4 minute read

Să-l cunoaștem pe noul Decan al FITI

Noul context evolutiv în care se află ingineria poate fi caracterizat prin Ingineria + {alt domeniu}: Ingineria + medicina, Ingineria + informatica și în mod deosebit Ingineria + economia, care constituie o combinație naturală ce facilitează antreprenoriatul, indiferent de preocupări și care este în deplin acord cu tehnologiile exponențiale. Această abordare ne oferă o nouă percepție în plan național și internațional fiind susținută printr-o serie de acțiuni planificate în Planul operațional al facultății, care este accesibil pe site, la secțiunea Planuri.

4. Cum credeți că a influențat sau va influența pandemia COVID19 mandatul dumneavoastră? Omenirea, în trecutul istoric nu foarte îndepărtat, a trecut prin perioade mult mai complicate și a avut forța și capacitatea de a se redresa. Pandemia este o încercare, pentru toată lumea și implicit pentru întreaga facultate. Cu siguranță știința va găsi modalități de rezolvare, iar după o anumită perioadă de timp vom reveni la normal. Universitatea și facultatea a contracarat această provocare prin organizarea învățământului la distanță. Cu siguranță anul universitar va fi încheiat, vom susține examenele de diplomă și vom organiza admitere la studiile de licență și masterat în perioada iulie – septembrie. În ceea ce privește mandatul meu, această perioadă de izolare mi-a permis să lucrez intens împreună cu echipa pe care o coordonez, să elaborăm o serie de materiale și concepte noi care să aducă valoare adăugată facultății. În afară de disconfortul de a ne întâlni în mod direct, cu cadre didactice și studenți, nu simțim o influență perturbatoare care să ne afecteze activitatea. Inconvenientul este suplinit de noile tehnologii de comunicare la distanță, care și-au demonstrat utilitatea și care cred că după ce vom traversa această încercare ne vor influența tot mai mult. O serie de moduri de organizare, instrumente și mentalități se vor schimba în viitor, iar noi vom folosi procese tot mai digitalizate și eficiente.

Advertisement

5. Care sunt canalele de comunicare ale Decanatului FITI cu studenții? Canalele de comunicare ale decanatului cu studenții sunt cele clasice, în primul rând prin secretariat dar și prin responsabilii de programe de studii, responsabilii de grupe, care sunt investiți în această funcție de conducerea facultății. În comunicare, precum și în soluționarea problemelor vom pune un mare accent pe activitățile de e-secretariat, prin care o mare parte din solicitările studenților vor fi rezolvate electronic, de la distanță. Această formulă organizatorică constituie și un imperativ al momentului dictat de pandemie. Nu vom neglija nici întâlnirile directe cu studenții, care evident umanizează relația dintre cadrele didactice și studenți. Voi pune un mare accent pe colectarea impresiilor de la studenți asupra calității programelor de studii, a prestațiilor didactice, a vieții studențești în ansamblul ei, iar acestea trebuie să se regăsească în acțiuni continue de îmbunătățire care să vă mulțumească tot mai mult. În ansamblu comunicarea decanat – studenți trebuie să fie un proces foarte eficient care să ducă la o imagine cât mai bună a facultății. 6. Care dintre obiectivele propuse se referă la studenții? Aș putea spune că aproape toate obiectivele propuse sunt destinate studenților deoarece ei sunt beneficiarii finali ai întregii activități a facultății. Pe site-ul universității în planul managerial, precum și în planul operațional al facultății, se află prezentări detaliate ale obiectivelor și acțiunilor care vizează studenții, iar dintre acestea pot enumera: promovarea în rândul studenților a conceptului de interdisciplinaritate în inginerie prin competiții în echipe hackathon, identificarea de startup-uri relevante și învățarea studenților din experiențele acestora în cadrul unor programe de tip Innovation Scouting, implicarea studenților în structura Junior Researcher Academy, organizarea sesiunii științifice studențești Inov8ing, facilitarea integrării studenților pe piața muncii, creșterea numărului de acorduri cu partenerii economici pentru stagii de practică și internship, simplificarea comunicării cu companiile prin intermediul Platformei u2b.umfst.ro, creșterea accesului studenților la toate resursele educaționale prin digitalizare, creșterea numărului de mobilități de tip outcoming pentru studenți etc.

7. Care este părerea dumneavoastră în ceea ce privește activitatea asociației ESTIEM? Și ce doriți să le transmiteți voluntarilor acestei asociații? Dacă mă gândesc retrospectiv, cu mulți ani în urmă, la o întâlnire a Consorțiului de Inginerie Economică din România, regretatul Profesor Ioan Abrudan ne-a prezentat ESTIEM ca o formă de organizare a studenților din domeniul Inginerie și Management. Am apreciat-o utilă și necesară și la Târgu Mureș și am recomandat d-nei Șef lucr.dr.ing Mihaela Bucur să organizeze o filială locală. Implicarea dânsei și a generațiilor de studenți a fost deosebită de-a lungul timpului, iar asociația a căpătat o identitate și vizibilitate remarcabilă, în primul rând în instituție dar și în afara ei. Acum, aceasta este asimilată cu asociația studenților de la inginerie, ceea ce este un alt aspect pozitiv și demonstrează capacitatea ei de dezvoltare. Cu aceste constatări nu pot decât să am un sentiment de apreciere și satisfacție pentru tot ceea ce faceți voi studenții de la ESTIEM, prin fiecare acțiune din universitate, în relația cu candidații la admitere, dar și prin participările internaționale. Consider că această formă de organizare și manifestare a studenților este profund benefică vieții studențești și universității, iar în următorul mandat o voi susține prin toate mijloacele pe care decanatul le are la dispoziție. Vă doresc mult succes și vreau să vă văd și în continuare cel puțin la fel de implicați ca și până acum!

This article is from: