Noua Generaþie, an X, nr. 1(16) - 2012 - Numãr omagial
Picturã cu crini; restul e filosofie... * Iube?te-mã, cãci azi î?i semãn ?ie
Ei, ce sã-?i spun!
Mai mult decât oglinda din sufragerie.
? i eu ?tiu sã-mi beau cafeaua cu picioarele pe masã; ? i eu ?tiu sã mã uit la televizor fãrã sã-mi pese
Astãzi îmi voi lãsa trupul sã curgã ca un râu de-a lungul vie?ii
cã ãla mic mãnâncã butoanele de la telecomandã;
?i n-am sã mai fiu con?tientã de el;
?tiu ?i eu sã fac dintr-astea, oho!
E timpul sã-nchid ochii; sã-mi sparg visele între pleoape
(Ca sã vezi cât e de lucid iubitul meu,
?i sã-mi privesc iubitul fãrã înflãcãrare
cât de ra?ional, sublim....superior, ce sã mai… ?
ca pe o picturã cu crini ofili?i.
*
*
? i mã gândesc: Cum poate patul sã ne readucã pe aceea?i
Ce face iubitul meu acolo? Cloce?te idei hexagonale;
linie!
„Totul e geometric ?i strâmt în lumea ta, amice.
În dragoste suntem la egalitate, iar ra?iunea sare din schemã
Mai lasã ?i tu circuitul acesta periculos de gânduri
ca un arc.
?i întoarce-?i privirea cãtre singurele tale douã puncte cardinale-
Numai atunci, ca douã gãlbenu?uri într-un ou
bra?ele mele.
Noi suntem doi ?i totu?i unul singur....
* Nu. El mã vrea simplã ?i concretã ca o felie de cozonac,
* Înghit ?i eu luciditatea amarã; Duhnesc a ra?iune ?i orgoliu.
?i mã vrea albã ?i realistã ca cerul, iarna;
Nu-mi stã nicio fãrâmã de iluzie în cale.
Se cramponeazã de toate trãirile mele florale
În bucãtãrie, mâncarea a început sã prindã o crustã
?i-l doare când simte cã-i scap printre degete.
metafizicã
*
iar de pretutindeni se ridicã în aer aburii cãutãrilor
Cine-oi fi eu? Câteva kilograme în bra?ele lui,
propriului eu.
buze care vibreazã ?i ochi care ?tiu sã plângã,
Pregãtesc cina iubitului meu meditând
o desagã de „sentimente”... Iatã ce cuvânt!
la conservarea trupului pudic al cepei, învelit cu „o mie ?i
? i se lipesc de suflet, nu ca ni?te fluturi,
una” de foi,
ci ca ni?te molii. Da, da, ca ni?te molii!
la flãcãrile iadului pârjolind cazanul infernal cu sarmale
A?a sunt toate sentimentele: te rod, te sfarmã, te descompun.
?i la mitul ?ãrii unde curge numai „lapte ?i miere”.
Dar eu, adicã femeia cu ochii obosi?i de mâine -
*
eu iubesc chi?ibu?urile aruncate de el la gunoi,
Dragul meu, sunt dreaptã, mai dreaptã decât însã?i ra?iunea;
ochii mei nu se închid când visez
nu mai am nimic, nicio linie curbã care sã-mi trãdeze
?i asta îl scandalizeazã cel mai tare:
feminitatea;
„De ce nu e?ti realistã? De ce nu gânde?ti?”
nici mãcar pântecul nu se mai încovoaie a copii, fiindcã nu
*
mã mai deschid;
Ei, ce sã-?i spun!
Mã îndop cu filosofie de cea mai bunã calitate
? i eu ?tiu sã-mi beau cafeaua cu picioarele pe masã;
scormonind privirea ta albastrã ?i piezi?ã
? i eu ?tiu sã mã uit la televizor fãrã sã-mi pese
?i mã îndepãrtez de tot ce-am fost.
cã ãla mic mãnâncã butoanele de la telecomandã;
Astfel, mã gãse?ti, nu-i a?a?! echivalentul miezului tãu,
?tiu ?i eu sã fac dintr-astea, oho!
acea jumãtate „altfel” dar care ?i se potrive?te de minune,
(Ca sã vezi cât e de lucid iubitul meu,
visul tãu ra?ional, ecoul iubirii tale
cât de ra?ional, sublim....superior, ce sã mai… ?
eul tãu distrus tocmai din plãcerea de a-l reîntregi. Georgiana-Camelia Maximoaia, cl. a XI-a C Pagina 26