Vocea ESTIEM 9

Page 17

LG ESTIEM MUREȘ

MUNCA ÎN ECHPĂ ȘI TRADIȚIA MĂRȚIȘOARELOR HAND-MADE

Trăim într-o lume complexă: frumoasă, complicată,

Așadar, spre sfârșitul acestei săptămâni încărcate, într-o zi

plină de bucurii, dar și necazuri, iar acest lucru ne provoacă a-

de vineri, voluntarii s-au adunat echipați cu hârtie, foarfecă și cap-

desea un sentiment de neîmplinire. E greu să accepți o lume

satoare pentru a pune teoria în practică. Și-au exersat dexteritatea,

care uneori pare perfectă, iar alteori te întristează. E greu să

răbdarea și perseverența, ajungând la concluzia că origami e o tehnică

păstrezi speranța... Tocmai de aceea, există ziua de 1 Martie.

migăloasă, ce necesită timp, dar toți aveau un scop clar. În aproxima-

tiv 3-4 ore voiau ca pe masa ce o aveau în față să se regăsească nici

Pitea Alexandrina IEI II

Din punct de vedere calendaristic, această zi

mai mult, nici mai puțin de 100 de mărțișoare. Cu acest lucru bine

reprezintă venirea primăverii, dar sufletește e mai mult de

fixat în mintea tuturor, cu glumele pregătite de fiecare și cu micile

atât. ESTIEM Târgu-Mureș a decis ca și în acest an să își arate

gustări, scopul lor a fost îndeplinit. Aceste mărțișoare au fost create

recunoștința față de oameni fără de care nici organizația

cu mult drag, într-o atmosferă pe care noi ca voluntari, nu o vom uita.

noastră nu ar fi ceea ce este în momentul actual. Așadar, cot la cot, timp de o săptămână, voluntarii ESTIEM și-au pus mințile

Ziua de luni a fost adevărata bucurie a ESTIEM-ului, știind

la contribuție, iar tot efortul a fost canalizat spre găsirea unui

că am pornit de la zeci de idei, dar am ajuns la final la ceva concret și

mărțișor original. Recunoaștem că acest lucru a devenit o pro-

bine realizat. Ne-am asemuit cu marii oameni de succes: am muncit

vocare, în special după ce am dus această tradiție câțiva ani la

ca să ajungem într-un punct, iar finalul a fost cu adevărat satisfăcător.

rând, în fiecare an venind cu ceva diferit. În cele din urmă, după câteva încercări nereușite, s-a găsit soluția perfectă: origami.

1 7


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.