
5 minute read
EDITORIAL
CATI LUPAȘCU Redactor-șef
Puterea leadershipului. Rezistența prin oameni
Advertisement
Fiecare țară a avut dimineața ei. A noastră a fost 15 martie. Un comunicat de presă, un avertisment sumbru, citit cu ton grav, și gata. Ne-am oprit! Brusc, fără comentarii, fără revolte, fără să știm ce ne așteaptă mâine. „Opriți planeta, vreau să cobor!” (Claude Lelouche – n.m.). De câte ori nu-mi spusesem asta înainte. În orele pierdute în trafic, la cozile din magazine, în zilele și nopțile care întotdeauna treceau prea repede lăsând în urmă, iar și iar, lucruri de făcut. Pe 15 martie, pentru cei mai mulți dintre noi, planeta s-a oprit. Iar eu, din spatele unui ochi de fereastră, am început să-mi reconstruiesc lumea.
Astăzi, scriu aceste rânduri tot din spatele ferestrei, deși, de câteva zile, planeta, ușor, ușor a repornit. Nu mă simt pregătită să urc. Încă simt cicatricile lăsate de temerile pentru oamenii dragi din viața mea, unii puternici, dar aruncați de pandemie în linia întâi, alții ferecați în case, vulnerabilizați de vârste și boli.
Și apoi, îmi place să scriu de acasă. Nu mi-aș fi închipuit! Îmi place lumea pe care mi-am reconstruit-o și, mai ales, îmi plac oamenii pe care i-am cunoscut în ea. Pentru că, trecând peste toate neliniștile, izolarea a fost un adevărat test al adevărului. Un test de anduranță, de funcționalitate, de empatie, de prietenie și colegialitate. Un test care, atunci când voi fi pregătită să mă întorc la birou, pentru că într-o altă dimineață cu toții va trebui să ne întoarcem, sunt convinsă, voi simți că ne-a apropiat cum în cealaltă lume, cea de dinainte de 15 martie, nu cred că am fi reușit vreodată.
Categoric, Covid 19 a fost un examen greu, dar și un prilej de a ne testa valori esențiale, precum: loialitatea, implicarea, asumarea, angajamentul, recunoașterea și, mai mult decât toate acestea, încrederea.
La nivel micro, cine a trecut probele, e un mare OM! La nivel macro, organizațiile care au reușit să-și păstreze angajații, furnizorii, clienții, vor fi suficient de puternice să învingă și perioada ce va urma. „Un business îl salvezi dacă vrei, iar dacă e imposibil din cauza conjuncturii, îți pui mintea la treabă și o iei de la capăt, cu o altă idee, un alt plan, o altă oportunitate. Reține, însă, oamenii loiali, dedicați profesiei și în egală măsură afacerii tale, sunt atât de rari...”, mi-a spus, în primele zile de izolare, liderul unei companii din rândul celor lovite rău de criza sanitară. La momentul acela, știindu-i toate activitățile complet blocate, mie mi se părea totul pierdut pentru el. El însă nu s-a lăsat copleșit de noua situație și a căutat, și a tot căutat oportunități. Și, întrun final, a găsit. Și-a ținut echipa unită, iar acum, împreună, se pregătesc să țină piept următoarei crize, cea economice. Nu le e ușor, dar lanțul uman pe care l-au sudat în jurul noii afaceri le dă încredere că va fi bine.
Cred că aceasta a fost cea mai valoroasă lecție pe care am învățat-o în pandemie: puterea echipei și a leadershipului. Că dincolo de a fi profesionist, manager sau angajat, esențial este să fii om!
Și să râmâi așa, indiferent de ce provocări îți oferă viața sau mediul de business.
Pentru că lumea aceasta nouă, pe care, din spatele unei ferestre, fiecare am început să ne-o reconstruim în dimineața aceea de 15 martie, nu se va termina în dimineața în care ne vom reîntoarce la birou.
SUMAR
3. EDITORIAL Puterea leadershipului. Rezistența prin oameni
6. ON THE MOVE Cazinoul din Constanța își va recăpăta măreția și strălucirea de altădată
7. NOUA CULTURĂ A MUNCII Dorin Bodea – Paradoxul leadershipului. De ce doi din trei lideri eșuează și doar unul reușește?
12. LEADERSHIP FOCUS Georgeta Dendrino – O echipă performantă începe cu fiecare dintre noi. Reflecții despre lideri și echipe
16. ANTI-CRIZĂ Dacian Cioloș – Ne vom reveni împreună sau vom pierde separat
20. WORK LIFE CHOICES Dr. Mihai Bica – Primul medic român absolvent de Cambridge
24. PROFIL DE MANAGER Mai mult ca niciodată, liderii trebuie să fie convingători și să genereze un leadership autentic 26. COVER STORY Noua Dimensiune Economică și Socială. Testul COVID 19
38. ADEVĂR SAU PROVOCARE Adrian Stanciu – Ce urmează acum?
42. LEADERSHIP STRATEGIC Lavinia Rașcă – Criza Corona Virus și viitorul muncii noastre
44. NEW MINDSET Mihaela Feodorof – Criza economică - examenul de maturitate al liderului autentic
48. EMPLOYMENT Selecția angajaților: adaptarea la o nouă realitate
50. ARTA FERICIRII Alina Perrin – Dilema Prizonierului
52. LIDERII VIITORULUI Simona Istrate – Provocări și soluții pentru liderii post criză
54. LECȚIILE COVID Ph. D. Claudia Indreica – Spațiul de muncă digital și profilul angajatului 56. CORPORAȚII Decebal Leonard Marin – Cultura corporatistă în pandemie. Momentul adevărului
60. KIDS MANAGEMENT Nadia Gorduza – Copiii noștri și Covid-19. Ce facem după expirarea stării de urgență?
62. EDUCAȚIE De la stilou la tastatură. Upgradarea sistemului de Educație
66. SUPERTEACH Altfel de materii, în altfel de ore. Școala online, „motorul de căutare” pentru învățare
68. BRAIN STORY Zoltan Vereș – „Luptă sau fugi!” Cum reacționează creierul când încearcă să ne salveze de la pericole
70. SPECIAL „Prăjiturel”. O afacere dulce, cu ingrediente 100% naturale
72. FOTOALBUM Răzvan Voiculescu: Fotograful hoinar, veșnic în căutarea imaginii perfecte și a poveștilor cu aromă și gust
Jurnal de leadership
ADRESA: Str. Brezoianu Ion - Actor, Nr. 51, Sc A, Et 3, Ap. 14, Interfon 114C, sector 1, București, tel: 021 410 83 58 e-mail: cariere@cariereonline.ro web: www.revistacariere.ro ISSN: 1583-5804 Revista poate fi achiziționată din rețeaua PRESS ONE (din Aeroportul Henri Coandă). TIPAR: ART GROUP PUBLISHING I WWW.ARTDESIGN.RO Prepress: CPC, tel.: 021.224.16.15 Publicaţia este auditată de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT). Revista CARIERE beneficiază de rezultate de audienţă conform Studiului Naţional de Audienţă FOCUS. CARIERE este membră European PWN Romania și susţine diversitatea de gen. Nicio parte a revistei nu poate fi reprodusă, parţial sau integral, text sau imagini, fără acordul scris al editorilor.
REDACTOR-ȘEF
Cati LUPAȘCU cati.lupascu@cariereonline.ro
EDITOR
Adriana COBLIȘAN redactia@cariereonline.ro Anca SAMOILĂ redactia@cariereonline.ro Florentina CARAIMAN redactia@cariereonline.ro
SECRETAR DE REDACȚIE
Viviana ȘERBAN viviana.serban@cariereonline.ro
GRAFICA ȘI DTP
Silvia FURNEA, Ocean2000 srl silviafurnea@gmail.com
MANAGER PUBLICITATE
Adriana GHEŢA adriana.gheta@cariereonline.ro Loredana CÎRLAN loredana.cirlan@cariereonline.ro
MANAGER EVENIMENTE
Laura GHEBOIANU laura.gheboianu@ cariereonline.ro
Andra ZIKOV andra.zikov@cariereonline.ro
Doina COȘOI doina.cosoi@cariereonline.ro
Bianca FUSU bianca.fusu@cariereonline.ro Laura MANCIU laura.manciu@cariereonline.ro
DIRECTOR EXECUTIV
Dorin Valeriu COZMA dorin.cozma@cariereonline.ro
DIRECTOR DEZVOLTARE
Liliana MUNTEANU liliana.munteanu@cariereonline.ro
DIRECTOR FINANCIAR
Catalina SEFER catalina.sefer@cariereonline.ro
DIRECTOR GENERAL
Monica NEUMORNI monica.neumorni@cariereonline.ro
Cititorii se pot abona pe site-ul www.revistacariere.ro/abonamente la tel. 0728.901.905, la e-mail dorin.cozma@cariereonline.ro, prin Manpres Distribution, la abonamente@manpres.ro, la Oficiile Poștale ale POȘTEI ROMÂNE, prin Top Seven West la office@abonamente-presa.ro, prin ARCA PRESS la abonamente@arcapress.ro










