Revista CN Mihai Eminescu "Noua Generație" 2018 by CN Mihai Eminescu

serie nouÄ&#x192;

anul XVI

nr.1-2(23)

2018

Coordonatori: prof. Maria Rotariu

prof. Cristina Zotic

Tehnoredactare computerizată:

Coordonator desene și grafică:

prof. Elena-Geanina Andrei Colaboratori:  prof. Anamaria Catargiu  prof. Maria Căruntu  prof. Gabriela Cazac  prof. Gabriela Culiță  prof. Mihaela Diaconescu  prof. Maria Dumitraș  prof. Anca Gorban  prof. Laurența Hacman  prof. Cezara Iacob  prof. Camelia Lorenți  prof. Camelia Macarie  prof. Mariana Mireuță  prof. Tinela Nastasi  prof. Luminița Ştefănel

Clasa a X-a A:            

Crainiciuc Filaret Drăgoi Daniel Iacobuți Denis Hatneanu Georgiana Maciuc Clara Mireuță Pavel - Iustin Negrea Gabriela Rusu Magdalena Sofian Cristian Ştefan Iulian Vatamanu David Vatamanu Ionatan

Clasa a XI-a B:        

Brădățan Teodora Cioată Lorena Roxana Cojocariu Ana-Maria Curelaru Bianca Danileț Miruna Nicola Filimon Bianca Raluca Ghiață Andreea Stanciu Iuliana Ioana

ISSN: 2065-0337 Revista apare cu sprijinul conducerii școlii: dir. prof. Renato Tronciu dir. adj. prof. Gabriela Cazac Redacția mulțumește tuturor colegilor profesori și elevi care au contribuit la realizarea acestui număr. Responsabilitatea privind conținutul articolelor publicate revine în întregime autorilor.

Materialele trimise și nepublicate vor apărea în numărul următor.

Culegere si tehnoredactare computerizată: prof. Cristina Zotic Coperta IV: Diana– Anastasia Seserman, clasa a IX-a H

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Clasa de elevi este un grup social supus în mod constant influențelor educa ve exercitate de școală. Ansamblul de elevi ce o compune este un grup social specific, în cadrul căruia există o varietate de relații educa ve. Aceste relații au ca suport raporturile interpersonale din cadrul clasei și relația pedagogică educator‐educat. Deși relația profesor‐elev are un pronunțat caracter didac c, ea este influențată de pluralitatea de relații interindividuale pe care le are elevul în clasă și în afara ei. De aceea, este necesar ca profesorul să cunoască grupul ca ansamblu dinamic de relații interumane. Se ș e însă că profesorul și elevii nu se aleg unii pe alții, iar preferințele lor nu sunt decât întâmplător în concordanță cu relațiile ins tuționalizate dintre ei. Cu toate acestea, ei nu numai că urmează să conlucreze, dar va trebui să conlucreze armonios. Mai întâi, profesorului îi revine sarcina și răspunderea integrării sale în clasa și colec vul clasei de elevi pe care urmează să‐l închege. Într‐un colec v format, profesorul devine unul dintre membrii acestuia, îndeplinindu‐și funcția în interiorul grupului. Rolul educatorului pe scena școlară depinde de scopul pe care își propune să‐l a ngă prin acțiunea sa pedagogică. Relațiile profesor–elev sunt variate și se cons tuie într‐o rețea de interdependențe. Relațiile informațional–cogni ve și relațiile afec ve sunt subordonate relației de conducere–influențare. Atât relația informațional–cogni vă, cât și cea afec vă, se stabilesc cu scopul de a‐i influența pe elevi, și aceasta în mul ple sensuri: pentru însușirea cunoș nțelor, pentru determinarea unor stări afec ve favorabile receptării mesajului emis de profesor, pentru determinarea unor modificări de comportament sau stabilizarea unor trăsături de caracter etc. Profesorul declanșează și întreține interesul elevilor și dorința lor de a învăța și de a răspunde printr‐un comportament adecvat cerințelor lui. Influențarea elevilor de către profesor se face direct, prin a tudine, mesaj verbal, ges că, mimică, stare afec vă, exemplu personal, adică prin prezența sa ac vă. Această prezență are funcția de s mul ce determină la elevi un răspuns care poate fi de acceptare formală, acceptare cu convingere, imitare, contagiune, rezistență. Indirect, profesorul influențează prin intermediul altor factori educaționali cum sunt colec vul clasei de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul cetățenesc de părinți. Rolul profesorului în conducerea pedagogică a ac vității elevilor se manifestă as el pe toate planurile implicate de acțiunea educa vă. Analiza logică a structurii acestei acțiuni ne permite să determinăm mai multe componente ale comportamentului pedagogic al educatorului în relațiile cu clasa. pagina 1

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Profesorul organizează activitatea clasei fixând programul activității ei intelectuale, iar în clasă. structurile organizaționale şi funcțiile îndeplinite de aceste structuri. Comportamentul pedagogic al profesorului se manifestă în atitudini suple, variate, în funcție de acțiunea educativă în care el este angajat. În procesul educativ, el este pentru elevi figura centrală şi, ca urmare, atenția lor se îndreaptă spre el. Profesorul trebuie să-şi autoregleze comportamentul său pedagogic pentru a se prezenta în fața elevilor într-o manieră de încredere şi de ajutor pentru ei. Comportamentul pedagogic se împleteşte în cadrul lecțiilor şi în afara lor cu o anumită tonalitate afectivă, care apropie sau îndepărtează pe elevi de educator şi de obiectul pe care el îl predă, îi entuziasmează pentru valorile culturale şi pentru şcoală sau le strecoară în suflet răceală şi indiferență. Prin comportamentul lui afectiv profesorul impune elevilor un anumit comportament, individual şi de grup. Eficiența acțiunii de influențare, sensul şi intensitatea influenței pe care o exercită educatorul asupra elevilor depind în mare măsură de tonul afectiv al relațiilor lui cu elevii. Comportamentul emoțional al profesorului influențează direct comportamentul elevilor prin contagiune şi indirect, prin climatul afectiv pe care îl determină în clasă. Acest comportament poate fi factor de stimulare a unor stări afective tonice sau de diminuare a capacităţii de muncă a elevilor şi de blocare a relaţiilor de comunicare între elevi şi profesor, după cum arată V. Popeangă. Relațiile apropiate dintre profesor şi elev, bazate pe încrederea elevului nu numai în competența profesională a profesorului, ci şi în competența sa ca sfătuitor, pe capacitatea empatică a profesorului sunt dorite de către elevi. Ei se adresează profesorilor pentru a obține sfaturi doar dacă sunt destul de apropiați de ei, dacă au încredere că vor fi înțeleşi şi bine sfătuiți. În măsura în care o fac, elevii nu se adresează oricărui profesor, ci numai acelora care îi înțeleg. Elevii îşi doresc relații mai apropiate cu profesorii pentru a găsi în aceştia sprijin moral ori de câte ori au nevoie. Universul relațional al clasei de elevi, analizat din punctul de vedere al influenței educaționale în contextul grupului şcolar şi abordat, din punct de vedere ştiințific, sub auspiciile managementului clasei de elevi, devine unul dintre subiectele cele mai importante de a cărui cunoaştere şi aplicare depinde succesul demersului educativ al cadrului didactic. prof. Anamaria Catargiu

pagina 2

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Motto: Curiozitatea este fitilul din lumânarea învăţării. William Arthur Ward Lumea unui copil este plină de dorința de a cunoaște, de a experimenta și de a înțelege. Am încercat să stârnim interesul elevilor claselor primare, implincându-i într-un interesant proiect de cunoaștere a trecutului. Scopul acestui proiect a fost să ofere participanților posibilitatea de a descoperi prin intermediul arheologilor tainele unor civilizații străvechi. Copiii au aflat că există oameni pricepuți, arheologi și restauratori, care se pricep să asculte glasul pământului, descoperind izvoare istorice sub un mușuroi, într-un mal de pârâu, într-un ciob de oală, într-o monedă sau un vârf de săgeată. Ei reușesc cu multă pricepere și răbdare să le citească, astfel încât să descopere povestea și istoria lor. Din echipa de proiect au făcut parte: dr. Otilia Mircea, coordonator, de la Muzeul de Istorie Roman, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ și prof. învățământ primar, Mariana Mireuță, coordonator de proiect la nivelul Colegiului Național Mihai Eminescu. Participanți la proiect au fost toate cadrele didactice de la învățământul primar, împreună cu elevii.

pagina 3

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Tema proiectului a fost dezvoltarea unui program educativ prin care se urmăreşte atragerea copiilor din învăţământul primar și gimnazial spre muzee, în scopul cunoaşterii patrimoniului cultural, respectiv a materialelor arheologice care permit înţelegerea, pas cu pas, a evoluţiei umane de-a lungul timpului, valorificarea patrimoniului cultural în cadrul unităţilor de învăţământ cu ajutorul unor documentaţii fotografice, respectiv cazuistici reprezentative privind restaurarea şi conservarea unor bunuri muzeale (vase ceramice, obiecte de podoabă şi port, unelte de uz casnic şi agricol, monede etc.), promovarea în cadrul unităţilor de învăţământ a activităţilor muzeale, a expoziţiilor temporare şi permanente, organizate de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ în anul 2017, promovarea activităţilor derulate de specialiştii din cadrul instituţiilor de cultură în vederea cercetării, restaurării şi conservării bunurilor de patrimoniu. Proiectul a inclus vizite la muzeu și ore de creație prin care s-a urmărit atragerea şi dezvoltarea interesului copiilor asupra cunoaşterii colecţiilor muzeale prin jocuri recreative, de tip puzzle. Atelierul de creație a inclus următoarele secțiuni: pictură, modelaj în lut sau plastilină, colaje hârtie, semințe și plante, textile, diverse (materiale din natură - pietricele, mărgele, nasturi, textile etc.), putând fi realizate lucrări individuale sau în echipă. În vederea promovării activităților din cadrul proiectului, la sediul Casei Corpului Didactic George Tofan Suceava, s-a organizat o expoziție cu lucrările elevilor claselor primare și acordarea diplomelor de participare elevilor şi cadrelor didactice implicate în proiect.

prof. înv. primar, Mariana Mireuță

pagina 4

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României și, totodată, realizarea unui ideal patriotic al tuturor românilor: Unirea Transilvaniei cu patria mamă. Ziua de 1 Decembrie a devenit, după evenimentele din anul 1989, Ziua Națională a României. În cadrul proiectului educativ La mulți ani, România!, 1 Decembrie a fost un moment opor tun pentru a decora clasa noastră în sărbătoare, în culorile steagului României și al frumosului port tradițional. Este interesant simbolismul culorilor steagului românesc:  albastrul r epr ezintă cer ul și simbolizează seninătatea, fr umusețea, liber tatea și buna -credință, amintind de legea strămoșească creștină;  galbenul e simbolul for ței, al bogăției, r epr ezentată de lanur ile de gr âu copt;  roșul este simbolul îndrăznelii și al generozității, și, de asemenea, ne amintește de sângele vărsat în lupte, de puterea de viață și de energia strămoșească. În această zi specială, am vizitat Muzeul de Istorie căutând informații despre înaintașii noștri, am prezentat compuneri, desene și poezii și am intonat cântece patriotice. Împreună suntem puternici, împreună putem schimba în bine destinul țării noastre.

Să fim mândri că suntem români ! Prof. înv. primar, Gabriela Culiță

pagina 5

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Imi amintesc prima zi de liceu… Pă ș eam pe porțile ș colii cu gâ ndul spre un alt ı̂nceput, puțin ı̂ncurcată , pentru că nu ș tiam ce mă aș teaptă acolo, ı̂ntrebâ ndu‐mă ce poate i aș a deosebit la acel loc. Toată lumea ı̂mi spunea că aceasta este cea mai frumoasă perioadă a vieții ș i eram curioasă ce anume face ca viața de liceu să ie atâ t de deosebită . Insă atunci nu puteam gă si ră spunsul, puteam doar să ‐mi imaginez. Ș tiam că va urma să ‐mi petrec patru ani acolo. Ș i mai ș tiam că aceasta este dorința mea, de a ajunge la acest liceu cu pro il pedagogic ș i de a deveni ı̂nvă țătoare. Nu am discutat ı̂nainte foarte mult pe tema alegerii liceului. Câ nd mi s‐a propus să vin aici, nu am stat pe gâ nduri. M‐am ı̂nscris la probele de aptitudini, pe care le‐am ș i luat. Ș i aș a…iată ‐mă ajunsă la stadiul ı̂n care sunt sigură de ceea ce‐mi doresc. Am realizat astfel că ı̂n viață nimic nu este ı̂ntâ mplă tor. Totul se ı̂ntâ mplă cu un scop, iar unele lucruri ne sunt chiar predestinate. Fiind un liceu pedagogic, am desfă ș urat practica la ș coala de aplicație, am asistat la ore ș i la gră diniță ș i la ș coală . Pe tot parcursul acesteia, eu ș i colegii mei am fost atent ı̂ndrumați de că tre doamnele ı̂nvă țătoare ș i de profesorii specializați ı̂n domeniu. Mă rturisesc că mi‐a plă cut ı̂n mod deosebit perioada de practică pedagogică pentru că am avut ocazia să ı̂nvă ț multe lucruri, prin directa interacțiune cu elevii din clasă , cu doamnele ı̂nvă țătoare ș i educatoare, care ne‐au ı̂mpă rtă ș it cunoș tințe valoroase ı̂n viitoarea meserie de ı̂nvă țător. Am fost martoră , atâ t la gră diniță, câ t ș i la ș coală , la un ritual frumos de creș tere ș i educație, fă cut cu dragoste ș i pricepere. Atunci am ı̂nțeles câ t de importante sunt ı̂nvă țătoarele ș i educatoarele ș i câ t de importantă este relația pe care o au cu elevii lor. Aceasta poate avea o in luență majoră asupra copilului ș i nu se limitează doar la educație ș i performanțe ș colare. Invă țătorul nu e doar persoana de la catedră , ce ı̂i oferă informații ș i ı̂i formează abilită ți ș i competențe copilului. Este cel care pune prima piatră la temelia cunoaș terii, este cel care schițează cele dintâ i principii ș i valori, aprofundate mai tâ rziu de iecare dintre noi. Am realizat acest lucru atunci câ nd am avut ocazia să experimentez, la prima mea lecție susținută , ce ı̂nseamnă de fapt să ii ı̂nvă țător.

pagina 6

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Tră irile pe care le‐am avut ı̂n cele cincizeci de minute, care pentru unii ar pă rea nesemni icative, nu pot i exprimate ı̂n cuvinte. Am simțit bucurie, amestecată cu teamă , cu teama necunoscutului. Atunci câ nd am fost anunțată la ce disciplină să susțin această lecție, am avut o reținere, un sentiment de nesiguranță. Nu mă aș teptam ca prima mea lecție să ie la muzică , la clasa pregă titoare, asta pentru că mi se pare mult mai greu să lucrezi cu cei mici, abia veniți de la gră diniță. Insă mi‐am luat inima ı̂n dinți, am inspirat adâ nc ș i mi‐am propus să dau tot ce‐i mai bun ı̂n mine. Pâ nă la urmă , nu acesta era visul meu? Au urmat apoi etapele speci ice, de pregă tire pentru lecție: anunțarea temei lecției de că tre doamna ı̂nvă țătoare, realizarea proiectului ș i semnarea acestuia de că tre profesorul metodist ș i doamna ı̂nvă țătoare. Acesta din urmă mi‐a pus mari di icultă ți. Ș tiam că e iciența lecției va depinde de proiectul didactic. De aceea, nu am stat pe gâ nduri ș i ı̂n timpul pe care l‐am avut la dispoziție m‐am documentat din diverse surse metodice de predare a muzicii, programa ș colară pentru clasa respectivă , care m‐au ajutat să ı̂nțeleg mai bine conținutul ș tiinți ic, partea teoretică , pe care au a trebuit să o aplic ı̂n mod practic. Am ı̂ntocmit proiectul, respectâ nd etapele speci ice. In cadrul acestei lecții trebuia să recapitulez un câ ntecel ı̂nvă țat de copii ı̂nainte: Suntem ș colari acum ș i să predau unul nou, intitulat Vulpea. După ce proiectul mi‐a fost semnat, pe lâ ngă ı̂nvă țarea scenariului didactic, a urmat etapa pregă tirii mele su leteș ti ș i afective, pentru ceea ce va urma. Consider că aceasta a fost cea mai importantă . Ș i iată că a sosit ș i ziua cea mare, ziua de 12 octombrie. Emoțiile ı̂nceputului mă sufocau. Am pă ș it ı̂ncet ı̂n clasă …ı̂ncercâ nd să prelungesc câ t mai mult bucuria ı̂ntâ lnirii cu copiii. Visul meu, de a mă a la ı̂n fața lor, a devenit realitate. Cele 29 de perechi de ochiș ori, cu privirile curioase pă reau steluțe de lumină . Le‐am simțit su letele dornice să mă cunoască . Lecția a decurs aș a cum am plă nuit‐o. După ce am repetat cele două câ ntecele le‐am spus o poveste: Vulpea ș i coada ei. M‐a uimit atenția ș i interesul cu care au urmă rit lectura mea, expresivă de altfel ș i reacția amuzantă pe care am avut‐o la inalul poveș tii. Timpul a zburat extrem de repede ș i a venit momentul despă rțirii.

pagina 7

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Le‐am oferit bomboane ș i le‐am mă rturisit că ı̂mi este greu să mă despart de ei. Privirile lor senine ı̂mi mă rturiseau că ı̂ntâ lnirea noastră a adus valoare vieții lor. Intrâ nd ı̂n comuniune cu cei mici, emoțiile au ı̂nceput să se estompeze, pâ nă câ nd au dispă rut de tot. Nu ı̂mi pot explica acest fenomen, deoarece eu sunt o ire exagerat de emotivă . Imi imaginam o mulțime de situații: că voi uita versurile ș i melodia câ ntecelor, că nu‐mi voi putea concentra atenția asupra lecției, că totul va i un eș ec, din cauza inhibițiilor mele. Am realizat ı̂nsă că acel moment, ı̂n care am reuș it să ‐mi reglez nivelul emoțiilor, a fost un moment de maturizare emoțională . Nu am crezut o clipă că ı̂n fața copiilor este locul ı̂n care mă simt ı̂n siguranță ș i confort. Acest lucru a fost remarcat atâ t de profesorul metodist câ t ș i de doamna ı̂nvă țătoare, care mi‐au apreciat activitatea printr‐o notă de 10. A fost cea mai plă cută experiență tră ită pâ nă acum. Deș i a fost extrem de scurtă , mi‐a fost de ajuns să ı̂nțeleg că aceasta este menirea mea ș i să nu regret faptul că am ales acest pro il. Am realizat că , pentru a i un bun ı̂nvă țător, condiția esențială este să ii cu adevă rat pasionat de meseria pe care ți‐ai ales‐o, iar alegerea să ie benevolă , determinată de convingerile personale. Nu este su icient să deții foarte multe cunoș tințe, ci trebuie să ii generos, deschis, empatic. Cunosc prea mulți oameni pentru care serviciul este o felie decupată , separată de restul vieții lor, sursă de stres sau doar un pretext pentru salariu. Mi se pare trist să nu integrezi ceea ce faci, ı̂n ceea ce eș ti. Nu există oameni fă ră vocație, există doar oameni surzi la vocea dinlă untrul lor. Am ales să mă pregă tesc ı̂n acest domeniu, deoarece consider că a i ı̂nvă țător nu e o simplă meserie, sau doar un mijloc prin care ı̂ți poți asigura venitul necesar existenței, este un DESTIN.

Beatrice Maria Ziub, clasa a XI‐a G

pagina 8

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

De multe ori mi s-a pus întrebarea de ce am ales să cânt tocmai muzică populară sau de ce îmi place atât de mult să îmbrac hainele tradiţionale. Ei bine, am răspuns cu mare bucurie fiecărei persoane astfel: Iubesc ceea ce fac! Pentru mine, muzica populară reprezintă o mângâiere a sufletului, un mod prin care mă fac auzită practicând ceea ce făceau bunicii şi străbunicii noştri: aduc în zilele noastre o părticică din zestrea preţioasă a cântului. Atunci când îmbrac portul popular, specific zonei mele, mă simt ca şi cum aş fi purtat aceste haine de o veşnicie, atât de mult îmi place să mă prezint lumii în aceste tezaure, în speranţa că nu vor dispărea. Din respect pentru spectator, eu urmăresc de fiecare dată să port cu demnitate costumul popular, pentru că acesta este identitatea noastră. Cu ajutorul unor profesori care mi-au călăuzit uşor, uşor calea spre înălţime am dus cântecul popular din Bucovina aproape în toată ţara, participând la numeroase concursuri unde am obţinut premii imporante pentru cariera mea: Premiul I - Concursul Naţional de Folclor Cântec drag din plai străbun, Vaslui; Premiul I - Concursul Naţional de Folclor Bucovina-Tradiţie, Cultură şi Spiritualitate, Vicovu de Sus: Premiul al III-lea - Concursul Naţional de Folclor Folcloru-i din străbuni, Bacău; şi multe altele pe care le-am adunat cu multă bucurie în trăistuţa mea cu amintiri. De fiecare dată când particip la un concurs, îmi fac prieteni noi, colegi de cântec, cum îmi place să spun, cu care trăiesc fiecare emoţie, bucurie şi suspans înaintea decernării premiilor sau înaintea intrării noastre pe scenă. Aceasta atmosferă este cu totul specială şi de neuitat de fiecare dată! Muzica populară este pentru mine limbajul sufletului, cu care pot da glas inimii, este cel mai pur și cel mai simplu mod de a mă exprima, indiferent dacă sunt tristă sau fericită.

Ana-Maria Roman, clasa a X-a H pagina 9

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

LUTUL, APA ȘI FOCUL FORMEAZĂ UN TRIUNGHI AL ARTEI! Din timpuri străvechi, în Marginea, oamenii au dat formă şi valoare lutului. Olăritul din Marginea a început acum 300 de ani, noi suntem a șasea generație, se învață din tată-n fiu. Eu am crescut lângă roata olarului. De la șapte-opt ani, am început a învăța câte ceva, au trecut vreo patru ani ca să prind îndeletnicirile meseriei de olar. Sunt mulțumit că am reușit să-l conving pe Corneliu, care a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale București, să se întoarcă acasă, să ducă tradiția mai departe și să devină cel mai tânăr meșter olar din familie. În casa părinților mei, Vasile și Ana, Corneliu a deschis un mic restaurant La masa olarului, unde mâncarea este gătită și servită în vase de lut. Pe Gheorghe Magopăţ, meșter din Marginea, l-am găsit în faţa roţii olarului, unde cu multă măiestrie, dintr-un boţ de lut făurește un urcior. Pentru realizarea vaselor, lutul se aduce din Toloacă, Lutărie şi din Arşiţă cu căruţa, dar acum, în vremurile moderne, cu maşina. Se prelucrează prin batere cu maiul şi udare treptată. Din mogilă se taie felii subţiri cu cuţâtoaia. Din felii se fac boţuri care puse câte cinci-șase laolaltă sunt călcate în picioare. Procesul se repetă de cinci-șase ori, apoi cu o bucată de sârmă se taie bucăţi pe măsura vasului ce urmează a fi realizat ulcior pentru lapte acru, hârdău pentru pus laptele la smântânit, căniţă pentru smântână, strachină, oală de găluşte, vas pentru slănină, scrumieră, vază de flori, suport pentru ouă, farfurie decorativă etc. Boţul de lut este pus pe roată şi cu multă măiestrie olarul îi dă formă vasului ajutat de un făcheş. Cu o bucată de sârmă se desprinde vasul de pe roată şi cu multă grijă se aşază vasul la uscat pe poliţă. La doua-trei zile, dacă este întărit, vasul se întoarce cu gura în jos. După alte două-trei zile, dacă vasul capătă culoare alburie este considerat uscat şi se coboară de pe poliţă. Se lustruieşte cu o cremene. În funcţie de imaginaţia olarului, vasul este decorat cu diverse forme: spirale, optariuri, pătrăţele etc. Pentru ardere, vasele se clădesc cu mare grijă în cuptor după o anumită regulă ştiută numai de olar. Focul se face în ambele guri ale cuptorului timp de șapte-opt ore. Când vasele devin roşii, se închid gurile cuptorului în așa fel încât fumul să intre-n lut şi vasul să devină negru. După douăzeci și patru de ore se deschid gurile cuptorului şi se aşteaptă răcirea sa. Curăţarea vaselor arse se realizează cu apă curată de la fântână. În vremurile de acum, pe tradiţionalele vaze negre și pe farfuriile decorative se pictează, cu vopsele speciale, diferite motive naţionale, peisaje, flori etc. Cu sprijinul băieţilor săi a adus ceva nou în mijlocul ceramicii negre, ceramica maro-roşcat, ceramica pictată şi multe alte forme şi tipuri de ceramică. Chiar dacă este o îndeletnicire veche, olarii din satul meu dau dovadă încă o dată că nimic nu este dificil dacă vrei şi îţi place să transmiţi ceea ce ai primit şi tu în dar.

Vă aşteptăm cu drag să ne vizitaţi! Maria Maftean, clasa a X-a H

pagina 10

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Neamul românesc este izvorul sensibilităţii şi al spiritualităţii, iar arta noastră populară se prezintă ca o bogăţie nepreţuită de comori. Cântecele, şezătorile, ţesăturile populare, portul popular și dansurile populare alcătuiesc un inestimabil patrimoniu spiritual al satului meu. Jocurile specifice acestui loc: Ciobănaşul, Trilişeştiul, Hora, Cureaua şi Cumătriţa, dezvăluie într-o manieră sinceră şi directă aspiraţiile şi sentimentele căjvănarilor. Dansul este strâns legat de vieţile şi istoria acestui loc şi simbolizează prin vioiciune şi zbucium, freamătul codrilor. Cajvana este renumită pentru dansul Şchioapa, specific acestei zone şi se caracterizează prin trăsături care îl diferenţiază de alte dansuri. Acest dans este o comoară cultivată din generaţie în generaţie şi fiecare locuitor din Cajvana are datoria să ocrotească aceasta manifestare a spiritului şi a identităţii noastre naţionale. Portul popular din Cajvana pune în evidenţă talentul şi sensibilitatea pentru frumos a locuitorilor, care, în zilele de sărbătoare îmbracă aceste straie.

Un alt element de renume îl constituie Stejarul multisecular din Cajvana, bătrân de peste 800 de ani, care a fost plantat după ce satul a fost nimicit în timpul marii invazii tătare din 1241. Bătrânii povestesc că însuşi Ştefan cel Mare s-a odihnit la umbra stejarului şi tot atunci a dat numele localităţii Cajvana. Port în suflet dragoste pentru cultura românească, dorinţa de a păstra peste veacuri obiceiurile şi tradiţiile populare, dar şi regretul că prea puţini mai sunt aceia care încercă să transmită mai departe ceea ce este al nostru din străbuni. Fiecare obicei şi tradiţie are frumuseţea ei. Trebuie să încercăm să menţinem împreună aceste frumuseţi. Astfel, vom dăinui ca popor, ca istorie, ca poveste în paginile lumii.

Sultănica-Ionela Ureche, clasa a X-a H pagina 11

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

hei stejar, stejar bătrân, spune-ne, la umbra ta, cine şi-a cântat doina, doina noastră din străbuni, pe la vatră, pe la stâni. (fragment din Balada satului Botoşana)

Stejarul din Botoşana este simbolul comunei şi este situat în centrul localităţii. Pare să vegheze satul ca un adevărat străjer neobosit de trecerea anilor. Vârsta acestuia nu se cunoaşte cu exactitate, dar datările cercetătorilor au stabilit o vechime de 450-500 de ani. Arborele face parte din specia Quercus Robur, are diametrul tulpinii de trei metri şi o înălţime de 17 metri şi jumătate. Stejarul secular a fost declarat monument al naturii. Este ocrotit de lege şi este în patrimoniul natural al României. Arborele se află în clasamentul celor mai mari stejari din România, alături de cel din Cajvana şi cel din Ţebea şi este printre cei mai vechi arbori din specia sa din Europa. Legendele locale, transmise din tată în fiu, povestesc că stejarul există încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Se spune că, într-o călătorie a domnitorului de la Cetatea de Scaun la Mănăstirea Putna, obosit fiind, Ştefan-Vodă a poposit la umbra sa timp de câteva ceasuri şi a admirat falnicul copac. Pentru botoşăneni este o datorie morală ca acesta să fie îngrijit şi valorificat ca obiectiv turistic, sarcină transmisă şi generaţiilor următoare. Copiii şi tinerii din localitate trebuie să-l respecte ca simbol şi emblemă a comunităţii şi să nu uite că îngrijind un pom, te păstrezi om.

Domnica Cazaciuc, absolventă

pagina 12

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Anul acesta m-am înscris la un concurs intitulat Bătălia cărţilor. În acest scop am citit zece cărți extrem de frumoase care mi-au schimbat modul de gândire și mi-au îmbogățit vocabularul. Fiecare m-a condus în lumi diferite, dar fermecătoare. Mai întâi am călătorit pe al optulea continent împreună cu Sakiz Sardunya, apoi am căutat viață pe Marte cu Arty, am cunoscut personajele cărților din biblioteca doctorului Libris împreună cu Billy și Walter, am participat la năzbâtiile celor patru surori Penderwick, am dezlegat mistere cu Theodora și am jucat Jocul Bucuriei cu Pollyanna. Pentru fiecare dintre aceste cărți minunate am completat fișa de lectură care era alcătuită din patru cerințe: fragmentul preferat, sentimentele trăite la citirea cărții, un alt titlu potrivit și explicarea cuvintelor noi. Fișele au fost prezentate spre verificare la Biblioteca Națională la termenul stabilit. Completarea acestor fișe a fost condiția minimă pentru intrarea în concurs. Astfel, în ziua stabilită am avut de prezentat cartea mea preferată. Am ales Pollyanna, deoarece această carte m-a impresionat până la lacrimi și m-a făcut să înțeleg că orice om se poate schimba, indiferent câte necazuri ar avea, dacă i se arată de unde să înceapă. M-am bucurat extrem de mult atunci când am aflat că eram deținătoarea premiului întâi. A fost destul de dificil de obținut. Am încercat și în anii trecuți, dar în primul an nu am reușit să citesc toate cele zece cărți, iar în anul trecut nu am reușit să finalizez toate fișele. Succesul surorilor mele la acest concurs m-a ambiționat să merg până la capăt, iar efortul a fost răsplătit din plin. Sinceră să fiu, câștigătoare m-aș fi considerat și dacă nu aș fi luat un premiu, deoarece participând la acest concurs minunat am câștigat încredere în mine și multă experiență care sunt sigură că mă vor ajuta în viitor. Experiența acestui concurs este unică și înălțătoare și merită trăită din plin de fiecare dintre noi. De abia aștept să înceapă ediția următoare, pentru a cunoaște lumi noi și a mă împrieteni cu personajele fiecărei cărți fermecătoare. Aș dori ca la această ediție să participe mai mulți copii pentru a descoperi această lume magică: Lumea cărţilor, care le va schimba viața, așa cum a schimbat-o și pe a mea.

Irina Petrașuc, clasa a VI-a A

pagina 13

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

de Erika Johansen Invitație la lectură propusă de Maria Petrașuc, finalistă la etapa națională a Concursului de Lectură Bătălia cărţilor, ediția 2016, Târgu-Mureș Vă salut, dragi cititori pasionați! Mă numesc Maria Petrașuc, sunt elevă în clasa a IX-a D la Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava. Cu toții am avut oportunități extraordinare grație acestei competiții care pleacă de la fascinantele lumi ficționale. Vă provoc la un exercițiu de imaginație, pe care, cu siguranță, îl veți trece cu brio. Închipuiți-vă că ați trăi într-un timp viitor, la câteva secole distanță de epoca informatizată, într-un regat unde contextul social, economic, politic este apropiat de cel al unui Ev Mediu cu inserții din contemporaneitatea noastră. Un cronotop, cam ciudat, ce-i drept, fără cărți, fără tipografii, fără școală, un regat în criză, întunecat de corupție, marcat de sărăcie, amenințat de pericolul unei invazii din partea statului vecin. Gândiți-vă că ați putea fi prințese ale spiritului, prinți ai bibliotecii și ați face multe lucruri prin care să salvați oamenii, țara, cărțile și să reinstaurați adevăratele valori morale. V-ar plăcea să faceți, prin lectură, măcar un popas existențial aici?! V-ați dat seama, este povestea din romanul scriitoarei Erika Johansen, Regina adevărată, o carte care, realmente, m-a copleșit. M-a surprins, în primul rând, prin melanjul de dystopie și scriitură fantasy. În acest context, am cunoscut-o pe Kelsea, o tânără prințesă, care, până la vârsta de 19 ani, a crescut în exil, departe de intrigile castelului regal, unde unchiul său, personaj diabolic, devenit regent, a pus mâna pe putere. La 19 ani, Kelsea Raleigh, escortată de garda regală devotată fostei regine, intră în Noua Londră, capitala ținutului, unde trebuie să cucerească locul care-i revine și să ajungă Regina de Tearling. Din nefericire, regatul e într-o stare jalnică, iar personajele pe care prințesa se poate sprijini, foarte puține. Discursul epic extrem de dinamic m-a purtat prin episoade spectaculoase, multe dintre ele foarte dure, de o violență, de o cruzime greu de suportat, de exemplu: suferința oamenilor care erau trimiși tribut Reginei Roșii, dintre care 500 de copii; sau Regina Roșie, care sacrifică un copil, pentru a face o incantație și a chema astfel o creatură demonică. Am descoperit-o apoi pe Kelsea înfruntând viața din Realia, cea de dincolo de universul livresc, familiar ei, și depășind veritabile probe ale unui drum inițiatic. Am receptat ușor intrigată analepsele care mă duceau spre evenimentul catastrofic, Trecerea, deoarece simțeam că mai mult alunec într-un topos labirintic decât să mă edific în privința acestuia. Pentru mine, unul dintre episoadele-cheie ce își menține relevanța pentru construcția personajului principal și pentru configurarea liniilor de forță ale romanului rămâne acela când, descoperind cutremurătorul tratat pe care mama sa l-a încheiat cu Regina Roșie, Kelsea, înainte de a intra în Citadelă și de a fi încoronată, distruge cuștile și eliberează oamenii, încălcând astfel înțelegerea făcută de regina Elyssa. Am fost, sincer, copleșită de curajul fetei de a lua o decizie istorică, de compasiunea față de cei aflați în suferință. Mi-am zis atunci că această fată va conduce pentru poporul ei, nu împotriva acestuia.

pagina 14

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Alături de acțiune, bineînțeles, personajele, ca purtătoare ale mesajului, ale viziunii autoarei m‐au determinat să mă opresc la această carte din cele zece. Pe Kelsea am admirat‐o, mai întâi, pentru că este o iubitoare a cărților, a crescut între cărți. Mi‐o imaginam, alunecând printr‐o buclă temporală, că ar putea par cipa magna cum laude la concursul Bătălia cărților. Prințesa cu ochii verzi, culoarea speranței, a puterii, a nemuririi, este o eroina salvatoare, emblema că pentru forța spiritului și a demnității, a frumuseții sufleteș , a spiritului jus țiar, care învinge răutatea, turpitudinea, degradarea din om. Am apreciat‐o pentru hotărârea ei de a‐și așeza domnia pe dreptate și ascultare, nu pe ranie și crimă, as el Kelsea mi‐a amin t de Katniss Everdeen, eroina din Jocurile foamei, de Suzanne Collins. M‐au încântat inteligența, fermitatea, umorul, ironia, uneori, autoironia din dialogurile ei cu Buzduganu, cu Spectrul sau cu alte personaje cu care interacționează la un moment dat. Are, cum se spune, cuvintele, replicile la ea. Ce mult au contat cărțile ci te sub îndrumarea doamnei Glynn, istoric al perioadei dinaintea Trecerii! Cele două coliere de puterea cărora este ajutată în momente cri ce o învăluie într‐o aură fantas că și o apropie de prințesele canonice. Alături de ea, memorabile sunt, din punctul meu de vedere, și personajele Lazarus, alias Buzduganu, și Spectrul. Lazarus, străjerul Reginei, mi‐a oferit o lecție despre ceea ce înseamnă devotamentul, respectarea cuvântului dat, noblețea soldatului care‐și pune viața pentru stăpânul său. Cât despre Spectrul, mi‐a plăcut misterul în care e învăluit: un p de haiduc‐hoțoman, un erou vindica v, cu mască, asemănător legendarului Zorro. Se spune că o carte dragă devine o parte din ne. Cu adevărat, ea mișcă ceva în ne, rămâne în conș ință. Romanul Regina adevărată este, pentru mine, o as el de carte. M‐am regăsit în iubirea pentru cărți a prințesei Kelsea, care se uita le ele cu adorație, ca o îndrăgos tă. Am învățat că merită să lupți împotriva urâtului existențial, a cruzimii, a raniei, chiar dacă de partea binelui sunt mai puțini. Contează valorile în care cred cei puțini care decid pentru cei mulți, strategia folosită, fermitatea în acțiune. De asemenea, am înțeles că o regină adevărată, un conducător auten c așază pe primul loc binele poporului guvernat, vibrează sincer la durerile acestuia și se străduiește să le aline. Adevărata noblețe este a sufletului, a faptelor, a caracterului, nu neapărat a numelui, a descendenței regale, iată o veritabilă lecție de viață, pe care ne‐o oferă protagonista romanului.

Maria Petrașuc, clasa IX‐a D pagina 15

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Într-o zi minunată de florar, 10 mai 2017, a avut loc etapa regională a Concursului interjudețean de proiecte de promovare a lecturii Citeṣte ṣi tu!, ediția a VI-a, care s-a desfășurat la Vatra Moldoviței Suceava. Ajunse acolo, eu și colega mea, Sofian Delia, alături de care urma să particip la secțiunea O carte pentru ṣcoala mea, am fost primite călduros de ceilalți participanți și de organizatorii competiției, într-o atmosferă de veritabilă sărbătoare a spiritului. Spre surprinderea noastră, noi am fost cele care am spart gheața, deschizând concursul cu prezentarea celor mai interesante proiecte de promovare a lecturii, la care au participat elevii de la Colegiul Național Mihai Eminescu Suceava, de-a lungul anului școlar 2016-2017. Cel care ne-a plăcut cel mai mult a fost Anotimpul poeziei, care a avut loc de Ziua Mondială a Poeziei, pe 21 martie 2017. Mai întâi, eu și alți colegi de gimnaziu și de liceu am citit sau am recitit multe poezii. Le-am cules cu grijă la calculator, le-am aranjat în plicuri colorate, apoi am deschis campania de promovare a lecturii de poezie. Am realizat echipe de băieți și fete și am cutreierat orașul, împărțind într-o zi minunată de primăvară poezii. Un dar al nostru și al primăverii, pentru sucevenii noștri. Am trăit o experiență unică, deoarece totul era nou, de la implicarea noastră, la reacțiile și comportamentul persoanelor care primeau darul nostru spiritual. Bianca Bădăluță, colega noastră din clasa a VII-a A, a făcut și bătături la un picior de atâta mers prin oraș, dar ne-a mărturisit că nu regretă experiența trăită. De asemenea, în cadrul proiectelor de promovare a lecturii, a existat și concursul Citesc, deci exist! Acesta a reprezentat o adevărată provocare, deoarece, alături de elevi, au participat şi părinţii unora dintre aceștia, cu prezentări ale cărților de suflet, care le-au marcat copilăria. A fost o adevărată lecție de viață și de lectură pentru noi, cei care am văzut, prin sufletul și ochii de copilcititor, cum adulții de azi, părinții noștri, își susțin cărțile dragi, alături de care au crescut. La sfârșitul activității, ne întrebam, retoric, firește, ce ar fi copilăria fără cărți, fără universul fabulos al bibliotecii. Ne-am simți ca și cum am fi izgoniți din locul fermecat, în care putem găsi bucuria în stare pură. Cel puțin, noi, cititorii pasionați, acest sentiment l-am avut. Toate activitățile din cadrul proiectului s-au desfășurat cu sprijinul doamnei profesoare Căruntu Maria și al doamnei bibliotecare Andrei Lăcrămioara. Datorită lor, Colegiul Național Mihai Eminescu a obţinut încă un premiu I la minunatele activităţi ce promovează lectura, această recompensă fiind o recunoaștere a valorii contribuției noastre în cadrul Proiectului Educativ Avem carte!

Ana Petrașuc, clasa a VII-a B Mi-a făcut mare plăcere să particip la concursul O carte pentru ṣcoala mea, deoarece am acumulat multe idei de proiecte de la ceilalți participanți și, în același timp, am împărtășit cu ei experiențe de la activitățile la care am fost prezentă. De asemenea, premiul I obținut de mine și de colega mea, Petrașuc Ana, a fost o adevărată bucurie spirituală, care mi-a demonstrat încă o dată că e important să citim, să scriem despre textele lecturate și să fim, la modul real, aproape de lumea bibliotecii și a cărților.

Delia Sofian, clasa a VII-a B pagina 16

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Știți cum se spune ?!...A treia oară e cu noroc… Ei bine, după primele două ediții în care m-am ales doar cu experiență, am hotărât să încerc, totuși, să arăt că nu a fost totul în zadar și să le demonstrez unor colegi, profesori și părinților mei, că nu mă pricep doar la științele exacte, ci sunt atrasă și de cărți, de lumile imaginare. Totul a început prin martie 2016, când m-am înscris la ediția a III- a Concursului Național de Lectură Bătălia cărţilor. Primele zile, am fost foarte harnică. Citisem două cărți în trei zile, completând și fișele de lectură, dar după aceea am lăsat-o mai ușor, deoarece a venit vacanța de vară. Citeam, citeam, dar nu mai mult de o carte la trei săptămâni. Sfârșitul lui august m-a prins cu trei volume necitite. A început din nou să mă cuprindă gândul acela agasant, că voi lua iar numai diplomă de participare, dar eu știam că pot mai mult, așa că, în cele din urmă, am reușit să finalizez de lecturat romanele. Toate cărțile au fost foarte captivante, surprinzătoare și din fiecare am învățat câte ceva. Fișele de lectură le-am redactat cu seriozitate, încercând să transpun pe hârtie sentimentele transmise de fiecare pagină, linia de forță a mesajului din aceste cărți speciale, care au devenit o parte din sufletul meu. Pe la sfârșitul lunii septembrie, într-o zi cu lumină blândă, am predat materialele și, în scurt timp, am fost anunțată că am intrat în etapa finală, când trebuia să prezint una din cele zece cărți. Mi-a fost greu să mă opresc doar la o singură carte, deoarece fiecare a fost minunată în felul ei, dar m-am decis și am ales romanul Misterul din hanul pungaṣilor, semnat de Kate Milford. În luna noiembrie, s-a desfășurat finala concursului la Biblioteca Bucovinei. Prezentarea mea a decurs foarte bine, m-am străduit să fiu cât mai persuasivă, mai spontană în derularea pledoariei. Am avut mulți concurenți redutabili, dar, finalmente, am fost devenit câștigătoarea premiului I, ceea ce m-a bucurat foarte tare. Toate acestea nu le puteam face fără ajutorul doamnei profesoare de limba română, Căruntu Maria și al doamnei bibliotecare, Andrei Lăcrămioara, cărora le sunt recunoscătoare. Cu siguranță, îmi voi aminti cu drag de acest concurs și voi prețui cărțile mereu. Toate aceste cuvinte ale surorii mele îmi aduc aminte de mine însămi, acum doi ani, când eram de vârsta ei și am decis să mă înscriu la prima ediție a Concursului Național Bătălia cărţilor, deoarece mi s-a părut foarte interesantă ideea de a citi cele zece cărți din listă și de a redacta fișe de lectură. De fapt, pot spune că m-am înscris pentru a rezolva o problemă care, de ceva vreme, nu-mi dădea pace, și anume: de fiecare dată când mergeam la bibliotecă, mă invada dorința aceea nemaipomenită de a citi toate cărțile. Sunt sigură, de altfel, că, dacă aș fi putut, m-aș fi împărțit în mii de bucățele, aș fi adăugat, la modul virtual, secunde, minute în firul unei zile, pentru a lectura cât mai mult. Astfel, concursul mi-a oferit zece romane și această dorință, de multe ori, chiar supărătoare, s-a mai potolit. Inițial, acesta a fost scopul meu: să mă liniștesc și să citesc, dar când am aflat că am intrat în finală, speranța că aș putea câștiga a încolțit optimist în inima mea, așa că m-am pregătit și am reușit să câștig marele premiu și să devin Cititorul anului 2014, la categoria de vârstă: 11-13 ani. pagina 17

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Grație acestui lucru, anul următor, la ediția a II-a, am făcut parte din juriu și am reușit să-mi plimb sufletul și mintea curioasă prin fișele scrise de alți copii împătimiți ai lecturii. A fost o experiență inedită! Deja, la ediția a III-a, am ezitat puțin, deoarece știam că peste câteva luni voi participa la examenul de Evaluare Națională și nu eram sigură dacă voi avea timp să citesc toate cărțile, mai ales că, de acum, trebuia să mă înscriu la categoria de vârstă 14-18 ani, unde sigur erau elevi mult mai pregătiți ca mine. Dar m-am hotărât să încerc, pentru că mi-am spus că nu am nimic de pierdut. Chiar dacă s-a întâmplat exact cum mi-am închipuit, adică m-a prins luna august cu nicio carte din bibliografie, întrucât am fost ocupată cu admiterea la liceu, am reușit să lecturez până la sfârșitul lui septembrie, într-un ritm, parcă, fantastic, cele zece romane și să completez fișele de lectură, intrând, din nou, în finală. Acum chiar că nu mă așteptam să câștig vreun premiu, fiindcă aproape toți concurenții erau elevi de clasele a X-a și a XI-a, dar, la fel ca prima dată, am decis, totuși, să sper la un premiu. Da… Și de data aceasta, șansa a fost de partea mea, iar eu am reușit să câștig, din nou, titlul de Cititorul anului 2016. Sunt sigură că fără ajutorul și încurajările doamnei diriginte Căruntu Maria și ale doamnei bibliotecare, Andrei Lăcrămioara, nu aș fi reușit să ajung atât de departe. Pentru acest lucru, din toată inima, le mulțumesc mult și le promit că voi urma drumul fascinant al bibliotecii și voi sprijini lectura mereu. Toată familia mea, de asemenea, m-a susținut, s-a bucurat că cele două premii (al meu și al surorii mele) consistente, spiritual, în primul rând, au ajuns la noi. Sunt convinsă că această victorie pe câmpul lecturii începe să configureze o tradiție aparte în familia noastră. Nu-mi pot exprima în cuvinte bucuria că sora mea a descoperit frumusețea cititului și a participat și ea, în fiecare an, la această competiție atât de specială, în opinia mea. Sunt foarte mândră de munca și premiul ei minunat și sper să continue să iubească lectura, pentru a trăi cu mintea și cu sufletul momente magice în lumile ficționale. Concursul Bătălia cărţilor m-a făcut să simt de trei ori ce efect puternic au cărțile asupra mea, inducându-mi o dependență de citit de care nu vreau să scap, aceasta fiind, așa cum afirma criticul literar Nicolaie Manolescu, una dintre patimile ce nu trebuie sancționate. Indiferent ce s-ar întâmpla, un lucru știu sigur: nu voi renunța niciodată la cărțile care, cu fiecare filă, revarsă aur în inima mea… Ana Petrașuc, clasa a VII-a B

pagina 18

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Fiecare om are parte în viață, la un moment dat, de anumite clipe de neuitat, care îi rămân întipărite în suflet, pentru faptul că i-au adus o bucurie, un fior plăcut, o emoție specială. În cazul meu, Concursul Național de Lectură Bătălia cărţilor mi-a oferit astfel de momente minunate, care îmi vor aminti mereu cât de importante sunt cărțile și ce efect benefic are lectura asupra noastră. Biblioteca, pentru mine, va fi mai mult decât o sală plină de cărți, va configura un topos special, în care se pot întâmpla minuni. Am descoperit acest concurs la Biblioteca Bucovinei I. G. Sbiera, în 2014, când competiția se afla la prima sa ediție. Când m-am înscris, nu m-am gândit deloc că eu aș putea câștiga marele premiu. Ceea ce m-a făcut să intru în această bătălie a fost curiozitatea de a citi cele zece cărți din bibliografia impusă și de a-mi exprima opinia despre ele, deoarece păreau foarte interesante. Dar iată că m-am trezit în finala concursului pe primul loc și cu titlul de Cititorul anului, la categoria de vârstă 11-13 ani. Acest lucru m-a bucurat nespus și mi-a oferit șansa ca la ediția următoare să fac parte din juriu, alături de alți domni profesori și bibliotecari. Fiind în postura de evaluator, am avut ocazia de a observa și din alt punct de vedere acest concurs. Mi s-a părut extraordinar să descopăr gândurile și părerile concurenților despre cărți și am rămas impresionată de emoțiile puternice ale copiilor, care, cu un an în urmă, se puteau citi și pe chipul meu. La ediția a III-a concursului, am acceptat provocarea de a participa, de această dată, la categoria de vârstă 14-18 ani. Astfel, am putut înțelege mai în profunzime mesajul transmis de fiecare carte și am reușit să-mi exprim, la rândul meu, păreri sincere despre acestea și despre cum au reușit ele să mă facă să înțeleg mai bine anumite aspecte din viață. Ca și prima dată, nici acum nu m-am așteptat să câștig, mai ales că erau în competiție concurenți mult mai mari, mai pregătiți decât mine. Dar, spre surprindere mea, am ajuns să țin din nou în brațe marele premiu și să primesc, pentru a doua oară, titlul de Cititorul anului. Și aceasta nu a fost singura surpriză, deoarece am aflat că, fiind câștigătoare, pot participa la etapa națională a Concursului Național de Lectură Bătălia cărţilor, care avea să se desfășoare la Târgu-Mureș și unde urma să-mi prezint impresiile despre cartea preferată din listă, aceasta fiind romanul Regina adevărată, scris de Erika Johansen. Dintre toate cele zece volume, această carte m-a impresionat cel mai mult, deoarece în paginile ei am putut descoperi un subiect fascinant, personaje extrem de bine construite, un stil care mi-a mers la suflet, adevăruri profunde, care m-au pus pe gânduri și anumite sentimente pe care le credeam posibile, mai degrabă, în lumea ficțiunii. În roman este vorba de Kelsea, o tânără prințesă, care, până la vârsta de 19 ani, a crescut într-o pădure, în exil și care, de ziua ei, este luată de garda regală și dusă la palat, pentru a deveni noua regină a ținutului Tearling. Însă acest teritoriu era cufundat în sărăcie și necaz, din cauza conducătorilor iresponsabili și a prădătorilor. Ajutată fiind de niște gărzi devotate, Kelsea reușește să readucă pacea în Tearling, să îndepărteze primejdiile și să dovedească tuturor că ea este o regină adevărată, nu prin numele și strămoșii ei, ci prin faptul că adevăratele bogății pentru ea erau iubirea față de popor, corectitudinea și cărțile, și nu bijuteriile ori banii. pagina 19

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Astfel, am considerat că merită să dezvălui și altora cât de mult înseamnă această carte pentru mine și să încerc să-i conving pe cei din jurul meu că romanul Regina adevărată al Erikăi Johansen ar trebui citit de toată lumea. Deși am mai fost în ipostaza de concurentă în finală, în sufletul meu s-au strecurat o mulțime de sentimente, atunci când am intrat în sala în care urma să se desfășoare competiția. Eram emoționată de ceea ce urma să se întâmple, dar, în același timp, încântată și onorată că am șansa să-i cunosc pe cei mai buni cititori din țară, elevi care iubesc cărțile la fel de mult ca mine. Probabil, pentru altcineva, acest lucru nu ar fi ceva deosebit, dar pentru mine conta foarte mult că puteam discuta cu atâtea persoane despre cărți, deoarece, din nefericire, în ziua de azi, pentru tot mai mulți tineri, lectura nu mai reprezintă o prioritate. Astfel, adesea am întrebat unele persoane de vârsta mea dacă au citit o anumită carte, iar ele mi-au oferit imediat răspunsul: am văzut filmul… Pe parcursul finalei, am observat că, într-adevăr, toți concurenții erau foarte buni, fiecare alegând să-și prezinte cartea preferată într-un mod cât mai original. Eu am decis să-mi transpun o parte din idei întrun blazon care scotea în evidență cele mai importante aspecte ale romanului Regina adevărată. În timpul pledoariei mele, emoțiile erau atât de intense și de mari, încât nu mai sesizam nimic în jurul meu și tot ce percepeam erau bătăile propriei inimi, uitând, pentru un moment, unde mă aflam. Dar după ce am terminat de susținut cartea preferată și mi-am reluat locul în sală, emoțiile s-au mai domolit, doar ca să revină în momentul în care juriul urma să dezvăluie alegerea dificilă a marelui câștigător, întrucât a fost, realmente, o bătălie foarte strânsă. De această dată, titlul de Cititorul anului la faza națională l-a obținut o elevă din Filiași, județul Dolj. Nu a existat nicio clipă de tristețe și de dezamăgire în inima mea, pentru că știam că am câștigat și eu, la fel ca fiecare finalist, ajungând atât de departe și eram convinsă că experiența acumulată la Bătălia cărţilor nu va face decât să-mi clădească un drum cât mai lin în viață. M-am bucurat mult pentru adolescenta câștigătoare, știind că merită cu adevărat acest premiu, în prezent ținând legătura cu ea și fiind prietene bune. Așa cum am spus și la început, Concursul Bătălia cărților a constituit în fiecare an o experiență inedită pentru mine, care m-a făcut să cunosc persoane cu un suflet minunat și care mi-a arătat că prin muncă, voință, speranță, limitele ființei noastre efemere aproape că devin inexistente. Sper ca pe viitor să mă mai întâlnesc cu asemenea ocazii de a participa la astfel de concursuri și să-i motivez pe toți să accepte orice provocare ce le-o oferă viața, pentru a avea parte de momente unice, pentru a lupta să ajungă cât mai sus și, mai ales, pentru a se descoperi pe ei înșiși, pentru a atinge cu aripa inimii frumusețea tainică din ființa lor interioară.

Maria Petrașuc, clasa a IX-a D pagina 20

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Bătălia cărţilor este un concurs naţional de lectură ce se desfăşoară pe două mari categorii de vârstă: 10-13 ani şi 14-18 ani și are ca scop promovarea lecturii în rândul elevilor. Acest concurs urmăreşte modul în care elevii înţeleg textele literare, formulează opinii pe baza acestora şi modul în care pot alcătui argumente şi interpretări proprii. Ca un concurent să intre în finala concursului, trebuie să citească toate cele zece cărţi propuse şi să alcătuiască pentru fiecare câte o fişă de lecură cu diferite cerinţe. Cel care reuşeşte să aducă la timp toate cărţile împreună cu fişele primeşte un punctaj care îl va ajuta în finala concursului unde participantul trebuie să susţină printr-o pledoarie cartea preferată. Pentru a înţelege mai bine despre ce este vorba, vă propun să îmi urmăriţi parcursul meu în acest concurs. Totul a început într-o zi pe care o pot numi obişnuită. Aprilie, cu cer senin, atmosferă liniştită, dar, totodată, îmbibată de agitaţia oricărui elev într-o zi de şcoală. Un simplu gând a schimbat în totalitate mersul lucrurilor în acea dimineaţă, şi anume… un test. Un test ce avea să urmeze în câteva zile. Acel gând, acea amintire în legătură cu testul care trebuia să urmeze m-a făcut să mă duc, cu jumătate de oră înainte de începerea cursurilor, până la biblioteca judeţeană ca să-mi iau o carte. O carte care să mă ajute cu informaţii pentru testul respectiv. Aceste lucruri m-au dus acolo unde nici nu credeam că voi ajunge! Dar mai este până să menţionăm acel ceva. În clădirea bibliotecii, printre toate cărţile aranjate de la A la Z după numele autorilor, am zărit pe biroul doamnei responsabile în acea zi de cărţi, un pliant cu un slogan care m-a pus pe gânduri: Lectura te face învingător!. Ca orice curios, l-am luat mai aproape ca să-l studiez mai bine. Era vorba de un concurs de lectură. Pot să mă înscriu?, am întrebat... Sigur, dacă ţi se pare interesant!, mi-a răspuns. Dar eu încă nu eram sigur! Am luat formularul pentru înscriere şi, după un sfat cerut doamnei diriginte, am decis să mă înscriu, fiind conştient de munca pe care urma s-o depun. Acel moment a reprezentat unul dintre acele lucruri care, într-un mod ciudat, suntem conştienţi că ne sunt destinate, dar faţă de care avem şi cele mai mari îndoieli. Astfel, a urmat o perioadă de patru luni în care, într-un anumit interval de timp, am citit câte o carte şi am completat o fişă de lectură destul de complexă. Scopul meu nu era acela de a lua un premiu, ci acela de a descoperi lucruri noi pe baza acelor cărţi. Astfel că, la finalul vacanţei de vară, cunoşteam aproape fiecare colţ al bibliotecii şi tot personalul acesteia. Predasem ultima fişă şi tot ce puteam face era să aştept! Zilele treceau, iar eu nu mai primeam nicio veste. Însă după o lună, a venit şi răspunsul!

pagina 21

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Doamna bibliotecară m-a anunţat că am intrat în finala concursului, finală ce presupunea prezentarea unui discurs prin care să-mi susţin cartea preferată şi o serie de întrebări pe baza cărţilor citite. După încă o săptămână de muncă şi cu ajutor din partea doamnei diriginte, am reuşit să-mi termin pledoaria pentru cartea preferată. Am ales să-mi transmit pasiunea pentru lectură prin cartea Jumătatea rea de Sally Green. Cartea m-a atras întâi ca estetică printr-o copertă ce redă un profil uman însângerat şi printr-un titlu, Jumătatea rea, care te provoacă să citeşti pentru a găsi o jumătate bună. Publicată la editura Trei, cartea nu te intimidează prin cele aproape 400 de pagini, făcându-te să renunţi la lectură, deoarece este structurată în capitole care au un titlu anticipativ, ca în proza tradiţională. Deschizând cartea la întâmplare, constaţi printr-o simplă parcurgere a titlurilor capitolelor că lucrarea este adresată liceenilor. Deşi pare că este o carte simplistă, ce ne trimite cu gândul la supereroi sau alte lucruri asemănătoare, cartea ne învaţă nişte lucruri importante pe care ar trebui să le avem în vedere. Autorul îmbină perfect realitatea cu ficţiunea prin faptul că lumea vrăjitorilor se amestecă cu cea umană, ei având aceleaşi obiceiuri şi acelaşi stil de viaţă. De asemenea, apreciez această carte, deoarece transmite lectorului diferite mesaje prin intermediul protagonistului. Opera ne învaţă, în primul rând, să nu judecăm după aparenţe, să nu punem eticheta pe cineva înainte de a-l cunoaşte. Acest lucru ne este evidenţiat în carte prin faptul că vrăjitorii albi îi limitează lui Nathan drepturile existenţiale din cauza crimelor făcute de către tatăl său. Totodată, pot face o analogie cu opera Povestea lui Harap-Alb, un basm deosebit pe care sunt sigur că îl recunoaşteţi. În ambele opere ni se prezintă prin oximoronul ngru-alb anumite valori aflate în antiteză precum bine-rău, dreptate-nedreptate, lumină-întuneric, acestea evidenţiind traseul iniţiatic al eroului. Ca şi Harap-Alb, Nathan parcurge o serie de probe iniţiatice în urma cărora dobândeşte anumite trăsături precum curaj, loialitate, solidaritate şi multe altele. Cu alte cuvinte, această carte este şi un Bildungsroman, de unde reiese complexitatea operei. Şi, iată că finala concursului era la o zi distanţă. Mi-am spus că, indiferent de rezultat, eu am câştigat deja! Odată ce am ajuns până acolo, am demonstrat de ce sunt în stare. Nu rămânea decât să dau tot ce am mai bun atunci. Îmi amintesc că mi-am repetat discursul de atâtea ori, încât, la un moment dat, cred că-l ştiau şi vecinii de bloc. Şi aşa a trecut şi ultima zi. Mă aflam în finala concursului. Ştiam că sunt sigur pe mine, că nu am emoţii. Şi, odată ce am început să prezint discursul în faţa juriului şi a publicului, mi s-a confirmat. Chiar dacă am pierdut marele premiu la o sutime, nu mi-a păsat. Am ajuns acolo unde nici nu credeam! Și tot am luat un premiu important: Cea mai frumoasă pledoarie pentru lectură. Pot spune că fiecare lucru pe care-l facem contribuie la ceva important pentru noi. Fiecare drum, chiar dacă pare că nu ni se potriveşte, ne duce spre ceea ce vom constata mai târziu că a meritat! Iar eu am constatat că trebuie să crezi în tine pentru orice îţi propui şi să nu ai emoţii pentru nimic.

Andrei-Daniel Bahan, clasa a X-a C pagina 22

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Și, cum o atingi cu ochii și cu mintea, sufletul ți se deschide ca un prieten bun - Maxim Gorki În timpul lecturii, între cititor și autor se conturează o frumoasă legatură , prin intermediul căreia se strecoară în suflet sentimentele și emoţiile provocate de filele răsfoite. Prin aceasta reușim să pătrundem în atmosfera creată de imaginaţia autorului, empatizând cu numeroase personaje și luând parte alături de ele la conflicte şi la momente de bucurie. Astfel, adesea ne regăsim în anumite fiinţe de hârtie, şi, totodată, de multe ori, mintea noastră este pusa la încercare, pentru a găsi diferite soluţii şi a rezolva anumite probleme, pentru ca universul cărții să devină cât mai real pentru noi. În ziua de azi, când suntem înconjurați de tehnologie, cartea, ca obiect în sine, nu mai este, din nefericire, atât de căutată. Astfel, bibliotecile virtuale au ajuns să fie mult mai frecventate, decât cele din oraș. Bineînțeles, e mult mai comod să obții o carte cu un singur click, stând confortabil într-un fotoliu și glisând încontinuu aceeași suprafață de câțiva centimetri. Poate de aceea, adevăratele biblioteci în care volumele sunt așezate atent în nenumăratele rafturi primesc din ce în ce mai puțini vizitatori fermecați de mirosul inedit al paginilor, nerăbdători să simtă fiorul poveștilor doar prin atingerea delicată a cărților. Să încercăm, așadar, să nu ne limităm doar la o modalitate de a citi. Mai nou, mulți oameni, în special copii și adolescenți nu mai citesc, deoarece pentru unii, a citi înseamnă a sta concentrat ore întregi pe un roman de 500 de pagini, fără imagini și cu o mulţime de cuvinte scrise foarte mic. Gândindu-ne că un an are 365 de zile, adică 52 de săptămâni, oare am putea realiza cât de mult ar însemna pentru viața noastră, dacă am citi o carte în fiecare săptămână? Nu, nu am reuși să ne dăm seama, deoarece în fiecare volum lecturat găsim răspunsuri la întrebari ce ni le punem, răspunsuri, care, la rândul lor născocesc în mintea noastră întrebări noi. De aceea, cu cât citim mai mult, cu atât ne dăm seama, de fapt, cât de puține știm. Trebuie să recunosc faptul că lectura creează dependenţă. Cu fiecare carte devorată, vocabularul se îmbogățește din ce în ce mai mult, iar cititul devine o parte definitorie din noi, o necesitate. Cu cât numărul cărților citite se mărește, creierul nostru se antrenează, asimilând mai ușor informațiile și sporind imaginația. Astfel, ne vom simți mai siguri pe cunoștințele noastre. Totodată, vom fi gata să abordăm variate subiecte într-o discuție, având argumente solide care să ne susțină opiniile. Prin urmare, lectura și cărțile ocupă un rol esenţial în educarea și formarea tinerilor, oferindu-le acestora o modalitate de a descoperi cât mai multe experiențe, de a-și îmbogăți cultura generală și vocabularul și, mai ales, de a se cunoaște pe ei înșiși. În plus, acestea prezintă oricui posibilitatea de a se cufunda într-o nouă lume, de a se deconecta de la viața care poate fi uneori monotonă. Cărțile ne așteaptă. Ne privesc sfios din fiecare colţ. Ne îndeamnă tăcut să le luăm în brațe și să pornim împreună într-o nouă călătorie. Spor la citit!

Daniel Moscaliuc, clasa a VI-a B pagina 23

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

E octombrie iar... şi toamna ne îndeamnă să fim mohorâţi. Doamna dirigintă sparge rutina unei zile ploioase şi vine cu o idee: să oferim Invitaţii de lectură. trecătorilor, în cadrul proiectului A i citit o carte, dă-o mai departe! Astfel, timp de o oră, am împărţit oamenilor cărţi pentru copii, pentru adolescenţi sau lecturi obligatorii, cu menţiunea ca, după ce le vor citi, să le ofere, la rândul lor, altor persoane. Acest eveniment, a înseninat ziua multor oameni, şi, în acelaşi timp, am putut observa ce efect benefic are asupra noastră bucuria de a dărui din suflet. Această metodă inedită de a promova lectura i-a surprins plăcut pe toţi cei care s-au oprit să ne asculte şi să ne aprecieze pentru gestul nostru. Cu siguranţă, oamenii au privit ziua într-o notă mult mai optimistă şi au zâmbit măcar o dată la gândul unei faceri de bine. Bineînţeles, am întâlnit și trecători care nu ne-au băgat în seamă, care ne-au privit cu indiferenţă sau ne-au ocolit. Acest lucru ne-a întristat puţin, deoarece ne părea rău pentru cei care nu ştiau ce rol important au cărţile în viaţa unui om, amintindu-ne de un proverb chinezesc: Orb este cel ce nu citește. Cel mai mult ne-a bucurat reacţia unei fetiţe de numai şapte ani. Novice în taina cititului, ea a primit cartea cu o bucurie care ne-a înseninat ziua. Acest proiect va rămâne în amintirea noastră mereu, deoarece ne-a făcut să fim mai darnici, mai deschişi spre experienţe minunate cu cei din jur şi ne-a ajutat să înţelegem bucuria de a dărui. Roxana Creţu, clasa a VI-a B

pagina 24

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Cartea este o comoară fără preț, un prieten credincios și de nădejde, un izvor nesecat de cunoaștere. Cartea te face să te bucuri, să râzi, să plângi, să-ți dezvolți vocabularul, să înțelegi mai bine lumea. Fiecare carte este misterioasă și ascunde câte o mică poveste. Unele ne poartă în lumea magică a basmelor, altele pe tărâmul poeziilor, iar altele ne ajută să descoperim universul. Cartea ne hrănește sufletul și pregătește un viitor strălucit celor care îi dau atenția cuvenită.

pagina 25

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Albert Camus folosește miturile, ca și alți filosofi, pentru a pune în evidență anumite concepte, de exemplu, în acest caz, fericirea. Mitul antic, neinterpretat pune în evidență faptul că orice om care se împotrivește zeilor este pedepsit și că omul nu poate aspira la condiția zeilor, la nemurire, la puterea absolută. Toate aceste caracteristici sunt transmise pe calea moralei stricte, care nu poate fi încălcată, mai ales în antichitate. Mitul lui Sisif în forma lui originală arată că Sisif este un înțelept printre oameni, viclean și curajos, toate acestea sunt confirmate de faptele lui, cum ar fi împotrivirea față de zei și legarea morții. Toate acestea arată sfidarea moralei, omul nu poate aspira la condiția zeilor, drept consecință suferă o pedeapsă absurdă, aceea de a urca o stâncă pe un munte care de fiecare dată se rostogolea. Acest chin a dus la moartea lui Sisif. O concluzie a acestui mit este că Sisif nu este fericit, deoarece s-a împotrivit puterii divine. Însă Albert Camus vine și contestă faptul că personajul era nefericit. Acesta confirmă ca Sisif era cel mai înțelept dintre muritori, care își asuma faptele sale, astfel această conștiință a acțiunilor duce la fericirea lui Sisif și totodată acea pedeapsă este considerată de Camus ca fiind lucrul lui. Sisif, fiind înțelept, știe că, dacă se împotrivește zeilor, va fi pedepsit, însă acesta își asumă răspunderea și astfel este stăpân pe zilele și existența lui. Toate faptele sale îi oferă lui Sisif o fericire temporară, dar care reprezintă totul pentru personajul mitic. Prin interpretarea mitului, Camus ne arată că fericirea poate fi găsită prin absurdul existenței, depășirea propriilor limite, chiar dacă rezultatele sunt temporare, acestea oferă o fericire absolută care compensează posibilele consecințe, astfel fiecare om este stăpân pe sensul existenței sale. Consider că învățăturile pe care le transmite Camus prin interpretarea mitului lui Sisif sunt încă valabile în lumea contemporană. Fericirea este relativă, oamenii văd din diferite perspective un anumit fapt, ceea ce pentru unii oameni este un chin, pentru alții poate reprezenta fericirea. De exemplu, pentru anumiți oameni creșterea unui copil poate fi cea mai fericită etapă din viața lor, iar pentru alții poate reprezenta cea mai grea etapă. Totuși și mitul original este și el valabil, condiția omului față de cineva mai puternic decât el, o divinitate sau o persoană cu o anumită autoritate, polițiștii, părinții etc. În concluzie, fericirea, în viziunea lui Albert Camus, este un sentiment perceput în mod particular de fiecare individ.

Ana-Maria Dumitraș, clasa a XII-a E

pagina 26

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Uneori suntem foarte ocupați cu tot felul de lucruri și nu mai suntem atenți la nevoile celor din jur și nici la detalii, care par neînsemnate. Ni se pare normal să fim răniți și să rănim, să facem public ceea ce înseamnă privat, să credem tot ce este aparență și să nu ne intereseze esența, să ne împrietenim cu cineva pe care nu l-am văzut decât în poze. Totuși, vocea lui Peter Drucker strigă: Într-o comunicare, este foarte important să auzi și ce nu s-a spus. În urma unor experiențe neplăcute trăite chiar pe propria piele, din lipsa de informare, am decis să realizez un articol despre comunicarea online, în speranța că alți adolescenți și tineri vor intui din timp pericolul din spatele monitorului. În zilele noastre, comunicarea virtuală este o realitate. O atingere de ecran, câteva litere tastate și trimiți mesajul. Poți face asta chiar de pe telefonul tău, mai ales că nu te costă nimic. Destul de simplu, rapid, iar dacă ești o persoană mai timidă, acest mod de a comunica este salvarea ta. Totul e în roz, dar până când? În urma unui studiu realizat de Rawhide.org (o organizație recunoscută în America datorită proiectelor de caritate pentru tinerii cu probleme de sănătate), s-a constatat că 81% dintre adolescenți utilizează site-uri de socializare, iar 65% dintre ei se conectează la conturile lor mai mult decât o dată pe zi. Acum, joaca pe uliță nu este decât o întrecere pe Counter Strike la umbra unui copac, iar bârfa dintre fete, din fața porții, este Părere ṣi mesaj tuturor celor care apreciază această postare #plictiseală. 74% dintre tineri folosesc Facebook, 59% Instagram, însă nu excludem Snapchat, Twitter, Vine și Pinterest. Nu numai site-urile de socializare au devenit un drog, ci și jocurile video online. De ce sunt unii copii dependenți de aceste jocuri? Ei bine, câștigarea unui joc video (și nu numai) produce o eliberare de dopamină, care creează dependență. De asemenea, inhalarea de nicotină declanșează eliberarea de dopamină și, mai ales, dependența. Ṣi părinţii nu intervin? ar întreba unii. Tinerii știu să se ascundă. Majoritatea părinților privesc doar aparența, exact ca la un iceberg.

pagina 27

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Ca urmare, o mare parte dintre ei își cred copiii când le spun despre timpul liber și viața online, iar 25% dintre îngerași susțin că adulții nu știu nimic sau aproape nimic din activitatea lor virtuală. Cum reușesc să se fofileze? Păi, șterg istoricul de date, mint cu succes despre ceea ce fac, utilizează un smartphone în loc de PC, își fac două conturi identice pe rețeaua de socializare, folosesc anumite setări pentru a ascunde de familie diferite conținuturi și se folosesc de stenografia socială; 50% dintre adolescenți utilizează astfel referințe obscure în glumele lor, codificând ceea ce ei postează (folosesc acronime ca CD9, P199, PAL sau PAW, toate acestea însemnând Parents are watching., adică Părinții mă urmăresc. Reuşesc astfel să scape de gura celor mari, se află inconştient în pericol, chiar

dacă acțiunile lor par nevinovate. Cum? Își creează un cont cu numele lor întreg (92%), pun fotografii cu ei în mod regulat (91%), își prezintă școala, își fac public numărul de telefon și dau check-in. Iar lucrurile nu se opresc aici. S-a constatat că adolescenții care petrec virtual mai mult de trei ore într-o zi obișnuită de școală, sunt 110% amenințați de cyberbullying, adică de agresiune online, în comparație cu cei care își folosesc timpul în alte scopuri. Cyberbullying-ul este una dintre cele mai frecvente forme de agresiune. Unul din trei copii a fost abuzat MAI MULT decât o dată în acest mod. Partea tristă este că doar 10% dintre victime au curajul să raporteze și să discute despre această experiență neplăcută cu un părinte sau cu un adult în care au încredere, restul de 90% alegând să treacă singuri prin asemenea situații. Dove (celebra marcă de produse de îngrijire, originară din Regatul Unit) a realizat, în urma unui proiect despre stima de sine, că, în general, în timp ce băieții sunt agresați fizic, instantaneu și direct, fetele sunt agresate emoțional, planificat și subtil, folosindu-se de tot felul de zvonuri, minciuni pentru ruperi de familie, prieteni, astfel fetele sunt de două ori mai mult predispuse la abuzul emoțional. Trist este că doar unul din şase părinți află despre abuzul la care a fost supus copilul lor.

pagina 28

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

UKnownkids, o organizaţie americană care ajută părinţii să monitorizeze activitatea online a copiilor, afirmă în urma unui studiu că 21% dintre tineri au fost victimele cyberbullying-ului mai mult decât o dată în viață, 19% au agresat ei înșiși, 38% fiind și victime și agresori, iar 88% dintre tinerii care utilizează site-uri de socializare au văzut pe cineva publicând un text deplorabil în mediul online (în postări, comentarii, mesaje). Tot UK nownkids a constatat că doar 7% dintre părinții americani sunt îngrijorați de aceste forme de abuz, chiar dacă mai mult de un sfert dintre copii au fost victime. Iar lucrurile nu se opresc aici. Dintre victimele cyberbullying-ului, 20% se gândesc la suicid, iar 10% îl comit, în urma unor perioade de depresie, anxietate, stimă de sine scăzută și izolare. Totuși, cum se pot preveni aceste evenimente groaznice? Primul sfat: ignoră vorbele rele și mergi mai departe; și asta pentru că vătămarea emoțională persistă cu mult mai mult decât vătămarea corporală. De aceea, te provoc să memorezi următoarea frază: Loviturile ṣi pietrele poate mă vor durea, însă cuvintele nu mă vor răni niciodată. Alege să comunici mai puțin virtual și mai mult face-to-face şi nu accepta conversaţiile şi cererile de prietenie ale oamenilor total străini. Iar dacă ai trecut sau vei trece printr-un abuz de acest gen, să știi că nu e vina ta pentru că ai fost rănit. Nimeni nu merită să treacă pe aici, indiferent cine ar fi. Și dacă treci, să nu răspunzi răului, nici cu cel mai mic rău. Cere ajutor mai ales atunci când lucrurile par să se agraveze, iar înainte de asta, salvează datele care susțin situația prin care ai trecut. Și profesorii pot ajuta la prevenirea tuturor acestor situații. Vă rugăm: învățați elevii că agresiunea de orice fel este greșită și inacceptabilă; ascultați-i și răspundeți nevoilor elevilor, mai ales în asemenea cazuri. Realizați proiecte pe această temă, a abuzurilor; țineți o evidență a tuturor situațiilor de acest gen, pentru a fi informați; și, nu în ultimul rând, asigurați-vă că școala este un spațiu protector și ferit de orice formă de agresiune.

Felicia-Elisabeta Guriță, clasa a X-a G

pagina 29

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Prin definiţie, copiii străzii sunt acei copii sau tineri care stau permanent pe stradă sau numai într-o anumită perioadă a zilei, producându-şi singuri şi ilegal mijloace de subzistenţă, fără să beneficieze de vreo formă de protecţie din partea părinţilor ori a altor persoane obligate de lege. Putem denumi ca fiind copil al străzii orice minor cu vârsta cuprinsă între trei şi optsprezece ani, cu sau fără părinţi, lipsit de un climat familial, care îşi duce viaţa hoinărind şi înnoptând pe străzi şi nu mai are legătură cu şcoala sau o altă instituţie de educaţie. Poate ne întrebăm: Cine trebuie să se ocupe de aceşti copii? Îi poate ajuta cineva? Ei bine, există şi un răspuns: DA! Am vizitat marţi, 7 noiembrie, Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgenţă din Suceava. De cum am intrat, am rămas uimită. Eu îmi imaginam altfel o casă de copii: rece, cu tot felul de tineri speriaţi, care aleargă de colo-colo, care fac gălăgie, însă acolo atmosfera era plăcută şi primitoare. Am aflat că acestă instituţie mai conţine un centru pentru adulţi şi un complex rezidenţial în care pot locui cincisprezece tineri sau adulţi, evident, cei cu cele mai grave probleme. Traseul pe care îl parcurge un copil al străzii spre acest centru este următorul, conform spuselor doamnei E.R.: Dacă se află în situaţii de risc, este găsit singur, fără grija unui adult, pe stradă, cerşind, este adus în Centrul de Primire Minori de către autorităţile care îl găsesc, fie primărie, fie poliţie. O dată ajuns în Centru, fie se întoarce în familie, dacă aceasta poate fi identificată şi demonstrează prin ancheta socială că are posibilitaţi să-l îngrijească,

fie

instituie

măsura

plasamentului în regim de urgenţă şi copilul rămâne în sistemul de protecţie unde îi sunt asigurate toate cele necesare unei bune dezvoltări fizice, psihice, emoţionale. pagina 30

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Ancheta socială durează în jur de cinci zile, pentru ca respectivul copil să nu lipsească de la şcoală, în cazul în care este elev. Dacă rămâne în Centru, îl înscriem noi la şcoală. Dacă se dovedeşte că familia se poate ocupa de copil, o perioadă îi oferim consiliere pentru a afla dacă mai cerşeşte şi dacă situaţia i se îmbunătăţeşte. În caz contrar, preluăm copilul şi ne ocupăm noi de el. La împlinirea vârstei de 18 ani majoritatea sunt capabili să-şi găsească un loc de muncă, însă există şi unele excepţii. Cei cu probleme rămân în continuare în Centru, în limita locurilor disponibile. În medie, pe lună, sunt aduşi aproximativ 5-6 copii, majoritatea întorcându-se în familii. Cel mai greu pentru cei care rămân în Centru este de sărbători. De Crăciun, când toată lumea îşi petrece timpul alături de familie, ei îşi amintesc cu durere că SUNT AI NIMĂNUI. Din fericire, doamnele de la Centru sunt mereu alături de ei, însă nu pot substitui atmosfera creată de membrii familiei. Este de preferat să profităm de tot timpul în care putem fi alături de cei pe care îi iubim cel mai mult în viaţa asta (alta nu avem)! Nu ştim ce ne poate aduce ziua de mâine. Să nu lăsăm ca o clipă de ură, un moment de durere să ne fure bucuria unui minut care poate să ne lumineze toată viaţa şi care să ne dea puterea de a păşi înainte pe drumul vieţii. Singura clipă în care putem să folosim timpul în favoarea noastră este prezentul. Trecutul nu se mai poate schimba, iar viitorul nu îl cunoaştem. PREŢUIEŞTE CE AI ASTĂZI!

Ionela Crihan, clasa a X-a G

pagina 31

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Trebuie să recunosc faptul că a fost greu. Cum ce? Să realizez întrebările, să găsesc doza potrivită de seriozitate, prietenie şi foarte multă încredere în forțele proprii. La astfel de povești nu poți să rămâi indiferentă, orice ar fi. Așadar, vă prezint persoana de la care, sincer, am primit o lecție de viață deosebită. Ea este Carla B. din localitatea Zăhăreni, elevă în clasa a VII-a la Centrul Școlar de Educație Inclusivă Suceava. R: Poți să îmi spui mai multe lucruri despre tine? Carla B.(C.B.): Desigur.Așa cum știi, numele meu este Carla și sunt în clasa a VII-a. Îmi place foarte mult să desenez și să fac echitație. Pentru a face ceea ce îmi place, adică echitație, merg cu bicicleta până la Rădăuți, iar ca să nu mă plictisesc, îmi pun căștile la telefon pe care îl prind cu scotch de ghidonul bicicletei și ascult muzică. R: Şi nu te temi că poate să ți se întâmple vreun accident? C.B.: Nu, deși este un drum lung, îl parcurg cu plăcere. Atâta timp cât fac ceea ce îmi place, nu mă tem de nimic. R: Ai planuri de viitor? C.B.: Da, am. Mi-am dorit din totdeauna să devin medic veterinar și, desigur, campioană la echitație. Sper să ajung acolo unde mi-am propus cât de curând. R: Cine te sprijină cel mai mult din acest punct de vedere? C.B: Cea care mă susține cel mai mult și mă încurajează cel mai des este și va fi bunica mea, pe care o admir foarte mult și care pentru mine este un model de dăruire și sacrificiu. Nu aș putea să îmi imaginez viața fără ea. R: Dar părinții tăi? pagina 32

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

C.B.: Sunt lăsată de mama în grija bunicii de când aveam trei ani și a plecat în străinătate. Cu tatăl meu nu am vorbit niciodată, deoarece ne-a părăsit când m-am născut eu. Prin urmare nu îl cunosc. R: Dar tu ții legătura cu mama ta? C.B.: Cu mama mea nu prea țin legătura. Mă sună foarte rar și atunci vorbim foarte puțin.Vine acasă foarte rar și nici atunci nu ne petrecem timpul împreună. R: Dar ce mai știi despre mama ta? C.B.: Știu că și-a refăcut viața, are o nouă familie acum. Locuiește în străinătate. R: Îți plătește pensie alimentară? C.B.: Da, dar pentru mine banii nu contează. Banii nu o pot înlocui pe mama. Deși bunica m-a învățat că părinte nu este cel care îți dă viață, ci persoana care te crește. R: Dar sufletește, ce te doare cel mai tare? C.B.: Mi-aș dori ca mama să fie lângă mine, deși nu o pot ierta pentru că m-a abandonat. Faptul că mă neglijează îmi arată că ea nu prea ține la mine și mă tem să nu mă uite. Până la urmă, ea e cea care mi-a dat viață. R: Îți mai amintești ceva despre ea din perioada în care stătea cu tine? C.B.: Da, însă nu prea multe. Pentru că eram foarte mică. Ţin minte că era o femeie foarte frumoasă, care-mi oferea foarte multă atenţie. Poate că în acea perioadă chiar mă iubea. R: Care este obiectivul pe care vrei să-l atingi în viaţă? C.B.: Eu îmi doresc un singur lucru: ca bunica mea să trăiască pentru a fi mândră de realizările nepoatei sale. Ea este singura persoană din viaţa mea, dar şi cea mai de preţ. Nu pot suporta gândul că, la un moment dat, ea nu va mai fi lângă mine. R: Îţi mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat şi pentru că ai fost deschisă în conversaţia cu mine. Aceasta a fost conversaţia cu fetiţa care ne-ar da clasă tuturor. Ea nu şi-ar trăda familia pentru toţi banii din lume. Copila vrea să devină un om mare în societate, nu pentru bani, ci pentru a o putea face mândră pe propria-i bunică. Carla este un adevărat exemplu pentru copiii din ziua de azi care au părinţi, dar nu-i apreciază la adevărata lor valoare.

Adriana-Iuliana Irimia Adnana Budeanu-Bichiu, clasa a X-a G pagina 33

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Ar trebui să abordez acest subiect din perspectiva unui reporter, dar am ales să scriu din punctul de vedere al unui minor. - Bună, mă numesc Ungurean Estera. Am 16 ani și sunt elevă la Colegiul Național Mihai Eminescu din Suceava, în clasa a X-a G. Doresc să aduc în discuție abuzul asupra minorilor, ajutându-mă de un caz real de acest fel. În urma unui studiu, în anul 2016, conform DGASP (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului), 1.555 de copii au ajuns în grija statului după ce au fost luați din familiile care reprezentau un pericol iminent pentru viața lor. Pe 1 Noiembrie 2017 am petrecut timpul alături de A. Andrei Petrea, un adolescent de 17 ani, care e atât de mărunt încât pare un elev de școală generală, de fapt el fiind elev in clasa a XI-a. În ochi i se citește calmul, dar și teama. Este un elev de nivel mediu, dar are școala vieții în spatele său, pe care, cel mai probabil, foarte puțini adulți au experimentat-o. Prima întrebare pe care i-am adresat-o a fost Ce faci?. A ezitat puțin, apoi a răspuns cu glas tremurând Bine!. Exact la ce mă așteptam; un răspuns simplu ce poate totuși însemna atât de multe. Am aflat că are un singur prieten, care îi este și mamă, și tată, și frate, dar și un jurnal viu. Este vorba despre nea Mircea, vecinul lui Andrei de bloc. Împreună, cei doi merg la pescuit, se plimbă cu bicicletele și ascultă muzică. Petrea vorbește atât de frumos despre amicul său, încât ai impresia că este vorba despre o iubită sau o amică pe care o îndrăgește. Spre surprinderea mea, Andrei este o fire foarte prietenoasă. Înainte de interviu credeam că voi avea dificultăți în realizarea reportajului, dar a fost de o mie de ori mai simplu decât mi-am imaginat. Prima lovitură a primit-o de la viață în anul 2005, când avea doar 5 ani. După un consult la medicul oftalmolog, băiatul a aflat că suferă de o boala incurabilă ce îi slăbește vederea ochiului drept. Spune el că nu era afectat de acest lucru: Fiind copil, nu conștientizam ce înseamnă să văd lumea cu un singur ochi, astfel nu am avut nicio reacție când mama încerca să îmi explice ce înseamnă asta. Atunci tatăl său nu a putut accepta ideea că băiatul lui va vedea cu un singur ochi, așa că l-a abandonat. De la o lovitură la alta nu a fost decât un pas. În anul 2006, Andrei Petrea intră pentru prima dată pe porțile unui școli. Eram entuziasmat și abia așteptam să vină altă zi ca să pot merge la școală. La puţin timp după începerea anului școlar, fratele său mai mare hotărăște să plece în Germania cu scopul de a câștiga bani pentru a-și ajuta familia.

pagina 34

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Atunci apare în scenă omul care mi-a distrus viața, cum spune Andrei. Este vorba despre iubitul mamei sale, un personaj care nu poate fi numit tată, soț, și cu atât mai puțin OM. Stăpânit de patima alcoolului, acesta folosește toate formele de abuz asupra minorilor, Andrei și sora sa mai mică cu un an. A runca după noi cu sticlele goale de la bere. Eram plini de vânătăi, sânge şi tăieturi. Uram să mă întorc acasă de la şcoală și să dau ochii cu el. Știam ce mă așteaptă pe mine şi pe sora mea: BĂTAIE!. Andrei spune că zâmbea şi parcă plânsetele noastre îl distrau. Dacă se întâmpla să își verse sticla de alcool, luam porție dublă de bătaie. Acest chin a fost îndurat de bieții copii până în iarna anului 2011, când acesta a fost denunțat de un locatar. Dacă vă întrebați de mama acestor copii, pot spune doar un lucru: că este o ființă lacomă, care nu este în stare să se ocupe de pruncii ei. Nu a putut renunța la bărbatul malefic care nu făcea altceva decât să îi cheltuie salariul pe băutură și să îi lovească pe copii; îl păstra doar pentru satisfacerea nevoilor fizice intime. Într-o zi, când mama lui Andrei se afla la serviciu, a avut loc cea mai dureroasă bătaie a copiilor. Băiatul a fost lovit de către tatăl beat cu un scaun de lemn în spate, încât a avut nevoie de spitalizare două săptămâni. Sora lui a fost violată de iubitul mamei ei in apartament. Petrea, văzând ce îi face omul acela surorii lui, a ieșit in stradă desculț, cu dureri cumplite în urma loviturii, cerând ajutor. Un locatar a sunat de urgență la 112, astfel agresorul fiind arestat. După 5 ani de liniște, în care agresorul a fost închis, acum dorește să ajungă din nou în casa acestei familii, pe care a distrus-o. Mama lui Andrei acceptă să îl readucă pe iubitul ei în cadrul familiei. Chiar dacă sora lui Petrea a avut nevoie de consultanță psihologică o bună perioadă de timp, a fost convinsă de mama ei să îi respecte dorința de a-l reintegra în familia ei pe agresor. Astăzi, băiatul, împreună cu fratele său, încearcă să o determine să se răzgândească. Am înțeles că el nu este tată sau om, ci mai degrabă animal, afirmă adolescentul. Câteodată mă întreb: de ce? de ce este așa? de ce e așa de crudă lumea cu cei care sunt blânzi și au un suflet bun? De multe ori spun despre tatăl meu că este dur și impune reguli stricte. Dar copiii ca Andrei Petrea ce ar putea spune? Ei își doresc părinți ca ai noștri, dar noi i-am da la schimb oricând. Dacă Dumnezeu le-a rânduit pe toate, probabil că mă aflu astăzi acolo unde trebuie să fiu. Ungurean Estera, clasa a X-a G

pagina 35

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Evoluția umană se produce la întâlnirea dintre eforturile înaintașilor și propriul efort de a învăța cât mai multe despre lumea din jurul nostru. Facem parte dintre miracolele lumii căreia îi aparținem și ne trecem viața, încercând să aflăm cine suntem și care ne este rostul. Familia joacă un rol important în viața copiilor, încât uneori pare să țină locul des nului, încăpățânându‐se să îi determine să meargă doar pe drumul pe care ei l‐au ales. După ce ființa primi vă din care ne tragem s‐a străduit câteva milenii să devină om, asistăm, de ceva mp, la fenomenul invers, al dezumanizării treptate și al regresiunii la starea de brută. Exploatarea copiilor este o consecință a sărăciei, dar nu poate fi combătută ca o condiție izolată a societății. Consider că societatea trebuie să evolueze nu doar economic. Mi‐aș dori să trăiesc într‐o lume care să fie sensibilă la problemele umanității, pentru a pune punct acestui fenomen de exploatare a viitorului țării. Transformarea copiilor în sclavi este întotdeauna o urmare a sărăciei. Spre exemplu, în familiile nevoiașe sau dezorganizate, părinții își trimit copiii la muncă pentru a câș ga bani. Cunosc o mulțime de cazuri de acest fel, chiar din comuna mea. Bieții copii sunt obligați sa facă o mulțime de lucruri peste măsura puterilor lor. Cu toate că exploatarea copiilor este interzisă prin lege, în marea majoritate a statelor, e folosită în lumea interlopă ca mijloc de a evita plata de taxe, de a reduce costurile cu angajații și de a folosi avantaje în lupta împotriva concurenței. Acest fenomen scandalizează nu doar pentru că minorilor li se refuză plata cuvenită muncii lor, ci și pentru că, odată cu banii, le este furată și copilăria. Muncesc la fel ca adulții, dar încep mult mai devreme, ceea ce poate dăuna atât sănătății, cât și dezvoltării fizice și psihice. Există copii care trăiesc departe de părinții lor, pentru a munci, iar mulți dintre ei sunt amenințați de o moarte mpurie. Dumnezeu ne‐a creat liberi și ne‐a dăruit uneltele cu care putem să ne făurim des nele. Așadar, dincolo de alegerile părinților, putem face propriile alegeri. Declarația privind Drepturile Copilului spune că minorii nu pot fi lăsați sau obligați să muncească până la a ngerea vârstei majoratului, că nu pot exercita nicio ac vitate ocupațională care să le pericliteze sănătatea, educația și dezvoltarea viitoare.

pagina 36

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

În familiile cu o educație precară, deși minor, needucat și nici instruit, pentru că nu poate merge la școală, copilul ș e că nu are voie să vorbească despre ilegalitatea pe care este pus să o facă. Magda L. este o fe ță care provine dintr‐o familie de romi și care este trimisă de către părinții ei la cerșit. Țin să menționez că părinții săi nu au un loc de muncă, primesc ajutorul social de la stat, iar fata este cea care le aduce hrana ce o primește de la oamenii care se îndură să o ajute. Conș ent sau nu, cel mic privește o viață întreagă lumea prin ochii părinților săi, apreciază sau dezapreciază totul, după criterii ce nu îi aparțin. Cu toate că nu toți copiii au norocul să se nască în familia potrivită, pentru a fi instruiți și educați așa cum se cuvine, fiecare ar trebui să se gândească la faptul că, dacă vor avea la rândul lor copii, să le ofere ceea ce ei nu au putut primi și să le respecte drepturile. Sunt de părere că dacă un copil este fericit, înseamnă că părinții și‐au împlinit scopul. Meseria de a fi părinte nu este pentru toată lumea. Să fii părinte înseamnă să îți iubeș pruncul la fel ca pe ne însuți; ba chiar mai mult. De asemenea, un părinte bun este acela care are răbdare și care îi dă din puținul său copilului, pentru a crește armonios. Dar, societatea în care trăim s‐a schimbat radical. Unii oameni au devenit niște ființe fără suflet, fără bun simț, mai ales fără spirit civic. Dacă maturii chinuie vlăstarele societății, nu se ș e cu ce se va alege viitorul. Nu se ș e nici măcar dacă va mai exista un viitor. Căci, nenorocind populația tânără, facem rău tuturor oamenilor. Părinții sunt în viața noastră modele și deschizători de drumuri. Din nefericire, unii adulți uită că au fost și ei la rândul lor neri și își supun copiii muncilor grele, neadecvate vârstei lor. Poate că, așa au fost și ei tratați în copilărie și au senzația că este bine cum procedează. Totuși este necesar să apară un aver sment ce ar lumina mințile tuturor adulților. Poate că, în acest fel, fiecare copil ar beneficia de drepturile sale, în totalitate. Încă există speranța că lucrurile vor fi așa cum ar trebui, deoarece, luptând împreună, oamenii pot realiza lucruri mărețe.

Raluca–Paula Pomohaci, clasa a X‐a G

pagina 37

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

În jurul lumii, cu atleta Cristina Cassandra

Într-o zi monotonă de toamnă, care părea să fie la fel ca toate celelalte, cu ore şi teme, am cunoscut un Om, aparent ca toţi ceilalţi. Cristina Cassandra, o atletă de performanţă, a acceptat cu bucurie invitaţia doamnei diriginte de a ne destăinui câteva din tainele succesului şi de a împărtăşi cu noi cele mai frumoase şi emoţionante momente din viaţa sa. Prezenţa atletei ne-a surprins în cel mai plăcut mod cu putinţă. Am îndrăgit-o cu toţii din prima secundă. Am fost fermecaţi de simplitatea omului cu atâtea medalii şi premii. Am înţeles că pentru a ajunge atât de sus nu e nevoie de magie şi nici de un ingredient secret. Voinţa, optimismul şi încrederea în propriile forţele proprii şi în Dumnezeu sunt ingredientele succesului. Originară din Zalău, atleta a cunoscut emoţiile podiumului, sub titulatura Clubului Sportiv Suceava. A ajuns să reprezinte ţara la cele mai importante concursuri şi olimpiade. A devenit cunoscută în toată lumea pentru recordurile mondiale obţinute şi pentru titluri ce îi dovedesc experienţa în acest domeniu. Pe lângă numeroasele premii, ce reflectau prin strălucirea lor succesul nemaipomenit al invitatei noastre, ne-a atras atenţia un aspect foarte important: Doamna Cristina Cassandra, ne-a vorbit cu blândeţe despre perseverenţă şi performanţă, despre sacrificii şi succes. Este un model de simplitate şi moralitate. Am avut ocazia să descoperim cele mai importante momente din parcursul carierei sale. Am aflat despre antrenamentele sale, am ascultat povestea fiecărui premiu câştigat. Vizita doamnei Cristina Cassandra ne-a încântat pe toţi, elevi mai mari şi mai mici. Cu siguranţă, această zi va sălăşlui în memoria noastră, căci rar ne este dat să cunoaştem un asemenea Om.

Roxana Creţu, clasa a VI B pagina 38

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Dacă cineva m-ar întreba vreodată ce mi-aş dori să fiu, cu multă fermitate şi certitudine aş răspunde că nu îmi doresc mai mult decât sunt, adică femeie. Dar de ce femeie? Pentru că ea a fost întotdeauna un simbol al frumuseţii, al gingăşiei şi al delicateţii. Sufletul ei ascunde o multitudine de sentimente, comori ascunse şi nemaivăzute şi nu în ultimul rând o dragoste infinită. Dacă e adevărată afirmaţia lui Bob Marley Sunt unii oameni care au puterea de a iubi şi alţii care iubesc puterea cred că femeia ştie să le combine cu eleganţă pe ambele. Ţinând cont de acestea, se pot construi câteva portrete, cum ar fi acela al femeii în artă. Aceasta este văzută ca trup, un status, o culoarea a pielii, o etnie, o religie, o cultură şi un suflet. Ea nu are vârstă şi se defineşte prin epoca în care trăieşte şi prin cei care o iubesc. Din păcate, în trecut femeile erau desconsiderate, viitorul lor fiind hotărât de bărbatul cu care urmează să se căsătorească. Oricât de talentată sau de inteligentă ar fi fost, nu avea dreptul să viseze o carieră. Iar cele care îşi doreau să se ridice la nivelul unui bărbat, erau privite cu dispreţ şi ură. Totuşi, excepţie fac câteva dintre cele mai cunoscute femei care au hotărât să depăşească toate acestea, cum ar fi Frida Kahlo, Berthe Marisot şi Marie Spartail Stillman. Privind în viitor, descoperim că în anul 1894 este publicat, în V atra, romanul Mara de Ioan Slavici, în care descoperim portretul femeii în literatura română. Eroina centrală este Mara, o precupeaţă văduvă, care se zbate să asigure o existenţă modestă celor doi copii ai ei. Dârză, abilă şi uneori egoistă, ea îşi foloseşte însuşirile pentru a depăşi obstacolele vieţii ... când simte greul vieţii, Mara nu plânge, ci sparge oale ori răstoarnă mese şi coşuri. Femeia în presa interbelică este protagonistă de trei ori mai puţin decât bărbatul. Este conturată drept o persoană emancipată, dar încă puternic marcată de cicatricile din trecut. Interesată de modă, farduri şi politică, dar uşor incomodată de treburile casnice. Femeia în istorie era văzută drept mamă, care prin virtuţile ei avea un singur scop, acela de a-şi întreţine casa şi familia. Hatshepsut, fiică de faraon, mamă şi soţie este prima mare personalitate înregistrată în istorie. Ea este una dintre puţinele regine din trecutul Egiptului. Inteligenţa, maturizarea timpurie şi ambiţia sunt principalele trăsături de caracter ale femeii care a guvernat Cele Două Ţări timp de 22 de ani.

pagina 39

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Dar cu toate acestea... ce este femeia? Este cea mai grandioasă operă a lui dumnezeu, frumoasă, dătătoare de viaţă, cea mai gingaşă şi delicată fiinţă de pe pământ. Din cele mai vechi timpuri, femeia a avut un anumit statut. Rolul ei era acela de a procrea, de a întreţine gospodăria şi de a creşte copii. Mentalitatea străveche, care a început din antichitate, dominată de normele de viaţă ale societăţii patriarhale (superioritatea bărbatului, proprietar al nevestelor şi copiilor), se manifestă printr-o discriminare, care face din femeie o marfă destinată vânzării - cumpărării, un lucru care putea fi moştenit şi o slujnică care avea rolul să efectueze servicii. Femeiile Evului Mediu în societate şi în realitatea vieţii sale erau net diferite. Religia reprezentată în plan social impunea o imagine a femeii net inferioară bărbaţilor din punct de vedere fizic, mental şi moral. După această perioadă urmează modernismul, epoca contemporană. Astăzi ea încearcă să îşi îmbunătăţească în mod constant poziţia în societate, este preocupată de aspectul fizic şi de ceea ce este mai important pentru ea. Are dreptul să îşi exprime părerea fără a fi constrânsă de nimeni şi nimic. Are dreptul să îşi exprime liber opinia fără teama că, din moment în moment, ar putea fi batjocorită sau lovită. Dar totuşi, de ce are acest curaj de a-şi exprima liber opinia, în paralel cu femeile din trecut? ... deoarece trăieşte într o lume modernă, unde poate alege alături de cine vrea să trăiască şi să îşi întemeieze o familie. Dar înainte de toate, ea îşi mai doreşte o carieră şi un mod de viaţă bine stabilit. Putem spune că femeia zilelor noastre se ghidează după un cunoscut citat Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferită. (Coco Chanel). Cred că femeia este cea mai pură, sensibilă şi iubitoare fiinţă ce trebuie să fie ocrotită şi preţuită de către cei din jur. Diana-Paraschiva Perhinschi, clasa a X-a H

pagina 40

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Femeie. Un cuvânt atât de suav, firav, cuvânt ce ar trebui să integreze toate ființele de sex feminin, fără a diferenția în funcție de clasa socială. Însă societatea conștientizează acest fapt? Ce înseamnă cu adevărat femeia? Încă din antichitate, femeia a fost concepută pentru procreare, subordonare în fața masculului, atribuindu-i-se angajamentul de slujnică și casnică. Probabil aceste îndatoriri nu sună atât de rău, însă ele erau doar simple responsabilități înglobate în obligația supremă: supunere totală. În anumite societăți, femeia era forțată chiar să-și venereze soțul, un exemplu cutremurător fiind ritualul pe care trebuia să-l urmeze orice nevastă din societățile hinduse, care consta în sinuciderea de bunăvoie prin arderea pe rug în cadrul slujbei de înmormântare a soțului ei. De-a lungul timpului, destinul femeii a fost condiționat de istoria proprietății private. Bărbatul, ca proprietar al pământului, își însușea prada capturată în luptă, astfel s-a conturat rolul său în economie și dreptul ereditar la moștenire. În societățile patriarhale, căsătoria nu semnifică decât trecerea femeii din proprietatea tatălui în cea a soțului, chiar și în societățile emancipate cum era cea ateniană, femeia trăia ferecată în gineceu, alături de sclave cu copii, iar în unele societăți din Egiptul antic, ideea de femeie ca proprietate și simplu obiect, era dusă atât de departe, încât, atunci când soțul murea, femeia era îngropată de vie, pentru ca aceasta să-l îngrijească pe lumea cealaltă. Însă numai emanciparea femeii a schimbat modelul tradițional familial sau progresul tehnologic și cel general le-a determinat pe femei să fie în pas cu vremurile și, practic, să se adapteze noilor cerințe? Oare nu cumva societatea a cerut și a încurajat această emancipare a femeii, ieșirea ei din rolul de bază din cauza unei plafonări din punct de vedere profesional, iar implicarea femeii în viața economică a dat un nou sens evoluției profesionale? Acest aspect va rămâne mereu incert: dacă femeia și-a dobândit drepturile cu ajutorul unei revoluții franceze sau pur şi simplu pentru că societatea a cunoscut lipsa forței de muncă ce nu putea fi compensată fără angajarea lor.

pagina 41

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Conceptul de emancipare a femeii a stârnit mereu o serie de argumente pro și contra și un val de nemulțumire din partea bărbaților. Orgoliul masculin a refuzat să își schimbe mentalitatea, femeia rămânând sporul casei, toate responsabilitățile venind asupra ei, căci bărbatul era ocupat, pe vremuri, dar și acum, cu lucrul pământului și aducerea banilor în casă. Femeia, pe vremuri, era obligată mai mult de soartă să se descurce cu absolut tot, de la educația copiilor, curățenie, mâncare la tăierea lemnelor și unele meșteșuguri, căci bărbatul putea fi plecat cu afaceri pe o perioadă mai lungă de timp, însă acum, în societatea contemporană este vreo schimbare? Oare faptul că femeia a fost întotdeauna vinovată și acuzată de mersul lucrurilor în gospodărie, creșterea copiilor și mai ales vestimentația acestora, nu a fost dintotdeauna așa? S-a schimbat gura lumii odată cu generațiile? Oare nu este exact și acum aceeași problemă? Cu toate că femeia și-a dezvoltat abilitățile în multe domenii și și-a dobândit drepturile, în pofida acestor lucruri care au evoluat, neschimbate rămân doar îndatoririle de mamă, soție și femeie. Femeile mereu au fost subevaluate, întotdeauna a fost greu pentru o femeie atât în societate, cât și în spațiul privat, deoarece femeia și-a impus cu greu respectul. A trebuit să facem apel la toate abilitățile, să ne descoperim

fiecare

simț

și

să-l

antrenăm astfel încât să devenim războinice,

să

apărăm

copiii,

drepturile și propria familie. Zilnic evoluăm, ne modelăm ca femei ideale, căci un bărbat adevărat, împlinit din toate punctele de vedere, cu o familie fericită, are în spate o mamă și o soție demnă de respect.

Andreea Diaconu, clasa a X-a H pagina 42

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

… nici nu îţi dai seama ce fericită sunt să te am alături. Orice gând mă pătrunde, tu eşti gata să mă asculţi. Tu nu mă părăseşti niciodată şi nici nu te superi când peniţa grea a stiloului te apasă pentru a putea să mă eliberez de griji sau de bucurii. Astăzi am trăit cea mai extraordinară zi. Fii pregătit să asculţi. Voia să compună o poezie şi se gândea ce ar rima cu pisică iar atunci şi-a dat seama că ceva mai amuzant decât o pisică albă cu blana albastră nu ar exista. Jurnalule, lucrurile cele mai amuzante sunt la cei care au o imaginaţie bogată. Pisica vecinului meu venise la mine şi o îmbrăcasem cu o bluză a surorii mele, iar atunci i-a venit ideea să inventeze o nouă creatură. Jurnalule, dacă nu ne bucurăm de lucruri mici de ce mai trăim? De ce în spatele zâmbetului nostru se află griji? Zi de zi întâlnesc feţe triste, oare de ce? Jurnalule, am ajuns la concluzia că harul de a-i face pe cei din jur fericiţi este la persoanele care ştiu să se bucure de lucrurile mici. Vreau să-ţi împărtăşesc, jurnalule, o întâmplare petrecută de mine alături de domnul diriginte şi foştii mei colegi. Am hotărât ca în weekend să ieşim la pădure. Cu toate că se anunţase o vreme instabilă, noi am decis să nu amânăm călătoria. De dimineaţă, am plecat spre pădure, iar după ce am făcut picnicul, am hotărât să ne împărtăşim câteva gânduri. În timp ce ne strângeam lucrurile, lacrimile reci ale ploii ne mângâiau chipurile. Ne-am adăpostit sub crengile unui copac, dar furtuna era din ce în ce mai răzbunătoare, aşa că ne-am decis să ne sunăm părinţii să vină după noi cu autoturismele. După ce au sosit părinţii şi ne îndreptam spre casă, am început să zâmbim şi să ne imaginăm cum va fi peste câţiva ani, când ne vom aduce aminte de aceste clipe. Jurnalule, în viaţă nu este nimic mai important decât să zâmbeşti şi să creezi momente care îţi vor înveseli bătrâneţea. Nimic şi nimeni nu te poate opri să zâmbeşti, deci nu uita că trebuie să treci zâmbind prin toate obstacolele vieţii. Nicoleta Cărămidă, clasa a X-a H pagina 43

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

„În faţa casei în care convieţuiesc eu cu mine însumi Era o agitaţie nemaipomenită. Toată omenirea se adunase acolo Și voia să treacă prin versurile mele.”

Marin Sorescu Am decis să mă refugiez în grădina din spate Unde viaţa părea mult mai liniştită. Am găsit acolo apusul mult dorit, Şi am aşteptat noaptea, când mulţimea va pleca. Ziua a fost înghiţită de-un neant rece, întunecat, dar nimeni nu a plecat dinaintea locuinţei. Totul era odihnă, dar nu şi pentru mine, e un război între raţiune şi simţ şi nu pot să intervin nici măcar eu însămi. Să las lumea să soarbă din finitul izvorului veşnic tulbure, parcă-ntotdeauna nesecat? Să-mi pun îndelung sufletul, cioburi de sticlă, pe tavă, să mă las iar lovită de pietre şi…? pagina 44

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

În liniştea acelei nopţi, aud o voce şoptind: Nu îngropa aurul din tine acum. Omenirea tânjeşte zi de zi după un izvor nou de viaţă: e şansa de supravieţuire. lumea are nevoie de un suflet despietrit. Ţi s-a dat un râu ce trece prin stânca tare… Totuşi, nu uita un lucru: Dragostea nu impune niciodată condiţii. Și s-a aşternut din nou liniştea apăsătoare a unui univers ce aşteaptă salvarea. În faţa casei mele e o mare de oameni flămânzi, însetaţi şi obosiţi de atâtea căutări. Am ştiut atunci că ei trebuie să treacă negreşit prin versurile mele adânci... ...Pentru că versul e zahăr şi sare în viaţă, E şi miere, dar şi apă rece de izvor. Versul poate să sfărâme, dar şi să remodeleze Ceea ce omenirea astăzi numeşte inimă.

Felicia-Elisabeta Guriţă, clasa a X-a G pagina 45

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Baloanele se-nalță, se-nalță și se ridică-n sus ca într-o balanță. În jurul nostru vom auzi cum răsar stelele, cu un fâșâit ușor, parcă se deschid umbrelele. Luna se va face tot mai mare și la urmă ne va răsări exact sub picioare… Marin Sorescu Se vor alinia aștrii, vor cânta și vor străluci mii de ani doar pentru noi. Muzica va răsuna, va răsuna, va răsuna… Soarele ne va zâmbi. Planetele se vor opri să ne admire. Toate petalele primăverii vor valsa și vântul va adia, purtând cu el parfumul cald de cireș… Pierduți în jocul razelor de la apus, privim adânc în zare. Liniștea din jur domnește câteva clipe, zămislind astfel întrebări fără răspuns. Bătrânul copac, de care ne rezemăm, ascultă bătăile necontrolate ale inimilor noastre. O mireasmă plăcută de primăvară își face loc printre gândurile noastre. Atât de lungă pare tăcerea, încât încep să gândesc cu voce tare. -Te-ai gândit vreodată să renunți? spun sfioasă, dându-mi seama că e prea târziu să mai opresc cuvintele. El nu mă privește, însă tot ce poate să schițeze este o mirare și un zâmbet ascuns. -De prea multe ori… -…Și la ce ai fost tentat să renunți deseori? -La mine, în favoarea ta. Am vrut să renunț să mai lupt ca să te cuceresc. Nu ești o cetate ușor de luat în stăpânire. Mereu trebuie să ai un as în mânecă, lucru de care eu sunt lipsit… Privesc în jos. Cuvintele par un reproș. -…Dar asta te face frumoasă. Mă privește, iar eu simt cum iau foc. Nu am putut să scot nici măcar un cuvânt, nici să mă clintesc. -Tu nu îți pui ușor încrederea în oameni și nici nu îți faci prieteni prea ușor. Îți aduci aminte când drumurile noastre s-au intersectat? Mai știi cum m-ai privit? spune el râzând. „Cum să nu-mi aduc aminte? Cum să uit seara aceea de iarnă, la bradul din centrul orașului?... Mă încălzea paharul cu ciocolată caldă din mână. Încercam să fac o poză. Oamenii stăteau la rând… pentru fotografii, evident. Tu te-ai oprit să privești luminițele…” -Și totuși străluceai mai tare decât toate beculețele din brad, spune el ca și cum mi-ar fi auzit gândurile, ca și cum ar fi văzut înaintea ochilor acea seară.

pagina 46

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Ai sesizat în timp record că te privesc și te-ai speriat. Ai rămas blocată multe secunde… …Clipe care păreau o eternitate. Toți fulgii, care-mi cădeau în palmă și care până atunci nu-și pierduseră forma, s-au topit la căldura inimii, ca printr-un miracol. -Am râs, lucru care te-a făcut să mă privești și mai mirată. În colțul gurii ți s-a ivit un zâmbet timid. A fost momentul când am știut că tu ești. Avusesem o zi grea, eram gata să renunț să mai sper, să mai cred. Am venit la brad cu gândul că asta mă va face să mă simt mai bine, chiar dacă încă aveam gândul renunțării… Tu ai fost motivul pentru care am continuat… Cerul ne aude și ne zâmbește și el. -…pentru că tu ești o încăpățânată. Râd. El mă privește ca un frate mai mare mândru de surioara lui. -Nu ai vrut să îmi faci loc în viața ta din primele clipe. M-ai respins cu privirea. Iar eu?... Biletul... A fost singurul lucru pe care l-am făcut. „Da... Erai timid. Ai luat biletul, te-ai apropiat de mine și mi l-ai pus în palmă. L-am deschis. Era o poezie. Era prima dedicație... ...Liniște în jur, dar mii de gânduri se abat în niciun alt loc decât în sufletele noastre... Cerul înflăcărat nu s-a mutat în adâncul zorilor, al mărilor, în niciun alt infinit decât al dragostei... Dulcele sărut al singurătății zace acum în niciun alt spațiu decât între rânduri… pagina 47

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

„Mi se înmuiaseră și picioarele și inima. Nu am făcut niciun pas. Nu puteam. Tu m-ai urmărit de la distanță... -Nu te-ai clintit ușor. Nu ai lăsat vântul să te scuture nici măcar o clipă. Păreai rece, de granit... Și magicul? Se întâmplă când vrei să te dai bătut și nu o faci, chiar dacă ai toate motivele. Seara aceea a fost magică. Hmm... Știi ce e incredibil? Că universul se îndrăgostește de sufletele încăpățânate. -Adică de mine? răspund râzând. Răspunsul este atât de evident, încât și el râde. Cât de necugetat a fost gândul despărțirii! Cum să ne gândim să renunțăm la noi? Cum să alegi departe de un suflet frumos?... Dar, slavă Domnului că suntem amândoi niște încăpățânați!... Și ca-ntr-un infinit, ne vom lua de mână, vom închide ochii și ne vom lăsa purtați de gând de la o margine la alta a Pământului, trecând pe deasupra codrilor, apelor, câmpurilor de lavandă, pe sub cascade, curcubeie, nori, pe lângă ziduri ale plângerii, poduri de sticlă, palate încuiate și ne vom opri pe o insuliță, la malul mării. Singuri, în liniște deplină, vom asculta valurile neliniștite ale oceanului. Soarele, găsindu-ne și acolo, va picta cerul în nuanțe ale iubirii… Felicia-Elisabeta Guriță, clasa a X-a G

pagina 48

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

...Mai ș i?... Mai ș i cum ne jucam, cum alergam, cât râdeam, cât de dulce ne era revederea... cât de caldă ne era îmbrățișarea, cât de umezi ne erau ochii?... Ai uitat?... Ai uitat de toate discuțiile alea kilometrice, de toate telefoanele de la miezul nopții, de toate râsetele înmulțite, de toate durerile împărțite la doi?... Îți mai aduci oare aminte?...

Și atunci? Eu nu înțeleg de ce nu‐mi scrii... sau cum poți rezista, cum poți păstra tăcerea atât de mult mp, cum te poți preface că totul ar fi trecut ca o boare... Ori nu‐ți aduci tu aminte toate clipele frumoase...ori nu pui preț pe ele... Poate ai găsit pe altcineva... Cu siguranță. Pe cineva care îți poate oferi mai multe decât ți‐am putut oferi eu, care te poate iubi exact așa cum vrei tu. Și ce ți‐a putut oferi, încât să întreacă totul? Ți‐a oferit atât de mult mp, sacrificii, lacrimi?... Tot ce ți‐am putut da a fost mpul, pentru că ș am că oricum nu mi‐l pot lua înapoi. Ai primit mai mult?... Bine. Cum zici tu. Și dacă te întrebi, să ș i că am reușit să mă descurc și fără ne. Da, aș da mpul înapoi pentru toate momentele frumoase, dar nu regret că am fost sinceră. M‐a durut că ai plecat doar pentru că am fost vulnerabilă. Dar e în regulă. Sunt obișnuită cu asta... Poate, dacă nu m‐ai fi lăsat cu ochii în soare, nu aș fi realizat ce înseamnă să te simți cu adevărat singur. Ei bine, pentru asta îți mulțumesc, dar pentru răni, nu. Încă dor. Încă nu s‐au vindecat. Încă nu au gustat apa uitării. Dar nu‐ți face griji, mă voi descurca și cu asta. ...Dar mi‐e dor. Mi‐e dor să‐mi îmbrățișezi inima și să‐mi spui că totul va fi bine. Mi‐e dor să ș u că, în ciuda tuturor zvonurilor, a tuturor supărărilor mele, a tuturor defectelor pe care le fac vizibile, tu nu renunți la mine, nici măcar pentru o secundă. Mi‐e dor de noi, pentru că... e NOIembrie. Însă acum e doar embrie, pentru că noi nu mai suntem. Cu lacrimi, o străină

Felicia‐Elisabeta Guriță, clasa a X‐a G pagina 49

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Într-o societate în care nonvalorile sunt promovate permanent, ce altceva putem face în afară de a satiriza aspectele cotidianului? Acest articol este o oglindă a direcției de evoluție sau, mai potrivit, de involuție spre care ne îndreptăm. De aceea, ţin să subliniez importanța unei atitudini pozitive, a unei mentalităţi sănătoase, căci acestea sunt armele împotriva artificialului mult apreciat. Cred în individualitate și încurajez generațiile tinere să se afirme prin ceea ce sunt cu adevărat, să nu accepte compromisuri sau constrângeri și să îşi urmeze vocea interioară. Se spune uneori că viitorul va fi sumbru, dar, doar pentru că ceea ce ni se prezintă în media și chiar în mediul social vizează anti exemplele. Poate este timpul ca

adevăratele valori să facă un pas în faţă! Do you remember how we used to imagine a world in which all toys took the humans` places? Well, fortunately or not, our dreams seem to shockingly come to reality. And I`m definitely not talking about the state‐of‐the‐art robots or even about the unblemished speaking baby dolls. From an early age, more and more young women struggle to con‐ form to the standards that society has defined for them. The so‐called “ flawless beauty “ equals, nowadays, a certain ar fi‐ cial pa ern that each girl is tempted to follow, as a desire to fit into highly appreciated groups instead of standing out in a crowd. Being on your own in a world like this requires a great deal of bravery, which means that not anyone can put up with this independent lifestyle. How‐ ever, it is in the human nature to crave for a en on and care. If we were to fake a tudes in order to feel loved and protected, we would certainly go for it. This type of programming ins lls a sense of "losing" one's inner self. The results are o en disastrous, leading to emo onal conflicts that are diﬃcult if not impossible to cope with. The main issue here is that, being surrounded by these examples, our brains tend to ingrain in memory features that could, in the long run, be projected on us willingly or not. There’s no such thing as “good” or “bad “. These aspects only apply to the individual, therefore “beauty stands in the eye of the beholder”. As long as we s ll find truth and originality a rac ve, the trap has been jumped over successfully. Beyond labels, appearances, masks – and by this I also refer to make‐up, keeping up with fashion, living up to other people’s expecta ons, there’s a true self crying out to be cherished. Not only is it the only thing that can’t ever be taken away from you, but it is also the one that makes you unique. It’s what makes you YOU! Try to copy your favourite person’s behaviour, try to achieve the same life as your friend and you’ll see there’s no way to compete with them because YOU have your own path! The ul mate goal is to be a be er human being than you were yesterday, so why not give up the habit of comparing to the others? You can have your own defini on of beauty, your own defini on of perfec on and power. Let them call you a “weirdo” and be elated, as they just called you “diﬀerent”, unique. Never would I choose perfec on over faul ness, it is too impersonal. I’d rather see how darkness and light make room for each other inside you. But then, what do I know? I’m just a “weirdo”. Cosmina Hrițuc, clasa a XII‐a F pagina 50

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Am reuşit să surprind în articolul de mai jos, o secvenţă comprimată care redă un singur moment - prezentul - singurul spaţiu în care viaţa îţi prezintă partea goală a paharului pe care nu ai vrut să pui preţ niciodată. Totul se schimbă în jur, oamenii, locurile familiare..Şi, adesea, rămâi un spectator,

surprins de golul din inimă.

I’m sitting in an old, brown chair, made out of some silk which now looks like something blackened by the time. I still feel the images and the sounds moving on the theatre stage. Everybody was holding their breath, as if they were afraid of touching the energy transmitted in any way. The goosebumps on my skin reminded me that this Earth is more than we see, and our bodies are the first to connect with everything that surrounds us. A round of applause broke the silence from my entire being, yet it kept me floating above the static illusion. It was a moment I knew, since then, that I would never live again. Everybody, one by one, left the entire building. I can remember their shadows fading through a blinding light coming from the shape of a door. At the same time with them, the warmth disappeared. The air around me got icy and I could admire by breath turning into a white wave full of numb memories. The same as it is now. After 20 years of life, I came back here to recall the one I used to be. The lights are off. Missing. Especially from my eyes. There’s no hope to go under this curtain of pain and hurt. 20 years ago, even this old amphitheater seemed like it had a tiny soul waiting for ears to be heard and eyes to be seen. Now, I’m sitting in the same chair, waving through an old time that I know I would never live again. The war destroyed everything, turning my life into grey clouds hanging above my head.

Anamaria Pasat, clasa a XII‐a F pagina 51

Noua Generație, an XVI, nr. 1‐2(23) ‐ 2018

Un bărbat pe nume Henry ia un tren din Londra către Paris. Acesta are o servietă în care se află un milion de dolari, bani pe care trebuie să îi dea la schimb pe o cantitate foarte mare de droguri. Pe parcursul călătoriei sale cu trenul, Henry adoarme și, fiind somnambul, își aruncă servieta pe geam în timpul nopții. Dimineața Henry întâlnește o femeie foarte ciudată, care a stat în același compartiment cu el. Henry, agitat, o întreabă pe aceasta ce a făcut cu servieta, iar ea îi explică foarte calmă că el aruncase servieta pe geamul trenului, spunând că nu mai are nevoie de ea. It was one normal October afternoon when Henry took a train from London to Paris. He was a 32 year-old man, single and with a lot of friends. He was travelling on his own as he had to deliver something. He entered the compartment with only one suitcase in his hand. The other people that had a big amount of luggage looked kind of strangely at him. Anyway, he didn't spark anyone's interest and he seemed just a simple passenger. What nobody knew was the fact that in that suitcase there was something that would bewilder anyone. It was one million dollars. In cash. But it wasn't clean money. The truth about Henry was that he had a passion for gambling and any tempting sort of business that came before his eyes. But this time, he went too far. He made a deal with a drug seller from Paris that if he gave the seller 1 million dollars, he would give Henry the double's worth of drugs to sell them himself. He thought it was a brilliant idea and nothing bad could happen. The train rode into the night as well so Henry got a sleeping wagon but he didn't plan to sleep at all. He had his suitcase on his lap and he was looking out of the window. It was already noon so he couldn't see anything but deformed shapes and flickering lights in the distance. Eventually, against Harry's will, he fell asleep. The nervousness and the thought that he was doing such a dirty business drained all the energy from him. He woke up around 5 in the morning. And before he even opened up his eyes, Henry tried to feel the suitcase in his hands. But it wasn't there anymore. He hoped that he was dreaming. But he opened his eyes and the suitcase was gone. Nobody was in the compartment. After some time spent in agony, a huge tall woman that was curiously dressed in a blue kimono came into the compartment. Henry immediately raised from his seat shouting “Have you seen my suitcase??!” The woman was calmly gazing at him and said “Of course I've seen it.” Henry was almost relieved and asked “Ok, and can you tell me where it is?” on a more gentle tone. The wicked woman answered “I'm afraid I can't.” Henry was puzzled; “But why? How?”. The woman explained to him “Oh well, you threw it out of the window. I guess you were sleepwalking.” The man asked her almost breathlessly: “Why didn't you stop me?!” “I've heard it's not safe to wake up someone that is sleepwalking”, said the woman innocently. pagina 52

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Henry was about to explode. His hands were tied. There was nothing that could be done. The money was dirty and if he called the police to look for the suitcase, he would get in great trouble. He was still trying to figure out what had happened so he asked the woman if she knew why he had thrown the suitcase. She simply answered “Oh, you said that you didn't need it anymore. Besides, I'm sure you didn't have anything important in that little suitcase, did you?”.

Anca Dumitrașcu, clasa a X- a F Dacă marile iubiri se înfiripă de la prima vedere, eu cred că și prieteniile prind viață de la primul Ham și zic asta deoarece eu am câștigat o astfel de prietenie din partea celui mai sincer suflet, Așk. Puțin arogant, dar plin de afecțiune față de stăpână, Așk împlinește un an de când este alături de mine, îmi aduce zâmbetul pe buze prin trăsnăile pe care le face, fiind cel mai șotios cățel pe care l-am văzut vreodată. Povestea noastră începe pe data de 24 Februarie 2016 și, clar, acum v-ați prins de ce e vorba de atâta iubire între noi. Totul a început cu dorința mea arzătoare de a avea un suflet doar al meu, asta ziceam mereu, până când am prins ocazia perfectă de a mi se îndeplini visul. După o mică dispută între mine și fostul prieten, drumurile noastre s-au separat, dar el căuta o cale de întoarcere, oarecum. Un mic complot bine conceput de mama m-a făcut să cedez promițându-mi că îmi va cumpăra câine, dacă voi accepta să-i mai dau o șansă băiatului. Dorindu-mi prea mult un cățel, am cedat în numele iubirii. Apropiindu-se ziua de Dragobete, am hotărât să merg să îmi cumpăr cățel, totul fiind rezolvat, doar să merg să mi-l aleg. Îi analizam pe fiecare în parte și parcă mi-aș fi dorit să îi iau pe toți. Prima dată am pus ochii pe cel mai micuț, îmi amintesc și acum că îl chema Max. M-am mai uitat în jur și în final, am ales doi din care urma să îmi aleg viitorul meu iubit, Așk. Poate vă întrebați ce nume e ăsta, Așk... Păi, m-am gândit să îl numesc Iubire, dar nu în română, ci în turcă, Așk însemnând iubire în limba turcă. Așk înseamnă mult pentru mine și mereu când îi pronunț numele, am o bucurie în suflet și încerc să îl răsfăț ca pe propriu meu copil, fiind cel mai frumos și minunat lucru care mi s-a întâmplat până în acest moment. Așk reprezintă bucuria și liniștea mea în orice moment când este lângă mine. La mulţi ani, dragul meu Așk! Îți mulțumesc că m-ai învățat să prețuiesc și să învăț să iubesc lucrurile mici și cu urechi de aeroplan ca tine, ah, am uitat să specific că rasa lui este Beaggle și a doua poreclă Urechi de aeroplan cu care îi acopăr ochii și mă joc Cucu-bau. Te iubesc, suflet curat și sincer!

Cu drag, stăpâna ta! Alexandra Blîndu, clasa a XII-a H pagina 53

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Pisica mea, bineînțeles! În toamna anului 2015 am primit-o pe Natașa, o pisică minunată, născută într-o localitate aproape de Siret. Cred că este una dintre cele mai curajoase pisici, deoarece izgonită de acasă, peste Siret, ea s-a întors înotând. Ajunsă acasă într-un final, udă și flămândă, povestea ei a impresionat-o pe mătușa mea care inițial a vrut s-o păstreze, dar mi-a adus-o mie, deoarece știa că iubesc enorm pisicile. Am primit-o cu toată dragostea chiar dacă mai aveam un motan (aproape de-o vârstă cu mine). S-a acomodat destul de repede cu noua ei casă. Pe data de 13.05.2016, Natașa a dat viața la cinci suflețele, din care doar două au supraviețuit (Bella și Carolina). De atunci, viața mea este mai frumoasă și plină de iubire! Chiar dacă pisicile nu oferă aceeași doză de afecțiune asemenea câinilor, pisicile mele sunt foarte afectuoase și iubitoare. Îmi place să-mi petrec timpul cu ele, deoarece sunt un izvor nesecat de energie pozitivă și de liniște, de aceea învăț alături de ele, citesc cu ele pe burtă, ne dichisim împreună și ne pozăm tot timpul! Sunt niște pisici deosebite, au o frumusețe evidentă și sunt foarte fotogenice! Nu cred că aș putea să mă despart vreodată de ele, în special de Bella și Carolina, deoarece au crescut sub ochii mei și am fost alături de ele trup și suflet de când s-au născut. Se spune că nimic nu e întâmplător. Mă gândesc uneori că Natașa nu a trecut în zadar Siretul, avea o misiune: aceea de a-mi lumina viața, alături de cele două pisicuțe minunate!

Cu drag, stăpâna ta! Alexandra Blîndu, clasa a XII-a H

pagina 54

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Momente dulci și clipe suferinde Văzând cu ochii-ți desfătați Tu tremuri lângă zarea ce se-ntinde Sub universul cel întunecat. Coroane fericite și câteva și umbre stinse... Te-așterni lângă mister și mai apoi îl cerți Îl scuturi printre alte, plăpânde și aprinse Lumini fermecătoare, din sute dimineți. Și-ntru-nceput, te scuzi și-i spui cântând: -„Ai ascultat vreodată scrisul din condei? Sau ai fugit ca melcul printre-acei Ce-ncearcă să se-ntindă șchiopătând?”.

Aș vrea să spun ceva, dar poate Ar fi mai bine doar să scriu, Să scriu în paginile curate Că altfel, vor fi destrămate. Aș vrea să spun ceva, dar mai întâi de toate Când totul ți se pare destrămat Încearcă să-l ridici pe cel de-aproape Nu să-l alungi tot mai departe-n larg. Aș vrea să spun ceva, de fapt Mă duc cu gândul doar, Dar nu-mi găsesc acel impact Și chiar mă tem că în zadar Se va simți un gust amar. Aș vrea să spun ceva

-„Nu vă-nțeleg..” răspunse atunci învățăcelul Dorind să pară mic pe lângă cel ce-i mare; -„Nu vă-nțeleg, chiar dacă-ți desena tunelul! E prea-ntuneric și stânca-i cetățuie foarte tare.

Dar și tăcerea-i un răspuns; Ce l-ai primit atunci cândva Când tu-ți doreai, mai sus, mai sus. Aș vrea să spun, dar se termină Dorința mea și-a ta de-a zice. Așa rămâi din nou cu mintea plină Și te gândești la ce-o să vină Și să mai spui cu un declin

-„Vei înțelege când te vei certa cu mintea Când ea-ți va spune că e prea târziu,

încă puțin.

Ștefan Tcaciuc, clasa a XII-a F

Că ai pierdut momentele și liniștea Ce-au dispărut.. ai sufletu-arămiu!

pagina 55

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Începe cu do re mi Povestea unei nopţi cu o zi, Când apar stelele mii Pământul în lună străvezi.

Continuă fa sol la si Când ei încep a se plictisi

Începe cu do re mi Fără o cheie sol,

Rupând jurământul tăcerii, Legăturile sunt date uitării.

Portativul în plan primi Notele ce curg domol.

Nu ajunge la un do. Nu a luat-o crescendo.

Începe, cu do re mi,

De ce alege un major

Muzica ce ritmat asmuţi,

Când o are pe minor?

Suflete ce doresc a pătimi, O noapte plină de emoţii.

Cosmin Todircă, clasa XI-a B

pagina 56

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Povestim… Până la ore târzii... Ne îndrăgostim... Dar tu nu ştii... Mă simt ca şi cum... Aş călca pe cioburi desculţ... Pe un infinit drum... Am fost un trecător... Un actor... O parte din decor... Prea neînsemnat... Pentru a primi alt rol...

Poate sunt o amintire uitată în alta Poate am existat doar în imaginaţia ta Poate sunt doar o pată de culoare Uitată pe tabloul alb-negru al vieţii tale Poate eram partea lipsă din tine Dar nu pot completa ruine Poate sunt un strop de ploaie Care ţi-a căzut pe straie Poate am fost doar o lacrimă a ta Care ţi-a udat geana Care s-a uscat în palmele tale Şi ţi-a vindecat rănile Poate sunt cartea ta preferată Pe care o reciteşti când plouă şi eşti îndurerată…

Îmi e dor... De chipul tău nevinovat, De cuvintele ce au încetat... De părul tău moale şi înmiresmat… De un viitor pe care doar l-am visat...

Când mă vezi cu o lacrimă pe faţă Zâmbeşte-mi, Cucereşte-mă din nou și din nou Zâmbeşte-mi doar mie în parc, pe stradă, Învaţă-mă ca tine să zâmbesc Nu vreau diamante, smaralde sau rubine Tot ce vreau e ca zâmbetul tău Să fie doar şi doar pentru mine... Priveşte-mă şi răscoleşte-mi sufletul Vreau doar... să îţi mai văd zâmbetul...

pagina 57

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Lacrimile sunt bucăți din suflet Veninul iubirii îmi curge prin vene

Șterse, aruncate, uitate

Și tot ce aud e un cântec de sirene...

Un urlet de durere

Cu lacrimi pe sub gene...

Există zile în care ești fericit

Vrăjit de un sentiment ciudat

Și nopți în care îți amintești ce-ai iubit...

Sunt ca o decorație de Crăciun, încurcat…

Corpul îți e casa Ochii îți sunt fereastra

Dragostea m-a lăsat cu regele pe tablă

Iar sufletul

Și într-un vis sunt blocat…

Își aruncă bucăți din el pe geam

Poate e doar o piesă de teatru

Ca să își arate dorul...

În care mi-am pus sufletul...

E ca un vampir

Poate sunt doar un ciudat Dar totuși simt ceva în piept, în inimă Spune-mi mai mult, învață-mă... Dacă iubirea e ca un drog

Care se reface fir cu fir... Și o ia de la capăt mereu Singura alinare fiind... Dumnezeu…

Atunci e rea... Există și un antidot? Uitarea e doar o minciună Iar cel îndrăgostit doar asta știe să spună Așadar, nu există leac? Să accept… doar asta pot să fac... Parcă o entitate îmi strânge inima

Totuși zâmbesc

Simt că ceva lipsește... De fapt cineva...

Şi mă gândesc

Am nevoie de EA...

La cum ar fi O lume din fotografii Oamenii nu te vor dezamăgi Vor fi aceeași noapte, zi Doamne… de ce nu pot oamenii să fie Neschimbați, fericiți ca-ntr-o fotografie?

Gabriel Luca, clasa a IX-a A pagina 58

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Din pomi coboară flori de gheață A venit iarna friguroasă,

Cu strălucirea lor măreață,

Înzăpezită, dar frumoasă!

Ghirlande de mărgăritare

Toți ne bucurăm afară,

Ce frumos și ce splendoare!

De dimineață până-n seară. Iarnă, zâna mea frumoasă, Din sita ei cea mare,

Cu zăpada ta pufoasă,

Cerne fulgii ca de sare.

Te rugăm mai stai la noi:

Peisajul minunat

Nu vrem ploaie și noroi!

Se așterne peste sat. Andreea Grigore, clasa a IV-a A Primii fulgi de nea Formează un covor pe strada mea. Cu săniuța noi plecăm Pe derdeluș ca să ne dăm! Fiecare copil se joacă, Lăsând timpul să treacă, Bulgări pun la grămadă Pentru a face un om de zăpadă. Teodora Brumă, clasa a IV-a A

Fulgii albi coboară lin din cerul încărcat, Toamna cea rodnică iar s-a terminat.

A sosit din nou iarna geroasă! Toată lumea are câte-o haină groasă. Înghețat stă bietul brad afară, „- Poate iarna asta va fi mai ușoară!“ Brațele-i vânjoase au puf de promoroacă Iar copiii veseli se joacă pe toloacă.

Cad din cer steluțe vii,

Albe, mari și argintii. Prin văzduh ele dansează, Pe pământ înaintează. Și în zborul lor ușor

Chicotind, cu larmă, trag sănii după ei, Alții colindă pe la case, după obicei. Doar motanul Felix stă nehotărât, Admirând apusul cel posomorât. Sofia Chilariu, clasa a IV-a A

Ajung jos, ca un covor, Parcă e din diamante Strălucind frumos în noapte. pagina 59

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Draga mea copilărie, Ești cea mai mare bucurie. Niciodată nu te voi uita, Ești parte din inima mea. Copilăria este minunată Cu dragostea ei neîncetată. E dulce și prietenoasă, Este o zână foarte frumoasă. Totu-i liniște și bine, Când ești copil Şi mama-i lângă tine. Mereu îmi voi aminti, Cum îmi aduci bucurii. Ioana Petraşuc, clasa a IV-a B

Iarna, ce să zic? Noaptea-i lungă și-i cam frig. Are însă bucurii. Veniți și voi, dragi copii! Primăvara natur a încolțește, Iarba verde ne zâmbește, Flori gingașe s-au trezit, Iar copacii au înverzit. Vara e vacanța mare. Îți iei picioarele-n spinare Și pornești în graba mare, Către plaje cu mult soare. Toamna, copiii din or ice țar ă Se întorc la a lor școală, Să-i revadă fericiți Pe profesorii iubiți. Illia Korniev, clasa a IV-a B pagina 60

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Într-o zi liniștită de toamnă, mama mi-a cumpărat un dulap nou pentru camera mea. M-am bucurat mult și m-am grăbit să-mi aranjez lucrurile în el. Când aproape am ajuns la final, am observat în spatele dulapului o ușiță. Curioasă cum sunt, am îndrăznit s-o deschid, ba chiar să trec de partea cealaltă a ușii misterioase. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată ceva mai frumos. Acolo se afla o lume magică cu prințese, cavaleri neînfricați, sirene și zâne. Deodată, s-a auzit un zgomot ciudat. Era o vrăjitoare înspăimântătoare. Dar cum altfel ar putea fi o vrăjitoare? 

Eu sunt vrăjitoarea Relva și o să vă stric veselia asta nesuferită! strigă furioasă vrăjitoarea.

Am înghețat de frică. Totuși, mi-am luat inima-n dinți și am întrebat-o: 

De ce ești atât de rea?



O, scumpo, dacă nu ești rea, nu obții ce-ți dorești, mi-a răspuns ea.

Nu știu de unde am prins curaj, dar i-am smuls bagheta vrăjitoarei, i-am rupt-o și norul de fum în care era învăluită a dispărut luând cu el tot răul. Toți mi-au mulțumit. M-am întors în camera mea prin aceeași ușiță fermecată mlțumită de victoria obținută. Eu sunt singura din familie care știe secretul dulapului și n-am de gând să-l dezvălui nimănui.

Ioana Alexandra Flămîndu, clasa a IV- a B

E sfârșit de toamnă Și din copacii goi, Friguroasa iarnă Alungă cântăreții noi. Păsările au plecat de mult… Rămas-au vrăbii singurele Și e vai și amar de ele De când norii, cerul l-au umplut. Dar, de-acuma vine iarna, Ea aduce bucurii Și-nveselește copiii Cu zăpadă, brăduți și jucării. Ioana Petraşuc, clasa a IV-a B pagina 61

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Poluarea este rea, Cum suporţi aşa ceva? Rău singur tu îţi faci, Dacă nu plantezi copaci. Apele sunt poluate, Cum de nu sunt curăţate? Multă muncă este oricum, Dar, nu aruncaţi pe drum!

Să poluăm natura, nu e bine. Dacă o fac, e vai de mine! Focul în pădure e periculos, Cerul se arată foarte furios. Plantele şi animalele sunt în pericol. Să nu le apărăm e cam ridicol. Haideţi împreună să salvăm natura, Filtre fabricilor să punem acuma! Illia Korniev, clasa IV-a B

pagina 62

Planeta trebuie să o salvaţi. De ce copacii sunt tăiaţi? Noroc de locurile-mpădurite, Totuşi trebuie ocrotite. Folosiţi mai multe biciclete Decât maşinuţe cochete! Dacă planeta o salvaţi, Viaţa sigur v-o protejaţi. Ioana Petraşuc, clasa a IV-a B

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Într-o seară, fermecat de paleta de culori a toamnei, am hotărât să fac o plimbare prin pădure. Eu şi părinții mei ne-am îmbrăcat cu haine un pic mai groase şi am pornit spre ceea ce părea un tablou pictat în culori vii: galben, portocaliu, roşu , dar şi maroniu şi stropit pe ici-colo cu verde. De cum am păşit în pădure, ne-au înconjurat tot felul de zgomote. Picioarele ni se afundau în covorul gros de frunze galben-roşcate, care foşneau ca hârtia. Unii copaci îşi dezbrăcaseră hainele purtate din primăvară şi aşteptau să şi le schimbe cu altele mai groase. Alții îşi etalau cu mândrie veşmintele parcă pictate cu un penson înmuiat în flăcări. Trunchiurile negre şi umede tremurau parcă. Lumina devenea gri-albăstruie, dar frunzişul viu colorat al copacilor crea o atmosferă feerică, făcându-te să crezi că soarele mai are până apune. Mirosea a răcoare şi a umezeală, dar era plăcut. Din când în când, câte o pală de vânt făcea să geamă crengile copacilor şi să-şi mai piardă câteva pete de culoare care erau amestecate cu cele de pe jos şi apoi iarăşi ridicate în vârtejuri. Foşnete şi trosnituri uşoare ne asaltau de pretutindeni. Din când în când, câte o crenguță uscată se rupea şi îşi lua repede zborul. Pe nesimțite, vântul şi-a întărit puterile iar lumina a devenit grimaronie şi a căpătat consistență parcă. Am hotărât să ne întoarcem din plimbarea noastră cu sufletul înviorat de bogăția de culori a toamnei din acel colț de pădure. Andrei Strugaru, clasa a VI-a A

pagina 63

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Primăvara - anotimpul primului ghiocel, anotimpul dedicat ființei care ne-a dat naștere, prima rază de lumină după o iarnă nemiloasă. Elevii claselor primare de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu Suceava au alungat frigul ultimelor zile ale anotimpului rece şi au salutat sosirea primăverii printr-un spectacol variat şi plin de culoare, organizat joi, 30 martie 2017, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava. Spectacolul Pentru tine, primăvară! a oferit ocazia de întâlnire a tuturor copiilor, părinţilor și dascălilor într-o lume inocentă, hazlie, plină de neastâmpăr şi energie. Evenimentele specifice primăverii au reuşit să trezească în sufletul tuturor bucurii şi emoţii deosebite. Fiecare clasă de prichindei a etalat câte un moment artistic atractiv, prin care a dorit să împărtăşească din entuziasmul copilăriei și să transmită viaţă, iubire şi bucurie. Cei din sală au asistat la o suită de momente variate, de la hore şi jocuri populare, la vals elegant, dansul ghioceilor, dans irlandez sau polcă. Din program nu aveau cum să lipsească momentele cu tematică, alaiul florilor şi al păsărilor, al vestitorilor primăverii. De asemenea, micii protagoniști nu au uitat să aducă un omagiu tuturor mamelor din lume. Prin activităţile desfășurate, copiii ne-au fost ghizi într-o lume a inocenţei şi ne-au îmbogăţit sufleteşte prin poezii, melodii şi ritmuri pline de vioiciune. Această sărbătoare a purităţii a devenit o clipă de neuitat pentru toţi participanții.

Prof. înv. primar, Luminița Ștefănel

pagina 64

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Iarna a acoperit pământul cu zăpada pufoasă și albă. Fulgi mari și deși curg din cer ca o perdea strălucitoare. Plini de o bucurie uriaşă, copiii au ieșit la bulgăreală. Dintr-o dată, zăpada imaculată din jurul lor s-a transformat într-o mulţime de bulgări. Ca la un semn, zeci de bulgări de zăpadă s-au pornit să zboare peste capetele lor. Unii nimereau ţintele, iar alţii se spărgeau în zeci de bucăţi pe lângă ţintele atent ochite. Toţi copiii care au luat parte la bulgăreală s-au bucurat minute în şir de farmecul zăpezii şi de fulgii mari şi albi de zăpadă, care cădeau necontenit. Apoi s-au hotărât să facă un om de zăpadă. Au adunat zăpada în trei bulgări mari, i-au pus unul peste altul și i-au improvizat omlui o pălărie, ochi, nas și mâni. Acum copiii aveau un nou prieten, unul foarte tăcut și cuminte. Ce zi superbă a fost! Vor mai fi multe altele la fel. Andrei Tudor Mireuță, clasa a III-a A

Omul de zăpadă Omul de zăpadă S-a ivit pe stradă , Poartă pe-o ureche O tigaie veche . Ochii-s de alune , Fiindcă sunt mai bune , Haina lui e albă Ţesută din zăpadă . Pe toți îi priveşte , Vesel le zâmbeşte! Maria Culiță, clasa a III-a A

pagina 65

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Este noapte şi afară, Lumina lunii strălucind uşor, Printre lumea cea amară, Ne trezeşte un fior. Păsările strigă de durere, Rămânând cu mult în urmă Pentru a salva puii lipsiţi de putere, Care se aşază pe copacii plini de brumă. Vântul suflă cu putere, Frunzele cad pe pământul rece, Natura geme de durere Şi uite aşa şi toamna trece!

Este toamnă. Eu, stând pe o bancă în parc, privesc uimită peisajul mirific al toamnei. Admir cum razele soarelui strălucitor luminează pământul, creând astfel un peisaj vesel. Frunzele copacilor, pictate într-o sumedenie de culori, îmi trezesc un sentiment de satisfacţie, dar şi un vag sentiment de melancolie. Se aud în depărtare ciripitele vesele ale păsărilor călatoare în drumul lor spre Ţările Calde. Paşii grăbiţi ai oamenilor trezesc foşnetul liniştitor al frunzelor. O rază de soare se opreşte brusc pentru a lumina o frunză care, în bătaia vântului, se desprinde de pom şi cade uşor pe pământ. Cerul, pictat în mii de culori calde, îţi insuflă bucurie şi siguranţă. Norii apar şi dispar ca o iluzie. Soarele începe să se ascundă, parcă intrând în pământ. Copacii îşi mişcă uşor crengile în bătaia vântului. Vremea devine mai răcoroasă, vestind venirea nopţii. Mingea de foc care stătea pe cerul senin a început să dispară, scăldând pământul cu lumina sa. Ca o magie de nedescris, peisajul pare că este desprins dintr-un basm. Soarele se retrage, pierzându-şi din strălucire, devenind un punct roşiatic care se pierde dincolo de linia orizontului. Oamenii încep să se retragă în casele lor, lăsând în urmă o linişte pustie. Florile încep să se pitească, păsările să se ascundă în cuiburile lor, iar soarele să dispară. Natura se pregăteşte de venirea nopţii şi de o bine-meritată odihnă. Mă ridic de pe bancă şi mă îndrept spre casă, uitându-mă încă o dată în urma mea pentru a observa cum, încet-încet, soarele apune până când o ultimă rază se pierde în bătaia domoală a vântului. Avem la dispoziţie câte un apus de soare pentru fiecare zi a vieţii noastre… Trebuie doar să ne facem timp pentru a privi la cer. - Cristian Lisandru

Irina Petraşuc, clasa a VI-a A pagina 66

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Berbec (21 martie-20 aprilie) Ai posibilitatea să rezolvi o problemă importantă pe termen lung. Nu te băga cu capul înainte, cum o faci de obicei. Pe seară, îți va face o vizită o persoană dragă. Nu te gândi la vreun Făt-Frumos, este doar bunicul tău!

Taur (21 aprilie-21 mai) Ai posibilitatea să petreci o seară romantică cu persoana iubită. Știu

că ești singur, dar te iubește și asta e okay! Ai ocazia să-ți pui în aplicare planurile de viitor cu persoana iubită. Mult succes!

Gemeni (22 mai-21 iunie) Ai tendința să îți sacrifici timpul pentru a studia în domeniul de activitate. Riscul este mare, pentru că s-ar putea să îți iei toate examenele. Din a doua încercare…

Rac (22 iunie-22 iulie) Vei simți o schimbare în atmosferă, pe plan sentimental. Chiar dacă dragostea plutește în aer, pe tine tot nu te atinge nicio săgeată! Sunt totuși favorizate întâlnirile cu proful de la meditații…

Leu (23 iulie-21 august) Nu ți-ai ales cea mai bună zi pentru a-ți cumpăra cadouri. Nu vei avea parte nici de reduceri și cardul parcă sună a gol. Te sfătuim totuși să te relaxezi la o şedința de spa, după această zi grea.

Fecioară (23 august-21 septembrie) Treci printr-o perioadă destul de aglomerată și s-ar putea să-ți schimbi programul. E aglomerat la fast-food-ul tău preferat, dar se deschide un restaurant unde se vând DOAR SALATE vis-à-vis. pagina 67

Noua Generație, an XVI, nr. 1-2(23) - 2018

Balanță (22 septembrie-22 octombrie) Îți recomandăm să ai grijă la portofel. S-ar putea să îl pierzi, și nu doar asta, ci și capul prin magazinele de haine! Deși ți se pare că nu-ți ajunge timpul, economiile trebuie cheltuite!

Scorpion (23 octombrie-21 noiembrie) Ești hotărât să încerci ceva nou! Te sfătuim să ai grijă la aragaz, cina nu se gătește singură și nici vasele nu se spală singure (în special pentru chiriași).

Săgetător (22 noiembrie-21 decembrie) Vor avea loc schimbări benefice în viața ta! Chiar dacă vei rămâne singură, vei avea mai mult timp să înveți. Se pare că universul știe că trebuie să treci semestrul.

Capricorn (22 decembrie-19 ianuarie) Te vei reorienta spre alte domenii de spiritualitate. Ori mergi la olimpiadă la religie, ori te duci la biserică să pui lumânări pentru mediile de pe primul semestru!

Vărsător (20 ianuarie-18 februarie) Încerci să-ți faci o imagine bună în fața tuturor. Ți-ai făcut 10 selfie-uri, dar măcar ai găsit poza perfectă pentru Instagram.

Pești (19 februarie-20 martie) Ai suficientă energie pentru a face față tuturor problemelor. Tot ce ai nevoie e un kilogram de ciocolată și 3 pungi de bezele. Norocul tău este că se deschide Lidl aproape.

Georgiana-Monica Saviuc, clasa a X-a G pagina 68

I. Şcoala - ţinutul cunoaşterii Relaţia profesor-elev………………………………….…………………………......................................... 1,2 Micii arheologi................................................................................................................ 3,4 1 Decembrie................................................................................................................... Profesia asumată ca destin ............................................................................................

II. Descoperim Suceava eternă Muzica sufletului meu.....................................................................................................

5 6-8 9

Ceramica neagră de Marginea........................................................................................ 10 Tradiţia - poveste citită .……………………………………………………………………………………............. 11 Stejarul din Botoşana…………………………………………………………………………………………………….. 12

III. Câte cărţi, atâtea vieţi Învingătoare în Bătălia cărţilor........................................................................................ 13 Prinţesa adevărată………………………………………………………………………………………………………... 14,15 O carte pentru şcoala mea………………………………………………............................................... 16 Bătălia cărţilor................................................................................................................ 17,18 Regina adevărată…………………………...………………………..................................................... Lectura te face învingător............................................................................................... Pledoarie pentru lectură…………………………………………………………………………………............... Ai citit o carte, dă-o mai departe..............…………………………………………………………………….. Cartea, prietena mea………………………………………………………………………..............................

19,20 21,22 23 24 25

IV. Despre visuri şi realităţi Cu Albert Camus despre reţeta fericirii............................................................................ 26 Mreajă virtuală.............................................................................................................. 27-29 Copiii nimănui?.............................................................................................................................. 30,31

Lecţie de viaţă................................................................................................................. 32,33 Abandonat de propria familie......................................................................................... 34,35 Meseria de a fi părinte. .................................................................................................. 36,37 În jurul lumii................................................................................................................... 38 A fi femeie mereu şi oricând............................................................................................ 39,40 Condiţia femeii în societate............................................................................................. 41,42 Dragă jurnalule,.............................................................................................................. 43

Condeie mari şi mici Debut - Felicia Guriţă.....................................................................................................

44-49

Păpuşi care prind viaţă...................................................................................................

Perioada interbelică......................................................................................................

Valiza buclucaşă.............................................................................................................. 52 Un an alături de Aşk........................................................................................................ 53 A opta minune este pisica..............................................................................................

Creaţii literare................................................................................................................

55-66

Horoscop de CNME.......................................................................................................... 67,68

ISSN 2065-0337