Biblio-info nr. 1 (33) 2021
Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Educația ecologică — o șansă pentru viitor Tatiana Romaniuc, șef Filiala nr. 3, Biblioteca Municipală „Eugeniu Coșeriu” Bălți
Copiii noștri sunt viitorul Planetei! Ei trebuie învățați de mici să protejeze natura. Este extrem de important faptul că, treptat, apare o conştientizare a necesităţii de a dezvolta această temă printre copii din cea mai fragedă vârstă. Pentru ca ei să învețe să iubească și să protejeze natura,
putem face în multe moduri. Grupul țintă pentru care a fost destinat serviciul: beneficiari cu vârsta între 6 și 13 ani. Scopul serviciului: promovarea cărților cu conținut enciclopedic despre natură, animale și a scriitorilor – naturaliști; ridicarea gradului de informare și conștientizare a importanței reciclării; formarea și dezvoltarea unei atitudini civice și ecologice a participanților prin implicarea lor directă în acțiuni, vizând protejarea mediului înconjurător. Prin activitățile din cadrul serviciului neam străduit să sprijinim conectarea copiilor cu natura, să împărtășim cu ei cunoștințele noastre și să le punem la dispoziție resurse care să le dezvolte abilitățile necesare pentru înțelegerea lumii care-i
este esențial să le insuflăm valori precum respectul pentru natură și dorința de a cunoaște lumea care ne înconjoară. Și o
58
Utilizatori și servicii
înconjoară. În cadrul acestui serviciu am organizat, zece activități, la început offline,