Skip to main content

Vocea ESTIEM 10

Page 1

1


EDITORIAL

DESIGNER CHIȘ CORINA

Ce am observat în ultimul an este o nevoie umană tot mai accentuată și mai evidentă de auto-amăgire sau poate chiar de auto-convingere că avem control. Dar nu avem. Haosul, dezastrele, fie ele la nivel local, național, mondial, ori influențate de forțele universului pot avea explicații. La fel și accidentele, moartea cuiva drag sau o alegere ce s-a dovedit nefericită. Totuși, pentru fiecare dintre noi, ce e corect e doar modul în care

DESIGNER OLTEAN REBEICA

Coordonator ESTIEM

vedem noi realitatea. Unii considerăm că toate traumele și poveștile trăite,

Mureș

așa, dulce-amărui, provin din nevoia de a da înțelesuri vieții noastre și a

Șef Lucrări Dr. Inginer Mihaela Bucur

lumii în general. M-am întrebat cum am depășit noi, cei de la ESTIEM perioada acesta: cu entuziasm, cu frică, obosiți, frustrați, stânjeniți, perseverenți, cu sau fără speranță. Adevărul este că nu-mi dau seama încotro ne îndreptăm.

Simt că uneori este nevoie de o pauză, de o perioadă neutră și asta pentru că orice sfârșit are nevoie de o perioadă de tranziție spre un alt început. Simt că undeva prin 2020, poate chiar la debutul pandemiei a început sfârșitul. Atunci am făcut cu toții schimbări mai multe decât făcuserăm ani întregi. Și totuși, parcă încă nu avem un început, motiv pentru care tind să cred că ceea ce e vechi încă nu a dispărut, iar ceea ce pare nou încă nu funcționează. Este nevoie de procese noi, roluri noi, adaptare. Tocmai acest haos al

ECHIPA EDITORIALĂ CERGHIZAN RALUCA COSTEA DANIELA CREȚA VLAD FLOREA ALEXANDRA MAILAT CARMINA MOLDOVAN MARIA MOCANU ROBERT BĂLAJ IONUȚ PAIU OANA DOBRĂU ROXANA CĂBUȚ ANDREEA BUTILCĂ CLAUDIA

pauzei, cu toată confuzia lui ar trebui să poată creea noi începuturi. Personal, scriu la câteva zile de borna de 40 de ani. Nu o simt ca o zonă sigură, o simt ca ceva neutru, incert. Însă acționez, chiar dacă încet. Caut răspunsuri, idei, experiențe, drumuri spre mine, căi de comunicare spre ceilalți. Fiecare dintre noi ne scriem povestea. După luni întregi de confuzie și solitudine, eu vreau să îmi spun o poveste despre noi oportunități, perseverență și pace. Oare tu ce vrei să spună povestea ta ?

FOTOGRAF MOLDOVAN ALEX

2

Vocea Estiem nr.10


Cuprins EVENIMENTE ESTIEM 1.Prezentarea board-ului---------------------------------------------------4 2. Case Study Azomureș-ediția nr.1---------------------------------------6 3.Case Study Hirschmann Automotive-ediția nr.2 ----------------------8 4.Gregory H. Watson at Targu Mures University------------------------10 5.Investiții ------------------------------------------------------------------12 6.Interviu Șef Lucrări dr. ing. Albu Sorin --------------------------------14 7.Interviu Prof. dr. ing. Bică Dorin----------------------------------------16 8.Council Meeting-Online session----------------------------------------18 9.BrainTrainer: How to Unleash Productivity----------------------------19 10.Ce a însemnat ESTIEM pentru mine?----------------------------------20 11.Interviu studenți-stagiu de practică Hirschmann Automotive ------22 12.Hirschmann Automotive-Industry 4.0 --------------------------------23 13.Interviu studenți-Internship Azomureș -------------------------------24 14.Feedback Azomureș-Internship ---------------------------------------25 15.Impresii membrii noi ---------------------------------------------------26 16.Shape Your Habits-Brain Trainer Online------------------------------28 17.Design your future-Summer Academy Online -----------------------29 18.Inginer pentru o zi ------------------------------------------------------30 19.Print to be happy --------------------------------------------------------31 20.ESTIEM Talks: 2020 for ESTIEM Online ----------------------------32 21.Cum a decurs pandemia? -----------------------------------------------33 22.Experiența ca și responsabil revistă -----------------------------------34 23.The Genealogical Tree of The Magazine ------------------------------35

3


4

Vocea Estiem nr.10


WORK SMART, PLAY SMARTER!

Adrian

Maria

președinte

responsabil imagine

vicepreședinte

responsabil revistă

lider de proiect

responsabil sponsorizări

responsabil local

responsabil financiar

responsabil resurse umane

co-lider de proiect

Ștefan Flavia Dorin Ana

Corina

Melinda

Mădălina Cristina Marius

co-lider de proiect

Notă: Fii incasabil ca un ESTIEMER! 5


CASE STUDY EDIȚIA I COMPETIȚIE REALIZATĂ ÎN PARTENERIAT CU AZOMUREȘ Ce reprezintă o competiție de tip Case Study? Case Study este un concurs care își propune prezentarea uneia sau mai multor probleme din industrie, spre rezolvare de către o echipă de studenți în moduri cât mai eficiente și ingenioase. Problemele sunt propuse de regulă de către companii și pentru rezolvarea acestora participanții vor apela la lucrul în echipă, creativitate, astfel fiind puși în situația în care pot folosi noțiunile teoretice dobândite pe parcursul lor academic într-un cadru real și de actualitate.

În a doua zi a competiției a avut loc o prezentare realizată de către antrenorul și speaker-ul motivațional, Ovidiu Oltean. Această prezentare a oferit concurenților informații legate de modul de abordare a discursului oral și trucuri legate de cum este optim să se procedeze când se concepe o prezentare de tip powerpoint pentru a reuși să surprindă cât mai bine și mai ușor ideile principale ale soluției. În ziua cu numărul trei participanții au avut ocazia de a-l cunoaște pe Dimitar Kendimenov, Coordonatorul ESTIEM al Regiunii Balcanice.

Cum s-a desfășurat prima ediție a concursului? Case Study ediţia I a pus în fața voluntarilor ESTIEM LG Târgu-Mureș o problemă propusă de către compania Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România. Tema principală a problemei a fost creşterea eficienţei energetice la Azomureş prin implementarea unui sistem de monitorizare. Competiţia s-a desfăşurat în perioada 23-28 noiembrie 2020. În primele 3 zile voluntarii au participat la 3 workshop-uri ce au avut drept scop cumularea de informaţii necesare rezolvării problemei. În prima zi de instruire l-am avut invitat pe domnul Maşca Aurel, coordonatorul echipei electro-energetice, din cadrul Departamentului de Inginerie al companiei Azomureş.

6

Vocea Estiem nr.10

Începând cu ziua a patra voluntarii au dat startul muncii în echipă pentru rezolvarea problemei propuse. Munca celor 5 echipe a fost evaluată în ultima zi, în data de 28 noiembrie, câștigătorii fiind echipa iSO, compusă din: Dălălău-Rus Adrian (Manager de proiect), Moldovan Sergiu (Responsabil tehnic), Belean Delia (Responsabil achiziții), Sorlescu Iustina (Manager/auditor energetic) şi Blaga Iulia (Responsabil financiar).


,,Pe parcursul evenimentului şi a

,,Lucrul în echipă este secretul mi-a

activităților am avut onoarea de a participa

oferit posibilitatea să îmi exersez încă o dată

la prezentări ale unor oameni care pot spune

capacitatea de lucru în echipă cu persoane pe

că mi-au adus un plus enorm bagajului de

care nu le cunosc așa bine, dar totodată e dovada

cunoștințe.

vie că doar prin coordonare și comunicare

Mi-a fost oferită șansa de a aplica într-un mod

putem realiza lucruri minunate şi de durată.”

practic cunoștințele dobândite până în prezent

Moldovan Sergiu

pentru a găsi soluția optimă a problemei

AIA III

oricărui

Dălălău-Rus Adrian

proiect.

Acest

eveniment

IEI IV

propusă de compania Azomureș.” ,,Datorită faptului că îmi place să mă implic în activități extracurriculare am ajuns să fac parte din asociația ESTIEM. În cadrul acesteia am participat la Case Study, ulterior acumulând informații și experiență pentru viitor. Câstigând premiul I împreună cu Sorlescu Iustina

o echipă abia formată, pot spune că a existat o

IMED I

conexiune și un vibe pozitiv încă de la început.”

Blaga Iulia

,,Un lucru important din acest eveniment a fost munca în echipă, fără de care nu puteam ajunge învingători. După multă muncă, vine și răsplata, așa spune un proverb românesc. Ne-am adunat toate forțele şi în 3 zile am reușit să cucerim juriul prin

Belean Delia

creativitatea noastră.”

,,Participarea la acest concurs mi-a

experiență. Câștigul a venit ca o surpriză

adus multe cunoștințe în plus în domeniul

pentru mine și vreau să le mulțumesc atât

ingineriei şi totodată am avut ocazia să cunosc

colegilor de echipă, pentru tot ajutorul acordat,

persoane noi. Mă bucur foarte tare că am avut

cât și celor de la Azomureș pentru implicarea

oportunitatea să particip la un astfel de concurs

într-un astfel de proiect.”

IEI III

și recomand tuturor să încerce pe viitor această

AIA I

7


CASE STUDY EDIȚIA 2 COMPETIȚIE REALIZATĂ ÎN PARTENERIAT CU HIRSCHMANN AUTOMOTIVE

Case Study, ediţia II, a pus în fața voluntarilor ESTIEM LG Târgu-Mureș o problemă propusă de către compania Hirschamnn Automotive, o companie producătoare de componente auto. Tema principală a problemei dată spre rezolvare a fost ,,Digitalizarea în procesul de verificare a calității pieselor înainte de livrare”. Competiția s-a desfășurat timp de 5 zile, în perioada 19-23 aprilie. I-am avut invitați pe ing. Cerghizan Elisabeta, Coordonator Sortare și ing. Ciprian Lupeiu, Responsabil Calitate, care ne-au prezentat problema lor legată de procesul de sortare înainte de livrare către client și cum putem să-l trecem pe partea de digitalizare.

Echipa-Target Team

Participarea la concursuri care ne dau un impuls din punct de vedere intelectual ne ajută pe

Noi am urmat acest drum împreună și am învățat că succesul poate fi atins atunci când există muncă, perseverență și încredere.

fiecare dintre noi să scoatem la iveală tot ce este mai

Ne bucurăm că am avut ocazia să participăm la un astfel de

bun și ne pune mintea în continuu la lucru. Acest

concurs pentru că prin acest prilej ne-am depășit limitele și am văzut

concurs, Case study 2021, este o experiență de care

cum se tratează o problemă reală din industrie.

nu ai parte la orice pas sau chiar niciodată, deoarece

În această săptămână am petrecut timp de calitate cu echipa,

acesta își propune ca studenții de la inginerie să

timp în care am lucrat cot la cot la rezolvarea problemei, am învățat

rezolve unele probleme ale unei firme dezvoltate,

unii de la alții, am dezbătut soluții și am reușit să găsim o implementare

ajutând-o să își îmbunătățească anumite aspecte.

practică pentru soluția găsită.

Astfel, noi ca și echipă ne-am gândit că cei de la compania Hirschmann ar

În concluzie, Case Study e un concurs care te scoate din zona

fi atât impresionați cât și mândrii de tinerii ingineri care reușesc să pună

ta de confort. Nu știi cu cine vei fi în echipă, nu știi care va fi problema

această idee în practică.

care va trebui rezolvată, știi doar un singur lucru: în momentul în care

Atunci când concurezi și îți dorești să câștigi este foarte importantă

începe competiția trebuie să dai tot ce ai mai bun pentru binele echipei

atitudinea și modul în care exteriorizezi gândurile, ideile, pentru a-i convinge

tale. Este practic o simulare care te ajută în momentul în care lucrezi și

pe cei din fața ta că soluția pe care vrei să o implementezi este cea mai bună.

faci parte dintr-o echipă. Este o experiență de neuitat care te ajută atât în

Odată ce ai un target stabilit, nu rămâne altceva de făcut decât să îl urmezi.

plan profesional cât și social și personal.

Echipa-QNQ

Echipa QNQ (Quality Not Quantity) este

Departamentul de calitate, în care s-a implicat Belean

creionată în principal de motto-ul „Quality is never an

Delia, a creat rapoartele pe defecte utilizând metoda Paretto, astfel

accident. It is always the result of intelligent effort.”

oferind o perspectivă mai amplă asupra evoluției din ultima perioadă.

Reprezentată de managerul Oltean Luana Rebeica,

Departamentul de baze de date, în care s-a implicat Bartha Levente, a

este formată din patru departamente distincte, fiecare

inițializat documentul Excel “Status produse sortare” astfel încât erorile

având rolul de a fluidiza și de a organiza munca

apărute din cauza factorului uman să fie minime. În urma setărilor,

depusă în scopul digitalizării procesului de verificare

fișierul are limitele prestabilite, minimizând șansele apariției unei erori.

a calității pieselor înainte de livrare. Departamentul de automatizări, în care s-a implicat managerul a avut ca și obiectiv realizarea unei aplicații care să ușureze munca depusă

Datele financiare legate de soluțiile alese în digitalizarea proceselor s-au stabilit în cadrul departamentului de marketing în care s-a implicat Paiu Oana.

de operator în procesul de planificare a activităților de sortare. Programul a

„Evoluția echipei este strâns legată de conexiunea dintre

fost realizat utilizând limbajul C++. Acesta preia datele din fișierul infile.csv,

membrii. Sunt mândră că am reușit să îmi conduc echipa pe podium și

introduse de operator, și prin algoritmul implementat realizează cu succes

că împreună am format un întreg, în care piesa principală a fost voința și

planificarea activităților, pe care le pune la dispoziția operatorului într-un

dorința de cunoaștere.”

Excel destinat datelor de ieșire.

8

Vocea Estiem nr.10

- Oltean Luana Rebeica (Manager)


Echipa-wING

Emoții,

teamă,

oboseală,

nopți

nedormite - competiție.

wING a creat un program de calcul digitalizat care dispune

Inspiră, expiră.

de o bază de date personalizată, instrumente de calcul și tabele special

“Haideți, știu că mai putem face încă un program!”

concepute pentru activitățile de sortare.

Noi, fetele de la wING, ne simțim norocoase că am

Evenimentul are o importanță deosebită în integrarea

avut posibilitatea de a participa la acest eveniment.

studenților în cadrul unei companii, iar forma de “joc” adoptată

Problema ne-a provocat mințile și ne-a

pentru rezolvarea problemei este un mod interactiv și stimulativ de a

făcut să dăm tot ce-i mai bun din noi, chiar dacă la

stârni interesul și creativitatea participanților.

început nu credeam că o să reușim să o rezolvăm

Le mulțumim pe această cale organizatorilor, ESTIEM

prea bine. Dar uite că prin muncă, echipa wING a reușit să surprindă

LG Târgu-Mureș și Hirschmann România, că au făcut posibil acest

juriul cu soluția care ne-a adus pe podium - Locul 3. Acest fapt a fost

provocator și minunat eveniment, la care, în decursul unei singure

posibil datorită comunicării dintre noi. Cheia acestei reușite a fost că

săptămâni, fiecare dintre noi a învățat o mulțime de lucruri noi.

fiecare dintre noi ne-am folosit toate cunoștințele, ideile și aptitudinile pe

Vă mulțumim că ne provocați să gândim practic, că ne

care apoi le-am pus împreună în realizarea acestui proiect.

ajutați să ne dezvoltăm atât pe plan personal, cât și pe plan profesional,

Baze de date, automatizări, marketing, logistică - sunt doar câteva dintre

că ne ajutați să ajungem la cea mai bună versiune a noastră.

elementele de care am avut nevoie în acest proiect.

Și nu uita, rețeta pentru orice reușită, e comunicarea! :)

9


GREGORY H. WATSON AT TARGU-MURES UNIVERSITY DAYS SHORT ONLINE SESSION

Cine este

GREGORY H. WATSON? -Președinte al Societății Americane pentru Calitate, cât și al Academiei Internaționale pentru Calitate, ales apoi membru al Societății

Americane

pentru

Calitate,

Institutul de Inginerie Industrială și Sisteme, Societatea Regală de Statistică și Institutul

Lean Six Sigma reprezintă o abordare sistematică care se bazează pe un efort colectiv al unei echipe pentru a îmbunătăți performanța și de a diminua/elimina apariția rebuturilor într-o companie. În cadrul ESTIEM acest eveniment este susținut de traineri formați de către asociație și în spatele cărora se află….Gregory Watson. Pe durata unei săptămâni aceștia reușesc să împărtășească participanților toată informația necesară absolvirii părții teoretice. Această etapă trebuie urmată de implementarea individuală a celor învățate în cadrul unei companii, toate acestea pentru a obține certificatul.

Internațional de Statistică.

-A fost ales membru de onoare de către Societatea Americană pentru Calitate - cea mai înaltă onoare - pe 13 mai 2020.

-„Una dintre cele 21 de voci ale calității pentru secolul 21”.

-A activat în ingineria industrială și de sisteme de peste 40 de ani, cu o focalizare în managementul calității, inginerie de fiabilitate și aplicații industriale de statistici. -Este primul individ non-japonez care a primit medalia W. Edwards Deming de la Uniunea Oamenilor de Știință și Ingineri Japonezi - Premiul Deming Distintinguished

Am avut plăcerea de a participa la una dintre cele mai interesante

Service Award (2009).

activități din ultima perioadă în cadrul ESTIEM: Gregory H. Watson at Targu-Mures University Days, acesta fiind primul eveniment internațional la care am participat. Deși multe lucruri s-au schimbat în ultima vreme, faptul că putem participa

-Un pionier în Six Sigma prin munca sa timpurie în perioada 1990-1991 ca director al calității corporative la Compaq.

la evenimente online este unul dintre avantajele care au rezultat. Am așteptat cu Oltean Maria IEI II

nerăbdare acest eveniment. Gregory Watson a vorbit cu multă plăcere despre experiența lui în domeniul industrial, dar și despre unele provocări personale. El a explicat că atât

-A fost inițiatorul certificării ASQ Six Sigma Black Belt și membru al echipei care a dezvoltat certificarea ASQ Six Sigma Master Black Belt.

1 0

Vocea Estiem nr.10

succesul, dar și greutățile fac parte din ciclul vieții. Am fost inspirată de viața lui și aștept cu nerăbdare să îmi încep cariera profesională, să am și eu parte de experiențe interesante.


În decembrie am avut ocazia să particip

putem aduce îmbunătățirea progresului în muncă.

la primul meu eveniment pe tema Lean Six Sigma:

Pe urmă ne-a fost prezentată Trilogia de calitate

Green Belt, alături de colegii mei din grupul local

a lui Joseph M. Juran, care nu este asemănătoare cu Trilogia

și nu numai, cred că au fost peste 150 de persoane

Stăpânul Inelelor. Joseph Juran a fost supranumit “părintele

prezente, din diverse grupuri locale. Evenimentul s-a

calității”, având o contribuție esențială la apariția a ceea ce

Chiș Corina

desfășurat pe o durată de 2 ore, în care dr. Gregory

se numește astăzi „Managementul Calității Totale”, care are o

IEI III

Watson ne-a făcut introducerea în ceea ce reprezintă

oarecare asemănare cu Stăpânul Inelelor, contribuția hobbiților

Lean Six Sigma.

la distrugerea inelului ducând la o viață de calitate pentru

locuitorii din Pământul de Mijloc.

Pentru început ne-a fost prezentată ideea de

managementul calității, mai exact ce înseamnă, apoi o abordare sistematică

A fost o experiență plăcută, cu o gamă largă de

pe această temă. Ca de exemplu, managementul calității este compus din

informații noi și cu siguranță voi mai participa la evenimente

asigurarea, controlul și îmbunătățirea calității. Totodată, ne-a fost prezentat

asemănătoare, fie ele online sau nu.

ce presupune integrarea unui astfel de sistem. Prin schimbare și monitorizare

1 1


NOILE INVESTIȚII DIN CADRUL Conceptul ,,Industry 4.0” este o transformare semnificativă a întregii producții industriale prin unificarea

FACULTĂȚII DE INGINERIE ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

tehnologiilor digitale și a internetului cu industria convențională. Astăzi, în spatele „scenei” industriei globale, marile companii din

În urma acestor investiții, studenții vor beneficia

industriile producătoare trec printr-o

de aparatură modernă, care le va ușura munca profesorilor,

schimbare digitală profundă, menită să

dar și a studenților, iar gradul de întelegere, de percepere a

eficientizeze procesele tot mai complexe

noțiunilor va fi mai mare. Conceptul ,,Industry 4.0” începe

de producție, prin noi soluții tehnologice,

să fie tot mai utilizat și în cadrul companiilor, lucru benefic

în scopul de a răspunde nevoilor clienților. Începând cu anul 2020 în cadrul Universității noastre s-au făcut o

pentru absolvenții care vor ajunge să lucreze acolo. Șef Lucrări dr. ing. Cazacu Răzvan

serie de restructurări și s-a investit într-o gamă largă de aparaturi performante la care studenții și cadrele didactice vor avea acces, având posibilitatea de a lucra cu echipamente de ultimă generație, echipamente

utilizate

în

industria

în

aceste

Activități aferente anului 2020 Sume achiziții echipamente 2020

automatizărilor. Investițiile

laboratoare includ renovarea sălilor în care echipamentele au fost instalate, precum

și

achizițiile

directe

de

echipamente și mașinării cum ar fi:

Industry 4.0

1,206,422.00 RON

Inginerie Medicală

539,665.00 RON

Smart Grids

293,930.00 RON

SPD

492,660.00 RON

Directe DIETI

96,985.00 RON

presă, microscop, compresor, polizor, multimetru,

analizor

și

diferite

aparaturi. Acestea vor ajuta studenții să perceapă și să înțeleagă cât mai în detaliu toate procesele industriale care se regăsesc pe piața muncii în momentul de față și care sunt într-o continuă dezvoltare.

Directe DIIM TOTAL

1 2

Vocea Estiem nr.10

419,832.00 RON 3,049,494.00 RON


Achiziționarea tuturor mașinăriilor și aparaturilor menționate

electrice; Utilizarea energiei electrice);

anterior vine cu o serie de avantaje atât pentru studenți, cât și

-

pentru personalul didactic:

din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației

-

din UMFST „G.E. Palade” Târgu-Mureș, prin introducerea în

Asigurarea unui proces didactic și de cercetare la

Modernizarea învățământului la un set de discipline

cele mai înalte standarde pentru programul de studii Inginerie

fluxul

Medicală, prin crearea și dezvoltarea laboratorului de Inginerie

domeniului industrial, bazate pe tehnologii actuale, care pot

Medicală Aplicată, modernizarea laboratoarelor de Inginerie

asigura premisele pregătirii în vederea integrării/tranziției

Electrică, Electronică, Măsurări și instrumentație;

sistemelor industriale actuale către ,,Industria 4.0”. Aceste

-

Identificarea de tehnologii moderne, bazate pe

echipamente includ simulatoare de proces, structuri robotice,

comandă numerică (CNC) prin utilizarea echipamentelor în cadrul

controlere industriale, linii flexibile de fabricație, diverse tipuri

laboratoarelor de Sisteme de producție digitale și Tehnologia

de comunicații industriale, etc.;

construcțiilor de mașini;

-

-

Efectuarea de către studenți a practicii didactice în

din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației

scopul aprofundării tehnologiilor moderne de prelucrare prin

UMFST „G.E. Palade” Târgu-Mureș cu echipamente specifice

așchiere;

derulării activităților didactice și de cercetare;

-

Modernizarea, respectiv digitalizarea învățământului

-

educațional al unor echipamente moderne, specifice

Dotarea Laboratorului de Industrie 4.0, sala A008,

Înglobarea de concepte tehnologice actuale care

la disciplinele UMFST “G.E Palade” Târgu-Mureș, care sunt

facilitează astfel o viziune a unei viitoare Fabrici Digitalizate;

asociate proceselor moderne de producere, transport, distribuție

-

și consum a energiei electrice (Sisteme energetice inteligente;

industrial pentru ilustrarea în scopuri didactice a conceptelor

Integrarea, interconectarea și operarea SRE; Sisteme SCADA în

Industriei 4.0 și dezvoltarea de proiecte de cercetare comune.

Colaborarea cu mari companii din domeniul

conducerea proceselor energetice; Rețele electrice; Echipamente

1 3


INTERVIU ȘEF LUCRĂRI DR. ING. ALBU SORIN 1.

Vă rugăm să ne spuneți ce studii ați urmat și care sunt pașii pe care i-ați parcurs în cariera dumneavoastră? Studiile liceale le-am făcut la Liceu

programului de fabricaţie la aceeași societate.

teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş,

În perioada 2004-2005 am fost Șef al Oficiului de

specializarea matematică-fizică. În anul 1998 am

calcul la aceeași societate, perioadă în care m-am ocupat de

terminat ca șef de promoție la Universitatea „Petru

mentenanța sistemului de calcul și de întreţinerea şi actualizarea

Maior” din Târgu-Mureş, Facultatea de Inginerie,

programelor informatice conform legislaţiei în vigoare, precum

specializarea Ingineria şi managementul sistemelor

și conceperea de noi programe în concordanţă cu necesităţile

de producţie.

firmei.

Studiile doctorale le-am urmat în perioada

Din 2005 până în anul 2010 am fost angajat ca Șef

Șef Lucrări dr. ing

2010-2013 la Şcoala Doctorală a Universităţii Tehnice

Departament croire la S.C. MURES MEX S.A, parte al aceluiași

Șef Catedră Inginerie

din Cluj-Napoca, domeniul Inginerie Industrială,

grup, Mobexpert S.A. În perioada 2001-2005 și 2013-2014 am

Industrială și Management Teza de doctorat: Cercetări privind geometria și

fost cadru didactic asociat la Universitatea „Petru Maior” din

tehnologia melcilor cilindrici și conici prelucrați pe

Târgu-Mureş, Facultatea de Inginerie, unde am susținut ore de

centre de prelucrare CNC sub îndrumarea domnului

laborator la disciplinele următoare: Studiul Materialelor, Scule

Albu Sorin

Profesor univ. dr. ing. Vasile Boloș. După susținerea licenței, în anul 1998 am fost angajat ca și inginer pentru implementarea unui program informatic de urmărire a producţiei, conceperea şi

aşchietoare, Toleranţe şi control dimensional, Organe de Maşini I, Mecanisme, Mecanică I, Mecanică II, Mecanică şi Rezistenţa Materialelor, Desen tehnic.

crearea unui program pentru salarizarea individuală şi implementarea acestuia

Din 2014 până în 2015 am fost angajat ca asistent la

la S.C. Ilefor S.A. din Târgu-Mureș, parte a grupului Mobexpert S.A. În

Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureş, apoi începând

perioada 2001-2004 m-am ocupat de lansare de comenzi în fabricaţie, întreţinere

din 2015 am fost șef lucrări, când mi-am asumat și conducerea

şi modificare norme de consum și elaborare necesar de materiale conform

Departamentului de Inginerie Industrială și Management.

2. Care este motivul pentru care ați optat pentru funcția de șef de departament al facultății de inginerie? De-a lungul carierei m-am implicat întotdeauna și în zona administrativă și se pare că mi-a plăcut acest lucru. Eu le mulțumesc colegilor

3.

pentru că mi-au oferit posibilitatea de a continua implicarea în administrarea departamentului.

Sunteți de părere că predarea online are o eficiență la fel de mare ca și cea on-site? În unele situații, la anumite discipline predarea online poate fi făcută

economic, părerea mea este că predarea online nu este suficientă

astfel încât să fie la fel de eficientă ca si cea on-site, dar eu personal prefer predarea

pentru dezvoltarea și formarea competențelor necesare pentru

on-site. Situația pandemiologică a impus unele compromisuri neexistând alte

programele de studii de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia

soluții. Pentru formarea unor ingineri pregătiți corespunzător cerințelor mediului

Informației.

4. Revenind la cariera dumneavoastră și la relația cu studenții, cum ați caracteriza organizația ESTIEM? Privind relația cu studenții eu am apreciat și apreciez în continuare în care membrii asociației au fost și sunt implicați. Membrii activitățile toate

1 4

Vocea Estiem nr.10

asociației au fost implicați în toate activitățile Facultății și au desfășurat activitățile cu entuziasm și dăruire.


Au existat și cu siguranță vor mai fi momente în care ne-am bazat

Cu siguranță, activitățile desfășurate în cadrul

pe activitățile membrilor asociației. Eu am doar cuvinte de laudă pentru toată

asociației v-au maturizat, v-au făcut mai responsabili, iar firmele

echipa ESTIEM, suntem mândri că v-ați implicat și vă desfășurați activitatea

în care veți activa se vor bucura și vor profita de valoarea voastră.

cu atâta conștiinciozitate.

5.

Cum considerați activitățile asociației ESTIEM?

Evident că asociația ESTIEM prin efortul depus de membrii ei

Responsabilitățile avute este clar că v-au maturizat,

aduce un plus valoare universității. Datorită activităților în care v-ați implicat,

cu siguranță vă veți integra ușor în mediul economic sau în cel

relațiilor interpersonale formate, ați ajuns să vă desfășurați activitățile într-o

academic unde veți vedea că veți deveni rapid lideri de opinie și

echipă, v-ați stabilit priorități, ați interacționat cu cadre didactice din facultate

nu numai. Veți trece cu ușurință peste emoțiile dinaintea unor

lucru care v-a obligat inclusiv să vă pregătiți și să vă prezentați la examene

evenimente și activitățile se vor desfășura conform așteptărilor

cu un bagaj de cunoștințe altfel decât colegii voștrii care și-au stabilit alte

dumneavoastră.

priorități.

6. Cum se situează FITI în interiorul UMFST? Cum a evoluat și care sunt perspectivele?

Facultatea de Inginerie își va desfășura în continuare activitățile

acestor echipamente astfel încât să creștem prestigiul universității,

astfel încât să se îmbunătățească pregătirea studenților de la specializările

să atragem cât mai mulți studenți noi mai bine pregătiți de pe

facultății. Am beneficiat și beneficiem de sprijinul Domnului Rector prof.

băncile școlilor, să fie motivați să-și îmbogățească bagajul de

dr. Leonard Azamfirei care a investit în facultatea noastră în echipamente și

cunoștințe pentru a putea contribui la prosperitatea societății.

modernizarea spațiilor destinate studenților. Vom lucra la punerea în valoare a

7. Cum credeți că se poate stimula excelența în educație și formare în cadrul FITI?

Putem pune la dispoziția studenților cunoștințele acumulate,

baza pe care se vor putea ulterior dezvolta. Fiecare categorie de

putem sa le permitem accesul la tehnologiile existente astfel încât să învețe să

discipline are rolul lor în formarea studenților și viitorilor ingineri.

prețuiască și să fie mândri de competențele pe care le vor dobândi. Dar pentru a

Se începe cu disciplinele fundamentale și complementare când

reuși acest lucru, ar fi bine ca studenții, în primii ani de studiu să se dedice mai

se pun bazele viitorilor ingineri, se continuă cu disciplinele de

mult studiilor, să încerce să nu dedice timp altor activități care pe moment le

domeniu și nu în cele din urmă cu disciplinele de specialitate care

aduc niște venituri, dar care de obicei dăunează, neavând timp să-și clădească

vor desăvârși formarea generațiilor de ingineri.

8.

În încheiere, am dori să vă rugăm să le transmiteți un gând studenților. În încheiere eu vă doresc să fiți suficient de maturi pentru a vă stabili

veți vedea că pentru ca o societate să prospere, pe lângă sănătate

prioritățile. Poate că în unele momente veți privi înspre unele domenii care pe

este nevoie și de ingineri, fără de a căror contribuție celelalte

moment sunt sprijinite politic și aduc satisfacții financiare, dar pe termen lung,

domenii la rândul lor nu se vor putea dezvolta.

cei care aveți aptitudini înspre inginerie și vă veți dezvolta în această direcție

1 5


INTERVIU PROFESOR UNIVERSITAR DR. ING. BICĂ DORIN

1 . Pentru început, am dori să ne spuneți în câteva cuvinte care sunt studiile și etapele parcurse de dumneavoastră pentru reușita în carieră? O carieră profesională, ce poate

Bică Dorin Prof. Univ. dr. ing Șef Departament Inginerie Electrică și Tehnologia Informației

ales să studiez Management Industrial la București.

fi acceptată chiar ca una de succes, dintr-o

Apoi, am avut șansa de a continua studiile

perspectivă personală, se sprijină pe o

doctorale la Universitatea Politehnică din București – cea mai

experiență complexă: de învățare, de opțiuni

puternică școală tehnică superioară din România – în domeniul

și investiții personale, ce cuprind efort,

Energetică.

determinare, implicare. În ceea ce mă privește,

Planul profesional a fost unul foarte explicit către

aș considera parcursul meu educațional, până

o carieră universitară: am revenit la Târgu-Mureș, ca asistent

la acest moment, ca unul în buclă închisă: Am

universitar, peste drum de liceul meu, la Universitatea ,,Petru

făcut studiile liceale la Târgu-Mureș – astăzi

Maior”. Traseul profesional, performanțele și satisfacțiile mele

Colegiul Național ,,Alexandru Papiu Ilarian” (bine știut, aflat vis-a-vis de locul de muncă actual). Am optat apoi pentru studii universitare de licență la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, în domeniul Inginerie Electrică și, în același timp, am

sunt puternic legate de această instituție. Încerc sentimentul că vom parcurge acum, la ,,UMFST George Emil Palade” , experiențe, provocări și reușite profesionale inedite.

2 . În momentul de față sunteți șef al departamentului de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației. Ce a însemnat pentru dumneavoastră această nominalizare, respectiv ocuparea acestui post? Din

anul

2011,

cu o întrerupere de un an, sunt directorul

Departamentului de Inginerie Electrică, căruia i s-a alăturat

colectivul de

managementul

și

coordonarea

componentele sale principale:

departamentului

pe

proces didactic, programe

Tehnologia Informației. Așa cum este reglementată, această funcție este una

de studii, resursă umană – cadre didactice și studenți,

obținută prin concurs, respectiv alegeri și nu în urma unei nominalizări.

infrastructură.

În consecință, din această poziție, mi-am asumat și au devenit prioritate

3 . Cum ați descrie pe scurt activitatea organizației ESTIEM a studenților de la Facultatea de Inginerie? Cunosc implicarea voastră, ca organizație locală a unei structuri

vocea și interesele studenților din facultate, indiferent de

europene a studenților din domeniul ingineriei economice. În același timp, ați

specializare. E forma prin care dovediți, ca organizație,

devenit nucleul cel mai dinamic, reprezentativ și influent în rândul studenților de

maturitate și profesionalism.

la inginerie. În această cheie, aveți oportunitatea, dar și răspunderea, să coagulați

1 6

Vocea Estiem nr.10


4.

În opinia dumneavoastră cum sunt văzute inițiativele organizației noastre?

Invoc aici cea mai recentă manifestare desfășurată în cadrul UMFST

Performanțele academice ale universității sunt

“George Emil Palade” – Marisiens 2021, în care voi, ESTIEM, v-ați implicat din

strâns legate de susținerea excelenței în cercetare și inovare

punct de vedere organizatoric, dar și științific, redutabil. Este cadrul prin care

ale studenților – iar orice demersuri în acest sens, inițiate și

voi, studenții noștri, accedeți către cunoștințe și domenii de vârf, expertiză și

promovate de ESTIEM, aduc un plus de valoare științifică și

competențe.

spirituală.

5.

Având în vedere situația pandemică prin care trecem în această perioadă, ne puteți spune cum vedeți învățământul românesc actual și care sunt schimbările majore pe care le observați la generațiile actuale comparativ cu cele trecute? Din fericire, la momentul acesta, suntem în măsură să privim

Premisele sunt excelente: ne vom strădui împreună

optimiști către ceea ce urmează. Experiența de mai bine de un an, trăită de fiecare

să integrăm noua experiență digitală, beneficiile sale evidente,

dintre noi, a dezvăluit resurse și energie de repoziționare și adaptare - în diferite

cu cadrul oferit de spațiile universității, cu oamenii din jurul

cadențe - către practica academică online. Cu toții, studenți și profesori, am

nostru pe care ne e dor să-i întâlnim acolo. Sunt convins

exploatat forța tehnologiilor digitale pentru educație, iar la acest moment, putem

că studenții vor reveni la universitate cu nevoia de a amorsa

vorbi de o practică, abilitate online.

energia specifică lor, cu aspirații și nevoi de educație și formare.

6.

Care sunt perspectivele dumneavoastră de viitor în ceea ce privește departamentul de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației din cadrul UMFST? Încadrez întrebarea voastră în contextul mai larg al rolului și locului

departament în evoluția noastră academică: la acest moment

facultății noastre în peisajul academic al universității. Noul context a redefinit

susținem 6 programe de studii de licență si 4 programe de

ansamblul preocupărilor, orientărilor și acțiunilor noastre înspre calitate,

masterat, în domenii precum Ingineria Medicală, Informatică,

interdisciplinaritate și identitate.

Automatică, Energetică. Consolidarea programelor de studii,

Departamentul de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației

abordarea susținută a educației orientate pe student - predare,

generează modele didactice inovative, devine un promotor susținut al domeniilor

învățare, evaluare, infrastructura de educație sunt, în continuare,

de excelență și reacționează pe măsură la nevoia de educație si formare a tinerilor.

repere majore în activitatea de management al departamentului.

Am susținut și considerat esențiale aportul fiecărui coleg din

7.

Ce le recomandați tinerilor aflați la început de carieră în domeniul ingineriei? l-au ales,

noi practice, umane și sociale. Să fie deschiși provocărilor

dar deopotrivă să exploreze și exploateze autonom oportunitățile largi ale

Să rămână focusați pe domeniul de studiu pe care

viitorului, învățând continuu, să genereze idei fără teama de a

interdisciplinarității domeniilor inginerești. Să acumuleze, fără oprire, experiențe

greși.

1 7


COUNCIL MEETING-ONLINE SESSION Council

Meeting

este

probabil

evenimentul internațional ESTIEM cu cea mai

Nagy Ștefan-Viorel AIA III

ESTIEM); dar și din activități de tip Night Activities – pentru că toată lumea are nevoie să se distreze după o zi lungă și productivă.

mare participare. Este o adunare care are ca

Ediția din această toamnă a avut ca scop principal orientarea

scop punerea în temă a tuturor grupurilor locale

ESTIEM-ului în ceea ce privește situația actuală. ESTIEM fiind o

asociate cu organizația europeană, dar servește

organizație compusă în mare parte din evenimente internaționale ce

și ca un bun mijloc de interacțiune la nivel

necesită călătorii, a fost afectată destul de serios.

european.

Fiind o entitate mare, este nevoie de o conducere, iar această De ce este nevoie de această întâlnire

conducere s-a prezentat în cadrul acestui eveniment, ca și persoane,

la scară largă? Sunt mai multe posibile răspunsuri. Este o modalitate

ca și intenții, ca și motivație, motivație de a trece cu bine peste situația

foarte bună de a verifica ce s-a întâmplat pe parcursul unui an (există

actuală și a ținti mai sus ca niciodată.

două Council Meeting-uri, unul axat pe partea administrativă, cel din

Oamenii aceștia au pus cap la cap tot ce au realizat până

toamnă; și unul axat pe evenimente, cel din primăvară) și de a avea o

acum, strategii, buget, evenimente, idei de evenimente, traineri noi,

privire de ansamblu față de ceea ce s-a organizat și ce urmează să se

relații cu companii, și aceasta a constituit principalul subiect de discuție

realizeze.

în ceea ce privește acest Council Meeting, subiect important pentru Evenimentul se desfășoară pe o perioadă, de aproximativ

fiecare grup local în parte. Au făcut o treabă grozavă din asta.

4-5 zile, fiind compus din General Assembly – adunare generală în care

Ceea ce m-a fascinat a fost fluiditatea evenimentului,

se discută chestiuni ESTIEM care sunt importante pentru fiecare grup

facilitat de o singură persoană care indica cine, când și cât trebuie să

local; din activități de tip workshop – care variază între întâlniri cu

vorbească, pentru a respecta agenda impusă și a fi totodată destul de

companii, discuții cu alte grupuri locale și chiar cu membrii Alumni

informativă fiecare discuție în parte.

(cei care au terminat facultatea și continuă să facă parte din organizația

1 8

Vocea Estiem nr.10


BRAINTRAINER: HOW TO UNLEASH PRODUCTIVITY MONSTER-ONLINE

Suciu Dorin

Prima ediție online a evenimentului

numită procrastinare cu totul. Așa că la fel cum folosim unelte în grădină ca

,,BrainTrainer”. Tema principală a evenimentului a

să scăpăm de buruieni, la fel și noi am învățat diferite metode și ne-au fost

fost productivitatea și importanța ei în ziua de astăzi.

prezentate instrumente care să ne ajute să protejăm grădina productivității.

Un eveniment întins pe 5 zile și bine structurat,

Printre cele mai importante se numără stabilirea cu exactitate a priorităților,

astfel încât activitățile din timpul săptămânii au fost

planificarea sarcinilor ce trebuie îndeplinite și pregătirea mediului de lucru

programate în a doua parte a zilei.

pentru a scăpa de distracții și pentru a facilita păstrarea concentrării.

Pentru început, am aruncat o privire în interiorul

Dar la fel ca și o grădină cu zarzavaturi care trebuie îngrijită constant

nostru, să descoperim care sunt motivele din cauza

împotriva buruienilor, la fel și noi trebuie să folosim constant aceste unelte,

cărora nu suntem productivi și tindem să tergiversăm unele sarcini. Am

dacă nu vrem ca buruiana procrastinării să ne distrugă grădina productivității.

observat că, deși erau unele motive diferite, majoritatea coincideau (lene,

Să nu uităm și de partea de PLAY HARD a evenimentului. Pe lângă

AIA III

distrageri, lipsa concentrării, time-management nu tocmai potrivit). După ce am ajuns la rădăcină, era vremea să smulgem buruiana

poveștile până seara târziu și diferitele jocuri, am avut parte până și de sesiuni de karaoke.

Și după cum e tradiția evenimentelor ESTIEM, cine întârzia la o activitate, primea o pedeapsă. Nici eu n-am scăpat fără pedeapsă, dar a fost mult mai ușor față de dansul din buric sau cântatul imnului ESTIEM cu apă în gură. Sâmbătă și duminică dimineața am avut sesiuni de yoga și meditație înainte de sesiunile propriu zise. Și am încheiat evenimentul într-un mare fel, cu o cină de gală, în care fiecare a trebuit să vină cu o ținută trăznită și oarecum elegantă. În final, chiar dacă evenimentul a avut loc pe Zoom, spiritul ESTIEM s-a simțit pe deplin!

1 9


“CE A ÎNSEMNAT ESTIEM PENTRU MINE?”

Dălălău-Rus Adrian

Îmi amintesc cu drag de prima zi în care am

Consider că, dacă aș spune că mi-am dezvoltat spiritul de

avut tangență cu ESTIEM, ziua în care colegii noștri

lucru în echipă ar fi prea puțin, de aceea, aș dori să spun că am învățat să

mai mari ne-au prezentat activitățile organizației.

citesc oamenii, să văd ce stă în spatele cuvintelor acestora și să îi ajut prin

Timpul a trecut, iar acum mă aflu la finalul anului

simpla colaborare cu aceștia. După cum puteți observa, doresc să subliniez

IV, cuprins deja de nostalgia ce se așază în suflet cu

importanța oamenilor, pentru că mi-a făcut o deosebită plăcere să îi cunosc

fiecare zi ce trece. Dar nu o să mă rezum la nostalgie,

și să lucrez cu ei în cadrul evenimentelor pe care noi le-am realizat împreună.

ci o să împărtășesc cu voi în câteva cuvinte ce lucruri

În al doilea rând, am avut posibilitatea să călătoresc și evident să

minunate am experimentat în cadrul acestei organizații.

particip la evenimente ESTIEM din alte țări. Cu fiecare călătorie pe care o

În primul rând, am început la nivel local, fiind un simplu

realizam, cu fiecare student nou pe care îl cunoșteam, îmi doream și mai mult

IEI IV

membru, după care am simțit nevoia de a crește și de a aduce un plus acestei

să cunosc oamenii și lumea.

organizații. Pe lângă asta, mi-am dorit să mă responsabilizez și mi-am

Am reușit, așadar, să îmi lărgesc orizonturile legate de ESTIEM

dezvoltat anumite aptitudini, care în prezent mă plasează într-o poziție din

la nivel european și să îmi fac prieteni în tot continentul. Visez cu ochii

care văd lucrurile cu alți ochi, reușind mai ușor să identific soluții la diverse

deschiși să mai călătoresc prin intermediul organizației ESTIEM cel puțin o

probleme. Am ocupat pe rând pozițiile de vicepreședinte (1 an) și președinte

dată și, cu siguranță, voi alege Germania, acolo unde îmi doresc de mult să

(2 ani). Nu regret niciun moment alegerile mele. Am avut posibilitatea să

ajung. ESTIEM a fost mai mult decât o experiență pentru mine, pentru că am

interacționez cu diverși studenți, cu puncte de vedere diferite, iar acest

iubit tot ceea ce am realizat alături de colegii mei !

lucru mi-a colorat viața acestor ani în care am învățat multe lucruri.

Mărginean Ana-Nicoleta AIA IV

Aş începe prin a mă prezenta, dar, dacă

Pe lângă faptul că în echipa de Resurse Umane am oameni

te-ai uitat deja sub poza din stânga articolului, ai aflat

frumoși care îmi sunt tare dragi, am învăţat împreună cum să abordăm o

numele. Acum că sigur ai verificat, îți pot spune mai

ședință într-un mod eficient şi cum să ne ducem sarcinile la îndeplinire (chiar

multe despre mine și experienţa mea în ESTIEM.

dacă uneori trebuie să ne trezim mai devreme ca de obicei). De asemenea, cu

Pe lângă nume, cred că e de folos să spun faptul că sunt

o bună parte din membrii ESTIEM am legat prietenii strânse, care se menţin

studentă la Automatică şi Informatică Aplicată, în an

și în exteriorul organizaţiei. Am avut mult de câştigat dorită implicării active

terminal, voluntar al ESTIEM LG. Târgu-Mureş, şi

în ESTIEM, ceea ce a compensat timpul pe care l-am oferit în acest sens. Şi

Responsabil Resurse Umane al Organizaţiei.

dacă aş putea reîncepe studenţia, aş alege să fiu membru în ESTIEM şi m-aş

De ce am ales să îmi petrec o bună parte din timpul anilor din facultate în ESTIEM? Principalele motive au la bază faptul că sunt o persoană cu drag de oameni şi care îşi doreşte să evolueze continuu, atât pe plan personal, dar şi profesional şi am văzut ESTIEM ca pe o bună oportunitate în această direcţie. Gândul că pot face voluntariat într-o organizaţie formată din studenţi cu aceleaşi obiective şi preocupări ca şi ale mele, că pot petrece timp de calitate cu oameni de calitate a fost punctul de plecare spre decizia de a deveni voluntar. Pe parcursul anilor petrecuţi în organizaţie, mi s-a confirmat faptul că am luat una dintre cele mai bune decizii din anii de studenţie. Am început prin a fi membru în echipa de proiecte, m-am implicat activ în proiecte precum “ Inginer pentru o zi ”, “ Europe 3D ”, “ Leadership workshop ” şi multe altele. Am învățat să lucrez în echipă, să îmi îndeplinesc sarcinile cu conștiinciozitate într-un anumit interval de timp şi să abordez într-un mod potrivit problemele care apar într-o comunitate de oameni. De la începutul anului 2020 sunt Responsabil Resurse Umane.

2 0

Vocea Estiem nr.10

implica şi mai mult. Deşi au fost şi perioade mai solicitante, totul a fost spre îmbunătăţirea versiunii noastre, a fiecăruia din ESTIEM. Dacă şi tu eşti student/studentă la Inginerie, dă culoare anilor din studenţie. Hai în ESTIEM!


Scriu aceste gânduri cu mari emoții,

sponsorizările. Chiar dacă nu știam cu ce se mănâncă această activitate

încercând să îmi adun câteva cuvinte pentru că în

la început, m-am luat după principiul “work hard, play hard” și i-am dat

spatele acestor rânduri, se află nici mai mult, nici

bătaie.

mai puțin de 4 ani de activitate în ESTIEM.

Am ridicat ștacheta și am început să cresc atât profesional cât

Atunci când am fost admisă la facultate, nu știam

și personal, am învățat foarte mult din această activitate și am avut ocazia

nimic despre această asociație, nici măcar că există.

să colaborez cu multe companii, iar nivelul de responsabilitate creștea pe

Am remarcat împreună cu colegii, pe

zi ce trece. Tot atunci curajul și curiozitatea din mine m-au determinat să

holurile facultăți, în timp ce așteptam să intrăm la un laborator, că urma să

aplic la un eveniment internațional, mai exact la un schimb de experiență

Szász Melinda-Reka IEI IV

se țină o prezentare la cabana UPM și din curiozitate am mers împreună cu ei să vedem despre ce este vorba. A urmat o prezentare scurtă, discuții atât serioase, cât și multe peripeții ale studenților pe la evenimentele internaționale, dar care pe mine m-au convins. Pot spune că voluntariatul a început de atunci, cu stabilirea unor relații de colegialitate cu studenții din anii mai mari, cu câteva ședințe scurte în sediul asociației și un mic ajutor la evenimentele locale. Am început să devin mai responsabilă și am dobândit cunoștinte despre cum se organizează un eveniment cu adevărat și câtă muncă se află în spatele unui eveniment care la prima vedere pentru unii, să pară banal. ESTIEM pentru mine a devenit o plăcere, o muncă intensă la care îi culegi roadele din feedback-urile participanților la evenimente și din oboseala de după toate reușitele. După 2 ani, am văzut că pot mai mult, pot să mă dezvolt

cu LG Grenoble. A fost o săptămână plină, cu experiențe memorabile și o atmosferă “ magnifique ”. Mă bucur că o asociație iți permite să călătorești și să te dezvolți atât național, cât și internațional. Dar gata, am tot povestit de experiența mea în asociație și nu prea am amintit esența ESTIEM-ului. Asociația este o parte din mine, când spun asociație, vorbesc de fapt de voluntarii din ea , care au fost lângă mine atât la momentele fericite cât și la momentele grele în care am zis că nu mai pot. Este o asociație lângă care am crescut, m-am dezvoltat, am devenit mai organizată și mai creativă. Cu siguranță cu ajutorul acestei asociații, anii mei de studenție au fost mai ușori și mult mai frumoși. Le datorez mulțumiri atât doamnei profesoare Mihaela Bucur, cât și celor 2 fondatori, pentru că au dat viață acestei asociații și cu siguranță îmi voi aminti cu mare drag de toate momentele, toate experiențele și toate învățăturile primite de aici.

și să cresc alături de colegii mei și am decis să fiu responsabilă cu Nu îmi vine să cred că timpul a trecut

momentul în care ai o familie, o casă și câțiva oameni sinceri alături, ești

atât de repede și am ajuns în anul IV al studenției.

cel mai norocos om de pe Pământ. Am călătorit cu oameni faini în locuri

Am pășit ușor timidă în anul I, dorindu-mi să profit

superbe în care aș fi dorit să opresc timpul, dar nu am reușit. Pandemia a

de fiecare experiență ivită în cale. Am intrat în

apărut în viețile noastre și ne-a făcut să ne distanțăm unul de altul, fizic

ESTIEM încă din anul I deoarece îmi doream să

doar. Am reușit în continuare să realizăm lucruri frumoase împreună, chiar

fac ceva diferit de tot ceea ce înseamna facultatea

și online, deși acest lucru a însemnat ca ședințele cu board-ul să fie mai

Palcu Mădălina-Elena

propriu-zis, să cunosc oameni și să îmi dezvolt

lungi. Aș mai scrie câteva rânduri, dar dat fiind faptul că responsabila de

IEI IV

abilitățile. Cuvintele sunt puține pentru a spune ce

revistă, mi-a dat “instrucțiunile” clare, voi lăsa aici concluzia scrisă cu

am simțit în momentul în care m-am implicat cu adevărat, când am pus suflet și lucrurile au ieșit după multe emoții simțite în interiorul meu. Am

zâmbetul pe buze: MULȚUMESC, ESTIEM! Întotdeaua vei avea un loc special în inima mea!

făcut parte din echipa de revistă în anul II, însă mi-am dorit ceva mai mult, așadar de 2 ani fac parte din board-ul asociației, fiind responsabil financiar. ESTIEM se numără printre cele mai frumoase experiențe avute în acești 4 ani ai studenției. De ce spun asta? Pentru că m-am apropiat mult mai tare de colegii mei, mi-am făcut noi prieteni, am învățat să lucrez în echipă și să îmi expun punctul de vedere atunci când trebuie. Am o echipă care mă sprijină și am învățat că întotdeauna trebuie să îmi dau silința pentru ceea ce merită. Am râs până la lacrimi în sediul nostru, am participat la evenimentele locale care mi-au dat unele sentimente pe care rar le-am simțit față de mine, mi-am dat seama că e important să faci ceea ce iubești, iar în

2 1


Experience

Learning

Succes Practice

INTERVIU STUDENȚI PRACTICĂ HIRSCHMANN AUTOMOTIVE

Bucătaru Cristina IEI III

Pentru mine stagiul de practică în

că sarcinile pe care le primesc sunt plăcute și pot munci cu

cadrul companiei Hirschmann Automotive

drag pentru a le îndeplini, dar în special că pot să urmăresc

a fost și este în continuare o adevărată

în detaliu responsabilitățile pe care le implică această

provocare, o oportunitate în plus de a-mi

meserie. De când am început acest stagiu de practică mă

demonstra și dezvolta abilitățile aferente domeniului ingineriei.

simt mult mai responsabilă, mai punctuală și mai bogată în

Se spune că atunci când ești într-un mediu în

cunoștințe tehnice.

care te simți bine înseamnă că ești acolo unde trebuie să fii, astfel pot

Pot spune că mă simt norocoasă că fac practică

spune că din prima zi de practică tutorele s-a ocupat în permanență

la această companie, deoarece mă ajută în dezvoltarea mea

de mine, m-a îndrumat, mi-a oferit informații, task-uri și mi-a acordat

personală și profesională ca viitor inginer, dar mai ales

sfaturi în ceea ce privește munca în echipă.

pentru faptul că mi-am făcut prieteni noi și mă gândesc că

Pe lângă faptul că mediul este prielnic pentru învățare și dezvoltare, mă bucur că am șansa de a acumula cunoștințe noi, de faptul

Stagiul de practică la Hirschmann

Bărăgan Cătălin IEI III

după încheierea stagiului de practică să revin cât mai curând aici.

descoperit aptitudini pe care nici nu credeam că le dețin .

Automotive a reprezentat o experienţă nouă,

Consider că un astfel de stagiu de practică este

în care am beneficiat de oportunitatea de a

foarte important şi util pentru orice student, deoarece

afla cum se fabrică un produs după un traseu

acesta reușește să câştige experienţă dar și să înveţe lucruri

tehnologic bine implementat.

importante pe care o să le pună în practică. Ca și puncte tari

Am reuşit să acumulez informaţii despre

modul

de

echipamente şi am

funcţionare

a

ale stagiului de practică pot să menționez mediul deschis și

unor

prietenos al organizaţiei, flexibilitatea şi experiența vastă a

făcut cunoștință cu

echipei, fapt ce a sporit șansele mele de a dobândi cunoștințe

persoane comunicative, cu un caracter puternic şi cu viziuni interesante,

și aptitudini noi.

de la care am învățat foarte multe lucruri noi. Am avut parte de o experiență plăcută, în urma căreia am dobândit cunoștințe noi și am

Costea Daniela

Pe parcursul programelor am avut

Pe parcursul stagiului doi de practică mi-am

de fiecare dată un mentor dedicat, cu ajutorul

realizat lucrarea de licență, astfel am aprofundat cunoștințele

căruia am înțeles modul de desfășurare a

în managementul riscului dintr-o companie, riscul

activităților în industria automotive, industrie

reprezentând efectul incertitudinii asupra obiectivelor, iar

care funcționează pe baza standardelor

efectul poate să fie pozitiv (oportunitate) sau negativ (risc).

internaționale: ISO 14001 (Managementul

În urma programelor de practică, consider că

mediului), ISO 9001 (Sistemul de management

m-am dezvoltat pe plan personal și profesional, deoarece

al calității), IATF 16949 (International Automotive Task Force), ISO

am dobândit cunoștințe noi și în același timp am descoperit

45001 (Health and Safety).

munca în echipă.

IEI III

Prima experiență în cadrul companiei Hirschmann a fost

Un program de practică reprezintă primul pas

pentru mine și prima interacțiune cu o companie multinațională și am

spre o carieră de succes, încurajez toți studenții să profite de

fost surprinsă de perfecta coordonare dintre departamente. Astfel am

astfel de oportunități pe perioada studiilor.

înțeles importanța și rolul managementului, care reprezintă ansamblul activităților de organizare, de conducere și gestiune a întreprinderilor, de asigurare a resurselor, de luare a deciziilor, de planificare a “viitorului”.

2 2

Vocea Estiem nr.10


INDUSTRY 4.0 HIRSCHMANN AUTOMOTIVE Proiectul de digitalizare a început acum mai bine de 2 ani în compania Hirschmann, odată cu un mare proiect pentru unul dintre clienții noștri. Odată cu noile cerințe de trasabilitate, am acceptat provocarea de a asigura stocarea de informații pentru fiecare produs în parte. Pentru ca aceste lucruri să devină realitate, am Varro Paul Lider Digitalizare Hirschmann Automotive

implementat o nouă ramură a SAP-ului, care ne permite să scanăm fiecare produs în parte și să stocăm toate informațiile necesare pentru asigurarea trasabilității.

TM

Acest lucru se face și cu ajutorul unor device-uri pe care producția le utilizează la fiecare echipament de lucru. Partea cea mai interesantă a fost integrarea anumitor echipamente la care avem o conexiune directă și cu ajutorul cărora acum putem comunica și putem extrage informațiile necesare. Schimbarea atât pentru companie cât și pentru fiecare dintre noi a fost destul de mare, astfel că a fost nevoie de multe training-uri și de asimilare a informației pentru a putea gestiona sistemul.

După mai bine de doi ani putem spune că am ajuns la o maturitate în ceea ce privește digitalizarea și că acum deținem un bagaj de cunoștințe simțitor în gestionarea noilor proiecte cu acest nivel de cerințe. Anul acesta un alt mare proiect va începe în fabricile din TM, de această dată pentru un alt furnizor, iar datorită cunoștințelor acumulate, gestionarea și asigurarea cerințelor de trasabilitate va fi asigurată mult mai ușor.

2 3


INTERVIU STUDENȚI INTERNSHIP AZOMUREȘ

Noje Ioana AIA IV

bun!

Voi începe cu un “Salut”, adresat ție, celui

Instalațiile atât vechi cât și moderne existente

care citești acest articol! Fac parte din echipa

pe platformă reprezintă cel mai bun mod de învățare prin

de finanțe a asociației ESTIEM. M-am decis să

compararea metodelor și aparatelor noi cu cele vechi. Procesele

scriu acest articol, prilej prin care să împărtășesc

de fabricație, instrumentația folosită și principiile de funcționare

experiența trăită pe perioada celor două luni de zile

ale diverselor aparate mi-au fost explicate de oameni calificați

în programul de internship organizat de compania

și profesioniști, oameni care mi-au fost dascăli pe durata

Azomureș, experiență care a constituit începutul

internship-ului și cărora le voi rămâne recunoscatoare pentru

a ceea ce eu doresc să devin și anume un inginer

timpul acordat și pentru toate cele împărtășite. Tot această

Încă din primii ani de studenție am considerat compania

experiență m-a învățat că „omul sfințește locul” și am realizat

Azomureș ca fiind un loc potrivit pentru a mă modela și perfecționa

cât de importantă este colaborarea și interacțiunea dintre

pe planul profesional si nu numai, fapt ce m-a impulsionat să profit

oameni, cât e de important să faci parte dintr-o echipă de oameni

de oportunitatea reprezentată de programul de internship pentru a

optimiști și de la care să poți învăța zilnic ceva. Persoanele care

ajunge la ei. În toată perioada programului, pe langă „ghiozdanul”

m-au înconjurat, m-au impulsionat și mi-au oferit încredere că

de cunoștințe teoretice care veneau să completeze cele învățate la

pot realiza lucruri semnificative în acel loc. Toate cele amintite

facultate, am avut prilejul de a acumula și experiență practică, prin

mai sus au contribuit la formarea celei mai frumoase experiențe

vizitarea tuturor instalațiilor de pe platforma companiei.

de până acum.

Primul pas era făcut, înscrierea,

interviul, telefonul de confirmare, prima zi ca intern

cum ar fi ce sunt trendurile și la ce se folosesc, parametrii de tuning, simbolurile P&ID după standardul ISA 5.1 etc.

pe platforma Azomureș. Așa îmi amintesc acum tot

De la Amoniac IV unde am asistat la remedierea unei

acest parcurs plin de emoții, dar totodată o decizie

erori provenită dintr-un cabinet din camera auxiliară, până la

înțeleaptă și plină de curaj. Echipată, cu cască de

configurarea unei bucle de reglare în sistemul DCS Yokogawa

Oltean Rebeica

protecție, am ajuns să merg prin toate secțiile.

am avut lângă mine întotdeauna un mentor care îmi explica și

AIA III

Apăreau mereu termeni noi de specialitate pe care îi

mă ajuta să înțeleg mai bine intervențiile la care asistam. Multă

asimilam în timp. Înainte să ajungem să înțelegem

practică, instrumente pe care le văzusem până atunci doar pe

munca de teren pe care o fac inginerii de pe platformă am trecut

hârtie, și o experiență de neuitat.

print-un întreg proces prin care am învățat și studiat noțiuni teoretice

Tu ce ai de gând să faci vara aceasta?

Szász Melinda-Reka

De-a lungul anilor de studenție, stagiile de

zilnice, primite de la mentor. Aceste lucruri m-au ajutat foarte

practică au constituit o bază puternică pentru cariera

mult în înțelegerea industriei chimice, atât pe partea de producție

mea și m-au ajutat mult atât în înțelegerea noțiunilor

cât și pe partea de vânzări, unde am fost selectată. Pe lângă faptul

teoretice cât și în dezvoltarea abilităților personale .

că mediul este favorabil și prietenos, mă bucur că am avut șansa

Vara trecută am avut oportunitatea de a-mi

de a mă întâlni cu oameni demni de admirat, care pun pasiune în

desfășura stagiul de practică în cadrul companiei

munca lor și de la care am avut multe de învățat. Mereu au fost

Azomureș. Acest internship mi-a oferit o experiență

deschiși întrebărilor mele, iar prin răspunsurile date au reușit

unică și plăcută în cadrul companiei, în urma căreia am dobândit

să-mi arate frumusețea acestei companii. Mă declar mulțumită

cunoștințe noi și am descoperit aptitudini pe care nici nu credeam că

de programul de internship din cadrul companiei Azomureș, iar

le posed.

ca și puncte tari pot menționa mediul deschis al organizației,

IEI IV

Structura acestui program a permis atât vizitarea platformei industriale, cât și alocarea timpului pentru task-urile

2 4

Vocea Estiem nr.10

flexibilitatea și experiența vastă a echipei.


FEEDBACK-INTERNSHIP 2020 AZOMUREȘ

Bodan Adrian Responsabil Programe

Educaționale

Un program de internship poate însemna

Au fost implicați în activitățile curente din cadrul

pentru un tânăr student atât un start de succes în

departamentelor sau secțiilor de producție unde au fost repartizați și

carieră, conturarea unei imagini practice asupra

unde au muncit efectiv, îndeplinind cu succes sarcinile stabilite de către

viitoarei traiectorii profesionale, cât și șansa de a

mentorii lor având întotdeauna o atitudine pozitivă. Au fost foarte activi

cunoaște specialiști în domeniu și de a interacționa

și în cadrul diverselor noastre întâlniri unde am dezbătut diverse teme de

cu oameni pasionați de meseria lor.

interes comun.

În cadrul programului de internship de

Cel mai important aspect este faptul că am reușit să stabilim

anul trecut, cei 12 studenți selectați în program

conexiuni foarte strânse astfel că, după un an, o parte dintre aceștia ne-au

au fost în mare parte de la UMFST. Feedback-ul

solicitat permisiunea de a-și documenta lucrările de licență în Azomureș,

nostru referitor la aceștia este unul pozitiv din toate

lucru ce ne bucură foarte mult. Unul dintre studenți a rămas în echipa

punctele de vedere. Am întâlnit tineri pasionați de

noastră printr-un contract de muncă part-time, iar alții ne-au mărturisit că

domeniul de studiu pe care și l-au ales și care au dat dovadă de implicare

Azomureș a fost chiar o piatră de temelie pentru viitoarea lor carieră și că

și seriozitate în toate activitățile realizate pe parcursul celor două luni de

vor lua în calcul Azomureș pentru un loc de muncă în viitor.

program.

Au înțeles că experiența unui astfel de program le poate oferi oportunitatea de a obține la finalul studiilor un loc de muncă mult mai ușor, fie în Azomureș fie în altă parte. Dacă ne referim la Azomureș, aceștia nu vor avea nevoie de programe speciale de integrare, căci ei vor cunoaște deja compania, colegii, departamentele și activitățile pe care ar urma să le desfășoare, în cazul unei posibile angajări. Internship-ul este în momentul de față una dintre cele mai de succes modalități de colaborare între o companie și tinerii din piața muncii, potențiali viitori angajați. Credem că susținând și integrând tineri talentați în echipa noastră, evoluăm împreună. Energia, entuziasmul și deschiderea tinerei generații, împreună cu experiența și profesionalismul mentorilor noștri, reprezintă motorul evoluției fiecăruia dintre noi, atât pe plan profesional cât și personal.

2 5


IMPRESII MEMBRI NOI! Aparent un grup de studenți, în realitate

Deși suntem în repaus din cauza situației pandemice,

o comunitate, la suprafață niște colegi de facultate,

asta nu ne oprește să interacționăm cu alte persoane, să participăm

dar în esență, o familie: ESTIEM. Poate niște litere

la diferite activități și bineînțeles, să ne autodezvoltăm.

într-o ordine oarecare cu un plăcut impact auditiv,

Iar pentru că utilul merge mână-n mână cu plăcutul

ar spune alții, însă pentru noi este o definiție

și distracția, bineînțeles că mai avem niște trape de evadare, din

Moldovan Maria

autentică ce unește armonios toate tainele unei

actorii principali ai propriei pelicule devenind spectatorii unei

IMED I

organizații de succes: colegialitate, susținere,

creații cinematografice (în timpul serii de film) sau niște personaje

prietenie, ajutor, zâmbete, dar nu în ultimul rând,

virtuale luptându-se mereu pentru a câștiga (seara de joc).

iubire. Activitățile din cadrul ESTIEM sunt atât pe plan local, cât și internațional.

Buruș Florina

Deși sunt un membru relativ nou al

am învățat lucuri noi, am avut ocazia și să interacționez cu colegi

organizației ESTIEM, pot spune că activitățile la

din ani mai mari sau de la diverse specializări, pentru că în fond,

care am avut ocazia să particip, începând cu cele

dincolo de posibilitatea dezvoltării profesionale, găsesc în ESTIEM

organizate de echipa din care fac parte și până

și un bun prilej de a te dezvolta personal, de a interacționa cu

la evenimentele locale cum ar fi Lean Six Sigma

oameni minunați care te fac să te simți bine venit încă din primele

Workshop m-au captivat total, pe lângă faptul că

zile ca voluntar.

IMED I

Bună, acesta este primul meu an de când fac parte din această organizație și tot ce pot să

Pop Marius IEI I

mai responsabil și mi-am îmbunătățit cunoștințele de limba engleză.

spun despre ESTIEM LG Tîrgu Mureș este că îmi

În concluzie, recomand tuturor studenților care au

place. Prin intermediul acestei organizații am reușit

posibilitatea, să se înscrie în cadrul acestei organizații, deoarece

să cunosc oameni noi, atât din cadrul organizației

pe lângă faptul că își vor îmbunătăți o mulțime de calități, vor avea

noastre, dar și din cadrul altor grupuri locale.

parte și de momente de distracție alături de membrii din restul

Totodată, mi-am îmbunătățit unele

grupurilor locale.

calități, cum ar fi cele organizatorice. Am devenit

Dacă m-ai fi întrebat ce înseamnă

Aceste aspecte esențiale unui viitor inginer, le-am

pentru mine ESTIEM în urmă cu șase luni, aș fi

regăsit observând tot ce se întâmplă, chiar dacă am fost împreună

spus că reprezintă o asociație pentru studenții de

doar în mediul virtual. Am participat la evenimente minunate, am

la inginerie și, ei bine, cam atât, pentru că nu știam

învățat lucruri noi și am creat legături care s-au transformat în

prea multe, dar azi pot să spun mai multe. ESTIEM

prietenii. Acțiunile noastre sunt cele care ajung să ne definească

Ferenczi Paula

este locul în care te poți dezvolta în cadrul unei

ca persoane, deoarece vorbe sunt multe, unele dure, iar altele dulci.

IMED II

familii, iar familia este mereu acolo pentru tine.

Dar puterea stă în acțiune, iar în ESTIEM, am învățat ce poate face

Am văzut membrii board-ului susținuți de echipă

un singur act de curaj, o fărâmă de pasiune și puțină acțiune.

în cele mai grele momente, am văzut pasiune, dedicație și curaj.

2 6

Vocea Estiem nr.10


Pentru mine ESTIEM reprezintă o adevărată

Mă bucur enorm că am prilejul de a face parte

familie, locul în care am întâlnit oameni minunați,

dintr-o astfel de echipă și cred că experiențele din cadrul

pasionați de ceea ce fac și dornici de a lega noi prietenii.

acestei organizații sunt extrem de importante și ne vor

Este o adevărată plăcere să lucrezi cu astfel de oameni.

forma ca și oameni.

Florea Alexandra IEI I

Colegii sunt deschiși la orice întrebare, orice

Sunt în ESTIEM de puțină vreme, dar a fost suficient cât să-mi fac prieteni minunați.

sprijin și deși încă nu ne cunoaștem foarte bine, ne numim

Activitățile sunt realizate întrucât să fie pe placul tuturor,

o adevărată familie, pentru toți suntem acolo oricând ar fi

pentru a participa cât mai multe persoane și să fie cât mai

nevoie.

multă interacțiune. Daviduță Mădălina IMED I

OLD BUT GOL D

FEEDBACK VOLUNTARI Anul acesta mi-a făcut plăcere să fac parte din ESTIEM, deoarece ne-am adaptat mult mai bine la mediul

Boitoș Cristina

simt că fac parte dintr-o comunitate de oameni care cu adevărat țin unii la alții.

online și am avut ocazia să particip la câteva evenimente

Totodată, din semestrul al doilea am intrat și în

locale și internaționale foarte interesante. Am reușit să mă

board-ul ESTIEM, fapt care mi-a adus atât responsabilități,

dezvolt mai mult atât pe plan profesional, cât și pe plan

cât și satisfacția că lucrez la ceva pentru întreg grupul

personal, să cunosc persoane prietenoase și amabile și să

local.

IEI II

Suceava Paul TCM II

Ce este ESTIEM? Asta a fost prima întrebare pe

Totodată am avut ocazia de a purta discuții cu

care mi-am pus-o când am auzit acest nume în primul meu

studenți străini din Europa, tot membrii ESTIEM. Din

an de facultate. Văd ESTIEM-ul ca un grup de prieteni, ba

evenimente internaționale precum Europe 3D am aflat

chiar ca pe o a doua familie, râdem împreună, sărbătorim

lucruri noi despre țările altor studenți, ba chiar am aflat

împreună și ne susținem unii pe alții în activități, proiecte

unele lucruri noi despre unele părți din țara mea despre

sau idei, iar acest lucru mă face fericit.

care nu știam până acum. De asemenea am avut ocazia să

Datorită ESTIEM-ului am avut ocazia să

particip la diferite evenimente locale și workshop-uri.

particip la diferite evenimente, să întâlnesc oameni noi cu experiență.

Sunt membru în grupul local ESTIEM din anul

evenimente, activități și workshop-uri și am acumulat

2019 și pot spune că a fost o alegere bună faptul că m-am

multe cunoștințe noi, m-am schimbat și mi-am făcut mulți

înscris ca voluntar. De-a lungul timpului am participat la

prieteni. Mă bucur că fac parte din această mare familie!

Bogdan Popa AIA II

2 7


SHAPE YOUR HABITS BRAIN TRAINER ONLINE

Suciu Dorin AIA III

O aventură ce a început în vara

Crearea de noi obiceiuri nu e o treabă ușoară și

anului trecut ca și participant la prima ediție a

necesită timp pentru a se putea observa progresul. Așa că

evenimentului. Acum, la cea de a doua ediție

fiecare participant și-a ales un singur obicei la care să lucreze și

a „Shape Your Habits”, am avut plăcerea de a

evenimentul a durat 4 săptămâni. Pe parcursul acestor săptămâni

fi organizator și de a lucra la un concept nou în

am avut 5 întâlniri, în fiecare marți, în care se prezenta teoria, dar

ESTIEM alături de Robin Dietrich, Krzysztof

și exerciții interactive. Prin aceste exerciții participanții au putut

Figas și Manuel Sitter.

vedea clar cum își pot îmbunătăți obiceiurile, cum să le facă mai

Evenimentul a avut la bază cartea

ușor de implementat, cum să fie mai atractive, mai evidente, mai

Atomic Habits de James Clear. Scopul principal a fost de a înțelege

satisfăcătoare și că e nevoie de schimbarea mentalității pentru a

cum funcționează obiceiurile, dar și de a pune în practică informația

putea schimba unele obiceiuri.

acumulată, deoarece cunoștințele brute, fără punerea lor în practică, sunt inutile.

Și acum partea mea preferată a evenimentului. Participanții au

Grupul meu a fost unul genial. Faptul că am fost un

fost împărțiți în 4 grupe mai mici, iar fiecare grupă se întâlnea săptămânal

grup mai restrâns ne-a oferit posibilitatea de a discuta mai pe larg

pentru a discuta progresul făcut de fiecare în parte, obstacolele întâlnite,

despre ce am reușit și ce nu am reușit să facem. Așa ajungeam să

ce instrumente au funcționat, ce instrumente nu au funcționat și așa

stăm câte o oră pe Zoom la discuții și tot timpul apărea ceva nou

mai departe. În fiecare grupă a fost și câte un trainer pentru a programa

de învățat.

aceste întâlniri și pentru a le facilita. Nu prea e de dorit să se întâlnească 4 oameni și niciunul să nu vorbească pentru că nu are nicio direcție

Pe lângă asta, observând progresul altor persoane îți oferă un imbold, pur și simplu îți crește motivația.

conversația.

Ne-am motivat unul pe celălalt pe parcursul evenimentului și continuăm să o facem, deoarece încă ne întâlnim în fiecare săptămână să povestim. În final, „Shape Your Habits” nu e tocmai un eveniment ESTIEM obișnuit din mai multe puncte de vedere, dar e un eveniment care pe lângă faptul că îți poate aduce prieteni, îți poate aduce o schimbare destul de semnificativă în viață.

2 8

Vocea Estiem nr.10


DESIGN YOUR FUTURE SUMMER ACADEMY ONLINE

Dălălău-Rus Adrian IEI IV

Summer Academy este un eveniment

lider academic, marketing-ul, realizarea unei baze de date

deosebit în cadrul ESTIEM, deoarece acesta

cu informațiile participanților (CV+scrisoare de motivație),

se desfășoară într-un cadru aparte, în care un

meeting-uri săptămânale cu liderul academic și nu în ultimul

lider academic experimentat ghidează studenții,

rând realizarea unei agende care să cuprindă atât sesiunile

îi provoacă să gândească în profunzime și îi

susținute de liderul academic cât și activitățile de cunoaștere

ajută să-și deschidă orizontul în ceea ce privește

(jocuri, sesiuni de comunicare).

propria lor viață. Mai mult acest eveniment

Ediția din acest an a avut ca și tema: „Design your

creează un mediu propice pentru participanți,

future” , a fost împărțită în 7 sesiuni a câte o oră și jumătate

dezvoltând relații de prietenie durabile.

fiecare, toate acestea desfășurându-se pe platforma Zoom.

Fiind în echipa de organizare a evenimentului la nivel de

Sesiunile au început la ora 20:00 în zilele de luni și

ESTIEM central, am avut posibilitatea să îmi aduc aportul și să fiu

miercuri, iar după o pauză de 30 de minute au urmat activitățile

responsabil de organizarea unui eveniment internațional. Perioada de

de seară. Câteva din titlurile sesiunilor au fost: Going away

organizare a acestuia a cuprins în principal partea de căutare a unui

values, Power of vision, Going towards values etc.

Întâlnirile s-au concentrat în special asupra interacțiunilor interumane și au vizat modul de gândire al fiecăruia prin activități care „pun la încercare” capacitatea de înțelegere și de rezolvare a problemelor. Mă simt foarte mulțumit de modul în care acest eveniment s-a desfășurat, pe lângă faptul că am participat efectiv la eveniment și m-am dezvoltat pe plan personal, fiind în echipa de organizare m-a ajutat să mă dezvolt pe plan profesional și să asimilez cunoștințe folositoare profesiei pentru care mă pregătesc.

2 9


INGINER PENTRU O ZI

Andron Flavia AIA II

“Inginer pentru o zi” reprezintă un

mine şi am vrut să găsesc o soluție prin care să spun cât mai multor

eveniment cu tradiție în cadrul Facultății de

elevi faptul că Facultatea de Inginerie şi Tehnologia Informației este

Inginerie și Tehnologia Informației. Scopul

o alegere corectă. Timp de mai bine de două luni, studenții împreună

acestui eveniment este de a prezenta elevilor

cu profesorii au reușit să realizeze o serie de filmulețe care să prezinte

de clasa a XI-a și a XII-a o zi din viața unui

modul de desfășurare a câtorva laboratoare specifice ingineriei.

student la inginerie. Dacă primele două ediții

Chiar dacă a fost un eveniment online, conexiunea dintre

s-au desfășurat în format fizic, în laboratoarele

elevi și studenți a fost una foarte primitoare. Curiozitățile elevilor

universității, cea de-a treia ediție s-a realizat online. Mi-am dorit să realizăm acest eveniment din dorința de a oferi ajutor elevilor de liceu. Alegerea drumului a fost o dificultate şi pentru

Evenimentul realizat de studenții de la

au fost diverse, fiind pe deplin captivați de tot ce li s-a prezentat. Feedback-ul lor a fost pozitiv, aceștia fiind foarte surprinși de tot ce face un student la inginerie.

ne facem o idee despre ce ne poate oferi Universitatea din Târgu-Mureș.

UMFST mi s-a părut, în primul rând, foarte bine

Chiar dacă și înainte îmi doream să fiu student la UMFST,

organizat. Organizatorii aveau totul bine pregătit,

acest eveniment, care a prezentat clădirea, laboratoarele, dotările

de la materiale de prezentare la cuvinte și sfaturi

instituției, dar și activitățile pe care le pot desfășura după cursuri, au

Robert

utile . Un lucru ce mi s-a părut super frumos este

adus un plus gândirii mele de a mă înscrie la această facultate.

Clasa a XII-a

felul în care au vorbit despre universitate, felul

Am auzit de „Inginer pentru o zi” de la o colegă și nu regret că am

în care au știut să mențină atenția participanților

participat. Felicitări tuturor organizatorilor! Aștept cu nerăbdare să ne

prin acele glume discrete, dar cel mai mult am apreciat că au organizat aceasta întâlnire online prin care ne-au ajutat pe noi, viitorii studenți, să

3 0

Vocea Estiem nr.10

vedem la facultate!


PRINT TO BE HAPPY! Evenimentul “ Print to be happy” a fost conceput pentru a aduce zâmbete pe fețele fetelor din ESTIEM, cu ocazia zilei de 1 martie. Nimic nu era posibil fără ajutorul doamnei conf. dr. ing. Gabriela Strnad, care Bălaj Ionuț

ne-a dat acordul folosirii imprimantelor 3D

TCM IV

și a ustensilelor necesare, iar pentru acest

lucru îi suntem recunoscători. Mărțișoarele au fost realizate pe imprimantele Ultimaker 3 și Ultimaker 3 extended, unde am folosit PLA de diferite culori. Am realizat prin printare 3D mai multe simboluri pentru fiecare specializare din cadrul facultății, sub forma unor mărțișoare. Am conceput patru design-uri,

astfel încât obiectele să reflecte

aspectele definitorii pentru fiecare specializare în parte. Vă invităm să le ghiciți:

3 1


ESTIEM TALKS:2020 FOR ESTIEM ONLINE

Nagy Ștefan-Viorel AIA III

A fost un an puțin spus neobișnuit. A fost o

Evenimentul are un caracter deschis, astfel încât orice

situație cu care omenirea nu s-a mai confruntat de

ESTIEM-er dorește să participe la aceste prezentări are ocazia să

ceva ani buni, și pe bună dreptate am fost într-o poziție

o facă. Evenimentul nu este doar despre aceste prezentări, ci le

inconfortabilă, cu toții, inclusiv asociația noastră dragă,

și folosește ca un motiv de networking (de creeare de relații noi

ESTIEM.

între ESTIEM-eri) cu ajutorul unui mini-joc de tip speed-dating

Poate că mai mult decât în alți ani a fost

între prezentări, în care se oferă patru întrebări, două legate de

foarte benefică această ediție a ESTIEM Talks. Dar

prezentarea care tocmai a avut loc și două mai personale. Ești mai

ce anume este acest ”ESTIEM Talks” ? Este vorba de

apoi plasat aleatoriu într-un grup de 3-4 persoane și aveți cam 10

un eveniment de câteva ore ce se organizează la sfârșit de an, o

minute să răspundeți la toate întrebările și să vă împărtășiți opiniile

sesiune ceva mai lungă de reflecție asupra celor ce s-au petrecut

legate de acestea.

pe parcursul anului respectiv la nivel general, dar și în cadrul

În ansamblu, este o activitate benefică asociației la nivel

departamentelor (dezvoltare personală, profesională, academică,

central pentru că le oferă o perspectivă a anului și în același timp

dar și departamentul intercultural).

are posibilitatea să confirme că se îndreaptă spre îmbunătățire, atât

Ce presupune? Secvențial se prezintă situația asociației

asociația ca și întreg dar și departamentele care o compun. Și hei,

și a departamentelor prin prisma unor prezentări a realizărilor,

e o oportunitate bună să stai la un pahar de vorbă cu niște oameni

evenimentelor neprevăzute, a celor ce s-au mai întâmplat și a

noi și interesanți!

cursurilor de acțiune ce au fost luate în respectivele situații.

3 2

Vocea Estiem nr.10


3 3


Anul acesta a fost o provocare pentru mine și nu am

m-am distrat lucrând. Mulțumită colegilor din anii anteriori am

ezitat să spun ,,da” atunci când mi s-a oferit șansa de a

avut o bază, un template, care m-a ajutat foarte mult în crearea

fi responsabil de revistă. Am învățat cum să coordonez

acestui număr special ,,Vocea ESTIEM nr.10” cu și pentru

o echipă, i-am cunoscut mai de aproape pe colegi și

oameni de nota 10!

Chiș Corina Responsabil revista nr.10

Indiferent ce alegem, viața ne va ghida în

Oltean Rebeica Responsabil revista nr.8 și 9

încercat mereu să aduc o notă de originalitate.

locul potrivit, la momentul potrivit. Designul revistei a

Două minți diferite care au încercat în tot acest timp

fost întotdeauna o reflexie a personalității creatorului,

să vă aducă în față o revistă care să reflecte personalitatea

dar această ediție e diferită prin prisma faptului că

fiecăruia dintre voi, o revistă în care să vă regăsiți. Aceste reviste

înglobează două personalități aparte. Corina are o

sunt oglinda noastră, de la generație la generație învățăm să fim

personalitate colorată și a încercat mereu să dea puțin

tot mai punctuali, mai organizați și mai atenți la detalii.

haz acestei reviste, eu sunt o fire atentă la detalii și am Cu toate că nu mă așteptam să devin

creativitatea grupului local. Mai mult decât orice, realizarea

responsabil pentru realizarea revistei, privind în

unei reviste ține de organizarea și disciplina echipei. Cred că

retrospectivă, apreciez foarte mult acea perioadă.

împreună cu echipa pe care am avut-o am reușit să realizăm

Prin procesul de întocmire a revistei am avut ocazia

reviste tot mai bune și pentru asta le sunt recunoscătoare!

de a învăța de la 0 cum se editează și cum ia naștere

Pisuc Clara

o revista. Apoi, a fost o oportunitate pentru a explora

Responsabil revista nr.6 și 7

Voluntariatul - o muncă răsplătită înzecit!

O echipă editorială investește săptămâni, zile, ore

Clipele investite în activitățile ESTIEM au fost cărămizi

întregi în creare de conținut, interviuri, corectarea textului,

pe care le-am așezat treptat la bazele carierei mele.

design. Privind în urmă, confirm încă o dată că merită! Acum

Pentru mine, cea mai semnificativă dintre toate a fost

că revista a ajuns la numărul 10, nu pot decât să fiu mândră de

cea de redactor al revistei, un proiect în care mi-am

ceea ce au adus noile generații de studenți voluntari: reviste tot

Hosu Diana

putut valorifica o parte din pasiunea pentru scris și

mai bune cu un conținut tot mai calitativ. Scriu aceste rânduri cu

Responsabil revista nr.4 și 5

graphic design. Am îmbinat-o cu o doză de curiozitate

mare bucurie pentru că proiectele ESTIEM au continuitate, iar

și plăcerea de a vedea rezultatul muncii unei întregi

bazele puse cu ani în urmă au avut rolul lor!

echipe. În calitate de cititor poți parcurge conținutul unei reviste, poate, într-o oră.

Ardelean Flavius Responsabil revista nr.3

Experiența mea în urma redactării revistei

depășesc barierele impuse și să redactez acest număr 3 al

Vocea Estiem “Flavius si prietenii lui”. Probabil una

revistei, eu nefiind familiarizat cu acest domeniu. După această

dintre cele mai provocatoare experiențe din cadrul

experiență, am avut curajul de a publica un articol în revista

ESTIEM, eu fiind președinte la vremea respectivă,

Europeană ESTIEM și de a împărtăși ideea de a scrie o revistă la

responsabilitatea și presiunea m-au ajutat să îmi

nivel local cu celelalte grupuri locale internaționale.

Sunt Bianca și sunt cea care a spus ,,da”

Ormenișan Bianca Responsabil revista nr.2

Am avut oportunitatea de a lucra cu toții membrii din

numărul 2 al revistei “Vocea ESTIEM”. Dat fiind faptul

perioada respectivă și am realizat că eram înconjurată de oameni

că nu cochetasem cu instrumentele de design până

frumoși și extraordinari. ESTIEM nu este o doar o organizație

atunci, pot spune că propunerea de a mă ocupa de

studențească, este o familie și îi multumesc că mi-a făcut

revistă a fost un adevarat challenge pentru mine.

șederea din perioada studenției mai frumoasă și că a contribuit

Am reușit să-mi creionez anumite skill-uri pe

Petra Roxana

care nu eram conștientă că le dețin.

provocării de a-și folosi creativitatea pentru a contura

la formarea persoanei care sunt în prezent.

Vocea ESTIEM a început din dorința de

Nimic nu mă face mai împlinită decât sa văd dăinuirea

a ne prezenta cu un proiect “palpabil” cu ajutorul

acestui proiect și faptul că fiecare generație este formată din

căruia să ne expunem perseverența acțiunilor noastre

tineri tot mai minunați, devotați și extrem de capabili.

colaboratorilor.

Responsabil revista nr.1

3 4

Vocea Estiem nr.10


2021

2021

Vocea ESTIEM nr.10

ESTIEM’s Voice nr.10

2020

2020

2019

Special edition nr.9

Vocea ESTIEM nr.9

Vocea ESTIEM nr.8

2019

2018

2018

Vocea ESTIEM nr.7

Vocea ESTIEM nr.6

Vocea ESTIEM nr.5

2017

2017

2016

2016

Vocea ESTIEM nr.4

Vocea ESTIEM nr.3

Vocea ESTIEM nr.2

Vocea ESTIEM nr.1

3 5


MULȚUMIM SPONSORILOR!

CONTACT Asociația ESTIEM LG Tîrgu-Mureș

ISSN (Print) ISSN 2784 - 1650

Tel: 0742 394 396 Facebook// Instagram Estiem LG Mures

ISSN (Online) ISSN 2784 - 1626

E-mail: estiem.tgmures@gmail.com Blog: http//estiemmures.blogspot.com/ European Students of Industrial Engineering and Management Ediția 10/nr.1/2021

ISSN - L 2784 - 1626


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Vocea ESTIEM 10 by estiem.targumures - Issuu