Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Dacă e ianuarie, e anotimpul poeziei. Aşadar, ce poate fi mai nimerit decât o călătorie pe urmele marelui poet naţional, la Ipoteşti. La doar câţiva kilometri de oraşul Botoşani, este un sătuc liniştit, parcă neschimbat de vremuri, peste care timpul parcă nu a lăsat urme. Este locul unde s-a născut marele poet nepereche Mihai Eminescu. O primă atracție a micului sat moldav este lacul lui Eminescu înconjurat de o pădurice. Acolo, pe malul acelui lac, am respirat aerul curat al pădurii. Nuferii de pe lac te îmbie la amintiri: ... în zadar suspin şi sufăr, Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de nufăr. La vreo doi kilometri de lacul vrăjit, se află Memorialul Ipoteşti, alcătuit din casa Eminovicilor şi cea a familiei vecine Papadopol, două biserici, o casă de oaspeţi şi un amfiteatru în aer liber. Cel mai interesant loc este casa familiei poetului. Farmecul Ipoteştilor te atrage. Liniştea locului şi mireasma satului te îmbie la melancolie. Ana Maria Perhinschi, clasa a V-a A
Cu păru-n valuri Și ochii-n sclipiri Căprui strălucind, Doi aștri arzând, Nu-i om de rând.
Este al versului mag, Ce-a îmbinat cu drag Cuvintele-n rimă, Izvor din inimă Ce curge liniștit,
Georgia Popescu, clasa a XI-a G
În dulce glas șoptit. Andrei Strugaru, clasa a V-a A
pagina 59
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Frână. Frână. Frână. Frână… repetă frenetic legănându-se încet, așezat pe trotuarul rece. Lângă el zace o pancartă de pe care ploaia nu a șters cuvintele: Vă rog, ajutați-mă. Mai are o pătură și o sacoșă cu mâncare. E îmbrăcat subțire, foarte subțire pentru vremea de afară. Se uită în față dar nu privește pe nimeni. Frână. Frână. Frână. Frână…, continuă să repete același cuvânt cu un glas răgușit și stins. Trec pe lângă el zeci de oameni, însă nimănui nu-i pasă. Toți se grăbesc. Un grup de tineri care se îndreaptă spre școală îl văd și se uită cu milă. Omul repetă necontenit același cuvânt. Un băiat se apropie de el și se lasă pe vine. Îi pune mâna pe umăr: Sunteți bine? Bărbatului îi tresari privirea. Întoarce capul spre băiat și colţul gurii i se mișca în sus. Stai jos. Ceilalți tineri se apropie ușor, formând un cerc în jurul bărbatului. Vrei să auzi o poveste, tinere? Eu nu am fost mereu așa cum mă vezi. Nu, nu, n-am fost tot timpul cerșetor. spune, ridicând ușor privirea spre cer. Am avut o casă, am avut o soție, un copil… Am fost chiar om de afaceri. Aveam propria mea firmă. Câștigam mulți bani. Aveam colegi de încredere, aveam o viață frumoasă. Vrei să știi ce s-a întâmplat? C-ce? întreabă tânărul, siderat de cele auzite. Omul se uita apoi spre băiat, își apropie capul de el și rostește: Am vrut mai mult. Ridică din nou privirea spre cer. Am început să cred că banii nu îmi ajungeau. A fost ca o boală. Mă măcina în interior și eu… Începe sa râdă. …eu nici nu mi-am dat seama. Râsul se oprește brusc. Ochii îi tremură, ca și cum ar fi pe cale să-și piardă cumpătul, dar continuă să povestească. Am început să investesc banii firmei în afaceri ilegale. Am pierdut o groază de bani. Nu mai aveam cu ce să-mi plătesc angajații. Au început să demisioneze… Pe acasă mergeam rar, foarte rar. Nu mi-am văzut băiețelul crescând, tinere, nu l-am văzut… Se pierde din nou în amintiri… Într-o zi, am aflat că firma mea a falimentat. Am încercat să o readuc la viață, dar era prea târziu. Soția mea îmi intentase divorț… Știi cum e să simți că tot ce ai se spulberă în fața ochilor tăi? spune, păstrând aceeași atitudine rece. Am ajuns sa fiu un nesăbuit. Oftează adânc. S-a întâmplat ceva? rostesc tinerii aproape la unison. În ziua procesului de divorț, trebuia să ajung la tribunal. Eram în întârziere. Afară era ceață. M-am urcat in mașină și am pornit în trombă. Eram obosit. Eram foarte obosit. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este conturul unor persoane traversând strada. Apoi am adormit. Pe obrajii tinerilor curg lacrimi. Omul coboară capul în pământ, parcă s-ar fi lăsat copleșit de rușine. Nu am avut timp să apăs… Nu am avut timp să o apăs… spune pe un ton aspru ca și cum s-ar fi certat cu el însuși. Ce s-a întâmplat cu soția și cu băiețelul? Îl întrebă o fată din grup. La auzul acestor vorbe, fața lui se luminează, zâmbește: Sunt acolo. și arată cu degetul spre spitalul din apropiere. Sunt la un control. Nimic grav. Nimic grav. De cât timp îi așteptați? îl întreabă băiatul de lângă el. De unsprezece ani. răspunde omul în timp ce zâmbetul îi piere și privirea i se cutremură. Își întoarce capul. Totul devenise clar pentru tineri. Bărbatul își ucisese propria familie. Și pentru că refuza să creadă, înnebunise. De fiecare dată când își amintea, hotăra să uite. Tânărul se ridică, își șterge lacrimile, îl bate ușor pe spate și pleacă împreună cu restul grupului. Trebuie să plece. Nu mai pot face nimic. Soarta l-a jucat pe zaruri negre și ei nu mai pot face nimic. Frână. Frână. Frână. Frână… repetă frenetic, legănându-se încet, așezat pe trotuarul rece. Răzvan Tîmpescu, clasa a X-a C
pagina 60
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Mihai Eminescu a fost unul dintre cei mai mari poeți ai României. În acest articol vom afla mai multe lucruri aproape inedite despre el. Anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 167 de ani de la nașterea lui Mihail Eminovici în satul Ipotești, din Botoșani. Își speria tatăl! În copilăria sa, Mihai Eminescu (pe atunci Eminovici) obișnuia să își sperie tatăl într-un mod cel puțin bizar. Băiatul mergea în pădure să prindă șerpi și-i punea de vii în apropierea casei sale. Apoi își chema tatăl să vadă „ce pasăre a prins” și stătea deoparte râzând când bărbatul dădea nas în nas cu reptilele „supărate”. Nu îi plăcea matematica. Mihai Eminescu nu a suportat niciodată matematica, fiind o materie cu care nu se împăca deloc. ... deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea ca matematicile sunt științele cele mai grele de pe fața pământului, spunea el. Care este inspirația din spatele poeziei „Pe lângă plopii fără soț”? În vremea în care Eminescu a scris poezia respectivă, era îndrăgostit de Cleopatra Lecca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca și verișoara lui Caragiale. Domnișoara avea casa pe strada Cometa nr. 6, o stradă încadrată de plopi pe care Eminescu i-a numărat și a observat că îi dă un număr fără soț. Îi plăcea să joace fotbal. Lui Mihai Eminescu îi plăcea să joace fotbal. Mărturia vine din partea lui Theodor V. Stefanelli, în Amintiri despre Eminescu: ... înaintea locuinței mele se întindea așa numita toloacă a orașului, unde studenții jucau adesea în orele libere mingea. Și Eminescu era adese printre noi și juca mingea cu noi. spune Theodor V. Stefanelli. Juca
șah. Cu o minte extrem de ageră, Mihai Eminescu s-a orientat și către sportul minții. În 1884, poetul se afla în Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Era vizitat des de prieteni, de Pompiliu, Burla, Humpel și, îndeosebi, jucau șah.
Ionela Pentelescu pagina 61
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
A scris poezii până-n clipa morții Înainte de moartea lui Eminescu (1889), cei ce l-au vizitat își amintesc de maldărul de hârtii scrise de el în spital și aruncate la coș, ori măturate de femeia de serviciu. În noaptea când poetul a murit, i s-au găsit în buzunarul halatului, dovadă că era întreg la minte și lucra, două poezii – Viața și Stele la cer. Macedonski își bătea joc de Eminescu În august 1883, Al. Macedonski publică în Literatorul epigrama: Un X… pretins poet acum S-a dus pe cel mai jalnic drum… L-aș plânge, dacă-n balamuc Destinul său n-ar fi mai bun, Căci până ieri a fost năuc Și nu e azi decât nebun. Ultima poezie… Poezia Kamadeva este ultima poezie tipărită în timpul vieții, fiind publicată în revista ieșeană „Convorbiri literare” în data de 1 iulie 1887. Ultimul articol… Ultimul articol semnat de Eminescu în ziarul Timpul a apărut în ziua de 28 iunie 1883 (dar a fost datat 29 iunie 1883). O viață într-un film Există un singur film despre viața lui Mihai Eminescu, Luceafărul, regizat de Emil Loteanu și apărut în anul 1987. Eminescu și Veronica Micle au avut împreună un copil care s-a născut mort în toamna anului 1879. Poetul voia să locuiască la Dorohoi. Ştiaţi că Eminescu avea în plan să locuiască la Pomârla din Dorohoi? Fireşte, nu singur, ci cu Veronica. Veronica Micle s-a sinucis pe 5 august, la fix 50 de zile după moartea iubirii sale, Mihai Eminescu, dar şi la fix 10 ani de la moartea soţului său. Adriana Bortă, clasa a V-a A
pagina 62
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Degradare
Ochii din adâncuri M-am decis să evadez.
Cerul cade
M-am refugiat în valuri,
Și norii se scurg
în maluri,
Uşor
în soare-ascuns în mare
Pe pielea mea.
și-n țărm ascuns în zare.
Plouă cu toamnă
Pluteam.
peste mine
Mă legănam.
și peste toată ființa noastră.
Mă simțeam captivă
Ne degradăm
în leagănul copilăriei mele. Am decis să privesc oceanul în ochi.
în ploaia acidă
Cu greu
ce se scurge
Cu chin
pe epiderma neatinsă.
pleoapele-i uriase
Pământul ne e părtaș în suferință,
valsau pe globurile oculare
Cerul ne mistuie.
ale oceanului.
Te-aș ascunde în nori,
Mă simțeam pătrunsă
Să știu că dăinuiești pe vecie
de tainele
Unde nimeni,
și de adâncurile sale. De poveștile
În afară de mine,
și viețile ce s-au perindat
Nu-ți poate vedea
nerușinate
galaxia din suflet.
deasupra lui.
Te-aștept în nori,
Inconștienți.
m-ascund până te hotărăști
Nu s-au gândit nicio secundă
dacă mai vii și tu..
că poate și oceanele….
Loredana Butnariu, clasa a XII a C
au ochi.
pagina 63
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
În umbra tainică a morții se-ascunde sufletul meu iar mânjindu-mi corpul cu emoții chiar dacă lumea e-n zadar Rob etern al neputinței, al speranței, al uitării pleacă-ți chipul peste mine în abisul luminos Ascunzându-mi ușor ochii de Lumina Întunecată văd în tine umbra mea
Cât durează veșnicia dacă eu te țin de mână? Auzind cum bate-n tine inima-mi însângerată de iubire înfig cuțitul în lăuntrice adâncuri și te eliberez de mine Și Lumina Întunecată se prelinge acum pe tine Mucegaiul Neființei mele părăsește al tău trup Cât durează veșnicia dacă nu te mai sărut?
Dar de ce e deformată? Sunt sicriul tău acum
Focul subteran al morții se încinge acum
tot ce-i mort devine viu
căci eu
limpede sau fără sens
am rupt lanțul existenței
sunt al tău lăcaș etern
pentr-o ultimă privire din lumină izvorâtă
În Cercul Pătrat al existenței îmi aud vocea tăcând din neființă simt emoții și îmi sacrific tot ce-am fost Nimic nu mai contează acum. Vreau în tine să m-afund și să-mi aștept moartea Respirându-te! pagina 64
Cât durează veșnicia prea frumoasă Afrodita? Te-am eliberat de mine și acum poți să renaști într-o lume blestemată de un parazit flămând Cât durează veșnicia dacă nu mai sunt doar eu?
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Un avort m-a despărțit de o dulce îmbrățișare de o cale hărăzită în pământul sângeros Un sicriu îmbrățișează Neantul nepătruns de lume în pântecele mumei stă o stea va răsări în lume și va strivi tot ce-i nedemn Nedemn de-a sa privire de-ai puritate, de-ai simplu gând Cordonul lumii îl înconjoară distruge în el tot ce e sfânt puterea sa e mult prea mare un nou Mesia Răstignit
Sufletul meu dezgolit ce așteaptă-n sânge proaspăt licărirea din abis Sinuciderea răsare din Amurgul Idolilor ca un Soare Negru ce-mi cuprinde Sufletul Eu te aud fără s-ascult și te văd făr’ să privesc cum mă chemi în Tine iar...
O! Lume tu necruțătoare apleacă-te asupra mea să înțeleg a ta oroare Cordonul tău neînduplecat
Eduard Gavrilovici, absolvent pagina 65
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Îți întinzi leneș picioarele Ca o piatră de lemn
pe dușumeaua din mintea mea.
se sfarmă sufletul Luminii Negre
Ți-ai construit un colț al tău
căci un imperativ al morții
și-ai pus la intrare un semn
o privea încă din pântec prevestind parcă minciuna ce avea s-o spună Izvorând din cel Duh „Sfânt” - Călău cu față de Duhovnic Ea tot răsare din noroi și se sădește-n inimi
cu nu deranjați; dar numai eu știu că pe spate ai printat mare DANGER ZONE. Încep să cred că prinzi rădăcini că îți simt prezența din ce în ce mai acută
Și lumea pe loc a crezut că ăsta-i adevărul !
cum se adâncește
Atunci ochii toți au ars
În străfundurile conștiinței mele.
și creierii s-au sinucis
Am încercat să o adorm,
Lumina Neagră a tăiat
dar tu bați cu pumnii
Aorta Trăirii Dar Valul spumegând tot vine tot se lovește de Negrul Mal și Îi spală al Său trup de tinichea și Îi ruginește adevărul Și apa arde Lemnul Sfânt
în pereții minții mele și zgârii vopseaua de pe ei. Îți las să distrugi ce mai ai și o să îmi pun și eu la intrare un semn și mai mare KEEP OUT! E ocupat de tine..
tot sper că-L va distruge Credința sigur va pieri căci moartea-o crește-n inimi
Eduard Gavrilovici, absolvent pagina 66
Loredana Butnariu, clasa a XII-a C
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Luna tremură.
hai să ne scrijelim vise să sfărâmăm gânduri uscate de vreme să le mototolim avar și să le zvârlim în buzunarul de la piept prin care mai trece uneori autobuzul fericirii. ***
Oana Cocieru , clasa a IX-a F
Apui sfâșiat de crengi și lași în urmă un tablou neterminat otrăvit de șoapte sângerii agăți ADN-ul meu încâlcit de pagini albe și de stele îl legi cu sârmă ghimpată ce-ți sfâșie pielea te amăgești fără să realizezi că strigi într-un film mut.
echilibrul sorții mele se destramă în amintirile ce ard în mine, flame aprinse. În umbra nemuririi voci frânte mă cheamă spre o criptă incoloră. Nu râd, dar nici nu plâng privesc în gol, cu un zâmbet de praf. Sunt copilul răsfățat al durerii... vreau să evadez dintr-o privire. Atât! când te plictiseai, veneai la mine te alimentai din suferința mea. Mă strădui și azi să nu mă pierd în privirea ta rece, fără iris... acum, realizez că am murit, de mult, în mâinile tale. Sufletul meu a devenit vocea ta vorbeai prin sentimentele mele. erai disperat după durerea mea m-ai distrus, încet, dar sigur... și ai făcut toate acestea fără să știi că, într-o zi, soarele se va îmbolnăvi de atâta întuneric. pagina 67
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Mi-e dor să cânt în luminișul, În care-am râs odinioară. Să simt din nou puternic visul, Cum l-am simțit și-n acea seară. Să pot să zbor cu aripi ninse În tărâmuri din amintiri desprinse. Să plâng fiecare frunză căzută-n tabloul plin de culoare, Prin care, grabnic, toamna trece, uitându-se în depărtare. S-aștept să-mi cadă fulgi de nea pe față, Transformându-se, de-ndată, în lacrimi lungi de gheață. Să strâng la piept păpușa mult dorită,
Maria Alexandra Andonoaei
S-o mângâi foarte blând, spunându-i că-i iubită. Să stau iar, ore-n șir, în brațele potecii, Uitând de orice rău și încuind porțile fricii. S-ofer oricui o floare, când afară e soare, Sărind din cerc în cerc, atunci când e ploaie. S-adorm și-acum cu vreo poveste-n minte, Pe care mi-o spunea bunica, la orice rugăminte. Să am mereu în suflet inocență și bucurie, Da..., mi-e dor de dulcea mea copilărie. Maria Petrașuc, clasa a IX-a D
Când plouă picăturile reci mă fac să tresar, mă uit pe fereastră, îmi amintesc de copilărie când apa îmi ajungea la genunchi, săream într-un picior, toate băltoacele erau ale mele, ce amintiri, sunt născută în zodia ploii, toamna, un alt anotimp. Anotimpul neliniştirii mele. De ziua mea, la cincisprezece ani ploua cu găleata, am primit de la tata un ceas de mână - cadou, semn că s-au trezit neliniştile mele, mi-au luat sufletul în custodie, sunt crescută în zodia ploii, toamna, un alt anotimp. Anotimpul aşteptărilor mele. bibliotecar Lăcrămioara Andrei
Alexandra Denisa Onuț pagina 68
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Despre Mihai Eminescu s-a scris mult. Toți știu cine este Luceafărul poeziei românești, dar cred că mai puțini știu cine a fost Eminescu – omul, prietenul. A fost al șaptelea născut al familiei Eminovici. Când era elev, scria poezii, pe ascuns, deoarece tatălui său nu-i plăceau poeții. Soția profesorului Aron Pumnu de la Cernăuți a dat de ele și a zis că sunt pline de simțământ. Prima lui poezie a apărut în revista Familia din Pesta, al cărei director și fondator era Iosif Vulcan. Acesta i-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu, nume pe care poetul l-a adoptat imediat, pentru totdeauna. Eminescu niciodată nu s-a plâns de neajunsurile propriei vieți. Trebuințele și durerile lui nu le băga în seamă. Era atent doar la trebuințele și suferințele, dar și bucuriile altora. El nu avea nevoie de bogății materiale, el se simțea bogat oricum și de aici pornea mila lui pentru cei în suferință și disprețul pentru cei mărginiți și răi. Nu era stăpânit de ambiții, dar era demn și nu știa să mintă sau să fie lingușitor. Câteodată se umilea ca să obțină ceva pentru vreun nevoiaș, dar pentru el n-ar fi făcut-o niciodată. El zicea că Nenorocirea cea mare a vieții e să fii mărginit, să nu vezi cu ochii tăi, să știi puține, să înțelegi rău, să judeci strâmb. Mihai Eminescu și Ion Creangă s-au întâlnit prima oară în 1875 și au devenit prieteni pe viață. Ei erau aproape nedespărțiți. Se sfătuiau împreună și citeau unul altuia ceea ce scriau, discutau despre cărțile citite și despre câte se mai întâmplau în lume. La îndemnul lui Eminescu, Ion Creangă a citit prima poveste, Soacra cu trei nurori, la Junimea din Iași și tot el l-a ajutat s-o publice în revista Convorbiri literare. Tot el a fost primul care a ascultat Amintiri din copilărie. Se poate spune că la îndemnul lui Eminescu, a ajuns Ion Creangă scriitor. Ioan Slavici a fost și el bun prieten cu poetul. Acesta îi corecta manuscrisele cu multă discreție și le trimitea la Convorbiri literare. Slavici a spus despre marele poet că era lipsit cu desăvârșire de egoism și nu trăia pentru el, ci pentru lumea în care își petrecea viața. Ion Luca Caragiale, un alt mare scriitor al nostru, i-a fost prieten. Deși aveau temperamente diferite, i-a unit pasiunea pentru literatură. Caragiale, fără discuțiile cu poetul, n-ar fi devenit ceea ce a fost. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în acele vremuri pentru a-l cunoaște direct pe Mihai Eminescu și mi-ar mai fi plăcut să am prieten un om cu un suflet atât de mărinimos, cu o asemenea dăruire de sine. Andrei Strugaru, clasa a V-a A
Oana Ghiduș pagina 69
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Un vis aievea Sub nori de cenuşă O lume efemeră A noastră sferă
Sub lacrimi vărsate De a noastră tristeţe Căci timpul tot trece Şi viaţa ne întrece
O viaţă perfectă Un vis împlinit O speranţă trecută Abia ce a venit
O viaţă se naşte Alta dispare Căci lumea aceasta E necruţătoare Florin Daniel Brădăţan,
Ne bucurăm azi De ce va fi mâine De zile trecute De gânduri pierdute
clasa a X-a B
De ce mă iubeşti, Soare? Nu vezi?! Eu sunt muritoare Uită-te la stele: Fii iubitul lor! De ce mă iubeşti, Lună? Nu vezi?! Nu-ți sunt credincioasă Uită-te la noapte: De ea să-ți fie dor! De ce mă iubeşti, Mare? Nu vezi?! Tu nu eşti om. Uită-te la briză: Doar ea îți dă fiori! De ce mă iubeşti, Doamne? Nu vezi?! Sunt o păcătoasă Uită-te la alții: Se poartă cuviincios! Tu de ce nu mă iubești? Nu vezi?! Sunt om! Uită-te la mine: Te-aş iubi!
Elena Cristina Costescu, clasa a IX-a E
Andreea Chiraș pagina 70
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
De la cer la pământ De la o Super Nova la Soare Sau de la mine până la tine. Mi-e totuna, dar dacă mă gândesc mai bine, Mi-e tot 1. De când ai plecat, nu mai măsor distanța cu ruleta, Ci cu gândul. Paradoxal, nu mi-e dor de tine; îmi străbați venele. Câți ani, iubire, să mai aștept ? Dar nu pe rând, Ci simultan; așa simt eu secunda. Grăbești vremea, N-o lași să respire, Cum nici pe mine nu mă lași, Să mă eliberez de tine.
Mâine, universul meu, s-ar contopi cu al tău Și calea lactee, ți-ar înghiți soarele ? Retina ar reflecta lumina, punândumă în eclipsă. Mă privești încrucişat, ca într-un vers cu rima perfectă. Cum ar fi dacă? Aş fura o stea și aş ascunde-o sub pernă ? Ş-ar reflecta spectrul pe tavan sau ar muri de singurătate ? Mi-aş dori să te urmăresc prin ecranul televizorului Alb-negru, ca intr-un film cu Stan și Bran Alergi prin mintea mea neîncetat
Sărutul tău pe tâmpla mea fierbinte... Te rog, nu vreau să fiu din nou amnezic! Mă tulburi. Te scald în metafore, în șoapte, Aş vrea să te ating, dar arzi; Doar timpul te poate stinge, Phoenix iluzoriu! Dispari, apari din nou, iar pleci, mă pierd... Te privesc, pupila se dilată și doare. Cu lacrimi te șterg de pe retină Ești hipnotică, îmi adormi conștiința. Ești. Sunt.
Și cred că începi să obosești. Cum ar fi dacă? Mi-aș cumpăra un megafon Și cu scârțâitul lui mi-ar tulbura sonatele Ca rotile uzate ale unui trabant Pe asfaltul încins ? Mi-ai auzi respirația la fel Sau ai schimba frecvența de ascultare a inimii mele? Morfeu mi te arată, ca pe un muritor, ai frunze de mac pe pleoape, Iar eu nu am nimic. Beatrice Seredenciuc, clasa a X-a C pagina 71
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Maria Paula Zaharia Privea departe, dincolo de copacii înfloriţi, amintindu-şi cu nostalgie de anii copilăriei sale. Liliacul de lângă fântână şi teiul melancolic de la drum, gata să își deschidă mugurii, iasomia şi verdele de smarald al frunzelor de cireș din grădiniţă îi amintesc de primăverile care au trecut în grabă, adunând în barba şi în părul bunicului flori albe de măr… Stăteam sub nucul umbros din livadă și citeam, când l-am zărit pe bunicul meu ieșind din casă. Am lăsat cartea și m-am apropiat încet de el. Mergea domol, iar în mâinile tremurânde ducea niște firimituri de pâine, pentru a le pune în căsuța păsărelelor. Când i-am privit chipul, am văzut că ochii lui sunt înlăcrimați…, nu l-am mai văzut pe bunicul meu plângând până atunci… - De ce plângi, bunicule? Te-a supărat cineva cu ceva? am întrebat, aşezându-mă pe bancă, lângă el. - Sunt lacrimi de bucurie, dragă Maria, mă bucur de frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Îmi amintesc de fiecare primăvară a copilăriei mele, în care mama mă lua de mână şi ne plimbam prin grădină, admirând pomii înfloriţi, inspirând parfumul florilor multicolore și lăsându-ne dezmierdați de adierea blândă a vântului. Copile, primăvara, grădina înflorită e ca un colţ de Rai, îmi spunea cu blândețe mama, mângâindu-mă pe frunte și mă lua în braţe, iar eu rupeam crenguţe înflorite şi-i aşezam în păr.
pagina 72
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
- Bunicule, era şi atunci în curte cuib de rândunele? - Da, scumpa mea, tatăl meu avea grijă în fiecare an de casa păsărilor. Se bucura de întoarcerea lor în fiecare primăvară. Şi eu stăteam pe prispă ore în şir, uitându-mă cum rândunica grijulie îşi hrăneşte puii. Odată, am văzut chiar cum şi-a învăţat puii să zboare. - Ce mult îmi place cum povestești, dragă bunicule! Tu mă faci să uit de toate și să privesc cu ochii inimii frumusețea din jurul meu, să simt o fărâmă din bucuria divină…Aş sta o veşnicie lângă tine… - Natura îţi poate fi cel mai bun prieten, copile drag. Ea îţi umple sufletul de liniște, de pace şi iubire. O, cât de mult mi-aș dori să fiu din nou un copil, o ființă inocentă cu sufletul curat și inima deschisă… Aș petrece tot timpul ascunzându-mă în lanurile aurii de grâu, cântând în serile calde cu greierii și păsărelele, înotând în lacul azuriu și citind în falnicul cireș din grădină… Dar acestea vor rămâne doar niște amintiri frumoase pentru mine, care îmi alină, din când în când, sufletul. - Bunicule, dacă aș putea, ți-aș da și ție din copilăria mea, pentru a ne bucura amândoi de această frumoasă vârstă…, aș oferi tuturor câte o părticică, pentru a simți fiecare din nou roadele dulci ale vârstei inocenței… Dar chiar nu există nicio modalitate de a rămâne mereu copil? - Draga mea nepoată, copilăria este o vârstă minunată, dar asta nu înseamnă că celelalte perioade ale vieții nu sunt frumoase… Dumnezeu, în marea Sa iubire față de noi, a avut grijă să ne ofere clipe de bucurie și în următoarele etape din viață. Cu siguranță că noi înaintăm în vârstă, dar putem să ne păstrăm sufletul de copil, care ne ajută să vedem lucrurile minunate din această lume, să oferim mai multă iubire celor din jur. - Îți mulțumesc mult, bunicule, pentru cuvintele pline de înțelepciune pe care mi le-ai spus. Vino să ne plimbăm prin grădină și să-mi povestești mai multe din copilăria ta. Din acea zi, am fost atrasă mai mult ca niciodată de frumusețea naturii, privită cu ochii inimii, iar amintirea conversației mele cu bunicul rămâne vie și rodnică în sufletul meu, chiar și acum, după mulți ani… Maria Petrașuc, clasa a IX-a D
Ana Popescu pagina 73
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Îmi conduc pașii în neștire spre strada pustie... Încerc să-mi alung toate sentimentele puternice ferecate în sufletul meu, răvăşit de tine şi de faptele tale. Încerc să uit totul... acele stele castanii... acel păr negru ca abisul... acea îmbrățişare plină de iubire. Dar, cu fiecare pas pe care îl imprim pe pământul rece, îmi deschid sufletul tot mai tare, iar odată cu el sentimentele mele prind aripi... iar încep să le trăiesc. O suliță a vântului îmi străpunge obrazul şi un sentiment de îngheț mă cuprinde. Pun o mână pe obrazul meu deja înfrigurat şi găsesc motivul frigului ce a pus stăpânire pe mine. Mii de Andreea Diaconu lacrimi mi se preling pe față, iar împreună cu vântul formează un sărut ce mă distruge. După un timp las deoparte candelabrul de lacrimi şi îmi continui drumul, probabil spre sfârşitul sufletului meu. Îmi îndrept privirea confuză spre pământul cenușiu. Paşii mei se imprimă pe el, la fel ca un tatuaj... Nu e prima dată când paşii mei îi lasă pământului semne, singura diferență este că atunci erau două perechi de paşi, iar acum... doar una. De ce? Pentru că acei ochi căprui au ales să meargă cu altă pereche de stele... poate albastre ca oceanul...poate negre ca noaptea... sau căprui, la fel ca ai lui. Încet, încet mă apropii de acel loc care mi-a rămas desenat în suflet. Inima mea prinde un ritm alert, pe care nici nu-l mai pot opri, oricât de mult aş dori... nu pot. Pulsul meu este prins într-un dans nestins, iar mintea mea este singurul lui ring de dans pe care îl poate folosi. În capul meu mii de filme se derulează neîncetat... mii de amintiri se developează încet şi mii de întrebări ce caută răspunsuri necontenit… , clasa a IX-a E
Sunt o adolescentă visătoare, plină de speranțe și vise ce îmi lucesc în adâncul sufletului ca boabele sfinte de cleștar. Sunt neînsemnată în fața naturii, a frumuseții, a nemuririi, însă, precum o stea căzătoare, vreau să las în urma mea o pulbere de lumină care să lumineze și să descrețească frunțile multor generații. Iubesc nespus literatura, arta, fiindcă alături de ele sufletul meu sensibil vibrează ca o coardă aurie a unei harpe desprinse din mâinile de ceară albă ale îngerilor divini. pagina 74
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Și mii de alte întrebări îmi năpădesc spiritul: Oare cine sunt eu în acest univers strâmt, în această lume care încetul cu încetul prinde contur? Atâta frumusețe îmi încântă privirea de un albastru fraged, spiritul obosit... Mă contopesc cu natura pentru a căpăta forța să continui lupta cu viața... sunt o luptătoare... Muncesc zi de zi, căci doar așa îmi simt ființa țesută în fire de mătase. Deschid porțile spre alte și alte lumi și totul cu ajutorul cărților - izvorul de lumină... Dar oare e de ajuns? Mă ridic de la umbra cireșului bătrân și îmi trec mâna peste tulpina sa ridicată de timp. Simt cum inima îmi tresare și ascult cu plăcere glasul copacilor - așa îmi spusese bunicul că arborii vorbesc. Dar ei, înalți, cu crengile negre, întinse spre cer, tac... o tăcere ce îți provoacă Irina Buleu fiori. Un pârâiaș curge lin, cântând și scânteind pe la cotituri. Se uită o clipă în stânga, apoi în dreapta, și cotește pe la tulpina unei sălcii plângătoare. Mă apropii... Încetul cu încetul, chipul mi se conturează, mai întâi din bucățele: o fată scundă, cu părul șaten, răzvrătit în cârlionți zburdalnici. Buzele mici, dar de un roșu intens și obrajii plesnind de sănătate, ca ai unui marinar, trădează imaginea copilăriei. Oare de unde mi-am absorbit eu sevele existenței? Nu mă asemăn nimănui. Deodată, toată acea imagine dispare. Nu mai este nici azi, nici ieri, nici mâine, doar o clipă eternă. În melodia apei plutesc fel de fel de imagini și... iată! Acum apare o fetiță stând la umbra unui nuc uriaș. Stelele își cântă serenadele înfundate, purtate pe arcuri de săgeți, iar luna sugrumă cu brațele sale lungi bolta cerească... Îmi pare cunoscut acest tablou pictat parcă de un pictor excentric și imediat înțeleg că fata sunt chiar eu. Filmul se derulează și observ că acum rup o frunză de ferigă. Știam că se va regenera precum orice poezie. De după niște firișoare de iarbă mi-am făcut prieten un greier, care acum făcea parte din noul tărâm creat de mine. Am apucat cu mâini tremurânde o steluță și mă gândeam că am finalizat încă o compoziție. Din nou același clipocit al apei, urmat de tulburarea imaginii. Și tot ce văzusem acum era doar o amintire ce mi-a rămas adânc gravată în suflet... Era o poezie despre actul creator, despre plăcerea de a fi remarcat, de a păși pe podium. Îmi sprijin spatele de un nuc, iar gândul îmi zboară spre o altă întâmplare, spre o altă istorioară. Probabil acest peisaj mirific mă inspiră, îmi dă forță. Am cerut o pană cucului ce stătea pe ramura cireșului, alta, păsării spin, o alta unui porumbel călător. Iar vulturul pleșuv mi-a oferit-o la rândul lui. Și gata aripile... M-am înălțat într-un zbor solemn spre zările cerești. Cuvintele mele trebuiau să atingă strălucirea razelor soarelui. Voiam să le scald în marea de lumină, să le stropesc cu roua dimineților însorite, să le mângâi cu o adiere blândă a vântului de vară. Și am reușit să-mi îndeplinesc misiunea. Toate cuvintele mele s-au luminat și parcă au prins viață. Condeiul de aur le scrie parcă mai frumos, mai vrăjit ca niciodată. De atunci am crezut în propriile mele forțe. Nu pot uita zborul acela, care m-a făcut să visez atât de frumos. O copilărie plină de soare, de împliniri, de amintiri ce vor rămâne veșnic vii în sufletul meu. Da, am fost un copil fericit și acum sunt o adolescentă visătoare, dar la fel de fericită. Un zbor frumos spre înălțimi!... Lavinia-Elena Patraș, clasa a X-a F pagina 75
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Un ceas... un simplu ceas, de pe peretele albăstrui al camerei mele îmi îngână într-un vals nestins, nişte note, pe care, de când am văzut primele cioburi de lumină, le ştiu. Tic-tac! Pendula cea bătrână încearcă să îmi explice cu multă voință ce înseamnă cu adevărat timpul. Dar oare eu înțeleg? Timpul... ce este? Are definiţie? Îl poți explica în simple cuvinte? Nu cred acest lucru. Niciodată nu am vrut să cred că ştiu cu adevărat ce înseamnă timpul. De când sunt mică mi-a plăcut să cred că acest timp este o joacă... Iar neuitatul ceas este doar o jucărie pe care o pot opri, oricând sufletul meu îmi dictează. Însă, din păcate, azi mi-am dat seama ce înseamnă acest timp. Acum, când îmi sparge toate Dimitra Strugariu visele de cruntele minute, secunde, ore, totul prinde alt contur, unul negru sau poate pal. Toți anii mei, toate clipele conturate cu dulcea fericire sau cu veninoasa tristețe... totul a fost şters parcă de un burete, iar cât de mult aş încerca să le rescriu, pur şi simplu, nicio literă nu se mai imprimă în mintea mea. Aş încerca să îi scriu o scrisoare, în care toate gândurile mele s-ar revărsa ca o cascadă pe o simplă foaie de hârtie. Dar care ar fi adresa? Oare... locul în care toate amintirile, visele, speranțele fie bune, fie rele sunt risipite de lăcomia celui pe care îl numim noi timp? Poate acest timp chiar este un joc sau poate chiar el este jucătorul... iar noi simple jucării pe care le mută de colo-colo nepăsându-i de sentimentele noastre. Dar oare de ce se joacă aşa cu noi? De ce rupe familii, de ce amanetează sufletele celor dragi ca pe nişte bijuterii şi uită să le înapoieze? Atâtea întrebări, unele simple, altele atât de întortocheate, încât cu greu le desluşesc.
pagina 76
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Totuşi, dacă acest timp ar avea adresă şi i-am putea spune toate dorințele... ce i-am cere, ce i-am spune? ...Un lucru ştiu sigur, i-aş spune să îmi dea înapoi tot, absolut tot ce a luat de la mine fără permisiunea mea. De la clipele dulci ale copilăriei la momentele în care credeam ca totul este posibil. Dar după... timpul crud şi nemilos cum este oare nu m-ar întreba de ce aleg doar frumosul, că din viaţă face parte şi urâtul. Oare asta vreau cu adevărat? Miile de răni ale sufletului pe care am încercat să le vindec cu o greutate mai grea ca un munte, să le descopăr,
să
mă
doară,
să-mi
străpungă inima şi trupul iar... poate acum mai rău. Vreau să trăiesc din nou
acele
poveri
care
mi-au
întunecat gândirea? Nu... nu vreau să le mai simt nici măcar o secundă lângă fragilul meu suflet. Datorită
Andreea Diaconu
timpului am reuşit să trec peste tot.
Timpul mi-a astupat rănile, mi-a pus un pansament pe care nu vreau să îl scot... niciodată nu o să vreau. Oare pentru asta ar trebui să îi mulţumesc? Fără el, viaţa noastră poate fi mai frumoasă, am putea fi mereu copii, mereu tineri, dar, în acelaşi timp, am trăi continuu distrugerile sufletului nostru. Pentru suflet, timpul este cel mai bun prieten. Elena Cristina Costescu, clasa a IX-a E pagina 77
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
O zi aprigă de toamnă a pus stăpânire pe oraşul obosit de gândurile stinghere ale oamenilor. Vântul bate puternic, iar picurii grei de ploaie cad furioşi, lovind ferestrele prăfuite ale sălii de curs. Crengile copacilor se apleacă sfioase în faţa patimii ploii. Privesc pe geam, în timp ce un om ne vorbeşte despre zei. Norii coborâseră atât de aproape de geam, încât mi se părea că cerul s-a prăvălit peste pământ. Furtuna se dezlănţuia reuşind să-l întrerupă chiar şi pe omul care ne vorbeşte despre aceiaşi zei. Stau cu ochii pironiţi pe fereastră, pierdută în gânduri învălmăşite. Am început să fac cunoştinţă, tot mai des, cu aceste momente în care nu vrei decât să stai şi să te gândeşti. Câteodată, stau şi mă întreb Ioana Gontariu de ce eu trebuie să mă frământ cu astfel de probleme. Cei de vârsta mea nu-şi bat capul cu asta. De multe ori mi s-a spus (şi încă mi se spune) s-o iau mai uşor, să fiu şi eu o adolescentă adevărată, să las deoparte seriozitatea asta şi să mă bucur de viaţă. Înainte să încep ceva, îmi apar în minte aceste cuvinte. Şi atunci mă întreb (aproape în fiecare zi): Oare chiar n-am făcut îndeajuns? De ce simt atâta presiune din partea tuturor? De ce am sentimentul că n-am atins aşteptările celorlalţi, când ar trebui să mă gândesc la aşteptările mele? Am început ziua prost încă de la prima oră, când profesoara de logică a ascultat trei elevi. Eu eram unul dintre ei. I-am spus că nu am învăţat. Am luat nota trei... Primul meu trei din viaţa de liceu. După o zi lungă, în care orele păreau că nu se vor mai sfârşi, plec spre casă. Stropii se prăvălesc necontenit spre sol, într-un ritm infernal. Pe străzile pustii ale oraşului niciun trecător nu se încumetă să dea piept cu ploaia rece. Singurii care par impasibili sunt copacii. Încă mai speră că ploaia ar putea să-i ajute să-şi recapete verdele sănătos al frunzişului şi să mai amâne venirea iernii. Cu siguranţă că toţi oamenii aşteaptă cu sufletul la gură ca ploaia să înceteze. Îmi place să mă plimb prin ploaie şi să plâng; nimeni nu-mi poate vedea lacrimile... nici măcar ploaia. Sultănica-Ionela Ureche, clasa a IX-a H pagina 78
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Am plâns atât de mult încât mi s-au înroșit ochii, sunt trist și nervos. Și nu știu exact de ce. Aș vrea să opresc timpul, să mă întorc în trecutul confortabil al copilăriei și totuși dorința de a mă îndrepta spre viitor este mult mai puternică. Sunt într-un palid echilibru pe muchii ascuțite, învățând totul, dar neștiind nimic. Viața mea de acum pare un drum presărat cu obstacole, unde ploile cu spini sunt aspirate când provocăm un zâmbet pe chipul celor din jur. Dacă pierzi drumul, nu poți primi răsplata, te simți cernut de soartă, de nevăzute site. Unii rămân captivi problemelor și rătăcesc în greșeli. Sunt veșnic mușcat de întrebări peste măsură. - Cine sunt eu? M-aș asemăna cu o plantă cu dragoste de soare, care își dorește să crească fără sfori și scărițe de care să se țină. Mi-aș dori să împietresc legăturile pe care le-am creat deja. Mi-aș dori să am puterea de a face bine oricui nu ar face la fel pentru mine, mi-aș dori să cred că toate alegerile făcute sunt cele exacte. Aș avea nevoie ca adolescența pe care o trăiesc să rămână acea perioadă memorabilă de care tot aud... Cel mai adânc sentiment care m-a înfășurat până acum este că mă simt norocos. De când sunt adolescent, am ales să mă opun tuturor lucrurilor care nu mi se par normale. Am apreciat întotdeauna genul acesta de oameni, pentru că ei spun ce cred și fac lucrurile așa cum le trece prin cap. Unicul exemplu care mă intrigă aparține școlii... Numai cine nu a fost elev nu poate înțelege trăirile celui prins cu lecția neînvățată. Dar profesorii? Se vede că ei sunt altfel. Chiar, oare cum simt profesorii? Ce gândesc atunci când privesc țintă în ochii celui examinat, de parcă ar ține morțiș să-i sfredelească materia cenușie în tentativa de a-i aprecia nivelul cunoștințelor. Ce trăiri au atunci când scriu cu stiloul nota în catalog, cu convingerea că cifra pe care o pun ei acolo este chiar portretul-robot al celui interogat până la epuizare? Sunt fericiți? Chiar dacă lumea suferă de multe probleme, noi ar trebui să ne punem multe, multe, multe, multe întrebări ca totul să tindă spre o linie bună. Singurul lucru pe care nimeni nu-l poate schimba este că dragostea este cel mai scump lucru din viață. Tudor Simon Mîniga, clasa a IX-a FF Lăcrămioara Cosma pagina 79
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Înainte să moară, Arthur i-a spus lui Merlin să-i răspândească ultimele cuvinte, acestea fiind: Nu plânge, am să mă întorc când omenirea va avea nevoie de mine. După moartea legendarului rege, cavalerii au înființat Ordinul Ursului, care era, de fapt, credința în cuvintele regelui, al cărui nume provine din celticul artos și care înseamnă urs. Din secolul al V-lea, când se presupune că ar fi trăit idealul cavaleresc, a trecut mult timp, iar tradiția s-a pierdut. Nu se știe când va apărea sau cum o va face, dar mărturisirea următoare cred că este edificatoare, în acest sens. Andreea Butnariu Mă numesc Martin și sunt un tânăr iubitor de școală și de legendele, cărțile și tot ce ține de regele Arthur. Am crezut că sunt un tânăr obișnuit, până acum… Astăzi am descoperit ceva straniu. Am realizat că pot citi gândurile celor din jur. M-a ajutat foarte mult aceasta, deoarece am reușit să fac testul de la istorie de nota 10, citindu-i gândurile profesoarei. Am avut viziuni despre întoarcerea lui Arthur, însă nu i-am văzut fața. Când mă mai uit la unii colegi, mi-i închipui drept cavaleri. Ba chiar îmi amintesc de cavalerii regelui; le spun și pe nume pentru că le seamănă acestora, iar bieții mei colegi cred că delirez. Mă simt bătrân și îmi dau seama că am cunoștințe pe care nu le aveam și nici nu aveam de unde să le dobândesc. Am luat diferite cărți despre regele Arthur, despre curtea lui și, în special, despre Merlin. Peste tot scrie că vrăjitorul Merlin sau, mai bine spus, sfătuitorul regelui, avea calități telepatice, era un vizionar, fiind și înțelept. Aveam dubii. Am închis ochii și în fața mea a apărut Merlin. Era exact așa cum se cânta despre el: roba lungă, de culoare roșie-sângerie, un ochi verde, celălalt albastru, barbă lungă și albă. A pus mâna pe umărul meu și mi-a spus: ,,Te-am ales pe tine ca reîncarnare a mea. Arthur e aproape. Îl cunoști. Dar, ai grijă, Mordred are de gând să-l distrugă și de data aceasta. Mai multe nu am voie să-ți spun”. Imediat ce a luat mâna de pe umărul meu, m-am trezit. M-am dus la școală, care până acum mi s-a părut normală... Am avut impresia pentru moment că intru în Camelot. Apoi m-am trezit că mă uit ca proștii la ușa școlii și blochez intrarea. Noroc de amicul meu cel mai bun, Aroth, care m-a luat de acolo ca să nu mă mai fac iar de râs. El de fiecare dată mă salvează și îi potolește pe ceilalți. Sincer, mă mir cum de nu mă strigă și el ca restu’, Tocilarul Martin sau Obsedatul arthurian Martin. Noi doi suntem atât de diferiți... El e căpitanul echipei de fotbal, iar eu sfrijitura aia invizibilă. După ce am intrat în școală și mi-am venit în fire, Aroth m-a abordat: Iar ai recitit cărțile arthuriene, că arăți de parcă ai văzut Camelotul! mi-a spus, tachinândumă. Acum totul are sens! Ești Arthur! am spus, luându-l de umeri și zgâlțâindu-l. Aroth se uita la mine și nu înțelegea la ce mă refeream. L-am tras în camera omului de serviciu și i-am zis: Crede-mă, tu ești reîncarnarea lui Arthur. Eu sunt Merlin. Lasă-mă să-ți dovedesc. Am rostit niște cuvinte în celtică, iar în mâna mea s-a aprins o făclie. Aroth era uimit. Te cred. Chiar te cred. Probabil asta explică de ce aveam impresia că te cunosc de o viață. Noi doi suntem ca… Două părți ale aceleiași monede! Am zis simultan.
pagina 80
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Două părți ale aceleiași monede! Am zis simultan. După ce am ieșit din încăpere, am mers la oră amândoi, iar eu eram pierdut în gânduri. Arthur e Aroth, echipa lui este, de fapt, ceata cavalerilor Mesei Rotunde, dar Mordred? În legendă scria că, inițial, Mordred era unul dintre cavalerii regelui. Apoi am făcut legătura... Cel mai invidios, singurul care îl sabota și îi bâga strâmbe pe lângă profesorul de sport era Marco. Își dorea atât de mult să devină căpitanul echipei... Când s-a sunat de pauză, după ce s-a terminat ora, Marco l-a prins pe Aroth lângă vechiul laborator de fizică și l-a izbit de dulapul de fier care avea un picior lipsă si unul fisurat. Aroth a căzut la pământ, iar dulapul se clătina și dădea să cadă. Am lăsat cărțile jos și am fugit să prind dulapul ce era să-mi strivească amicul. L-am prins, iar Aroth se târa de sub dulap. Marco m-a prins de ceafă și a dat să mă lovească în spate ca să scap dulapul peste Aroth. Șansa mea a fost că, în acel moment, trecea directorul pe sală. Când a văzut ce era să se întâmple, l-a tras pe Aroth de acolo și l-a luat pe Marco în biroul lui, desigur, după ce m-a ajutat să culc dulapul. În timp ce mergeam spre cabinetul școlii, prietenul meu mi-a spus : -Am stat și m-am gândit la ce mi-ai spus tu... Dacă eu sunt Arthur, pentru ce m-am reîncarnat? Cine are nevoie de mine? -Cu toții. Gândește-te. Colegii tăi se bazează pe tine ca să câștigați campionatul de fotbal. Reprezinți școala. Nu ai de unde să știi ce vei fi în viitor. Dar un lucru știu sigur. Că îți voi fi mereu alături și te voi ajuta. Și așa a fost. Aroth a devenit primar. Și eu... aveam treaba mea de Merlin. Să-i fiu sfătuitorul de încredere. Cât despre Mordred, pardon, Marco... a devenit îngrijitor la școală din cauză că a fost greu admis la un liceu pentru scăderea notei drastic, pe care a suferit-o atunci când l-a atacat pe Aroth. Arthur s-a reîntors, cum a promis, și și-a reconstruit Camelotul de care toți se bucură, ca pe vremuri. Maria Șeiciuc, clasa a VIII-a B
Anul 2374; toate țările s-au aliat sub steagul Unity Polis, toată producția necesară oamenilor este automatizată, de la mâncare, până la ustensile de uz cotidian. Lumea a devenit o utopie în urma deciziei Consiliului Național al Rasei Umane, format din președinții marilor țări. Cei care aparțineau națiunilor subdezvoltate nu au avut nimic împotrivă, deoarece era în beneficiul lor. Armatele au dispărut, lăsând securitatea pe seama unor roboți avansați, controlați de un computer central cu inteligență artificială, numit Omnius. Omenirea și-a încredințat siguranța în acest sistem, crezând că inteligența artificială este net superioară oamenilor, dar nimeni nu s-ar fi gândit că aceasta poate produce o eroare. Într-o oarecare zi de decembrie, a avut loc un atac în districtul principal al orașului Cyberex, ceea ce era neobișnuit, pentru că roboții securității puteau citi intențiile criminale, astfel oprind crimele înainte de a începe. Un bărbat caucazian de vreo treizeci și șapte de ani, brunet, aproximativ doi metri și douăzeci de centimetri stă întins pe jos într-o baltă de sânge. În jurul său s-au adunat o mulțime de oameni, calmi, ordonați. Singurul lucru care îi trăda erau fețele lor îngrozite. Atmosfera era tensionată, iar în aer domnea o liniște apăsătoare. De ce a murit? Ce s-a întâmplat? Începeau să se audă voci în mulțime, șoapte, șușoteli. La un moment dat, s-a auzit un țipăt, de parcă apăsase cineva pe un buton. Odată cu acel țipăt, toți oamenii din mulțime au început să urle, să zbiere și să se-mbrâncească unii în alții. Haos total. În camera unde se afla Omnius, se auzea un râs în ecou. Pe ecranul albastru al panoului de control, scria cu litere mari, simplu și impunător: NU AVEM NEVOIE DE Daria Chibici, clasa a VIII-a B OAMENI. ÎNCEPEȚI EXTERMINAREA! pagina 81
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Era linişte. Tocmai ce mă trezisem în camera mea. Patul meu confortabil și moale era prea tare, până şi pământul cred că era un pat mai bun. Mă tot întrebam de ce am dormit cu capul în jos, dar nu am avut timp să mă gândesc prea mult, că a venit mama la mine în cameră să îmi termine micul dejun şi să mă trimită la terminarea orelor. Lucrul mai ciudat era că atunci când apunea soarele, devenea dimineaţă. Nu pot să înţeleg de ce aveam şosete pe mâini, pantaloni în loc de bluză şi bluză în loc de pantaloni. Şi aşa era toată Andrei Strugaru lumea, efectiv totul era pe dos. Când mama m-a condus în staţia de unicorni să merg la școală, mi-am dat seama că sigur ceva nu-i normal. Unicornii veneau şi plecau unul după altul şi transportau tot felul de animale: câinii care mergeau la şcoli de pisici, pisici care mergeau la şcoli de câini, girafe care cântau la pian, mai vedeam şi animale rockeriţe. Îmi plăcea mult lumea în alb-negru, cu veselie peste tot, deşi aveam un sentiment ca ceva nu e în regulă. Venise şi rândul meu să urc pe unicornul înaripat cu plete lungi în toate culorile, ceea ce era cam ciudat, deoarece tot universul, inclusiv eu, eram în alb-negru. Nu am zis nimic, nu voiam să își dea seama că sunt pierdută prin spaţiul cosmic. Între timp, am aflat că acel unicorn are abilitatea de a citi gândurile cu ajutorul telepatiei, deci nu era nevoie să deschid gura şi să mi-o obosesc vorbind, ştia tot şi mi-a explicat orice îmi trecea prin gând, până la cel mai mic detaliu. Îmi devenise un prieten apropiat, deşi nu am mers mai mult de un metru. El mi-a spus că în fiecare noapte câte un om din lume ajunge aici, iar timpul se opreşte pentru tot restul oamenilor. Aşa că m-am liniştit şi nu mi-am mai făcut griji de absenţa mea în universul normal. La scoală, toţi colegii erau reprezentaţi în animale drăguţe; de exemplu Maria era un chihuahua, Diana un raton, Daniela o persană, Elena o birmaneză şi tot aşa. O oră de cursuri dura zece minute, iar pauza cincizeci. Îmi plăcea acolo. Nu aveam ore stresante, era totul frumos. Parcă nu voiam să mai plec, dar odată ce adormeam, mă trezeam în lumea normală şi reveneam la vechile mele activităţi. După scoală, am mai vizitat câteva locuri frumoase cu prietenul meu unicorn. Am învăţat să cânt la arici albi şi tot felul de lucruri fascinante ce mi s-a zis că oricum le voi uita. Aşa, încet-încet am adormit, deoarece eram prea obosită, dar nu voi uita aventura în lumea unicornilor şi cum am reuşit să călătoresc prin universuri. Oana Semenciuc, clasa a VIII-a B
Este dimineață. Te trezești ca de obicei și scoti câinele la plimbare. Ești în parc de cinci minute și încă nu te-ai întâlnit cu nimeni, ceea ce este neobișnuit. Ajungi acasă și îți faci de mâncare când, dintr-o dată, îl auzi pe Warg lătrând. Te duci să vezi ce se întâmplă și observi că Warg privește insistent pe geam. Ridici privirea și rămâi uimit. Cerul e negru, iar toți copacii au dispărut. Speriat, mergi la șapte, la Jimmy, care este cercetător. Ușa e deschisă. Intri în casă, peste tot e plin de monitoare și de mecanisme ciudate. Te prăbușești… -Trezește-te, avem multă treabă! spune Jimmy. -Ce s-a întâmplat? întrebi nedumerit.
pagina 82
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
-A început invazia Călăreţilor de Purici! Crezând că totul e o glumă, râzi, până când te uiți pe geam și vezi două creaturi pe tot atâția purici gigantici. Te uiți la Jimmy și acesta te aprobă din priviri. Intri în apartamentul tău și îți iei rucsacul de munte. Îl umpli cu haine și provizii. De sub pat, îți iei toporul și mergi la Jimmy. Acesta îți dă un pistol. Ajungeți în fața blocului, dar creaturile au dispărut. Jimmy îți spune că restul oamenilor s-au ascuns sau au fost răpiți. Îl chemi pe Warg. Urcați în mașină și mergeți la cea mai apropiată benzinărie. Vă urmărește o creatură. Jimmy parchează. Iese din mașină. Două gloanțe și creatura e moartă. Ajungeți la benzinărie și luaţi tot ce vă trebuie. Urcați în mașină, când, deodată, se aude un vâjâit. E o rachetă. Jimmy accelerează, dar fără rost. Simți o durere de cap și cazi răpus… Vladimir Costan, clasa a VIII-a A
Loky a fost întotdeauna cel mai bun elev din clasă și toți profesorii îl admirau. Într-o zi călduroasă de vară, Loky mergea pe aleea casei sale, când zări o dubiță neagră în față. Doi bărbați ridicol de înalți, fără păr sau sprâncene, îmbrăcați în costum negru de stofă, au ieșit din autovehicul, însoțiți de ceea ce părea a fi o creatură cu un singur ochi și două picioare subțiri. Speriat și puțin confuz, Loky mări pasul către casă, aducându-și aminte că mama lui era Aceasta deschise ușa cu un zâmbet larg și îi pofti pe cei doi indivizi în casă. Imediat după ce ei au intrat, Loky a venit și el grăbit din urmă. Cei doi indivizi au fost extrem de politicoși și s-au prezentat ca fiind agenți secreți ai unei organizații internaționale. Ei au spus că Loky e un adolescent extrem de dotat psihic, ba chiar mai mult decât ar putea el crede. Mama lui și băiatul s-au holbat unul la altul, după care au răspuns simplu: - Știm. Toți profesorii îl felicită! După această replică, unul dintre agenți pufnește amuzat: -Nu, doamnă. Nu ne refeream la asta. Loky e un mutant al unei rase care a existat cu mult timp în urmă pe Pământ, însă prezența oamenilor i-a făcut să își schimbe locul. El nu e fiul dumneavoastră, doamnă. A fost schimbat la naștere. După aceste vorbe, mama îi făcu un semn lui Loky, prin care ar fi vrut să spună Te voi găsi!, în cazul în care aceștia ar fi vrut să îl ia. - Nu poate fi adevărat! El e fiul meu! -Nu prea cred. Trebuie să vină cu noi. Acum! au spus cei doi la unison, neascultând protestele mamei, venind spre Loky. Nu își mai aducea aminte exact ce se întâmplase, pentru că leșinase. Când se trezi, văzu că era închis într-o cușcă în care mai erau și niște creaturi verzi, de statură mică, cu ochi negri, bulbucați. Acestea au sărit pe el imediat ce l-au văzut că mișcă. Își simțea carnea smulsă de coarnele lor robotice crescute din spate. Țipetele lui erau însoțite de niște sunete ciudate scoase de gnomii care-l atacaseră. Lângă cușcă stăteau un fel de doctori cu măști ce aveau un cioc lung, auriu. Scriau ceva pe niște foi și tastau pe un laptop. După un scurt timp ce lui Loky i se păru o veșnicie, auzi în apropiere o voce groasă, probabil a unuia dintre doctorii aceia de groază: Caz închis. Pacientul e curat și liber să plece. Acestea au fost urmate de alte replici înfundate, pe care, însă, Loky nu mai reușea să le deslușească, fiindcă nu mai era conștient de ceea ce se întâmpla în jurul său. După un moment de rugăciune, prin care se încuraja că totul va fi bine, ochii i-au cedat și a căzut într-un somn adânc. Alexia Hostiuc, clasa a VIII-a A pagina 83
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Vara toridă a plecat în concediu, în aer pluteşte aromă de iarbă arsă, de mere coapte şi struguri roşii. Toamna de aur a sosit. Se străduieşte să ne arate toată frumuseţea ei. Prin păduri a împrăştiat parcă bănuţi de aur, care la un semn al vântului vor suna septembrie. Doar crengile tăcute şi gânditoare visează la slava şi concertele micilor zburători, plecaţi acum în turneu spre Egiptul călduros. Cerul, în acest răstimp, uimitor de senin, curat şi înalt se pare că se străduieşte să alunge norii, să-i măture spre colţurile ascunse ale pământului. Oamenii, priviţi din înaltul văzduhului, sunt parcă nişte furnici, care din zori şi până seara, adună recoltele, ajutaţi de ultimele puteri ale soarelui. Dar vai, de departe se aude ameninţarea vântului gelos, care şi-a strâns norii pregătit parcă de luptă cu liniştea toamnei. Cerul mai aproape, mai încruntat şi trist, plânge după veselia şi bucuria verii, doar soarele acum mai leneş ori trândav ca un bondar îl mai consolează:
Ioana Neagu -Frate albastru, Eu sunt astru. Ştiu foarte bine Că vara vine.
Alexandra Balan, clasa a IV-a B
Iasmina Andreea Movanu, clasa a III-a A pagina 84
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Când apăru curcubeul, din greșeală, celălalt capăt se așeză pe câmpia plină de ponei sălbatici. Pe acolo trecu un mânz nou-născut care, atingând raza de curcubeu, se întâmplă o minune. Ca printr-o magie, mânzul deveni albastru, iar coama și coada îi erau de toate culorile, ochii îi străluceau ca și cristalele. De atunci, acest ponei apare în televizoare, în reviste, în magazine și în jocurile copiilor.
Maria Cozma
Somnul Într-o seară fermecată,
Puf de păpădie
M-am culcat lângă izvor
Rime ascunse într-o poezie,
Să visez apă curată,
Cuvinte scrise în grabă pe hârtie
Ca să nu-mi mai fie dor.
Cu puf de păpădie.
Când vântul în zori de zi abia adie, Suflă somnoros, de zburlește Un puf de păpădie.
cu s e ăn
Ib a ni So
pagina 85
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Din cerul fumuriu cad picături mari şi reci de ploaie. Ploaia deasă nu are nicio milă faţă de pământul deja ticsit peste măsură de apă. Plouă fără o clipă de pauză încât nu ai cum să nu te întrebi de unde vin atâţia stropi mari. Din fiecare picătură de ploaie, se naşte o rază de lumină. Curcubeul apare şi el, iar ploaia se îndepărtează. Natura se bucură, dându-ne mirosul de aer proaspăt. Nimic nu se compară cu imaginea naturii de după ploaie, iar totul prinde viaţă.
Mihaela Bosînceanu, clasa a IV-a B
Puf de argint Puf de argint, de păpădie Ce-a căzut din Luna Nouă Melopee-n poezie. Luna-a scurtat prin rouă. Picătură de magie. Râde lacrima când plouă. Puf-de-argint-de-păpădie. Ce-a căzut din Luna Nouă.
Lucian Ştefan Lazăr, clasa a IV-a B
pagina 86
Maria Cozma
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Într-o zi de toamnă, dintr-un an cu ghinion, Mamiţica s-a horărât să-l trimită pe Goe la şcoală. I-a cumpărat o tabletă, să-i fie mai distractiv, l-a îmbrăcat într-un costum de la ZARA, ca să fie în pas cu moda şi s-au îndreptat spre şcoală. -Mamiţica, n-ai vrea să mergem la un film 3D, că m-am plictisit de şcoală? spuse Goe iritat. -Dragul mamii, cum să te plictiseşti de carte, dacă azi abia e prima zi de şcoală? -Încetează odată, Mamiţică, cu şcoala ta! Habar n-ai ce plictisitor e să mergi în clasa a III-a, a treia oară!
Alexandru Balan, clasa a IV-a B
Mai vânează motocei, Am acasă o pisică: Este tare frumuşică. Ochişori albaştri are,
Crezând că sunt şoricei. Se mai stufoşeşte ea, Când se teme de ceva.
Bejulie pe spinare. Miorlăie după mâncare, Apoi pleacă la plimbare. Musculiţe fugăreşte, După care, leneveşte.
Mai aleargă, se loveşte. Dar tot nu se potoleşte. E mâţa mea şi o iubesc Şi îmi place s-o-ngrijesc.
Alisia Butnariu, clasa a IV-a B pagina 87
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
PRINȚESA IARNĂ A sosit prințesa iarnă! Ea ne-aduce fulgi de gheață, Bucurie și speranță. Că sosește Moș Crăciun
NOAPTE DE IARNĂ
Și ne-aduce tot ce-i bun!
Noaptea-i ca-n povești,
Maria Culiță, clasa a II-a A
Stelele lucesc, Bradul e înalt, Ca de diamant. Toți copiii așteaptă-n prag, Să vină moșul bun și drag, Să le-aducă iar și iar, Multe cadouri în dar. Iustina Biciușcă, clasa a II-a A
IARNA Iarna cea geroasă A sosit acum, Bulgări de zăpadă Își fac loc pe drum.
POVESTE DE CRĂCIUN Este Ajunul Crăciunului. Totul în jur este
Veselia-i mare
acoperit de zăpadă albă și pufoasă. Ninge ca-n povești!
Pentru noi, cei mici,
La noi acasă, se împodobește bradul cu multă
C-alergăm pe stradă, Ca niște voinici.
nerăbdare și bucurie. Apoi, ne așezăm la geam și
Iarnă mult frumoasă,
Moș Crăciun. Mama ne pregătește tot felul de bunătăți
privim fulgii mari de nea. Eu și sora mea îl așteptăm pe tradiționale.
La noi să mai vii!
Pe strada noastră se aud colindătorii. Ne așezăm
Căci tu-ntotdeauna
în jurul bradului și povestim. Pentru mine, Crăciunul
Ne-aduci bucurii! Andrei Ivan, clasa a II-a A
este o sărbătoare în familie. Împodobirea bradului, cadourile, colindele fac parte din farmecul ei. Așa va fi mereu Crăciunul în familia noastră! Teodora Irimescu, clasa a II-a A
pagina 88
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Poezie pentru cei mici
Rugămintea unui câine „-Nu mă lovi, stăpâne, Când trec pe lângă tine Și-ți cer cu ochii umezi Să-mi dai un colț de pâine. Nu mă lovi, stăpâne, fără rost, Când tremur zgribulit de frig Și-n mine, în tăcere strig Să-mi cauți undeva un adăpost.
La stână am înfruntat Și soarele, și ploaia. Cu lupii m-am luptat, Ca să îți apăr oaia Și-ți stau de pază zi și noapte. Să fii, stăpâne, cu dreptate!’’ Astfel vorbise Azorel Cu graiul său de câine, În timp ce-l părăsea nepăsător, În viscol și în ger, Acela căruia-i spunea „stăpâne”.
Nici nu mai știi: când tu dormeai adânc, Iar hoții îți săriră poarta, -Ești prea bătrân, Azor, Eu îi lătram, ei mă loveau cu piatra Și singur am rămas ca rănile să-mi plâng. Ce să mai fac cu tine, De unde să-ți mai dau Și ție-un colț de pâine? Odată, când copilul tău luat de val, În jur nu era nimeni să îl vadă, Am înotat și l-am adus la mal, Iar el mi-a strâns râzând lăbuța caldă. Denisa Mihaela Șalvari, clasa a X-a H, profil pedagogic
Teodor Leonte, clasa a II-a B pagina 89
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
La vremuri noi, glume vechi… În ultima vreme, din plictiseală sau din interes, am ajuns să urmăresc destul de mult stand-up. Inevitabil, mi-am dat seama ce comediant are succes, care este bun și care este amator. Un stand-up comic este cineva care face comedie într-o manieră informală, vorbind cu publicul în absența celui de-al patrulea perete teatral. În mod normal aceasta se face de către un comic, cu un microfon. Se practică în cluburi, în săli de teatru, în locații alternative, aproape oriunde există un public doritor și deschis la comedie. Astfel, ne-am pus întrebarea: Ce preferă oamenii? Bucureștiul este un centru unde stand-up-ul a luat amploare. Există oameni care, în locul unui film, preferă un show de stand-up. Puțini știu însă că în spatele unui astfel de show stau numeroase ore de muncă și pregătire, fiecare alegându-și gluma perfectă. Ce am aflat din interviuri este faptul că, în timp ce unul dintre comedianți este pe scenă, ceilalți stau în public, iar când observă că publicul se plictisește, aprind un bec roșu, ceea ce înseamnă că se va schimba comediantul. În România, show-urile de acest gen sunt încă la început, pe când în afară, comedianții au o adevărată carieră. De exemplu, actorul Robin Williams încasează aproximativ 100.000 de dolari doar pe o seară de spectacol. Cei mai buni actori de stand-up comedy din România: Mihai Bobonete este cunoscut drept simpaticul personaj Bobiţă, interpretat în serialul de comedie românesc de la PRO TV, Las Fierbinţi. Atunci când nu este pe micul ecran, Bobonete este în cluburile de comedie făcând stand-up comedy. Cu un umor inconfundabil, Mihai a reușit să-şi facă un renume destul de puternic în această industrie veselă.
Mihai Bendeac este un alt pioner al spectacolelor de stand-up comedy. Bendeac se bucură de popularitate în rândul tinerilor şi este unul dintre cei mai doriţi comedianţi.
pagina 90
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Dan Badea şi Cătălin Bordea, deşi au un simţ al umorului diferit, fac o pereche senzaţională, atunci când merg în cluburi pentru a oferi spectacole de stand-up comedy. Cosmin Natanticu este un alt nume sonor în domeniul stand-up comedy din România. A făcut parte din producţia televizată Divertis–Serviciul Român de Comedie şi în prezent este unul dintre cei mai apreciaţi comedianţi. Adrian Vancică este un actor consacrat. Pe lângă toate producţiile televizate de succes la care a luat parte şi rolurile jucate pe scena teatrului românesc, Vancică este o prezenţă amuzantă pe scena spectacolelor de stand-up comedy din România. Stand-up comedy în Suceava: Cine s-ar fi gândit că în orașul Suceava nu s-ar desfășura asemenea show-uri de stand-up? Ei bine, Suceava ne oferă locuri în care suntem invitați la mai multe porții de râs. Până acum, evenimentele de stand-up comedy au avut loc la: Padrino - O seară memorabilă oferită de Padrino, alături de Sorin Pârcalab şi Cătălin Bordea. Cei doi au stârnit hohote de râs preţ de 2 ore, prezentând un show nou-nouţ de stand-up comedy. Acest eveniment a avut loc pe data de 22 februarie, într-o vineri.
Casa de Cultură–spectacol de stand up comedy cu BRomania. Unul dintre cei mai în vogă artiști de stand-comedy din România, Matei Dima, cunoscut pe rețelele de socializare drept BRomania. Acest spectacol s-a desfășurat pe 7 martie, luni.
Versus- Stand-Up Comedy cu Micutzu, Bordea și Cortea, vineri, 17 iunie 2016. Așadar, umorul subtil și autoironia ar trebui să facă parte din programele de relaxare ale fiecăruia. Un show de stand-up îți poate crea mai multă stare de bine decât un film cu prietenii, pe care oricum poţi să îl vezi și singur acasă.
Ioana Evelina Goian, Elena Boca, clasa a XII-a C pagina 91
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Top ten 1.Profesorul
care te arde
Aparențele înșală, avem acel profesor care în timpul orelor se comportă exact ca un prieten, însă la teste te arde, încât nu mai știi cum să îți scoți media.
Profesorul mă las de şcoală
2.
Vrei să ne organizăm vacanța împreună? Profesorul care te va teroriza până la sfârșitul anului și care te va bântui și după terminarea lui este cel la care nu ai curajul să scoți un sunet și la ora căruia ești într-o mare dilemă: Oare să merg la
oră pentru a-mi scoate media sau să mă las definitiv de școală? 3.
Profesorul conştiincios,
cel care adoră să îți dea teme pentru acasă și abia așteaptă să vină ora Valentin Gheorghiţă
pentru verificare. 4.
Prea sociabil,
genul de profesor mult prea sociabil, care vorbește foarte mult despre viața personală. 5.
Frustratul, proful paranoia căruia i se pare tot timpul că
umbli pe telefon sau comentezi.
6.Anticul Să nu credeți că am uitat de profesorul care te plictisește cu poveștile sale mitice. pagina 92
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
7
Discriminatorul Avem în acest top și profesorul
care mereu iubește cealaltă clasă, pentru că este profil real. 8.
Îmi pare rău, nu
m-am putut trezi Profesorul care veșnic întârzie la ore. 9.
Ceasul deşteptător Avem și deșteptătorul clasei, profesorul care te
trezește instantaneu prin tonalitatea vocii sale. 10.
Profesorul ideal
Să nu uităm de profesorul care iubește profesia și nu face diferențe între elevi. Iuliana Alina Popovici Simona Ancuța Ștefan, clasa a XII a C
Școala: Minunată, lejeră; Povestind, glumind, meditând, Et in Arcadia ego. Spaima de a nu se sfârși. Școala: Complexă, miraculoasă; Luminând, ocrotind, modelând, Mii de idei împletite; Amintiri de neuitat. pagina 93
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Ușoară, caldă;
Frumoasă, amuzantă; Dormind, mâncând, râzând, Între haz și necaz;
Dormind, ascultând, frunzărind, Viața va fi dulce,
Nici acasă, nici la școală.
Când la școală nu ne-om duce.
Obositoare, neagră;
Nevăzută, absentă;
Plângând, suferind, neînțelegând,
Uitând, plecând, căutând, Ceață a drumului infinit;
Stres la orice oră; Cimitir al adolescenței mele….
Visuri zdrențuite.
Culese de Teodora Istrate și Maria Petrașuc de la elevii clasei a IX-a D
Berbec - Încă de dimineaţă, sunteţi energici şi daţi dovadă de originalitate. Vă sfătuim să profitaţi la maximum de cea din urmă şi să vă faceţi singuri tema la latină, asta dacă nu vreţi să vă calculaţi media cu un mic 2. Spre seară s-ar putea să aveţi parte de câteva surprize din partea familiei, care vă pot schimba planurile din acest week-end.
Taur – Deşi aveţi o perioadă destul de încărcată, carisma şi farmecul dumneavoastră vă ajută să rezolvaţi o parte din probleme. Nu este indicat să vă afişaţi prea mult cu noul iubit, în caz că nu vreţi să vă pierdeţi admiratorii de pe holurile şcolii.
pagina 94
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Gemeni – În această după-amiază, veţi primi o propunere din partea unui coleg, în legătură cu o nouă strategie de chiul. Încercaţi să evitaţi contactul vizual cu profesorii sau cu directorul. Se anunţă o seară agitată, dar în final echipa pe care aţi pariat câştigă.
Rac – Este posibil să aveţi o zi mai puţin plăcută, din cauza certurilor în familie. Notele de la teze provoacă aceste discuţii, dar cu câteva lacrimi şi alintături reuşiţi să ţineţi sub control situaţia. Pe seară, o ieşire cu prietenii este tot ce aveţi nevoie.
Leu – Pentru lei, se anunţă o seară plină de aventuri. Mult aşteptatul majorat al colegei de bancă se apropie, iar tu încă nu ţi-ai găsit rochia pentru diseară. Încearcă să nu faci exces de distracţie, pentru că în curând vei avea parte de o nouă ascultare surpriză.
Fecioară- Încercaţi să vă temperaţi comportamentul şi să evitaţi orice conflict cu profesorii, nu de alta, dar se apropie sfârşitul anului şi nu cred că aţi vrea să petreceţi vacanţa de vară împreună. După ore, veţi viziona un nou episod din Game of thrones. Balanță - Ai parte de o zi dificilă în care te confrunţi cu situaţii imprevizibile. Este singura zi din semestru în care te prezinţi la prima oră şi profesoara nu vine. Poţi să-ţi plângi liniştit amarul la orele dirigintei tale, va avea ea grijă să te simţi mai bine. pagina 95
Noua Generație, an XV, nr. 1-2(21) - 2017
Scorpion - Astăzi eşti nostalgică şi îţi aminteşti cu drag de perioada în care nu aveai grija proiectelor la istorie, însă mai poţi să o retrăieşti după un scurt act actoricesc la medicul de familie. Totuşi nu te bucura prea mult! După ce va suna diriginta acasă, părinţii vor avea grijă să nu te bucuri prea mult de mini-vacanţa obţinută.
Săgetător - Eşti din ce în ce mai ocupată cu şcoala şi nu mai ai timp pentru persoanele dragi. Ai grijă să nu uiţi şi de ziua iubitului tău, că s-ar putea să uite el de tine.
Capricorn – Astăzi primiţi o veste bună despre o excursie surpriză. Sunteţi foarte entuziasmată şi doriţi să împărtăşiţi vestea cu prietenul, însă după multe discuţii în contradictoriu, realizaţi că trebuie să renunţaţi…la relaţie, bineînţeles!
Vărsător- Sunteţi foarte relaxat şi deloc copleşit de temele din această săptămână. Ar fi cazul să renunţaţi la petrecerile din Versus şi să vă dedicaţi majoritatea timpului prietenilor voştri Ion, Maitrey şi restul.
Peşti- Dimineaţa începe bine…doar începe. Aveţi un program fix, iar orice abatere de la el vă dă planurile peste cap. Vă sfătuim să nu treceţi pe roşu, chiar dacă în timp ce aşteptaţi la trecerea de pietoni puteţi asculta trei piese. Aveţi o zi cam proastă, aşa că nu vă sfătuim să luaţi decizii pe moment.
Iris Cozachevici, Anamaria Jitar, clasa a XII-a C
pagina 96
I. Să dăm cuvântul profilor Aspecte ale ocupaţiei ruseşti din Bucovina………………………………….…………………………......... 1-4 Pana, vioara şi bagheta.................................................................................................... 5-8 Costumul popular....................................……………………………………………………………………... Biblioteca şcolii. Biblioteca virtuală.................................................................................. Mediul educaţional din grădiniţă................................................................................... Relaţia familie-grădiniţă................................................................................................
9-10 11-14 15-18 19,20
II. Suceava la pas Adevărata comoară a neamului...................................................................................... 21-23 133 de ani de tradiţie...................................................................................................... 24-25 Provocarea unui ultramaraton..……………………………………………………………………………………. 26-27 Viaţa marină..........……………………………………………………………………………………………………….. 28-29 Muzeul, un loc minunat......………………………………………………………………………………………….. 30
III. Şcoala din gândul nostru Elevi la filo....................................................................................................................... 31-33 Frica de schimbare………………………………………………………………………………………………………... Importanţa studierii limbii latine…………………………………………………………………………………... Olimpiada naţională de pedagogie-psihologie………………………………………………................. O aventură spirituală....................................................................................................... Comunicarea ………………………………...………………………..................................................... Argumentarea................................................................................................................ Beneficiile jocurilor pe calculator………………………………………………………………………………… Plantele aducătoare de noroc...................……………………………………………………………………. Teamă de adolescent sau de adolescenţă……………………………………………………………………… Bună, sunt eu.....................…………………………………………………………………………………………… De C despre fericire?...............................................……………………………………………………….
34,35 36-38 39 40,41 42 43,44 45,46 47-49 50 51-53 54,55
Prietenia adevărată. Mnemotehnica. ............................................................................. 56-58
IV. Artă şi dichis pentru Eminescu Pe urmele lui Eminescu.................................................................................................... 59 Trotuarul rece. Inedite..................................................................................................... 60-62 Poezii............................................................................................................................... 63-71 Florile copilăriei............................................................................................................... 72,73 Amintirea ochilor căprui. ................................................................................................ 74 Culorile copilăriei............................................................................................................. 75 Iubim, suferim, uităm.....................................................................................................
76,77
Portret adolescentin. Jurnal de adolescentă.................................................................... 78,79 Creaţii S.F........................................................................................................................ 80-83
V. Mici, dar cu talent mare VI. Sare şi piper La vremuri noi, glume vechi............................................................................................
84-89
90,91
Top ten........................................................................................................................... 92,93 De la şcoala reală la cea ideală. Horoscop de C............................................................... 94-96
ISSN 2065-0337