NOUA CULTURĂ A MUNCII
PARADOXUL LEADERSHIP-ULUI
De ce doi din trei lideri eșuează și
doar unul reușește?
w
DORIN BODEA
Warren Buffett ne spune că paradoxul suprem în managementul afacerilor este că unui director executiv inadecvat îi este mult mai ușor să-și păstreze funcția decât unui subordonat. De exemplu, dacă un reprezentat de vânzări nu generează suficient volum într-un interval de timp, își va pierde postul. Dar un director executiv cu performanțe mediocre sau slabe este păstrat mult timp. Asta pentru că rareori există standarde de performanță pentru postul său, iar atunci când există sunt neclare sau pot fi cu ușurință respinse prin tot soiul de explicații. O altă explicație este aceea că un director executiv nu are un superior direct a cărui performanță să fie evaluată. De exemplu, un manager de vânzări care păstrează mediocrii și incompetenții în echipa sa va intra imediat în colimator și este interesul său să își îndrepte rapid greșelile. Dar „șeful” unui director executiv este un consiliu de administrație sau însuși proprietarul afacerii care rareori se autoevaluează și este tras la răspundere pentru performanța mediocră a întregii organizații.
fondatori ai psihologiei pozitive care studiază fericirea, starea subiectivă de bine și satisfacția față de viață, și a ajuns la aceste teme plecând în sens invers, de la studierea neputinței. Seligman a demonstrat că în urma unor experiențe repetate în care nu avem controlul contextului, mulți dintre oameni se dau bătuți. A botezat acest fenomen neputința învățată și l-a descris ca fiind des întâlnit sub forma „stilului explicativ”, atât de des întâlnit peste tot în lume, dar cu atât mai mult între cei aflați la vârful organizațiilor.
Și acum să luăm un exemplu. „Nu am făcut nimic greșit, dar cumva am pierdut” este fraza din finalul discursului prin care fostul CEO Nokia anunța, în lacrimi, cumpărarea companiei de către Microsoft. Despre ce este vorba în acest caz? Nimic altceva decât o superioritate mascată de o mulțime explicații. Iar Martin Seligman ne oferă și argumentele. Seligman, este unul dintre principalii
Ceea ce știm despre cei care ocupă funcția de CEO (Chief Executive Officer) în prezent este că aproximativ doi din trei vor eșua într-un viitor nu foarte îndepărtat, vor fi retrogradați, mutați pe o altă funcție sau concediați (vezi David L. Dotlich și Peter C. Cairo, De ce eșuează un CEO, Editura Curtea Veche, București, 2011). Mai mult decât atât, un studiu publicat de Harvard Business Review, arată că doi din cinci CEO eșuează încă din primele 18 luni de la preluarea companiilor. Iar pentru
Multe din explicațiile liderilor care nu reuşesc, nu fac decât să confirme fenomenul în acțiune a „neputinței învățate”, sub formele bine conturate ale mediocrității și incompetenței. Cât de frecvent auzim explicații precum: „ne-am fi putut descurca mai bine, dar...”, „concurența ne-a obligat să...”, „la ce ne puteam aștepta de la un domeniu în care...”, „mie mi se cere să fac profit...”, „n-am făcut altceva decât să respect decizia de reducere a personalului...” etc. În plan concret, toate aceste semnale reprezintă, fără tăgadă, un soi de neputință îmbrăcată în veșmintele ieftine ale unor performanțe scăzute.
Despre eșecul liderilor
| 7
