceruri să vă cânte.

Să vă bucure lumina divină Și numai vești bune în casă să vă vină.

Forța cerească să vă fie alături mereu Să v-ajute și la bine și la greu, S-aveți sănătate, putere și răbdare, Milostenie și cuvinte bune pentru fiecare.

Fiți blajini și luați aminte: Sunt pe lume lucruri sfinte : Amintirea și respectul față de părinte, Plecăciune, omagiu și lumânări aprinse pe morminte.

Veșnica lor pomenire Să rămână pentru totdeauna în amintire.

100

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet FELICITARE, ADRESARE PENTRU TOȚI CEI DIN APROPIERE ȘI DIN DEPĂRTARE ...Un îndemn tuturor într-un ton binevoitor.

Dragii mei! Anii zboară, viața trece iute Și nu ne lasă pentru trecere nici o punte.

Timpul iute se cerne, Tot mai mulți ani ne așterne. Și nu contează câți ani ne sunt hărăziți, Dar ei trebuie din plin trăiți, De aceea tuturor – de aproape, de departe, Vă doresc sănătate, sănătate, Care-i mai scumpă decât niște carate.

Fie ca zi și noapte, ca un roi Binele și belșugul să se țină scai de voi.

Norocul cât mai des să poposească Și să nu vă părăsească.

Fiecare zi să fie un început de fericire Pentru o nouă pornire, o nouă împlinire.

S-aveți idei, gânduri curate, deștepte, Fiindcă aveți de urcat încă multe trepte.

Tot ce-a fost rău să uitați, Pe cei ce-au greșit, să-i iertați.

Fiți ageri, cu mintea clară, Nu uitați că viața e o mare comoară.

Zi de zi, neîncetat, Să vi se-ntâmple minuni cu-adevărat.

S-aveți liniște, tihnă, Să nu uitați și de odihnă.

Soarta gingaș să vă miluiască, Năzuințele să vă-ndeplinească.

S-aveți tot ce-i bine în viață Și să vă treziți sănătoși în fiecare dimineață.

101

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Luați aminte: viața-i scurtă tare, E păcat s-o petreci în obide și supărare.

S-aveți pe masă sfânta pâine Și să n-aveți nevoi nici azi, nici mâine.

S-aveți pace, lumină, căldură, Mult bine și sănătate dură, Bucurii, veselie, desfătare, Parale, succes și deplină îndestulare.

Să vă fie visul împlinit Așa cum v-ați gândit, Așa cum v-ați dorit. În familie – fericire, armonie, Pace, bună înțelegere, acalmie, Liniște și voie bună, Fără zguduiri, fără furtună.

Norocul și plăcerile să vă inunde viața Ca raza de soare ce surâde dimineața.

Un trai lung, plin de belșug, Să nu prea vă grăbiți spre amurg.

Viață lungă, lungă, lungă Pentru nepoți și strănepoți să vă ajungă.

102

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Născută în 24 mai 1947 în familia lui Chiril și a Lidiei Ghilețchi. Originară din satul Coșernița, r-nul Florești. Din fragedă copilărie a fost alături de părinţi, fraţii Panteleimon, Grigore şi Efimia. Memorabile au rămas serile când tata Chiril le alinta auzul cu „Somnoroase păsărele” și cântecele „Toată lumea-mi zice Lotru”, „Ţărăncuţa”, de unde şi copiii au căpătat darul de a avea voci melodioase. Cântau frumos părinţii, cântau frumos şi copiii.

Face studiile la Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălți (actualmente, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți).

După absolvire, activează ca pedagog în școala din Cura Camencii timp de 42 de ani. Maria Ghilețchi-Dulce este dascăl cu suflet de salcie, care și-a prins firavele rădăcini în satul ce i-a devenit și dragoste, și viață. A îndrăgit copiii, ce alergau desculț pe toloacă, oamenii cu inimi deschise și suflete sincere. Astfel a rămas o viață să-și dăruie dragostea, cunoștințele, omenia acestui sat. În ultimii 22 de ani îndeplinește funcția de Organizator al Muncii Extrașcolare, avansând la grad didactic II. În școală a plantat mereu mlădițele dorului de căntec, poezie, pictură. Este model de mamă. Cu multă gingăşie şi căldură dna Maria vorbeşte în vers cu fiicele sale, Alionuşca şi Viorica, şi cu nepoţii – Eugen, Dan şi Ana-Maria, în câteva poezii („Când eu pe lume v-am adus”, „Acasă”, „Numele tău”). „În discuțiile și amintirile noastre, – se destăinuie directorul gimnaziului, dna Valentina Perebecauțan, – noi, generații diferite de foști elevi, o vedem veșnic întruchiparea frumosului, bunătății și înțelepciunii. Și la această frumoasă vârstă, Maria GhilețchiDulce, rămâne cum o vedem și noi: pasionată de cântec și poezie, natură și artă populară”.

103

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Reflecții și constatări: „Poeziile dnei Ghilețchi-Dulce poartă un veșmânt național, liric, plin de prospețime și percepere adecvată a realității. Versurile sunt un izvor ce poartă în sine profunzimea sentimentelor, retrăirilor, bucuriilor de dragoste şi respect de ţară şi neam, familie şi copii, natură şi alte valori naţionale. Durerea şi tragismul întregului neam din perioada războiului din 1941–1945 capătă grai şi lacrimă amară în poeziile „Durere în timp”, „Eroilor fără bătrâneţe”, „Balada mamei”.

Un loc aparte, deosebit, profund, apropiat sufletului în poezia sa îl ocupă vatra părintească cu părinţii ei, familia. Cu multă gingăşie şi căldură dânsa vorbeşte în vers cu fiicele ei dragoste ce o regăsim în „Casa părintească”, „Orfană ogradă părintească”, „Numele tău”. A fost şi rămâne pasionată de poezie, arta populară, cântec şi natură. Fire foarte sociabilă, comunicativă ce se află mereu în căutare.” 

Valentina Perebecauțan, profesoară de limba și literatura română, grad didactic II; directorul Gimnaziului Gura Camencii, Florești

„Sunt versuri durute despre evenimente tragice, pe care unii oameni le declanșează, iar alți oameni – le suferă, plătind cu viața celor dragi.

Autoarea deplânge tinerețea bunilor săi, adumbrită de război.

Versurile poartă un pronunțat caracter popular, aproape folcloric”.  Maria Vleju, profesoară, grad didactic superior, Gimnaziul Ghiliceni; șef adjunct, Direcția Generală Educație din Telenești

104

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet FLOAREA CEA DE BUSUIOC Este-o floare ce-i ținută În cămara cea mai sfântă, De e verde, de-i uscată, Are miros de te-mbată.

Busuiocul e ținut La icoane, păretare Și la brâu îl porți de-i vrut Când te duci la hora mare. „Războiul este una dintre cele mai mari blasfemii împotriva omului și a naturii.”

DURERE ÎN TIMP… O, Doamne, câtă grozăvie-a fost la noi Și-acum ne temem de acest cuvânt „război”.

Durerea lui încă se simte peste sat, Iar fost ostași sunt tot mai puțini și e durut și e păcat. Și azi, când ne e bine, e lumină, Mai auzim un pas mărunt și o bătaie în surdină, E pasul de „picior”, ce are drept pereche O buturugă, zis picior, legat cu o curea cam veche, Și mai vedem o mânecă, ce flutură în vânt, Ori auzim un bocet, la care-i zicem cânt, Prin melodie durerea se răsfrânge, Nepoții să nu zică: „bunica iarăși plânge”.

105

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Iar anii trec, ca florile din glie, Eroii pleacă în eterna veșnicie, Rămânem noi, acei ce răsplată mizeră am dat, Și ca fecior, ca neam, prieten de la sat.

Căci nu există preț la fosta dăruire A sângelui vărsat, a lipsei de iubire De mamă, fiică, de soție, De-nstrăinarea lor, de-a vieții bucurie.

EROILOR FĂRĂ BĂTRÂNEȚE Când tineri absolvenți visau un viitor, Studentul se vedea un medic, inginer, învățător, Când pomii-s împovărați cu dulci cireșe coapte, Prin aer ne-a adus fascistul Potop de foc, ucidere și moarte.

De-atunci, când au rămas mirese cu nunta nejucată, De-atunci, când zarea s-a întunecat Și când femeia a rămas și mamă și bărbat,De-atunci grăuntele durerii a rămas în noi, De-atunci voi, cei plecați, ați devenit eroi. În amintirea părinților mei, Lidia și Chiril Ghilețchi

ORFANĂ OGRADĂ PĂRINTEASCĂ Ograda de-acasă amar e pustie, Tata nicicând n-a veni de la vie.

Cărarea e verde, nici pic de țărână, Mama nicicând n-a veni la fântână.

106

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Unde ești, mamă, bună, miloasă.

Fata ar vrea să vină acasă.

Unde ești, mamă duioasă și bună, Cuvânt de iertare vrea fata să-ți spună.

Unde ești, tată, cu grijă și bun, Cât vă iubesc, aș vrea să vă spun.

BALADA MAMEI Mi-amintesc și-acum de bunu, C-a plecat în pazeci și-unu, Petrecutu-l-am lung drum, Nu mai vine nici acum. Ș-am avut și doi băieți, Crescuți mari, voinici, isteți, Doi băieți ca două flori, Nu-i mai uitu pân-ce mor.

Despre ei au scris odată, Pe o lespede de piatră, Numele să le rămâie Pomenit în veșnicie.

GRIGORE VIERU – FIR DE BUSUIOC ÎN BUCHETUL PATRIEI Lui Grigore Vieru Tu ai cântat de mamă, Citind, simțeam suflarea maicei mele, Tu ai blestemat războiul, Citind, m-ai înecat în lacrimă de jăle.

107

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Tu ai cântat și Limba, Citind, urcam ușor la stele.

Tu ai cântat iubirea, Citind, m-ai uns cu dor și miere.

Dar când de Patrie-ai cântat, Am vrut să fiu stejar Cu rădăcina în pământ de-acasă împlântat.

DORUL MAMEI-NGEMÂNAT Măicuța cu doi feciori Zice „of” de două ori, Lacrima e mai mășcată, Că-i de mamă și de tată.

De ce, Doamne, ai făcut Dor să poarte-atât de mult, Dorul de feciorii dragi, Te rog, Doamne, să-l împaci.

Ruga ei de zi, de noapte De la Domnul cere parte, Zile multe fără nori Pentru-a ei iubiți feciori.

Are-un vis în sinea ei, Să cuprindă nepoței, Să-i adoarmă cu povești, Cu săruturi părintești.

De ce, Doamne, ai făcut Dor să poarte-atât de mult, Dorul de feciorii dragi, Te rog, Doamne, să-l împaci.

108

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Lilia Rotaru, născută în 16 septembrie 1983 în orașul Suhonogova, r. Kostroma, regiunea Kostroma, Federația Rusă. Lilia a absolvit Școala Medie nr. 36 (gimnaziu) din Chișinău (1999).

Continuă studiile la Colegiul Național de Medicină și Farmacie din Chișinău, calificarea „Moașă”, profil „Medicina”, specialitatea „Medicina generală” (20062009). În prezent (2020), a finisat Facultatea Științe ale Educației, Psihologie și Arte, Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți, secția la zi, devenind licențiată în specialitatea psihologie. A publicat oda istorică „Telenești – un târg de codru și de glorie!”

(2018), poezia „Mîndru plai Telenești”, 2015 (în colaborare).

Reflecții și constatări: „Refugiind-o de departe, soarta a binecuvântat-o pe autoarea Lilia să se stabilească pe meleagurile pitorești din codrii Moldovei și să se căsătorească cu Noie, un tânăr de prin părțile Teleneștiului. Ea devine o susținătoare înflăcărată a soțului de a scrie, implicându-se cu suflet în ceea ce face. Și scrie. Încearcă să scrie. Citind poeziile, urmărim strădania Lilei și a soțului ei de a cultiva dragostea de locul natal și de neam, de vatra strămoșească și părinți”.  E. Belinschi, conducătorul Cenaclului „Sfânta casă de acasă”.

109

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet RUGĂ PENTRU MAMA...

Cu puterea focului, când arde în văpaie, Cu gingășia păsării, când zboară peste mare, Cu dulceața florii, când roua o atinge, Cu frumusețea stelei, când sus pe cer se stinge...

Cu strigătul făcliei, când mută asfințește Și cu dorul spicului, când în lanuri crește, Cu simplitatea frunzei, când cade de pe ram, Cu dragoste curată, să știi, o rugă am: Fii gingașă, frumoasă, ca flacăra arzând, Rămâi în nemurire tot tânără fiind, Când cazi amar și rece, să te ridici să știi Și ochii tăi să plângă, doar în bucurii.

Când cioburi de durere inima-ți zdrobesc – Timpul și icoana mâhnirea-ți liniștesc, Nu te-ntrista când tâmpla se zbate-n disperare, Puternică să fii, speranță și-nălțare!

Iar ochii obosiți închide-i liniștită, Prin vis să vezi ființa cea dragă și iubită.

Apleacă-ți fruntea, mamă, când griji te împresoară, Ca multe clipe dulci de fericire să apară...

A focului putere zidește-o-n temelie Și sufletul tău gingaș ca pasărea să fie, Dulceața florii coapte – a tale vorbe, mamă, Ai ochi frumoși de stele, umbriți într-o năframă.

Vocea ta tăcută – e strigăt de făclie, Mâna-ți pătimită – doar spicul ți-o mângâie, Ești veșnică sclipire din frunză încolțită, Ești însăși iconița la care cad rănită...

2005 110

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Noie Rotaru, născut în 27 august 1975 în orașul Telenești, Republica Moldova. A absolvit Școala Primară în Telenești (1986), apoi cea medie incompletă (1990) și Școala Profesională (1993) din Telenești; Colegiul Industrial din Chișinău (1997), apoi studii universitare, printre care și Facultatea de Litere a Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți (2018). Este autor de monografii, articole și poezii. Patru din monografiile sale sunt publicații dedicate orașului natal Telenești. Articolele și poeziile au fost publicate în presa regională independentă „Opinia Literară”, „Cuvîntul” și în ziarul israelian în limba română „Jurnalul Săptămînii”. Căsătorit: soția Lilia – licențiat în psihologie, copiii – Daniel și Sofia-Maria, frecventează instituțiile publice școlare și preșcolare.

Reflecții și constatări: „Vreau să cred că Noie va merge și mai înainte...

Adică, ne va bucura, posibil, și cu scrieri de altă factură ce vor găsi la baștină ecoul pe care-l merită.

Să fie mereu într-un ceas bun gândurile, proiectele și realizările de creație ale colegului de breaslă, mai tânăr și mai energic, Noie Rotaru”.  Vlad Pohilă, publicist, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova

111

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet PRINTRE STRĂINI Am plecat de-acasă, Am plecat demult – Pe obraji cu lacrimi Pentr-un trai mai bun...

Am plecat la muncă Departe de părinți – În casa lor pustie Ne-așteaptă preacuminți!

La geam privesc, în șoapte Rugându-se tihnit, Căci fiul li-e departe, Iar sufletu-i mâhnit. Și zile trec, se duc...

Iar fiul - nu mai vine, El e străin, tot rătăcind, Câștigă-un colț de pâine.

Prin dor amar e munca Cu gândul la părinți, Prin ruga lor fierbinte Devin ca niște sfinți...

Iar gândul lor străbate Hotarele cu spini – Prin vis îmi văd părinții În lacrimi și suspin.

Iar vântul îmi șoptește: Părinții cât mai sunt, Întoarce-te acasă!

Să le devin alint...

Așa ne sunt părinții...

Ne-adoră pe vecie.

Acasă e scăparea Din țara de robie...

2017

112

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: S-a născut în 18 ianuarie 1980 în satul Climăuți, r-nul Dondușeni. De copilă, fiind una la părinți, i s-a acordat multă atenție în familie. Mama, Elena, profesoară de limba și literatura română, absolventa Facultății de Filologie, Institutul Pedagogic „Alecu Russo” Bălți (actualmente, Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți), tatăl, Grigore Cărăuș, doctor veterinar în nordul Moldovei, au făcut-o să îndrăgească și poveștile, dar și fauna și flora din împrejurimi. A absolvit Școala Medie în satul natal (1986-1997). Studiază economia la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Facultatea Economie, specialitatea contabilitate și audit (1999-2004). A participat la olimpiade raionale, clasată fiind printre învingători la disciplinele biologia și limba română. Hobby – hand made: practică croșetatul, cusuturi cu ață și biser.

Reflecții și constatări: „Versurile Olgăi Cărăuș sunt DECLARAȚII sincere de recunoștință și respect oamenilor care i-au marcat existența: mama, profesoara, iubitul... Sunt versuri pe cât de simple, pe atât de sincere, care invită cititorul în universul unui om cu trăiri pământești și aspirații înălțătoare...”.  Maria Vleju, profesoară, grad didactic superior, Gimnaziul Ghiliceni; șef adjunct, Direcția Generală Educație din Telenești

„Crezul doamnei Olga Cărăuș se identifică cu cel al cititorului. E locul să subliniem aici că atmosfera celor descrise produce o impresie de nostalgie asupra cititorului, deoarece este vorba de dragoste, 113

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet recunoștință, speranță. „Dragostea și recunoștința nemărginită față de oamenii care nu doar ne dăruiesc viața, dar ne învață frumusețea lumii, ne învață s-o simțim, să devenim parte a ei, s-o îmbogățim prin existența noastră, prin ceea ce făptuim”. Poeziile „Petalele vieții”, „Recunoștință”, „Domnișoară” acționează asupra stărilor afective ale cititorului, fiindcă e vorba de acele valori general-umane, cum ar fi mama, profesorul, ființa iubită. Poeziile date accentuează trăirile autoarei Olga Cărăuș și impresionează prin dorința de-a împărtăși cititorului starea ei lăuntrică, îndemnândul să-i urmeze exemplul.”  Rodica Cincilei, profesoară de limbă și literatură română, grad didactic II, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Bălți.

PETALELE VIEȚII Trandafirii au înflorit, Treptat, au îmbătrânit, S-au scuturat de-acum Zece petale cu parfum.

Trandafirii vor mai înflori, Tinerețea nu va mai veni, Doar dumneata vei îmbătrâni, Dar în suflet tânără vei fi.

Scumpa mamă, buna noastră, Cât de mult noi te iubim Și din suflet îți dorim: LA MULȚI Ani, să ne-ntâlnim.

114

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet RECUNOȘTINȚĂ E zi cu soare, luminoasă Și ai intrat la noi în clasă, Și cu zâmbetul pe buze, Ne-ai rostit cuvântul „Muze”.

Scumpa noastră-a doua mamă, Tu ne-ai învățat o dramă – Cartea s-o iubim cu drag, De-ajutor să fim la prag.

Pentru inima-ți trudită, Pentru părul înălbit, Scumpa noastră neuitată, Îți dorim:„Ani frumoși și sănătate, Soare luminos în cale, Trandafirii să-nflorească, Pe tine să te-nveselească”.

DOMNIȘOARĂ Domnișoară, nu uita, Te iubește cineva, Cineva din depărtare, Cel ce nu este în zare.

Nu vei reveni nicicând în fața mea, Dar în suflet eu te voi avea, Te-oi păzi ca pe-o avere, Căci de alta n-am putere.

N-am nici gând de mângâiere, Am o singură durere, Ce mă zbuciumă prin lume, Poate te-oi găsi anume.

Domnișoară, domnișoară, Tu erai o stea de seară, Tu erai îndepărtată Și n-am să te văd vreodată.

115

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet DESPĂRȚIRE Mă vei găsi cândva departe, Nu-n banca școlii de demult, Voi regreta de lucrurile toate, Ce le-am făcut în viață la-nceput.

Tu ai plecat ecou târziu, Nu te-am văzut la despărțire, Tu ai plecat și e pustiu Făr-un sărut la despărțire.

TOAMNA DRAGOSTEI Stau și îmi amuz ochii Și privesc splendoarea toamnei, Caut forța dragostei, Caut mijlocul bolții.

Să vină-n preajma mea lumina, Să mă prefacă-n pasăre de zbor, Să zbor, să-mi văd lumina, Cununa dragostei și amor.

Să mă cufund în fericire, Să uit pe-un timp de viitor, Să uit că sunt eu muritoare Și că el este muritor.

Să fim, pe-o clipă, numai una, Îmbrățișați mângâitor, Dar timpul e necruțător Și ne desparte iarăși buna.

Ea ne desparte, suntem departe, Dar gândurile sunt la fel Și amintirile mă-mbată, Și-n gândul meu e numai el.

116

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

Fișier biobibliografic: Victor Vasian s-a născut în 31 ianuarie 1987 în comuna Cuhnești, Glodeni. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți (2010), luându-și masteratul în domeniul didacticii (2013) la aceeași facultate. Între anii 20142015 activează la Biblioteca Universitatea de Stat „Alecu Russo” Bălți, iar din 2016 la Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți. Este poet, prozator, eseist. A fost membru al cenaclului „Kontur”, Bălți, coordonat de prof. univ.

Anatol Moraru. Are publicații în: Noi, Revistă pentru copii și adolescenți, nr.1, 4, 2005; Vocea Bălțiului, Săptămânal al Consiliului municipal Bălți, nr. 44, 17 noiembrie 2006; Confluențe bibliologice, Revistă de biblioteconomie și știința informării a Bibliotecii Șiințifice a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, nr. 2, 2005, 58-59; nr.3-4, 2007, 162-163; Sintagmele, Revistă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Anul III, nr. 1-4, ianuarie-aprilie, 2012, 31; Biblio-info, nr. 1, 2013, 51; nr.1, 2016, 20. Viața Basarabiei, Nr.4, 2019, 86-89. Este prezent și în antologia „Telenești – un târg de codru și de glorie!”, de Rotaru Lilia, Odă istorică, Bălți, 2019, 15, 99.

Reflecții și constatări: „Robust din fire, evadează prin unghere în Sala de Lectură, după orele de serviciu și se alege cu un vers în plus. E un pic modest, dar în inanimat tânărul nu rămâne.

Frecvent în ședințele cenaclului ”Sfânta casă de acasă”, recită cu suflet poeziile clasicilor. Succes în continuare!”  Emilia Nenescu-Țentiu, profesoară de limba și literatura română în școli alolingve, grad didactic I Liceul Teoretic „N. Gogol”, Bălți 117

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet Pentru Victor Vasian am a zice: „Fiecare om este un creator. Unii crează speranța, alții minciuna, unii durere, iar alții iubire...Versurile lui ne delectează, ne vorbesc despre iubire, ne dau sfaturi...Dimensiunile intensității cu care e percepută iubirea în vesurile dlui amintesc mari poeme de dragoste din istoria culturii universale. Titlul cărții îmi place...m-a intrigat...Le doresc drum verde spre cititori. Iar eu voi lua ceva din versuri în repertoriul meu”.  Lidia Noroc-Pînzaru, Artistă Emerită, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din Bălți

„Și totuși, în ce constă farmecul poeziei lui Victor Vasian? Înainte de toate, desfătarea cuvintelor, ca un joc al ielelor care vrăjesc și totodată răzbună. Pentru el, creația e un exercițiu (ludic!) divin, neîntâmplarea – o realitate, iar rostirea sa exprimă certitudini din cele mai alese. […] Având în vedere ambiția sa de cuceritor al emoției expresive, rămânem (sur)prinși într-o realitate imediată de un lirism continuu, în așteptarea poeziilor sale (deocamdată) neîntâmplate.”  Virgil Botnaru, Sintagmele, Revistă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Anul III, nr. 1-4, 2012, ianuarie-aprilie, 31

găsim noi înşine măsură în lucruri mă cerţi şi mă săruţi eşti o-ntrebare un răspuns adeseori sunt nevoit să-ţi calculez ironia fină totuşi…

118

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet

când aud melodia frunzelor îmi reamintesc şoaptele sărutului nostru sânii tăi îmi arată o falnică iubire de la ei ceartă mare până astăzi însă noaptea trece repede când îmi eşti alături.

fluturi plutesc în jurul tău. mă alinți când mă atingi cu pieptul fierbinte dimineața dragostei noastre are mirоs de piersică recunoaște! cu viteza melcului mă săruți în palmele tale ațipesc melancolii tu ești o ploaie de melodii drumul ți-e presărat cu stele și te port în suflet ca pe-un crez mă saluți într-un fel anume e un mod de a spune ceva ai gustul sărbătorii

ești o fecioară eu un haiduc ce hoinărește prin ochii tăi cântatul cocoșilor e un semn pentru noi de bună-vestire în vorba ta nerăbdătoare vibrează fără astâmpăr 119

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Arta versului – comoară în suflet speranța îți dăruiesc lаlele de culоаreа buzelоr tale când plângi de fericire lаcrimа-ți cântăreșтe cât о steа dorurile tale-s dorurile mele sânii tăi poartă aromele seducției

pielea-ți răspândește mirosul florilor de mai în dormitor îmi arăți calea cea dreaptă spre inima ta ai dulceața neprevăzută a căpșunelor culese dis-de-dimineață răsăritul tău o taină pentru mine ÎNCREDERE eram gata să-ţi reascult povestea „plină de sinceritate” să mă scald în ochii tăi verzi despre care-mi spuneai: „Niciodată să nu-i crezi!” tu alunecai în vorbe dulci nici prin gând să-ţi treacă să mă pierzi din nou cu mult optimism aşteptai viitorul şi n-aveai cum să dai greş.

120

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Indice de nume care susțin activ „Reflecții și constatări”

Belinschi Elena, 6, 20, 22, 25, 85, 108 Botnaru Virgil, 117 Celpan-Grabazei Ana, 34, 61, 86, 94 Cincilei Rodica, 59, 64, 73, 95, 113 Coroban-Rusu Rodica, 25, 29 Cotic Ilie, 42 Filip Iulian, 81 Gonța Victor, 34, 43, 87 Mânăscurtă Ioan, 18 Nenescu-Țentiu Emilia, 116 Noroc-Pînzaru Lidia, 75, 117 Perebecauțan Valentina, 103 Pinteac Raisa, 19, 63, 73, Pohilă Vlad, 110 Țaulean Micaela, 26, 28, 58, 76, 82 Vleju Maria, 7, 22, 28, 35, 44, 103, 112 Zbârciog Vlad, 63

121

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Indice de titulari de poezie Belinschi Valerian, 72 Botezatu Eliza, 21 Canilă Zinaida, 24 Casap Maria, 93 Cărăuș Olga, 112 Ciocanu Anatol, 18 Cotic Ilie, 41 Ghilețchi-Dulce Maria, 102 Grier Sorina, 85 Grițunic Boris, 81 Grosu Adriana, 75 Iliev-Parfeni Galina, 61 Mândâcanu-Muntean Angela, 5 Mehmet Ozyurt, 58 Potlog Vladimir, 27 Rotaru Lilia, 108 Rotaru Noie, 110 Vasian Victor, 116 Vieru-Bulgac Nina Nicol, 33

122

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

Referințe bibliografice: 1. ARGINTESCU-AMZA, Nicolae. Expresivitate, valoare și mesaj plastic. București : Editura „Meridiane”, 1973.

2. BLAJINU, Dumitru. Rapsodul Filip Todirașcu. Chișinău: „Pontos”, 2002.

3. BOTEZATU, Eliza. Critică literară. Chișinău: Editura „Cartea Moldovei”, 2008. ISBN 978- 9975- 60-181-8 4. CIOCANU, Anatol. Pasărea speranței. Versuri. Chișinău: Editura „Cartea Moldovei”, 2007. ISBN 978-9975-60-079-8 5. GROSU, Lidia. În ploi de verbe, clipa. Chișinău: „Pontos”, 2008.

6. ȘERBĂNESCU, Andra. Cum se scrie un text. Ediția a III-a.

Iași: „Polirom”, 2007. ISBN 978-973-46-0674-0

123

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

SUMAR Cuvânt-înainte ……………………………………………………… 4 TRADIȚIA NEAMULUI ȘI COMOARA SUFLETULUI DE POET…… 6 Angela Mândăcanu-Munteanu…………………………………….. 6 VERSURI INEDITE………………………………………………… 18 Anatol Ciocanu…………………………………………………….. 19 Eliza Botezatu……………………………………............................ 22 Zinaida Canilă……………………………………………………… 25 ARTA VERSULUI – COMOARĂ ÎN SUFLET..................................... 28 Vladimir Potlog…………………………………………………….. 28 Nina Nicol Vieru-Bulgac…………………………………………… 34 Ilie Cotic……………………………………………………………. 42 Mehmet Ozyurt……………………………………………………... 59 Galina Iliev-Parfeni……………………………………………….... 62 Valerian Belinschi………………………………………………….. 73 Adriana Grosu………………………………………………………. 76 Boris Grițunic………………………………………………………. 82 Sorina Grier………………………………………………………… 86 Maria Casap………………………………………............................ 94 Maria Ghilețchi-Dulce……………………………............................ 103 Lilia Rotaru…………………………………………………………. 109 Noie Rotaru ………………………………………............................ 111 Olga Cărăuș………………………………………………………..... 113 Victor Vasian………………………………………………….......... 117 Indice de nume care susțin activ „Reflecții și constatări”………….. 121 Indice de titulari de poezie................................................................. 122 Referințe bibliografice……………………………............................ 123

124

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor

125

Cenaclul „Sfânta casă de acasă”

Taina amintirilor