Ic78 Iulie - August 2021

Page 13

ȘTIRI

Procedură de infringement împotriva României pentru că nu a interzis practicile comerciale neloiale

Peste 30% dintre proprietarii de restaurante se aşteaptă la o creştere a veniturilor

C

omisia Europeană a decis să demareze procedura de infringement împotriva mai multor state membre, printre care şi România, pentru că nu au transpus în legislaţia naţională regulile care interzic practicile comerciale neloiale în sectorul agro-alimentar. Directiva UE 2019/633 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar contribuie la întărirea poziţiei fermierilor de-a lungului lanţului de aprovizionare. Printre cele 16 practici comerciale neloiale care urmează a fi interzise se numără: plăţile întârziate în cazul produselor perisabile, anulările în ultimul minut ale comenzilor, modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor, obligarea furnizorului la plata produselor irosite şi refuzul contractelor scrise.

iulie - august 2021

I

ndexul de încredere a restaurantelor, măsurat în luna iunie 2021, a crescut la 49/100 faţă de 34 în decembrie 2020, fiind cel mai ridicat scor înregistrat până acum, se arată în Barometrul Restaurantelor realizat de ghidul gastronomic Gault&Millau. 75% din respodenţi se declarau încrezători sau foarte încrezători în evoluţia business-urilor lor în următoarele luni, în pofida unor rezultate financiare slabe înregistrate în prima parte a anului.

Aproximativ o treime din restaurante (32%) anticipau o creştere a veniturilor în T2 2021, pe fundalul scăderii numărului de cazuri noi de Covid19, a relaxării restricţiilor de funcţionare, dar şi a creşterii vizibile a interesului clienţilor pentru ieşitul la restaurante, însă negativ influenţate de condiţiile meteo. Aşteptările restaurantelor pentru anul 2021 sunt ridicate, cu 40% dintre ele estimând o revenire la un nivel de afaceri similar cu 2019, iar peste 55% prevăd o îmbunătăţire comparativ cu 2020, însă sub nivelul din 2019.

11


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.